Tatiana Botnaru | Nimic nu mă face mai fericită decât să observ natura și să redau așa cum p

E Decembrie din nou, clopoţei,

Copii cu zurgălăi la saniuţe

Bat pe la uşi la bunei şi bunicuţe ,

Să-şi colinde pe cei care îşi ţin nucile şi dulciurile prin băsmăluţe.

 

Mai sînt cai cu zurgălăi care aduce Moşul pe la ei

Să-i mai scoată moşul prin zăpadă, să le dea bulgăraşi prin mîinuţile îngheţate

Cadouri cu multe dulciuri care sufleteşte să-i încălzească

Şi să nu uite că magia de Crăciun e cea mai minunată!

 

Şi cei maturi care stau la geam şi îi privesc înduioşat

Care-şi doresc un sac de sănătate peste casă spulberat.

Nu e mit, e realitate cînd Anul Vine mai ea şi de la sine,

Zdrobi cu dragoste în spate şi cuprinde o lumea toată.

 

Dacă taci , nu ai de cît să o faci

Mă îmbrac şi ies, să tac şi eu,

Să dau liber gîndurilor încuiate

Pentru tine inversate, plouate, spulberate.

 

Pot fi sigură că mă voi înarma şi voi trece peste,

Toate lucrurile care v-or deveni descuiate pentru mine,

Ramăî cu gelozia în imprudenţa ta

De acum aşa fa vi mereu, aşa va fi meereeu.

 

O neoprită în calea tuturor, o dezgolită dezinhibată

Neînarmată, în această noapte ce mi se topeşte pe faţă.

Fără tine, dar rămîn cu mine dezgolită de sufletul tău  sărac.

Ramîn cu mine, dar tu rămai cu tine, cu bine.

O catastrofă sa întîmplat, adio , şi am plecat!

 

 

 

Știi bunelu, că toate conștiintizările corecte apar mai tîrziu? Acolo, cred eu că toate sînt corecte. Mă gîndeam la tine in timp ce îți adormeam strănepotul. Adică fiul meu, bunelul lui fiind feciorul tău. Știi bunelu, cît de greu e să îți văd feciorul plingînd, cînd eu nu l-am văzut niciodată? Să pling și eu să nu mă vadă el, tatăl meu, și nici nu vreau să îmi imaginez cum îi zîmbea nepotului cînd te petrecea … Da mai știi bunelu cît de bine îmi părea, chiar mă simțeam măndră că la vîrsta de 29 de ani să  ai un bunel și două bunici pe cînd alții de abia îi țin minte? Nu te-am întrebat niciodată cum se simte sufletul cînd ai în preajmă 7 nepoți și trei strănepoți. Nu, nu te-am întrebat, niciodată. Știi că o văd pe mămunea în jumătate? pentru că cealaltă o veghează de sus. Știi că cămașele tale le-a adus lui tata? Și le poarta, l-am văzut pe el în cămașa ta … Da mai știi că tata pleaca de acasa uneori și nu spunea unde, dar el venea la tine, la tîca în deal. Ai uitat cum să îl înveți pe tata să trăiască fără de tine. Te iubește, enorm. Le scriu eu, pentrucă nimeni nu le va spune. Dar mai știi bunelu ca am cîștigat la șahmate pe raională, și asta doar mulțumită ție. Și pînă în ziua de azi cind le văd îmi aduce aminte de tine. Mulțumesc.

Mierea ta, nu mai e atît de dulce și de parcă totul e altfel, fără de tine. Nu știu cît de dulci vor fi cireșii, cît de copt îți va fi grîul, nu știu cît de copate vor fi merele în grădina ta, nu știu cît de dulce îți va fi poama, am să mă strădui să iți spun, și cum nu ar fi, toate îmi vor aduce aminte, mereu, de tine.

Numai pot de „ea”, muzica, pe atât de multe sentimente le ridică, pe atâtea le coboară, le răscoleşte apoi le împrăştie ca un vulcan peste tot. Le ridică într-un nor spre cer încât îmi vine să-l trag cu mâinele în jos peste mine.

Nu am uitat că am blog şi nici nu am uitat cum se scrie. Mare mi-a fost mirarea să văd că practic timp de un an nu am postat nimic pe el.

În fine, eu am revenit, nu numai ca să şterg praful de pe el … dar şi să mai scriu ce sa mai întâmplat în această perioadă, dar şi cu multe alte . Dar astea urmează să apară cât de curând.

Niciodată nu am scris despre evenimentul din 7 Aprilie 2009. Despre adevărul fraudat şi dat uitării, adevăr ascuns, acoperit cu praf, plin de multă înşelăciune murdară.

Din 2009 şi până în prezent aud, văd cum toţi se fac morţi în păpuşoi de această dată. Am impresia că dacă ar fi posibil şi în competenţa cuiva ar şterge în general această dată din calendar, astfel data de 6 Aprile să fie urmată de 8 Aprile.

Mă tot întreb cum de mai puteţi să bateţi atâta apa în piuă? cum de mai puteţi să vă prefaceţi că plouă afară, cum de mai puteţi să continuaţi să spuneţi că 7 Aprilie 2009 nu a existat.

Mi-a fost greu, să deshid televizorul astăzi şi să văd că la Moldova 1 arată despre evenimentele de 7 Aprilie 2009. Mă tot întreb de ce arătaţi atunci desene animate când mii de oameni protestau în PMAN?

Ei ştiu de ce şi cu siguranţă nici unul din angajaţii pe atunci ai Moldova 1 nu au fost interogaţi, probabil cunosc foarte multe informaţii, dar tac.

Dezgustător şi amarnic de amar.

Am rămas numai cu amentirea, jalnic e să văd cum an de an posturile de televiziune repetă una şi aceiaşi. Jalnic e să ştii că doasrele celor vinoveţi sunt amânate. Jalnic, dar trebuie de recunoscut că nimeni nu va fi pedepsit nicodată.

Încetaţi să nu mai faceţi nimic şi să vorbiţi în zadar. Încetaţi să vă eschivaţi de la adevăr.

Încetaţi să vă mai minţiţi singuri pe voi şi să ne ungeţi ochii an de an cu aceleaşi vorbe. Sa bătătorit locul vorbind mereu de una şi aceiaşi.

 

„Lucrul lăsat de azi pe mâine aşa rămâne”

Că totuşi cine a zis, a zis bine, dar cine a ascultat, a tipărit-o şi e valabilă şi în ziua de astăzi. Şi probabil, totuşi e cineva şi aici nu vorbim de vârstă, care sa confruntat cu aceasta. Şi de câte ori nu te-ai confrunta, mereu găseşti sau se găseşte o zi în care acest proverb înfloreşte în toiul unei treburi, care nu este dusă până la sfârşit. Există câteva metode pentru a le pune pe toate la locul lor şi nu a ajunge în situaţia că trebuie să faci totul în ultimul timp.

Odată ce ţi sa pus în faţă o sarcină, realizeaz-o până la căpat. Agenda cea mai bună metodă de a-ţi nota toate sarcinile. Fii dependentă de agenda ta. Programează, notează ceea ce ai de făcut. Fii optimistă. Învaţă să spui NU. Nu-ţi fie lene. Fii răbdătoare, calitatea necesită timp. Nu grăbi lucrurile şi nu încerca să fii şmecheră. Nu minţi, că te minţi pe tine însuţi. Ascultă, caută, găseşte. Nu pierde timpul în zadar cu lucruri inutile. Găseşte din tot ceea ce faci puctele forte. Descoperă-te pe tine însuţi. Puneţi întrebarea Cine sunt eu? Realizează-ţi scopurile. Iubeşte ceea ce faci. Alege-ţi oamenii din jur, dar fii amabilă cu toţi. Iubeşte-te pe tine însuţi. Schimbă ceea ce nu îţi place. Informează-te cât mai mult. Dedică timp tăcerii şi liniştii. Dedică timp propriilor trebuinţe. Pierde, dar cu demnitate.

Şi când toate acestea sînt consumate exact aşa precum sînt, nu te vei pomeni în situaţia porcului care în ajun nu se îngraşă. Toate făcute la timpul lor, duc calea spre succes.

Unica fiinţă care merită toate florile înflorite în orice perioadă a anotimpului şi tot mi se pare că ar fi puţine. Fiinţa care dă naştere altei fiinţi, pentru că aşa a fost creată de Dumnezeu. Fiinţa care ar trebui să i se dedice cele mi multe monumente din lume. Fiiţa care trebuie stimată, protejată, iubită. Fiinţa a cărei inimi nu trebuie mâhnită niciodată, pentru că această fiinţă este mamă, bunică, fiică, nepoată, soră, soţie … e o iubire într-o viaţă, de care trebuie să ai grijă să o protejezi ca pe cel mai scump lucru dăruit de viaţa ta. Acel lucru care nu mai poate să se mai repete niciodată.O sfinţenie de bunătate ce ne aduce mereu bucurii, e o literă din alfabet în care restul cuvintelor fără de ea nu ar avea nici un sens. E o notă muzicală cântată în orice melodie, e o peniţă ce scrie pe foaia albă. E o rază de soare în miez de noapte. E Universul în care noi trăim, este o „zi” şi în fiece zi trebuie să-i mulţumim. Femeia, un bob de grâu semănat pe deal, ce aduce roadă din care se hrăneşte o lume întreagă. O rădăcină ce dă năştere unui pom. Un cuib, în care cresc puiii. Un curcubeu ce se naşte după ploaie. E o piatră din care clădeşti temelia casei, e lemnul ce emană căldură în sobă, e apa cu care îţi potoleşti setea. E dragostea din ochii fericiţi. E lacrima ce curge de bucurie.

Femeia …

 

 

Copilărie cu gust de frag

Câţi ani o fi stând în podul casei

Leagănul în care mama ma crescut?

Astăzi, am să-l cobor din nou, să-i şterg praful,

Pe al meu copil să-l cresc, nepotul mamei, ce pe lume va veni.

 

Să-l legăn cu drag, să-i zic cât timp a trecut,

Şi cât de mult buneii au aşteptat

Să-l ţină în braţe

Şi să vadă că nepotul are ochii lor, blânzi si dragi.

 

Să-l privesc şi eu aşa, cum m-au privit ei odată,

Să simt ceea, ce simte doar o mamă înduioşată,

Să-i cânt la creştet când somnul e mai drag

În leagănul copilăriei mele,  leagăn plin de amintiri cu gust de frag.

 

Să simt şi eu prin ce au trecut părinţii.

Legănându-mi copilul  zile şi nopţi neîncetat,

Să-l protejez de cele rele, iubindu-l …

În leagănul din podul casei, leagănul ce ma alinat.