Mihai Dohot - impresii şi opinii personale

Câțiva ani în urmă, în pragul alegerilor am avut o discuție interesantă cu un candidat la o funcție publică în Republica Moldova. Printre altele l-am întrebat de ce toate deciziile legate de localitatea pe care-o reprezintă depind doar de partidul din care face parte și nu de înțelegerile cu locuitorii lui. Acesta mi-a răspuns, probabil dintr-un exces de sinceritate și nonșalanță, că tot ce se întâmplă este urmarea directă a implicațiilor geopolitice. La acea vreme am rămas dezgustat de un așa răspuns, însă pe parcurs am înțeles că pe la noi așa se și întâmplă, deși dacă într-adevăr s-ar dori, s-ar realiza cu mare succes destule lucruri bune și la nivel local.Se pare că într-un stat într-atât de slab, cum este al nostru, care a ajuns să fie folosit doar pe post de unealtă în criminalitatea internațională, precum ar fi spălarea atâtor miliarde prin așa-zisul Laundromat, opinia oamenilor simpli nu interesează pe nimeni. Se fac doar calcule seci, puse în aplicare de cei care se cred șahmatiști sau mari actori și jucători politici. Într-o țară cu adevărat îndependentă, doar o suspiciune de corupție ar constitui motiv întemeiat de demisie de onoare din orice post public. Din păcate, la noi este exact invers - seamănă la o tragicomedie cu o doză enormă de sarcasm și umor tare negru.Primele declarații ale Maei Sandu după câștigarea alegerilor, atitudinea lui Igor Dodon față de acestea și reacțiile oficialilor ruși mă duc cu gândul la Mihail Saakașvili și războiul din Osetia, otrăvirea lui Viktor Iușcenko, maidanul sângeros din Kiev și conflictul din Donbas. Mai nou, aș putea aminti și de otrăvirea lui Alexei Navalinîi. În același timp, luând în considerare că anul acesta a fost unul destul de violent în mai multe republici exsovietice începând cu Kârgâzstan, trecând prin Belarus și ajungând la acutizarea conflictului armat din Nagorno-Karabah riscul unor situații imprevizibile în Republica Moldova este unul destul de mare. Războiul nonformal purtat în prezent pe un front extrem de larg în lume, este limpede, are ca și consecințe directe destabilizarea și mai mare a situației și așa destul de complicate de la noi. Suntem martorii unor jocuri obscure în care se împart noile zone de influență, care se conturează vădit, de pe acum, în afara frontierelor clasice și a înțelesurilor de identitate națională, culturală sau religioasă.Toate aceste piese de spectacol jucate pe scena lumii își au actorii săi cunoscuți de toți dar și regizorii din umbră. În ultimul timp se întâmplă atâtea lucruri aparent stranii, care însă la o cercetare mai atentă își au logica, legătura intrinsecă și finalitatea specifică scopurilor impuse. În evenimentele expuse mai sus sunt mult mai multe necunoscute decât clarități, ceea ce ne duce cu gândul că nimic nu este spontan în aceste cazuri. Fiecare improvizație, după cum se știe, are la bază o experiență, un exercițiu și o pregătire în detaliu. Pe plaiul nostru mioritic am fost martori la astfel de spectacole de mai multe ori, în care oamenii simpli au fost folosiți pe post de resursă ieftină, o simplă consumabilă, exact cum au fost tinerii pe 7 aprilie 2009.Pe lângă năpasta provocată, intenționat sau nu, de pandemia numită acum generic COVID-19, nu putem să nu observăm anul acesta, cu părere de rău, o creștere în exces a criminalității, a deceselor din cauze destul de stranii, o multitudine de omoruri, sinucideri și accidente groaznice. Zecile de morți suspecte să fie oare doar din cauza unor simple coincidețe sau am intrat deja într-o eră informațională nouă cu adânci implicații în psihicul colectiv și ca urmare a unor influențe de tip tehnogen?!Tot respectul pentru principialitatea primei doamne președinte alese în Republica Moldova, însă riscul la care se supune este unul destul de mare. Orice acțiune sau declarație nechibzuită îndeajuns sau neapreciată în mod serios și la justa valoare poate provoca, cu părere de rău, reacții adverse și inadecvate din partea unora, iar din partea altora - motive în plus pentru provocații geopolitice. Mi-aș dori mult ca Maia Sandu să ia seama și să nu fie victima propriei nesăbuințe sau a unor iluzioniști din umbră. Odată cu investirea oficială a acesteia în funcția de președinte a statului, Republica Moldova devine un place d'armes cu un mediu ideal petru provocatorii meniți să destabilizeze situația socio-politică în regiune și nu numai. Basarabia, cu spectrul ei de probleme politice și etnoculturale acumulate în ultimele două trei secole, mai cu seamă în ultimele trei sferturi de veac, se află la interferența civilizațiilor occidentale și orientale întocmai ca în cazul unor falii tectonice capabile să provoace un seism cu consecințe mai greu de înțeles încă.Cuvintele cheie pentru această situație sunt deja cunoscutele: atipic, hibrid, nestandart, asimetric, etc. Maia Sandu devine, în acest context, o ocazie nesperată de a ajunge jerfa sacrală intereselor geopolitice a unor trust-uri și corporații transnaționale.Dă, Doamne, să nu fie așa!

Mult timp nu am acordat atenție subiectelor ce țin de nuanțele teologiei canonice vis-a-vis de viața religioasă a societății basarabene, însă acum în lumea ortodoxă se desfășoară evenimente ce vor fi încă mult timp discutate și analizate, asupra cărora se vor face studii și se vor scrie destule cărți. Relațiile între Patriarhia Constantinopolului și cea a Moscovei, care în ultima vreme s-au înrăutățit considerabil, nu au avut, se pare nici un efect, asupra administrației ecclesiale de la noi după cum ar reieși din publicațiile electronice afiliate ei. Se poate să fie, însă, exact invers. Situația complicată în care se află acum instituția bisericească din spațiul pruto-nistrean este, paradoxal, pe cât de interesantă pe atât de puțin i se atrage acum atenția din punct de vedere, dacă-i putem spune așa, geoecclesial. Și, ca de obicei cum se întâmplă pe la noi, primii care se vor expune pe marginea situațiilor ce țin de de jurisdicția canonică vor fi „experții” care întotdeauna găsesc soluțiile pentru toate probleme chiar dacă n-au nici un fel de studii academice și experiență în domeniul teologic. Mi-ar fi plăcut să aud până acum măcar o atitudine legată de acordarea tomosului de autocefalie din partea Patriarhiei de Constantinopol denominațiunilor ortodoxe din Ucraina și efectul acestuia asupra activității instituțiiilor ecclesiale din Republica Moldova până nu s-a întâmplat ceva mai grav. Cu atât mai puțin nu văd ca în viitorul apropiat cineva din teologii abilitați din Federația Rusă sau România să abordeze acest subiect din punct de vedere analitic. Este un subiect cu mult mai greu și mai interesant decât cel al filetismului, de care nu s-a ocupat în mod serios nimeni, chiar dacă am povocat la discuție sau, mai bine zis, la o reacție în această privință. Avem în față o provocare geoecclesială, cum am numit-o mai sus, una cu impact geocultural și, nu în ultiul rând, geopolitic cu bătaie foarte lungă. Să nu uităm că, la începutul anilor `90, odată cu destrămarea imperiului totalitar sovietic, au apărut ca ciupercile după ploaie o mulțime de așa zise „biserici” autointitulate autocefale, cu o imaginară afiliație panortodoxă și fără nici o susținere din partea populației. Este și cazul Ucrainei unde problemele jurisdicționale canonice, la un moment dat, s-au agravat intr-un conflict social intern deschis ale cărui urmări le putem observa și acum. Să nu uităm că în regiunile transfrontaliere ale Republicii Moldova și România cu Ucraina se află foarte mulți etnici români unde de asemenea se află potențiale resurse conflictogene de natură politică și etnoculturală. Sunt locuri încărcate cu multă istorie, inclusiv, recentă care, la un moment dat, pot avea un impact hotărâtor asupra desfășurării unor eventuale evenimente de influență externă. Bucovina, Odessa și Transnistria sunt butoiul cu pulbere iar problemele de natură ecclesială – fitilul pare poate arunca în aer toată regiunea. Aceasta, posibil, este și miza unui macroconflict polietnic: român, rus, ucrainean, găgăuz, bulgar, etc. Ceea ce a limitat și a redus riscul declanșării unor situații conflictogene de-a lungul a câteva decenii, acest echilbru, destul de șubred, garantat de instituția eccleisială în societate, poate dispărea într-o clipită. În acest context extins, nu mi se pare lipsit de sens și desfășurarea referendumului „pentru familie” din România cu toate elementele constitutive, inclusiv componenta politică ce a fost decisivă în eșuarea acestuia. Acesta nu a întărit pozițiile Patriarhiei în societatea românească ci din contra – mult mai mult le-a slăbit, reducându-le, sub aspect electoral, la nivelul unui partid politic, iar încrederea în această instituție s-a redus considerabil. Nu cunosc detaliile interne care au dus la hotărârea de a lansa anume acum referendumul, însă momentul a fost luat ca niciodată mai rău. Instituția care trebuia să aibă o influență dacă nu decisivă, apoi destul de importantă în unirea celor două maluri ale Prutului acum, spre regret, și-a redus drastic din credibilitate în Basarabia. Nu aș zice că a avut-o până acum, însă a fost un instrument, cel puțin, de propagandă media destul de important. Unul din motivele pentru care majoritatea clericilor din Republica Moldova au ales la răscrucea perioadei sovietice comuniste și postsovietice Mitropolia Moldovei afiliată Patriarhiei Ruse în defavoarea denominațiunii afiliate Patriarhiei Române a fost stabilitatea internă și sub aspectul jurisdicției canonice și din punct de vedere al încrederii societății în instituția ecclesială. Acum „tăcerea mieilor” trădează o disfuncționalitate internă profundă pe care unii insistă în a o caracteriza ca pe o eventuală schismă. Un motiv în plus pentru această tăcere ar fi că slujitorii altarului în Basarabia, în ultima vreme, au reușit să împace, în înțelegerea lor, lumea ecclesială bizantină, inclusiv românească, cu cea rusă. A fost o coabitare șubredă însă destul de irenică. Acum, însă, problemele interne acumulate de-a lungul timpului se vor amplifica simțindu-se întocmai ca între Scylla și Charybda. Nu cred că strategii din Moscova și cei din spatele Constantinopolui nu au ținut cont de o asemenea desfăsurare a evenimentelor. Mi se pare că s-a luat în calcul fiecare detaliu și, ca de obicei, toate deciziile se iau la un nivel la care reprezentanții eccleziologiei basarabene nici măcar nu au drept de apel. Nu mă voi avânta să dau prognoze cum va evolua situația în în viitor pentru Basarabia însă mi se pare mult prea suspectă lipsa unei atitudini la nivel local. Până când ne vom înjosi într-atât încât să ni se dicteze ce și cum să credem de la Washington, Moscova sau Constantinopol fără să fim măcar luați în seamă?!

27 martie 2018 – 100 de ani de la semnarea actului Marii Uniri de către membrii Sfatului Țării. Recunosc, nu am fost în Piață, duminică, pe 25 martie și aceasta dintr-un singur motiv, unul profund subiectiv – nu văd rostul unei demonstrații și nici a unui marș. Nu este nici timpul și nici locul, atât la modul direct, menționat mai sus, cât și dacă luăm în considerație starea de lucruri dezastruoasă din acestă palmă de pământ.

Un singur exemplu: locul unde a fost semnată Declarația, astăzi (foto) nu aduce aminte nimic bun acum. Am intrat (la amiază, pe la 12.30) în incinta clădirii actualei Academii de Teatru Muzică și Arte Plastice, unde acum o sută de ani își ținea ședințele Sfatul Țării. Doi trei oameni în curtea instituției. În interior, probabil în incinta bibliotecii, un eveniment, la prima vedere, destul de sumbru cu participarea unui colectiv de copii... Nici nu am intrat în sală – un aer greu ieșea din acel loc. Ne-am ridicat la etaj, acolo unde se află sala în care membrii Sfatului Țării s-au întrunit. Exact în acel moment, o doamnă (domnișoară) firavă grăbea într-un ton nervos, în limba rusă, acei 2 sau 3 vizitatori să iasă. Nici n-am reușit să ne apropiem de ușă că acea reprezentantă a Academiei a închis rapid ușa și s-a îndreptat spre ieșire. Izul neplăcut al acestui pelerinaj la locul în care s-a înfăptuit evenimentul care a marcat un secol de istorie ulterioară și de care se folosesc în ultimele trei decenii piticii din fel de fel de partide și mișcări politice a fost accentuat de dezordinea și murdăria din jur. Clădirea dărăpănată și jerpelită, care-i descoperă, cred că, până și vopseaua de acum o sută de ani, zăpada neagră, nici un afiș de sărbătoare – nimic nu amintește de straiele de sărbătoare în care ar fi trebuit să fie îmbrăcat sau încondeiat acest loc în care s-a făurit istoria și pentru care și-au jervit viețile, peste două decenii, o bună parte din participanți și împreună cu ei câteva zeci de mii de basarabeni duși cu forța în Siberia și Zabaicalia. S-a putut, elementar, de dat un pic cu lopata și de curățit zăpada, iar în acele zile (și nu au fost puține) în care iarna a fost asemeni unei primăveri blânde să se dea un pic cu var acei pereți murdăriți de atâta neglijență. Nu i-ar fi costat nimic, decât doar o fărâmă de orgoliu. După aproape 30 de ani în care frații de peste Prut au investit în Basarabia cred că ne-am fi așteptat la un pic mai multe fapte și nu vorbe goale din tribune. Ce ne-ar spune acum străbunii?! Sunt sigur - un singur lucru, cred: RUȘINE!

… poate nici una, dacă n-am fi avut, ca moştenire cultura şi tradiţiile înaintaşilor noştri. Dar cine mai vorbeşte acum despre moralitate şi tradiţii când în joc sânt doar banii?! Pe o palmă de pământ, aşa mică, să mai furi de la cei care-ţi sunt aproape este sinucidere curată. Ameţită şi orbită de patima câştigului fără muncă această nouă specie de moldovean prost şi amnezic, în ce priveşte propriul trecut, se tranformă într-o hidoşenie în care cuvintele nu-şi mai au rostul. Acel miliard furat din propriul buzunar este, în fond, rezultatul blestemelor mai vechi de când basarabenii noştri au uitat cu totul de propria-i credinţă, de moralitate, de respect reciproc... Când hâtrii se găsesc aproape în orice familie, şmecheri în orice colectiv, hoţi în fiecare mahala... ce să ne mai mirăm că ne-au dispărut toate valorile şi suntem de râsul întregii lumi?! Tinerii nu mai cumpără cărţi pentru că banii pentru ele se pierd prin culoarele parlamentului şi a guvernului, nu mai ştiu de patrimoniu şi de adevăratele bogăţii ale neamului pentru că, elementar, nu mai ştiu care sunt acestea... că în loc de bani, aur şi alte lucruri „scumpe” noi avem valori ce nu se mai regăsesc nicăieri în lume. Până când deştepţii noştri de la conducere nu-şi vor da seama că dacă seamnă minciună vor culege blesteme, nu vom avea nici o speranţă că în Moldova va fi vreodata mai bine, nimeni nu va vedea că avem şi noi ceva frumos şi valoros... vom fi mereu ultimii...

Citeam zilele trecute că emisiunile informative şi analitice retransmise din Rusia ar putea fi interzise. Va fi permisă însă retransimisia acestui gen de programe din ţările membre UE şi Statele Unite. Măsura însă este legată doar de difuzorii TV şi radio ceea ce, îmi pare mie, nu-i deajuns nici pe departe. A rămas întregul spectru de emisiuni de aceeaşi factură ce-s retransmise pe net. Şi acesta nu-i decât vârful aisbergului. Marea majoritate a tinerilor de la noi n-au de-afaceri cu analitica, ei sunt conectaţi la reţelele de socializare şi lumea virtuală are o influenţă mult mai mare decât ziarele, radioul sau chiar televiziunea. Reality show-urile şi filmele pentru unii sau jocurile electronice pentru alţii îşi pun amprenta mai mult decât şcoala sau cărţile. Cred că-i un elementar gest de laşitate nu numai pentru autorităţile care sunt pe cale să ia această decizie, dar şi dezonorant pentru mediul intelectual şi academic de la noi. Îmi este neplăcut să mă gândesc că mass media autohtonă nu poate contrapune emisiunilor informative şi analitice din Rusia nimic. Ministerul Educaţiei nu a fost în stare, nici din 2009, ca să nu spun din 1989, să formeze sau măcar să menţină o clasă de tineri care să opună o rezistenţă viabilă propagandei ideologice şi morale destructive din străinătate. Ceea ce observăm până acum sunt doar unităţi pe care nu-i impresionează nici birocraţia Academiei de Ştiinţe nici falsitatea cu care promovează valorile naţionale Ministerul Culturii, ghidat mai mult de interese de partid. Restul au evadat în străinătate şi n-au nici un motiv să revină. Guvernanţii, în loc să se ocupe cu lucruri cu adevărat utile, iau decizii care nu vor avea efect ci vor stârni antipatia, care va da apă la moară situaţiei şi aşa conflictogene din ţară. În loc de a sista difuzarea emisiunilor informativ analitice mai bine s-ar gândi, la început, cum să reducă difuzarea filmelor ce promovează ura şi violenţa precum şi show-urile pline de vulgarităţi şi incultură ce duc la degradearea societăţii. Şi în final, m-aş întreba şi eu aşa: unde ne sunt programele noastre culturale şi analitice serioase care să nu deraieze de fiecare dată în spectacole de prost gust? Unde sunt emisiunle şi paginile web autohtone ce pomovează, de exemlu, cărţile serioase, clasica muzicală, istoria neamului? De ce să ne fie frică de nişte emisiuni informative şi analitice retransmise din Rusia dacă avem într-adevăr o clasă politică efectivă capabilă să selecteze şi să promoveze valorile în societate?! update[27.05.2015]: Azi CCA a suspendat emisia postului de televiziune rusesc ”Rossia 24”. Interesant ce mai urmează şi ce efecte pozitive, la modul concret, va avea această interdicţie de retransmisie?...

Într-una dintre ultimele postări, de acum jumătate de an, ziceam că mi-ar plăcea dacă în buletinele de vot ar fi prezentă opțiunea „împotriva tuturor”. Spre surprinderea mea, acum o lună în Federația Rusă același lucru l-a exprimat și Valentina Matvienko care pe semne că ar aspira la postul de premier. Și mai interesant mi s-a părut faptul că aceeași opțiune electorală a speaker-ului, puțin mai târziu, a agreat-o Dmitri Medvedev. Cum n-ai da cum n-ai lua „votul împotriva tuturor” se înscrie perfect în programul politic al actualei conduceri. Liderii de la Kremlin și-au câștigat reputația și mandatele pe parcursul ultimului deceniu în principal datorită racordării programelor electorale la cele de de activități politice și îndeplinirea lor punctuală. Nu în zadar Vladimir Putin rămâne conform sondajelor în topul preferințelor majorității rușilor iar acum a devenit și cel mai influent om conform publicației Forbes.

În Republica Moldova continuă tradiția după care programele electorale nu-și găsesc finalitate practică. Declarațiile din perioada alegerilor și manifestul politic al partidelor sunt departe realitate și de realizare. Singurul punct forte al actualei guvernări este obiectivul Alianței pentru Integrare Europeană de asociere cu UE. După mai multe amânări și îndelungi așteptări s-a consumat și ziua în care s-a semnat acordul mult trâmbițat. Problema este însă alta, partidele și implicit politicienii aflați la guvernare și-au pierdut în această perioadă în mod radical credibilitatea. Când PCRM-ul și-a șubrezit influența în societate, prin măsurile nepopulare care, cum era de așteptat, nu se regăseau în programul electoral, din acesta au debarcat rând pe rând mai mulți membri importanți de la Marian Lupu la Sergiu Sârbu. Alții s-au debarasat de balastul incompetenței turmei partiinice și nu s-au mai afiliat, până ce, vreunui pol politic iar cei mai idealiști dintre tinerii anilor ’90 cu studii la vest de Prut și cu mult mai puțini din Occident s-au întors în țară împlinind rândurile Partidului Liberal sau al celui Liberal Democrat.

Între timp, modificându-se formatul politic nu s-au schimbat însă metodele și implementarea activităților expuse în noile programe electorale – ceea ce s-a simțit chiar și acolo în țară unde lumea nu este într-atât de politizată. Ca rezultat, unii dintre exponenții politici ar putea să-și reorienteze atenția de pe acum spre o altă conjunctură de interese soft power. ~~~ De la depunerea mandatului de deputat al vicepreședintelui Partidului Democrat Vlad Plahotniuc a devenit clar că mult trâmbițata reformă a acestei formațiuni nu și-a adus roadele scontate. Domnia sa, după ce a dispărut din Parlamentul R. Moldova, se pare că a incetat să-și mai asocieze imaginea cu PDM-ul dispărând în general de pe scena publică. Aceasta nu înseamnă însă că ambițiile sale politice s-au redus. În toamna anului 2014 urmează alegerile care reprezintă o miză mult prea importantă decât solidaritatea de partid. Recent și Ion Sturza, de pe tribuna unui noi formațiuni alcătuite din exmembrii alteia vechi, și-a declarat ambițiile politice. Nici nu mai încăpea îndoială că mai devreme sau mai târziu aceasta trebuia să se întâmple. După vreo câțiva ani de intervenții în presă cu comentarii pe marginea situației din țară fostul premier părea într-un fel obligat să-și anunțe intențiile personale în perspectiva viitoarelor alegeri. Nu și-a ascuns aspirațiile politice nici Alexandru Tănase chiar dacă a preluat postul de șef al Curții Constituționale unde judecătorii prin definiție ar fi trebuit să fie departe de intrigile de palat. Unii analiști de pe la noi i-au pus în cârcă și decizia curții privind limba de stat ca fiind motivată politic. Cum n-ar fi Alexandru Tănase nu a încetat să-și lustruiască imaginea prin tabloidele naționale. Este greu de crezut că el se va reține de a lua parte la jocurile de culise în preajma și în timpul campaniei electorale. De asemenea, în plină pregătire pentru alegeri este și Nicolae Chirtoacă, exambasadorul R. Moldova în SUA, care în acest scop și-a înregistrat cu ceva timp în urmă propriul partid – „Forța Poporului”. Nu cred că remarcabilul analist politic își face iluzii că ar reuși să intre în Parlament de sine stătător doar cu ajutorul formațiunii sale. Cu mult mai real păre că domnia sa mizează pe o nouă colaliție preelectorală în care „Forța Poporului” să-i dea o greutate mai mare în rândul liderilor noii conjuncturi de interese.

Desigur că în afara acestor nume sonore selectate în exemplificarea de mai sus se vor implica în jocul „de-a politica” și alți actori mai mult sau mai puțin cunoscuți (cum ar fi Mihai Godea, Vadim Mișin, Oazu Nantoi, Victor Stepaniuc, Valeriu Ostalep, etc). Pentru a reuși însă în intenția de a prelua frâiele puterii ei vor avea nevoie ca prin venele acestor structuri să circule un sânge nou – al liderilor de o altă formație, care au fost departe de bolile care au degradat adiminstrația moldovenească timp de două decenii. Altfel ei vor risca aceeaşi soartă ca și a coalițiilor anterioare. ~~~ Alianței politice între PLDM-ul lui Vlad Filat, PDM-ul lui Dumitru Diacov și PL-ul lui Mihai Ghimpu (sau mai nou exPL) nu i-a reușit să scoată din joc PCRM-ul lui Vladimir Voronin și în actuala componență nominală nici nu i-ar mai reuși s-o facă. Doar o nouă formulă conjuncturală bazată, printre altele, pe o concepție ideologică, pragmatică va putea convinge electoratul decepționat să schimbe substanțial balanța de forțe în Legislativ fără prea multe riscuri în plus.

Subiect mediatizat în prag de evenimente mondene blamate în mediul ecclesial și neluat în serios în presa națională cultul diavolului este asociat doar cu o subcultură periferică a unor tineri săturați de excesele amorale ale interlopilor în sutană. După mine, măscăricii care n-au habar să deosebească ateismul de agnosticism sau satanism nu prezintă atât pericol pentru societate cât acei indivizi care sub masca de ”îndrumători religioși” își văd doar de interesele obscure. Satanismul ca entitate ocultă nu-și promovează acțiunile ci asigură realizarea lor practică. Adepții acesteia nu sunt recrutați prin reclama sau publictate, ei se regăsesc acolo prea puțini îi caută – inclusiv printre clerici. ~ ~ ~ Am avut neplăcuta experiență să mă adresez și eu odată unui preot într-o problemă sufletească acută ivită neașteptat la una dintre colegele mele de lucru la primirea unei vești triste. I-am propus să se mărturisească și să primească un sfat duhovnicesc la cel mai apropiat locaș de cult. Chiar dacă am prins părintele paroh pe loc și chiar dacă biserica era în centrul Chișinăului popa (al cărui nume nu vreu să-l zic) ca răspuns la rugămintea mea s-a uitat cu o grimasă inexpresivă la ceas și a ieșit la fel de calm din biserică spunându-mi că va reveni peste câteva clipe. Nu l-am mai văzut nici peste 5, nici peste 15 minute și nici după o oră. Colega mea care era jurnalistă, și-a făcut concluziile iar eu mi-am spulberat iluziile. Dacă l-aș întreba acum pe acest cleric dacă știe ce-a făcut sunt sigur că nici nu-și mai aduce aminte spre deosebire de încă zece jurnaliști care s-ar fi putut adresa lui.

Despre un alt caz mi-a povestit un medic: într-un moment de cumpănă, s-a dus la o mănăstire să-și descarce sufletul de povara grea a păcatelor care-l apăsau. Duhovnicul locului chiar de la începutul spovedaniei i-a zis că are prea puțin timp la dispoziție așa că să spună ce-i mai important. Rezultatul a fost că acest doctor a prescris și în continuare la zeci (sau poate sute) de paciente preparate pentru întreruperea sarcinii. Dacă persoanele cu responsabilități publice aduc așa o faimă de pe urma relației cu mediul ecclesial ce să mai spunem de ceilalți oameni aflați în suferință?! Am fost martorul unei situații când timp de trei ani de la chemarea repetată a preotului în casa unui invalid primul n-a onorat invitația nici chiar în pragul trecerii din viață a acestui bolnav. Astel, acesta a murit nemărturisit la câțiva pași de biserică. ~ ~ ~

Pe de altă parte, laitmotivul cancelariilor clericale este că presa-i anticreștină, organizându-se anual conferințe despre păcatul avortului, criticând guvernarea, făcând campanie unor forțe politice și mâniindu-se și burzuluindu-se că statul nu acordă prea multă atenție instituției bisericești. Totul în timp ce aproape lunar aflăm despre conflictele din comunitatățile parohiale, bătăi între clerici, limuzinele și palatele unor preoți, cazuri de relații homosexuale în mănăstiri, pedofilie în rândul slujitorilor altarului, etc Care dacă nu aceasta este argumentul satanismului la noi – să lupți cu Biserica lui Hristos din interiorul acesteia spunând că pericolul vine din afară (spre exemplu din Europa sau din partea guvernării) în același timp dând cu piciorul în cei de jos care au la moment nevoie de ajutor?! Câte scandaluri legate de reprezentanții eclesiastici ne rezervă viitorul apropiat este greu de spus. Un sigur lucru este sigur - atât timp cât preoția va fi trăită doar ca o profesie nu și ca o chemare a inimii acestea vor fi din ce în ce mai multe și mai urâte. Sataniștii în sutană vor face tot ce le este în putință să murdărească imaginea Bisericii în societate, prin lipsa de atitudine împotriva celor care încalcă ordinea canonică internă dând astfel motive întemeiate pentru criticarea insituției clericale și pentru diletanții care știu numai să hulească și să jignească. _______________________ PS: Cei care au cunoștințe de litugică știu că slujba duminicală cuprinde și ”Sărutarea păcii” care include în sine formula „Hristos în mijlocul nostru” la care preoții răspund în altar „Este şi va fi”. Printre cei care-i numesc sataniști a prins radăcini o altă formulă de răspuns - „Nu este și nu va fi”. Vă mai întrebați de ce este blamată Biserica?!

Aș începe de la premisa că presa ar trebui sa aduca realitatile poporului catre conducatori si nu teatralismele dezgustatoare ale ultimilor catre cetățeni. La noi însă media corespunde doar așteptarilor politicului și nu prea are multe în comun cu expunerea situației reale din țară sau cu promovarea unor valori fie ele și general-umane. Aceasta, din păcate, este programată a satisface necesitățile josnice ale maselor consumatoare. Educative le putem numi doar dacă scopul acestora corespunde unor interese aparte. Dacă în străinătate emisiunile Radio-TV sunt cotate inclusiv și după calitatea informațiilor oferite publicului la noi șefii posturilor media de-abia sunt în stare să umple eterul, în cea mai mare parte, cu știri fără nici o utilitate. Părerea mea este că, nu sunt probleme în numărul subiectelor care apar în fiecare moment în țară și străinătate ci în capacitatea intelectuală a celor care sunt responsabili pentru încadrarea acestora în tematica general stabilită. Am ales aleatoriu câteva posturi radio străine (RFI.fr, BBC.co.uk, RUVR.ru) spre care-mi îndrept mai mult atenția și am încercat să le compar cu trusturile media moldovenești (să zicem Jurnal.md și Publika.md) la nivel de promovare tematică. În primul caz spectrul de subiecte este inclus în emisiuni educative, culturale, științifice pe când în cel de al doilea caz totul se reduce la știri din categoria politică, divertisment abject și criminalitate. Mulți mi-ar reproșa că n-am luat în considerare aspectul financiar care determină toate celelalte rezultate însă eu n-aș fi atât de categoric. Problema și, în același timp, rezolvarea calitativă depind, după mine, mai mult de inteligența, orgoliul profesional, independența și imaginația jurnalistilor și toate luate împreună. Un început ar fi răsunsurile pe măsură la atacurile soft power venite de prin prejur...

Departe de emoțiile demagogilor care se vor cât mai sus în ierarhia socială, consider că tăierea fondurilor pentru Academia de Științe, orciare n-ar fi motivul, este un gest reprobabil și rușinos. Problema, de fapt, în această instituție, în acest templu al științei dacă am putea spune așa, este proasta administrare și nu rezultatele pe care le aduce activitatea oamenilor de știință. Savanții Academiei activează în condiții sub orice critică. Calculatoare personale încă de pe timpurile lui papură vodă, mese și scaune din timpul sovietic, aparatură învechită și, principalul, lipsa de atenție practic din partea oricărui demintar de stat. Singurul lucru care m-ar bucura în vreun fel ar fi începutul renovării clădirii din interior. Vorbind de simplii cercetători ce activează în această instituție, pentru ei, am un respect deosebit. Cel puțin, colaboratorii institutelor cu care am avut ocazia să vorbesc sunt niște oameni deosebiți și dacă vor cădea sub reducerile de personal în mod sigur va avea de pierdut întreaga țară. Din alt punct de vedere, dacă este să judecăm sub aspect financiar, fondurile din bugetul de stat acordate Academiei de Științe din Moldova ajung doar în institutele care au cea mai mare priză la demnitari și funcționari. Nu mă voi feri și să numesc această structură, care în forma actuală, aș îndrăzni s-o calific ca și parazitară – Institutul de Integrare Europeană și Științe Politice. O bună parte din așa zișii „academicieni" ai acestui institut sunt la drept vorbind agramați. Anume această subdiviziune structurală a Academiei ar trebui optimizată prin reducerea cheltuielilor. Un lucru aș mai dori să spun: Academia de Știinte are nevoie de colaboratori noi și tineri care să țină pasul cu noile tehnologii informaționale prin care să fie ridicat randamentul muncii acestei instituții. Academicienilor de marcă li se cer rapoarte și dări de seamă în format electronic după standardele europene fără a se ține cont că sistemul de lucru al acestor oameni care aduce folos încă țării se bazează pe principii solide dar care multora li se par învechite. Nu în ultimul rând, este nevoie de o continuitate și de o transmitere a experienței de la decani către junii acestei instituții pentru ca valorile științei să nu dispară cu totul în acest spațiu al țării noastre. Înainte de a reduce fodurile pentru cercetători ar trebui ca demnitarii respondenți să se mai gândească încă o dată la urmările pe care le-ar avea acest pas.

La o ședință a sinodului Bisericii Ortodoxe Sârbe patriarhul Pavle ajungând la locul întrunirii a observat parcate mai multe limuzine luxoase ale episcopilor, arhiepiscopilor și mitropoliților din eparhii. Cei care-i erau prin preajmă ar fi auzit următoarea exclamare: „O, Dumnezeu să-i vadă! Cu ce ar fi mers aceştia, oare, dacă nu depuneau votul sărăciei?”  Acest arhiereu era singur în felul său prin ce făcea și cum se comporta: mergea la trebuințe cu tramvaiul sau pe jos (când distanțele erau mai mici), nici haine nu prea avea deosebite în limita bunului simț și iubea să discute cu oamenii simpli. De aceea era iubit de credincioșii de rând. Acum, nici în Serbia, nici în România și nici în Rusia, în linii mari, nu se mai ține cont de principiile canonice și morale de care trebuie să se conducă atât o față bisericească pe de o parte cât și enoriașii în raport cu organismul ecclesial pe de altă parte. Excepții sunt, numai că ele, din motive lesne de înțeles nu sunt date drept exemplu nici de către mass-media și nici de către mai marii lumii acesteia. Mulți au ajuns să creadă că aceste exemple nu sunt decât niște mituri menite să atragă mai mulți credincioși și aduc drept dovezi contrariul. În sprijinul festivităților și a petrecerilor fastuoase pe care le organizeaza clerul și ierarhii nu sunt aduse nici un fel de argumente care i-ar dezvinovăți întru-câtva. Astfel prăpastia dintre cler și eventualii credincioși care caută o mai mare simplitate și respectare a Cuvântului Domnului crește. Încet, încet dispar și tradițiile morale milenare păstrate cu sfințenie de preoții ortodocși trecuiți prin prin epoca totalitatismului ateu luându-le locul obiceiuri preluate din păgânismul dionisiac.

Unul dintre primele lucruri pe care le-am perceput diferit în străinătate față de ceea ce eram obișnuit să simt acasă a fost gustul și calitatea pâinii. De fiecare dată când mă reîntorceam de la studii știam că timp de câteva luni pe parcursul vacanței mă voi sătura mâncând o pâine consistentă și bună. Nu era vorba de ceva ieșit din comun, era același produs pe care-l consumau toți oamenii din oraș asemeni mie. Pare a fi ceva banal însă proverbul românesc „Fie pâinea cât de rea, tot mai bună-n țara mea” exprimă un adevăr și-n dimensiunea practică a cuvântului. Aceasta n-o spun numai eu – în loc de a fi consistentă producătorii o umflă încât o felie nu-ți ajunge nici pe un dinte. Acum observ că standardele de calitate a produselor de panificație încep să se raporteze și asupra pieței de desfacere moldovenești. Poate că prețul pâinii nu se va schimba degrabă însă calitatea acesteia deja lasă de dorit.

Motto: ”Trebuie să fim mândri că Moldova este țară selectată pentru testarea medicamentelor” (mancurt) La recomandarea fraților mai mari reprezentantul statului în problemele de sănătate a populației introduce în grabă și fără prea mare mediatizare rețetele prescrise de doctor la circa 80% din medicamentele din farmacii, de parcă ar fi aceasta problema de bază a sistemului medical moldovenesc.  Unul din argumentele acestui demnitar este că cei bolnavi cumpără preparatele destinate lecuirii cu sacii, un altul că ar vrea să facă ordine pe piața farmaceutică și nu în ultimul rând alinierea la standardele internaționale. Totuși nu înțeleg mai multe lucruri la această revoluție moldovenească în domeniul farmaceutic: Cărei categorii de cetățeni nu i-au convenit medicamentele fără rețetă? De ce nu a fost organizată o dezbatele publică înainte de a impune bolnavilor să mai treacă o dată-n plus pe la medic înainte de a primi doctoria? Și, cine va răspunde pentru un eventual eșec al acestei măsuri luate în mare pripă? Nu mă mai miră optimismul viclean al autorităților care în mod sigur nu prea-i interesează toate incomoditățile create cetățenilor care și așa suferă de o administrare defectuoasă. În așteptarea unui nou suport financiar extern demintarii de top fac tot posibilul să placă prorpiilor finanțatori chiar și cu prețul jerfirii prorpiului popor pe altarul intereselor geopolitice. Să vedem ce decizii înțelepte vor mai fi luate de miniștri care la indicații străine urmând aceeași filosofie declară că societatea este bolnavă, nu este pregătită și, mai nou ne dau de înțeles că, poate fi folosită pe post de cobai.