243365 cazuri COVID-19 în Moldova
11574 – cazuri active
226325 – cazuri vindecate
5466 – cazuri fatale
Actualizarea datelor: 15 aprilie 2021 ora 06:20


 Mihai Dohot - impresii şi opinii personale

 Mihai Dohot - impresii şi opinii personale Mihai Dohot - impresii şi opinii personale


Într-o lume a profesioniştilor, a experţilor şi a analiştilor de tot felul mi-ar placea sa fiu un simplu amator. Sincer şi critic faţă de mine şi faţă de tot ce mă înconjoară. Acolo unde seriozitatea nu are nici o valoare superficialitatea devine o virtute, cultura ajunge kitsch, politica - un business deghizat într-un teatru de prost gust, religia - un instrument... Frumosul va salva lumea?! Ma indoiesc... Imi voi permite sa ma indoiesc, de aici in colo, in tot ce ma priveste.
RSS postsRSS comments

Societate


Comenteaza





Pe muchie de cuțit...


Câțiva ani în urmă, în pragul alegerilor am avut o discuție interesantă cu un candidat la o funcție publică în Republica Moldova. Printre altele l-am întrebat de ce toate deciziile legate de localitatea pe care-o reprezentă depind doar de partidul din care face parte și nu de înțelegerile cu locuitorii lui. Acesta mi-a răspuns, probabil dintr-un exces de sinceritate și nonșalanță, că tot ce se întâmplă este urmarea directă a implicațiilor geopolitice. La acea vreme am rămas dezgustat de un așa răspuns, însă pe parcurs am înțeles că pe la noi așa se și întâmplă, deși dacă într-adevăr s-ar dori, s-ar realiza cu mare succes destule lucruri bune și la nivel local.Se pare că într-un stat într-atât de slab, cum este al nostru, care a ajuns să fie folosit doar pe post de unealtă în criminalitatea internațională, precum ar fi spălarea atâtor miliarde prin așa-zisul Laundromat, opinia oamenilor simpli nu interesează pe nimeni. Se fac doar calcule seci, puse în aplicare de cei care se cred șahmatiști sau mari actori și jucători politici. Într-o țară cu adevărat îndependentă, doar o suspiciune de corupție ar constitui motiv întemeiat de demisie de onoare din orice post public. Din păcate, la noi este exact invers - seamănă la o tragicomedie cu o doză enormă de sarcasm și umor tare negru.Primele declarații ale Maei Sandu după câștigarea alegerilor, atitudinea lui Igor Dodon față de acestea și reacțiile oficialilor ruși mă duc cu gândul la Mihail Saakașvili și războiul din Osetia, otrăvirea lui Viktor Iușcenko, maidanul sângeros din Kiev și conflictul din Donbas. Mai nou, aș putea aminti și de otrăvirea lui Alexei Navalinîi. În același timp, luând în considerare că anul acesta a fost unul destul de violent în mai multe republici exsovietice începând cu Kârgâzstan, trecând prin Belarus și ajungând la acutizarea conflictului armat din Nagorno-Karabah riscul unor situații imprevizibile în Republica Moldova este unul destul de mare. Războiul nonformal purtat în prezent pe un front extrem de larg în lume, este limpede, are ca și consecințe directe destabilizarea și mai mare a situației și așa destul de complicate de la noi. Suntem martorii unor jocuri obscure în care se împart noile zone de influență, care se conturează vădit, de pe acum, în afara frontierelor clasice și a înțelesurilor de identitate națională, culturală sau religioasă.Toate aceste piese de spectacol jucate pe scena lumii își au actorii săi cunoscuți de toți dar și regizorii din umbră. În ultimul timp se întâmplă atâtea lucruri aparent stranii, care însă la o cercetare mai atentă își au logica, o legătură intrinsecă și finalitatea specifică scopurilor impuse. În evenimentele expuse mai sus sunt mult mai multe necunoscute decât clarități, ceea ce ne duce cu gândul că nimic nu este spontan în aceste cazuri. Fiecare improvizație, după cum se știe, are la bază o experiență, un exercițiu și o pregătire în detaliu. Pe plaiul nostru mioritic am fost martori la astfel de spectacole de mai multe ori, în care oamenii simpli au fost folosiți pe post de resursă ieftină, o simplă consumabilă, exact cum au fost tinerii pe 7 aprilie 2009.Pe lângă năpasta provocată, intenționat sau nu, de pandemia numită acum generic COVID-19, nu putem să nu observăm anul acesta, cu părere de rău, o creștere în exces a criminalității, a deceselor din cauze destul de stranii, o multitudine de omoruri, sinucideri și accidente groaznice. Zecile de morți suspecte să fie oare doar din cauza unor simple coincidețe sau am intrat deja într-o eră informațională nouă cu adânci implicații în psihicul colectiv și ca urmare a unor influențe de tip tehnogen?!Tot respectul pentru principialitatea primei doamne președinte alese în Republica Moldova, însă riscul la care se supune este unul destul de mare. Orice acțiune sau declarație nechibzuită îndeajuns sau neapreciată în mod serios și la justa valoare poate provoca, cu părere de rău, reacții adverse și inadecvate din partea unora, iar din partea altora - motive în plus pentru provocații geopolitice. Mi-aș dori mult ca Maia Sandu să ia seama și să nu fie victima propriei nesăbuințe sau a unor iluzioniști din umbră. Odată cu investirea oficială a acesteia în funcția de președinte a statului, Republica Moldova devine un place d'armes cu un mediu ideal petru provocatorii meniți să destabilizeze situația socio-politică în regiune și nu numai. Basarabia, cu spectrul ei de probleme politice și etnoculturale acumulate în ultimele două trei secole, mai cu seamă în ultimele trei sferturi de veac, se află la interferența civilizațiilor occidentale și orientale întocmai ca în cazul unor falii tectonice capabile să provoace un seism cu consecințe mai greu de înțeles încă.Cuvintele cheie pentru această situație sunt deja cunoscutele: atipic, hibrid, nestandart, asimetric, etc. Maia Sandu devine, în acest context, o ocazie nesperată de a ajunge jerfa sacrală intereselor geopolitice a unor trust-uri și corporații transnaționale.Dă, Doamne, să nu fie așa!
Valori perene și vectori de percepție


De ce lucrurile vechi, de anticariat, sunt într-atât de scumpe pentru unii?! Dintr-un motiv destul de simplu: pentru că-i leagă cu divinitatea, cu transcendentul.Legătura cu trecutul, pentru mințile luminate ale omenirii, reprezintă puntea spre cunoașterea și înțelegerea viitorului. O trăire sinceră și în acord cu legile nescrise ale naturii reprezintă garanția continuității. De aceea conceptele de tradiție, identitate culturală, patrimoniu contează atât de mult într-o societate dezvoltată. Pentru ultimul orice detaliu contează, pentru că poate ascunde în sine amprenta geniului locului - formula care luminează calea în viitor și care poate evita împrejurările năprasnice. De aceea, una dintre marile personalități istorice zicea că dacă nu luăm în seamă învățăturile trecutului riscăm să-i repetăm lecțiile.Fiecare țară este bogată în primul rând prin oamenii săi, prin înțelepții săi, personalități luminate care au adus un anumit folos societății. E clar că în prezent ducem lipsă de aceștia, însă istoria păstrează memoria acestora iar iar instituțiile de gardă patrimoniului acele fărâme ale existenței lor. De la firimiturile de pâine presărate pe căile întortocheate ale vieții până a prinde firul Ariadnei pentru a ieși din labirintul întâmplărilor năprasnice din prezent nu e decât un pas - prin educație. De aceea, Educația și Cultura trebuie neapărat puse în capul unghiului în sistemul social actual. Dacă ziditorii nesocotesc acest detaliu în construcție tot edificiul riscă să se dărâme. Chiar și în ceasul al doisprezecelea nu e târziu să ne îndreptăm privirile către înaintași luând deciziile corecte, ținând cont de experiența și bogata moștenire istorică.Fiecare amănunt contează, dacă poartă amprenta geniului, care poate să inspire. Acea bucățică de hârtie, acea imagine de aproape un secol, bucata ceea de lemn, fie ea o pictură, mobilier, instrument artistic poate fi cheia care va descuia lacătul conștiinței noastre sau codul care va decripta cele mai adânci detalii din necunoscutele sufletului.Sigur că există și destule deosebiri în înțelegerea patrimoniului - o abordare alternativă și o evaluare seacă ce ține doar de nuanțele financiare. Într-o societate în decădere acest aspect reprezintă singura prioritate în reflecția asupra bunurilor culturale, care reprezintă, în esență, mult mai mult. De aceea, din păcate, și noi ne confruntăm cu fenomenul înstrăinării acestuia. Ne apreciază patrimoniul străinii în loc de noi înșine.Ce se cere de la noi?! Un pic de efort, un pic de atenție și minte lucidă - să nu pierdem ceea ce ne-a mai rămas. Ai noștri nu știu a pune preț pe ceea ce au, iar eu aș mai adăuga: și chiar pe propria persoană, identitate, conștiință liberă, valori general-umane, valori morale...
MIZELE UNUI CONFLICT GEOECCLESIAL ÎNTRE MOSCOVA ȘI CONSTANTINOPOL ÎN BASARABIA


Mult timp nu am acordat atenție subiectelor ce țin de nuanțele teologiei canonice vis-a-vis de viața religioasă a societății basarabene, însă acum în lumea ortodoxă se desfășoară evenimente ce vor fi încă mult timp discutate și analizate, asupra cărora se vor face studii și se vor scrie destule cărți.Relațiile între Patriarhia Constantinopolului și cea a Moscovei, care în ultima vreme s-au înrăutățit considerabil, nu au avut, se pare nici un efect, asupra administrației ecclesiale de la noi după cum ar reieși din publicațiile electronice afiliate ei. Se poate să fie, însă, exact invers. Situația complicată în care se află acum instituția bisericească din spațiul pruto-nistrean este, paradoxal, pe cât de interesantă pe atât de puțin i se atrage acum atenția din punct de vedere, dacă-i putem spune așa, geoecclesial.Și, ca de obicei cum se întâmplă pe la noi, primii care se vor expune pe marginea situațiilor ce țin de de jurisdicția canonică vor fi „experții” care întotdeauna găsesc soluțiile pentru toate probleme chiar dacă n-au nici un fel de studii academice și experiență în domeniul teologic.Mi-ar fi plăcut să aud până acum măcar o atitudine legată de acordarea tomosului de autocefalie din partea Patriarhiei de Constantinopol denominațiunilor ortodoxe din Ucraina și efectul acestuia asupra activității instituțiiilor ecclesiale din Republica Moldova până nu s-a întâmplat ceva mai grav. Cu atât mai puțin nu văd ca în viitorul apropiat cineva din teologii abilitați din Federația Rusă sau România să abordeze acest subiect din punct de vedere analitic.Este un subiect cu mult mai greu și mai interesant decât cel al filetismului de care nu s-a ocupat în mod serios nimeni chiar dacă am povocat la discuție sau, mai bine zis, la o reacție în această privință.Avem în față o provocare geoecclesială, cum am numit-o mai sus, una cu impact geocultural și nu în ultiul rând geopolitic cu bătaie foarte lungă. Să nu uităm că, la începutul anilor `90, odată cu destrămarea imperiului totalitar sovietic, au apărut ca ciupercile după ploaie o mulțime de așa zise „biserici” autointitulate autocefale, cu o imaginară afiliație panortodoxă și fără nici o susținere din partea populației. Este și cazul Ucrainei unde problemele jurisdicționale canonice, la un moment dat, s-au agravat intr-un conflict social intern deschis ale cărui urmări le putem observa și acum.Să nu uităm că în regiunile transfrontaliere ale Republicii Moldova și România cu Ucraina se află foarte mulți etnici români unde de asemenea se află potențiale resurse conflictogene de natură politică și etnoculturală. Sunt locuri încărcate cu multă istorie, inclusiv, recentă care, la un moment dat, pot avea un impact hotărâtor asupra desfășurării unor eventuale evenimente de influență externă. Bucovina, Odessa și Transnistria sunt butoiul cu pulbere iar problemele de natură ecclesială – fitilul pare poate arunca în aer toată regiunea. Aceasta posibil este și miza unui macroconflict polietnic: român, rus, ucrainean, găgăuz, bulgar, etc. Ceea ce a limitat și a redus riscul declanșării unor situații conflictogene de-a lungul a câteva decenii, acest echilbru, destul de șubred, garantat de instituția eccleisială în societate, poate dispărea într-o clipă.În acest context extins, nu mi se pare lipsit de sens și desfășurarea referendumului „pentru familie” din România cu toate elementele constitutive, inclusiv componenta politică ce a fost decisivă în eșuarea acestuia. Acesta nu a întărit pozițiile Patriarhiei în societatea românească ci din contra – mult mai mult le-a slăbit, reducându-le, sub aspect electoral, la nivelul unui partid politic, iar încrederea în această instituție s-a redus considerabil. Nu cunosc detaliile interne care au dus la hotărârea de a lansa anume acum referendumul, însă momentul a fost luat ca niciodată mai rău. Instituția care trebuia să aibă o influență dacă nu decisivă, apoi destul de importantă în unirea celor două maluri ale Prutului acum, spre regret, și-aredus drastic din credibilitate în Basarabia. Nu aș zice că a avut-o până acum, însă a fost un instrument, cel puțin, de propagandă media destul de important.Unul din motivele pentru care majoritatea clericilor din Republica Moldova au ales la răscrucea perioadei sovietice comuniste și postsovietice Mitropolia Moldovei afiliată Patriarhiei Ruse în defavoarea denominațiunii afiliate Patriarhiei Române a fost stabilitatea internă și sub aspectul jurisdicției canonice și din punct de vedere al încrederii societății în instituția ecclesială. Acum „tăcerea mieilor” trădează o disfuncționalitate internă profundă pe care unii insistă în a o caracteriza ca pe o eventuală schismă.Un motiv în plus pentru această tăcere ar fi că slujitorii altarului în Basarabia în ultima vreme au reușit să împace, în înțelegerea lor, lumea ecclesială bizantină, inclusiv românească, cu cea rusă. A fost o coabitare șubredă însă destul de irenică. Acum însă problemele interne acumulate de-a lungul timpului se vor amplifica simțindu-se întocmai ca între Scylla și Charybda.Nu cred că strategii din Moscova și cei din spatele Constantinopolui nu au ținut cont de o asemenea desfăsurare a evenimentelor. Mi se pare că s-a luat în calcul fiecare detaliu și, ca de obicei, toate deciziile se iau la un nivel la care reprezentanții eccleziologiei basarabene nici măcar nu au drept de apel. Nu mă voi avânta să dau prognoze cum va evolua situația în în viitor pentru Basarabia însă mi se pare mult prea suspectă lipsa unei atitudini la nivel local.Până când ne vom înjosi într-atât încât să ni se dicteze ce și cum să credem de la Washington, Moscova sau Constantinopol fără să fim măcar luați în seamă?!
În „Lumea lui Zaharia”


 La prezentarea albumului,pe 2 noiembrie 2017Îl cunosc pe domnul Nicolae Pojoga de mai bine de un an și jumătate când am organizat cea mai mare expoziție fotografică în cadrul Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală. În cadrul acelui eveniment au fost donate mai mult de 600 de exponate pentru crearea unui Muzeu al fotografiei. Cam în acea perioadă mi-l amintesc pe dl Pojoga că a venit la noi cu ochii arzând de emoție și nerăbdare să-mi spună de descoperirea sa. Ceea ce am văzut și mi-a spus dumnealui în continuare mi-a luat graiul și m-a impresionat profund. Era vorba de o adevărată comoară.Stimați domni, astăzi am onoarea de a vă prezenta această comoară a artelor vizuale de la noi ce poartă amprenta geniului unui maestru fotograf - Zaharia Cușnir.Pentru cei care vor avea ocazia de a răsfoi această carte, acest album vreau să-i previn că nu se vor putea desprinde prea ușor de paginile acesteia. Ce vom observa în acest album este freamătul unei epoci, un strigăt mut pe care-l auzim uitându-ne în ochii plini de încărcătura grea și apăsătoare a acelor timpuri. Fețele acestor oameni ne sunt foarte apropiate și dragi nouă prin simplul fapt că ne regăsim somatic în corpul acestei națiuni. Regăsim puterea și forța unei națiuni greu încercate de război dar care s-a ținut cu demnitate.Sunt surprinși oameni simpli copii, tineri, maturi și bătrâni care privesc într-un viitor păstrând și transmit obiceiurile strămoșilor chiar și în acele vremuri foarte tulburi. În acele momente când erau închise lăcașele de cult iar moldovenii erau săltați și duși în Siberii, în acele zile când se murea de foame...Memoria peliculei a păstrat chipurile acestor țărani trădează o noblețe spirituală ceea ce nu poate fi exprimat în alte fotografii nici prin vestimentația aleasă sau bijuteriile scumpe expuse. Așa cum o făceau și Vivian Maier (prin descoperirea postumă a imaginilor executate prin toată lumea) o necunoscuta care a provocat o adevărată furtună de aprecieri din partea criticilor de artă fotografică, la fel se întâmplă acum peste Prut cu Costică Acsinte care este caracterizat ca un adevărat fenomen în arta fotografică.Domnul Nicolae Pojoga, împreună cu echipa sa de entuziaști, are meritul de a găsi și a salva această colecție de negative fotografice de la iminenta dispariție a așezat aceste imagini într-un mod nu mai puțin de interesant pe care vă invităm să-l descoperiți... Fotograful Nicolae Pojoga, în fond, a descoperit o adevărată comoară al cărei loc este alături de alte tezaure naționale la Muzeu.După cum spunea cineva, o fotografie face cât o mie de cuvinte, câteva imagini expuse într-o anumită ordine pot crea un eseu fotografic. Zaharia Cușnir ne-a lăsat un studiu de antropologie vizuală, măiestria și finețea cu care au fost executate acestea putând-o compara doar cu timpul în care vom savura aceste imagini oprind clipa.Lumea lui Zaharia - Editura Cartier
JALE MARE ÎN BASARABIA
27 martie 2018 – 100 de ani de la semnarea actului Marii Uniri de către membrii Sfatului Țării. Recunosc, nu am fost în Piață, duminică, pe 25 martie și aceasta dintr-un singur motiv, unul profund subiectiv – nu văd rostul unei demonstrații și nici a unui marș. Nu este nici timpul și nici locul, atât la modul direct, menționat mai sus, cât și dacă luăm în considerație starea de lucruri dezastruoasă din acestă palmă de pământ.

Un singur exemplu: locul unde a fost semnată Declarația, astăzi (foto) nu aduce aminte nimic bun acum. Am intrat (la amiază, pe la 12.30) în incinta clădirii actualei Academii de Teatru Muzică și Arte Plastice, unde acum o sută de ani își ținea ședințele Sfatul Țării. Doi trei oameni în curtea instituției. În interior, probabil în incinta bibliotecii, un eveniment, la prima vedere, destul de sumbru cu participarea unui colectiv de copii... Nici nu am intrat în sală – un aer greu ieșea din acel loc. Ne-am ridicat la etaj, acolo unde se află sala în care membrii Sfatului Țării s-au întrunit. Exact în acel moment, o doamnă (domnișoară) firavă grăbea într-un ton nervos, în limba rusă, acei 2 sau 3 vizitatori să iasă. Nici n-am reușit să ne apropiem de ușă că acea reprezentantă a Academiei a închis rapid ușa și s-a îndreptat spre ieșire.Izul neplăcut al acestui pelerinaj la locul în care s-a înfăptuit evenimentul care a marcat un secol de istorie ulterioară și de care se folosesc în ultimele trei decenii piticii din fel de fel de partide și mișcări politice a fost accentuat de dezordinea și murdăria din jur. Clădirea dărăpănată și jerpelită, care-i descoperă, cred că, până și vopseaua de acum o sută de ani, zăpada neagră, nici un afiș de sărbătoare – nimic nu amintește de straiele de sărbătoare în care ar fi trebuit să fie îmbrăcat sau încondeiat acest loc în care s-a făurit istoria și pentru care și-au jervit viețile, peste două decenii, o bună parte din participanți și împreună cu ei câteva zeci de mii de basarabeni duși cu forța în Siberia și Zabaicalia.S-a putut, elementar, de dat un pic cu lopata și de curățit zăpada iar în acele zile (și nu au fost puține) în care iarna a fost asemeni unei primăveri blânde să se dea un pic cu var acei pereți murdăriți de atâta neglijență. Nu i-ar fi costat nimic, decât doar o fărâmă de orgoliu. După aproape 30 de ani în care frații de peste Prut au investit în Basarabia cred că ne-am fi așteptat la un pic mai multe fapte și nu vorbe goale din tribune.Ce ne-ar spune acum străbunii?! Sunt sigur - un singur lucru, cred: RUȘINE!
Tudor Iovu – un adevărat istoriograf al conflictului de pe Nistru


Zilele acestea massmedia din țară a trâmbițat, cum face, de altfel, an de an timp de 26 de ani momentul din care a început conflictul armat din Transnistria. 2 martie 1992 va rămâne probabil încă mult timp în amintirea moldovenilor de pe ambele maluri ale Nistrului ca o dată neagră în istoria recentă a neamului nostru.Curg râuri de cerneală prin publicațiile naționale, zeci de ore de analize în tot spectrul de televiziuni însă adevărul despre acele evenimente pare tot mai departe iar din eroi rămîn tot mai puțini și mai puțini.Unul din martorii nemijlociți ai conflictului pe tot parcursul desfășurării lui a fost și Tudor Iovu – probabil primul din cei mai talentați fotoreporteri de război din spațiul basarabean de după Carol Popp de Szathmari. Fotografiile maestrului sunt expuse an de an în data de 2 martie fără a aminti, de fiecare dată, cine este eroul din spatele obiectivului fotografic ce a riscat și s-a jerfit pentru ca generațiile viitoare să cunoască adevărul acelor zile.Din păcate fotograful Tudor Iovu nu mai este printre noi. A trecut la Domnul în data de 5 decembrie 2016, însă nu înainte de a mai face un ultim efort și de a contribui hotărîtor la cea mai mare expoziție de artă fotografică din țară. Pe parcursul unei veri întregi, Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală a expus colecția de aparate fotografice unicale adunate timp de o viață și donate de Tudor Iovu acestei insituții. Visul meastrului era un Muzeu al fotografiei.Dacă este să spunem că fiecare fotografie face cât o mie de cuvinte, despre Tudor Iovu, pe drept cuvânt, putem zice că este istoriograful cel mai prolific al conflictului de pe Nistru. Din păcate, adevărul acestor evenimente de tristă pomină se vrea a fi anonim și în continuare. Fotografiile maestrului apar an de an însă de fiece dată, din reavoință și din neglijență, fără semnătura autorului.Nu vă fie frică de eroii neamului – adevărul vă va face liberi – amintiți de Tudor Iovu în fotografiile pentru care s-a jerfit generațiilor viitoare.
Nici o speranţă pentru Moldova?!
… poate nici una, dacă n-am fi avut, ca moştenire cultura şi tradiţiile înaintaşilor noştri. Dar cine mai vorbeşte acum despre moralitate şi tradiţii când în joc sânt doar banii?! Pe o palmă de pământ, aşa mică, să mai furi de la cei care-ţi sunt aproape este sinucidere curată.Ameţită şi orbită de patima câştigului fără muncă această nouă specie de moldovean prost şi amnezic, în ce priveşte propriul trecut, se tranformă într-o hidoşenie în care cuvintele nu-şi mai au rostul. Acel miliard furat din propriul buzunar este, în fond, rezultatul blestemelor mai vechi de când basarabenii noştri au uitat cu totul de propria-i credinţă, de moralitate, de respect reciproc...Când hâtri se gasesc aproape în orice familie, şmecheri în orice colectiv, hoţi în fiecare mahala... ce să ne mai mirăm că ne-au dispărut toate valorile şi suntem de râsul întregii lumi?! Tinerii nu mai cumpără cărţi pentru că banii pentru ele se pierd prin culoarele parlamentului şi a guvernului, nu mai ştiu de patrimoniu şi de adevăratele bogăţii ale neamului pentru că, elementar, nu mai ştiu care sunt acestea... că în loc de bani, aur şi alte lucruri „scumpe” noi avem valori ce nu se mai regăsesc nicăieri în lume.Până când deştepţii noştri de la conducere nu-şi vor da seama că dacă seamnă minciună vor culege blesteme, nu vom avea nici o speranţă că în Moldova va fi vreodata mai bine, nimeni nu va vedea că avem şi noi ceva frumos şi valoros... vom fi mereu ultimii...
de...„misionarii”


Sfârşitul săptămânii s-a evidenţiat deodată cu două anunţuri privind demisia unor deminari. Ambele legate direct de corupţia ce bântuie la noi. Prima – revendicată, alta - doar intenţie. Nici una dintre care nu ne va bucura cu vreun rezultat pozitiv. Împreună fac spectacolul presei mai colorat, pentru ca prostimea să fie mai preocupată de problemele „importante” ale societăţii - miliardul, alegerile, plagiatele – orgoliile revanşarde ale piticilor megalomani ce nu se mai satură de putere şi bani...Ponta şi Gaburici – doi premieri care niciodată nu vor ajunge demintari cu onoare dacă nu-şi vor jerfi interesele pentru ca statele în care-şi deţin funcţiile să nu mai fie socotite ultimele, în UE şi în lume, pe liste la capitolul bunăstării populaţiei. Orgoliul orb al clasei politice, anume acum în prag de alegeri, este indicatorul de bază lipsei de deminate şi al josniciei. Cu cât mai mult se vorbeşte de dependenţa geopolitică cu atât mai evidentă este calitatea de vasal şi nu de partener a elitei noastre în plan extern.



Karl-Theodor zu Guttenberg şi Avigdor Lieberman sunt două exemple de cultură politică la care ar trebui să ia seama şi Ponta şi Gaburici. Doi ministri care şi-au dat demisia de onoare fiind în situaţii aproape identice: unul acuzat de plagiat, altul suspectat de corupţie, ambii păstrându-şi numele şi un viitor prolific putându-şi duce misiunea cu demintate încă mult timp înainte.Totul începe de la cultură şi educaţie, iar acestea, nu pentru puţini, şi de la simţul religios. Fără acestea vom rămâne o ţară de lumea a treia fără tradiţii, stearpă politic şi în prag de dispariţie.
Cui i-ar folosi cenzura „legală” în presă


Citeam zilele trecute că emisiunile informative şi analitice retransmise din Rusia ar putea fi interzise. Va fi permisă însă retransimisia acestui gen de programe din ţările membre UE şi Statele Unite. Măsura însă este legată doar de difuzorii TV şi radio ceea ce, îmi pare mie, nu-i deajuns nici pe departe.A rămas întregul spectru de emisiuni de aceeaşi factură ce-s retransmise pe net. Şi acesta nu-i decât vârful aisbergului. Marea majoritate a tinerilor de la noi n-au de-afaceri cu analitica, ei sunt conectaţi la reţelele de socializare şi lumea virtuală are o influenţă mult mai mare decât ziarele, radioul sau chiar televiziunea. Reality show-urile şi filmele pentru unii sau jocurile electronice pentru alţii îşi pun amprenta mai mult decât şcoala sau cărţile.Cred că-i un elementar gest de laşitate nu numai pentru autorităţile care sunt pe cale să ia această decizie, dar şi dezonorant pentru mediul intelectual şi academic de la noi. Îmi este neplăcut să mă gândesc că mass media autohtonă nu poate contrapune emisiunilor informative şi analitice din Rusia nimic.Ministerul Educaţiei nu a fost în stare, nici din 2009, ca să nu spun din 1989, să formeze sau măcar să menţină o clasă de tineri care să opună o rezistenţă viabilă propagandei ideologice şi morale destructive din străinătate. Ceea ce observăm până acum sunt doar unităţi pe care nu-i impresionează nici birocraţia Academiei de Ştiinţe nici falsitatea cu care promovează valorile naţionale Ministerul Culturii, ghidat mai mult de interese de partid. Restul au evadat în străinătate şi n-au nici un motiv să revină.Guvernanţii, în loc să se ocupe cu lucruri cu adevărat utile, iau decizii care nu vor avea efect ci vor stârni antipatia, care va da apă la moară situaţiei şi aşa conflictogene din ţară. În loc de a sista difuzarea emisiunilor informativ analitice mai bine s-ar gândi, la început, cum să reducă difuzarea filmelor ce promovează ura şi violenţa precum şi show-urile pline de vulgarităţi şi incultură ce duc la degradearea societăţii.Şi în final, m-aş întreba şi eu aşa: unde ne sunt programele noastre culturale şi analitice serioase care să nu deraieze de fiecare dată în spectacole de prost gust? Unde sunt emisiunle şi paginile web autohtone ce pomovează, de exemlu, cărţile serioase, clasica muzicală, istoria neamului? De ce să ne fie frică de nişte emisiuni informative şi analitice retransmise din Rusia dacă avem într-adevăr o clasă politică efectivă capabilă să selecteze şi să promoveze valorile în societate?!update[27.05.2015]: Azi CCA a suspendat emisia postului de televiziune rusesc ”Rossia 24”. Interesant ce mai urmează şi ce efecte pozitive, la modul concret, va avea această interdicţie de retransmisie?...
Chipurile fericirii
Uitaţi-vă în ochii acestor oameni... Peste câteva clipe, din momentul în care au fost făcute aceste poze, la "dosarele penale", ei vor fi exectuaţi în urma unor procese sumare.

...insă nu înainte de luni întregi şi chiar ani de înjosiri, batjocură, prigoană şi bătăi sistematice din partea bolşevicilor atei şi a NKVD-ului, mărturie fiind întregul calendar ortodox unde au fost incluşi în listele noilor martiri.



Numărul preoţillor exterminaţi de maşinăria totalitară bolşevică de ucis se ridică la câteva zeci de mii. Creştinii de rând care au suferit şi au murit de pe urma persecuţiilor ateiste au fost cu mult mai mulţi decât sub orice altă conducere dictarială din lume. Poate doar se compară cu primele secole ale erei noastre în timpul tiranilor romani.



Celor mai mulţi dintre dânşii - "duşmani ai orânduirii bolşevice", nici până acum nu li s-au găsit locul unde le-au fost aruncate trupurile... Singurul lucru de care erau de vină, înainte de a li se trage câte-un glonţ în cap, a fost că şi-au mărturisit şi păstrat credinţa ortodoxă.



Din rea voinţă sau din lipsa unei culturi morale memoria acestor martiri este marginalizată în presă. Însă explicaţia cea mai simplă este că, pur şi simplu, aceasta nu serveşte intereselor politice de orcare culoare n-ar fi.



Cea mai mare parte a acestor feţe expuse pe fotografiile de mai sus sunt ale arhiereilor şi preoţilor în viaţa anterioară persecuţiilor - intelectuali şi oameni de înaltă cultură. Bătăile şi chinurile inumane de zi cu zi şi-au impus amprenta fizică, însă ochii le dezvăluie liniştea şi puterea duhovnicească ce străbat şi moartea.





Creştinii care au suferit de pe urma bolşevismului şi a ateismului au fost nu numai în patria acestui curent ideologic – Imperiul Rus destrămat, dar şi în spaţiul unde acest curent totalitar a avut continuitate de pe urma expansionismului sovietic. Avem şi noi o pleiadă de martiri din perioada comunismului postbelic, doar "experimentul Piteşti" ce amprentă a lăsat...







Înclinăm, din ce în ce mai mult, să ne uităm istoria şi inaintaşii ce au suferit pentru noi în această viaţă, însă au dobândit fericirea lăuntrică prin sacrificiul şi exemplul către urmaşi. N-o să fie de mirare dacă vom repeta lecţiile trecutului ...“Fericiti cei prigoniti pentru dreptate, ca a lor este imparatia cerurilor”  (Matei 5, 10)PS: Câteva link-uri spre reculegere 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18                          
Oficial ne merge bine pentru că... avem „soluții”


Într-una dintre ultimele postări, de acum jumătate de an, ziceam că mi-ar plăcea dacă în buletinele de vot ar fi prezentă opțiunea „împotriva tuturor”. Spre surprinderea mea, acum o lună în Federația Rusă același lucru l-a exprimat și Valentina Matvienko care pe semne că ar aspira la postul de premier. Și mai interesant mi s-a părut faptul că aceeași opțiune electorală a speaker-ului, puțin mai târziu, a agreat-o Dmitri Medvedev. Cum n-ai da cum n-ai lua „votul împotriva tuturor” se înscrie perfect în programul politic al actualei conduceri.Liderii de la Kremlin și-au câștigat reputația și mandatele pe parcursul ultimului deceniu în principal datorită racordării programelor electorale la cele de de activități politice și îndeplinirea lor punctuală. Nu în zadar Vladimir Putin rămâne conform sondajelor în topul preferințelor majorității rușilor iar acum a devenit și cel mai influent om conform publicației Forbes.

În Republica Moldova continuă tradiția după care programele electorale nu-și găsesc finalitate practică. Declarațiile din perioada alegerilor și manifestul politic al partidelor sunt departe realitate și de realizare. Singurul punct forte al actualei guvernări este obiectivul Alianței pentru Integrare Europeană de asociere cu UE. După mai multe amânări și îndelungi așteptări s-a consumat și ziua în care s-a semnat acordul mult trâmbițat.Problema este însă alta, partidele și implicit politicienii aflați la guvernare și-au pierdut în această perioadă în mod radical credibilitatea. Când PCRM-ul și-a șubrezit influența în societate, prin măsurile nepopulare care, cum era de așteptat, nu se regăseau în programul electoral, din acesta au debarcat rând pe rând mai mulți membri importanți de la Marian Lupu la Sergiu Sârbu. Alții s-au debarasat de balastul incompetenței turmei partiinice și nu s-au mai afiliat, până ce, vreunui pol politic iar cei mai idealiști dintre tinerii anilor ’90 cu studii la vest de Prut și cu mult mai puțini din Occident s-au întors în țară împlinind rândurile Partidului Liberal sau al celui Liberal Democrat.

Între timp, modificându-se formatul politic nu s-au schimbat însă metodele și implementarea activităților expuse în noile programe electorale – ceea ce s-a simțit chiar și acolo în țară unde lumea nu este într-atât de politizată. Ca rezultat, unii dintre exponenții politici ar putea să-și reorienteze atenția de pe acum spre o altă conjunctură de interese soft power.~~~De la depunerea mandatului de deputat al vicepreședintelui Partidului Democrat Vlad Plahotniuc a devenit clar că mult trâmbițata reformă a acestei formațiuni nu și-a adus roadele scontate. Domnia sa, după ce a dispărut din Parlamentul R. Moldova, se pare că a incetat să-și mai asocieze imaginea cu PDM-ul dispărând în general de pe scena publică. Aceasta nu înseamnă însă că ambițiile sale politice s-au redus. În toamna anului 2014 urmează alegerile care reprezintă o miză mult prea importantă decât solidaritatea de partid.Recent și Ion Sturza, de pe tribuna unui noi formațiuni alcătuite din exmembrii alteia vechi, și-a declarat ambițiile politice. Nici nu mai încăpea îndoială că mai devreme sau mai târziu aceasta trebuia să se întâmple. După vreo câțiva ani de intervenții în presă cu comentarii pe marginea situației din țară fostul premier părea într-un fel obligat să-și anunțe intențiile personale în perspectiva viitoarelor alegeri.Nu și-a ascuns aspirațiile politice nici Alexandru Tănase chiar dacă a preluat postul de șef al Curții Constituționale unde judecătorii prin definiție ar fi trebuit să fie departe de intrigile de palat. Unii analiști de pe la noi i-au pus în cârcă și decizia curții privind limba de stat ca fiind motivată politic. Cum n-ar fi Alexandru Tănase nu a încetat să-și lustruiască imaginea prin tabloidele naționale. Este greu de crezut că el se va reține de a lua parte la jocurile de culise în preajma și în timpul campaniei electorale.De asemenea, în plină pregătire pentru alegeri este și Nicolae Chirtoacă, exambasadorul R. Moldova în SUA, care în acest scop și-a înregistrat cu ceva timp în urmă propriul partid – „Forța Poporului”. Nu cred că remarcabilul analist politic își face iluzii că ar reuși să intre în Parlament de sine stătător doar cu ajutorul formațiunii sale. Cu mult mai real păre că domnia sa mizează pe o nouă colaliție preelectorală în care „Forța Poporului” să-i dea o greutate mai mare în rândul liderilor noii conjuncturi de interese.

Desigur că în afara acestor nume sonore selectate în exemplificarea de mai sus se vor implica în jocul „de-a politica” și alți actori mai mult sau mai puțin cunoscuți (cum ar fi Mihai Godea, Vadim Mișin, Oazu Nantoi, Victor Stepaniuc, Valeriu Ostalep, etc). Pentru a reuși însă în intenția de a prelua frâiele puterii ei vor avea nevoie ca prin venele acestor structuri să circule un sânge nou – al liderilor de o altă formație, care au fost departe de bolile care au degradat adiminstrația moldovenească timp de două decenii. Altfel ei vor risca aceeaşi soartă ca și a coalițiilor anterioare.~~~Alianței politice între PLDM-ul lui Vlad Filat, PDM-ul lui Dumitru Diacov și PL-ul lui Mihai Ghimpu (sau mai nou exPL) nu i-a reușit să scoată din joc PCRM-ul lui Vladimir Voronin și în actuala componență nominală nici nu i-ar mai reuși s-o facă. Doar o nouă formulă conjuncturală bazată, printre altele, pe o concepție ideologică, pragmatică va putea convinge electoratul decepționat să schimbe substanțial balanța de forțe în Legislativ fără prea multe riscuri în plus.
În UE fără România sau ajutați-ne că ne-am cam săturat de voi


Recentele declarații ale unor lideri politici din R. Moldova după summitul din Vilnius mi s-au părut puțin deplasate ca să nu zic mai mult. Care n-ar fi situația politică internă cu toate neînțelegerile și scandalurile România a fost unicul stat aliat al Chișinăului, la nivel practic, din Uniunea Europeana.Euforia artificială din jurul semnării acordului de asociere cel mai probabil se va răsfrânge negativ în viitor pentru partidele ce-au promovat-o în massmedia. Moscova nu v-a sta într-o parte de procesele politice din R. Moldova. Partidul comuniștilor fiind compromis se va crea premisa închegării unei noi alianțe în contraponderea unei asocieri politice discreditate de incapacitatea de a duce până la capăt reformele democratice anunțate: transparență decizională, combaterea corupției, creșterea veniturilor cetățenilor, etcAnul viitor nu se anunță a fi unul ușor pentru moldoveni nici sub aspect politic, nici sub cel economic și cu atât mai puțin sub cel social (cultural, religios, etc). A puncta în relațiile dintre stânga și drepta Prutului bazându-te doar pe diferența semantică a două sinonime (român și moldovean) pe care ideologii bolșevici și mai apoi comuniști le-au transformat în antonime (la fel ca și în privința istoriei acestui neam) este dovada lipsei unei viziuni strategice de lungă durată.Marea majoritate a tinerilor absolvenți ai instituțiilor de învățământ românești și a promoțiilor anilor 2000 au fost crescuți și educați în grafia latină și istoria românilor. În viitorul cel mai apropiat unii dintre ei vor constitui baza administrației publice locale și centrale. Sunt  convins că aceștia nu vor fi adepții teoriei moldovenismului bolșevic și al statalismului separat de identitatea românească. Domnii din conducerea actuală ar trebui să se îngrijească de faptul să nu aducă un deserviciu și mai mare generațiilor viitoare prin acțiunile și declarațiile lor necugetate.~~~După mine, prioritatea relațiilor cu Bucureștiul, pe termen lung, este mai mare decât cea cu statele UE. A simți românește pentru un moldovean la Timișoara e cu mult mai ușor decât a-ți păstra identitatea națională în Marseille sau Dublin. Intrând pe aceeași ușă în familia europeană să nu constatăm că mai apoi că drumul spre Brussel trece de fapt prin Moscova.
Sataniștii din mijlocul nostru


Subiect mediatizat în prag de evenimente mondene blamate în mediul ecclesial și neluat în serios în presa națională cultul diavolului este asociat doar cu o subcultură periferică a unor tineri săturați de excesele amorale ale interlopilor în sutană. După mine, măscăricii care n-au habar să deosebească ateismul de agnosticism sau satanism nu prezintă atât pericol pentru societate cât acei indivizi care sub masca de ”îndrumători religioși” își văd doar de interesele obscure.Satanismul ca entitate ocultă nu-și promovează acțiunile ci asigură realizarea lor practică. Adepții acesteia nu sunt recrutați prin reclama sau publictate, ei se regăsesc acolo prea puțini îi caută – inclusiv printre clerici.~ ~ ~Am avut neplăcuta experiență să mă adresez și eu odată unui preot într-o problemă sufletească acută ivită neașteptat la una dintre colegele mele de lucru la primirea unei vești triste. I-am propus să se mărturisească și să primească un sfat duhovnicesc la cel mai apropiat locaș de cult. Chiar dacă am prins părintele paroh pe loc și chiar dacă biserica era în centrul Chișinăului popa (al cărui nume nu vreu să-l zic) ca răspuns la rugămintea mea s-a uitat cu o grimasă inexpresivă la ceas și a ieșit la fel de calm din biserică spunându-mi că va reveni peste câteva clipe. Nu l-am mai văzut nici peste 5, nici peste 15 minute și nici după o oră. Colega mea care era jurnalistă, și-a făcut concluziile iar eu mi-am spulberat iluziile. Dacă l-aș întreba acum pe acest cleric dacă știe ce-a făcut sunt sigur că nici nu-și mai aduce aminte spre deosebire de încă zece jurnaliști care s-ar fi putut adresa lui.

Despre un alt caz mi-a povestit un medic: într-un moment de cumpănă, s-a dus la o mănăstire să-și descarce sufletul de povara grea a păcatelor care-l apăsau. Duhovnicul locului chiar de la începutul spovedaniei i-a zis că are prea puțin timp la dispoziție așa că să spună ce-i mai important. Rezultatul a fost că acest doctor a prescris și în continuare la zeci (sau poate sute) de paciente preparate pentru întreruperea sarcinii.Dacă persoanele cu responsabilități publice aduc așa o faimă de pe urma relației cu mediul ecclesial ce să mai spunem de ceilalți oameni aflați în suferință?! Am fost martorul unei situații când timp de trei ani de la chemarea repetată a preotului în casa unui invalid primul n-a onorat invitația nici chiar în pragul trecerii din viață a acestui bolnav. Astel, acesta a murit nemărturisit la câțiva pași de biserică.~ ~ ~

Pe de altă parte, laitmotivul cancelariilor clericale este că presa-i anticreștină, organizându-se anual conferințe despre păcatul avortului, criticând guvernarea, făcând campanie unor forțe politice și mâniindu-se și burzuluindu-se că statul nu acordă prea multă atenție instituției bisericești. Totul în timp ce aproape lunar aflăm despre conflictele din comunitatățile parohiale, bătăi între clerici, limuzinele și palatele unor preoți, cazuri de relații homosexuale în mănăstiri, pedofilie în rândul slujitorilor altarului, etcCare dacă nu aceasta este argumentul satanismului la noi – să lupți cu Biserica lui Hristos din interiorul acesteia spunând că pericolul vine din afară (spre exemplu din Europa sau din partea guvernării) în același timp dând cu piciorul în cei de jos care au la moment nevoie de ajutor?!Câte scandaluri legate de reprezentanții eclesiastici ne rezervă viitorul apropiat este greu de spus. Un sigur lucru este sigur - atât timp cât preoția va fi trăită doar ca o profesie nu și ca o chemare a inimii acestea vor fi din ce în ce mai multe și mai urâte. Sataniștii în sutană vor face tot ce le este în putință să murdărească imaginea Bisericii în societate, prin lipsa de atitudine împotriva celor care încalcă ordinea canonică internă dând astfel motive întemeiate pentru criticarea insituției clericale și pentru diletanții care știu numai să hulească și să jignească._______________________PS: Cei care au cunoștințe de litugică știu că slujba duminicală cuprinde și ”Sărutarea păcii” care include în sine formula „Hristos în mijlocul nostru” la care preoții răspund în altar „Este şi va fi”. Printre cei care-i numesc sataniști a prins radăcini o altă formulă de răspuns - „Nu este și nu va fi”. Vă mai întrebați de ce este blamată Biserica?!
Împotriva tuturor


De ani de zile moldovenii rabdă intemperiile politice ale fiecărei guvernări care preia frâiele puterii în stat și de fiecare dată își aleg aceeași soartă cu nimic mai bună ca înainte. După mine, cetățeanului îi este lezat dreptul de a se debarasa de lepădăturile din politică ce profită întotdeauna de un mic subterfugiu electoral care într-o democrație autentică n-ar reprezenta nici un pericol. Am în vedere lipsa de pe buletinele de vot a opțiunii „Împortiva tuturor” care i-ar pune pe gânduri pe cei ce-și asumă responsabilitatea de a administra viitorul a miloane de oameni.Sigur, cei care au prins gustul influenței politice și acoliții lor vor găsi o mulțime de raționamente sofistice pentru a argumenta inconsistența opțiunii care i-ar putea îndepărta definitiv de la guvernare. Anume aceasta este variabila falimentului la noi în țară: orgoliul aleșilor publici poate fi o calitate când este completată de o înțelepciune autentică și poate să fie un defect când se camuflează într-o inteligență de fațadă fără vreun fond autentic. Cu părere de rău, Moldova în ultimii 20 de ani are ghinionul de a fi la cheremul unor ipocriți fără scrupule.

Spre comparație, începând cu sfârșitul decadei a doua a secolului trecut Basarabia a avut șansa de a fi condusă de oameni cu adevărat înțelepți, aceștia au format organul legislativ al noii republici, care avea să proclame Unirea cu Regatul României în 1918. Succesul noii administrații, formată în mare parte din oameni simpli, a fost confirmat pe parcursul întregii perioade interbelice, pe lângă altele, de indicatorii economici și prin apariția unor noi nume grele în diferite domenii ale științei, culturii și nu în ultimul rând a politicii pe care istoria îi păstreză până acum la loc de onoare. Votul împotriva tuturor va responsabiliza clasa conducătoare și o va face dependentă, în plin sens al cuvântului, de întregul popor și nu de așa zisele praguri electorale. Acest vot va fi motorul care va propulsa pe cei care într-adevar își vor justifica funcțiile (responsabilitățile) conform propriilor capacități putându-se evita blocajele de genul celor de acum unde nu apare nici un nume nou demn de a cârmui destinele modovenilor.
Mass-media moldovenească – o rușine națională


Aș începe de la premisa că presa ar trebui sa aduca realitatile poporului catre conducatori si nu teatralismele dezgustatoare ale ultimilor catre cetățeni. La noi însă media corespunde doar așteptarilor politicului și nu prea are multe în comun cu expunerea situației reale din țară sau cu promovarea unor valori fie ele și general-umane. Aceasta, din păcate, este programată a satisface necesitățile josnice ale maselor consumatoare. Educative le putem numi doar dacă scopul acestora corespunde unor interese aparte.Dacă în străinătate emisiunile Radio-TV sunt cotate inclusiv și după calitatea informațiilor oferite publicului la noi șefii posturilor media de-abia sunt în stare să umple eterul, în cea mai mare parte, cu știri fără nici o utilitate. Părerea mea este că, nu sunt probleme în numărul subiectelor care apar în fiecare moment în țară și străinătate ci în capacitatea intelectuală a celor care sunt responsabili pentru încadrarea acestora în tematica general stabilită.Am ales aleatoriu câteva posturi radio străine (RFI.fr, BBC.co.uk, RUVR.ru) spre care-mi îndrept mai mult atenția și am încercat să le compar cu trusturile media moldovenești (să zicem Jurnal.md și Publika.md) la nivel de promovare tematică. În primul caz spectrul de subiecte este inclus în emisiuni educative, culturale, științifice pe când în cel de al doilea caz totul se reduce la știri din categoria politică, divertisment abject și criminalitate.Mulți mi-ar reproșa că n-am luat în considerare aspectul financiar care determină toate celelalte rezultate însă eu n-aș fi atât de categoric. Problema și, în același timp, rezolvarea calitativă depind, după mine, mai mult de inteligența, orgoliul profesional, independența și imaginația jurnalistilor și toate luate împreună. Un început ar fi răsunsurile pe măsură la atacurile soft power venite de prin prejur...
Bătaia de joc a autorităților le aduce blesteme din partea poporului


A trecut ceva timp de când nu mai urmaresc buletinele de știri din massmedia națională. În afară de tirajarea teatralismelor ieftine ale actualilor lideri politici acestea nu mai prezintă nimic demn de luat în seamă, poate doar cronicile criminale care devin pe zi ce trece tot mai înfiorătoare.Mult prea multă lume suferă de pe urma prostologiei la nivel înalt. Politica promisiunilor sterile fără vreun precedent cu rezultate concrete continuă și acum prin așazisele negocieri pentru formarea unui nou Executiv. Este evident că în cea mai mare măsură guvernanții lucrează reieșind doar din propriile interese și nu iau în seamă nevoile celorlalți cetățeni. Nici unul din departamentele ministerelor nu s-a remarcat printr-o activitate demnă de laudă, nu din partea celor neimplicați politic.Știu că ceea ce am spus mai sus sunt niște lucruri arhicunoscute însă anume în aceasta constă bătaia de joc a autorităților - sus-pușii știu de durerile oamenilor și continuă să persiste în intrigile de palat. Pe de altă parte, cetățenii înțeleg foarte bine că mult prea puțin se face în folosul lor și ajung să acuze, să cârtească și în final să blesteme pe cei ce le aduc atâtea lipsuri care evoluează în nenorociri personale și familiale.Neîncrederea cetățenilor în liderii politici, ecclesiali sau de opinie nici pe departe nu se compară cu moțiunile de cenzură din legislativ. De pe urma acestora din urmă nu există riscul descompunerii societății ca sistem și entitate națională, nu există riscul dispariției elitei intelectuale cum se observă la noi acum...În timp, blestemele poporului asupra unor pesonaje aparte ale scenei publice nu-și vor micșora efectul. Istoria îi va păstra doar ca pe niște ticăloși în cronicile sale sau îi va șterge cu totul iar urmașii acestora vor suferi mereu de pe urma faptelor înaintașilor care-i vor urmări tot restul vieții.
Cultura, educația, iar acum și știința cade sub guillotina reducerilor... ce mai urmează?!


Departe de emoțiile demagogilor care se vor cât mai sus în ierarhia socială, consider că tăierea fondurilor pentru Academia de Științe, orciare n-ar fi motivul, este un gest reprobabil și rușinos. Problema, de fapt, în această instituție, în acest templu al științei dacă am putea spune așa, este proasta administrare și nu rezultatele pe care le aduce activitatea oamenilor de știință.Savanții Academiei activează în condiții sub orice critică. Calculatoare personale încă de pe timpurile lui papură vodă, mese și scaune din timpul sovietic, aparatură învechită și, principalul, lipsa de atenție practic din partea oricărui demintar de stat. Singurul lucru care m-ar bucura în vreun fel ar fi începutul renovării clădirii din interior. Vorbind de simplii cercetători ce activează în această instituție, pentru ei, am un respect deosebit. Cel puțin, colaboratorii institutelor cu care am avut ocazia să vorbesc sunt niște oameni deosebiți și dacă vor cădea sub reducerile de personal în mod sigur va avea de pierdut întreaga țară.Din alt punct de vedere, dacă este să judecăm sub aspect financiar, fondurile din bugetul de stat acordate Academiei de Științe din Moldova ajung doar în institutele care au cea mai mare priză la demnitari și funcționari. Nu mă voi feri și să numesc această structură, care în forma actuală, aș îndrăzni s-o calific ca și parazitară – Institutul de Integrare Europeană și Științe Politice. O bună parte din așa zișii „academicieni" ai acestui institut sunt la drept vorbind agramați. Anume această subdiviziune structurală a Academiei ar trebui optimizată prin reducerea cheltuielilor. Un lucru aș mai dori să spun: Academia de Știinte are nevoie de colaboratori noi și tineri care să țină pasul cu noile tehnologii informaționale prin care să fie ridicat randamentul muncii acestei instituții. Academicienilor de marcă li se cer rapoarte și dări de seamă în format electronic după standardele europene fără a se ține cont că sistemul de lucru al acestor oameni care aduce folos încă țării se bazează pe principii solide dar care multora li se par învechite. Nu în ultimul rând, este nevoie de o continuitate și de o transmitere a experienței de la decani către junii acestei instituții pentru ca valorile științei să nu dispară cu totul în acest spațiu al țării noastre. Înainte de a reduce fodurile pentru cercetători ar trebui ca demnitarii respondenți să se mai gândească încă o dată la urmările pe care le-ar avea acest pas.
Feudalizarea politicii moldovenești ca indicator principal al regresului


Trebuie s-o recunoaștem – viața politică moldovenească la început de secol XXI a degradat într-una de tip feudal. Nici pe departe n-o putem numi una modernă chiar dacă am trecut de epoca totalitară iar după aceea o perioadă a a fost etichetată ca postsovietică, de tranziție și economie de piață.Pe lângă toată demagogia și populismul demintarilor și analizele experților politici locali relațiile sociale mai ales la nivel înalt se reduc la cele de tip feudal. Mai nou, spațiile de influență ale marilor moșieri politici sunt instituțiile de stat, ministerele și massmedia. Cine controlează aceste zone de influență se numără printre cei ce au putere în societate.Pentru a-și păstra puterea politică feudalii de tip nou ocupă spațiile de influență cu rudenii și cunoscuți din aria proximă așa încât adevărații profesioniști ai materiilor sociale de importanță rămân într-o parte. După același principiu feudal sunt promovați în funcțiile cheie exponenții intereselor înguste de de grup. În acest fel, pe parcursul a două decenii, în mod constant, scade calitatea procesului politic fiind atacat de corupție, birocrație și degradare morală. Primii care vor reuși să schimbe ceva în actuala stare de lucruri utilizând un alt nivel de relații social-politice, modernizându-le în spiritul unei concurențe reale vor câștiga cel mai mult.
Numai auzi - festivaluri și banchete, dar poate există și o altfel de ortodoxie?


La o ședință a sinodului Bisericii Ortodoxe Sârbe patriarhul Pavle ajungând la locul întrunirii a observat parcate mai multe limuzine luxoase ale episcopilor, arhiepiscopilor și mitropoliților din eparhii. Cei care-i erau prin preajmă ar fi auzit următoarea exclamare: „O, Dumnezeu să-i vadă! Cu ce ar fi mers aceştia, oare, dacă nu depuneau votul sărăciei?”  Acest arhiereu era singur în felul său prin ce făcea și cum se comporta: mergea la trebuințe cu tramvaiul sau pe jos (când distanțele erau mai mici), nici haine nu prea avea deosebite în limita bunului simț și iubea să discute cu oamenii simpli. De aceea era iubit de credincioșii de rând.Acum, nici în Serbia, nici în România și nici în Rusia, în linii mari, nu se mai ține cont de principiile canonice și morale de care trebuie să se conducă atât o față bisericească pe de o parte cât și enoriașii în raport cu organismul ecclesial pe de altă parte. Excepții sunt, numai că ele, din motive lesne de înțeles nu sunt date drept exemplu nici de către mass-media și nici de către mai marii lumii acesteia. Mulți au ajuns să creadă că aceste exemple nu sunt decât niște mituri menite să atragă mai mulți credincioși și aduc drept dovezi contrariul.În sprijinul festivităților și a petrecerilor fastuoase pe care le organizeaza clerul și ierarhii nu sunt aduse nici un fel de argumente care i-ar dezvinovăți întru-câtva. Astfel prăpastia dintre cler și eventualii credincioși care caută o mai mare simplitate și respectare a Cuvântului Domnului crește. Încet, încet dispar și tradițiile morale milenare păstrate cu sfințenie de preoții ortodocși trecuiți prin prin epoca totalitatismului ateu luându-le locul obiceiuri preluate din păgânismul dionisiac.
Pentru standarde europene și salarii europene


Nu trece nici o săptămână fără ca în presa moldovenească să fie amintită expresia “valori europene”, ”standarde europene” sau ”integrare europeană”. N-am nimic împotriva aspirațiilor firești cetățenilor țării noastre însă folosirea acestor formule verbale în contexte degradante din punct de vedere al relațiilor politice, economice, sociale etc le reduce din greutatea mesajului ce se vrea a fi transmis.Oportuniștii se vor folosi de simbolurile progresului european exact cum s-au folosit și de modelele comuniste sovietice iar mai târziu vor prelua alte forme de promovare a propriilor interese. Acum și alte expresii sunt folosite în mod impropriu cum ar fi ”drepturile omului”, ”liberatea de exprimare”, ”egalitatea de șanse” fără vreun temei real. Oricum, se doresc valori europene fără vreun sprijin solid european. Unde vezi prin țară profesori, oameni de cultură care să fie multumiți de salariul pe care-l au? Cu cine dintre ei să vorbești despre ”egalitatea de șanse” sau ”drepturile omului”? Doar în declarațiile (formale) ”oficiale”  toate-s bune și frumoase...
Nici pâinea nu scapă jocurilor de culise


Unul dintre primele lucruri pe care le-am perceput diferit în străinătate față de ceea ce eram obișnuit să simt acasă a fost gustul și calitatea pâinii. De fiecare dată când mă reîntorceam de la studii știam că timp de câteva luni pe parcursul vacanței mă voi sătura mâncând o pâine consistentă și bună. Nu era vorba de ceva ieșit din comun, era același produs pe care-l consumau toți oamenii din oraș asemeni mie.Pare a fi ceva banal însă proverbul românesc „Fie pâinea cât de rea, tot mai bună-n țara mea” exprimă un adevăr și-n dimensiunea practică a cuvântului. Aceasta n-o spun numai eu – în loc de a fi consistentă producătorii o umflă încât o felie nu-ți ajunge nici pe un dinte. Acum observ că standardele de calitate a produselor de panificație încep să se raporteze și asupra pieței de desfacere moldovenești. Poate că prețul pâinii nu se va schimba degrabă însă calitatea acesteia deja lasă de dorit.
Verticala puterii este veriga slabă a formațiunilor politice cărora le lipsesc solutiile aplicate


Problema cea mai acută a modelului executiv politic din țara noastră o constituie verticala puterii. La această situație se ajunge inclusiv și ca urmare a lipsei unui dialog real în interiorul grupurilor politice. Și dacă nu există vreun contact reciproc avantajos în domeniul schimbului de bunuri în cadrul mișcării sau a partidului este deja clar că membrii de rând ai acestora nu au ce câștiga ca urmare a sprijinului acordat formațiunii. Astfel cetățenii rămân decepționați de întreaga componentă instituțională politică a societății fără vreun gând de a mai reveni.Principiul recrutării membrilor de partid după cantitate, doar din considerente de PR, fără a ține cont de calitățile profesionale, intelectuale și de experiență  ale fiecăruia duce, fără îndoială, spre scăderea actului politic în țară. Cunosc destule cazuri când specialiști remarcabili din cadrul diferitor domenii de activitate, având la activ în portofolii o mulțime de inițiative serioase, au fost, sunt și rămân pur și simplu ignorați de politrucii instalați artificial în funcțiile de bază ale formațiunilor politice doar pentru că nu au fost sprijiniți de cineva din interiorul acestor grupuri de interese.Demnitarilor, parveniți din structurile partiinice, în acest moment le lipsesc soluțiile problemelor cu care se confruntă țara atât la nivel economic, social și din domneniul relațiilor internaționale cât și în ce privește autoadministrarea. Aceasta se întâmplă nu din cauza imposibilității găsirii unei rezolvări coerente a situațiilor ce necesită soluții practice ci ca urmare a corupției morale care face imposibilă accederea unor personalități cu aptitudini și capacități politice, inclusiv organizatorice, reale. Când la conducerea formațiunilor politice ajung demagogi verticala puterii devine veriga salbă care determină eșecul întregii politici de stat.
De parcă așa și ar trebui să fie - medicamente doar cu rețetă


Motto: ”Trebuie să fim mândri că Moldova este țară selectată pentru testarea medicamentelor” (mancurt)La recomandarea fraților mai mari reprezentantul statului în problemele de sănătate a populației introduce în grabă și fără prea mare mediatizare rețetele prescrise de doctor la circa 80% din medicamentele din farmacii, de parcă ar fi aceasta problema de bază a sistemului medical moldovenesc.  Unul din argumentele acestui demnitar este că cei bolnavi cumpără preparatele destinate lecuirii cu sacii, un altul că ar vrea să facă ordine pe piața farmaceutică și nu în ultimul rând alinierea la standardele internaționale.Totuși nu înțeleg mai multe lucruri la această revoluție moldovenească în domeniul farmaceutic: Cărei categorii de cetățeni nu i-au convenit medicamentele fără rețetă? De ce nu a fost organizată o dezbatele publică înainte de a impune bolnavilor să mai treacă o dată-n plus pe la medic înainte de a primi doctoria? Și, cine va răspunde pentru un eventual eșec al acestei măsuri luate în mare pripă?Nu mă mai miră optimismul viclean al autorităților care în mod sigur nu prea-i interesează toate incomoditățile create cetățenilor care și așa suferă de o administrare defectuoasă. În așteptarea unui nou suport financiar extern demintarii de top fac tot posibilul să placă prorpiilor finanțatori chiar și cu prețul jerfirii prorpiului popor pe altarul intereselor geopolitice. Să vedem ce decizii înțelepte vor mai fi luate de miniștri care la indicații străine urmând aceeași filosofie declară că societatea este bolnavă, nu este pregătită și, mai nou ne dau de înțeles că, poate fi folosită pe post de cobai.
Ce-am văzut azi prin centru


De hramul capitalei Chișinăul și-a reconfirmat porecla de cel mai mare sat al Moldovei. Am mers astăzi de-a lungul arterei principale a municipiului și mi s-a părut mai provincial ca niciodată. Muzică populară la fiecare intersecție dată la maxim așa încât decibelii să-i simți în cel mai neplăcut mod chiar și-n fața Teatrului Național de Operă și Balet, și-n preajma Sălii cu Orgă. Sunt mai mult ca sigur că străinii ce ne-au vizitat orașul au rămas pe deplin convinși că locuitorii capitalei în afară de muzică populară nu mai știu nimic.Am încercat să surprind, dacă nu o bucurie sinceră, un zâmbet fețele oamenilor. Nu mi-a fost dat să-l văd nici la copilașii care se plibau cu părinții lor. Prin jur doar comercianții cu gând să-și realizeze marfa și multă lume dornică să prindă ceva reduceri. În afară de aceasta, la fiecare 20-25 metri au fost instalte un fel de terase improvizate cu scaune și mese din plastic unde cei dornici să mai cheltuie banii pe care-i aveau în exces au putut să bea și să mănânce din vase reciclabile.Neavând ce să vadă mai interesant de-a lungul bulevardului Ștefan cel Mare sute de oameni trec în grabă pe lângă scenele, terasele și tarabele lipsite de orice originalitate și-n acest an ca și-n cei precedenți. Nici un bouquiniste, nici un accord de muzică clasică, nimic serios și într-adevăr plăcut auzului și văzului. Nici un loc liniștit unde să te poți relaxa și să-ți împarți bucuria sinceră în unica zi din an în care să fii mândru că ești chișinăuian. Până la o capitală europeană mai avem un drum destul de lung...
Practici curente, nimic nou pentru o manipulare continuă


Urmând îndemnul conducerii societatea este prinsă în vâltoarea evenimentelor politice prin intermediul direct al presei care chiar și dacă prezintă întocmai faptele ce se petrec zi de zi, oră de oră le imprimă o conotație eronată. Pe de altă parte, n-am fost niciodată deacord cu acei care afirmă că massmedia minte, la fel ca și celelalte instituții ale unei democrații autentice, un singur reprezentant al acesteia sau un grup de exponenți uniți prin interese comune nu va putea influența semnificativ cursul evenimentelor unei națiuni chiar și pe termen scurt.Dezavantajul experienței limitate cauzate de desconsiderarea tradiției populare rezidă în micșorarea orizontului percepției coerente a realității. Aceasta este una cauzele deselor greșeli pe care le comit strategii din domeniile cheie ale guvernării actuale cât și a celor trecute.Un exemplu în acest sens este legătura directă între deteriorarea sistemul de învățământ, înrăutățirea comunicării instituționale și scăderea indicatorilor economici în ultimii douăzeci de ani. Din acest labirint al verigilor slabe fără o abordare sistemică bazată pe experiența îndelungată a acestui popor din criza politică actuală nu vom ieși prea devreme.

Generat în 0.243 secunde.