 |
|
Comenteaza
Grigore Cotovschi
Pentru detalii referitor la banditul (eroul) respectiv, răsfoiţi sursa http://ro.wikipedia.org/wiki/Grigore_Cotovschi
Pentru detalii referitor la banditul (eroul) respectiv, răsfoiţi sursa http://ro.wikipedia.org/wiki/Grigore_Cotovschi
Monumentul victimelor represiunilor politice...
UN STRIGĂT SPRE CERURI În memoria victimelor represiunilor politice 1940-1949 Municipiul Bălţi
UN STRIGĂT SPRE CERURI În memoria victimelor represiunilor politice 1940-1949 Municipiul Bălţi
Felix Dzerjinski...
Felix Edmundovici Dzerjinski (1877-1926) – revoluţionar comunist, fondatorul şi primul conducător al poliției politice bolșevice, CEKA. În martie 1917 a fost eliberat împreună cu alţi condamnaţi politici (sau aşa cum s-a afirmat mai apoi în biografia oficială, a evadat). Prima sa acțiune politică a fost aceea de a se înscrie în partidul bolșevicilor. Caracterul său cinstit și incoruptibil, combinat cu devotamentul pentru cauza comunistă, i-au adus supranumele de Felix cel de fier. Lenin îl considera pe Dzerjinski un erou revoluționar și l-a însărcinat să se ocupe de organizarea unei forțe care să lupte cu amenințările politice interne. Pe 20 decembrie 1917, Sovietul Comisarilor Poporului a înființat în mod oficial VECEKA (ВЧК), acronimul rusesc pentru Comisia extraordinară pe întreaga Rusie pentru combaterea contrarevoluției, speculei și abuzului de putere. CEKA a primit foarte multe resurse, și în scurtă vreme urmărea fără milă pe cei percepuți ca elemente contrarevoluționare. Odată cu extinderea luptelor războiului civil din Rusia, Dzerjinski a început să organizeze trupe interne de securitate care să întărească autoritatea CEKA. Lenin a dat poliției politice puteri uriașe în lupta împotriva opoziției.
Felix Edmundovici Dzerjinski (1877-1926) – revoluţionar comunist, fondatorul şi primul conducător al poliției politice bolșevice, CEKA. În martie 1917 a fost eliberat împreună cu alţi condamnaţi politici (sau aşa cum s-a afirmat mai apoi în biografia oficială, a evadat). Prima sa acțiune politică a fost aceea de a se înscrie în partidul bolșevicilor. Caracterul său cinstit și incoruptibil, combinat cu devotamentul pentru cauza comunistă, i-au adus supranumele de Felix cel de fier. Lenin îl considera pe Dzerjinski un erou revoluționar și l-a însărcinat să se ocupe de organizarea unei forțe care să lupte cu amenințările politice interne. Pe 20 decembrie 1917, Sovietul Comisarilor Poporului a înființat în mod oficial VECEKA (ВЧК), acronimul rusesc pentru Comisia extraordinară pe întreaga Rusie pentru combaterea contrarevoluției, speculei și abuzului de putere. CEKA a primit foarte multe resurse, și în scurtă vreme urmărea fără milă pe cei percepuți ca elemente contrarevoluționare. Odată cu extinderea luptelor războiului civil din Rusia, Dzerjinski a început să organizeze trupe interne de securitate care să întărească autoritatea CEKA. Lenin a dat poliției politice puteri uriașe în lupta împotriva opoziției.
Preotul Alexandru Baltaga...
A fost persoana care, înainte de toate, a promovat cuvântul lui Dumnezeu, dar a fost şi un activist pe tărâmul obştesc, promovând adevărul istoric despre Basarabia. Timp de 22 de ani (1903-1925) este preşedinte al Congresului Eparhial. Din 1908 colaborează la revista „Luminătorul”. În perioada 1899-1918 este învăţător la şcoala primară din Călăraşi. Nu în zadar, în toamna anului 1917, la organizarea Sfatului Ţării, preoţimea basarabeană l-a delegat deputat în forul legislativ al Basarabiei - Sfatul Ţării. Mandatul său, validat la prima şedinţă a Sfatului Ţării - 21 noiembrie 1917, îl deţine până la ultima şedinţă - 27 noiembrie 1918. A fost singurul reprezentant al Bisericii în Sfatul Ţării. Cum era firesc, la ceasul deşteptării, 27 martie 1918, Alexandru Baltaga votează pentru Unirea Basarabiei cu România. Ulterior este desemnat membru al Comitetului de unificare a bisericilor din România Mare continuându-şi activitatea ecleziastică şi cea obştească.La 31 august 1940, i se aduce învinuirea: „În anul 1918 a avut o atitudine duşmănoasă faţă de Rusia Sovietică, a fost membru activ al Sfatului Ţării, votând pentru dezlipirea Basarabiei de la Rusia Sovietică şi alipirea la România, fiind răsplătit de Guvernul României cu 50 ha pământ”. În consecinţă, se face vinovat de: acordarea de ajutor aripei reacţionare a burjuaziei mondiale (art.54, p.4 ); lupta activă împotriva clasei muncitoare şi mişcării revoluţionare (art. 54, p. 13) şi sabotaj contrarevoluţionar (art. 54, p. 14 Cod Penal al RSS Ucrainene), „fapte” care erau pedepsite cu ani grei de gulag, inclusiv cu moartea.În legătură cu începerea operaţiunilor militare de la 22 iunie 1941, Alexandru Baltaga nu apucă să fie condamnat în Moldova. Alături de ceilalţi deputaţi-confraţi de dosar, este de urgenţă evacuat în renumita închisoare din or. Kazan, RASS Tătară. Odată ajuns la destinaţie, mai avea de trăit până la 7 august 1941 când a decedat la spitalul închisorii.
A fost persoana care, înainte de toate, a promovat cuvântul lui Dumnezeu, dar a fost şi un activist pe tărâmul obştesc, promovând adevărul istoric despre Basarabia. Timp de 22 de ani (1903-1925) este preşedinte al Congresului Eparhial. Din 1908 colaborează la revista „Luminătorul”. În perioada 1899-1918 este învăţător la şcoala primară din Călăraşi. Nu în zadar, în toamna anului 1917, la organizarea Sfatului Ţării, preoţimea basarabeană l-a delegat deputat în forul legislativ al Basarabiei - Sfatul Ţării. Mandatul său, validat la prima şedinţă a Sfatului Ţării - 21 noiembrie 1917, îl deţine până la ultima şedinţă - 27 noiembrie 1918. A fost singurul reprezentant al Bisericii în Sfatul Ţării. Cum era firesc, la ceasul deşteptării, 27 martie 1918, Alexandru Baltaga votează pentru Unirea Basarabiei cu România. Ulterior este desemnat membru al Comitetului de unificare a bisericilor din România Mare continuându-şi activitatea ecleziastică şi cea obştească.La 31 august 1940, i se aduce învinuirea: „În anul 1918 a avut o atitudine duşmănoasă faţă de Rusia Sovietică, a fost membru activ al Sfatului Ţării, votând pentru dezlipirea Basarabiei de la Rusia Sovietică şi alipirea la România, fiind răsplătit de Guvernul României cu 50 ha pământ”. În consecinţă, se face vinovat de: acordarea de ajutor aripei reacţionare a burjuaziei mondiale (art.54, p.4 ); lupta activă împotriva clasei muncitoare şi mişcării revoluţionare (art. 54, p. 13) şi sabotaj contrarevoluţionar (art. 54, p. 14 Cod Penal al RSS Ucrainene), „fapte” care erau pedepsite cu ani grei de gulag, inclusiv cu moartea.În legătură cu începerea operaţiunilor militare de la 22 iunie 1941, Alexandru Baltaga nu apucă să fie condamnat în Moldova. Alături de ceilalţi deputaţi-confraţi de dosar, este de urgenţă evacuat în renumita închisoare din or. Kazan, RASS Tătară. Odată ajuns la destinaţie, mai avea de trăit până la 7 august 1941 când a decedat la spitalul închisorii.
Lozincă împotriva comuniştilor...
Cetăţeni ai tuturor popoarelor, vă chemăm la lupta împotriva comuniştilor, împotriva tiraniei, dictaturii şi robiei lor fasciste...
Cetăţeni ai tuturor popoarelor, vă chemăm la lupta împotriva comuniştilor, împotriva tiraniei, dictaturii şi robiei lor fasciste...
Gheorghe Muruziuc...
Mărturiile lui Gheorghe Muruziuc la interogatoriul din 29 iunie: „Într-adevăr, eu, la 28 iunie 1966, aproximativ la ora 4 dimineaţă, m-am urcat pe coşul de 45 de metri al fabricii şi acolo am arborat drapelul României. M-am aflat acolo până la ora 9. Toate acestea le-am întreprins conştient şi chibzuit. Prin aceasta am încercat să arăt că Moldova este teritoriu al României şi eu doresc ca Moldova să se unească cu România. Am demonstrat întregii lumi şi conducerii dorinţa mea - că [Moldova] trebuie să se unească cu România. Anume pentru aceasta am ales ziua anexării Basarabiei. Ideea de a arbora drapelul mi-a venit după ce am privit la televizor o emisiune despre anexarea Basarabiei la 28 iunie. Moldova trebuie să se unească cu România, întrucât avem aceeaşi limbă, obiceiuri şi, anterior, am fost împreună”. La 16 noiembrie 1966, Judecătoria Supremă a RSS Moldoveneşti, după două zile de şedinţă specială ţinută la Bălţi, l-a condamnat pe Gheorghe Muruziuc la doi ani privaţiune de libertate, regim general. A fost internat în lagărul din Sverdlovsk (fostul Ivdellag, unul din locul deţinerii moldovenilor arestaţi de NKVD după 28 iunie 1940) şi a stat termenul integral.
Mărturiile lui Gheorghe Muruziuc la interogatoriul din 29 iunie: „Într-adevăr, eu, la 28 iunie 1966, aproximativ la ora 4 dimineaţă, m-am urcat pe coşul de 45 de metri al fabricii şi acolo am arborat drapelul României. M-am aflat acolo până la ora 9. Toate acestea le-am întreprins conştient şi chibzuit. Prin aceasta am încercat să arăt că Moldova este teritoriu al României şi eu doresc ca Moldova să se unească cu România. Am demonstrat întregii lumi şi conducerii dorinţa mea - că [Moldova] trebuie să se unească cu România. Anume pentru aceasta am ales ziua anexării Basarabiei. Ideea de a arbora drapelul mi-a venit după ce am privit la televizor o emisiune despre anexarea Basarabiei la 28 iunie. Moldova trebuie să se unească cu România, întrucât avem aceeaşi limbă, obiceiuri şi, anterior, am fost împreună”. La 16 noiembrie 1966, Judecătoria Supremă a RSS Moldoveneşti, după două zile de şedinţă specială ţinută la Bălţi, l-a condamnat pe Gheorghe Muruziuc la doi ani privaţiune de libertate, regim general. A fost internat în lagărul din Sverdlovsk (fostul Ivdellag, unul din locul deţinerii moldovenilor arestaţi de NKVD după 28 iunie 1940) şi a stat termenul integral.
Operaţia SUD = 11293 familii îndurerate...
În noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, în conformitate cu Hotărârea nr. 509 s.s. a Consiliului de Miniştri al RSSM "Cu privire la deportarea din RSSM a familiilor de chiaburi, a marilor comercianţi şi foşti moşieri", 11293 de familii (peste 35 mii de oameni), cei mai harnici şi mai devotaţi pământului, au fost ridicaţi cu forţa, fiind trimişi la moarte aproape sigură în Siberia şi în alte regiuni îndepărtate ale imperiului sovietic.
În vagoanele marfare care au dus cei 35 050 de basarabeni în Siberia, au fost urcaţi şi copii, şi oameni grav bolnavi, şi femei gravide. Pentru zelul de care au dat dovadă, mulţi nkvd-işti s-au ales cu medalii şi premii.
Cel de-al doilea val de deportare în masă din RSSM, cunoscut sub denumirea codificată Operaţiunea „Sud", a avut menirea să „contribuie" la colectivizarea ţăranului liber basarabean. La realizarea operaţiunii au participat 4 496 de persoane din grupurile operative (dintre care 484 din RSSM şi 4 012 trimise din alte republici unionale), 13 774 de soldaţi şi ofiţeri ai Ministerului Securităţii de Stat al RSSM, 24 705 activişti sovietici şi de partid. În total, 42 975 de executori. Au fost folosite 4 069 de camioane, dintre care 1 506 ale administraţiei locale şi 2 563 aduse de la Odesa.
Pregătirea deportării a început încă în toamna anului 1948, când ministrul de Interne al RSS Moldoveneşti, generalul Feodor Tutuşkin, a solicitat Moscovei discutarea chestiunii cu privire la exilarea chiaburimii din RSSM în regiunile îndepărtate ale URSS. Odată aprobată rugămintea, până în primăvara anului 1949 a urmat un schimb de scrisori şi coordonări între Chişinău şi Biroul Politic al Partidului Comunist (bolşevic) al URSS, acţiuni de întocmire a planului deportării, de precizare a numărului celor care urmau a fi exilaţi, de întocmire a dosarelor, alte detalii pentru desfăşurarea cu succes a operaţiunii.
Între timp, au fost emise două hotărâri ale Consiliului de Miniştri al RSSM. Prima, la 28 iunie 1949 „Cu privire la deportarea familiilor de chiaburi, foşti moşieri şi mari comercianţi", iar cea de-a doua, la 30 iunie: „Cu privire la confiscarea şi comercializarea averii persoanelor deportate de pe teritoriul RSS Moldoveneşti şi răspunderea pentru delapidarea şi irosirea ei". Potrivit celei de-a doua hotărâri, deportaţilor li s-a dat voie să ia cu sine haine şi alimente, până la 1 500 de kilograme.
În continuare câteva documente ce reflectă desfăşurarea Operaţiunii SUD, preluate din Expoziţia MVDRP:
Certificat despre mersul Operaţiei SUD
Lista familiilor supuse ridicării din raionul Hânceşti
Informaţie privind necesitatea transportului auto pentru realizarea Operaţiunii SUD P.S. Pentru detalii vedeţi Cartea Memoriei (http://mvdrp.blogspot.com/2012/06/cartea-memoriei.html) şi http://www.adevarul.ro/moldova/actualitate/Operatia_-Sud-_fata_nevazuta_a_deportarilor_din_6_iulie_1949_-II_0_731926869.html
Certificat despre mersul Operaţiei SUD
Lista familiilor supuse ridicării din raionul Hânceşti
Informaţie privind necesitatea transportului auto pentru realizarea Operaţiunii SUD P.S. Pentru detalii vedeţi Cartea Memoriei (http://mvdrp.blogspot.com/2012/06/cartea-memoriei.html) şi http://www.adevarul.ro/moldova/actualitate/Operatia_-Sud-_fata_nevazuta_a_deportarilor_din_6_iulie_1949_-II_0_731926869.html
Plan de realizare a Operaţiunii SUD...
În conformitate cu sarcina MAI al RSSM, este necesar de a deporta din oraşul Chişinău 500 familii, inclusiv 380 familii ale culacilor, comercianţilor şi foştilor moşieri.
În conformitate cu sarcina MAI al RSSM, este necesar de a deporta din oraşul Chişinău 500 familii, inclusiv 380 familii ale culacilor, comercianţilor şi foştilor moşieri.
Monumentul deportaţilor din Bărăgan...
Deportarea este o politică a regimurilor totalitare care au dobândit o amploare de masă în U.R.S.S. în timpul dictaturii staliniste. În România, după ocuparea tării de către sovietici, aceste practici au fost activate în anul 1951, când peste 12791 de familii, respectiv 40320 de persoane au fost deportate din vestul tării, în câmpia Bărăganului, din sud - est. Au fost deportati, români, germani, bulgari, unguri, sârbi (bănuiti pentru simpatii în favoarea regimului maresalului Iosif Broz Tito dezident fată de Comintern: (Internationala comunistă controlată sever de Stalin), aromâni (populatie de origine romanică refugiată din Balcani) si evrei. Pentru realizarea deportării au fost folosite efective militare formate din trupe de grăniceri, militie si securitate (fosta politie politică) pentru operatiunile de blocare, ridicare si escortă. Totalul militarilor utilizati a fost de 20106, cifră impresionantă, mai cu seamă că erau înzestrati cu armament si munitie de război. Îmbarcarea familiilor s-a făcut în vagoane de marfă sub directa supraveghere a activistilor de partid comunist, militienilor si securistilor. Oamenii credeau că se îndreaptă în Siberia, s-au oprit însă în Bărăgan. Precizăm faptul că stepa Bărăganului are multe caracteristici geografice (cu o climă severă iarna si toridă vara) si social economice asemănătoare Siberiei. Din anul 1951 până în anul 1956 mii de oameni au suferit în Stepa Bărăganului. Aici deportatii au fost obligati să-si construiască case din pământ bătut, acoperite cu stuf sau paie, fiind distribuiti în 18 sate nou înfiintate. În Bărăgan acesti oameni nu au uitat nici o clipă cine sunt, nici de unde au fost smulsi cu forta, purtându-si cu demnitate cătusele deportării si credinta în Dumnezeu. Tuturor acestora, posteritatea le este datoare cu „DREPTUL LA MEMORIE.” Pentru detalii aici.
Deportarea este o politică a regimurilor totalitare care au dobândit o amploare de masă în U.R.S.S. în timpul dictaturii staliniste. În România, după ocuparea tării de către sovietici, aceste practici au fost activate în anul 1951, când peste 12791 de familii, respectiv 40320 de persoane au fost deportate din vestul tării, în câmpia Bărăganului, din sud - est. Au fost deportati, români, germani, bulgari, unguri, sârbi (bănuiti pentru simpatii în favoarea regimului maresalului Iosif Broz Tito dezident fată de Comintern: (Internationala comunistă controlată sever de Stalin), aromâni (populatie de origine romanică refugiată din Balcani) si evrei. Pentru realizarea deportării au fost folosite efective militare formate din trupe de grăniceri, militie si securitate (fosta politie politică) pentru operatiunile de blocare, ridicare si escortă. Totalul militarilor utilizati a fost de 20106, cifră impresionantă, mai cu seamă că erau înzestrati cu armament si munitie de război. Îmbarcarea familiilor s-a făcut în vagoane de marfă sub directa supraveghere a activistilor de partid comunist, militienilor si securistilor. Oamenii credeau că se îndreaptă în Siberia, s-au oprit însă în Bărăgan. Precizăm faptul că stepa Bărăganului are multe caracteristici geografice (cu o climă severă iarna si toridă vara) si social economice asemănătoare Siberiei. Din anul 1951 până în anul 1956 mii de oameni au suferit în Stepa Bărăganului. Aici deportatii au fost obligati să-si construiască case din pământ bătut, acoperite cu stuf sau paie, fiind distribuiti în 18 sate nou înfiintate. În Bărăgan acesti oameni nu au uitat nici o clipă cine sunt, nici de unde au fost smulsi cu forta, purtându-si cu demnitate cătusele deportării si credinta în Dumnezeu. Tuturor acestora, posteritatea le este datoare cu „DREPTUL LA MEMORIE.” Pentru detalii aici.
Sancţiuni pentru negarea deportărilor şi a represiunilor politice comuniste...
Iniţiativa deputaţilor liberali
Negarea deportărilor staliniste şi a represiunilor politice comuniste va fi sancţionată cu amendă sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii. Iniţiativa aparţine grupului de deputaţi liberali Mihai Ghimpu, Ion Hadârcă, Valeriu Munteanu, care au înregistrat astăzi un proiect de lege pentru modificarea Codului Contravenţional al Republicii Moldova.
Potrivit iniţiativei legislative, negarea deportărilor staliniste în RSSM şi a represiunilor politice comuniste prin discursuri, scrieri, imprimări, desene sau orice alte mijloace de reprezentare textuală sau grafică vândute sau distribuite în locuri publice, sau prin afişe ori semne expuse în public, sau prin orice mijloace de comunicare în masă se sancţionează cu amendă de la 50 la 100 de unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de până la 60 de ore.
Deputaţii liberali propun respectiva iniţiativă legislativă pentru a sancţiona acţiunile deliberate de resuscitare a crimelor comuniste şi respectiv a nu permite amplificarea acţiunilor de propagandă a falsităţii istoriei. „După declararea independenţei Republicii Moldova, a avut loc un amplu proces de reabilitare a victimelor politice ale odiosului regim, multe dintre ele fiind disculpate şi repuse în drepturi. Cu toate acestea, bastarzii fostului regim avansează şi astăzi opinii de negare a deportărilor şi represiunilor administrate pe teritoriul Republicii Moldova, fapt inacceptabil din punct de vedere al adevărului istoric şi naţional”, se menţionează în nota informativă a iniţiativei legislative.
În opinia deputaţilor liberali, anumite grupuri de interese potrivnice dezvoltării fireşti a Republicii Moldova revin periodic la promovarea idealurilor totalitare, în pofida actelor internaţionale de condamnare a crimelor comunismului şi contrar adevărului istoric. În contxt, deputaţii liberali amintesc despre politica de dezrădăcinare prin deportări aplicată de regimul comunist şi metodele inumane folosite în raport cu cei care gândeau altfel. „Azi nu mai reprezintă un secret represiunile aplicate faţă de slujitori ai cultelor religioase, oameni de creaţie, intelectuali, dar şi simpli răzvrătiţi contra regimului nedemocratic, metodele folosite fiind dintre cele mai diverse: de la privaţiune de libertate şi internare în instituţii psihiatrice cu tratament forţat până la condamnarea la moarte”, se arată în nota informativă a iniţiativei legislative.
Deputaţii liberali precizează că noua prevedere din Codul Contravenţional nu va aduce atingere dreptului la libera exprimare, garantat de Constituţie, deoarece se referă doar la acţiuni publice şi la mijloace de comunicare în masă prin garantarea unui cadru legal adecvat statului de drept. Modificările propuse nu vor limita dreptul persoanelor la opinie, deoarece se prevede sancţionarea doar a acţiunilor de negare volitivă a unor adevăruri istorice.
Populaţia băştinaşă din Basarabia şi Bucovina de Nord a fost supusă deportărilor masive în perioada 12–13 iunie 1941, 5–6 iulie 1949 şi 31 martie – 1 aprilie 1951. Conform actelor oficiale sovietice, în cadrul acestor operaţiuni de deportare, au fost ridicate şi deportate în regiunile îndepărtate ale Uniunii Sovietice peste 70 mii de persoane, cifra reală fiind, potrivit istoricilor, cu mult mai mare.
Vezi sursa aici.
Lagăr în Siberia...
După Revoluția bolșevică din 1917, Lenin a anunțat că orice "inamic de clasă ", chiar în absența oricărei dovezi a vreunei crime împotriva statului, nu poate fi un cetățean de încredere și nu trebuie tratat mai bine decât un criminal. Din 1918, au fost construite locuri de detenție de tipul lagărelor, ca o extensie reformată a mai vechilor lagăre de muncă (katorga), dezvoltate în Siberia ca parte a sistemului penal în Imperiul Țarist. Între anii 1931-32, în Gulag erau aproximativ 200.000 de prizonieri în lagăre; în 1935 - aproximativ 1 milion (inclusiv coloniile de muncă), iar după Marea Epurare din 1937, aproape 2 milioane de oameni. Prin comparație, populația de condamnați, care munceau în echipe în afara închisorilor sau în penitenciarele din SUA, a rămas constantă la un numar de câteva sute de mii de oameni. După terminarea războiului, numărul de întemnițați în lagăre și în colonii a crescut foarte rapid și a juns la un total de aproximativ 2,5 milioane de oameni la începutul deceniului șase. Un mare număr de civili din teritoriile sovietice căzute vremelnic sub ocupația străină, ca și din teritoriile anexate de Uniunea Sovietică după război, a fost trimis în lagăre.
După Revoluția bolșevică din 1917, Lenin a anunțat că orice "inamic de clasă ", chiar în absența oricărei dovezi a vreunei crime împotriva statului, nu poate fi un cetățean de încredere și nu trebuie tratat mai bine decât un criminal. Din 1918, au fost construite locuri de detenție de tipul lagărelor, ca o extensie reformată a mai vechilor lagăre de muncă (katorga), dezvoltate în Siberia ca parte a sistemului penal în Imperiul Țarist. Între anii 1931-32, în Gulag erau aproximativ 200.000 de prizonieri în lagăre; în 1935 - aproximativ 1 milion (inclusiv coloniile de muncă), iar după Marea Epurare din 1937, aproape 2 milioane de oameni. Prin comparație, populația de condamnați, care munceau în echipe în afara închisorilor sau în penitenciarele din SUA, a rămas constantă la un numar de câteva sute de mii de oameni. După terminarea războiului, numărul de întemnițați în lagăre și în colonii a crescut foarte rapid și a juns la un total de aproximativ 2,5 milioane de oameni la începutul deceniului șase. Un mare număr de civili din teritoriile sovietice căzute vremelnic sub ocupația străină, ca și din teritoriile anexate de Uniunea Sovietică după război, a fost trimis în lagăre.
Dosarul 6648...
Începând cu anul 1970, membrii FNP au fost urmăriţi, fixându-se toate acţiunile şi mişcările lor, locurile de întâlnire şi alte eventualelor probe. După aproape un an şi jumătate de acumulări de informaţii şi probe, se procedează la arestări. Alexandru Usatiuc este reţinut la 13 decembrie 1971, Gheorghe Ghimpu la 7 ianuarie 1972, iar Valeriu Graur la 10 martie 1972. O echipă de anchetatori ai KGB-ului moldovenesc instrumentează cazul, iar dosarul penal cu nr. 6648 însumează 11 volume, plus alte două de probe. Aşa cum era de aşteptat, judecătoria Supremă a RSS Moldoveneşti condamnă „pentru agitaţie şi propagandă antisovietică" membrii fondatori ai Frontului Naţional Patriotic la ani grei de închisoare: Alexandru Usatiuc - şapte ani, Gheorghe Ghimpu - şase ani, Valeriu Graur - patru ani.
Începând cu anul 1970, membrii FNP au fost urmăriţi, fixându-se toate acţiunile şi mişcările lor, locurile de întâlnire şi alte eventualelor probe. După aproape un an şi jumătate de acumulări de informaţii şi probe, se procedează la arestări. Alexandru Usatiuc este reţinut la 13 decembrie 1971, Gheorghe Ghimpu la 7 ianuarie 1972, iar Valeriu Graur la 10 martie 1972. O echipă de anchetatori ai KGB-ului moldovenesc instrumentează cazul, iar dosarul penal cu nr. 6648 însumează 11 volume, plus alte două de probe. Aşa cum era de aşteptat, judecătoria Supremă a RSS Moldoveneşti condamnă „pentru agitaţie şi propagandă antisovietică" membrii fondatori ai Frontului Naţional Patriotic la ani grei de închisoare: Alexandru Usatiuc - şapte ani, Gheorghe Ghimpu - şase ani, Valeriu Graur - patru ani.
Cartea Memoriei...
Cercetători, istorici, scriitori, foşti deţinuţi politici, oameni de bună-credinţă au invocat repararea actului justiţiar, susţinând totodată ideea elaborării şi editării unei Cărţi a Memoriei. Prin urmare, ideea a fost sprijinită de Colegiul Ministerului Culturii şi Cultelor din Republica Moldova, care în 1991 a adoptat o hotărâre specială în acest sens. În acelaşi an, în cadrul Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei, instituţie ce şi-a asumat responsabilitatea realizării acestei lucrări comemorative, a fost constituit un grup de cercetători care a început colectarea materialelor documentare despre persoanele supuse represiunilor în perioada totalitarismului comunist. Astfel, cu sprijinul Fundaţiei Soros au fost editate 4 volume ale catalogului victimelor totalitarismului comunist Cartea Memoriei (1999, 2001, 2003 şi 2005).
Cercetători, istorici, scriitori, foşti deţinuţi politici, oameni de bună-credinţă au invocat repararea actului justiţiar, susţinând totodată ideea elaborării şi editării unei Cărţi a Memoriei. Prin urmare, ideea a fost sprijinită de Colegiul Ministerului Culturii şi Cultelor din Republica Moldova, care în 1991 a adoptat o hotărâre specială în acest sens. În acelaşi an, în cadrul Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei, instituţie ce şi-a asumat responsabilitatea realizării acestei lucrări comemorative, a fost constituit un grup de cercetători care a început colectarea materialelor documentare despre persoanele supuse represiunilor în perioada totalitarismului comunist. Astfel, cu sprijinul Fundaţiei Soros au fost editate 4 volume ale catalogului victimelor totalitarismului comunist Cartea Memoriei (1999, 2001, 2003 şi 2005).
Haină de deţinut...
Haina (cămaşă şi pantaloni)
a aparţinut lui Cojocaru Vasile,
născut în 1925 în satul Chiselia Mică
din raionul Baimaclia (Cahul).
A fost arestat de securişti în 1951 şi
condamnat la 25 ani privaţiune de libertate,
deoarece a cerut restituirea unei
părţi mici din averea luată.
În 1956 a fost eliberat şi trimis în Armenia,
locul de trai indicat de autorităţile lagărului.
Generat în 0.347 secunde.