Lost in the cold streets

Iată vin cu postul promis, nu sub forma unei simple povestiri, ci a unui interviu. Am căutat cele mai potrivite întrebări,  mai ales că sunt şi eu curioasă să aflu cît mai multe despre SUA. Visul american, o idee atît de răspîndită, chiar a reuşit să adune o mulţime de stereotipuri, majoritatea şi subiecte pentru bancuri. Astăzi am aflat că mai toate sunt false şi nu merită să ne facem idei preconcepute despre o ţară şi oamenii de acolo. Interviul este scurt, dar cuprinde o mulţime din observaţiile Nataliei, care a petrecut o vară întreagă în Washington DC. Nu am vrut să fac prea multe comparaţii cu Moldova, din frica să nu fie textul umplut de pesimism. De altfel, poate merită să recunoaştem adevărul, este greu să găseşti plusuri pentru ţara noastră, iar puţinele lucruri care ne mai ţin aici sunt de ordin personal: familia, prietenii. Deci iată ce a ieşit: *** - Pentru a face mai clară atitudinea ta faţă de SUA şi călătoriile tale care provoacă invidie, descrie această ţară într-un singur cuvînt. - Cred că cel mai potrivit este RAI! Toate comodităţile, infrastructura şi comportamentul celor de acolo molipsesc de optimism, este imposibil să nu simţi fericire cînd te înconjoară oameni amabili, zîmbitori, care oferă sprijin şi încredere.

5th Avenue - Ce diferenţe ai observat în comportamentul oamenilor, legate de modul în care gîndesc? - Deşi cei de la noi cam îi iau în derîdere pe americani, că ar fi proşti şi limitaţi, ei îşi manifestă inteligenţa nu prin numărul de diplome şi cărţi citite, ci prin relaţiile interumane. Paradoxul ţării noastre este că avem specialişti în o mulţime din domenii, cu doctorate şi masterate, dar, care, din păcate nu au cultura comunicării, nu pot cere scuze sau fi politicoşi. Sunt de părere că educaţia ar trebui să înceapă de la astfel de "mărunţişuri", nu de la Teorema lui Pitagora şi termodinamică. - Dar ce ţine de obiceiurile alimentare? - Fast foodul este alegerea celor săraci, sunt o mulţime de cafenele ce servesc salate, mîncare sănătoasă. Asortimentul de fructe este foarte variat. Să mănînci sănătos în SUA nu este un efort, ci un mod de viaţă. Oamenii fac jogging pe străzi, în parcuri, oriunde. La noi însă te alegi cu priviri lungi şi dispreţ.

Brooklyn Bridge Park - În ce oridine sunt aranjate priorităţile americanilor, pe ce pun preţ? - Ei nu încearcă să demonstreze nimănui nimic, hainele pe care le poartă ţin doar de comoditate. O mare importanţă o are cariera, care lasă undeva pe fon viaţa personală, odihna. Dacă o fată nu este căsătorită la 30-35 ani, nu înseamnă că este o ratată sau o urîtă. Iar cît ţine de relaxare, calatorii, ele îşi fac loc la pensie, cînd după ani de muncă, americanii adun deajuns bani pentru a vedea lumea.

Niagara Falls - Cunoaştem toţi că în SUA poţi vedea oameni din toată lumea. Ai întîlnit mulţi moldoveni? - E adevărat, pe străzi se aud diferite limbi, sunt multe femei în sari sau haine foarte pestriţe tipice pentru cei veniţi din America Latină. Am vazut mulţi moldoveni cînd am mers la Cascada Niagara.  - Le este dor de patrie? Le lipseşte ceva din tipicul nostru naţional? - Dimpotrivă, doar gîndul că vor veni înapoi îi indispune. Nu cred că lipseşte ceva, sunt o mulţime de magazine specializate, ruseşti, în care se vînd o mare varietate de produse importate din CSI, inclusiv Moldova.

NYC văzut din Empire State Building - Cum marea noastră  problemă este drumurile, care e situaţia de acolo? - Aici, şoselele sunt reparate, înlocuite periodic, chiar dacă aparent ar fi ideale. Am fost indignată cînd drumuri, mult mai bune de cît cele mai noi şosele de la noi, sunt refăcute. Desigur, situaţia economică le-o permite. Dar şi modul în care sunt desfăşurate lucrarile, în timpul nopţii, nu perturbează traficul şi nu creează probleme nimănui.În Moldova şoferii pierd mulţi nervi prin ambuteiaje, cînd sunt închise străzi întregi. - Cum ţi-a părut Chişinăul cînd ai revenit? - Nu observam înainte, însă oraşul nostru e cam murdar, prăfuit, prin curţile blocurilor hîrtiile şi cutiile de bere stau la loc de cinste. De asemenea, marketurile  de la noi sunt mici, devine greu de ales produsele potrivite, uneori pot fi de negăsit. Şoferii nu respectă pietonii, chiar şi trecerea la zebră nu pare a fi sigură.

United States Capitol - Te-ai gîndit să te muţi acolo? - Este greu să răspund, e o schimbare majoră, este nevoie de timp pentru adaptare. În prezent mă simt bine şi aici, iar amintirile acestei veri îmi vor aduce zîmbetul pe buze încă mult timp înainte! *** Sper că v-a plăcut ce a ieşit! Am adăugat şi cîteva poze care par desprinse din filmele de la Hollywood! Aştept cu drag comentarii şi vă doresc o zi frumoasă!

Mi-am promis că odată ce începe şcoala voi reveni la blog şi voi posta cît de des pot, cît timp am idei şi îmi place să o fac. Anul ăsta va fi unul mai dificil, mă aşteaptă bacul, admiterea, dar cu atît mai bine, viaţa devine mai palpitantă cînd e umplută de provocări! Pagina pe care te afli există deja de 7 luni, am îndrăgit-o şi chiar dacă o vară înteagă am lenevit, nu pot renunţa atît de uşor la hobby-ul meu. Mulţumesc tuturor celor care m-au follow-uit (suntem deja 114), celor care m-au vizitat (5000 vizite) şi sincer, apreciez fiecare comentariu în parte! Deşi la început nu eram prea sigură, am fost încurajată de prieteni, rude, necunoscuţi, lucru ce mă motivează şi astăzi să continui. Sunt conştientă că voi avea puţin timp liber, voi fi obosită, dar mă voi strădui să nu dezamăgesc pe nimeni, mai ales, pe mine.

O imagine hipsterish care descrie entuziasmul meu în legătură cu venirea toamnei. YAY! Vin degrabă înapoi cu un post nou-nouţ!

Deşi există o mulţime de stereotipuri despre Rusia, urşi şi vodkă, impresia pe care mi-am facut-o despre această ţară este una pozitivă. Nu văd de ce nu ar trebui să-mi placă... ruşii de aici, din Moldova nu au nimic în comun cu oamenii de acolo. Eu sunt împotriva rusificării noastre... nu împotriva unei naţiuni întregi. Iată comparaţia cu Moldova: Prima diferenţă pe care am observat-o a fost drumurile. Deşi se spune că infrastructura de transport a acestei ţări nu este prea eficientă, totuşi, în comparaţie cu situaţia deplorabilă de la noi, ruşii sunt cu muulţi paşi înainte.Nici vorbă de gropi sau crăpături. Apoi, printre surprizele plăcute se numără şi curăţenia de pe străzi. Ea este vitală pentru Sankt Petersbrg, mulţi turişti – venit colosal. Dar şi localnicii sunt educaţi şi atenţi, nu am vazut absolut pe nimeni să arunce o hîrtiuţă sau să харчаскэ. Şi atunci cînd plouă nu mi se umple încălţămintea cu glod, cum mi se întîmplă la noi. Arhitectura este extrem de frumoasă! Clădiri tipice secolului 18-19.Fotografiile vorbesc de la sine. (click pentru a le mări)



Un minus (pentru mine personal, preferinţele diferă) constituie lipsa copacilor. Ei au altă abordare: străzile sunt decorate cu flori, la staţii de autobus, în cafenele, pe stîlpi. Cînd am venit înapoi în Chişinău, aveam impresia că mă aflu în junglă. Îmi place aşa, cu mai mult oxigen.  



Însă, acest minus este acoperit de preţurile mici: haine şi mîncare, servicii, benzină, totul este muult mai ieftin de cît la noi. Exemplu: benzina mai ieftină cu 6 lei/litru, logic, au resurse. Plus la asta, salariile sunt mari. Un simplu taxator ajunge să primească 1000 euro. :pokerface: M-au impresionat şi mall-urile. Nu că aş fi un mare fan... ok, sunt, îmi plac hainele :D.Sute de magazine într-o singură clădire uriaşă. În Chişinău, mereu am teama că cineva o să poarte haine identice cu ale mele. Acolo însă... puţin probabil. Cît ţine despre oameni, sunt educaţi, relaxaţi, simpli. Nimeni nu strigă, nimeni nu se ceartă. Sunt classy şi se îmbracă foarte original! Fetele nu se pot lăuda cu frumuseţe naturală... Am stat o lună acolo şi am vazut doar cîteva acceptabile. Nu ştiu de unde se iau modelele astea frumoase :)). În schimb, băieţii sunt foarte drăguţi, preponderent blonzi sau roşcaţi, ca britanicii. În general, cei din oraş ţin mult la aspectul acestuia. Deseori, clădirile ce se reconstruiesc, sunt temporar acoperite cu un fel de plastic ce repetă arhitectura clădirii, cu ferestre, detalii. Mi-a plăcut. Şi în final, ruşii sunt mari patrioţi, practic naţionalişti. Se cred cei mai buni şi puternici, îşi iubesc ţara, tradiţiile. Ar trebui şi noi să împrumutăm această atitudine. De mult timp nu am auzit ceva bun despre Moldova de la ai noştri. Însă de la oamenii de acolo am auzit! Le place soarele de la noi, iarba verde, fructele şi legumele. Înainte nu le prea apreciam... însă după ce am văzut că practic tot ce au în marketuri este importat din Argentina, mi s-a făcut poftă de nişte piersici de ai noştri. Gata pe azi.  P.S.: Totuşi, un stereotip s-a dovedit a fi adevăr: ei chiar beau mult. Şi nu se îmbată.

Eu vara nu prea scriu, nu am poftă şi e cald. Acum mă aflu in Sankt-Petersburg, e foarte frumos aici. Curînd voi posta şi fotografii. Oraşul ăsta a întrecut orice aşteptări, e pur şi simplu maagic. S-a pastrat atmosfera timpurilor vechi, însă ambuteiajele îţi aduc aminte că te afli in sec XXI. Şi timpul e frumos, soare, 20C (in Chisinau acum sunt vreo 40C). Plimbări lungi, multe fotografii, oameni frumoşi. Perfect <3.

Trăim într-o realitate dură. Nimeni nu mai manifestă nici un fel de emoţii. Au apus demult vremurile în care femeile pierdeau cunoştinţa la vederea unui bărbat sexy, iar aceştia erau galanţi şi bine educaţi, arătîndu-şi din start intenţiile. Nu zic, unii o fac pe relaxatul pentru a parea cool şi în rînd cu lumea, însă nu despre ei vreau să vorbesc.

Pentru a supravieţui şi a reuşi în prezent, majoritatea îşi ascund emoţiile, sentimentele după o mască a cinismului şi a brutalităţii. În aşa mod, imaginea falsă creată în public devine un scut de apărare împotriva durerii şi suferinţei. Acest comportament este justificat de experineţele şi amintirile pe care fiecare le cară în drumul vieţii, un bagaj greu ce conţine dezamăgiri, trădări, iluzii. Şi cu cît mai mult ne obişnuim cu el, cu atît mai mult ne maturizăm şi înţelegem că de fapt viaţa reală niciodată nu va fi nici măcar pe aproape de cea din filmele Hollywoodiene.   Sunt sigură că în spatele oricărui „monstru” se ascunde o persoană drăguţă, care aşteaptă să fie descoperită şi îndrăgită. Însă fiecăruia îi este frică să pună tot ce simte pe tavă, în faţa unei lumi întregi (logic, pentru a nu repeta aceleaşi experineţe deprimante, mult prea dureroase pentru a putea fi trăite din nou). Pentru a ieşi din acest cerc închis, este nevoie de mult curaj. Astfel, mai toţi decid să se izoleze în propriul trecut, să trăiască din amintiri, iar viaţa le trece pe alături. Ei neagă existenţa dragostei, a prieteniei şi cu ce rămîn pînă la urmă? Cu nimic.  

Ştiu, probabil mulţi vor reacţiona urît şi nu vor fi de acord, însă eu îmi voi exprima opinia în legătură cu un subiect sensibil pentru întreaga societate, şi anume – religia, unealta care controlează populaţia, care lasă bătrînii fără bani şi  care se implică în politică (unde chiar nu are ce căuta). Nu am nimic împotriva persoanelor credincioase, le respect şi înţeleg perfect că au nevoie de susţinere, de speranţă. Însă, vorbind la general despre acest fenomen, de la apariţia sa cu două milenii în urmă şi pînă în prezent, religia a frînat mult progresul. Chiar şi o persoană cu cele mai vagi cunoştinţe în istorie înţelege că perioada de înflorire a creştinismului a fost şi cea în care nu prea a existat modernizare, noi invenţii. El ţinea oamenii în frîu, nu le permitea gîndirea liberă. Era comod pentru conducere şi clasele sociale superioare. Însă, o dată cu apariţia a noi curente politice, a dezvoltării economice, industrializării, biserica pierde din putere. Şi iată-ne de vreo 100 ani încoace cu computere performante, medicină avansată şi sateliţi artificiali. Lista de oamwn de ştiinţă creştini este scurtă, şi mulţi au avut probleme cu inchiziţia: Link. Poate antipatia mea vine nu doar din această cauză, ci şi deoarece văd cum merge treaba, mai ales la ţară, unde oamenii se simt obligaţi să plătească „taxe fixe” pentru anumite servicii religioase. Nu contează faptul că pensia vîrstnicilor abia ajunge pentru supravieţuire, ei sunt zombificaţi de ideile promovate pe la slujbe, ba chiar şi şantajaţi. Chiar şi întregul concept al creştinismului mă pune pe gînduri, deoarece copiază mult din religiile vechi (citisem mai multe articole şi cărţi). Oare nu a fost facut întenţionat, ca oamenii să accepte mai uşor noul curent şi rînduielile sale? Poate în trecut erau acceptate deoarece oamenii cunoşteau mai puţin, însă acum, cu atît acces la informaţie, Biblia poate părea o adunătură de legende copilăreşti ce nu au prea multe tangenţe cu realitatea. Cred că a venit timpul să ne bazăm pe omenie, să deosebim binele de rău fără frică şi prieteni imaginari.

BTW, aurul de pe scaunul Papei de la Roma ajunge pentru a întreţine zeci de familii. Gîndţi-vă la asta.

De ce ai noştri nu pun accent pe calitatea unui produs, ci pe preţul lui? Cine mai poate fi impresionat cu poveşti despre sume fabuloase cheltuite pe nişte nimicuri? Înţeleg, am trecut prin perioada sovietică, după zeci de ani de gri şi monotonie fiecare tindea să se afirme. Din acest motiv, probabil, anii 90’ au fost o perioadă în care se purta sclipici, culori, printuri inimaginabile.  Intenţia era să demonstreze tuturor clasă şi starea materială bună. Ironic, au obţinut opusul. A venit timpul să ne conformăm cu vremurile noi. Eu fac parte dintr-o generaţie foarte tînără, care ar trebui să gîndească diferit, să scape de complexele vremurilor demult apuse şi să evolueze. Nici vorbă. Priorităţile sunt aranjate cam în următoarea ordine: brand, tendinţe, apoi undeva la sfîrşit vine confortul şi calitatea. Iar dacă preţul nu este cumva de ajuns de mare,  îl creştem noi de vreo 3 ori şi povestim prietenelor despre shoppingul reuşit.  Iată un exemplu: mi-am cumpărat o pereche de balerini, pentru care am plătit 270 lei, iar o domnişoară cu papuci identici afirmă că i-a luat cu vreo mie de lei. Buuuun. Aici chiar este ceva foarte greşit în modul ei de a gîndi. Cred că e în regulă să-mi procur îmbrăcăminte ieftină, nu ascund asta şi consider că este nevoie de mult noroc, ochi bun şi îndemînă pentru a găsi cele mai bune reduceri. E mare prostie să plăteşti sume enorme doar pentru un nume, sau şi mai rău, să  te prefaci că aşa ai face-o. Şi e penibil să vezi pe cineva în oraş purtînd fiiix acelaşi articol (mii de lei, ce să mai vorbim, exclusivitate şi unicitate).

De unde să vină schimbările cînd şi polobocul *tuse* mă iertaţi, cîntăreaţa Mariana Şura merge la Cannes cu o rochie kitsch de culoare alastru-alb-verde-roşu-negru-roz-cafeniu şi afirmă că e cumpărată dintr-un magazin scump. Orice femeie rafinată, cu simţ estetic îşi dă seama că nici nu miroase pe aici a scump. Chiar să fi vrut să găsesc o rochie mai urîtă, nu sunt sigură că mi-ar fi reuşi. Este pur şi simplu un dezastru.  Moldovenii sunt glamorous, moldovenii ştiu să se îmbrace, nu au nevoie de sfaturi şi critică constructivă. Încăpăţînarea, mîndria şi încrederea prea mare în propriile forţe - iată defectele ce ne frînează mult dezvoltarea personală.

Statisticile spun că cei mai mulţi emigranţi moldoveni merg în Rusia, iar pe locul doi, era de aşteptat, în Italia. Este ceva atît de obişnuit, fiecare are rude/amici/cunoscuţi plecaţi să-şi încerce norocul prin Roma sau Milan. Cultura italiană şi-a pierdut orice farmec, astăzi nu poţi impresiona pe nimeni cu fotografii la Pisa sau Colosseum. Moldovenii au cucerit patria pizzei şi a lasagnei şi nu o vor părăsi degrabă. Însă un lucru ieşit din comun este ca o familie de italieni să se stabilească la noi. După o viaţă trăită într-un stat mult mai dezvoltat şi mai stabil, o pereche de bătrîni se mută la Chişinău. Şi asta nu este tot. Ei, conştienţi de interesul crescut al italienilor pentru cultura noastră, scriu o carte în care descriu viaţa moldovenilor în “habitatul” lor natural. Întreaga lucrare e o comparaţie dintre 2 societăţi, accentuînd plusurile şi minusurile fiecăreia. Probabil mulţi şi-au dat seama, numărul dezavantajelor ţării noastre este mare. Ştiu, poate provoca indignare : “De ce nu au rămas acolo? De ce vin aici cu critici?” Totuşi mi-a fost interesant să văd ţara noastră din alt unghi. Printre lucrurile descrise erau şoferii încordaţi, transportul public cu “marshrutci”, mîncarea tradiţională şi multe alte chestii pe care nu le ţin minte, din păcate. I-au surpins şi mizeria Nistrului. Ei abordează cu umor problema apei murdare, zicînd că din tot ce găseşti pe acolo poţi prepara borş pentru întreaga ţară. Cîteva pagini descriu şi preţurile din cafenelele noastre în raport cu salariile medii. Acolo este menţionată leafa de 200 euro (la unii poate fi şi mai mică) şi preţul unei simple cafele, de 2 euro (în unele localuri mai glamorous preţul se măreşte de cîteva ori). Reiese că stăm acasă şi bem Nescafe. Un lucru m-a mirat mult: le-a plăcut că fetele noastre, ce fiind la o vîrstă destul de tînără, întemeiaza familii, cresc copii şi sunt responsabile. Nu pot fi de acord. Căsniciile pe la 20 ani, ca regulă, sunt sortite divorţului. Nu ar fi logic să se maturizeze, să înţeleagă ce vor şi apoi să treacă la fapte? Nu cred că lucrarea dată trebuie luată în serios, este subiectivă. Mie nu mi se pare totul atît de rău. Poate pur şi simplu mă tem să recunosc adevărul acestei cărţi, cine ştie. PS: Mulţumesc mult doamnei Botnari Violeta, profesoara de limbă italiană datorită căreia am aflat de acest volum.

Moldova nu are industrie muzicală, nici originalitate, nici stil. Totul se rezumă la nişte piţipoance de bani gata ce încearcă să copieze glamourul hollywoodian, însă în final culminează cu nişte apariţii penibile şi ieftine. Ştim bine cît este de costisitoare lansarea unui interpret, cu textieri, compozitori, înscrieri şi videoclipuri. Din acest motiv, în showbizul nostru nu ajung adevărate talente, ci doar copii mofturoşi şi alintaţi cu părinţi bogaţi (exemplu: Grigor Diana, prinţesa pop basarabeană cu buze din plastic). Nu contează atît de mult că nu au talent, nu pot lega două cuvinte şi nu au o apariţie scenică demnă de un interpret, important e că mama are fată cîntăreaţă. Ce drăguţ. Totuşi în Moldova se mai face muzică bună, puţină, dar atît de aproape sufletului meu. Am o listă de formaţii şi interpreţi pe care îi ador aşa cum sunt, nu prea cunoscuţi, simpli, dar ai noştri aparte. De exemplu Snails, Dara, Alternosfera, Carla’s Dreams, Gîndul Mîţei, Guz, Zdob şi Zdub, Dan Bălan, Sofia Rotaru, Studio One, O-zone sunt profesionişti adevăraţi. Şi chiar am observat că unii tind să nu-i aprecieze numai din cauza că sunt moldoveni, şi-au întipărit în cap ideea că la noi muzică de calitate nu poate exista. Bine că tot rahatul american de tipul Nikki Minaj, Pitbull si Lil Wayne are talent. Ce nu ar lansa aceşti indivizi, în cîteva zile vizualizările ating zeci de milioane (btw, iată cît de uşor pot fi influenţate masele mari, producţiile americane fiind băgate pe gît tuturor). Încă ceva specific ţărişoarei noastre: la noi cei care vor să facă bani, lansează muzică de chefuială şi merg să cînte pe la nunţi şi cumetrii. Ei fac muzică pentru persoane trecute de 50 şi nu urmăresc tendinţele din afară. Ideea e că nici măcar nu cînta 100% live, doar miaună deasupra înscrierii. Apoi mai şi primesc sume frumoase pentru prestaţiile lor jalnice.  Şi în final, pe lîngă lipsă de voce, mai vine modul în care vedetele noastre sunt îmbrăcate. Dan Boian - un adevărat douchebag, impresionează de fiecare dată cu strasuri, chepci demodate, cureluşe, pe scurt, tot kitschul concentrat într-un singur personaj. De ar fi el singurul. Eh. Moldova are nevoie de schimbări radicale, urgent!

Nu sunt cel mai înrăit fan Eurovision. După părerea mea, e o pierdere de bani şi timp, mai ales că de fiecare dată am senzaţia că participanţii nu sunt apreciaţi pentru prestaţie, talent şi voce. În joc intră showul, o piesă simplă, dar uşor memorabilă (catchy) şi desigur politica. La fel mă deranjează şi faptul că rareori un anumit cîntec chiar reprezintă o ţară, sunt neglijate tradiţiile, totul este prea comercial. Totuşi, în fiecare an ascult piesele intrate în concurs şi îmi fac propriile prognoze pentru ca apoi să le compar cu rezultatele finale. Iată şi impresiile despre concurenţii din acest an. I-am luat în ordine alfabetică şi încerc să fiu cît mai obiectivă. 1. Albania  Nu intră în formatul Eurovision, este prea monoton. Rona are talent, însă întreaga compoziţie este mult prea obişnuită, toţi am mai vazut aşa ceva. Note înalte, melodie tipică pentru cîntece sentimentale, plictisitor. Videoclipul este sumbru, straniu. Nici nu am rezitat să-l urmăresc pînă la sfîrşit, mult prea modest. Şanse să învingă - puţine. Doar vocea şi pasiunea cu care interpretează mi-au provocat admiraţia.    2. Austria  Pur şi simplu rău, e atît de aiurea încît nici nu mai am ce comenta, totul este evident. Dacă înscrierea zgîrie atît de mult urechile, voi fi nevoită să pun mute la "performance-ul" lor live. Plus la asta şi aspectul lor de cocalari mă face să-i urăsc şi mai mult.      3. Azerbaijan Mult mai bună de cît precedentele, piesa Sabinei este liniştită, plăcută, vocea la fel. Chiar dacă este ţara învingătoare, cei din Azerbaijan nu s-au relaxat nici în acest an. Videoclip frumos, cîntec drăguţ - pot fi mîndri de munca lor. Chiar nu am ce obiecta.       4. Belarus Mulţi spun că i-au copiat pe Nickelback. Nu este o asemănare atît de izbitoare, asta este vocea băiatului, nu o poate schimba. Piesa este reuşită, calitativă. Videoclipul încă nu a apărut, deci, aşteptăm. 5. Belgia Poate cineva să-mi explice de ce are atîtea dislike-uri? Nu e cea mai bună, dar are 600 voturi negative. Cîntecul este pur şi simplu drăguţ, nu are nici urmă de originalitate. Probabil unei fete de 12 ani îi va plăcea.   6. Bosnia & Herţegovina Cam multe melodii liniştite anul ăsta. Bosnia & Herzegovina vin şi ei cu o baladă. Fata nu are voce fenomenală, nici videoclipul nu este cine ştie ce, o încercare nereuşită de a crea o atmosferă oldie. Piesa Mayei are concurenţă mare.  7. Bulgaria Ieeftin şi urît. Aproape fiecare producţie românească sună cam aşa. Ne-am cam săturat de beatul ăsta, deşi iniţial făcuse furori. Poate în Europa va fi apreciat mai mult de cît la noi. Este cam plictisitor pentru cei de aici, auzim cîntece de tipul ăsta 24 din 24 la radio.  8. Croaţia  Frumos şi videoclipul şi cîntecul, deşi piesa este liniştită, clipul dinamic echilibrează întreaga compoziţie. Poate lua un loc bun dacă europenii vor da dovadă de bun gust. Deşi nu am înţeles nimic din versuri, oricum mi-a plăcut. Îi urez succes. 9. Cipru În sfîrşit, ceva dansabil, pop, potrivit pentru Eurovision. Îmi place mult videoclipul, merge perfect cu piesa. Vocea interpretei mai lasă de dorit, în rest îmi place. Sunt sigură că va prinde bine la public. 10. Danemarca Iată exemplul perfect cînd less is more. Atît de drăguţ!  Cîntecul este uşor de memorat, are ceva deosebit. Chiar sper că va lua un loc bun. Pur şi simplu nu este deajuns să-l asculţi doar o dată .  *** Următoarele le voi adăuga degrabă, nu reuşesc să le critic toate într-o zi. Am încercat să nu fiu prea dură, dar în acelaşi timp să menţionez şi părţile bune şi rele a fiecărei compoziţii. Ascultînd doar 10 cîntece, pot spune că în acest an participanţii sunt mai puţin puternici, de parcă vin la Eurovision din obligaţie, nu din propria dorinţă. Poate următoarele piese nu mă vor dezamăgi atît de mult.

E aproape vară. E cald. Zilele astea libere, pînă miercuri, au venit la timp. Nici computerul de care nu mă putem despărţi nu mai arată atît de atrăgător. Chiar dacă mai sunt şi tezele peste care trebuie să trec, nu mai am chef. Nu vreau să fac nimic, am activat regimul energy saver. Mă hrănesc doar cu îngheţată şi băuturi răcoritoare. Port o pereche de şorţi şi un tricou larg. Aştept soarele să-mi bronzeze pielea după atîta timp cît a fost ascunsă de paltoane, fulare, pulovere. Mă simt împlinită şi fericită, chiar nimic nu-mi poate strica moodul. Ziua asta e perfectă. Lumină, zîmbete şi oameni buni. Btw, ăsta e cîntecul ideal pentru lenevire. În linii generale, transmite cam tot ce simţim vara. Nu are cel mai bun videoclip (chiar deloc), însă atmosfera relaxată a cîntecului compensează acest defect. Audiere plăcută. :*   

Am prea mult timp liber. De obicei în aşa perioade devin foarte lenoasă şi neproducivă. Nu-mi pot organiza ziua, ştiu că mai am mult timp pînă seara şi cînd mă uit la ceas este puţin spus... tîrziu. Din acest motiv, am hotărît să scriu cît mai repede posibil, cît am poftă. Şi voi scrie despre mine. Am ales acest subiect nu pentru că nu aş avea despre ce scrie, pur şi simplu experimentez. Vreau să-mi fac un autoportret, lucru dificil pentru mine (deoarece trebuie să fiu obiectivă). Pentru început, o reflexie a personalităţii mele este odaia mea. La prima vedere pare neorganizată, însă mie îmi place aşa cum este, pot găsi uşor tot de ce am nevoie şi cunosc locul fiecărui obiect în parte. Odaia mea este un mini-univers aparte (cît de banal nu ar suna, whatever) şi serios, nicăieri nu mă simt atît de relaxată şi liniştită ca acolo. De obicei mă poţi găsi citind o carte sau click-uind aiurea pagini despre artă, creativitate, muzică. Chiar pot să spun că mi-am transformat capul într-o mini enciclopedie de curiozităţi. Straniu că astfel de lucruri nu sunt o problemă pentru memoria mea, pe cînd temele de la şcoală... eh. Dacă mă vezi pe stradă, în liceu, oriunde, felul în care mă comport depinde nu doar de mine, ci şi de persoanele cu care interacţionez. Mă poţi vedea liniştită într-un colţ, dreamy, implicată în discuţii sau facînd comentarii sarcastice.  Sunt uşor influenţabilă. Sunt prea bună. De prea multe ori nu pot spune „nu”. Iert prea uşor. Toate aceste caracteristici mă fac pur şi simplu prea moale. De cîte ori am încercat să mă schimb, tot rămîn aceiaşi, iar alţii se folosesc prea des de asta. Sunt sensibilă. Sensibilă la vorbe, la părerea altor oameni despre mine, la note, la relaţiile pe care le am cu alţi oameni... la tot. De asta şi sunt moody, insuportabilă, greu de înţeles. Sunt visătoare. Toţi fac ceva real, palpabil, frumos, pe cînd eu visez la lucruri pe care puţin probabil o să le am. Uit repede. Am avut zeci de idei bune pentru postările de aici, dar le-am uitat. Acum, mi-am cumpărat un carnet pentru notiţe. Îl port mereu cu mine şi scriu tot, de la versurile unui cîntec care mi-a placut (pentru a-l google-i ulterior) pînă la idei pentru rage comixuri. Cîteodată pot părea emotionless. Nu este aşa. Pur şi simplu sunt puţin socially awkward. Dacă am un conflict cu cineva, toată seara nu mă pot concentra la nimic, mă gîndesc doar la faptul că trebuia să procedez altfel, să folosesc o altă replică. Dar nu am curajul să-mi recunosc greşelile, sunt prea încăpăţînată.  Nu pun preţ pe lucrurile pe care le am. Niciodată. Deschid profilurile pe facebook a unor oameni în trecut apropiaţi şi  înţeleg că nu mă leagă nimic cu ei. Iar discuţiile ocazionale de 2-3 ori pe lună sunt pur şi simplu stranii, neplăcute. Unii mă pot credea o tocilară. Ideea e că dacă pot formula o frază mai lungă de două rînduri şi folosi  cratima corect nu mă înjoseşte pe mine, ci îi face pe unii indivizi oarecum inculţi. Sunt sigură că ei o să se recunoască citind acest fragment. Îmi plac schibările, îmi place să încerc ceva nou. De exemplu, ieri m-am tuns. Am mers la frizer fără să am o idee despre ce vreau, dar am facut-o şi nu îi pare rău. *yay* Iată cam asta sunt eu, probabil nu am inclus tot, mi-e frică să mă văd aşa cum sunt. Vreau să mă perfecţionez, să mă schimb şi să cresc. Am senzaţia că niciodată nu sunt de ajuns de frumoasă, deşteaptă, funny. Dar voi face tot posibilul să mă perfecţionez, iar peste cîţiva ani citind această descriere să nu mă recunosc în ea.