Viorel JardanAfaceri |
Comenteaza
LIBER!!! A fost semnată decizia privind eliminarea vizelor pentru cetăţenii moldoveni
Din 28 aprilie 2014, moldovenii vor călători fără vize în UE în baza pașapoartelor biometrice. Decizia cu privire la eliminarea vizelor pentru cetăţenii Republica Moldova a fost semnată astăzi, 3 aprilie. Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene salută semnarea de deciziei cu privire la eliminarea vizelor pentru cetăţenii Republicii Moldova de către Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz și reprezentantul Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, Dimitris Kourkoulas, viceministrul Afacerilor Externe al Republicii Elene. La ceremonia de semnare a fost prezentă Cecilia Malmström, Comisar european pentru Afaceri Interne. Decizia va fi publicată în Jurnalul Oficial al UE la data de 8 aprilie 2014 şi va intra în vigoare la 28 aprilie 2014. Conform acestui Regulament, cetățenii Repulicii Moldova vor putea calători fără vize în 26 de state ale Uniunii Europene, mai puțin, deocamdată, Marea Britanie și Irlanda. Pentru a călători în Uniunea Europeană fără vize, moldovenii vor trebui să dețină un pașaport biometric. Aceștia vor putea călători pentru o perioadă de scurtă ședere (90 de zile pe parcursul a 6 luni) în toate statele care sunt membre cu drepturi depline în Acordul Schengen. Iată care sunt cele 26 țări membre: Belgia, Italia, Danemarca, Franţa, Portugalia, Suedia, Germania, Spania, Finlanda, Luxemburg, Grecia, Islanda, Olanda, Austria, Norvegia, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia, Ungaria, Elvetia, Liechtenstein. Moldovenii vor putea călători și în țările care urmează să devină membre ale Acordului Schengen - Bulgaria, Cipru, România și Croația.
Din 28 aprilie 2014, moldovenii vor călători fără vize în UE în baza pașapoartelor biometrice. Decizia cu privire la eliminarea vizelor pentru cetăţenii Republica Moldova a fost semnată astăzi, 3 aprilie. Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene salută semnarea de deciziei cu privire la eliminarea vizelor pentru cetăţenii Republicii Moldova de către Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz și reprezentantul Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, Dimitris Kourkoulas, viceministrul Afacerilor Externe al Republicii Elene. La ceremonia de semnare a fost prezentă Cecilia Malmström, Comisar european pentru Afaceri Interne. Decizia va fi publicată în Jurnalul Oficial al UE la data de 8 aprilie 2014 şi va intra în vigoare la 28 aprilie 2014. Conform acestui Regulament, cetățenii Repulicii Moldova vor putea calători fără vize în 26 de state ale Uniunii Europene, mai puțin, deocamdată, Marea Britanie și Irlanda. Pentru a călători în Uniunea Europeană fără vize, moldovenii vor trebui să dețină un pașaport biometric. Aceștia vor putea călători pentru o perioadă de scurtă ședere (90 de zile pe parcursul a 6 luni) în toate statele care sunt membre cu drepturi depline în Acordul Schengen. Iată care sunt cele 26 țări membre: Belgia, Italia, Danemarca, Franţa, Portugalia, Suedia, Germania, Spania, Finlanda, Luxemburg, Grecia, Islanda, Olanda, Austria, Norvegia, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia, Ungaria, Elvetia, Liechtenstein. Moldovenii vor putea călători și în țările care urmează să devină membre ale Acordului Schengen - Bulgaria, Cipru, România și Croația.
"ŢUŢU", "BARCA" şi "DRUMURILE" noastre toate...........
Da............
Acest weekend mi-a demonstrat incă odată că frumuseţea şi adevărata valoare a acestei vieţi constă dintr-un conglomerat de evenimente în care eşti şi tu un mic "actor", mai ales atunci cînd marea majoritate a acestora se se finalizează pozitiv...........
Toate e imposibil să fie reuşite, frumoase, pozitive sau în folosul tău....... doar că contează per ansamblu..
VINERI............ victorie cu Speranţa, suntem în cărţi, mai avem de lucru la realizarea ocaziilor, cu toate că urmează 6 meciuri pe viaţă şi pe moarte. Bravo BĂIEŢI!!!!!!
Spre sfîrşitul zilei am fost entuziasmat de corectitudinea şi verticalitatea cîtorva cetăţeni care au mai rămas pe la noi..........RESPECT unor locuitori ai satului Recea, Străşeni.
SÎMBĂTĂ...... aveam senzaţia că nu mai începe GALA KOK de la Manejul de Atletică Uşoară din capitală, însă faţa casei părinteşti ameliorează orice DOR din această lume..........
Ce să vă mai spun...........toată Republica a fost martor........... nasc şi la Moldova oameni, avem sportivi, talente, cu ce ne mîndri Extraordinar.....suntem tari!!!!!!!!! Bravo organizatorilor, SĂNĂTATE antrenori şi vivat COSTEA ŢUŢU!!!!
DUMINICĂ........ Iartă-mă Doamne..........în loc de Biserica am făcut puţin sport, salut cercul care de aproape 20 de ani se aduna sistematic duminica oricărui anotimp la betonul de lîngă manej.........
REAL - BARCELONA..... "cireaşa de pe tort"......... Pe alocuri somnoros, răsturnările de situaţii şi nivelul fotbalistic a mai demonstrat încă o dată valoare şi supremaţia acestui gen de sport......... şi cel mai trist adevăr. --- suntem departe la multe capitole , măcar lăsaţi - ne să Visăm pe alocuri la ceva frumos....Maşinăria de pase şi Messi şi-a conturat supremaţia pentru nu ştiu a cîta oară....
O încheiem cu o veste nemaipomenită.......cel puţin pentru mine .......
Domnul ministru Botnari a semnat astăzi contractele de reabilitare a 4 segmente de drumuri naţionale, apropo extrem de important amplasate.......
Plus la toate, din această toamnă v-om merge pînă la Lozova pe drum european, s-a confirmat ameliorarea traseului Bucovăţ - Nisporeni........... URA...........
Doamne Ajută!!!!! O săptămînă reuşită pentru toţi şi în toate
"Cutremur" în fotbalul Românesc..............
Veste tragică în fotbalul românesc...............
8 dintre oamenii de bază a fotbalului românesc, unii din ei cunoscuţi chiar pe întreg continentul european vor sta după gratii..........
Închisoare!!!!!!!!!! Şi nu cum era pe timpuri - 15 zile(sutşi).............
De la patruzeci de luni ......... pînă la 6 ani şi patru luni.................
Dacă sincer, situaţia lui Gică Popescu nu îmi este deloc clară..................
Un joc de culise.........de "10 bile albe"
Vă dau şi lista:
Ioan Becali - 6 ani si 4 luniCristi Borcea - 6 ani si 4 luniMihai Stoica - 3 ani si 6 luniGeorge Copos - 3 ani si 8 luniVictor Becali - 4 ani si 8 luniJean Padureanu - 3 ani si 4 luniGica Popescu - 3 ani si o lunaGigi Netoiu - 3 ani si 4 luni Nu ştiu.........ori fotbalul Românesc continuă perioada "neagră" în care sa adincit după 94 pînă în prezent.............. Sau............. acest exemplu va duce la teama de implicare a "oamenilor de afaceri" în fotbal. Poate......... renaşte fotbalul în Carpaţi - să dea Domnul.......... Însă , cel mai probabil rămînem cu un lucru sigur ştiut de fiecare din noi.......... Prin acest gest, "Naşul" Sandu a demonstrat lui Platini că merită o funcţie cheie la UEFA, şi că fotbalul Românesc pierde un potenţial preşedinte demn de nivel european - Gică Popescu. Poate şi Băsescu acumulează puncte în faţa Uniunii Europene prin intermediul unor personaje mediatizate şi cunoscute...... HAGI........ oricum te v-om iubi mereu................. Da ..... sperăm să nu fie ultimul exemplu............acest "cancer" a invadat întreg fotbalul mondial........... însă tratamentul stă în buzunarul fiecărui stat în parte....... Păcat că asemenea situaţii şi detalii ştirbesc din imaginea magnificului spectacol oferit de "regele tuturor sporturilor" - "FOTBALUL"
Ioan Becali - 6 ani si 4 luniCristi Borcea - 6 ani si 4 luniMihai Stoica - 3 ani si 6 luniGeorge Copos - 3 ani si 8 luniVictor Becali - 4 ani si 8 luniJean Padureanu - 3 ani si 4 luniGica Popescu - 3 ani si o lunaGigi Netoiu - 3 ani si 4 luni Nu ştiu.........ori fotbalul Românesc continuă perioada "neagră" în care sa adincit după 94 pînă în prezent.............. Sau............. acest exemplu va duce la teama de implicare a "oamenilor de afaceri" în fotbal. Poate......... renaşte fotbalul în Carpaţi - să dea Domnul.......... Însă , cel mai probabil rămînem cu un lucru sigur ştiut de fiecare din noi.......... Prin acest gest, "Naşul" Sandu a demonstrat lui Platini că merită o funcţie cheie la UEFA, şi că fotbalul Românesc pierde un potenţial preşedinte demn de nivel european - Gică Popescu. Poate şi Băsescu acumulează puncte în faţa Uniunii Europene prin intermediul unor personaje mediatizate şi cunoscute...... HAGI........ oricum te v-om iubi mereu................. Da ..... sperăm să nu fie ultimul exemplu............acest "cancer" a invadat întreg fotbalul mondial........... însă tratamentul stă în buzunarul fiecărui stat în parte....... Păcat că asemenea situaţii şi detalii ştirbesc din imaginea magnificului spectacol oferit de "regele tuturor sporturilor" - "FOTBALUL"
De aş avea 10 vieţi .... şi 12 feţe ...
Vedeţi şi voi....goana asta zilnică ne marchează pe fiecare din noi..............
Pe care pozitiv însă....pe care nuştiu...ori îi distruge ori îi face să renunţe la tot ce au acumulat pînă acum...
Ştiţi, stau uneori şi mă amăgesc cu concluzia ca le voi trăi oricum.......însă combinat......... sunt SIGUR!!!
Să fi avut 10 vieţi .....aoleu........iată cum le repartizam...în ordinea în care mi-au venit în cap, nu a importanţei, da poate şi a ei .....nu mă judecaţi........... căci fiecare la timpul său m-au marcat cumva:
1. Aş fi învăţat, studiat să descoper lucruri utile pentru omenire şi activitatea ei
2. Muncă...muncă şi iar muncă..... slava de aici provine, dar şi banii "aer" dau....
3. Pentru IUBIRE o viaţă e prea puţin.....................
4. Fotbalului m-aş dedica intruna...
5. Distracţie............discuţii,revederi cu "actorii" copilăriei mele, familie, vecini, colegi , prieteni....
6. Voluntariatul.......aş ajuta săracii, tinerii, bolnavii, bătrînii, oamenii mai trişti ca noi...........
7. Călătorii la capătul pămîntului, pas cu pas, odihnă, relax..........
8. Aş petrece o viaţă demonstrînd oricărui pămîntean "Dacă vrei, se poate - reuşeşti".
9. Politica.......... cu toate murdăriile ei, e fenomenală credeţi-mă
10. O viaţă în rugăciune, credinţă, în sînul lui Dumnezeu(doar în Dumnezeu)............
E greu......dar cu multă, multă dăruire , chinuri şi sudoare se poate de făcut astfel încît cele enumerate să le implicăm parţial, în măsura posibilităţilor, în scurta şi epuizabila noastră VIAŢĂ.
Cele "12 feţe" sau "24" carcteristice moldoveanului nostru le-aş dori imaginar...cu toate că în mare măsură îţi dai seama de vînturile din preajmă.................... Aş muri pentru o cîteva zile să văd cine ţine la oameni şi cine minte sau calca pe seama propriului cuvînt şi jurămînt................
Da...e dureros să auzi vorbele prosteşti ale făţarnicilor...dar nu stiu de ce devin parcă parte din viaţa mea....
Probabil la naştere deja se împart si de astea............
Vă salut şi dacă găsiţi ceva bun în spusele mele.urmaţi-mă.
Pe curînd
Ipocriţi, nesimţiţi şi motive în plus pentru a lăsa TV-ul "prăfuit"
http://unimedia.info/stiri/video-o-studenta-moldoveanca-ii-da-o-replica-moderatorului-de-la-postul-tv-din-romania-70780.html
Doamne............cîtă ipocrizie............
De ce tac oare Marii unionişti ai Republicii noastre??????
Cum oare sunt admişi la serviciu asemenea bădărani???????????
Cum pot oare toţi derbedeii să apară în faţa micilor ecrane??????????
Respect tinerei............. că a reuşit să demonstreze încă o dată că studenţii basarabeni mereu au fost la nivel şi nu au coborît la gradul nesimţirii unor băştinaşi - europeni - români....
Se mai plînge şi Jurnalul...................
Nu văd de ce se deranjează. De astăzi înainte va fi un post mai greu de găsit, de importanţă mai mare, mai scump........
Aşa cum politica pe care o duc este pentru un anumit segment de populaţie______ la fel şi prezenţa în grila operatorilor TV......astfel doar o mică parte vor asculta "poeziile şi aiurelile" lui Mocanu si fraţilor Ţopa(de fapt hoţi ordinari)
http://hotnews.md/articles/view.hot?id=23860
Trezirea............campania electorală a început, însă e un bun semn ca fiecare televiziune să îşi facă ordine în activitate şi politica de interes..............la fel ca noi oamenii.......să nu privim la toţi nebunii ascultîndu-le "dolarii din ochii fiecăruia"..........
Pe curînd.................
Să nu uităm nicicînd de cei mai trişti ca noi.................
După aproape trei luni............... şi nu întîmplător.........e o cifră magică...............
Am revenit cu un şirag de trăiri, vise, idei prin intermediul prietenului meu.....Blogul.........
Anume astăzi..............în ajunul celei mai frumoase, importante dar şi sfîntă sărbătoare NAŞTEREA DOMNULUI........ cea care la noi la moldovenii capătă treptat valoarea unui simplu prilej de a sărbători ori de cîte ori ar fi nevoie...........
Da, chiar astăzi, pe parcursul primei jumătăţi a zilei am fost protagoniştii unui gest mai mult sufletesc decît caritabil....................
Împreună cu cîţiva membri ai "familiei Milsami" am oferit o rază de lumină în inimile şi ochii celor mai trişti ca noi.............(mersi Jora, Balu, Bantis, Patic. Zlatan si Mitu)
Anume copiii cu dizabilităţi mintale din cadrul Şcolii Internat din Orhei au fost cei care prin dăruinţa, sinceritatea şi modestia lor ne-au demonstrat ca totul pe acest pămînt este Ţărînă.......Scrum....Nimicuri.....
şi că mai frumos şi drag ca lumina zilei, ca vieţuirea, ca dragostea... nu e nimic................
indiferent cum se vede ea.........prin lacrimile unora.......................suferinţele bieţilor care m-au distrus sufleteşte la un moment dat.........
Am văzut astăzi fercire........................Şi nu prin prisma banilor şi chefului..........ci în ochii unor fiinţe care trăiesc pe acest pămînt izolaţi de restul............limitaţi în posibilităţi şi giji, afecţiune şi atenţie....etc............
A fost un gest modest material.............însă moral - psihologic nu are preţ.........este imens............Nu pot reda în cuvinte. trăiri...............ochii bravilor băieţi de care nu mă puteam despărţi pe moment în realitate şi în minte pînă în prezent...........
Haideţi sa fim mai Buni.........să demonstrăm celor mai trişti ca noi că lumea e dată tuturor.............să împărţim bucăţica de pîine cu orice muritor............şi cel mai important să avem rezerva că undeva în 4 pereţi foarte aproape de noi cineva mai trist aşteaptă un cuvînt cald, o simplu gest, o atenţie, un mic dar, un pic de căldură sufletească........... care de fapt au valore de nepretuit... ...........
Impresiile le aştept...............însă sunt sigur că fiecare v-a fi atins de acestea..............
Şi ca un nou Început de An...............Carieră................Gesturi..........Împărtăşiri....... permiteţi-mi să Vă ofer cele mai sincere urări de bine..........să aveţi parte de dragoste, căldură sufletească, omenie, credinţă, pace.......Succese, fericire, realizări şi fie ca visele şi dorinţele să devină REALITATE
LA MULŢI ANI
Şi astăzi nu uitaţi HRISTOS SE NAŞTE - SLĂVIŢI-L
http://www.publika.md/cativa-jucatori-ai-lui-milsami-au-vizitat-un-internat-pentru-copii-cu-disabilitati-din-orhei_1756891.html
http://www.canal3.md/rom/news/social/item14291/
Vindem si religie deja............. doritorii nu ezitati.........
http://deschide.md/strigator-la-cer-filat-si-mitropolitul-vladimir-i-au-transmis-lui-sevciuk-manastirea-noul-neamt-doc/
"ADEVĂR" SAU "PROVOCARE"...................?????????
Şi uite că au trecut 4........ ani plini de evenimente de neuitat..............
Studenţia, care zilnic aştepta noi provocări de la cei ce încep treptat a fi departe de realitatea obiectivă şi încărcătura importantă ce o raspîndeşte în rîndul tinerilor..........
Au trecut de parca îi fugărea cineva.................... bine zice zicala " apreciezi ceva cu adevărat cînd o pierzi" şi e valabilă pentru toate domeniile............
Da,.... şi nu că regret cumva, ci dimpotrivă - parcă aş mai vrea................
Din păcate licenţa se transformă deja într-un filtru prin care obligatoriu trebuie să treci pentru a-te putea cumva lega, agăţa de un firicel care să te ducă in lumea familiei, siguranţei financiare, serviciului, etc
Frumos a fost..............şi sigur va mai fi.............
Multumesc: colegilor de atmosfera şi dispoziţia cu care uneori ne completam reciproc.......
profesorilor cu care începeam a ne egala în păreri şi nivel uneori....................
următoarelor generaţii că au ales domeniul cel mai drag societăţii...................
De aici încolo "culorile curcubeului" par a fi puţin mai gri.............
Începem treptat cariera, visăm frumos la familie, cum să o întreţinem......cel mai mult.
Sunt sigur ca în marea majoritate cum ne-am manifestat în universitate, aproximativ şi viaţa în acelaşi stil o v-om trăi........deja fiecare cu steluţe şi licurici proprii..........oricum urîndu-le tuturor mare succes şi drum bun în viaţă.!
Luxemburgezii vă aşteptam.......să dăm start unei noi aventuri Europa League care sperăm să aducă şi prima calificare într-o nouă rundă.............. hai MILSAMI...............
DAAAAAAAAA!!!!!!!!! .... încep o nouă viaţă...................... şi sunt sigur că prim muncă, corectitudine, omenie şi disciplină nu avem cum merge paralel cu meleagul reuşitei..........
În cîteva zile pornim la drum înarmaţi la proiectul viitorului cu idei sanatoase, susţinere la toate capitolele şi lăsînd loc criticilor şi bîrfelor zilnice încercăm..... şi cu siguranţă reuşim să demonstrăm că "aparenţele" nu înşeală...............
Cu Doamne Ajută şi Într-un Ceas Bun
Cuget Limpede şi Inimă Curată mai departe tuturor.............
Realizări majore la toată lumea şi sigur că şi 9 nouă.....
am nevoie de susţinere şi nu voi dezamăgi................
"VINEREA NEAGRĂ" a Înharbuzit Moldova sau "VINEREA SEACĂ" a mai Uscat un Vis ...
Cînd Mîntuitorul nostru Isus Hristos a fost răstignit, chinuit şi omorît "Deporcaţii" sau "Despurcaţii" (cum vreţi aşa ziceţi-le) noştri încearcă în fel şi chip să distrugă acest stat pe nume Republica Minunilor în fel şi chip.
Sau poate încearcă şi ei din răsputeri să rămînă cumva în amintirea cetăţenilor cu careva fapte notorii, indiferent dacă pozitive sau negative.
Şi e vineri.......... dar parcă nu e 13 e doar 3 mai, dar oricum e neagră vinerea -- la propriu şi figurat.
Vă daţi seama ce înţelegere strategică au pus la cale PCLDM??????????????
Poitic arată perfect.......................... însă noi oamenii şi imaginea sumbră a RM ce face????????
1. liberal democrații au obținut ca prim-ministrul interimar să aibă aceleași atribuții ca și un prim-ministru, cu excepția atribuțiilor ce țin de politică externă.
2. PLDM a reușit să convingă comuniștii să voteze pentru readucerea Centrului Național Anticorupție în subordinea Guvernului. Astfel, directorul CNA va fi numit în funcție de președintele țării, la propunerea primului-ministru, pe un termen de 4 ani.
3. a fost anulat votul privind numirea lui Corneliu Gurin în funcția de Procuror General
4. PCRM și-a pregătit terenul pentru alegeri anticipate, tot cu votul PCRM și PLDM, hotărârea cu privire la introducerea sistemului electoral mixt a fost abrogată și a fost permisă din nou participarea la scrutinele electorale în baza pașapoartelor sovietice.
5. comuniștii au pregătit un prag electoral de 6% pentru partidele politice, unul de 9% pentru blocurile politice formate din două formațiuni și altul de 11% pentru blocurile create din trei și mai multe formațiuni politice. Astfel, PCRM s-a asigurat că „alianțele partidelor mici de dreapta”, dar în special „a celor de stânga” nu vor trece în Legislativ
6. CULMEA...... proiectul de lege cu privire la procedura de ridicare a mandatului judecătorilor Curţii Constituţionale, propus de un grup de deputați din fracţiunea Partidului Comuniştilor, a fost aprobat în lectură finală. Astfel, legea prevede că magistrații CC nu mai sunt inamovibili deși acest fapt este prevăzut expres în Constituție.
Da............ Ţară de nota 10........... cînd şi cum vrem aşa votăm.............. astăzi susţinem un proiect, mîine votăm contra lui........... astăzi investim o persoană, mîine nu o cunoaştem.............
Şi mai vrem omenie, corectitudine, onoare, cinste, graţie, lege, valori, personalităţi????
De unde???????? Politicul e bolnav,,,,,,,,,,,,,,,,cetăţenii sunt contaminaţi......restul tot e mort şi dispărut................
Uite aşa treptat ne transformăm într-un grup sau ceată, trib.........nuştiu cum să-i zic , însă cel mai dureros e că am ajuns să fim incurabil de bolnavi la toate capitolele.......
Fotbalul moldovenesc a pierdut un actor................ Iskra - Stal Rîbniţa a dispărut sau căzut.......nuştiu de parcă vorbim de stele.............. Păcat, mare însă frumos ar fi să stea problema financiară la mijloc...................
Şi încotro mergem???????? Ce ne aşteaptă??????????? Te-aş ruga pe Tine , cititorule să mă ajuţi să găsesc răspuns la zilnica întrebare a cîtorva cetăţeni care isi merita titlul.......
SUNTEM SĂRACI....................
Joi am trăit un eveniment unic pină astăzi..........
Steaua Bucuresti mi-a oferit o seară magnifică......... Acest sentiment a fost împărţit tuturor românilor.........
Sincer sa fiu nu sunt fan înrăit al acestei echipe........însă e formatia cu cea mai frumoasă istorie din regiune....şi pînă astăzi continua cursul frumoaselor rezultate pe plan naţional dar şi european..............
Visam demult la o asemenea partidă, care doar la TV văzusem.............
La Bucuresti, pe National Arena urma să vină deţinatoarea Champions League...............CHELSEA Londra, echipa cunoscutului miliardar rus Roman Abramovici...............
Uitati-vă ca nu sunt suficiente în fotbal milioanele acestuia sau valoarea fotbaliştilor..... .ori denumirea acestei echipe care prin pronuntare semnifica "putere"........
Un Teatru al Viselor..........doar aşa pot numi superbul stadion bucureştean..............la noi doar palatele milionarilor arata astfel...................
Atmosfera a fost incendiara.................nu am cuvinte sa va redau exact senzatiile trăite............aproximativ 60 000 oameni au scandat în continuu .............şi nu în zadar..........................
Steaua s-a impus cu 1-0, a obţinut o victorie istorică, de moral......ce a demostrat lumii întregi că se poate, că mingea o obiectul cheie în teren,,,,,,,,şi nu milioanele (adevăr e ca doar cu ele poţi concepe un asemenea spectacol) .................
Steaua a jucat in 12....................da o ţară întreagă a fost alături !!! tribunele au fost al 12 -lea jucator .............
Indiferent de situatia din retur, a fost scrisă istorie la Bucuresti...... sunt clipe de neuitat...............
Priveam cu bucurie desavirsite...........dar totodata plingea inima de durere repetîndu-mi................"SUNTEM SĂRACI - începînd cu partea intelectuală şi continuînd cu cea materială, educativă, morală, sportivă, politică, etc..............
Cît timp nu vom avea şi noi Republica Moldova astfel de centre, nu avem cum să aşteptăm rezultate la nici un capitol..........fiindcă fiecare domeniu al vieţii necesită "casă" de a-l adapta şi dezvolta - pentru a strînge roada şi a da curs progresului........
Problema e doar în NOI........................................
Suntem propriii duşmani.......nu contribuim cu nimic dar rezultatele le cerem cei mai insistent.............
Haideţi împreună sa ne făurim viitorul fiecarui domeniu în parte, sa contribuim la aceasta si DOAR ATUNCI SA NE DEA "NASUCUL" SA CEREM CEVA SOCIETATII SAU OAMENILOR........
STEAUA ce va lumina mereu pe "cerul fotbalistic"
Fotbalul...............fenomenul ce uneste milioane de locuitori ai acestei lumi...........
Am inceput sa-l iubesc in clasa intii cind la TVM faceau ravagii in Champions League Dinamo Kiev sau Spartak Moskva serile de marti si miercuri de la 21:45.
Tatal meu, inflacarat al fotbalului sovietic, alte echipe nu avea cum sa imi insufle...........dar hai sa fim sinceri erau cele mai aproape de noi....putin istoric dar si teritorial.
Peste Prut acelasi principiu predomina................Steaua Bucuresti - echipa sistemului comunist, cea mai indragita si iubita din spatiu Balcanilor cred.
Astazi, trecind peste aventura din 2006 din semifinala cu Middlesbrough sau din superba revenire cu Valencia..............am trait clipe istorice probabil.....................
Ne va ramine in creier si inimi vocile neutatilor comentatori romani.... " CALIFICARE"....... "APARA TATARUSANU" "LUPTA STEAUA"...etc...........
Steaua a dat pe linga numele sau greu in fotbalul european inca 2 super tineri fotbalisti Chiriches si Chipciu, au fost extraordinari.
Fotbalul e sport de echipa bravo tuturor............incepind de la administratorul sau portarul stadionului si pina la Patronul Stelei toti isi au aportul binemeritat la cest rezultat de rasunet..............
Steaua a cunoscut si culmi mai inalte in istorie...........insa AJAX Amsterdam e dupa parerea mea cea mai bogata, puternica si de renume scoala de fotbal din lume.
Bravo domnule Becali............... se pare ca Dumnezeu a fost cu fata la Steaua astazi, insa si ati dominat.....
Lupta Steaua......... si demonstratii lui Abramovici managementul slab ce il detine..........
Sa vina Chelsea Londra.......Va promit ca in tribuna ma alatur si eu sa va sustin.............
O seara magica atmosfera incendiara..........
Traiasca fotbalul romanesc Steaua e numai una................
Felicitari tuturor romanilor
Fotbalul sa devina cultura - sportul - viata - evenimentul ce dezvolta omenirea........
LOZOVENI???... DA............ in tot sensul cuvintului!!!!!
În ultima săptămînă Lozova îşi recapătă numele localităţii notorii din Republica Moldova pe care îl merită.
Nu gîndiţi că în aşa comună mare lucrurile bune se ţin scai..........
Dar cît de egoisti şi naivi am fi, să ştiţi că cele frumoase oricum sunt de un afect aparte.....capabile să acopere neregulile, prostiile şi invidia acestei "naţii moldoveneşti" - Lozovenii.
2 zile ştirile trîmbiţau 3 evenimente marca lozovenilor..........
Am să încep cu cea frumoasă dar şi cronologic să ştiţi................
http://www.youtube.com/watch?v=Cn-q4_nkr6c
Da.......nasc oameni cu a adevărat la Lozova........cu grijă faţă de localnici dar şi cu ideea de profit...........normal.........sănătoşii doar asa şi procedează.............
E minunată ideea............şi realizarea la fel, ne putem bucura de condiţiile urbane la noi acasă.................
Deja şi prăşitul e mai usor, sărbătorile mai lungi dar şi plăcerea cu banul şi-au găsit rostul.........
Mulţumim antreprenorule şi mai asteptăm propuneri întru dezvoltarea ţărîmului lozovenesc.....
Cum să nu - gluma se îngroaşă şi uite că o greseala a unui medic de familie putea costa viaţa unui prunc nevinovat......... unde mai pui că această renumită "doctoriţă" a avut la evidenţă generaţii întregi de copii din Lozova dea lungul carierei sale........
http://www.publika.md/un-copil-de-doi-ani-a-ajuns-la-spital--dupa-ce-medicul-i-a-prescris-un-tratament-gresit_1247471.html
Da, se pare că şi medicii sunt oameni, pot greşi........... sau poate???????????????
Impresiile vă aparţin..............
"Cireaşa de pe tort" ramîne însă a fi isprava de răsunet unde a fost implicată şi aşa zisa renumită compozitoare şi interpretă "Geta" Voinovan.......... apropo din pacate familia cu pricina consăteni de ai noştri sunt şi comportamentul spune multe chiar...
http://perfecte.md/article/gossip/georgeta-voinovan-reactioneaza-nu-s-a-destramat-nici-o-familie-din-cauza-mea-video---3671757.html vestită disputa şi priză la public are........
http://www.acasatv.md/gossip/mi-a-furat-sotul-cine-o-acuza-pe-georgeta-voinovan-ca-ar-fi-distrus.html
Dureros, dar vina aparţine proporţional la toţi cei implicaţi...............
Păcat că copii sunt cei care au de suferit de "năzdrăvăniile" iepelor si armăsarilor moldoveni.....
.............
Era sa uit..............Întîlnirea cu Absolvenţii............mare tam-tam în incinta Liceului "Nestor Vornicescu"......... să ştiţi că odată cu îndepartarea de anii finisării şcolii - numărul celor prezenţi scade, atunci cînd emoţiile sălilor de clasa îşi produc adevaratele emoţii unii nu mai ajung să o revadă.........
Dureros......... şi frumos pe moment - cercurile de 5, 10, 15 ani momente de nedescris bat în inimile fiecăruia celor care trăiesc încă în armonia şcolii..............nu şi a celor care acest eveniment îl transformă în "prezentări de modă - bijuterii - sau beţii naţionale"..
Cum nu ar fi lozovenii, cu plusuri şi minusuri, merite şi nedreptăţi, rămîn a fi cei ce poartă cu mîndrie acest titlu binemeritat....
Răutatea lor nu poate depăşi frumuseţea, binele şi măreţia lucrurilor la noi în sat...........
Daaaaaaaaaaaaaa as pune un 10(doar iubirea mea probabil intelege de ce).... amintindu-mi de şcoală şi continuîndu-mi şiragul frumoaselor gînduri ce mă aduc mereu acasă la noi la draga LOZOVA
Lozovioara eşti mereu în inimile, cugetul nostru şi promitem că te readucem în elita localităţilor unde îţi este bine meritatul loc.
UNUL VINE........ ALTUL PLEACĂ........TOTU-I TRECĂTOR
HUUUUUUUUUUUUUUUUU....................................
Am scăpat şi de asta........... de tîmpenie ziceam................ da-da tîmpenia APOCALIPSEI........cea care născocită de nebuni şi de rataţi........a pus pe jar tot nebunii......poate şi cîţiva naivi........restul....în plata Domnului îi lăsăm............ vine alta sigur.................
S-a mai scurs un calendar de pe peretele fiecărei case...................... Facem o mică pauză şi atîrnăm o noua carte plină de speranţe , planuri, vise, gînduri, iluzii la zilele ce în număr de 365 nici nu reuşim să le descoperim........ că rămîn amintiri.........
Şi cum la sfîrşit se fac totalurile........ sunt sigur că o să exclamaţi fiecare din VOI că a fost un an bun........
Cel puţin pentru mine a fost unul al realizărilor............... un an al formării ca caracter........un an în care am ascultat instinctul........şi nu am dat greş pare-mi-se niciodată.......................
Un mic roman de licenţiere............un frumos şi util gest comunităţii.............o primă splendoare a unei victorii în Europa League..........o inimă împlinită şi aranjată la locul ei................. o deplasare la Kazaci........puţină odihnă......un nou sezon.......... pauză de unele activităţi..................erori.............neglijenţă.........stres.........probleme............ întîrzieri.......... neînţelegeri..............reuşite............
Multe au fost............... şi frumoase şi mai puţin ............. Asta e..............
În general productiv şi important în formarea şi evoluţia de mai departe.......atît profesional, cît şi sentimental, sportiv........ educaţional............politic dar şi omenesc.
Dezamăgirile ar fi păcat să le trec cu vederea................ nu am cum să le uit....mai ales OAMENII........
Am intrat într-un nou an............. parcă debarasaţi de vechile probleme, dornici de un bagaj nou de realizări, confuzii, munci, opţiuni, etc..........
Se pare că am intrat cu scandaluri de proporţii greu de trecut cu vederea - încep vînătorile de oameni, ura şi invidia distrug societatea, politicul păşeşte omenirea ...........................
Şi cum RM e "ŢARA MINUNILOR "se pare că aşa o vom duce un an întreg............ conform zodiacului tîrîndu-ne ca "şarpele problematic"............. cu viteza "şarpelui în pericol"..............şi cu modestia "şarpelui sătul" şi neamestecîndu-ne în treburi care doar "cărţile de vizită" le rezolvă.
Şi cum se spune în popor Norocul calcă în urma minţii......... sunt sigur că anul care vine va fi unul extrem de favorabil dacă aşa îl vom face...............
Haideţi să îl privim pozitiv................... să îl transformăm în frumosul pe care fiecare ni-l dorim.............să punem binele şi omenia în capul mesei.............. banii în buzunare şi în lucruri frumoase, evidente şi nu în gînd, ochi, invidie, mîndrie, aroganţă şi dezbinare.
La fel ca anii ........... este fiecare detaliu al vieţii noastre ...........TRECĂTOR.......... şi oamenii, şi situaţia, chiar viaţa, părinţii, puterea, banii, frumuseţea, mîndria, binele, nebunia, plăcerea, .....................TOTUL.
Să lăsăm lucrurile frumoase făcute întru aprecierea omenirii - astfel avem careva şanse să rămînem în memoria cuiva..........
Să învăţăm din greşelile proprii şi a celor din jur....luînd cu noi doar învăţătura.............
Să preţuim cu adevărat CLIPA............ căci nu o întoarcem nici în schimbul milioanelor..........
Un an nou al realizărilor, succeselor, omeniei, viselor împlinite, corectitudinii, dragostei, binefacerii şi faptelor care ar da măcar minimele şanse de rămînea în discuţia frumoasă a acestei lumi stranie, stupidă, incorectă deseori şi bazată pe lupta şi invidia oamenilor la fel ca vieţuitoarele junglei...........
Invidia, răutatea, lăcomia şi răzbunarea.......arma secretă a prostului
Aţi încercat vreodată să priviţi viaţa.......la fel ca pe un film??????????????????????
Acţiunea, cadrele, decorul, regizorul, unghiul de filmare...............totul diferă de la o reprezentanţă la alta, doar marea majoritate protagoniştii rămîn a fi aceiasi..........PROŞTII........
DA...DA.......şi nu mă refer la cei incapabili mintal........ ci la cei care incurajaţi de vrăjeli prosteşti se trag cu mîinile şi picioarele de etichete false...............................
Şi unde mai pui că "nimicurile" acestei lumi încearcă şi joacă rolurile cele mai controversate din viaţa noastră...........................
Păcat că omenirea astfel a fost creată.......la fel ca filmul, sau invers : filmul ca viaţa.....mai vedem............actorii pozitivi sau oamenii de valoare, de credinţă, de succes în inferioritate numeric faţă de cei negativi, răi, duşmănoăi, invidioşi..............
.
„În lume sunt mai mulți proști decât oameni.” (Heinrich Heine)
Probabil echilibrul valoric e necesar oriunde.............aşa că balanţa oricum are efect............. dar nu pe parcurs ci spre final................
Fiecare telenovelă are finalul său frumos.............de ce viaţa e telenovelă doar pe parcurs??????????????
Prostia continuă să persiste................. sau fiecare fiinţă îşi trăieşte propria telenovelă??????????????
Probabil.....................însă nuştiu de ce, din fericire telenovela mea are actori superbi........si nu joaca............dar sunt membri desăvîrşiţi ai ei..........Familia........persoana iubită.......sportul..........binefacerea........cultura......camarazii............etc.....
Vrem nu vrem suntem admiratorii acestui interminabil serial segmentat cu proşti, care ne învaţă să fim puternici şi să nu coborîm la nivelul lor.........însă vechile axiome sunt valabile şi astăzi:
1. Prostia e molipsitoare, aşadar aveţi grijă cu cine vă-nsoţiţi!
2. Prostia e periculoasă: nu e bine să te prefaci prea mult timp că eşti prost, s-ar putea să rămâi aşa.3. Prostia e veşnică şi omniprezentă, aşa că feriţi-vă de ea.
Haideţi să fugim de ea................... şi să ne folosim de calităţi cu efect:
Invidiaţi..........dar pozitiv, şi încercaţi să obţineţi fenomenul ce va produs reacţia;
Răutatea...........folosiţi-o pentru a demonstra că sunteţi "buni rău".................:
Lăcomiţi.........binefacerea, dragostea, frumosul, cultura................:
Răzbunaţi........ grija, atenţia, fapta onorabilă, binele, respectul.....
Citind aceste simple rînduri.........nu cred că Proştii care se simt nu vor avea macar un gram de remuşcări..................şi asta e o calitate a proştilor........să fii şi să nu recunoşti, sau să dai aere curate dintr-un organism putred...........ceea ce e imposibil...............
VICTORIE SUB BAGHETA VALORII LUI "FANE"
De 2 ani jumate conducerea, fanii si colectivul "Milsami" mocnea in dorinta de a obtine primele puncte in fata titratei formatii tiraspolene "Sheriff"........... asta excluzind Supercupa cistigata la loteria penaltyurilor.......
Saptamina aceasta am asistat la cel mai frumos si logic moment al formatiei: ............. il avem iarasi printre noi pe cel mai corect roman pe care l-am cunoscut.....unde mai pui ca este antrenorul dupa care plingea nostalgia primului trofeu obtinut in fotbalul profesionist...........
Da.........sincer o spun ........ corect...dar puternic........probabil corectitudinea il indreapta spre succes.............
Fanii nu in zadar au parafrazat...."Stoica cel Mare" cu coroana lui Stefan............ sa stiti ca nu intimplator prenumele coincide.................ambii merita istorie................
Nu cred ca orice antrenor din lumea asta poate prelua o formatie in conditia de moment al orheienilor inainte de meciul cu Sheriff, insa doar tupeul si caracterul Oltenesc a dat roade..........
Am facut istorie astazi.........am distrus o echipa de renume din Europa de est............... am demonstrat ca nimic nu este imposibil......am batut recordul de 3 goluri tiraspolenilor dupa 13 ani........am trait momente unice pe moment dar care sper sa devina obisnuinta................
Un antrenor mare mobilizeaza o echipa ..chiar daca e noua pentru el...........joaca tactic chiar daca anul acesta nu ia prea vazut................Ce sa mai palavragim.....am cunoscut un profesor al fotbalului in adevaratul sens al cuvintului..........
Si sansa am avut ..o recunosc..............insa Dumnezeu e corect cu omenirea...........ne-au furat pe fata in meciul tur de la Tiraspol....astazi insa pe linga revansa Divinitatii s-au adaugat dorinta primelor puncte cu campioana, profesionalismul antrenor-jucator, dorinta fiecarui in teren de a demonstra ca merita postul de titular pe pozitie.................. Ce sa mai discutam..........o zi extraordinara.............
Traisca familia "Milsami"..................
Traiasca fotbalul...............
Traiasca "FANE: Stoica....... fotbalul are nevoie de el.....
Iar suporterii sa admire magia acestui sport vital in continuare:
http://moldfootball.com/?index=news&news=13975
http://jurnaltv.md/#bomba-in-divizia-nationala-406483
http://www.publika.md/vulturii-au-produs-surpriza-campionatului-milsami-orhei---sheriff-tiraspol--scor-3-0_1097311.html
Lista sigur va continua la fel ca fiesta .......dar e o lupta doar.....vrem intreg Razboiul.......
"Spartanii" lui Cebanu,"Aroganţa" haholească, "Patrioţii" Romaniei şi "Incultura" Fotbalistică
Vineri seara am fost martorii unei realizări de proporţii pentru fotbalul moldovenesc din ultimul an.....
Naţionala Ukrainei ...care s-au dovedit a fi "HAHOLI" în toata legea şi tot sensul cuvîntului.......
Aroganţa de care au dat dovadă începînd cu oficialităţile, presa, suporteri şi ajungînd la staff-ul tehnic şi fotbalişti...............s-a dovedit a fi de prisos şi fara efecte asupra potenţialilor prade a mingii.......
Ştiţi cum spunea căpitanul selecţionatei Ukrainei - Tymoschyuk la întrebarea unui jurnalist?????
" de Republica Moldova aud pentru prima dată........nu stiu nimic despre aşa ţară"...............
asta nu mai e aroganţă....... ci lipsă de cultură, fiţi siguri.......... un om ce se respectă şi posedă careva cunostinţe generale sau geografice ştie....... cel putin a auzit sau studiat ţările lumii.......nemaivorbind de cazul de mai sus cînd aşa zisul "căpitan" nu îşi cunoaşte măcar vecinii tereştri..........probabil se consideră german de cînd stă pe banca Bayernului din Munchen..................
În fine .... un eveniment extraordinar....am furat puncte de la o forţă exsovietică cu viziuni europene................
De 7 ani de cînd merg regulat la meciurile de fotbal a Moldovei, în premieră am văzut atîta dăruire şi sînge rece la băieţii noştri în frunte cu Epureanu, care probabil a reuşit meciul vieţii..............
In fine ....... un BRAVO si succese mari selectionatei conduse de Caras.......
De fapt altceva mă pune în gardă..................
Continuăm sa ne manifestăm sărac, antifotbalistic parcă...........
Începînd cu suporterii organizaţi sau mai bine zis fan grupul "Zimbru"..............aveam senzaţia că erau patrioţii nu RM ci al Romaniei Unioniste??????!!!!!!!!....slogane şi aiureli doar unioniste si anti Cebanu...... pur şi simplu nu vedeam locul lor în frumuseţea acestui eveniment.............
2 sectoare de ucraineni erau mai activi şi acopereau un stadion intreg de moldoveni somnoroşi, fricoşi, ingheţaţi de fotbal şi nesiguri în perspectiva fotbalului de mîine.............
Mult mai usor e să criticăm acest preşedinte al Federaţiei de Fotbal... care mai bine de un deceniu ţine la limita discreţiei, organizează şi gestionează la nivel o ramură a vieţii - FOTBALUL........... dar măcar atmosfera...... ce ar ajuta echipa ,,, nu o creăm........
Aşa suntem noi.............. amestec de naţiuni cu calităţile negative strînse de la toţi..............
Aici e locul nostru.............. în fotbal................
Atîta merităm....................nu contribuim cu nimic..........suntem specialisti de arătat minusurile cuiva.......
să criticăm - aici suntem maeştri........ să strigăm şi atmosfera care o merită fotbalul şi actorii săi nu suntem în stare sa o facem................ ce au de vazut copii ce vin de mînă cu parinţii la fotbal??????????????????/
Succese şi sănătate domnule Cebanu............
Cultură şi inteligenţă suporterilor.....................
Verticalitate şi caracter moldovenilor................
Trăiască "Măria Sa - Regele" -- FOTBALUL............ În special prosperitate celui Moldovenesc...
Cariera...dragostea.... VIATA!!!!!!!!!!!!!
O pauză binevenită......... care ascunde de ochii
blogului momente unice în viaţa scurtă de om pe care o putem trăi,......
simţi,...... organiza,...... şi doar să
iubim........................
Sunt aproape 2 luni de cînd împărtăşesc momentele frumoase
şi cele mai puţin fericite doar cu tine….. mai putin cu tine blogule şi cititorule...................
Timp în care viaţa îşi continuă frumosul şi
nebănuitul traseu, enigmatic uneori....... dur, surprinzător, incorect
altădată...., dar oricum splendid şi unic în felul său pentru fiecare.
Am mai crescut, a trecut sau am îmbătrînit cu un
an................... rămîne la discreţia şi argumentul
fiecăruia...................dar cel mai regretabil - dar superb tot odată este
că am făcut-o ÎMPREUNĂ.............
Toamnă s-a făcut în calendar
doar......................Inimile sunt aprinse la fel ca pe parcursul
verii.......natura demonstrînd încă o dată că trecem cu încetul la sistemul a 2
anotimpuri vară - iarnă..............
E decisiv....... anul cînd formalitatea
universitară ne este confirmată oficial...................... e o
balanţă interioară referitor la cursul şi planurile vieţii de mai
departe........ e principial şi important comportamentul celor ce se
iubesc........ e nedreaptă, necesară dar insuportabilă Distanţa faţă de
persoanele dragi...................
Da...................... de remarcat este un lucru
cert fiecare îşi deapăna destinul aşa cum crede de cuviinţă, totul se
face spre bine şi nimic nu e întîmplător în viaţă - cît de straniu şi dureros
ar părea.
Se ţes covoare argintii şi lungi în cariera pe care
ţin neapărat să o cuprind................sunt planuri grandioase spre viitorul
luminos pe care îl vedem ÎMPREUNĂ................ sunt vise cu care ne trezim
dimineaţa -.pe semne sunt aproape de realizare............................
Pozitivişti...............
realişti...visători......puternici....
nelimitaţi......corecţi...Îndrăgostiţi.....
Dornici...deştepţi...şmecheri...............suntem
NOI......................
De fapt Viaţa e o agonie .........
extraordinară.... şi totodată scurtă ,insuficientă pentru Dorinţe -
Planuri - Plăceri - Iubire -Credinţă.
Haideţi să oprim odată nemilosul acesta de TIMP
în 2 ipostaze cînd greşim şi suferim - pentru analiză şi
nerepetare e neplăcerii........... iar cînd frumosul, splendoarea şi
dragostea ne cuprinde - să savurăm din unicitatea şi bogăşia
CLIPEI.............
Omule de multe ori eşti nedrept cu mine - la fel cum
sunt şi eu..................
Viaţă mi-ai oferit tot ce am
astăzi..........şi promit să nu te dezamăgesc............
Dragoste ......cu dăruire, corect şi inteligent am
să te trăiesc..............
Însă Dumnezeule doar Ţie şi părinţilor mă
ÎNCHIN................ căci restul pînă şi după noi sunt reuşitele
Voastre..............
Sîngele "mongol" sau aventura în țara fără "oameni"........
Eveniment inedit pentru o formație care mai ieri abia iși putea lega primele apariții destul de impulsive în viața fotbalistică a Republicii Moldova.
Milsami Orhei, formație care în al doilea an consecutiv participă în Europa League, dar sorții au facut astfel ca turul 2 să ne bifeze anul acesta.
Norocul a fost și de aceasta dată la tragerea la sorți, avind parte de cea mai accesibilă pereche din urna valorică.
Era o aventură nouă,,,,,,,entuziasmul și dorința de promovare își lăsa amprente..........
Aktobe din Kazahstan.....adversarul care a venit in Republica Moldova îmbătați de bugetul și salariile colosale pe care le dețin................
Disciplinați, cuminței, la un nivel destul de înalt, formația oaspete nu putea scăpa de orgoliul pe care banii îl insuflau.........
Nu a au jucat banii......ci fotbaliștii.............o seară magnifică pentru fotbalul moldovenesc, pentru mine, pentru familia "Milsami".................., microbiști și adevărați moldoveni......în cele din urmă...........
Tabela arăta un vis real 4 - 2 , iar meciul din deplasare se pregătea unul incendiar.
25 iulie e ziua cînd Kazacii au adeverit cuvintele marelui interpret, regretatul Nicolae Sulac "Pe Pamîntul Nostru Drag".................
O națiune cu suprafața teritoriului a 9 - a pe glob...................... o națiune cu sîngele mereu sub presiune maximă, o națiune care nu are prieteni si nici dușmani probabil, o națiune rea............... care iți ofera aer cu o mînă iar cu alte 2 te ingroapă...................
Totul a pornit de la tergiversarea regimului de vize, reținerea deschiderii cordonului de spațiu aerian, reținerea navei în aeroport, tergiversarea trecerii frontierei......etc.........
Meciul urma sa inceapa iar orasul Aktiubinsk, care era în forfota marelui eveniment......... familii cu soții și copii, angajați ai tuturor instituțiilor, de la mic la mare alcătuiau picătură cu picătură atmosferă de sărbatoare fotbalistică...............
Nu era nevoie de prezentare a formației gazdă.........orasul era împînzit cu tricouri a favoriților....strigau într-un suflet familiile fotbaliștilor........tremurau tribunele..........nu puteai vorbi cu colegul de scaun.............
3 - 0 pentru ei a spus totul, greșeli nepermise și puținul noroc al lor a fost suficient a ne intoarce infrinți și învinși în splendida aventură a fotbalului.............
A rămas în urmă rezultatul și privirea dornică spre afirmare.............. dar cel mai important dîrzenia, concentrarea și spiritul de luptatori Mongolez al Kazacilor.
În afara fotbalului am vazut o țară cu oameni extrem de uriți.... oameni reci și dusmănoși....... punctuali și limitați în lucru și aptitudini...... cetățeni care au în față un lider Presedinte pe viață......patrioți desăvîrșiți..........
Poate ar fi cazul să învățăm multe de la ei....................... limitați așa cum sunt dar dorința și bogațiile naturale îi pozitionează în topul celor mai bogate state...................
Dar unde omenia nu-și are loc, disciplina, dorința și infrățirea îi propulsează acolo unde sunt.................. iar noi comentînd, fiind buni, ramînem saraci material si la multe alte capitole.
"ARȘIȚA INSUPORTABILĂ" TRANSFORMĂ RM ÎNTR-UN TEATRU NAȚIONAL DE "SHOW"
Vara.............. Binișor... Vacanta... Soare... Cald... Matinka mă duk la mare oleaka sa mă relaxez...
Cam asa sună mai toate expresiile la întrebările : - Cum odihna???? - Ce planuri ai???????? etc....
Astfel incercam a face simpla deosebire dintre perioadă activă de lucru sau învățămînt a anului cu cea a odihnei, a bronzului, e relaxării........
Și unde mai punem că de fapt la o mare parte din populație nu le arde a odihnă........ poate vor da gratis - nici aer deja nu mai este......... mulți din cei care își permit încearcă să o facă pe cît posibil de unicat....etc...
Da.............. trăim așa cum putem...............poate cum ne dorim..sau mai bine zis cum alții doresc.............. dar cea mai mare majoritate cum ne facem..............................
Iubim.....dacă vrem sau dacă avem chef.............dacă merită sau merităm............. dacă ne respectăm........
oooooooooo merită să visezi..........să iubești................. să riști.............
Arșița din ultimele zile vine să ne arate că solstițiul de vară are un cuvînt greu de spus................ sau poate se încearcă a demonstra că doar clipele grele sau problemele societății pot îmbina, consolida puterile și mintea moldovenilor............................. dar sincer sunt sceptic......................
Ne confruntăm de pe ușile Parlamentului și pînă la cireada de vaci...........poate și bietele animale să se ia la împuns din cauza răutății noastre................
Și vedeți că confruntarea nu este constructivă cum își are menirea într-o societate sănatoasă, ci din contra distruge și ce avem incă bun......dacă mai este.......................
Și cum teatrul vieții nu recunoaște proprii actori......................... ne rămîne doar să aplaudăm la SHOWL de zile mari ce se încearcă a juca pe toate scenele..............................
Politica..............Economia........ Sportul.............Învățămîntul........... Viața la sat............Cultura sau Incultura (specific RM) ................
doar dragostea poate cunoaște actori separați...........roluri jucate de doar cîte 2...........
Da!!!!!!!!!!! excepții sunt și de la reguli generale și chiar legi........................ însă doar dragostea ne poate construi scena în capătul căreia stă o familie....casă.....copii.............
De fapt ne odihnim care și pe unde poate...............cum crede de cuviință.............poate chiar muncind...............sau muncim odihnindu-ne ----- mai vedem noi......................
Mă întorc de unde pornisem......................
Fiecare teatru al societății își aplaudă proprii actori...................... tot ei primesc și lauri............ dar spre regret cam unii și aceiași actori fac față tuturor scenelor deschise spre nedumerirea admiratorilor.............
DE CE???????????????
Pentru că ..........probabil regia este compusă de unul și același regizor...................
Și cum din adevăratul teatru ciștigă toți cei implicați.............................. în SHOWL zilnic cîștigă doar REGIZORUL și cîte puțin actorii......................
Fiecare suntem actorii propriului teatru......dar haideți să facem ca întregul stat să devina SCENA unde fiecare din noi contribuim atît la jocul de roluri cît și scenariului.............
Fățărnicie "low-cost"??? sau..... "nesimtirea" de a crea impresie???
Termenul "low-cost" este tot mai în vogă..............................
Cum unele companii aeriene cu Doamne ajută au trecut la disputatele bilete ieftine - europene, moldovenii noștri continuă cu pași grăbiți să cultive răutatea și nesimțirea................
Întînita expresie populară cu fațărnicia........... "4, 12 sau 24 fețe" nu mai are nici o îndoială, fiind imnul de fapt al RM, Mateevici neavînd parte pe timpuri de asemenea valori sociale.............
Nu o zic pentru a face-o pe filosoful, căci sincer vă zic e strigător la cer............. nu mai poți avea încredere decît în bătrînii care nu au gustat din amarul agoniei bănești și a gloriei nemeritate, ci sunt și astăzi cei care adevăratul sens al omeniei îi alimentează.
Regret........căci nu mai are loc asemenea fenomen în societate........... mulți îl rostesc însă puțini sunt cei ce cultivă viața prin aspectul de care ar trebui să dăm dovadă fiecare.........
De fapt și prietenia dintre oameni a ajuns de domeniul fantasticului............ căci încercînd a avea pe cineva de încredere dai simpla posibilitate de a găsi teme de discuție în cercuri de valoarea 0 căci altfel nu le poți numi..........
Tet-a-tete dă senzația că cîinele este slab la cîtă onestitate demonstrează, însă cu prima ocazie nu ezită a compune careva snoave, divulgînd și chestii inexistente chiar, mai mult ...... crezînd în continuare că bîrfind pe la spate vor acumula puncte de importanță sau încredere pentru cineva.......
De fapt e viceversa................ vreți nu vreți vor fi taxați cei care nu sunt corecți în viață.................
Și cum întorsătura ar fi benefică în totalitate , aș propune să mergem mai degrabă pe mîna fetelor cu caracter decît a băieților ce seamănă a lingăi și li s-ar potrivi cîte o fundiță de slabi și lingușitori ce sunt.
Acum sfatul meu este asemeni unui strugure, care respectîndu-l sigur se va coace:
- Nu mai căutați oameni buni, că prietenia s-a pierdut undeva și nici Nostradamus nu-i mai dă de urme..........
- Nu aveți încredere în oameni, căci tot ei sunt cei care vă vor demonstra că ați greșit.......
- Multor bărbați le trebuie fundiță, dar și respect domnițelor ce au nevoie de cravată.........
- Pe la spate, minciuni și bîrfe nu vorbesc fetele, femeile sau muierile(popular dur) .....ci tîrfele(sunt și bărbați mulți aici).........
- Familia este elementul cheie în viață, cea pe care o ai, ți-o planifici și cu cine ai dori să fii pe parcursul ei....
- Iubește..... căci asta te face puternic..... jumătatea, părinții, țara, pe tine însuși...
- Așa zișii "Prietenii" sunt la băut, nevoi și chefuri....
Apreciați pe cei care încearcă să pună un deget la făurirea binelui pe care ni-l dorim cu toții, mulțumiți celor care pun umărul la acesta, depărtați fățarnicii și Iuda din cercurile de conviețuire, testați cu atenție aproapele vostru și nu vă bazați pe cuvintele cuiva...căci faptele acoperă ce vîntul poate șterge într-o clipă.........
Suntem fabrică de fățărnicie, nesimțire mai ales sursă de a crea impresie cuiva la prima vedere, de a simula importanță pe cînd suntem zerouri, iar invidia și dorința de afirmare e scrisă în frunte la majoritatea însă pe spatele și cu meritele altcuiva.
Păzește-ne Doamne de Prieteni, că de dușmani ne păzim și singuri.
Dușmanilor.............. trebuiți căci astfel devenim mult mai puternici..............
Să coste oare și BINELE ce-l poți face gratis?????????????
Viața sau lumea o ia razna.................
Pe zi ce trece parcă ne scufundăm într-o adîncitură unde aerul e cîntărit, spațiul limitat, lumina mai întunecată, pereții negri și distruși.................
Mai pe scurt, vorba lu Cheianu..........mergem dar dacă sincer nici nu știm încotro............
Și prețuirea sau calcularea acestor detalii e binevenită...................... în orice domeniu și pentru fiecare..............dar aveți cuvîntul meu - am luat-o razna rău de tot.....................
Nu destul că avem o societate plină de neghiobi, ci mai mult ........... nu facem nimic dar nici pe altul nu ajutăm sau susținem...încercăm a scoate în evidență importanța fiecăruia care de fapt se echivalează cu 0.
Mai mult și bizar e că nimic nu facem dar și munca altuia o stricăm.........Dar nu asta vroiam să zic - căci nebunilor le venim de hac oricum..................
Am senzația că omul se supraestimează....................
Pune preț pe nimic, cere bani și pentru pașii nenumărați, vinde sau șantajează propriul destin...............
Sigur problema banilor s-a infiltrat pînă în măduva oaselor și turmentează lumea mai rău ca drogurile........
Și dacă aici ar mai exista o legătură logică în dorința fiecăruia de a se hrăni sau a modela un trai decent............. atunci nici prin cap nu-mi trece ce ne costă un gest frumos, pur omenesc, un ajutor ce nu necesită cheltuieli financiare, un bine făcut comunității, chiar un bine făcut altcuiva................???????????????????????????
Corect oare înțelegem INVIDIA???????????? sau e doar lipsa de venit e vinovată??????? sau răutatea e infiltrată alături de dorința banului?????????????
Nu știu......probabil împreună cele enumerate sunt buchetul cel cu spini care transformă societatea în ring și nu unul al perspectivei, ci unul al răzbunării, urei, neglijenței și dușmăniei interumane.
Haideți dragi pămînteni să demonstrăm că nemulțumirea mea e nefondată și greșită............
Haideți să ne unim eforturile care ne costă doar puțin efort și demnitate.....
Haideți împreună să contribuim la dezvoltarea celuilalt și a întregii comunități..........
Haideți să fim OAMENI și nu ființe omenești...............
Lozovenilor în special - să demonstrăm că ne unește nu sărbatorile și voia bună a acestora..........ci realizările și lucrurile frumoase arborate împreună sau cel puțin să nu ignorăm munca cuiva lăsînd în cele din urmă măcar în pace pe cei ce doresc binele acestui pămînt!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
FOTBALUL A MAI PIERDUT UN EROU
Fotbalul e corect cu unii............. dar asupra altora se descarcă negativ................
Ceea ce s-a întîmplat duminică, mă face să plîng și astăzi..........
Cum poate fi atît de nedrept Dumnezeu........ să ne ia un tînăr care în ciuda condiției sale să moară ca un erou pe cîmpul de luptă???????????????????????
Probabil are nevoie și de oameni buni, talentați, tineri, frumoși, deștepți....dar cel mai important nevinovați........
Un băiat plin de viață.............. căpitan și lider al echipei de fotbal juniori ai Scolii Sportive Orhei.......... campion regional la multe probe sportive.................. văzîndu-și visul realizat de a conduce rivala Ungheni cu 3 - 0 a decis să treacă în lumea celor drepți împlinit..........................
Presa nu a ezitat să speculeze oferta de a modela în fel și chip acest tragic accident.... pe cînd durerea părinților, a rudelor, prietenilor este strigătoare la cer...................
Nu este vinovat probabil nimeni................ vo spun cu certitudine și nu încercați a arunca pietre în Ciobanu, Molceanov, antrenorul Lisu sau ambulanță.....................................
Probabil mama natură și unul Dumnezeu au hotărît să ne mai arunce o provocare pentru a mai verifica puțin atmosfera lăuntrică.. a ne mai trezi la viață căci am luat-o razna rău de tot............... și nea mai demonstrat încă o dată cît de neputincioși suntem în fața acestor situații......................
Sincere regrete și condoleanțe familei Lungu................. echipei de copii Orhei........ rude și apropiați.......
Respect părinților că au avut tupeu și curajul să crească asemenea stejar pentru a sta dea dreapta Tatălui, și pentru cugetul corect de a nu învinovăți pe nimeni, căci doar eroismul tînărului spune tot.................
Bravo colectivului F. C. Milsami pentru atitudinea și ajutorul îndreptat familiei nevinovate...............
Respect domnule Pavel Cebanu că ați mai demonstrat odată că din ce avem putem să ne descurcăm și că ați fost alături de fotbalistul decedat...............
Cu regret o spun, că nu doresc dar la lista existentă astăzi sigur fotbaliști se vor adăuga.....e durere, însă cel mai probabil că orice lucru pe lumea aceasta necesită jertfă...................... și cum fotbalul a demonstrat-o de multe ori că reprezintă un fenomen de amploare.............. pe semne că acesta este jertfa ridicată domnului la cer....
Fotbalul a mai pierdut un erou, pe cîmpul de luptă......dar nu oricare, ci un învingător în războiul cu viața
Domnul să-l odihnească în pace iar Orheienilor memorie veșnică nevinovatului fotbalist.........
MINISTER sau "Mister"????? COMISARI sau "Emisari"????????? POLIȚIȘTI sau "Ipocriți"????????
Moda anilor '90...............
Abia incepeam a iesi din ogradă, mahala, din sat....... că părinții nu ezitau sau poate nu le permitea cumsecădenia să nu repete: "ai grijă ce faci, cu cine te iei, nu umbla noaptea pe drumuri, fii liniștit", etc.............
Adevărata problemă urma să o aflu peste cîțiva ani, cînd cu frică multă lume îmi povestea cu lux de amănunte dezordinea anilor destrămării Uniunii Sovietice și a primilor ani de independență unde criminalii și bandiții făceau legea.
Nu voi face o comparație întocmai, însă spre rușinea noastră aș dori să menționez că tot mai multe detalii de amploare ne trimit în orgiile acelor vremuri.
Pornind de la zvonuri, tot mai des se vehiculează că anii fostului Președinte Lucinschi cu echipa sa se transpun în politicul moldovenesc..................... Numărul 1 al politicii - d. Filat își are punctul de pornire tot în acele timpuri negre ale guvernării............... Însă fiecare generație își are propriile trădări, interese, scheme, personaje.
Dar cel mai mult ce ma făcut să-mi amintesc de istoriile anilor cînd abia pășeam este situația criminogenă acută în societate.....................
E oribil............ zilnic omoruri, terorizări, accidente, furturi, jafuri, violuri, reglări de conturi, împușcături, etc..........
Se pare că situația le scapă de sub control chiar și conducerii........cei care strigau disperați că infractorii nu vor avea loc în activitatea "fructuasă" a țării........
Probabil că generali ca Alexei, Moldova nu va mai cunoaște....... și cu regret aș spune că mai bine ca comuniștii timp de 8 ani nimeni nu va putea pe unde să acopere infracțiunile de răsunet, pe altele să combată cu succes, sau mai bine zis să își asume riscul acestor nelegiuiri.
Conducători de astăzi sunt capul grupărilor criminale , unii sunt prieteni de viață și afaceri cu infractori de răsunet, dar cel mai important și dăunător este situația unde fiecare clan mafiot din lume își are protecție în oameni de influență și politicieni.
Este ceva logic, bine gîndit, .........însă nu e uman, nu e social............... nu e legal..........
De fapt toți avem aportul la acestă nedreptate a omenirii............fiecare din noi că tolerăm aceste ilegalități și ne deranjăm doar cînd suntem direct afectați sau influențați..........
Poliția că nu activează.... ci doar susține aceste acțiuni, căci menirea lor este de a da cifre ipocrite de dragul sondajelor - nu fapte...........
Comisarii sunt pionii sau poate trimișii mafiei și a organelor de forță, și cum care dă mai bine cinstea aceluia o apăr...normal că emisari ai nimănui rămîn a fi................
Și ultimii dar nu în cele din urmă Ministerul Afacerilor Interne, care după părerea mea e un mister nedescoperit..............o mină care nu poate exploada........... doar cîte o grenadă este dezamorsată peste ani adică puțini au caracterul de a spune lucrurilor pe nume...............
Într-un final........banii și nu materialul, lupta pentru glorie și nu reușita, mîndria și nu demnitatea, viclenia și nu omenia, răzbunarea și nu disputa sunt elementele pe care lumea le confundă sau poate special le îndeplinește pentru a destabiliza situația, a produce haos acolo unde cel mai bine de trăit le este anume lor, cei fară cultură , dragoste și inimă.
Republica Moldova - "Țara Nimănui" sau de fapt "Țara unora"
Istoria ne condamnă....dar poate nu în cel mai dureros mod......................
De fapt, cred eu.... interesul și trădările ne-au adus la situația cu care ne văicărăm zilnic.
Suntem un Stat mic - dacă îi putem spune așa, însă nebănuite sunt tainele și valorile pe care putem să le altoim fiecare din noi.
Și cum cel mai ușor e să nu faci nimic și doar să te plîngi necătînd soluția de fiecare dată, continuăm a ne poziționa sub "ecuatorul vieții" în adevăratul sens al cuvîntului.
O țară aflată între degetele mijlociu și arătător al Uniunii Europene, a Statelor Unite ale Americii dar cel mai important a Federației Ruse.
În rolul de dirijor le stă bine la fiecare cum este și cazul puterilor, la fel ca în viață - să conduci e mai ușor decît să îndeplinești, unde mai pui că a doua postură probabil că ne face să ne simțim împliniți.
Fiecare domeniu al vieții sociale este repartizat....................... și nu în scopul de a înregistra progrese și a-l dezvolta, ci din contra - stabilirea monopolului național, care treptat se transformă în influență politică.
Avem la temelia statului cultura, istoria, tradiția, limba, hărnicia și ospitalitatea......... care însă sunt mici în comparație cu interesul oamenilor influenți din spatele acestui teritoriu și din afara lui, care de cele mai dese ori sunt străini cultural acestui pămînt, dar cărora legea este ceva flexibil sau formal, organele statului sunt instituții de execuție a intereselor, oamenii politici doar simple marionete datori moral sau financiar, etc...........
De fapt cînd suntem favorizați într-o anumită situație în dauna legii sau altcuiva........... suntem împăcați pășind determinant spre ziua de mîine nevăzute fiind acțiunile....................
Odată trași pe sfoară sau ca parte vătămată în oarecare situație pornim gîlceava, nemulțumirea, protestul, nervii, răzbunarea..............
De fapt ăsta este omul........ la bine și infracțiunea e legală, iar cînd insuccesul ne bate la ușă nici greșeala noastră nu se vede vinovat căzînd a fi oricine doar nu noi.
Mereu aud expresii de genul "Moldova nu e țară", "Rusia ne conduce", "cum spun europenii așa facem", etc... dar de fapt din nou ar fi cazul să privim în jurul nostru sau poate chiar și la noi căci avem oameni care clarifică votul legilor, economia statului, dar încă nici unul nu a încercat să dea o culoare vie acestui mic rezultat al istoriei și intereselor bagaților din preajmă.
Suntem , existăm, trăim doar fizic.............. ne numim stat și de drept chiar.................. însă suntem îm mîinile cîtorva care pot face astfel ca albul să arate negru și invers.................însă relitatea o acoperim mult timp urmînd ca tot noi să fim direct responsabili în fața urmașilor de neglijența de astăzi..
Generat în 0.214 secunde.