7537 cazuri COVID-19 în Moldova
3138 – cazuri active
4123 – cazuri vindecate
276 – cazuri fatale
Actualizarea datelor: 28 mai 2020 ora 13:32


 APORII...Google Page Rank

 APORII... APORII...


Reflectii asupra aporiilor proprii.
RSS posts

Personale


Comenteaza





Sandy
Dacă tot vorbim că acceptăm în egală măsură fiecare persoană ce iubeşte ca noi sau iubeşte diferit...care e prima reacţie la acest filmuleţ? (hahahaha, нежданчик la final)Da, merită privit repetat.
Fericit?
Dacă tot am decis sa am o unică filozofie în ceea ce privește ce vreau eu să mi se întâmple continuu, ieri, azi, mâine și mereu, mereu , mereu și câ mai mult, și asta e să fiu fericită...m-am și apucat să caut, cam ce înseamnă ”să fii fericit”...căci cu siguranță fericirea mea e foarte specifică.Căteva din primele rezultate din search și rezultate interesante:1. happy = being thankful

2. happy= gay (curios joc de cuvinte omonime, dar care totuși apare printre primele în rezultatele de căutare)

3. happy= looking beyond imperfections

Curios este că în prima pagină de căutare am găsit mai mult ce nu înseamnă „being happy„ decât ce înseamnă. Eu știam că negațiile sunt destul de hmmm...negative? :))) și cumva nu au legătură cu lucrurile pozitive, iar fericirea îmi pare unul din ele:D și e oarecum acceptabil doar dacă privim din perspectiva lui Shopenhauer care zicea că ”Fericirea este evitarea durerii.” De pe timpurile când îl citeam și chiar aveam nevoie de definiții, am pus această părere pe ”on hold”. Probabil aș reveni la ea în timpuri mai neplăcute, dar până atunci, fericirea mea va începe cu mine:) 

Catalizator
Mereu e greu să te autosesizezi. Să înţelegi ce de fapt eşti, de ce, cum ai ajuns şi dacă e bine sau nu.Singurătatea e cel mai bun ajutor în asfel de căutări. Iar timpul şi oamenii sunt cel mai bun catalizator.Chiar dacă cel mai des timpul şi oamenii dor cel mai mult...Durerea e un catalizator.

Dharmachakra


Da, iată incă o ancoră, noi gânduri, noii decizii...Dharmachakra/Calea cu opt braţe sau în engleză Noble eightfold path.

Ce înseamnă:Narativ, pe scurt: Calea cu opt brațe este modul de a îndepărta suferința, a patra parte din cele patru Adevăruri Nobile din Budism. Cele opt brațe pot fi împărțite în trei secțiuni: Sila (care se referă la acțiuni fizice, la gesturi), Samadhi (care vizează concentrarea meditativă) și Prajñā (care dirijează pătrunderea spirituală în adevărata natură a lucrurilor).Şi mult mai multă informaţie aici.Şi da, încep această cale.

Similari sau diferiţi
Mereu mă întreb de ce unele relaţii nu merg.Şi uneori răspunsul e că persoanele sunt prea la fel...alteori pentru că sunt prea diferite.Şi e contradicţie.Evident, perfectă e calea de mijloc, dar totuşi cînd nu e posibilă, care din aceste 2 opţiuni e mai bună?Oare pot persoanele care sunt total diferite crea o armonie, un mediu în care ei învaţă unul de la altul şi sunt fericiţi?Oare pot cei care sunt foarte similari  să nu să se plictisească şi să menţină relaţia?

Curiozităţi colombiene


E unul din multiplele lucruri care mi se par ciudate aici.Unele ciudat de pozitive aletele ciudat de necesare de schimbat.Şi dacă ar fi un lucru despre care pot spune că am fost plăcut impresionată, astea ar fi drumurile.Chiar dacă Bogota nici pe departe nu are un trafic bine organizat luând în consideraţie numărul locuitorilor, aproximativ 9 mln, totuşi drumurile sunt bune. Mare mi-a fost mirarea cînd am călătorit într-un oraş la 4 ore depărtare şi tot drumul a fost aproape impecabil..unica dificultate fiind că e printre munţi şi era nevoie de abilităţi bune pentru a conduce iscusit şi rapid.Un alt lucru lăudabil şi foarte îmbucurător pentru mine:D care am o capacitate fenomenală să mă pierd prin oraşe, este faptul că străzile au doar două denumiri: Calle şi Carrera. Cum ar fi orizontal şi vertical. Şi de exemplu dacă eşti pe Calle 80 con Carrera 23, şi trebuie să ajungi pe Calle 32 # 50, atunci ştii cu siguranţă încotro trebuie să apuci şi cam căt de departe se află.Iar pentru turişti, e foarte simplu. Nu e nevoie de nume de străzi ca să te descurci, doar puţină logică.Un alt lucru care m-a uimit în mare parte pentru că aveam alte aşteptări, sunt oamenii. Îmi plac oamenii de aici. Doar că sunt diferiţi de stereotipul care îl aveam. Credeam că latinoamericanii sunt foarte deschişi şi foarte apropiaţi. Aşa sunt. Dar aceasta e foarte superficial. Într-adevăr sunt veseli şi mereu se îmbrăţişează şi se simt bine împreună, şi râd mult, şi sunt mega pozitivi,  numai că dacă cuiva se întâmplă ceva, sau e nevoie de ajutor, ei vor fi un suport verbal şi mai puţin unul real. Doar prietenii, prietenii care în orice ţară au aceeaşi caracteristică, vor fi alături. Şi asta e o lecţie foarte bună. Ei trăiesc viaţa pe o notă pozitivă iar atunci când au neplăceri, primesc compătirmiri şi usimusipusi verbale multe, şi până la urmă rezolvă singuri, fiind mulţumiţi de suportul acordat care nu a fost de fapt acordat. Şi e un lucru într-adevăr interesant. Probabil de aceasta sunt multe telenovele foarte emoţionale venite de aici, pentru că totul se face cu emoţii şi foarte extrovert. Aici asta contează. Contează să zâmbeşti, indeferent ce gânduri ai, contează să arăţi că îţi pasă chiar dacă în realitate nu e aşa, contează să spui lucruri frumoase, contează că îţi arăţi emoţiile pozitive.. Şi asta nu e ipocrizie, dar e modalitatea lor de a fi. Şi din microanalizele făcute, e o modalitate ce îi face mai fericiţi.Poate totuşi e adevărat că atunci când eşti trist,trebuie să zâmbeşti, pentru că creierul va fi receptiv la mişcarea muşchilor şi va face ca hormonii fericii să fie secretaţi. Oare ar trebui de preluat modelul acesta?
Ironic
Mereu îmi spuneam că ceea ce se întâmplă este cel mai potrivit şi bun lucru ce poate să se întâmple.Aşa e mai simplu.Aşa e simplu.Numai că uneori, doar uneori şi foarte rar, am impresia că în planurile planetei ceva se schimbă şi se schimbă într-un mod straniu.Şi straniul e atât de staniu încât mă înfurie.Am impresia că uneori planeta are nevoie de ajustări şi reparaţii.Oare Marte ar fi soluţia?Ironic.
Da și nu


Oameni întâlnim peste tot.Diferiți și similari.Deseori oamenii încearcă să ne schimbe.Uneori se primește.Alteori nu.Uneori schimbarea e spre bine.Alteori nu.Mda, și uneori oamenilor le pasă.Uneori simulează.Cât de bine e atunci când există persoane care mereu sunt ceea ce trebuie să fie în fiecare situație!Da și nu!
Chiar dacă
Nu cred că după o relație de mai mult de 2-3 ani poți pur și simplu uita totul și merge mai departe. Și aici nu vin în ajutor nici timpul și nici distanța, morală sau fizică. Aceste relații rămân mereu undeva în memorie, fie în memoria vizuală sau auditivă sau olfactivă sau perceptivă, sau cognitivă sau afectivă sau multe altele, dar mereu, mereu, mereu va exista acea persoană undeva.Și peste o sută de ani, cînd persoanele deja vor fi cu strănepoți, oricum acea amintire va exista, și mereu va produce anumite rezonanțe interioare. Mereu. 
Bienvedidos a Colombia!


Foarte mult planificam să scriu acest post. Azi îl încep cu faptul că au trecut 28 de zile de cănd sunt în Colombia. 28 de zile.Care ar fi primele lucruri care mi-au părut diferite:- porțiile de mâncare sunt mega mari (prețul tot e destul de mare dar pentru mâncăcioși ar fi o plăcere)- strada se trece oriunde și oricând, dar având în vedere că populația Bogotei e mai mult 10 milioane, e un calvar..dar nu poți altfel       - teoretic, există stații de autobus, dar practic, nu se prea folosesc- există foooooooarte multe fructe:)) pe majoritatea nici măcar nu puteam să îmi dau seama cum se mănâncă (câteva sunt prezentate aici) - până acum preferatele mele sunt granadilla și lulo:)- sucuri aproape nu se vând pentru că e mult mai sănătos și ieftin să iai fructe și să faci suc din ele- oamenii vorbesc repede și se întrerup și e ceva normal               Sunt câteva din lucrurile care m-au surprins, dar, în general, Bogota este foarte diferită de toate orașele văzute până acum. Pe stradă poți procura pizza care e făcută în fața ta, sau clătite care fac concurență bună oricărei pizze sau clătitelor de la noi. Ambuteiajele excesive îmi aduc aminte de Ciudad de Mexico. Faptul că poți cumpăra orice în stradă îmi aduce aminte de Nairobi. Clădirile din centrul financiar al Bogotei (unde se află și oficiul AIESEC) îmi aduc aminte de clădirile business din Varșovia și Budapesta. Partea istorică a orașului îmi amintește de Praga, Kiev și Krakow. Munții care înconjoară tot orașul sunt ceva deosebit, căci e prima dată când sunt într-un oraș la 2625 m deasupra nivelului oceanului.              Oamenii sunt prietenoși și plini de viață. Colombia e împărțită în districts și fiecare regiune are deosebirile sale, chiar și oamenii arată diferiți.                            În Bogota e mereu primăvara, dar totul depinde de unde anume te afli. Dacă stai în apropiere munților, atunci e o primavară timidă, dacă stai la o ora depărtare, atunci deja e un iunie frumos:)              Foarte multe lucruri frumoase mai am de descoperit, ce știu cu siguranță: Colombia nu înseamnă droguri, până acum nu s-a întâmplat nici o singură dată să dau de cineva care vinde sau consumă droguri. Există o parte a țării în care se mai duc lupte pentru a anihila traficul, dar acestea se află în apropierea amazonului. Și cel mai trist e că toți oamenii au de suferit din cauza unor probleme din trecut care deja sunt în trecut..Iar oamenii de aici țin foarte mult la țara lor, și într-adevăr au cu ce se mândri.
Da! Sunt!
Des sunt învinuită că sunt o persoană distantă.Da, sunt.Da, sunt o persoană distantă dacă să faci contrariul la ceea ce fac eu înseamnă să nu fii distant:Nu pot pretinde că îmi pasă atunci când nu îmi pasă.Nu pot să îmbrățișez atunci când nu vreau să o fac.Nu pot să duc o conversație sterilă și să par interesată de dragul aparențelor.Nu voi zâmbi dacă nu am chef.Nu voi zice lucruri frumoase ca să mă fac plăcută sau acceptată.Nu pot și nu vreau. Și nu o voi face, nici azi și nici mâine.Da, îmi ia timp să mă apropii de cineva.Dar atunci când o fac e pe mult timp și e ceva veridic.Da, nu îmi exprim dulce și cu măiestrie sentimentele.Dar fiecare om drag mie are un loc aparte.Și dacă aș face o listă, ar fi lungă și poate ei nici nu ar ști cât de mult țin la ei.Și într-o zi, când voi învăța să vorbesc și această limbă, le voi spune.



Hai, Moldova!
De ce este o inițiativă pentru TOȚI, mari și mici, și de ce eu merg:- este o oportunitate să fac ceva cu rezultat imediat- este datoria mea să fac o țară mai bună, iar totul începe de la lucruri mici- vreau, pot, știu că trebuie și VREAU! :) Iar aici mai este un set de motive.
Despre cărți
Iar între timp, în 2 zile am finisat de lecturat încă o carte de pe Kindle-ul meu:)    
Umbrele superficiale


Am ieșit în grabă.Aveam exact suficient timp pentru  ajunge unde m-am pornit.Exact suficient timp în condiții meteorologice obișnuite și plăcute: fără ploaie, vânt sau orice altceva.Am deschis ușa, ploua.Am deschis umbrela.Mergeam.Pentru că atunci când plouă destul de puternic nu prea este interesant să caști gura prin părți, mergeam grăbită cu privirea adâncită undeva în mine.M-am gândit ce invenție bună totuși e umbrela.Am privit în jos: pantalonii uzi de la ploaia ce îi tot atingea.Hmm...M-am tras la buznarul din spate a ghiozdanului..ghiozdanul ud.Hmmm...Oare invenție bună e umbrela?Cam superficial de bună.Îți dă impresia că ești uscat când de fapt doar capul care și gândește că e uscat e uscat, tot restul, cum o fi norocul.Multe lucruri avem similare umbrelei:relații,sentimente,discuții,gesturi,oameni,poze...etc etc etc etc...parcă plăcute și frumoase și comode și potrivite, când de fapt sunt doar aparențe.Superficialitate, iar la final de drum, când ești ud și murdar, înțelegi că au fost ca o bombă cu mecanism, ce face tic tac cât ești în mișcare, și explodează de îndată ce te oprești sau îți pare că ai ajuns...Desigur dacă nu ai așa o "umbrelă".care are și ea dezavantajele sale.

Nu-mi plac umbrelele.Ție?
Individualism


Dacă aș continua tema de aici si anume cea de cât de greu e să fii bun, aș vrea să vorbesc de o tendință pe care o observ tot mai des.Tot mai greu oamenilor le este greu să fie buni.Sau cel puțin celor pe care îi observ eu.Noi, cei care locuim pe teritoriul acestei țări și care am fost pe timpuri foarte orientați spre o gândire colectivă, din cauza principiilor politice în care am existat, suntem, ca indivizi și în majoritatea cazurilor, mai buni decât celelate popoare care au crescut cu o gândiră individualistă. Așa cred eu.Evident sunt excepții, peste tot și mereu.Dar în timp, am impresia că am început să pierdem acest lucru.Tot mai mult se trezește un individualism nesănătos, care nu ne este caracteristic dar care este unul atât de molipsitor..de genul:- nu îi spun colegului despre o oportunitate pe care am găsit-o că vdrug îl selecetează pe el/ea și nu pe mine- nu ajut un coleg/prieten sau mai degrabă pseudo prieten pentru că asta ar putea fi în detrimentul meu- iar daca totuși mă hotărăsc să ajut o fac deja când nu mai e nevoie - nu vorbesc prea mult despre oprtunitățile/succesele mele ca nu cumva nu știu ce să se întâmpleetc etc etc etc etc etc etc etc etc etc etc etc etc etcetc etc etc etc etc etc etcetc etc etc Mi se pare stupid.Mi se pare nesănătos.Mi se pare demn doar de complexele și neajunsurile celor care acționează așa.  Mi se pare ceva ce nu ar trebui să fie caracteristic tinerilor, căci până la urmă suntem un pumn de oameni care au mai rămas aici pentru a face o schimbare, și doar ajutându-te reciproc vom reuși. Dar ne trezim singuri.
Cât de greu e să fii bun?
  Ușor și simplu.
Paralele
Lucruri vesele și triste.Plină lumea.Familie, prieteni, toți avem de toate.Uneori împarți un sentiment trist cu cineva.Știi că îl trăiți, aici și acum, indiferent dacă fizic sunteți aici sau poate la XYZ km.Și nu veți discuta această tristețe comună.Nu o veți discuta până ea nu va începe să vă rupă din interior.Și atunci îl căuți, acel suflet cu care împarți aceeași durere. Și îi vorbești....

Cuvinte multe, dureri, plâns, disperare, tristețe, plâns și iar cuvinte, totul aglomerat și sumbru.Pe urmă trece.Observi primăvara.Ignori sufletul trist.Oricum îţi rămâne cel mai bun prieten.Şi vezi omul.Și trăiești chiar poate fericit.Până se întâmplă iar. 
Obișnuințe


S-a demonstrat că e necesar 21 de zile pentru a crea o obișnuință.De exemplu dacă vreau să mă scol la orele 7:00, atunci doar făcând acest lucru conștient 21 de zile, aș putea ca la a 22-a zi să mă trezesc la 7:00 datorită obișnuinței.Simplu.Dar dacă vrei să te dezobișnuiești de ceva..hmm, oare tot 21 de zile trebuie?Dacă înlocuim o obișnuință cu alta, atunci logic că da.Dar dacă doar ne dezobișnuim?Aș spune că e necesar chiar mai puțin.O schimbare de anturaj și o săptămână, și gata.Evident că totul depinde de seriozitatea "relației" cu obișnuința.Dacă vorbim de fumat, alcool sau alte dependențe foarte dependente atunci e mai dificil, și schimbarea de anturaj puțin probabil să ajute.Dacă însă vorbim de obișnuințe gen red bull, sau discuții pe chat sau poate săruturi :D , atunci totul trece mai repede decât în 21 de zile.Și așa devenim mai buni, obișnuindu-ne cu lucruri bune și dezobișnuindu-ne de cele mai puțin potrivite nouă.Și dacă tot am deschis subiectul obișnuințelor, Stephen Covey a scris o carte foarte bună: The seven habits of highly effective people. Foarte bună. Deci 7 obișnuințe ce ne fac eficienți.7 obișnuințe(este și una bonus dar 7 place mai mult) * 21 de zile = 147 zile.Simplu, nu?
Ramas bun-uri


Nu-mi place să-mi iau rămas bun.Nu-mi place de aceea încerc să evit aceste momente.Moment în care devii atât de emotiv încât fizic se transformă în incapacitate de a arăta emoții...și atunci apare furia sau cel mai des observată, indiferența..dar cei care observă nu știu că abundența de emoții pur și simplu a paralizat.Sau pe de altă parte ar putea fi momentul în care nu prea ai ce spune. Doar simți. Dar pentru că toți spun, pui și tu două cuvinte oximoronice care doar amplifică stranietatea situației.Ce fac?Atunci cînd plec..fac, pe cît e posibil, astfel încât doar eu știu că de fapt îmbrățișarea, sau careva priviri, sunt cele de un rămas bun..și asta liniștește și păstrează veridicitatea.Când cineva pleacă: încerc să nu condiționez exprimarea unor emoții anume cu ocazia acestui eveniment.Poate nu e cea mai bună soluție, dar cred că îmbrățișările călduroase și cuvintele frumoase trebuie spuse zi de zi, la fiecare plecare, pentru că nu poți fi sigur că nu e ultima dată când pleci sau vezi pe cineva plecând.
Orașe


Diferite locuri te fac să te simți diferit.Dacă aș face un top al orașelor pe care le-aș vizita repetat atunci:1. Budapesta - are un deosebit asemănător cu deosebitul care mie îmi aduce liniște și echilibru.2. Kiev - pentru că este Kiev și este orașul în care eu mereu am fost fericită.3. Mexic - este plin de căldură, indiferență pozitivă, veselie nestingherită.Și orașe care intră în top fără să fie nevoie să fie în top, pentru că ele au marea mea...Istanbul - cu cea mai fermecătoare Mediteraneană, dar în același timp un oraș al contrastelor.Odessa - cu cea mai sinceră mare, și cel mai tăcut oraș.Mombasa - cu cel mai frumos ocean Indian și atât. Și doar dacă ajung pe ocean și nu pe uscat.Sunt orașe față de care nu am nici un fel de emoții, și chiar dacă le-am simțit, mai e nevoie de timp împreună ca să le înțeleg definitiv:București, Moscova, Viena, Gdansk, Sharjah, Lvov.Nu cred că aș vizita repetat Berlinul, Nairobi, Praga. Vreau să îmi lungesc aceste liste.Vreau în acest 2012.
Chera amu :)
Să ne iubim, chera amuSã ne iubim, chera mu sã ne iubim, chera mu, sã ne iubim tujurca mâine vom fi pradã inundatiilor, surpãrilor de teren, betiilor crâncene,ca mâine un ieri cu labe de pãianjen de fân îti va umbla în cârliontii de florio ai coiffurii zãpãcindu-te, ambetãndu-te . . .sã sim tandri, bâigui poligonul cãtelu lipindu-si irisii de soldurile voluptoase ale autobazei filaret sã fim tandri, singurãtatea mea, ciripi indicatorul de sens giratoriu sã fim tandri, mai zise o muscã.primãvara ne lingea ca un pechinez pe fatã, pe mâini ne fãcea sã ne întrebãm ce gust om avea pe limba infinitã a noptii plinã de autocare si stele,primãvara ne mângâia depãsind uneori limitele maternitãtii sau prieteniei nevinovatearãtându-si provocatori sânii reci sub jacketa ei de turcoaz jerpelitoh, mai rãmâi, sopti lustra cãtre o scamã de pe covor,nu vrei sã te urci la mine? bem ceva, ascultãm muzica, îti arãt biblioteca . . . nu vrei sã rãmâi in noaptea asta la mine?sã ne tinem de mânã, îi spuse un medic primar de la spitalul emilia irzaiepurelui de tablã din vitrina cu jucãrii.sã ne iubim, sã ne amãm, sã crestem si sã ne înmultimcântau tergarulile si velurul, drilul si chembrica pe gabrovenile rãspundeau pânã la rãgusealã plutonierii si norisoriisã facem chestia aia, gâfâiau frizeriile.ca niste becuri electrice legate în serie nervii plezneau pe antebrat, venele se umflau pe torace,în nãri analizatorii mirosului îsi încuiai paltoanele în dulapurisi indicele de refractie îsi halea sandviciul cu carne de puiîn holbarea perversã a ochiului.ce de ocheade, câte accidente din neatentie,conturi încheiate, polite plãtite,îngerasule, strãnuta plãmânul când se privi in oglindãsi vãzând în urma lui o uzinã.primãvara ne întindea pe pâine felia groasã de televizormintea noastrã era îmbâcsitã de proiecte de agrasiune, deja vedeam microcosmosul împânzit de transee,deja visam la putere, la krakatit, la mirosul de blanã de vulpe al omului invizibilla ochii catifelati ai omului care trece prin zid …creierul nostru îsi amintea de când stãtea ghemuit de când pulsa, de când palpita, fojgãia, colcãia, misuna, serpuiaantebratul îsi defula în aerul slãbãnog sentimentul de a avea pene,urechea - sentimentul de a fi auzit boncãluitul triceratopsuluisi bulele de hidrogen pleznind malaria peste fatã.ai încredere în mine, gânguri flora intestinalãîntinzându-se voluptos în bratele groazeicare purta în acea searã un costum simplu, cambrat, tineresc,dã-mi un pupic, se ruga anabolismul de catabolism,crudelo, nu mã chinui, rânjea maxilarul spre maxilar.venea seara, orasul se anima,venea noapteam strãzile sfârâiau ca sifonul,sã fim tandri, loz necâstigãtor, sã fim tandri, bãtãtor de covoare,sã ne iubim, robinete, sã facem excursii, mapã de plicuri!în rochii de moloz si nuiele verzi, de mezeluri si de brânzeturi,spoite cu vodcã si motorinã emotiile iesiserã la agãtat.prin ganguri si pasaje acoperite cu geam coloratcâte un pisoi zgâria în lãdita vreunui dafinsi în berãrii ospãtarele se lãsau desurubate de vii contra cost.sã ne iubim, unamuno, nebuno, sã ne iubim, chera mu,si apoi sã ne-nselãm cu chibritele, cu patentul, cu pasta de dinti,sã ignorãm influenta exercitatã în psihicul nostrude complexul lui grozãvesti.primãvara priveste galbenã in stratosferã, gâdilatã de ozon si de ioni,sã ne cunoastem mai bine, melcule, zice,sã ne îmbrãtisãm, depoule, hârtiuto, tomberonule …iar noi la tâsnitoarea din capãtul aleii alexandru ne stropeam unul pe altul cu apãchiar lângã policlinicã, si pânã si copaciimiroseau a dentist. Mircea Cărtărescu.
Marea mea acum
Bucățica mea de mare..așa cum nu am văzut-o...Îi știu fiecare cotitură și fiecare imagine pe această fărâmitură de uscat..darAcum e singură și îi este frig.Am găsit drumul spre ea în ploaie, în arșiță, în vânt și imposibilitate.Dar așa cum e acum..așa cum sunt eu acum..nu ne-am găsit...
Doar după ce pleci


După ce pleci descoperi oameni cărora le este dor de tine chiar dacă cât timp erai alături ei nu erau nici o dată. După ce pleci începi să fii apreciat, până atunci criticat sau ignorat.Doar după ce pleci, ideile tale sunt înțelese și se încearcă implementarea lor.Doar după ce pleci și nu îți mai pasă, la mulți începe să le pese de ce oare ai plecat.Doar după ce pleci... Fizic sau moral. Și atunci apare întrebarea: oare atunci când auzeai că cineva a primit un premiu post mortem, sau că un scriitor a trăit în mizerie și doar după ce a murit opera sa a fost apreciată și proslăvită și a adus bani nu știu cui acolo din familia lui, nu ți se părea asta extrem de absurd și incorect?Mie mi se pare.Evident nu e nimic mai frumos decât o veșnicie dăruită operelor/gândurilor acelor oameni, dar dacă revin la omenesc și prea omenesc, nu cred că îți va păsa de cineva căruia îi este dor de tine dacă a săpat șanțuri adânci și întunecate între voi cât erați în contact.Și oare nu e mai simplu să fii treaz și să apreciezi ce ai?Pentru că va sosi un moment când vei fi cel care pleacă..și vei aștepta, un om, un singur om te facă să vrei să rămâi...și de obicei acel om va fi prea ocupat sau va fi prea departe moral de maratonurile tale interioare.Și asta, ca un punct. 
Instrument
Dacă suferinţa n-ar fi un instrument de cunoaştere, sinuciderea ar fi obligatorie. Şi viaţa însăşi - cu inutilităţile ei sfâşietoare, cu bestialitatea ei obscură, care ne târâie în erori pentru a ne spânzura din când în când de câte un adevăr, cine ar putea-o suporta, de n-ar fi un spectacol de cunoaştere unic? Trăind primejdiile spiritului, ne mângâiem prin intensităţi de lipsa unui adevăr final.Emil Cioran în Amurgul gândurilor

Generat în 0.197 secunde.