Preşedintele Voronin s-a întîlnit cu şeful MAE al Spaniei
CHIŞINĂU, 8 octombrie / Coresp. „Novosti – Moldova” Dumitru Dimcioglo /. Preşedintele RM Vladimir Voronin s-a întîlnit luni cu ministrul afacerilor externe al Regatului Spaniei Miguel Angel Moratinos, care se află pentru prima dată în vizită la Chişinău. Ei au operat schimburi de opinii, au examinat posibilităţile cooperării în continuare, transmite agenţia NOVOSTI-MOLDOVA cu referire la serviciul de presă al şefului statului.
Şeful MAE al Spaniei a exprimat interesul ţării sale faţă de extinderea conlucrării cu Moldova în toate sferele. El şi-a exprimat speranţa că la acest fapt va contribui Ambasada Regatului Spaniei, a cărei deschidere la Chişinău este preconizată în anul 2008, precum şi vizita oficială la Madrid a Preşedintelui RM.
Moratinos a mai specificat că ţările noastre au un mare potenţial pentru dezvoltarea cooperării în sfera comecrial-economică şi atragerea capitalului spaniol în Moldova. El a spus că în cadrul vizitei sale intenţionează să semneze cu Guvernul Moldovei un şir de documente, care vor contribui la protecţia investiţiilor şi evitarea dublei impuneri.
Preşedintele Voronin a salutat vizita diplomatului spaniol la Chişinău şi şi-a exprimat speranţa că ea va dinamiza relaţiile moldo-spaniole, precum şi relaţiile cu OSCE, unde la moment deţine preşedinţia şeful MAE al Spaniei.
În timpul întrevederii Vladimir Voronin a anunţat intenţia Guvernului RM de a deschide ambasadă moldovenească la Madrid, ceea ce, în opinia şefului statului, va ajuta la extinderea cooperării bilaterale între ţările noastre. El s-a pronunţat pentru majorarea investiţiilor spaniole în economia Moldovei.
Părţile au mai examinat căile soluţionării conflictului transnistrean şi şi-au exprimat speranţa că în formatul de negocieri 5+2 vor fi identificate soluţii acceptabile.