ELECTRICITATE:Întrebări & RăspunsuriInrebari si raspunsuri din domeniul Energeticii Stiinta |
Comenteaza
condesatoare
Condesatorul electric este un dizpozitiv a carui fuctionare se bazeaza pe proprietatea magazinarii unei cantitati de electricitate. Condesatorul este format din doua conductoare pe propietatea inmagazinarii unei cantitati de electricitate. Condesatorul este format din doua conductoare (denumite armaturi) separate intre ele printr-un material electroizolant (dielectric).
Marimea fizica care defineste un condesator este cpacitatea sa.
In cazul in care intra armaturi se aplica tensiunea U, exista umatoare relatie:
C=Q/U, in care
C- este capacitatea cndesatorului in farazi (F);
Q - cantitatea de electricitate in coulombi (C);
U - tensiunea electrica in volti (V).
De precizat ca in tehnica ca in tehnica se foloseste subunitati ai faradului:
milifaradul: mF= 10-3
microfaradul: μF= 10-6
nanofaradul: nF= 10-9
picofaradul: mF= 10-12 .
Clasificarea
Condesatoarele se clasifica dupa urmatoarele criterii:
1. Constructie:
condesatoare fixe;
condesatoare variabile;
condesatoare semireglabile (ajustabile).
2. Natura dielectricului:
condesatoare cu
defecte la prize
Principalele cauze care provoca defecte la prize monofazate sint: supraincarcarea, prin racordarea la acestea a unor receptoare de peste 2000 W. Curentul mare care trece prin priza degaja o cantitate mare de caldura , mai mare decit cea care poate fi evacuata de catre elementele componente ale prizei. Deaceea, o parte din caldura dezvoltata se acumuleaza in aceste elemente, ducind la deteriorarea lor (deformarea sau topirea patilor izolatoare plastice). solicitarea mecanica , datorita introducerii si scoaterii fiselor din priza. Aceasta solicitare afecteaza stabilitatea prizei in doza, care in timp duce la solicitarea mecanica a conductoarelor de alimentare , favorizind scurtcircuitul. Aceste solicitari duc la aparitia urmatoarelor defecte: distrugerea partiala sau totala a prizei (topire, ardere). Priza se inlocuieste , iar pe perete , deasupra acesteia se inscrie puterea maxima la care poate fi utilizata priza. lipsa de stabilitate a prizei in doza. Se string suruburile ghearelor de fixare a prizei in doza. Totodata si suruburile de la borne.
Principalele cauze care provoca defecte la prize monofazate sint: supraincarcarea, prin racordarea la acestea a unor receptoare de peste 2000 W. Curentul mare care trece prin priza degaja o cantitate mare de caldura , mai mare decit cea care poate fi evacuata de catre elementele componente ale prizei. Deaceea, o parte din caldura dezvoltata se acumuleaza in aceste elemente, ducind la deteriorarea lor (deformarea sau topirea patilor izolatoare plastice). solicitarea mecanica , datorita introducerii si scoaterii fiselor din priza. Aceasta solicitare afecteaza stabilitatea prizei in doza, care in timp duce la solicitarea mecanica a conductoarelor de alimentare , favorizind scurtcircuitul. Aceste solicitari duc la aparitia urmatoarelor defecte: distrugerea partiala sau totala a prizei (topire, ardere). Priza se inlocuieste , iar pe perete , deasupra acesteia se inscrie puterea maxima la care poate fi utilizata priza. lipsa de stabilitate a prizei in doza. Se string suruburile ghearelor de fixare a prizei in doza. Totodata si suruburile de la borne.
rezistoare pentru incalzire
Rezistoarele pentru incalzire se executa numai din materiale rezistive care pt functiona la temperaturi inalte (peste 1000 *C), ca de exemplu: cromnichiel, fecral, silita, metalo ceramica etc. Se folosesc atit metale ceramice cit si materiale pe baza de carbon sinterizate.
Rezistoarele se utilizeaza fie aplicate pe suporti ceramici , fie sub forma spiralizata si sustinute de suportii ceramici. Ele se folosesc fie ca surse de caldura de uz casnic (radiatoare, plite electrice, fiare de calcat, plonjoare de incalzit apa etc.), fie ca uz industrial (aeroterme, cuptoare electrice , plonjoare pentru incalzirea matritilor).
rezistoare reglabile (Reostate)
Reostatele sint aparate electrice la care rezistenta electrica poate fi reglata. Regarea valorii rezistentei unui reostat se face cu ajutorul unui cursor care permite variatia lungimii rezistorului introdus in circuit. Variatia lungimii rezistorului se poate face continuu sau in trepte.
Deplasarea cursorului se face manual sau cu ajutorul unui motor electric (in cazul unui reglaj automat a valorii rezistentei).
Reostatele cuprind si elemente auxiliare cum sint bornele, carcasa de protectie, manete de actionare etc.
Reostatele se pot folosi: la pornirea sau pornirea si reglarea moatoarelor electrice; reglarea curentului in cuptorul electric, reglarea iluminatului cu lampi incandescente etc.
Reostatele cu cursor au elementul rezistor din sirma infasurata pe un tub izolant ceramic, spirele rezistorului sint bobinate alaturat.
Pentru ca spirele sa fie izolate intre ele se realizeaza oxidarea sirmei prin tratament termic dupa infasurarea pe suportul ceramic. Elementul de contact al cursorului este realizat din material arcuitor (bronz fosforos), taiat sub forma de lamele. Zona de contac intre cursor si rezistor este curatata de oxid. Reostatele cu cursor realizeaza o variatie continua a rezistentei.
Pentru ca spirele sa fie izolate intre ele se realizeaza oxidarea sirmei prin tratament termic dupa infasurarea pe suportul ceramic. Elementul de contact al cursorului este realizat din material arcuitor (bronz fosforos), taiat sub forma de lamele. Zona de contac intre cursor si rezistor este curatata de oxid. Reostatele cu cursor realizeaza o variatie continua a rezistentei.
rezistoare neliniare
Rezistoarele neliniare sint caracterizate prin variatia importanta a rezistentei in cazul modificarii unei marimi exterioare.
Termistoarele sint rezistoare neliniare a caror rezistenta variaza pronuntat cu incalzirea, avind un coificient de variatie a rezistentei cu temperatura negativ (rezistenta scade cu cresterea temperaturii). Termistoarele se executa din oxizi de Cr, Mn, Fe, Cd sau Ni. Pentru a intelege functionarea termistoarelor se foloseste caracteristica Volt-Amper sint linii drepte ce trec prin originea axelor de coordonate.
Variztoarele sint dizpozitivele constituite dintr-un semiconductor a carui rezistenta scade cind creste tensiunea continua aplicata la bornele lui (in figura de mai sus). Ele sint utilizate in circuite pentru protectia la supratensiuni in circuite de reglare automata etc.
Termistoarele sint rezistoare neliniare a caror rezistenta variaza pronuntat cu incalzirea, avind un coificient de variatie a rezistentei cu temperatura negativ (rezistenta scade cu cresterea temperaturii). Termistoarele se executa din oxizi de Cr, Mn, Fe, Cd sau Ni. Pentru a intelege functionarea termistoarelor se foloseste caracteristica Volt-Amper sint linii drepte ce trec prin originea axelor de coordonate.
Variztoarele sint dizpozitivele constituite dintr-un semiconductor a carui rezistenta scade cind creste tensiunea continua aplicata la bornele lui (in figura de mai sus). Ele sint utilizate in circuite pentru protectia la supratensiuni in circuite de reglare automata etc.
potentiometru
Potenţiometrul este un rezistor variabil avînd
două borne fixe şi o bornă formată dintr-un cursor care alunecă pe suprafaţa
rezistorului.
Potenţiometrele
pot fi rectilinii sau circulare,
ultimele avînd un ax de
acţionare.
Potenţiometrele bobinate se realizează prin înfăşurarea unui conductor cu rezistivitate mare (manganină sau cromnichel) pe un suport izolant, executat din pertinax sau fibră vulcanică, pentru puteri mici şi din ceramică, pentru puteri mari. Potenţiometrele chimice se realizează prin depunerea unui strat de carbon sau de metal pe un suport izolant de pertinax. Potenţiometrele chimice se construiesc cu variaţia liniară a rezistenţei sau cu variaţia logaritmică a rezistenţei la deplasarea cursoruku. Aceste potenţiometre sînt marcate cu emblemele „lin" şi respectiv „log". Cursorul se execută de obicei din bronz fosforos şi trebuie astfel executat, încît să asigure un contact bun cu pelicula de carbon fără a produce uzura acesteia.
Potenţiometrele bobinate se realizează prin înfăşurarea unui conductor cu rezistivitate mare (manganină sau cromnichel) pe un suport izolant, executat din pertinax sau fibră vulcanică, pentru puteri mici şi din ceramică, pentru puteri mari. Potenţiometrele chimice se realizează prin depunerea unui strat de carbon sau de metal pe un suport izolant de pertinax. Potenţiometrele chimice se construiesc cu variaţia liniară a rezistenţei sau cu variaţia logaritmică a rezistenţei la deplasarea cursoruku. Aceste potenţiometre sînt marcate cu emblemele „lin" şi respectiv „log". Cursorul se execută de obicei din bronz fosforos şi trebuie astfel executat, încît să asigure un contact bun cu pelicula de carbon fără a produce uzura acesteia.
rezistoare chimice
Rezistoarele chimice peliculare se realizează prin depunerea pe un suport
izolant ceramic a unui strat subţire (0,1 μm) conductor din carbon sau metal.
Rezistoarele cu peliculă metalică au o mare stabilitate a rezistenţei electrice la funcţionarea de lungă durată.Rezistoarele cu peliculă de carburi sau bor-carbon se execută în mai multe faze : Pregătirea suportului. Pentru înlăturarea impurităţilor se aplică spălarea cu apă cu detergenţi şi decaparea în soluţie de acid fluorhidric (0,5 — 5%). După aceasta se spală cu apă caldă şi se usucă în cuptor. Tratamentul pirolitic urmăreşte depunerea carbonului dintr-o hidrocarbură saturată (metan, benzen etc.) pe suportul rezistenţei la o temperatură de circa 1 0000C. Piroliza se execută în cuptoare cu vid sau atmosferă neutră (azot). Filetarea este procesul de tăiere a şanţului elicoidal în pelicula de carbon şi suportul ceramic cu un disc abraziv. Lipirea conexiunilor din cupru se face cu ajutorul aliajelor de lipire (plumb şi cositor). Acoperirea de protecţie se obţine cu o vopsea termorezistivă sau cu peliculă metalică. Depunerea peliculei metalice se realizează prin evaporarea în vid înaintat (10-4 — 10-6 torr) şi la temperatură înaltă. Variindu-se condiţiile de depunere se pot medifica proprietăţile electrice ale rezistoarelor. Tratamentul termic are drept scop micşorarea coeficientului de temperatură si uniformizarea structurii. Se realizează la temperatura de 700 . . . 9000 С timp de 3-50 mim. Rezistoarele pe bază de bioxid de staniu (Sn02) se obţin prin depunere chimică a peliculei de staniu pe suportul izolant. Ulterior, această peliculă se oxidează prin încălzire în aer. Rezistoarele chimice de volum se realizează dintr-un amestec ce cuprinde : material semiconductor (grafit sau negru de fum), masa de umplutură (argilă, talc. sau caolin) şi un izolant (cauciuc sau răşină sintetică). Rezistoarele de volum se introduc fie într-un tub izolant (de ceramică sau sticlă), fie se presează sub formă de vergele. Rezistoarele de volum au următoarele avantaje: putere de disipaţie mare raportată la volum, cost scăzut, robusteţe electrică şi mecanică ridicate şi inductanţă proprie redusă.
Rezistoarele cu peliculă metalică au o mare stabilitate a rezistenţei electrice la funcţionarea de lungă durată.Rezistoarele cu peliculă de carburi sau bor-carbon se execută în mai multe faze : Pregătirea suportului. Pentru înlăturarea impurităţilor se aplică spălarea cu apă cu detergenţi şi decaparea în soluţie de acid fluorhidric (0,5 — 5%). După aceasta se spală cu apă caldă şi se usucă în cuptor. Tratamentul pirolitic urmăreşte depunerea carbonului dintr-o hidrocarbură saturată (metan, benzen etc.) pe suportul rezistenţei la o temperatură de circa 1 0000C. Piroliza se execută în cuptoare cu vid sau atmosferă neutră (azot). Filetarea este procesul de tăiere a şanţului elicoidal în pelicula de carbon şi suportul ceramic cu un disc abraziv. Lipirea conexiunilor din cupru se face cu ajutorul aliajelor de lipire (plumb şi cositor). Acoperirea de protecţie se obţine cu o vopsea termorezistivă sau cu peliculă metalică. Depunerea peliculei metalice se realizează prin evaporarea în vid înaintat (10-4 — 10-6 torr) şi la temperatură înaltă. Variindu-se condiţiile de depunere se pot medifica proprietăţile electrice ale rezistoarelor. Tratamentul termic are drept scop micşorarea coeficientului de temperatură si uniformizarea structurii. Se realizează la temperatura de 700 . . . 9000 С timp de 3-50 mim. Rezistoarele pe bază de bioxid de staniu (Sn02) se obţin prin depunere chimică a peliculei de staniu pe suportul izolant. Ulterior, această peliculă se oxidează prin încălzire în aer. Rezistoarele chimice de volum se realizează dintr-un amestec ce cuprinde : material semiconductor (grafit sau negru de fum), masa de umplutură (argilă, talc. sau caolin) şi un izolant (cauciuc sau răşină sintetică). Rezistoarele de volum se introduc fie într-un tub izolant (de ceramică sau sticlă), fie se presează sub formă de vergele. Rezistoarele de volum au următoarele avantaje: putere de disipaţie mare raportată la volum, cost scăzut, robusteţe electrică şi mecanică ridicate şi inductanţă proprie redusă.
rezistoare bobinate
Rezistoarele bobinate se realizează dintr-un conductor cu rezistenţă specifică mare înfăşurat pe un suport izolant. Secţiunea conductorului este astfel aleasă, încît în funcţionarea normală temperatura să nu depăşească o anumită limita.
Pentru realizarea rezistoarelor se folosesc conductoare din materiale cu rezistenţă specifică mare, ca de exemplu :
aliaje de fier, crom si nichel p = 1,1 • 10-6 Ωm ;
aliaje de fier, crom şi aluminiu p = 1,35 • 10-6 Ωm;
aliaje de fier, crom şi aluminiu p = 1,35 • 10-6 Ωm;
Tubul pe care se înfăşoară conductorul se poate realiza din sticlă, fire de sticlă sau din material ceramic (porţelan sau steatit). Suporturile ceramice se caracterizează printr-o rezistenţă mecanică bună, conductibilitate termică şi rezistenţă la şocuri termice satisfăcătoare.Se execută bobinări speciale care prezintă inductanţă nulă . De asemenea, rezistoarele bobinate se pot realiza cu cursoare care să permită reglarea valorii rezistenţei. Rezisloarele neprotejate se construiesc pentru funcţionarea în încăperi cu umiditate redusa Acest tip de rezistoare este folosit la aparatele de măsurat electrice, în acest caz conductorul folosit este realizat din constantau sau manganin, aliaje care nu-şi schimbă rezistenţa la variaţii mari ale temperaturii, în unele cazuri aceste rezistoare sînt confecţionate din conductoare rezistente izolate cu email sau cu mătase. Rezistoarele lăcuite sînt realizate după acelaşi principiu, ca şi rezistoarele neprotejate, fiind însă acoperite cu un strat protector din lac sau etnail. Aceste rezistoare pot funcţiona în atmosferă cu umiditate mărită. Temperatura de lucru este limitată de natura lacului de protecţie si, în generai, nu depăşeşte 100 °C. Rezistoarele glazurate au stratul protector realizat din glazură de porţelan cu ciment siliconic. Această construcţie permite funcţionarea rezistoarelor la temperaturi ridicate pînă la 500 °C.
Tubul pe care se înfăşoară conductorul se poate realiza din sticlă, fire de sticlă sau din material ceramic (porţelan sau steatit). Suporturile ceramice se caracterizează printr-o rezistenţă mecanică bună, conductibilitate termică şi rezistenţă la şocuri termice satisfăcătoare.Se execută bobinări speciale care prezintă inductanţă nulă . De asemenea, rezistoarele bobinate se pot realiza cu cursoare care să permită reglarea valorii rezistenţei. Rezisloarele neprotejate se construiesc pentru funcţionarea în încăperi cu umiditate redusa Acest tip de rezistoare este folosit la aparatele de măsurat electrice, în acest caz conductorul folosit este realizat din constantau sau manganin, aliaje care nu-şi schimbă rezistenţa la variaţii mari ale temperaturii, în unele cazuri aceste rezistoare sînt confecţionate din conductoare rezistente izolate cu email sau cu mătase. Rezistoarele lăcuite sînt realizate după acelaşi principiu, ca şi rezistoarele neprotejate, fiind însă acoperite cu un strat protector din lac sau etnail. Aceste rezistoare pot funcţiona în atmosferă cu umiditate mărită. Temperatura de lucru este limitată de natura lacului de protecţie si, în generai, nu depăşeşte 100 °C. Rezistoarele glazurate au stratul protector realizat din glazură de porţelan cu ciment siliconic. Această construcţie permite funcţionarea rezistoarelor la temperaturi ridicate pînă la 500 °C.
marcarea rezistoarelor
Rezistoarele pentru circuitele ele curenţi slabi au caracteristicile marcate conform STAS 9109—72 prin cod de culori sau prin cod de litere şi cifre.
Codul de culori cuprinde patru benzi de culori in figura de mai jos, primele trei benzi reprezentînd valoarea rezistenţei, iar a patra toleranţa. Prima bandă
colorată se trasează în apropierea unuia dintre capetele rezistorului. Pentru a nu se produce confuzii în interpretarea codului, citirea se va face începîndu-se de la acest cap. Codul de culori pentru marcarea valorilor şi toleranţelor este indicat mai jos.
Codul de litere şi cifre cuprinde trei sau patru caractere, cuprinzînd două cifre şi o literă sau trei cifre şi o literă, în funcţie de numărul cifrelor semnificative ce trebuie marcate pe rezistoare. De exemplu, 2700 Ω se va marca 2 к 7, iar 332 000 Ω se va marca 332 k. Literele codului înlocuiesc virgula zecimală. La marcarea rezistoarelor se folosesc literele R, к, M, G, T pentru a reprezenta coeficienţii de multiplicare 1, 103 (kilo), 106 (mega), 109 (terra) la valorile exprimate in ohmi. Rezistoarele pentru circuitele de curenţi mari se marchează cu valorile i rezistenţa nominală, curentul de sarcină maxim şi tensiunea nominală.
colorată se trasează în apropierea unuia dintre capetele rezistorului. Pentru a nu se produce confuzii în interpretarea codului, citirea se va face începîndu-se de la acest cap. Codul de culori pentru marcarea valorilor şi toleranţelor este indicat mai jos.
Codul de litere şi cifre cuprinde trei sau patru caractere, cuprinzînd două cifre şi o literă sau trei cifre şi o literă, în funcţie de numărul cifrelor semnificative ce trebuie marcate pe rezistoare. De exemplu, 2700 Ω se va marca 2 к 7, iar 332 000 Ω se va marca 332 k. Literele codului înlocuiesc virgula zecimală. La marcarea rezistoarelor se folosesc literele R, к, M, G, T pentru a reprezenta coeficienţii de multiplicare 1, 103 (kilo), 106 (mega), 109 (terra) la valorile exprimate in ohmi. Rezistoarele pentru circuitele de curenţi mari se marchează cu valorile i rezistenţa nominală, curentul de sarcină maxim şi tensiunea nominală.
reprezentarea conventionala a rezistoarelor
Rezistoarele sînt reprezentate în schemele electrice prin semne -convenţionale conform STAS 1590/2 — 71. Semnele convenţionale ale rezistoarelor sînt indicate in tabelul de mai jos.
clasificarea rezistoarelor
Rezistoarele se pot clasifica după mai multe criterii. După materialul folosit: — rezistoare din metale sau aliaje metalice diverse sub formă de sîrmă sau benzi caracterizate fiecare prin rezistivitate (sau rezistenţe specifice) ;— rezistoare peliculare obţinute prm depunerea unei pelicule pe un suport izolant, obţinîndu-se astfel grosimi foarte mici şi deci rezistenţe, de valoare ridicată;rezistoare cu lichid bazate pe rezistenţa unui strat de lichid intre două plăci metalice cufundate în lichid. , După construcţie :— rezistoare fixe, a căror rezistenţă nu poate fi modificată ;— rezistoare variabile, a căror rezistenţă poate fi modificată prin deplasarea unui contact. Rezistoarele variabile pot fi realizate cu modificarea rezistenţei în trepte sau continuu. De asemenea, ele pot avea trei borne, puţind fi montate în circuite de reglaj potcnţiometric (reglajul tensiunii între zero şi valoarea nominală).Rezistoarele variabile pot fi:— cu variaţia liniară a rezistenţei (proporţională cu deplasarea contactului) ;— cu variaţia logaritmică a rezistenţei (modificarea rezistenţei se face logaritmic cu deplasarea contactului).
Parametrii nominali
Rezistenţa nominală (R) este valoarea, în ohmi, pentru care a fost construit rezistorul, măsurată la temperatura de 20 °C; Toleranţa admisă faţă de rezistenţa nominală este abaterea în plus sau in minus, în procente, rezultată din procesul de fabricaţie.
Puterea nominală (Pn) este puterea ce poate fi disipată de rezisteuţă fără a se încălzi peste limitele admisibile, în waţi.
Puterea maximă a rezistorului se calculează cu relaţia:
P = RI2 [W],
în care :
R este rezistenţa, în (Ω) ;
I — curentul, în A.
Din această relaţie rezultă şi curentul maxim ce poate străbate rezistorul.
Puterea maximă admisibilă este stabilită la o temperatură ambiantă de 20 °C. La creşterea temperaturii ambiante, rezistenţa proprie a rezistorului liniar creşte conform relaţiei;
Rt
= R0[l + α(t-t0)]
în care : Rt este rezistenţa la temperatura finală t, în Ω;R0 — rezistenţa la temperatura ambiantă de (20 °C), în Ω.;α — coeficientul de variaţie a rezistenţei cu temperatura (l/K) ;t— temperatura finală, în °C;t0 — temperatura ambiantă (20 °C).
Datorită acestui fapt, puterea creşte cu temperatura, ceea ce duce la degradarea materialelor din care este confecţionat rezistorul.Coeficientul de variaţie a rezistenţei cu temperatura (α) constituie altă 'mărime nominală şi est'e determinat de materialul folosit pentru confecţionarea rezistorului.
Tensiunea nominală este tensiunea maximă, în volţi, la care poate fi utilizat rezistorul fără să se producă deteriorarea izolaţiei electrice.Variaţia rezistenţei cu durata de utilizare este un alt element ce caracterizează numai rezistoarele chimice (folosite în curenţii slabi), care se indica în procente faţă de rezistenţa nominală după 1 000 h de funcţionare la temperatura maximă de utilizare şi puterea nominală.Coeficientul de tensiune (Ku) indică variaţia rezistenţei rezistorului ia funcţie de tensiunea aplicată la borne.
Rezistoare
Rezistoarele sint dizpozitive a caror functionare se bazeaza pe proprietatea tuturor materialelor conductoare de a opune rezitenta la trecerea curentului, definita prin legea lui Ohm: R=U/I, unde:
R este valoarea rezistentei rezitorului masurata in ohmi (Ω);
U- tensiunea electrica plicata la capetele rezistorului in volti (V);
I- valoarea curentului prin rezistor in amperi (A).
Trecerea curentului electric printr-un rezistor duce la producerea unei cantităţi de energie sub formă de căldură dată de formula:
Q=RI2t , in care
Q este energia exprimată în Jouli (J) ;
I - curentul în amperi (A);
R - rezistenţa în ohmi (Ω) ;
i -timpul trecerii curentului în secunde (s).
Rezistoarele sînt folosite pentru a regla valoarea curentului într-un circuit atît în domeniul curenţilor tari cît şi în cel al curenţilor slabi.
Fiecare material conductor este caracterizat din punct de vedere al rezistenţei electrice prin rezistenţă specifică (sau rezistivitate) respectiv prin rezistenţa unităţii de lungime avînd secţiunea de o unitate. Valoarea rezistenţei este dată de formula:
R=ρl/s , unde
R este rezistenţa în ohmi;
l - lungimea în metri (m);
s - secţiunea la trecerea curentului în metri pătraţi (m2) ;
ρ - rezistivitatea în ohmi metru (Ωm),
cum functioneaza acumulatorul cu plumb?
Electrodul pozitiv al acestuia este din bioxid de plumb, iar eel negativ din plumb spongios pur. Drept electrolit este folosit acidul sulfuric diktat. In fig. 60 este prezen-tat un acumulator cu plumb folosit la automobile.
In timpul descarcarii, bioxidul de plumb se reduce partial, iar plumbul spongios se oxideaza. Ambele pro-duse se combina cu acidul sulfuric si produc ара si sulfat de plumb. Sint. eliberati, in acest fel, ioni pozitivi de hidrogen si ioni negativi de sulfat. Sulfatul de plumb este practi'c insolubil in electrolit si determina reversi-bilitatea procesului.
Cind о tensiune continua este conectata pe electrozi (plus la electrodul pozitiv, minus la eel negativ), pentru reincarcare, ionii hidrogen migreaza spre placile negative, iar cei de sulfat, spre cele pozitive. Se formeaza in acest
fel plumbul spongios, pe placa negative si bioxidul de plumb pe placa pozitiva. Intregul ciclu este ilustrat in fig. 61. In 61 (a) este prezentat acumulatorul cu placile incarcate; in (b) acidul se combina cu bioxidul de plumb si plumbul spongios si produce sulfat de plumb la ambele placi; in (c) placile sint inconjurate de sulfat de plumb; in (d) curentul de incarcare desulfateaza placile, eliberind acidul sulfuric, care tre-ce in electrolit si re-generind bioxidul de plumb si plumbul spongios al electrozilor. Tensiunea nomi-nala a unui element de acumulator cu plumb este 2 V.
fel plumbul spongios, pe placa negative si bioxidul de plumb pe placa pozitiva. Intregul ciclu este ilustrat in fig. 61. In 61 (a) este prezentat acumulatorul cu placile incarcate; in (b) acidul se combina cu bioxidul de plumb si plumbul spongios si produce sulfat de plumb la ambele placi; in (c) placile sint inconjurate de sulfat de plumb; in (d) curentul de incarcare desulfateaza placile, eliberind acidul sulfuric, care tre-ce in electrolit si re-generind bioxidul de plumb si plumbul spongios al electrozilor. Tensiunea nomi-nala a unui element de acumulator cu plumb este 2 V.
cum functioneaza un acumulator alcalin ?
Exista doua tipuri distincte de elemente alcaline, amin-doua avind drept electrolit hidroxidul de potasiu diluat Si electrodul pozitiv din nichel. La unul din ele electrodul negativ este din fier, iar celalalt din cadmiu. Ambele tipuri sint incasetate in cutii metalice, tensiunea electro-motoare produsa fiind aproximativ 1,2 V.
Reactiile chimice care au loc in elementele alcaline sint destul de complexe, prin descarcare rezultind hidroxidul de nichel si hidroxidul de fier (sau cadmiu).
care este tensiunea electromotoare totala a elementelor legate in serie sau paralel?
Tensiunea electromotoare E a unei baterii formata din mai multe elemente legate in serie este :
E = e1 + e2 + e3 + . ..
unde eb e2, e3 sint tensiunile electromotoare ale elementelor componente. О baterie de 6 V a unui automobil este formata din trei elemente a cite 2 V; о baterie de 12 V are sase elemente de cite 2 V legate in serie.
Tensiunea electromotoare a unei baterii formata din mai multe elemente identice legate in paralel este egala cu cea a unui singur element. О astfel de baterie poate sa furnizeze un curent mai mare decit cel dat de un singur element.
ce se intelege prin capacitatea unei baterii?
Este produsul intre timpul de descarcare completa a bateriei si curentul de descarcare. El se masoara de obicei in amper-ore. Capacitatea bateriei variaza cu viteza de descarcare, astfel incit timpul de descarcare trebuie specif icat. De exemplu о baterie care se descarca la 10 A in 10 ore are capacitatea de 100 amper-ora la un timp de 10 ore. La 5 A ea se poate descarca in 20 de ore, in care caz capacitatea ei ar fi 100 amper-ore, pentru 20 de ore. Capacitatea bateriilor de autovehicol este data de obicei la 10 sau 20 ore.
cum de incarcat o batereie?
Sarcina normala este aproximativ о zecime din capacitatea bateriei, considerate la 10 ore de descarcare.Curentul de incarcare, in amperi, este dat de relatia:
I=E-e/R+r
unde: E este tensiunea de incarcare, in volti;
e- tensiunea contraelectromotoare a bateriei , in volti ;
R - rezistenta circuitului, in ohmi;
r- rezistenta interna a bateriei, in ohmi.
Tensiunea este aproximativ 2,7 V pe element, cind el este incarcat.
ce este pila de combustie ?
Este un dispozitiv in care energia electrica
este generata direct prin reactii chimice ireversibile. Pila Bacon, una dintre
primele realizate, este prezentata in figura de mai jos. Ea are doi electrozi
intr-o solutie de hidroxid de potasiu. Combustibilul
cuprinde hidrogen si oxigen, care, in com-binatie, genereaza caldura si
electricitate cu un randament de 80%. Pila lucreaza la temperatura de 200°C si
la presiunea de 4 000 kN/m2. Moleculele de oxigen, prin
combinare cu ара, formeaza ioni negativi de
hidroxil, care iau electroni de la electrodul de oxigen. Acesti ioni
hidroxilici migreaza, prin electrolit, spre electrodul de hidrogen, unde se
combina cu hidrogenul, formind ара. In acest fel electrodul de
hidrogen se incarca negativ in raport cu electrodul de oxigen si apare un
curent electric.
Ce este un tiristor?
Tiristorul este un dispozitiv semiconductor redresor
controlat, care este capabil să blocheze curentul în conducţie
directă pînă la apariţia unui impuls de comandă care pune în funcţiune
elementul. El este format din patru straturi de material semiconductor, de
exemplu siliciu, avînd grosimea de 0,4 mm şi diametrul între 2,5 şi 25mm.
Dispozitivul poate fi scos din funcţiune numai prin inversarea polarităţii
tensiunii aplicate sau prin creşterea rezistenţei de sarcină.
Ce este un generator magnetohidrodinamic (MHD)?
Un generator magnetohidrodinamic este un dispozitiv
care transformă energia termică a unui gaz fierbinte, ^ionizat în energie
electrică. In cel mai simplu generator [HD, gazul ionizat trece printre polii
unui electromagnet, iirecţia sa de curgere fiind perpendiculară pe
cîmpul îagnetic. Cu anumite modificări, se poate face în aşa fel încît
cîmpul electric indus în curentul de gaz (care este mărit prin impurificarea
gazului cu materiale gata ionizate) să fie utilizat pentru a dirija curentul
electric prin-tr-o sercină exterioară. Alt tip de generator MHD utilizează
drept fluid de lucru metalul topit.
Cum funcţionează o fotocélula?
Fotocélula este un dispozitiv sensibil la lumină format din
doi electrozi închişi într-un balon de sticlă din care s-a scos aerul sau a
fost umplut cu gaz inert. Unul din electrozi este construit dintr-o placă
învelită într-un metal sensibil la lumină, cum este cesiul, de exemplu, care
emite electroni atunci cînd este iluminat. Celălalt electrod este menţinut la un potenţial pozitiv faţă de
placă astfel încît el va atrage electronii emişi. Curentul în circuitul
exterior creşte cu iluminarea, dar nu este proporţional cu ea.
Un alt tip de fotocélula are drept electrod o placă de plumb învelită în oxid de cupru sau
seleniu (sau alte semiconductoare) şi apoi acoperită cu o peliculă transparentă
metalică. Lumina străbate pelicula metalică şi învelişul semiconductor emite
electroni. Aceştia trec în pelicula metalică, fiind înlocuiţi de electronii
din plumb. Ca urmare a acestui fenomen, rezultă o diferenţă de potenţial între
pelicula metalică şi placa de plumb.
Pentru a
produce o putere electrică care să poată fi utilizată practic sînt necesare
foarte multe celule de acest fel conectate între ele.
Ce este un termocuplu?
Este un dispozitiv care funcţionează pe baza efectului termoelectric sau Seebeck.
Dacă un circuit electric este
format din două (sau mai multe) conductoare metalice diferite, joncţiunile lor
fiind menţinute la temperaturi diferite, prin circuit va trece un curent
electric. De exemplu, dacă circuitul este format din constantan (aliaj de
cupru şi nichel) şi cupru, cele două joncţiuni fiind menţinute la 0°C,
respectiv la 300°C, atunci forţa electromotoare produsă va fi de aproximativ 15 milivolţi
(0,015 V).
întrucât
tensiunea de ieşire a unui termocuplu este proporţională cu temperatura, la
conectarea lui pe un volt-metru calibrat se poate măsura direct temperatura
joncţiunii calde faţă de a celei reci. Un astfel de termometru se utilizează
la măsurarea temperaturii furnalelor. Invers, un mare număr de termocuple
conectate între ele pot transforma direct energia termică în energie electrică.
Mai sînt şi alte cai de producere a energiei electrice?
Există tot atîtea moduri de producere a energiei electrice
cîte efecte are curentul electric. Pînă acum au fost prezentate generatoarele
care utilizează efectul electromagnetic al curentului. Alte surse de energie mai puţin utilizate în practică, se bazează pe
legătura între curentul electric şi energia luminoasă sau energia termică. Se
fac în prezent cercetări asupra generatoarelor
de inducţie ale
căror părţi metalice în mişcare să fie înlocuite cu gaz.
Ce este conexiunea în triunghi?
Este conexiunea în care înfăşurările fazelor sînt
conectate cap la cap într-un lanţ continuu. Tensiunea de linie, în acest caz
este egală cu tensiunea de fază, dar curentul de linie este de 1.73 ori
mai mare decît curentul de fază.
Ce este conexiunea în stea?
Este acea dispunere a bobinelor
fazelor în care punctele de sfîrşit ale înfăşurărilor sînt legate într-un
punct comun, numit vîrful
stelei. In fig. 30 fiecare dintre
înfăşurările de fază ale alternatorului alimentează cîte o sarcină printr-o
pereche de. conductoare. în practică conductoarele de întoarcere pot fi
înlocuite cu unul singur formîndu-se astfel un sistem cu patru conductoare.
Prin al patrulea conductor circulă curentul de întoarcere, cînd sarcinile nu sînt egale. Dacă sarcinile sînt egale, acest conductor, numit şi neutru, nu este necesar. în această situaţie alternatorul se leagă la pămînt, sistemul avînd numai trei fire. Tensiunea între două conductoare de alimentare a sistemului trifazat conectat în stea (numită tensiune de linie) este 1,73 ori mai mare decît tensiunea între un conductor şi firul neutru (numită tensiune de faza).
Prin al patrulea conductor circulă curentul de întoarcere, cînd sarcinile nu sînt egale. Dacă sarcinile sînt egale, acest conductor, numit şi neutru, nu este necesar. în această situaţie alternatorul se leagă la pămînt, sistemul avînd numai trei fire. Tensiunea între două conductoare de alimentare a sistemului trifazat conectat în stea (numită tensiune de linie) este 1,73 ori mai mare decît tensiunea între un conductor şi firul neutru (numită tensiune de faza).
Generat în 0.458 secunde.