Experţii în problemele mass-media sunt alarmaţi de instituirea cenzurii la TRM Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) a aprobat, în şedinţa de marţi, proiectul de reorganizare a Companiei „Teleradio-Moldova” (TRM). Prin acest concept, propus de Consiliul de Observatori (CO) al Companiei aşa-zise publice, se instituie oficial cenzura la această instituţie mass-media. Valentina Baciu Actuala conducere a Companiei vorbeşte despre „modernizare”, în timp ce varianta scrisă a Concepţiei este un model de gândire perimată şi de revenire în forţă la cenzura de altădată. Am putea aduce o sumedenie de argumente, dar ne limităm la doar câteva, din capitolul „Obligaţii generale şi deontologice”: „Art. 6. TV publică asigură în orice clipă realizarea şi programarea gratuită a declaraţiilor şi comunicatelor preşedinţiei, parlamentului şi guvernului fără limită de durată”. „Art. 8. „M 1” difuzează principalele dezbateri din parlamentul RM, în coordonare cu Biroul parlamentului, potrivit modalităţilor decise de comun acord”. „Art. 12. „Moldova 1” difuzează, la ora potrivită de audienţă, mesajele şi informaţiile poliţiei rutiere, conform înţelegerilor reciproce. Înainte de programarea lor ele sunt vizionate şi pot fi respinse, dacă e cazul”. Conform art. 4.2, la capitolul „Difuzarea politicii, parlamentului şi politicienilor”, „redactorii şi jurnaliştii care propun să intervieveze lideri ai partidelor trebuie să obţină consimţământul redactorilor şefi din timp”. La fel e şi cu sondajele din stradă şi demonstraţiile publice (Art. 5.9.1.A. Decizia de a difuza o demonstraţie nu trebuie comunicată nimănui din afara IPNA). Conceptul urmează să fie aprobat de guvern şi parlament. Costurile proiectului se ridică la cel puţin 16 mln. euro. Pentru a aduna fonduri, conducerea Companiei propune şi o taxă lunară obligatorie pentru recepţionarea posturilor naţionale, astfel încât să plătim dublu pentru „modernizarea” de faţadă. I-am întrebat pe mai mulţi oameni din domeniul mass-media ce va însemna, de fapt, această „reorganizare”. Experţii în problemele mass-media sunt alarmaţi de instituirea cenzurii la TRM Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) a aprobat, în şedinţa de marţi, proiectul de reorganizare a Companiei „Teleradio-Moldova” (TRM). Prin acest concept, propus de Consiliul de Observatori (CO) al Companiei aşa-zise publice, se instituie oficial cenzura la această instituţie mass-media. Valentina Baciu Actuala conducere a Companiei vorbeşte despre „modernizare”, în timp ce varianta scrisă a Concepţiei este un model de gândire perimată şi de revenire în forţă la cenzura de altădată. Am putea aduce o sumedenie de argumente, dar ne limităm la doar câteva, din capitolul „Obligaţii generale şi deontologice”: „Art. 6. TV publică asigură în orice clipă realizarea şi programarea gratuită a declaraţiilor şi comunicatelor preşedinţiei, parlamentului şi guvernului fără limită de durată”. „Art. 8. „M 1” difuzează principalele dezbateri din parlamentul RM, în coordonare cu Biroul parlamentului, potrivit modalităţilor decise de comun acord”. „Art. 12. „Moldova 1” difuzează, la ora potrivită de audienţă, mesajele şi informaţiile poliţiei rutiere, conform înţelegerilor reciproce. Înainte de programarea lor ele sunt vizionate şi pot fi respinse, dacă e cazul”. Conform art. 4.2, la capitolul „Difuzarea politicii, parlamentului şi politicienilor”, „redactorii şi jurnaliştii care propun să intervieveze lideri ai partidelor trebuie să obţină consimţământul redactorilor şefi din timp”. La fel e şi cu sondajele din stradă şi demonstraţiile publice (Art. 5.9.1.A. Decizia de a difuza o demonstraţie nu trebuie comunicată nimănui din afara IPNA). Conceptul urmează să fie aprobat de guvern şi parlament. Costurile proiectului se ridică la cel puţin 16 mln. euro. Pentru a aduna fonduri, conducerea Companiei propune şi o taxă lunară obligatorie pentru recepţionarea posturilor naţionale, astfel încât să plătim dublu pentru „modernizarea” de faţadă.
|
|
Comentează
Sărăcie, lacrimi, priviri starîine şî îngrozite, gonire, corpuri neînsufleţite toate aceste expresii doar într-un singur cuvînt „FOAMETE”. Multă durere şi multă putere a crescut în inimile persoanelor ce au înfruntat cele mai îngrozite momente din viaţa lor poate chiar şi ultimele. Copii slabi înfometaţi, mînuţe subţirele ţinînd în ele strîns o bucîţică de pîine neagră. Ochii aprinşi şi fugari asemenea unui lup ce intră în stînă pentru aşi găsi ceva de mîncare. Alături o femee cu faţa uscată şi îmbătrînită de griji şi nevoi aşteaptă ceva o lumină ce o caută undeva depate. Pustiu e tot în jur de parcă ar fi trecut un val de nisip ce a acoperit tot pămîntul. Case şterse şi prăbuşite, lipsite de gemuri şi hogeaguri. Au înghiţit blestemaţii totul. Aceste scene le putem viziona în filmul documentar „Harvest of Despair”. Filmul este organizat de către canadieni în urma unui proect cîştigat de ambasada Ucrainei. Cazuri reale despre foametea din anii 32-33 carea avut loc în Ucraina. Cu această ocazie are loc seminarul cinematografic organizat de către Ambasadorul Ucraunei, Serghei Peraşcov. Gazda evenimentului este Universitatea de Stat, Facultatea de Jurnalism. Invitaţi sunt: profesori şi studenţi. Seminarul sa început cu mulţumirile ambasadorului .” Pînă astăzi totul a fost în secret şi nu sa permis să se mediatizeze aceast lucru. E crîncen faptul că nimeni nici nu se amintea de această tragedie. Nu a fost o foamete produsă în urma secetei, lipsă de ploae. Nu, aşa a dorit puterea ca tot ce se produce şi toate roadele să se dea statului”. Oamenilor li sau luau paşapoartele şi li se interziceau să părăsească locurile de trai. Mulţi au decedat şi nu erau înmormîntaţi ci aruncaţi. Timp de o oră cît a durat filmul în sală nu sa auzit nici un zgomot, nici un foşnet. Chiar dacă au trecut deja 70 de ani de la această foamete aşa numită „ Galadamor”, suntem cu toţii uimiţi nimeni nu a ştiut despre acestă tragedie pînă acum. Iar la 1 noiembrie 1994, Conferinţa generală Unesco a recunoscut această foame ca fapt trgic internaţional. Au trecut deja 70 ani de la această foamete aşa numită „Galadamor”. La sfîrşitul filmului Serhei Peraşcov a anunţat caci mîine 23 noienbrie în Ambasada Ucrainei se va aprinde flacăra pentru cei decedaţi în această tragedie. Noi, nu am cunoscut acest caz dar ce spun însăşi cetăţenii Ucrainei? Nu am ezitat să mă întîlnesc cu Anatolie Anatolivici care locueşte de 20 de ani în RM. „Eu nu am ştiut nimic despre aceasta, totul era ascuns şi nimeni nu discuta la această problemă. Se cunoştea doar faptul că se perdeau mulţi oameni şi de vină era puterea stalinistă. Noi eram nişte copii şi nu ştieam despre acesta, am aflat cîte ceva doar peste mulţi ani.” Totuşi cine sunt de vină statul, puterea Stalinistă? Nu cunoaştem, ştim doar că în urma acestei tragedii au suferit un popr întreg. O mulţime care nu aveau nici un ajutor iar moartea lor era ca un fel de libertate din mîinele duşmanilor.
Este o zi de toamnă posomorîtă, norii grei se lasă la pămînt. Pe strada umedă arunc cu piceorul frunzele căzute.Toamna sa aşternut peste toată ţara. „ E deja 19 octombrie” mă gîndesc eu şi mă îndrept spre Cinematograful Gaudiamus unde va avea loc Ecoul Festivalului „Filmul fără Barieră”. Denspre şi cu participarea persoanelor cu disabilităţi. Organizatorii acestui Festival este Asociaţia „ Motivaţie” din Moldova.
În faţa Cinematografului stă o maşină albă la care este atîrnat semnul: „ Atenţie la volan se află persoană cu disabilitate”. Mă îndrept spre uşă, aici mă întîlneşte o domnişoară în scaunul cu rotile „sunt bucuroasă că aţi venit” spune ea şi-mi întinde programul Festivalului. Tot ea mă conduce spre sala unde va avea loc evenimentul. Intru şi mă aşez pe scaunul moale şi confortabil. Privesc în jur locurile sunt libere circa 30 de persoane iar jumătate din aceştea se deplasează în scaunul cu rotile.
Rînd pe rînd se mai adună invitaţi. Peste un minut se deschide Festivalul.
O voce blîndă şi tremurătoare mulţumeşte tuturor celor prezenţi. Este Oxana Piscinscaea contabilă la Asociaşia „Motivaţie”. „ Noi zi de zi punem atîta suflet şi atîta dragoste în munca care o îndeplinim. Încercăm să ajungem la inimele dumnevoastre ca să împiedicăm barierele de comunicare şi de comportament pentru a nu forma două lumi diferite.” Oxana ne face cunoştinţă cu programul. Din spusele ei aflu căci Festivalul va fi timp de două zile, 19-20 octombrie. În cadrul festivalului vor fi derulate 23 de filme imprimate din 16 ţări: Moldova, Rusia, Italia, Mare Britanie ş.a.
Filmul începe, emoţiile cresc, ştiam bine căci nu va începe ca deobicei la cinematograf dramă sau comedie. Ci viaţa, viaţa care a fost dură cu unele persoane. Acele persoane care au fost lipsite de picioare dar nu şi de multă putere şi optimism. Ei merg înainte încearcă să fie riali pentru a putea împiedica durerea sufletească.
„ Eu nu vroiam să cred că nu mai pot merge la cei 27 ani în urma unui accident cu maşina. Acum mă deplasez în scaunul cu rotile şi încerc să fac totul de unul singur. Mia fost greu de la început, iar mai apoi chiar le-am cerut părinţilor să trăesc singur. Acum lucrez cît mai mult îi ajut pe cei care au nevoe de noi, deoarece noi am devenit o familie”. Spune Igor Mriacre directorul Asociaţiei „ Motivaţie”. E greu să depăşeşti acest lucru atunci cînd jumătate din viaţă nu-i liseşte nimic. Dar cum privesc acest lucru copiii care se nasc cu aceste disabilităţi.
La sfrşitul Festivalului mă apropii de un băeat care încearcă cu greu să treacă pragul. Vreu să-l ajut pe cînd el se întoarce şi se învîrte singur, îmi dă de înţeles că nu are nevoe de ajutor şi că se discurcă singur. Este Sandu care îi place mult sportul, iar cea mai mare dorinţă a lui este ca să poată juca fotbal. Ce am observat căci Sandu este la fel ca toţi iar zîmbetul de pe faţă nu-l părăseşte niciodată.
El repede încearcă să învîrte rotilele scaunuli şi se îndreaptă spre masa unde se aflau dulciurile şi ceaiul ferbinte. Cu părere de rău nu pot să rămîn. Mă retrag şi îmi cer scuze de la cei prezenţi. Es pe uşă dar absolut cu alte ginduri. Nu, nu-i compătimesc ci dincontra încerc să înţeleg cîtă putere sunt în aceşti oameni. Acea putere pe care nu oavem nici noi acei care putem merge.
Acei care cu greu înfruntă mici probleme prin cazuri de sinucidere. Am înţeles una, proverbul cela: „De cazi ridicăte şi mergi mai departe căci viaţa nu se opreşte aici”.
Tu iesti acea care înţelege
Ce alţii mulţi nu înţeleg
Şi oriunde tu vei trece
Urmele nu ţi se şterg.
Pământul, cerul te ascultă Atunci când calm tu le şopteşti Şi cu privirea ta cea blândă Pe toţi în parte îi iubeşti.
În ochii tăi, plini de lumină Cât aş vrea să mă scufund Să-nţeleg a lor privire Şi în suflet să pătrundă.
Călăuză-n viaţa noastră Mereu ai fost şi vei rămâne, Femee Tu…eşti floare-albastră Rămâi la fel, rămâi cu mine…
Azi 24 septembrie nu ne-am îndreptat ca deobicei la universtate dar spre Biblioteca Publică de drept. Aici am intrat într-o sală unde se află o masă rotundă şi multe scaune. Mă aşez undeva în spate deoarece în jurul mesei este ocupat. Prntre prezenţi întîlnesc multe colege ale mele de la Facultatea de Jurnalism. Peste o clipă se face linişte şi un domn se ridică în piceoare şi se prezintă Vasile Spnei preşedintele Centrului Acces-Info. Începe să explice cu glas domol căci în perioada de 24-30 septembrie în R.M se va desfăşura cea dea patra ediţie a Zilelor dreptului de a şti – cu genericul ,” Dreptul persoanei de a avea acces la orce informaţie de interes public nu poate fi îngrădită” „Scopul nostru este foarte definit, noi dorim să sensibilizăm opinia publică privind importanţa dreptului la informaţia persoanei. Iar în ajutor am chemat începătorii jurnalişti deoarece ei sunt acei care trebuie să fie cei mai persistenţi atunci cînd vor să obţină o informaţie”. Iată de ce în sală se află mai mulţi jurnalişti, mă gîndesc eu. După încheerea discursului domnului Spnei rînd pe rînd au început să seprezinte şi domnii care se află de cealaltă parte a mesei. Care cu voce tare şi înţeleasă care mai încet şi morăcănos. Ascuţindu-mi urechile aflu că sunt reprezentanţi ai raioanelor Nisporeni, Ştefan Vodă, Consiliul raional Edineţ secţia Gospodărie Municipale. Fiind prezenţi la acest eveniment ca experţi şi-au spus opiniile pe margenea seminarului, argumentînd cu cazuri concrete (într-un fel) din viaţă. „Eu am promis ca toate deciziile luate vor fi transparente şi accesibile tuturor. Eu sunt împotriva expresiei SECRET DE STAT deoarece în acest caz se crează o neînţelegere şi situaţia rămîne neclarificată”, spune domnul Ion Munteanu preşedintele raionului Nisporeni. Să fie asta adevărat? De cîte ori auzim „nu pot să răspund la această întrebare” sau doar promisiuni şi expresii de felul „alegeţimă pe mine”. Vis-a-vis de domnul Munteanu se aude o voce înfundată „nu trebuie să ne temem de probleme, iar cu jurnaliştii trebuie să fim mereu în relaţii bune”. În acest moment se ridică o domnişoară în picioare. „Mă numesc Diana Fedico, eu în timpul de practică am vrut să stau de vorbă cu primarul raionului Edineţ iar dumnealui mi-a refuzat acest lucru”. „ Poate nu iai zîmbit?” spune cineva din reprezentanţi. „Ba nu am fost amabilă şi ca deobicei zîmbitoare” răspunde Diana. Răspuns concret sau cum ar putea soluţiona colega mea problema nu a obţinut. În schimb doar aruncări de replici şi întrebări cum ar fi „ nu ai încercat alte metode, judecată?” la care sa zîmbit toată sala. Seminarul ia sfîrşit, se retrag mulţi dintre colegi şi oaspeţii veniţi de la TV. Îndată după încheerea seminarului am fost invitaţi cu toţii în sala de alături la un ceai fierbinte şi la o pizza caldă. Cu toate acestea să nu uităm căci atunci cînd furnizăm careva informaţii trebuie să ne gîndim cît de mult are nevoie de această informaţie societatea. Căci acolo unde nu există informare există vacuum.