Nikkola’s Weblog

Favicon Nikkola’s Weblog

RSS posts

Comentează

screengallery-angelina-joli-mysoft_com_ua_9425363.jpg

1171200715_view_thumb.jpg

angelinajolie2421x36451.jpg

Gheorghe Ciocan-noul rector al USM

ciocanu.jpgGheorghe Ciocan, decanul Facultaţii de Matematică şi Informatică a Universităţii de Stat din Moldova a fost numit rector interimar al acestei instituţii printr-un ordin al Ministrului Educaţiei şi Tineretului.  Anterior această funcţie a fost exercitată timp de 14 ani de către academicianul Gheorghe Rusnac, în prezent ambasador al RM în Italia.

Solemnitatea organizată cu ocazia promovării profesorului Gheorghe Rusnac în funţia de Ambasador Extraordinar şi Plenipoteţiar al Republicii Moldova în Italia, precum şi învestirea în funcţie a rectorului interimar a avut loc în prezenţa membrilor senatului, studenţilor, profesorilor, preşedintelui Vladimir Voronin şi ministrului Educaţiei şi Tineretului,Victor Ţvircun.

 Refeinu-se la noul rector al USM, preşedintele a ameţionat că  acesta trebuie să decurgă pe principii corecte şi democratice, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

 În finalul întîlnirii, ministrul Învăţămintului şi Tineretului, Victor Ţvircun, l-a prezentat pe rectorul-interimar al Universităţii de Stat din Moldova, Gheorghe Ciocan, care va exercita această funţie pînă la efectuarea concursului de suplinire, conform legislaţiei.

La rîndul său, Gheorghe Ciocan a menţionat  că atît timp cît va exercita această funcţie va încerca să menţină politica managerială  stabilită pînă acum de predecesorul său, va determina priorităţile corelate cu ziua de mîine şi va asigura o continuitate a integrării ştiinţifice şi a educaţiei.

Funcţia de rector al USM a devenit vacanţă după ce la 26 noiembrie, preşedintele Vladimir Voronin l-a numit pe Gheorghe Rusnac prin decret prezidenţial ambasador al Republicii Moldova în Italia.

Dubla cetatenie – piatra de incercare

parlament2.jpg În cadrul şedinţei în plen de joi a Parlamentului deputaţii au amînat examinarea şi adoptarea în lectura a doua a proiectului legii cu privire la introducerea modificărilor şi completărilor la Legea  privind cetăţenia RM.

Piatra de încercare, ca şi la examinarea precedentă a proiectului de lege, au devenit categoriile de cetăţeni, care, în virtutea abilităţilor de stat şi statutului lor, nu pot avea cetăţenie dublă. La acestea se presupune de a referi funcţionarii de stat, deputaţii, preşedinţii raioanelor, primarii, alţi aleşi.

Proiectul de lege a provocat reacţia neunivocă a legislatorilor. Ţinînd cont de importanţa documentului examinat, liderul Partidului Democrat Dumitru Diacov, spre exemplu, a propus să se organizeze în legătură cu acest fapt un referendum. Ori să fie votat, dar aparte pentru fiecare categorie de persoane, cărora li se interzice dubla cetăţenie.

În cadrul dezbaterilor s-au evidenţiat multe lacune ale proiectului de lege, pregătit de Ministerul Justiţiei al republicii. El a fost înapoiat spre definitivare autorilor şi comisiei de profil a Parlamentului, iar examinarea şi adoptarea în lectura a doua a fost amînată.

Locuitorii capitalei vor plati energia termica la tariful vechi

corduneanu.jpg   Consiliul municipal Chişinău (CMC) a votat ieri împotriva abrogării deciziei din 25 ianuarie 2007, potrivit căreia a fost majorat tariful la energia termică de la 233 lei până la 540 de lei pentru o gigacalorie. Aceeaşi decizie prevedea compensarea din banii publici a diferenţei dintre tariful vechi şi cel nou.

 Potrivit noul proiect de decizie, administraţia SA „Termocom” urma să stabilească un nou tarif pentru energia termică, iar agenţii economici urmau să plătească pentru o gigacalorie de energie termică 540 de lei.

    Potrivit viceprimarului Mihai Furtună, decizia din 25 ianuarie 2007 a fost aprobată ilegal, deoarece nu avea acoperire financiară. De asemenea, Comisia juridică şi Direcţia finanţe au fost împotriva aprobării respectivei decizii. În plus, nu a fost respectată nici prevederea potrivit căreia diferenţa de 307 lei dintre tariful vechi şi cel nou urma a fi achitată în proporţie egală, din sursele financiare ale Bugetului de Stat şi cele ale bugetului municipal.

    La rândul său, liderul fracţiunii creştin-democrate Alexandru Corduneanu a declarat că administraţia municipală a demonstrat încă o dată incapacitatea de a negocia cu SA „Termocom”. Potrivit lui Corduneanu, niciunul din voturile pro sau contra nu poate soluţiona, în acest moment, problema cu privire la stabilirea unui tarif la agentului termic. „Din partea consilierilor se aud doar plânsete şi jale şi se declară întruna că Guvernul nu ne iubeşte. Guvernul nici nu ne va iubi, atât timp cât este de o altă coloratură politică. Este o luptă politică şi trebuie să ne comportăm ca nişte politicieni şi să demonstrăm o înaltă capacitate de administrare”, a subliniat Corduneanu.

    În acelaşi timp, directorul economic al SA „Termocom”, Vitalie Morii, a spus că, în cazul în care se va reveni la tariful vechi, SA „Termocom” va suporta pierderi de milioane de lei. Potrivit lui Morii, în cazul revenirii la vechiul tarif, administraţia întreprinderii va fi nevoită să micşoreze temperatura de ieşire a agentului termic.

Dezbateri pe marginea Legii cu privire la conflictul de interese

parlament1.jpgProiectul Legii cu privire la conflictul de interese şi concordanţa acestuia cu standardele internaţionale a fost examinat marţi, la Chişinău, în cadrul unei conferinţe pe tema reglementării conflictelor de interese în Republica Moldova, organizată de Consiliul Europei în cooperare cu Parlamentul Republicii Moldova

 Reprezentanţii Parlamentului şi ai altor organe de stat relevante, societatea civilă şi comunitatea internaţională au participat la dezbaterea publică în vederea îmbunătăţirii prevederilor proiectului de lege pus în discuţie. În cadrul conferinţei au fost prezentate opiniile experţilor Consiliului Europei şi Comisiei de la Veneţia pe marginea acestui proiect.

    Conferinţa a demarat la ora 09:00, fiind moderată de vicepreşedintele Parlamentului, Maria Postoico, şi reprezentantul special al secretarului general al Consiliului Europei în Republica Moldova, Vladimir Ristovski.

    Conferinţa a fost organizată în cadrul Proiectului Comun al Comisiei Europene şi al Consiliului Europei împotriva corupţiei, spălării banilor şi finanţării terorismului în Republica Moldova (MOLICO). Proiectul este cofinanţat de Comisia Europeană, Agenţia Internaţională Suedeză pentru Cooperare şi Dezvoltare (SIDA) şi Consiliul Europei, care au contribuit la bugetul proiectului cu 3,4 milioane de LEI.

Ajutor umanitar din partea Fondului Organizatiei Unite pentru populatie

saracie.jpgMinisterul Sănătăţii a recepţionat un lot de produse alimentare oferit de Fondul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Populaţie (UNFPA), în calitate de asistenţă umanitară pentru populaţia din 19 raioane ale republicii. Lotul de produse alimentare conţine ulei, orez, zahăr, făină, mălai, drojdie uscată, ş.a., în valoare de 70 000 USD şi este destinat femeilor gravide şi mamelor care alăptează copii pînă la 3 luni din raioanele cele mai afectate de secetă, relatează Serviciul de presă al Ministerului Sănătăţii. În total vor beneficia de ajutoare umanitare 4 700 de persoane din categoriile respective. Produsele vor fi distribuite prin reţeaua de cabinete de Sănătate Reproductivă din cele 19 raioane. Planul de distribuire a produselor a fost elaborat de Ministerul Sănătăţii, în comun cu UNFPA. Donaţia UNFPA vine să completeze asistenţa Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Republica Moldova, acordată pentru redresarea pierderilor cauzate de reducerea recoltei şi a crizei din sectorul agrar ca urmare a condiţiilor de secetă din vara curentă.

Fondul ONU pentru Populaţie colaborează cu Guvernul R. Moldova pentru dezvoltarea şi consolidarea capacităţii instituţiilor naţionale de îmbunătăţire a stării sănătăţii reproducerii, pentru abordarea fenomenului de violenţă în familie şi pentru iniţierea unor intervenţii în domeniul populaţiei şi dezvoltării.  

O femeie banuita de proxenetism, a intrat in arestul politiei

trafic_fiinte.jpg  O chisinauianca a incaput pe mana ofiterilor de la Centrul pentru combaterea traficului de persoane in timpul derularii unor serii de operatiuni speciale menite sa contracareze acest fenomen. Pe parcursul a jumatate de an, proxeneta a pus pe roate acest business prosper. Ala Cujba de 28 de ani este banuita ca se ocupa cu racolarea si traficarea moldovencelor in Cipru pentru exploatare sexuala, transmite DECA-press cu referinta la surse din MAI.       Cujba a fost retinuta in flagrant la Aeroportul International Chisinau in momentul in care insotea doua tinere de 22 si, respectiv, 24 de ani, ultimele urmand sa ia avionul spre Cipru. Fetele se pregateau sa lucreze intr-un cazino in calitate de dame de consumatie. Pentru serviciile lor angajatoarea le-a promis un venit intre 200 si 400 de dolari lunar. Este insa lucru stiut ca tinerele racolate pentru consumatie ajung, in cele din urma, sa se prostitueze.       Potrivit politiei, fenomenul traficului de persoane este un „business” prosper, care aduce venituri colosale traficantilor. Datele statistice ale politiei denota faptul ca volumul acestor „afaceri” a scazut vadit in ultimii ani, odata cu informarea ampla a populatiei despre riscurile suportate in strainatate de catre femei. In cele mai multe cazuri femeile care au decis sa plece in strainatate “sa danseze” la turci si ciprioti, din start cunosc toate riscurile.

Stepaniuc recunoaste ca in Moldova, presa este defavorizata

stepaniuc.jpg„Instituţiile statului rămân în continuare închise pentru presă, deşi legislaţia în domeniul audiovizualului şi al accesului la informaţie este bună”, a declarat deputatul comunist Victor Stepaniuc, preşedinte al Comisiei parlamentare pentru mass-media, în cadrul unor discuţii purtate cu membrii CCA şi reprezentanţii serviciilor de presă din cadrul ministerelor. Demnitarul comunist a mai afirmat că mass-media nu este tratată egal, Compania publică Teleradio-Moldova fiind avantajată din punctul de vedere al obţinerii informaţiilor.

    „A bloca mass-media este o lacună a noastră a tuturor. Îndemn funcţionarii publici să fie deschişi nu doar faţă de Instituţia publică de radio şi televiziune, dar şi faţă de ceilalţi radiodifuzori”, a mai spus Stepaniuc.     Reamintim că mai mulţi reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale acreditate la Chişinău au constatat că Moldova a înregistrat, în ultimul an, regrese în ceea ce priveşte libertatea presei.

Taxele pentru transportul public ramin, deocamdata, neschimbate

transport-public.jpg   Ministerul Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor va menţine preţurile pentru călătoria în transportul public de pasageri.

   Deşi preţurile la carburanţi s-au majorat, tarifele în transportul public de pasageri vor rămâne, deocamdată, neschimbate.    Potrivit şefei Direcţiei analiză, monitorizare şi evaluare a politicilor din cadrul Ministerului Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor, Maria Griniuc, noua metodologie de calculare a tarifelor pentru pasagerii care circulă în transportul auto prevede ca agenţii economici care activează în domeniul transportului pentru pasageri să prezinte un raport anual sau trimestrial cu privire la volumul cheltuielilor suportate în perioada respectivă. Tarifele pentru pasagerii care circulă în transport public vor fi revizuite, a precizat Griniuc, doar în cazul în care indicele majorării acestor cheltuieli va depăşi 50 la sută din rentabilitatea veniturilor agenţilor economici, stabilită pentru calcularea acestor tarife.     De asemenea, Maria Griniuc a menţionat că, în cazul în care preţurile la carburanţi se vor mai majora, până la finele anului curent, este posibil ca cheltuielile să depăşească 50 la sută din rentabilitatea veniturilor acestor agenţi economici. În acest caz, tarifele stabilite pentru călătoria în transportul public de pasageri să fie revăzute.     Guvernul a aprobat recent o hotărâre cu privire la metodologia de calculare şi aplicare a tarifelor pentru transportul de bagaje şi călători. Până în prezent, acestea erau revizuite doar în baza majorării preţurilor la carburanţi. Conform noii metodologii însă, majorarea tarifelor depinde şi de alţi factori, inclusiv creşterea preţurilor la piesele de schimb sau lubrifianţi.

Partidele de opozitie isi conjuga eforturile la nivel local

parlament.jpgPrincipalele partide de opozitie au decis sa-si conjuge eforturile in vederea consolidarii colaborarii lor la nivel local. Ele s-au intrunit intr-o sedinta unde au discutat aspecte ce tin de cooperare in acest sens,

Initiativa de a desfasura negocieri apartine Partidului Democratiei Sociale. La negocieri au mai participat astfel de formatiuni de opozitie ca: Partidul Social-Democrat, Alianta „Moldova Noastra”, Partidul Democrat, Partidul Soicial-Liberal, Partidul Popular Republican. Din formatiunile de opozitie influente la negocieri nu participa doar Partidul Popular Crestin Democrat, care a fost invitat, dar nu a dat curs invitatiei. In urma negocierilor s-a ajuns la decizia de a semna un acord referitor la comportamentul partidelor semnatare in teritorii din continuare. Nu este exclus ca ele vor semna o declaratie comuna referitor la Legea bugetului de stat pentru anul viitor, care, afirma opozitia, din punct de vedere financiar, dezavantajeaza teritoriile conduse de democrati.

In Moldova este imposibila o criza alimentara

tarlev_60x60.gif În Moldova este imposibilă criza alimentară. Acest fapt l-a declarat joi în cadrul şedinţei Comisiei guvernamentale pentru situaţii excepţionale Primul ministru Vasile Tarlev,. La şedinţă au fost audiate rapoartele conducerii ministerelor administrării publice locale, economiei şi comerţului, agriculturii şi industriei alimentare, industriei şi infrastructurii, transporturilor şi gospodăriei drumurilor, precum şi agenţiei “Moldova-Vin”. Tarlev a remarcat nivelul înalt al conlucrării autorităţilor locale şi republicane la lichidarea consecinţelor exploziei casei locative din oraşul Soroca. “Situaţia a fost luată sub un control riguros, – a spus Tarlev. Se face tot ce prevede legea”. “Oamenii au rămas fără locuinţe şi trebuie identificată soluţia despre viitorul fond locativ pentru ei”, – a specificat Tarlev. Şeful MEC Igor Dodon a comunicat că ministerul analizează în permanenţă structura preţurilor la principalele produse alimentare: de panificaţie, lactate, ulei de floarea-soarelui. Potrivit spuselor lui Dodon, s-a majorat preţul la acele produse, la care s-a scumpit materia primă. Potrivit spuselor ministrului, “acesta este un proces firesc, imposibil de reglementat prin metode administrative”. “Rentabilitatea principalelor produse alimentare s-a atestat la nivelul de 10%”, – a spus ministrul. Dodon a comunicat că pentru rezerva de stat s-a achiziţionat o cantitate suficientă de grîu alimentar din Federaţia Rusă şi Ucraina. “În Moldova este imposibilă criza alimentară, – a specificat şeful Guvernului. – Structurile responsabile monitorizează permanent situaşia şi ea este sub control”. “Priorităţile principale în perioada rece a anului au devenit securitatea energetică şi alimentară a ţării, dar, înainte de toate, grija faţă de oameni”, – a relevat Primul ministru.

Seceta a afectat cel mai mult cultura plantelor

seceta.jpgÎn nouă luni ale anului curent volumul global al produselor agricole a constituit în expresie bănească 9,01 miliarde lei sau 79,1% în comparaţie cu perioada de referinţă a anului 2006. Diminuarea se explică prin descreşterea cu 32,4% a volumului de produse fitotehnice,transmite cu referire la datele Biroului Naţional de Statistică. Cauza principală a acestui fapt este seceta de proporţii, care a afectat în principal sectorul agrar al ţării. În întreprinderile agricole şi gospodăriile de fermieri (cu suprafaţa terenurilor agricole de cel puţin 50 hectare) productivitatea medie a porumbului pentru boabe şi culturilor leguminoase s-a micşorat în comparaţie cu anul 2006 mai mult de trei ori. De două ori s-a diminuat recolta de grîu, orz, floarea-soarelui, legume şi sîmburoase. În acelaşi timp, potrivit datelor preliminare, cu 17% s-a majorat recolta de struguri şi cu 11% de sămînţoase.