Sunrise and coffee

În urma unor relații eșuate, inimi zdrobite și orgoliu rănit, deseori ne este frică să ne îndrăgostim... și pe bună dreptate.    A iubi este un risc. A te lăsa iubit presupune o responsabilitate. A fi cu cineva înseamnă a nu avea doar grijile tale pe cap, ci și pe ale lui.    Este mult mai ușor să trăim fără iubire. Este mult mai comod și mai sănătos pentru nervii noștri să ne lipsim de ea. Dar este oare alegerea corectă? Vom fi cu adevătați  fericiți fără iubire? Fără un angajament față de cineva?   Tu decizi.

"vreau dragoste, vreau să mă trezesc cu gândul că o să mai fac ceva pentru ea, vreau să inventez noide şi de’ai face ziua mai frumoasă, vreau să’i şoptesc lucruri perverse la ureche şi să ne batem din cauza acestora. Vreau dragoste. vreau să ascult ore în şir ce a făcut o zi întreagă, cine’i prost şi cine’i frumos, vreau să pregătesc două cafele de dimineaţă şi să spăl scrumiera după o noapte nebună. vreau să mă interesez despre toate chestiuţile care ar face’o mai fericită dacă le’aş şti, să’i citesc morală şi să o ascult cum îşi bate joc de sârguinţa pe care o depun ca s’o schimb cumva ştiind că n’o să’mi iasă…vreau s’o ador şi s’o strâng în braţe până îi pocnesc toate oasele,s’o să şi să ne certăm din cauza cosmeticii pe care o pune pe faţă de fiecare dată când iese. vreau să mergem la cumpărături şi să’i cumpăr ţigări…vreau." HeYa Nemet  sursa http://potlatai.wordpress.com/2012/11/21/dragostea/

  Toamna e anotimpul tăcerii, când plimbările de una singură sunt un deliciu egoist, iar liniștea - sunet de harpă.   Toamna e anotimpul culorilor din suflet: a roșului transpus pe buze, a cenușiului pictat în ochi și a oranjului din plete. Toamna e anotimpul ploilor... nu a lacrimilor.

  Astăzi întâmplător am dat de un video pe internet care m-a zdrunciunat.  Ce m-a intrigat a fost titlul acestuia: "История 9-летней Рейчел, пытавшейся спасти 15 человек, а спасшей 60 000".  Eram sceptică la început, dar l-am urmărit și... Și am amuțit. Unile lucruri chiar nu pot fi comentate în primele 4 minute. Povestea micuței Rachel a fost unul din ele.    Vă întrebți cum a putut să o facă? Ea, care e abia un biet copil, cum a putut salva atâția oameni? Vă zic eu cum a putut: nu a avut puteri supranaturaele, nu, ea a avut milă dragii mei, milă și dorința de a ajuta.  După ce Rachel a asistat la un seminar în care s-a povestit despre faptul că zeci de mii de oameni mor din cauza insuficienții de apă curată, ea a decis că nu vrea să primească cadouri de ziua ei, ci preferă ca  toți cei care o cunosc să doneze bani pentru această cauză. Dorința ei era de a strânge 300 de dolari, pentru ca 15 copii să aibă acces la apă curată. A strâns însă bani doar pentru 11. Acest lucru a  întristat-o mult. Peste câteva săptâmâni are loc un accident rutier, în care sunt implicate 20 de autovehicule. Toți rămân în viață, mai puțin Rachel... Ironie a vieții sau soartă?  Cine știe, dar cert e că moartea ei nu a fost zadarnică. Emoționați de moartea acesteia, dar mai cu seamă de ultima dorință a ei, oamenii au început să doneze bani, tot mai mulți și mai mulți. Într-un final  s-a strâns suma de 1 200 000  de dolari, bani care au salvat circa 60 000 de oameni.    Minunile nu au încetat aici și nici ajutorul micuței Rachel, organele ei au fost donate și astfel a mai fost salvată o viață.    Eu când aveam 9 ani nu aveam astfel de gânduri și preocupări... ce mai! nici măcăr acum, la 21, nu m-am gândit cum aș putea pe bune să ajut pe altcineva decât pe mine și pe apropiații mei, dar mai cu seamă nu m-am gândit cum aș putea să ajut pe cineva la o depărtare atât de mare. Majoritatea suntem prea egoiști, prea preocupați de propria persoană, de propriile probleme, de propria viață, ca să mai auzim plânsetul celor din jur. Avem impresia că dacă acel ceva nu ne afectează pe noi, atunci el nu există. Deobicei  găsim scuze de genul "ce pot eu să fac?! Nu sunt Dumnezeu!" sau "eu singur n-am bani". Come on! Fetița asta tot nu avea bani, tot nu era Dumnezeu, dar a găsit o soluție, nu s-a conformat și nu a renunțat din cauza unor jalnice pretexte de neputință. Dacă o fetiță de 9 ani a putut da o mână de ajutor, atunci cu toții o putem face!    După acest video îmi dau seama că nu sunt o persoană atât de bună precum mă consideram a fi, dar în același timp îmi dau seama că sunt persoane mult mai bune decât credeam eu. Încă sunt omuleți care întruchipează UMANITATEA, MILA și SACRIFICIUL în numele dragostei pentru aproapele nostru!    Știți expresia "faith in humanity restored"? Păi uite aste e povestea micuței Rachel.    Unii oameni chiar sunt născuți să fie EROI, să inspire, să schimbe lumea! Iată și video în cauză http://www.blive.kg/video:154142/

  Sunt momente când nu-ți mai dorești nimic, nici măcar fericirea... Nu vrei să zâmbești, nu vrei să fii puternică, tot ce vrei să simți este liniștea și singurătatea...  o singurătate care te va face să uiți de cea lăsată de EL.

  Nu toate desparțirile dor și nu toate lasă amintiri...  Nu toți oamenii din viața mea au contat. Majoritatea au fost doar niște trecători, pe care i-am înlocuit cu alții, fără să le simt plecarea. EL însă e diferit. EL a contat.  A dispărut la fel de brusc precum a venit, doar că fără  zgomot.   Ultima mea amintire legată de EL? hmm.....  A fost ultima oară când ne-am văzut,  îmi amintesc perfect. M-a strâns în brațe, era atât de bine, atât de calm, simțeam că  lucrurile trebuiau să fie anumit așa, că lumea ar fi un haos total dăcă în acel moment el nu ar sta și nu m-ar îmbrățișa. Apoi m-a sărutat pe frunte. Săruturile lui mereu mă făceau să zâmbesc. Erau atât de inocente și pure, că dacă m-ar fi pus cineva să dau o definiție sinceritații i-aș fi zi "săruturile lui sunt întruchiparea sincerității".   Diminețile sunt mai ușoare decât serile - deși numele LUI e primul care îmi apare în gând când mă trezesc - pe timp de zi golul din mine este mai ușor de-l dominat. Mă tot conving că am luat decizia corectă, că așa trebuie să fie, că așa va fi mai bine pentru mine, că alt fel pur și simplu nu se putea, și parcă funcționează... Asta până vine noaptea, căci atunci toate aceste fraze nu mai au putere... nu mă mai pot amăgi. ÎL VREAU ALĂTURI. Iată singurul adevăr în miez de întuneric, iată singurul gând care nu mă lasă să adorm.    Totul are nevoie de timp. Ai nevoie de timp să faci o cafea bună. Ai nevoie de timp să înveți ceva. Ai nevoie de timp să uiți o dragoste abia începută.  Ai nevoie de timp ca să fii fericit. Și da, știu că totul va fi bine, știu că acolo, departe unde se află, EL va fi fericit, știu că și eu aici, aproape, voi fi fericită. E doar vorba de timp...

Copii nu sunt alt ceva decât niște magicieni mici, ce izbutesc să ascundă în ei un întreg univers, plin de dragoste nemărginită, sinceritate, bucurie și ingeniozitate pe alocuri cam poznașă. Ne fascinează, căci sunt omuleții cei mai adorabili, imprevizibili și hazlii, dar mai cu seamă, ei sunt cei mai creativi și originali în felul lor de a percepe viața și procesele acesteia. Un copil, în comparație cu un adult, nu îți va răspunde la o întrebare conform unei logice standarte, nu, căci ei au propria lor logică, propriile teorii ale existenței. Copiii găsesc de toate în nimic, în timp ce adulții, nimic în toate. Astăzi descoperim universul Natei, o mică prințesă, așa cum îi place să fie numită, de 5 anișori, care ne îndeamnă să vedem lucrurile altfel. 1.      Ce este Paștele? Hmm... Sărbătoare! O sărbătoare când e frumos afară și bunica face ouă roșii și pîine dulce cu poamă uscată și multă, multă mâncare și mănânci repede. Și iepurașul aduce la copii cuminți ouă de ciocolată. Și ne ducem la biserică. 2.      Cine este Dumnezeu? Un nene înalt, cu barbă albă, lungă. Dar nu-i bătrân tare, e frumos. Și stă așezat pe un scaun frumos, cu soare. El ne dă nouă mâncare și soare. 3.      De ce băieții nu poartă cercei? Băieții nu au voie să poarte cercei, doar femeile au voie să poarte cercei, că așa vrea miliția. Miliția nu vrea ca băieții să fie mai frumoși ca fetițile. 4.      De ce sunt fetițele mai frumoase ca baieții? Ele au codițe colorate și ochi albaștri. Și ele au rochițe care se învârtesc, da baieții nu au. Și fetițele dau jucăriile lor lu alții, da băieții nu dau, eu am cerut și nu mi-au dat, îs răi și vorbesc prostii. 5.      De ce băieții sunt mai puternici? Ei mănâncă mai mult. 6.      Ce vrei să devii când vei fi mare? Eu o să zbor cu avionul și o să-l ajut pe Moș Crăciun să împartă cadouri. Și o să fac mâncare și injecții. 7.      De ce o iubești pe mami? Că e frumoasă și bună, ca o zână. Mi-a cumpărat două Barbie. Și o promis ca o să-mi cumpere tort de ziua mea cu Mașa și ursul (eroii principali a unui desenanimat). Și doarme cu mine când afară plouă sau când mă tem. 8.      Dar pe tati? Pe tati că e puternic. Are mâini mari și cu mult păr, dar mama nu are, a lu mama îs mai frumoase. Tati mă gâdilă și mă învârtește repede, repede, până amețesc, dar îmi place. Și el o zis că dacă cineva mă obijduiește la grădiniță, apu vine și îl bate. (râde) 9.      De ce Dumnezeu te-a dat pe tine mamei tale si nu la altei mame? Pentru că am fost cuminte. Și pentru că seamăn cu mama. 10.   Dacă ai avea mulți bani,ce ți-ai cumpăra? O pisică cuminte, că amea e rea, mă zgârâie. Ciocolate. Rochițe. Cretă colorată să desenez nouri și ploaie. Inghețată pentru mine și Bogdan ("iubitul"), că el mă iubește și îmi dă bomboane.

„De cand suntem mici, ne punem intrebari. Pe cele mai nastrusnice si mai adorabile le adresam parintilor cand suntem copii, dar cand ajungem mari nu mai rostim intrebari esentiale, desi ne trec prin gand de atatea ori...Ba nu se cade sa le spunem cu voce tare, ba nu avem deprinderea formularii, ba ne este o teama frigorifica de raspuns, ba ni se pare ca STIM NOI... Nu este un test psihologic, caci n-are cine sa va interpreteze raspunsurile si sa va eticheteze drept coleric, flegmatic, bun sau odios. Nu este carte de citit pagina cu pagina, ca un roman, cu nerabdarea de a ajunge la final. O poti deschide zilnic, la intamplare, poposind, ca pe o banca in parc, la fiecare intrebare inedita, la fiecare intrebare pe care nu ti-a pus-o nimeni, niciodata, respirand aerul curat al sinceritatii.” (Mihaela Rădulescu) ” – Victor o să te iubească toată viaţa lui. Şi ştii de ce? Pentru că l-ai alungat, ai refuzat să-i fii nevastă, deşi te-a cerut de o mie de ori! Aşa fac bărbaţii – o iubesc exact pe femeia care-i respinge, nu pe aia care le e gheişă.” “E incredibil ce diferenţă imensă e între ce gândeşte o femeie şi ce spune, când are în faţă un bărbat care a rănit-o crunt cândva, dar pe care l-a iubit enorm…” “Motivele pentru care un bărbat îşi înşală iubita nu sunt multe sau excepţionale, fiind parcă, de secole, aceleaşi – mai mereu, este o conjunctură în care o femeie disponibilă şi atrăgătoare (nu neapărat mai reuşită decât cea de acasă) se află în locul potrivit, în momentul prielnic şi în faţa bărbatului vulnerabil.” “Afectiv vorbind, femeile suferă ca de o boală cumplită când sunt înşelate şi înlocuite cu alta. E una dintre cele mai acute dureri pe care le simţi într-o viaţă de femeie – până şi durerile facerii au astăzi leac şi final fericit, pe când înşelatul lasă urme, deformează încrederea şi frumuseţea, dereglează mecanismul de iubire şi chiar metabolismul.” “Am ieşit din casă ca din propria-mi viaţă…”

În ce moment o simplă relatie se transformă în dragoste?

Prima parte

Razele dimineții te întâlnesc cu o dulce aromă de portocale...Încă nu ai deschis ochii, dar deja te simți fericită și... înălțată.  Deschizi încet ochii, căci îți este frică că poate fi doar un vis. Îl vezi alături pe EL, cu un zâmbet suav, în timp ce ține o tavă cu două căni în mâna... "Bună dimineața somnoroas-o", îți spune cu un glas domol în timp ce pune tava pe pat și te sărută. Buzele lui au gust de portocală... iată de unde vine și aroma, ți-ai amintit că ceai-ul de portocale era preferatul lui, și al tău de altfel, câțiva ani în urmă... Totul pare atât de simplu și clar acum... Răspunsul fericirii tale e aici. Tu și EL. Împreună. Formând un abis al fericirii. Nu ai cum să le dai literelor o formă clară pentru a exprima ce simți... Pur și  simplu începând cu dimineața aceasta albul și negru au căpătat culoare...  Cum te-ai putut resemna tot acest timp ca EL să fie doar o fantomă în viața ta ? Ai pierdut 730 de dimineți pe care le-ai fi putu întâlni în brațele lui, 730 de nopti pline de șoapte de amor, 730 de zile în care l-ai fi făcut să zâmbescă, doar pentru ai admira gropițile, pe care pur și simplu le adori... O singură greșeală - o golăciune sfâșietoare. Ai simțit pe viu ce înseamnă pustietatea unui suflet...  Cadere. Nesiguranță. Eșec. Disperare. Purgatoriu.  Atunci când linștea din jur era dureros de zgomotoasă. Dar acum EL e aici, tu ești aici, asta contează. Golăciunea e invadată acum de soare. S-a schimbat între timp, nu mai arată ca tânărul de acum doi ani. Acum are trăsăturile feței mai definite, mai bărbătești. O privire mai profundă, mai sigură, dar și mai drăgostoasă în același timp. E atât de... perfect!  Asemeni unui puzzel, piesă cu piesă, el înturnește într-un singur întreg tot ce-ți dorești, tot ce te face cu adevărat fericită. EL formează tabloul idealului tău. EL e idealul tau. "Fă-mi loc din nou în viața ta, dă-mi voie să te iubesc..." îți șoptește încet la ureche, în timp ce-și trece degetele printre buclele tale. El încă nu știe, dar din această dimineață el e întreaga ta viață. L-ai alege pe el în fiecare zi. Te-ai reândrăgostit de el, fără să vrei, fără să știi, fără să te poți opune...

Pentru că orice muncă trebuie răsplătită, pe data de 4 decembrie, în incinta Teatrului Naţional de Operă şi Balet din capitală, a fost organizată cea de a IX-a ediţie a Festivalului Voluntarilor. Scopul festivalului este recunoaşterea publică a muncii şi a meritelor voluntarilor din ţară.   Organizația AIESEC-Moldova este în fiecare zi răsplătită pentru aportul benefic pe care îl aduce societății, răsplata fiind fiecare membru activ, fiecare realizare, fiecare proiect îndeplinit cu succes și fiecare lider pe care l-a ajutat să crească. Însă, nu puteam să nu profităm de ocazia ca meritele noastre să fie recunoscute de întreaga țară, așa că n-am stat mult pe gânduri și am aplicat la festival, la categoria “Cea mai activă organizaţie a anului, care promovează voluntariatul în R. Moldova”. Și cum suntem împreună în toate, am venit numeroși omuleți din AIESEC—Chișinău că să susținem draga noastră organizație. Veseli și pozitivi de fire, ne-am distrat de minune pe tot parcursul show-ului, am dansat, am cîntat și am demonstrat că suntem uniți și “dezghețați”. Ne-am remarcat din prima, prin doza noastră nebună de energie, bună dispoziție și proactivitate. Acest lucru a fost remarcat nu doar de cei din sală, ci și de prezentatorii evenimentului și de vedetele care au cântat, caci ne dădeau drept exemplu pentru restul sălii, spunând: “Haide-ți, fiți mai activi, la fel ca partea din dreapta!”,după cum va-ți dat seama “partea dreaptă” eram noi, AIESEC-erii.   Când a fost anunțată categoria la care am aplicat noi am muțit cu toții, eram numai ochi și urechi să aflăm dacă am luat vre-un loc. Pe măsură ce se acorda locul 5, 4 și 3, noi deveneam din ce în ce mai emoționați, iar atunci cind a fost anunțat câștigătorul locului doi pe chipurile noastre a apărut dezamăgirea ți tristețea. Deja ne consolam zicându-ne: “Nu-I nimic, anul viitor la sigur luam un premiu”. Însă în cîteva clipe au răsunat cele mai neașteptate cuvinte: “Iar câștigătorii sunt... cei din PARTEA DREAPTĂ!” Nedumeriți, primele clipe nu știiam cum să reacționăm, a fost ceva de genul: “Really? Asta noi am câștigat?”, pentru ca mai apoi să ne revenim în fire și să sărim de bucurie, am început a apaluda, a ne îmbrățișa, a zâmbi mai tare ca niciodată. A fost ceva EXCEPȚIONAL! Atâta bucurie, satisfacție, dar mai ales atîta MÂNDRIE am simțit cu toții în acel moment, încât am înțeles încă o dată că e o adevărată mândrie să fii un AIESEC-er!   Cu o MEGA dispoziție și un entuziasm de kilometri, am plecat să sărbătorim această victorie, la o porție de plăcințele calde. Încărcați cu voie bună și înconjurați de omuleți deosebiți, nici nu am observat cum a trecut timpul și sa făcut seară. A fost o zi minunată, de neuitat, o zi în care fără sfială AIESEC - Moldova a putut zice: “Noi suntem cei mai buni!” Felicitări tuturor AIESEC-erilor care au contribuit la obținerea acestui premiu! We did it!

   De mici copii am invatat de la parinti, din carti si de la TV  ce inseamna un erou. Erou e acel om cu puteri supranaturale, care mereu  te ajuta cind ai probleme. Eu am fost norocoasa, am avut propriul meu erou, bunica mea. Sigur, bunica nu stiia sa zboare, dar era mereu acolo unde trebuia si cind trebuia, bunica nu putea fi in 2 locuri deodata, dar putea face 6, sau chiar 7 lucruri in acelasi timp. Bunica nu putea scana omul cu raze X, dar putea dintr-o privire sa-ti spuna daca e sau nu de incredere.  Scumpa mea bunica nu a avut o soarta usoara. Sa nascut in timpul celui de al doilea razboi mondial, in ‘42. Cind ea sa nascut, tatal ei se afla pe front, luptind pentru Patrie, iar mama ei pe linga ea, mai  crestea alti 4 copii mici. Copliaria ei a fost una dramatica, unde doamnea foamea, frigul, chinul si moartea. Bunica de mic copil a dat dovada de o istetime si de un curaj rar intilnit la semenii ei, era dornica de a invata, de a cunoaste multe, insa fiind cel de al cincelea copil, intr-o familie saraca, nu a avut posibilitatea de a-si continua studiile scolare. De la 12 ani tot lucru din gosodarie a fost lasat pe seama ei, fiind singura fata dintre cei 5 copii ea a fost cea care si-a luat pe umerii ei aceasta indatorire, caci mama ei era bolnava si sleita de puteri. La doar 14 ani, fiind abia o coplia, a inceput a munci in Colhoz in rind cu femei  in toata firea. Ia fost greau, dar trebuia sa aduca ceva de mincare acasa, asa ca nu sa plins, fiind o buna crestina a indurate totul cu smerenie si ii multumea Domnului caci putea fi si mai rau. Insa starea familiei nu sa imbunatatit, asa ca la 16 ani parintii ei au casatorito cu un baiat cu 10 ani mai mare ca ea, crezind ca alaturi de un sot viata ii va fi mai usoara. Insa nu a fost sa fie. Desi casatorita ea inca mai avea grija de sarmanii sai parinti, care erau destul de batrini si aveau nevoie de mult ajutor. Pe linga parinti, mai avea si o soacra foarte bolnava, pe care trebuia sa o ingrijeasca si care ii cerea mult timp si forta.  La o virsta foarte fragida bunica a dat dovada de atita tarie de caracter, de atita bunatate, rabdare, dar mai ales de atita putere fizica si morala incit pina si un barbat ar fi putut sa o invidieze. Eu am cunoscut-o pe bunica mea la maternitate, ea a fost cea care prima ma tinut in brate. Cred ca din acel moment sa creat o legatura speciala intr noi doua. In fiecare vara, eu, sora mea, si cei 2 verisori, ne duceam in vacanta la ea. Nu sa citit nicicind tristetea si chinul trecutului pe fata ei, mereu ne zimbea cu blindete. Dupa cum am mai spus era o crestina buna,asa ca in fiecare Duminica, ne imbraca in cele mai frumoase hainute, ne dadea flori din gradina si ne duceam la biserica, iar in fiecare seara ne asezeama in chilostrei cu toti si ne spuneam rugaciunea. Bunica a fost cea care ne-a invatat ca mai intii trebuie sa-I multumim Domnului pentru ce ne-a dat, si dupa asta sa-l rugam sa ne poarta de grija. Tot ea ma invatat sa privesc latura buna a lucrurilor, sa caut soarele chiar si noapte, sa-mi numar succesele, si nu esecurile. Nu o sa uit niciodata cum buna mea bunica incerca din rasputeri sa le faca pe plac celor 4 nepotei, ne alinta cu cele mai gustoase bucate, cele mai duluci deserturi, cind avea timp se juca cu noi, ne povestea despre anii de scoala, despre nazbitiile care le facuse. Ne cumpara hainute si jucarii. Am adorat-o pe bunica mea, am idolatrizat-o, pentru toata bunatatea si toate iubirea de care dadea dovada, nu doar fata de familia ei, ci si de cei straini. Ii ajuta pe vecinii din sat care erau mai anevoiasi cu ce putea, cu ceva de mincare, de imbracta, sau ii ajuta cu treburile gospodariei. Ea le reusea pe toate, facea fata la toate. Bunica a fost cea care a cultivat in mine de mic copil dragostea pentru gatit, ea a fost cea care mi-a permis sa creez prima mea capodopera culinara, o placinta cu dovleac. Bunica era omul care avea cel mai mult incredre in mine, nici mama nu ma sustinea cum o facea ea. Ea mereu imi spunea “Inceraca, eu stiu ca o sa poti” si eu incercam, iar unde nu faceam fata ea era acolo pentru a ma ajuta. Ea a fost  prima care mi-a realizat una din dorintele de mic copil, mi-a copt un tort mare cu capsuni doar pentru mine. Bunica a fost cea care mi-a aratat pentru prima data un tren adevarat. Ea mi-a construit primul meu scrinciob. Ea mi-a permsi sa fac prima mea achizitie, mi-a dat un leu sa-mi cumapar o inghetata. Timpul a trecut, am crescut, insa bunica nu a incetat sa creada in mine, nu a incetat sa ma invete.  Bunica ma invata ca familia este pe primul loc, ca caldura unui camin este cel mai important. Mi-a zis ca o buna sotie trebuie mereu sa aiba casa in ordine, copii imbracatii si sotul hranit. Tot ea ma invatat ca atunci cind imi este greu trebuie sa am credinta si rabdare, caci ziua de mine nu va mai fi cea de azi, ea va fi mai buna. Ma invatat ca prieteni trebuie sa am, dar ca trebuie sa am mare grija cuie ii deschid inima. Ma invatat sa fiu puternica, mi-a spus ca lucruri rele se vor intimpla, vor muri oameni dragi, dar ca mereu vor fi lucruri frumoase care imi vor da forta si dorinta de a merge inainte. Multe din calitatile positive pe care le posed se datoreaza ei, ea ma invatat sa fiu un om bun, cu frica de Dumnezeu. Sper ca atunci cind voi fi si eu bunica, sa fiu la fel de iubita de nepotii mei  precum am iubit-o eu pe ea, sper sa pot fi pentru ei  tot ce a fost ea pentru mine, sper sa fiu o femeie la fel de puternica ca ea. Bunica mea a fost eroul meu, a fost prietena mea cea mai buna, a fost invatatoarea mea, sfatuitoarea mea, indrumatoarea mea, mi-a fost a doua mama, iar acum este ingerul meu de sus…

Viața e o rutină încurcată, o banalitate frumoasă, o nebunie simplă în continuă mișcare...  Să nu uităm totuși de compasiune, dragoste, milă, respect și OMENIE!