victorcretu.blogspot.comGoogle Page Rank

victorcretu.blogspot.comvictorcretu.blogspot.com


Blog Moldovenesc di Romania
RSS postsRSS comments

Divertisment


Comenteaza





Adam şi Eva


Frunze, ploi, apă şi noroi;Ne pierdem amândoi în trecuturi noi…Dramatic trecut.Vise au crescut în spini încolăcite;  Au încolţit seminţe de tăcere, în umbra unui pămînt uscat;Văd un miraj, deschis cu ochi de cristal în  rece şi alb; Un gol,  e trecut, şters , lăsat,  un nor de praf e aşezat;Stau grămadă motolite, amintirile noastre…Tu şi eu, iluzii lăsate speranţe uitate;Aruncate, călcate de mii de picioare, care au trecut printre  noi;Ne-au despărţit,  au lăsat numai  gunoi, urme negre de noroi;Ne-au făcut să ne urâm, au aţat în noi disperarea.Apoi ne-au lăsat să înfruntam schimbarea, uitarea, adormirea… Mă auzi ? Te caut printre frunze, motolite şi ude; Prin ploi, sunt plin de noroi de vină sunteţi voi;Picioare care aţi fost între noi;Dramatic present… Ne-au călcat dragostea au zdrobit tot ce am săditAm udat, am iubit, am trăit;Dar acum au murit, noi ne-am rătăcit,  nu-i drum înapoi,Nu mai suntem noi…Nu mă recunoşti ? Acum sunt un bloc de granit,  întunecat  şi aiurit;  Tu, eşti o mare uitată, cu valuri ce spulberă durerea;Îţi aud plânsul în noapte;Cauţi şi tu ce-am pierdut amândoi…Dramatic sfârşit…Eu Adam şi tu Eva,  doi străini în marele infant alergând după dragoste.  by VIctor Crețu                                         Duminica- 21.10-2012 ( 18.25 pm)
O zi sau ceva mai mult de atât...
Cuvânt înainte.  Într-o zi m-a sunat un prieten bun mi-a zis că are ceva pe suflet ceva care îl macină  în fiecare seară şi dimineaţă,  mi-a zis că vrea să îmi spună neapărat pentru că sunt singurul lui prieten şi ar trebui  să îl ajut cu ceva. Am  fost de acord, aşa deci am mers la o cafea şi l-am lăsat să îmi povestească cuvânt cu cuvânt tot fără să îi întrerup povestea. Mi-a plăcut prea mult încât să pot să comentez , dar ia-m spus că pot să scriu ceva din ceea ce a spus el. Peste ani când va citi îşi va aminti de unele momente, care le-a trăit la douăzeci şi doi de ani. ...Era vorba despre o fată, care l-a făcut total dezorientat şi l-a plasat undeva în o lume care nu o cunoştea, el a ajuns să fie o persoană  străină pentru el, a ajuns să fie propriul lui cerc vicios şi fără poartă de ieşire .

ar fi bine să scriu..O zi…sau ceva mai mult de atât.…în fiecare dimineaţă mă trezesc şi mă schimb în altă persoană. Devin un alt om ca să te uit, dar fiecare fiinţă ce ia naştere în mine lasă un bilet pe care scrie: “Ieri am cunoscut o fată şi m-am îndrăgostit , dar nu mai am timp să o iubesc. E târziu. Te rog îngrijeşte-te de ea, iubeste-o  cum eu nu am putut, fii alături de ea. Îţi mulţumesc şi îţi sunt recunoscător pentru ceea ce o să faci pentru ea.”  Fiecare fiinţă ce ia naştere trăieşte doar o zi, ca un fluture. Dimineaţa când mă trezesc ia naştere şi seara odată cu somnul dispare, se duce, este omorâtă de propriul suflet care vrea să te uite, să scape de durerea ce îi este provocată. Dar în zadar, pentru că fiecare fiinţă care ia naştere în mine dimineaţa face singurul lucru pe care îl reuşeşte într-o zi: să te iubească  mai mult decât orice. Atât reuşeste, dar nu îi e suficient. Fiind conştientă de destinul pe care îl are, lasă un bilet  persoanei  care vine după ea: un nou străin  pe care îl imploră sa te iubească cum el nu a putut să o facă, apoi se stinge, dispare ca un mister. Sufletul  a devenit  un creator şi un ucigaş, în fiecare dimineaţă aduce pe lume un nou eu, îl lasă să prindă viaţă să se rănească puţin din ea, să cunoască ce este mai frumos: dragostea. Apoi spre amurg atunci când doarme liniştit lângă el, se strecoară şi îl sufocă, îi curmă viaţa. În dimineaţa următoare, altuia îi prezintă viaţa, îi garantează o zi. Un proces care durează de mai mult timp… de când s-a îndrăgostit, a devenit o maşinărie care  îşi distruge tot ce crează pentru un singur motiv: ..Tu.  Te iubeşte prea mult, ştie că nu te poate avea, încearcă să te uite. Aşa în fiecare zi este o altă persoană încercând să îşi schimbe cursul, un nou eu, pentru o nouă lume, pentru o nouă viaţă. Dar dragostea şi inima te păstrează,  nu  pot să te lase să pleci pentru că eşti sursa lor de existenţă, cu tine visează noaptea şi ziua trăiesc chiar şi în lipsa ta, din amintiri şi iluzii. Un cerc vicios care mănâncă din suflet, din inimă şi din tinereţe, din mine.  Se înşeală mereu crezând că următoarea zi  va fi un nou început, dar tot odată sperând să te mai revadă o dată înainte să te piardă definitiv.  În concluzie crează măşti cărora le dă viaţă. Măşti, dar sub ele este acelaşi suflet îndrăgostit de tine. O iubire pe care s-a aşezat praful pentru că nu mai este cine să o lustruiască, să o mângaie în fiecare zi, să zâmbească împreună cu ea, să danseze în răcoarea dimineţii, să cânte ca două păsări care au învăţat să zboare… apune şi răsare vine şi pleacă. Oare cât o să te iubesc? Sper să mă opresc cândva. Nu ştiu când, poate în mormânt…Chiar trebuie să îţi spun asta ?''Sunt eu, un erou fără urale şi decoraţiuni. Fără lupte câştigate doar cu răni, sunt doar un erou învins care niciodată nu a avut posibilitatea să poarte un razboi pentru inima ta''. 

Un om poate iubi doar o dată cu adevărat, dar poate trăi toată viaţa  iubind singur   respectând persoana pe care şi-a ales-o ca partener. În dragoste nu există compromis pe când în viaţă da. Dragostea este cea pură,  nu se poate înlocui oricât ai încerca. Câteva rânduri din mine, povestea pe care într-o zi o scrie un nou eu, un nou scriitor fericit că poate să te iubească sperând că va reuşi să convingă propriul suflet să îi acorde încă o zi, să îi demonstreze că o zi în plus te-ar putea face fericită şi o zi în plus l-ar face fericit pentru veşnicie.  Unde sunt? Unde m-am oprit? ...Sunt ca un ceas care s-a oprit la ora fixă acele au înţepenit  şi nu mai mişcă.  Timpul zboară  râde de mine, eu  un ucigaş de suflete care stă pe loc, pe când el, timpul, ucigaşul suprem, zboară mai repede decât orice.  Oameni, străini, măşti, suflete, inimă, Eu şi singura mea dragoste. Sunt un deşert care tânjeşte după ploaie în fiecare zi rugându-se dimineaţa la răsărit,  aşteptând întreaga zi în arşiţa soarelui pentru un miracol pe care îl aşteaptă de mult, dar care nu mai vine niciodată. Dansând o zi, făcând ritualul ploii dar în zadar. Spre seară te vad în miraj, alerg până îmi cad genunchii de oboseală dar nu te găsesc, iubirea mea… ai plecat, m-ai lăsat pustiu şi gol, fără o picătură de viaţă, fără o picatură din tine. Sunt un străin care îţi scrie, un străin care îşi face datoria, unul care a promis predecesorului său că te va iubi şi va fi lângă tine… dar tu pleci mereu şi mereu te-ai depărtat, ca să nu îţi mai văd ochii şi să-ţi aud glasul, să nu îţi simt parfumul. Numai vântul îmi este prieten în acest deşert, îmi aduce câte o briză din parfumul tău,  dezorientându-mă face să alerg în toate părţile pentru că nu ştiu de unde vine ca să  te găsesc. Sunt pierdut aici în lumea post modernă cu nisip şi cu încălzire globală, pentru ca nu eşti tu să îţi ofer căldura mea . O zi atât de mi-ai da, ca să îţi pot arăta o parte  din dragoste. O zi care să îmi umezească ochii cu ploaia ta. O zi în care sufletul meu să fie liber, pentru că tu eşti eliberarea mea, victoria mea…Poate mă crezi de modă veche, sau crezi că în lumea  tehnologiei ultra moderne nu mai încape loc pentru a scrie ceea ce simte un om… Aici este o mică parte dintr-o zi, din cele trei sute şaizeci şi cinci de zile, o fiinţă din cele trei sute şaizeci şi cinci de fiinţe, care au un singur scop: să te iubească. Trei sute şaizeci şi cinci de zile, tot atâţia născuţi şi tot atâţia morţi. Un singur scop, iubind mereu cu iluzii şi speranţe care nu au răspuns… O singură inimă sperând, un singur suflet ucigând mereu speranţe. Lupta dintre trup şi suflet, dintre raţiune şi sentimente. Sunt în război, de vină sunteţi voi, Inimă! suflet! Amândoi mă torturaţi.  Tortura unei iubiri neîmplinite , rătăcite, care este acum legată, ţintuită care  îşi aşteaptă în fiecare zi sentinţa, dar care nu mai apare. Graţiată sau executată, asta rămîne de văzut. Tu pentru ce pledezi? Pregăteşte-ţi discursul că vine procesul de judecată şi tu vei fi în calitate de martor. De tine depinde viitorul ei, de tine depinde viaţa sau moartea. O zi mai ai să te gândeşti…azi. Timpul deja a început să alerge ca un nebun, vrea să stabilească un nou record.Eu sunt întemniţat iar tu eşti libertatea după care râvnesc. Oferă fluturelui măcar o zi în plus, măcar lasă-l să înveţe să zboare , învaţă-l să se bucure de vară. În timp de iarnă s-a născut şi nu ştie mirosul plăcut a primăverii…Alege, eu nu am dreptul la cuvânt, nu am nici avocat. Vrei să fii tu cea care îmi apară viaţa?  …Începe  procesul, ciocanul sună,  în sala de judecată apare inculpatul târât de doi jandarmi  care îl aşează pe scaun. Procurorul înşiră pe rând motivele pentru care este judecat. E linişte chiar şi  judecătorul este  emoţionat… oare ce va fi? Ce urmează?                                                                   Victor Creţu.

Scrisoarea a 2-a (Scrisorile unui soldat pornit în război )
Scrisorile unui soldat pornit în război  Nr 2. …Adorm cu puşca în mână ca un soldat nedemn de postul care îl are, adorm şi visez că sunt acasă… Dar când mă trezesc îmi dau seama că nu am pornit de nicăieri am fost mereu aici, în război am crescut aici m-am născut într-o zi de vară. Atunci când nu aveau apă să mă spele haine ca să mă îmbrace, nici mâncare cu care să îmi aline  foamea… Totuşi am crescut pentru că am avut mereu dragoste, mană, bucurie, am vrut să lupt nu să cedez. De mic am învăţat că pentru a ajunge SUS trebuie să învăţ să sar. Apoi am învăţat ce este SUS şi cât efort trebuie să depui pentru a ajunge acolo. Am învăţat despre păsări,aşa  am început să caut de mic metode pentru a zbura. Când eram mic am mers în pădure, acolo am văzut un pui de lup care lupta împotriva unui mistreţ, care  încerca să îl spintece cu colţii lui. Mi-am zis un pui împotriva unui mostru? Atunci am învăţat că trebuie să lupt, l-am văzut ne înfricat şi am învăţat că trebuie să fiu curajos, am văzut că nu cedează,  am învăţat că atâta timp cât lupţi eşti un învingător în devenire. L-am văzut în sânge neînfrânt , am atunci învăţat că rănile nu dor mai mult decât înfrângerea, rănile după o bătălie câștigată pot rămâne cicatrici de care poţi fi mândru.  Avem atâtea de învăţat într-o viaţă de om, vrem uneori să fim soldaţi peste noapte. E bine să visăm căci aşa ne cresc aripile şi speranţele unui succes, dar trebuie ca realitatea să ne fie un prieten apropiat, să fim conştienţi că un război poate fi câştigat atunci când acest vis îl punem în aplicare, atunci când îi dăm viaţă şi îl facem să crească ca un pui care va deveni în viitor un vultur. Atâtea putem învăţa doar dacă ne oprim câteva clipe să privim ceea ce vrea să ne spună natura şi ceea ce ne înconjoară, oamenii devin  pe zi ce trece tot  mai orbi, oamenii încep să alerge fără să stie unde şi pentru ce. Sunt total ne pregătiţi şi fără sorţ de izbândă. Ca să poţi câştiga un război trebuie să  înveţi chiar şi de la un pui, să poţi privi ca prin ochii unui vultur, să poţi fi atât de rapid ca şi un leopard, puternic ca un leu , isteţ ca un şarpe, blând ca un miel, curat ca un porumbel înţelept ca şi un câine, să ai răbdarea să priveşti un melc care urcă pe scoarţa unui copac… Învaţă că tot ce există poate fi ajutorul tău pentru a deveni un soldat mareţ... Victor Creţu. 05.05.2013

Scrisorile unui soldat pornit în război.
Scrisoarea 1. 

Treptat devin un pumn de pământ, mă transform în ţărână, mă întorc de unde am pornit…aici e sfârşit de cale sau început? Uneori simt că sunt făcut din piatră, mă simt tare rece şi gol.  Atunci când vinefocul şi ploaia mă transform în praf , numai bun de aruncat la gunoi. Alteori mă simt de parcă aş fi din fier, cred că sunt oţel şi înfruntcu plăceregreutăţile vieţii, ele nu există pentrumine, săgeţile nu mă doboară, dar mă simt greu şi atunci când vine focul mă topesc pentru a deveni altceva, ceva mai bun, mai tare, dar mai rece, cu timpul mă uzez, rămân în urmă. Câteodată vreau să fiu mană, să fiu binecuvântare pentru oamenii din jurul meu, să mă bucur când le văd surâsul pe faţa arsă de război şi durere, să fiu ceea ce ei îşi doresc să primească de la cineva … un cadou de bucurie şi prosperitate. Îmi dau seama că nu iubesc pe nimeni şi nimic… sunt sec, mai sec decât un pământ în arşiţa unei zile de vară, vreau să primesc mult, dar nu sunt gata să dau nimic din mine. Uneori vreau să cresc ca un copac şi să fac roade pentruurmaşii mei, să fiu o mică lumină care le luminează drumul, să am rădăcini pânăla al şapte-lea neam, vârful să fie mai sus decât vârfurile munţilor şi frunzele să fie umbra tuturor celor care vin să se odihnescă. Câteodată încerc să sar, sar mereu o zi întreagă pânăobosesc, vreau să văd oare cât pot să sar, cât de sus, care este limita… …Apoi îmi aduc aminte că sunt pământ, dar care poate fi valorificat prin multă muncă şi ambiţie, transformat într-unpământ roditor, unul plin de dragoste, putere, lumină şi bucurie pentru cineva. Dar atunci când renunţ când viaţa mi se pare un joc ieftin sunt pământ de cimitir, bun de îngropat morţii... Care e valoarea ta, ce fel de pământ vrei să fii? Alege acum când eşti încă capabil să o faci, pentru că dacă continui să rămâi aşa, vei fi cel mai bun pământ pentru florile unui mormânt. Câttimp vrei să fii un suflet atât de departe de speraţă, ca un orb care nu mai vede lumina…ai nevoie de curaj să ieşi din întuneric....Marsăluiesc în noapte cu puşca în spate, sunt pornit la război. Zgomot de paşi, împletiţi cu noroi cu frunze moi,calc prin păduri tinere...Victor Creţu. 06.02.2013
Cioburi de sticlă, cioburi din mine


      Cioburi de sticlă, cioburi din mine                  Mi-am croit pe drum cărarea, ca să urc pe înalte piscuri,Să mă înalţ mai sus de lume spre frumoase ascunzişuri,Ca să văd ce e viaţa, şi măreaţa ei splendoare Cu lumină din lumină, să îmi fac o lumânare,Am urcat cu greu pe cale, eu mereu am mers înainte Ma-m târât ca şi un şarpe, spre eternele tărâmuri Când lovit de pietre multe, oboseam căzut pe caleRidicam a mea povară, şi mergeam mereu înainteNu ştiam ce e durerea, şi nici foamea sau nesomnul Alergam tot înainte ca să îmi iau în mană tronul Eu înebunit de aur, de frumos şi apogeu Am uitat încet, încet de măreţul  Dumnezeu...

Goana mi-a orbit privirea, şi pleoapele sa-u scursPe o stancă de granit, într-o seară spre apusOchii nu vedeau lumina, nici soare, nici cerDoar o ceaţă de întuneric, şi un nepatruns mister. Am alunecat în groapă, am cazut atât de jos Eu eram un om pe moarte, şi strigam după ajutor Nimeni nu era să audă, geamatul ce îl scoteam În nebuna agonie,  eu am adormit bustean...

Am visat  că viaţa mi se scurge fară rostCă pierd totul într-o clipă, ce era şi ce n-a fost Şi că am alergat degeaba, tot mereu ca şi un prostSpre nimicuri efemere fară viaţă fară rost.   Ma-m trezit cu capu-n sânge, şi cu mâinele gramadă Haine rupte, oase rupte pline de noroi, şi moarteDar ceva trăia în mine, inima ce se  nu se pierde Şi bătea cu întristare când încet si când mai tare Viaţă, asta îmi doream, să traiesc şi să iubescŞi să preţuiesc iertarea Dumnezeului cerescAm simţit o mână blândă ce mă mângâia pe creştet Întunericul cel negru uite cum se risipeşte Este El Isus cel veşnic, da chiar a venit la mine

El şi-a rupt din haina albă, şi mi-a şters capul de sângeMâna şi-a întins spre trupul slab şi stovit de cale Şi iertare din iertare El atunci mi-a dăruit Chiar atunci o bucurie sufletul mi-a copleşitŞi simţeam cum zbor spre ceruri, spre înalt spre infint Groapa în care eu căzusem se vedea în departare Pleoapele mele scurse, chiar acum priveau spre soare Da lumină din lumină eu atunci am primit Am înteles că viaţa, fară El e un sfarşit Dar cu El e fericire multă fară infinit Viată din belsug şi pace ce la cruce am primit. Amin.                                                 Victor Creţu 15.06.2012    (ora 4:00AM )
Jumătate lup, jumătate cerb.


Jumătate lup, jumătate cerb. Ochii îmi plâng,  se scurg pe podeaStau pe canapea, pe canapeaua mea, Inima mea cântă ceva despre o lume nebună,Tresar ca lovit, de un fulger tâmpitDezorientat, mă îndrept spre cuţitApuc încet cerbul rănit, care încă mai sulfă

Iar ostenit de muncă , trudit Mă las pe podea, pe podeaua meaLângă mine lovit stă cerbul rănit, care încă mai sulfă În mână cuţit, pe faţă stropit De sângele cald a cerbului rănit,Ca un lup rătacit, stau langă el ameţit Încep să cânt apoi să plâng,Mă umplu de sânge păcat şi osândă,Mă scurg pe podea, încolţit de cevaMă duc în neant, spre o mare adâncăSpre moarte… şi încă aud suflând, cu sânge stropindUn cerb şi un lup parasit.                                                                            (Victor Creţu 10.10.2012)

Music is part of my life, it is in my spirit, in my  blood,  mind and  my heart...

Mesaj de la Isus...
Când încercarea vine, Eu stau lângă tine Și Te ridic din deznădejde,Te ocrotesc cu ale mele brațe,Te ajut  pun să mergi mereu  pe ape,Te țin pe palme ca pe-un fiu,Eu Te ajut să treci prin văile adânciȘi de mormane de gunoi și prin noroi,Te pun în cinste ca pe un vas ales,Dar tu ce-Mi dai pentru darul Meu ceresc?Pâinea niciodată nu o cerșești,Și casa iți este binecuvântatăDe rodul mâinilor ceresti,Dar tu ce-mi dai copile, ce îmi dai?Cu batjocoră, ură și rușine, Mă răstigești în fiecare ziȘi-Mi spui că Eu sunt vinovatulDar pentru ce? Doar toate ți le-am dat!Din dragoste supremă, nesilit de nimeni,Am murit pe-o cruce ca să fii iertat,Și să primești a cerului splendoareDar tu copile ce mi-ai dat, ah, ce mi-ai dat?Osânda este tot ce meritam?Nu vreau să-Mi dai averi sau bogății,Și nici palate să îmi  faci, Eu  n-am nevoie,Îmi dai doar jertfe , dar pentru ce că sunt doar un gunoi...Eu vreau un singur lucru de la tine,Un singur lucru, mic dar prețios,Să-Mi dai inima ta, de astazi, pe vecie,Iar viața ta s-o lași în mâna Mea.Copile drag, aceasta am vrut să-Ți spun,Ce-ai fost, ce ești și ce poți fi,Decide, este dreptul tău,Alege viața veșnică sau moartea cu ale ei urmări.Te-aștept cu drag să vii la Mine,Vino chiar azi, nu întârzia,Căci mâine, cine știe…poateUșa cerului se va încuia …Cu drag Isus...                                                                                          Victor Crețu  24.05.2012

New Life Concert
Concert New Life. Chisinau, Moldova













 Un  concert superb, împreună cu  cei de la New Life în colaborare cu Pumn de Țărână. Sperăm ca acest început să fie un pas bun și hotarat, în curând să apară urmatorul album. Mulțumim tuturor celor care ne-au susținut. 
Gânduri...


În viață unele lucruri  ar fi putut fi altfel, dar nu sunt pentru că omului îi este frică de risc, de ceva nou, de un nou început mai diferit de ceea ce a avut vre-o dată...comoditatea și obișnuința îl fac să piardă cele mai frumoase lucruri pe care ar fi putut să le aibă, sau să experimenteze frumosul...  Mă întreb, ce poți face cu o lumânare ? Poți să faci lumină în întuneric, poți să te încălzești sau poți să te arzi... o lumânare, doar una dar câte poți face cu ea... poți face lucruri extraordinare, dar dacă nu ești prudent poți să-ți faci rău... Ea este ceva de care ai nevoie. Dacă nu o aprinzi nu poți să știi ce poți face cu ea, de cele mai multe ori oamenii se gândesc că poate se ard,nu au curajul pentru a risca să o aprindă, au o frică care îi ține să facă acest lucru, nici nu se gândesc că dacă o aprind scapă de întunericul care îi împresoară, le taie din aripi, vise, aspirații...Pot primi căldura care o poate oferi... Curaj,  ai nevoie de o decizie... e timpul să schimbi ceva ca lucrurile din viața ta, să fie altfel... nu lăsa ca să treacă pe lângă tine cele mai frumoase lucruri, pe când tu să-ți trăiești viața în mediocritate, în obișnuință și comoditate cu frica de a începe de la capat ceva care nu cunoști...Nici nu știi ce pierzi... Știu că poți, avem nevoie de asta, tu și eu... NOI... nu ezita, mai ai puțin timp să declanșezi ceva care îți poate schimba viața.... Lasă lumina și căldura să-ți invadeze sufletul...                                                                                                                                                                                            Victor Crețu. 22.02.2012   



Frânturi din Roman...
‎"În alergarea lui a uitat un lucru... a uitat că odată a căzut ca Icar din cer...a vrut să zboare...dar sa urcat prea sus... a visat prea mult...sau a fost un zbor frânt, pentru că prea mult a pus dragoste în acel zbor... și căderea i-a fost mare"   (fragment din roman)Acesta este un fragment din Romanul care sper ca în primăvara anului "..." să fie gata... E mult de lucru  e nevoie de multă inspiraţie, sunt și eu curios de ceea ce urmează pentru că sunt lucruri ascunse care trebuie descoperite în timp, unele lucruri sunt în ceaţă, pentru mine... Misterul este o cheie care dă un farmec mai mare unui roman, deobicei inspiraţia trebuie să fie în conformitate cu realitatea... facând parte din suflet, competat cu dragoste deplină...
Pentru tine...


  For a beautiful girl...Când adorm, ochii îmi sunt greiDe lacrimi și orbi de iubire,Iubire pe care în suflet o simt,Iar inima-mi plângeCând te văd minunată femeie,Gândesc ca un  nebun, dar te iubesc.Dar în zadar, fără speranțăCăci viața nu-i basm,E încercare, grea și durere...Dar nu pot să mă opresc,Căci în mine arde  aprinsul focPentru tine femeie.Când ochiul meu, zărește a ta făptură, Se colorează, într-un spectru frumos,A fizicului și sufletului tău.Inima îmi saltă, mărește atunciCircuitul sângelui cald,Îndrăgostit de femeie...Atunci când iubesc,Trăiesc ca un dogmatic corp, în universPurtat de timp încoace și încolo.Pierdut sunt în singurătate,Pierdut pentru mine, îmi pare și EulIubită femeie...Atunci când  iubesc, nu am nici o scăpare din spațiul iubirii,Decid să iubesc și mai mult Ca să mă răzbun pe iubire...Noiembrie 2007Victor Crețu
L'homme


Omul o fire neobişnuită,O fiinţă cu raţiune,Cufundat într-o taină,Preocupat de mizeria vieţii,Neasigurat, slab, neputinciosSperînd și renunțând totodată iubind, Sociabil.Destinul și soarta la-u zdrobitIa-u sfărâmat frumusețea lăuntricăNefericit, abstract, pierdut în visare,Familial,filosof, chiar un ipocrit.Dar într-adevăr omul e un boț de lutModelat de Dumnezeu,Omul e o creatură neînsemnată,Dar pentru Dumnezeu el are valoare.Martie 2008.Victor Crețu.
Umbre și Lumini


Când cred că viața-i o dilemă, Mă resemnez și mă gîndesc...De unde atâta nebunie-n capul meuCred că-s zeu, și n-am nici timp nici loc, Dar vai! Eu mă înșel amarnic, văzând iluzia ca realitate.Cînd ore-n șir eu mă gîndesc la viață, Eu vreau să mă trezesc din agonie. Dar  în zadar, că viața e deșartă și  timpul râde de a mea științăȘi dintr-un zeu mă face vagabond, Un vagabond fă'r de timp și spațiu ,fără loc pe acest pământ.Când mă întorc  privindumă-n  în oglinda-miCe-am spart-o în urmă cu un an, Oglinda conștiinței cea curate în care eu atunci mă reflectamAtunci când adevărul despre viață încercam al face pentru mine cunoscut,                                                    Ianuarie 2007Victor Crețu. 
Viața ca o tablă de șah


Pornind de la noi oamenii, de la tine, de la mine, fiecare își are propria viață, propriul destin.Omul, încearcă să-și facă viața cât mai frumoasă. Fiecare în parte visează la o carieră de succes , o familie, un cerc de prieteni adevărați și să-și gasească partenerul de viață. Ființa umană, dintotdeauna a încercat să treacă prin viață un pic mai ușor. În această vâltoare a vieții, fiecare își are calea sa.Viața ca o Tablă de Șah.Viața noastră se aseamănă mult cu o tablă de șah. Tabla de șah simbolizează viața noastră iar  noi suntem piesele de pe ea. Pe o tablă de șah fiecare piesă își are rolul și regula sa de mișcare. O piesă poate fi rege alta, regină. Unele piese sunt simpli pioni care nu au o mare valoare dar fără de care nu se poate reliza jocul. Așadar, putem considera viața noastră un joc. De mici încercăm intrăm în acest joc. Pornim pe acest drum al vieții, trăim  momente frumoase, dar și mai puțin frumoase. Altele sunt dramatice, și ne fac să ne schimbăm radical atitudinea și să privim lumea cu alți ochi. Exact ca pe tabla de șah, unul este mai tare iar altul mai slab. În general, cei mulți sunt conduși de câțiva și de obicei, alţii domină jocul, nu cei care ies în vizor. Deasemenea, fiecare este așezat undeva anume și are o cale pe care trebuie să o urmeze. Drumul pe care îl parcurge un om are mai multe cărări, care sunt determinate de unele alegeri, circumstanțe sau porniri. Unele cărări sunt foarte bune altele rele și totul depinde de alegere. E întuneric și noi încercăm să explorăm întunericul vieții. Nimeni nu poate ști cu exactitate ce poate fi mai departe. Cum am mai spus, totul depinde de ce alegem. Atunci când ajungem la răscruci de drumuri, trebuie să ne oprim, să reflectăm și să luăm decizii, să acționăm mergând mai departe spre destinație. Care este calea pe care o alegem? Analizăm și cântărim lucrurile. Uneori pornim așa, fără să gândim cum se vor derula evenimentele în continuare. Aceste drumuri sunt alese de noi. Unele alegeri sunt formidabile,  sunt bine calculate și ajung să fie încununate de success. Altele sunt greşite și ajungem să suportăm consecinţele care uneori sunt extreme de dureroase. Câteodată se înâmplă ca pe unde mergem să pară totul frumos dar, la un moment dat, să apară și pericolul. Dacă suntem tari, îl depăşim, sau îl sărim. În cel mai nefericit caz ne lovește doboarându-ne. Apoi, încercăm să ne ridicăm și să mergem mai departe. Totuși, se întâmplă ca lovitura să fie atât de puternică încât să fie nevoie  să o luăm de la început. De multe ori lângă noi, avem prieteni sau este partenerul de viaţă și ei ne susţin. Întoarcându-ne la cuvântul Alegere, constatăm că dacă nu alegem bine riscăm să suferim întreaga viaţă. Alegerea este al doilea lucru important şi dificil din viaţa noastră. Primul și cel mai important este evident, Credinţa. Atunci când alegem, trebuie să fim siguri, sută la sută, că am făcut-o corect. Trebuie să fim siguri că alegerea pe care o facem este cea mai bună.Alegerea de azi este viitorul de mâine.Ființa umană a fost structurată așa, încât să gândească și să aleagă independent. Bineînțeles că unele alegeri sunt determinate și de mediul în care se trăiește. De multe ori influenţele celor din jurul lui au un impact puternic în deciziile sale. Totuși, uneori, ca să nu luăm decizii greşite avem nevoie de cineva care să ne îndrume .Nu este ușor să explorăm lumea, uneori ne este greu să credem și să mergem înainte. Este foarte complicat să devenim responsabili de viaţa noastră şi să ne asumăm rezultatul a ceea ce facem. Unde sunt?     Unde ești?Unde ne aflăm pe acestă tablă de şah?  Te-ai întrebat vreo dată?Eşti interesat de viitorul tău?Ce aleg? Ce alegi tu? Ce alegem?Uneori, jocul vieţii ni se pare urât, alteori este frumos, câteodată poate fi chiar distractiv. Totul este determinat alegere. De ea depinde cum ne facem jocul, urât sau frumos. Un lucru este cert, jocul trebuie făcut, nu putem sta în afara lui. Nu avem de ales, ne-am născut, trebuie să jucăm. Regulile au fost făcute și nu pot fi reinvenate sau schimbate.Unde sunt? Unde eşti?Ce am ales în această viaţă?  Cum facem alegerile? Cum mergem mai departe ?Eu am ales deja! Te las și pe tine să meditezi şi să Alegi...

Gândeşte liber pentru că ești liber şi vezi ce posibilităţi ai... Nu uita, pune pasiune în ceea ce faci în acest joc care se numește viaţa, că altfel nu poţi ajunge până la sfârşit. Aproppo, să știi că pentru a ieși învingător în acest joc ai nevoie de dragoste...Iubeşte-ţi Tabla de Şah...iubește-ți Viața!Victor Crețu 18.05.2011
Din suflet


Mă ierți tu copacule că-ți curm zilele,                       Căci flămând sunt de viață Și frigul mă îneacă iar iarna e grea,Aud cum trosnește în mineDurerea, durerea ce acum eu cu mâna ți-o fac.Știi că o soartă e dată în sufletul meu pentru tine,Dar nu pot, mă iartă,Mi-e frig și mi-e sete de viață.Eu vreau să trăiesc, te jertfește dar pentru mine,Pentru o ființă de humă pe vechiul pământ,Căci tu petrecuta-i pe mulți înspre moarte,Dar azi pentru mine te rog ca să moriȘi trunchiul să-ți fie un bust de-ngropare,În viața cea veche a lumii de azi.Și azi de-ai muri se poate ca mâine, să crești din pămîntÎntr-un corp nou și schimbat.Plang... cruntul topor se înfige eu plîng...O, iartă călăul de mine,O, iartă călăul topor.Victor Crețu 2008. 

Generat în 0.028 secunde.