În toată învălmăşeala asta, şi în vîrtejul sentimentelor, unde este acel loc de refugiu? Acel colţ în care să arunci toate gîndurile, să depozitezi trăirile şi efectele aduse de agitaţie.
Şi nu e atît vorba de agitaţia fizică, cât de cea sufletească. O avalanşă de vise, scopuri şi situaţii. Un ghemotoc de om,ce se zbate să îşi găsească un loc sub soare =)
E tare interesant să descoperi în tine, zi de zi, nuanţe noi, să simţi cum capeţi putere,mai multă şi mai multă. Iar experienţele ce apar să le iei aşa cum sunt, bune sau rele.
E şi mai interesant să gîndeşti pozitiv, să îţi laşi inima să tresară la fiecare fior al plăcerii, să îţi laşi gîndurile să zboare dincolo de realitate, să cutreieri lumea în lung şi în lat, stînd….în propriul refugiu.
E întradevăr cel mai interesant însă, să părăseşti refugiul, să zîmbeşti oricărei noi oportunităţi, să te scuturi de frică şi de preconcepţii, aruncîndu-te înainte spre un nou început.
Ce e viaţa? Ce e iubirea? Pot ele fi definite? Poate misterul să fie întretăiat de adevăr? Şi totuşi, e important adevărul?
Maturitate, unii atît de mult tind spre ea, alţii măsoara fiecare clipă, pentru a mai ţine în loc momentele, clipele, secundele de naivitate, de fericire fără vreun motiv, de zîmbete reale.
Da, se simte în mine, aşa ca întotdeauna , o întreagă furtună de gînduri.
Şi nimeni nu poate să înţeleagă mai bine,decît eu însumi, propriul meu refugiu.
