creiermort

Arhirion era preot la biserica satului său natal. De un timp, o tristețe profundă se abătu asupra lui. Vremurile deveneau din ce în ce mai grele. Tot mai puțini oameni veneau la biserică, tot mai puțini oameni doreau să primească lumina lui Dumnezeu, tot mai puțini bani se strângeau în buzunarele sale, tot mai mari erau restanțele sale către băncile de la care luase credite, tot mai albe erau nopțile sale... Odată, el stătea culcat în pat cu două amante. Văzându-l atât de trist și cunoscându-i situația în care se află, acestea, ca să îl ajute, îi spuseră că, în satul vecin, s-a stabilit cu traiul, de curând, un filozof negru din Jamaica. Acesta cunoaște soluții la multe situații grele din viață și ar putea găsi una și pentru preot. Și iată, peste două zile, avu loc întâlnirea dintre Arhirion și filozoful jamaican. Preotul începu domol să-și povestească păsul dar sfârși aproape în lacrimi. Jamaicanului i se făcu milă de preot. Căzu pe gânduri filozoful. Dar după trei minute, ochii i se luminară. Soluția era găsită. El rosti un cuvânt într-o limbă străină: - Cannabis! Se duse în camera vecină și reveni de acolo cu o traistă plină cu frunze uscate. Îi spuse preotului să le folosească în cadelniță, în loc de tămâie... Mare vâlvă se porni de un timp în satul lui Arhirion. Biserica era deja prea mică pentru toți enoriașii și oamenii se călcau în picioare să intre la liturghie. Unii din ei veneau încă de sâmbătă și ocupau rând. Absolut toți oamenii satului veneau la slujbă. Veneau și din satele din jur la Arhirion la biserică. Enoriașii deja ridicară problema ca să fie organizată liturghie nu doar duminica, ci în fiecare zi, pentru că lumina lui Dumnezeu trebuie să vină în fiecare zi, nu doar odată la șapte zile... Totul se sfârși tragic. Nirihon, un preot dintr-un sat apropiat, pierzându-și enoriașii care, desigur, frecventau biserica lui Arhirion, căzu într-o criză acută de invidie. El hotărî să pună capăt situației. Odată, se deghiză într-un credincios, întră în biserica lui Arhirion în timpul liturghiei și puse o sticlă cu vin otrăvit lângă o icoană. Slujba luă sfârșit și Arhirion, după ce numără banii, găsi și sticla de vin cu pricina... A două zi dimineața, polițiștii îl găsiră pe Arhirion și încă douăsprezece amante din haremul său, fără suflare...

Hirona se născu într-o familie de fermieri nici bogați nici săraci dintr-un sat din nordul țării. La început, părinții ei o iubeau. Ea era un copil foarte frumos și drăgălaș. Viața ei părea să fie una normală. Dar se întâmplă ceva nemaivăzut. Pe la vârsta de 3 ani, începu să îi crească coarne. La început erau micuțe și nu se vedeau. Dar de la un timp, creșteau văzând cu ochii. Tatăl ei între timp se afla peste hotare, ca și mulți alții, la câștig. El încă nu știa cu ce podoabe ale naturii era înfrumusețată fiica sa. Dar într-o zi el sună și spuse că peste o săptămână va veni acasă. Într-o mare tristețe căzu mama ei. Își cunoștea soțul și își dădea bine seama că fără scandal nu ar fi scăpat. Așa că hotărî să o ascundă pe Hirona în pod. Și iată timpul trecu repede și momentul sosirii tatălui Hironei se petrecu. Nevasta sa îl întâmpină cu mult vin, vodcă și alte băuturi alcoolice. Totul era bine, soțul era mulțumit, dar iată că pe la miezul nopții, după multe pahare, el, pe neprins de veste, întrebă: - Unde e Hirona? - A murit, răspunse nevastă-sa. - Cum a murit? - S-a dus la vecini să fure mere și a rupt-o în bucăți dulăul lor. - Mda, nu e bine să furi de la oamenii care au câini mari, spuse tatăl Hironei și se duse la culcare.  Se părea că problema e rezolvată. Dar, peste o săptămână, tatălui îi veni dorința să fumeze iarbă. Și iată că urcă în pod, unde avea cânepă uscată. Și acolo o văzu pe Hirona aproape moartă de foame și sete. Când îi văzu coarnele, leșină pe loc. După ce își reveni, coborî din pod și se duse direct către soția sa: - Așa deci, mă uitam eu cu patru ani în urmă că te uiți cu alți ochi la taurul din grajd. M-ai înșelat cu el, deci. O apucă pe soția sa de gât și o duse în grajd unde o puse să lingă testiculele taurului, după care, luă toporul și o omorî... Mare necaz se abătu peste Hirona. Pe an ce trecea, coarnele ei deveneau tot mai mari și mai viguroase. Ea deja umbla la școală. Acolo toți colegii ei și profesorii râdeau de ea, o scuipau și o supuneau diferitor chinuri și batjocuri. Pe drum, oamenii cum o vedeau, aruncau cu pietre în ea și venea plină de vânătăi acasă. Nici nu mai este nevoie să spunem că nu avea prieteni și risca să rămână virgină toată viața. Și iată că într-o zi, tatăl ei nu mai rezistă și o duse la o vrăjitoare. După ce o privi, aceasta îi spuse: - Problema ta poate fi rezolvată doar prin două căi. Prima este să o îngropi de vie lângă un gard iar a doua este să o duci undeva în Turcia sau Arabia că acolo toți musulmanii au coarne. Cu ajunseră acasă, tatăl ei căută un hârleț. Dar nu găsi. De aceea hotărî să o ducă la musulmani. Porniră la drum și când ajunseră în Arabia, întrebară de cineva unde trăiesc musulmanii. Aflară că toți în jur sunt musulmani și când văzură că nimeni nu are coarne, se întristară. Dar cum stăteau ei triști, un arab observă coarnele Hironei și strigă: - Aoleu! O evreică! Fugiiiți oameni buni! și toți din jur o luară la fugă. Tatăl Hironei auzi și se bucură. O luă pe fiică-sa, o duse în Israel, o abandonă la marginea unui oraș și plecă. Și uite așa a ajuns Hirona în Israel. Acolo o adoptă o familie fără copii. După un timp, își făcuse mulți prieteni și la paisprezece ani, în sfârșit, își pierdu virginitatea. În Israel, mai învăță cum să ducă o afacere și peste zece ani de comerț cu ciorapi second-hand deveni o femeie-miliardar. Iar după ce locuitorii satului ei de baștină, aflară din Forbes biografia ei, își puseră nevestele să petreacă mai mult timp cu taurii din grajd...

A venit, în sfârșit, ziua hotărâtoare. În această zi, eu trebuia să trec examenul vieții, cel în urma căruia, aș fi primit statutul de consumator. Așadar, m-am întâlnit cu instructorul meu, cel care și urma să mă aprecieze și amândoi am hotărât ca mediul în care eu voi susține examenul să fie un bar. A scos o hartă din buzunar și am început să chibzuim la care din cele 1328 de baruri din satul nostru să ne ducem. Alegerea noastră s-a oprit la numele ”Hilomuitrogudza”. Era un bar situat în mijlocul râpei și deci era foarte vizitat. Am ajuns acolo și la intrare stătea o tablă pe care scria deviza acestui bar: ”Clientul întotdeauna este prost”. - Exact ceea ce ne trebuie nouă, îmi spuse instructorul bucuros și amândoi am pășit înăuntru. Ne-am așezat la o masă care mirosea a urină de porc. Am așteptat în tăcere 20 de minute să vină cineva să ne deservească. În cele din urmă, instructorul scoase o petardă, îi dădu foc și, după ce aceasta explodă, întrebă: - Cine e chelnerul aici? - Eu sunt chelnerul, spuse un domn care spăla podelele. Imediat termin de spălat și vin la voi. După două minute, s-a apropiat de noi, și-a stors mopul și a început să șteargă masa cu el. Eu îl priveam atent pe chelner și am observat că are urechi de măgar. Atunci m-am ridicat de pe scaun și i-am dat o palmă din toată puterea chelnerului, zicându-i: - Hei, ce-s cu urechile astea de măgar? Chelnerul mă privi lung, își băgă degetul într-o ureche, se scobi mult în ea, apoi scoase degetul și începu să îl șteargă de pantalonii mei. - Stai fără grijă! îmi spuse el. Uneori aud bine cu ele. Mai bine zi-mi ce să vă aduc! - Câte patru șobolani prăjiți în muci de iapă, spuse instructorul. Chelnerul se îndepărtă și reveni după o oră, aducându-ne comanda. Ajunse în fața noastră, aruncă șobolanii pe podea, îi călcă în picioare, apoi îi așeză înapoi pe tavă și ne-o puse în față. După ce am terminat de mâncat, instructorul l-a chemat pe chelner să vină să ne strângă resturile. Când acesta a ajuns la masa noastră, instructorul l-a apucat strâns pe chelner zicându-mi să acționez. Atunci am luat patru petarde, le-am aprins și i le-am băgat chelnerului în nări. Cu nasul compromis, chelnerul se îndepărtă de noi dar reveni după scurt timp. Scoase din buzunar borcanul în care el își păstra sperma, îl deschise și începu să ne stropească peste față. - Vedeți că e cu S.I.D.A. spuse el și plecă. După ce ne-am șters, ne-am ridicat de la masă, ne-am urcat pe tejgheaua barmanului și am început să facem treaba mare acolo... - Buni clienți, spuse gânditor barmanul atunci când ne pregăteam să plecăm... Imediat după ce am ieșit din bar, instructorul mi-a înmânat cu mândrie, certificatul meu de consumator...

Într-o dimineață, se trezește badea Ion, bea un ulcior cu vin și începe să citească ziarul proaspăt adus de poștaș. Și iată, pe a treia pagină a ziarului, se ivește ca o rază de lumină știrea vieții sale: după o statistică a OMS, Moldova este pe primul loc în lume la consumul de alcool... Mare bucurie l-a cuprins în acea clipă pe badea Ion. Toată viața pe care o trăi până atunci, luptase pentru stabilirea acestui record și iată, în sfârșit, veni ziua acestei colosale realizări. Toată lumea, acum, era la picioarele sale. Repede se îmbrăcă și porni spre moș Vasile să îi dea vestea cea mare. - Știu, am citit și eu ziarul, spuse plin de bucurie moș Vasile. Pentru a sărbători acest eveniment, ambii hotărâră să intre în beci și să golească butoiul de 600 de litri al lui moș Ion... Între timp, peste Rusia se așternea un val imens de frustrare. Nu puteau înțelege fruntașii alcoolici ai țării cum a reușit un mic popor din fosta URSS să le fure de sub nas acest mare titlu care, de secole, devenise o carte de vizită a Rusiei. Rezonanța acestei știri fu atât de puternică, încât a atras și reacția administrașiei centrale. Astfel, Prim-Ministrul Rusiei apăru la buletinele de știri cu o adresare către alcoolici și întreaga națiune cu mesajul să nu cedeze niciodată în acest război; a fost doar o bătălie pierdută; poporul rus a depășit momente și mai tragice decât acesta și alte propoziții emoționale... În zilele imediat următoare, poporul rus începu contraofensiva. Tone de vodcă se scurgeau în gâturile rusești. Demult Rusia nu a mai cunoscut o asemenea solidaritate. La acest grandios flash-mob se conectară și femeile, și copiii... Astfel că recordul moldovenesc se afla într-un real pericol. Reprezentanții OMS începură să alcătuiască alte date statistice... Îngrijorare se putea citi pe fețele lui badea Ion și moș Vasile. Marea lor realizare se topea vazând cu ochii. Dar nici ei nu erau mici, aveau ani de experiență în spate și astfel, hotărâră să nu cedeze și să lupte până la capăt. În câteva zile, ei adunară la sfat pe toți bețivii satului; în ziua următoare se adunară cu bețivii fruntași ai raionului și în sfârșit, cu alcoolicii din întreaga republică. La aceste întruniri, luă naștere Asociația Alcoolicilor din Moldova. În numele acestei asociații, ei trimiseră o scrisoare către Prim-Ministrul Republicii Moldova. În acea scrisoare, erau expuse mai următoarele idei: - alcoolismul în Moldova nu ar avea succes fără sprijinul Guvernului, așa cum se întâmplă în Rusia; - trebuie de micșorat urgent prețul alcoolului; - trebuie lărgită suprafața plantațiilor de viță de vie; - trebuie diversificată gama de produse alcoolice din țară - nu în ultimul rând, trebuie introdusă o nouă disciplină școlară care s-ar numi ”Tehnici ale consumului de alcool” deoarece 96% din populația țării consumă alcool și nu trebuiesc încălcate interesele acestui mare grup de cetățeni. Foarte impresionați de scrisoare rămaseră reprezentanții Guvernului Republicii Moldova. Ei hotărâră ca în cel mai scurt timp posibil, să pună în practică acele măsuri. Acest plan de acțiune se numea ”Noul Salt Alcoolic”... Nimeni nu a mai reușit să îi întreacă pe moldoveni la consumul de alcool. Iată, așadar, o frumoasă istorie de succes din Republica Moldova.

Se spune că demult, într-un sat, locuia un preot. Ca un popă adevărat, desigur, îl respectau toți oamenii în sat. Avea o casă mare lângă biserică, o preoteasă frumoasă și mulți colaci la sărbători. Totul părea să fie bine în viața lui dar iată că de un timp, i se iscă o nenorocire. De fiecare dată când vreun enoriaș îi oferea ceva bani, în noaptea ce urma îl chinuaiu coșmaruri grele. Se făcea că vine Lucifer acasă la preot, îl leagă de pat cu fața în jos și întreține sex anal cu el. Răbdă preotul nostru cum răbdă un timp, însă iată că veniră sărbătorile de iarnă. Și trecură pe la biserică aproape toți oamenii din sat și îi lăsară și colaci, și vin, și prosoape, și haine, și mulți mulți bani. Iar noaptea, venea Satan și îl chinuia până în ziuă, de abia mai putea să meargă preotul. Popa începu atunci să bea numai agheasmă, să petreacă toată ziua în rugăciuni și chiar să doarmă în biserică dar toate aceste eforturi erau zadarnice. Cum lua un ban de la oameni, cum venea cel rău și il regula din spate. Și iată că într-o zi, în postul paștelui, preotul luă hotărârea să nu mai ia nimic de la oameni. Pur și simplu, începu să refuze hotărât toate darurile ce i se ofereau și iată, ca prin minune, nopțile sale deveniră liniștite. La început era ușor, dar iată că după o vreme, s-au terminat și colacii, și vinul, și banii, și pe deasupra și preoteasa începu să îi facă zile fripte. Începu să aibă preotul o viață aproape de pustnic... Trecură deja vreo trei ani și se întâmplă că, odată, veni primarul să se spovedească. După ce preotul îi iertă păcatele, primarul scoase o bancnotă, i-o băgă preotului în buzunar și înainte ca acesta să spună ceva, ieși repede și dus a fost. ”Poate a uitat necuratul de mine” se gândi preotul seara și se culcă. Dar numai adormi, că se auziră niște pași. ”Cine-i?” întrebă preotul. ”Satan. Demult nu am mai trecut pe aici... Hai, scoate mai repede sutana că nu mai am răbdare!”... Trecură deja vreo cinci ani, timp în care popa reveni la obiceiurile vechi de a primi daruri de la enoriași iar noaptea, desigur, venea Diavolul și ”își lua răsplata” ce i se cuvenea. Într-o noapte, după ce plecă Satan, preotul visă că stă în fața lui Dumnezeu. ”Doamne! De ce nu mă ferești de chinuri? De ce îl lași pe cel rău să mă batjocorească în așa mod? Cu ce ți-am greșit, Doamne?”, întrebă atunci preotul. ”Păi uite dragul meu, cum e situația. A venit odată Lucifer la mine și mi-a spus că lumea în curând va fi împânzită de homosexuali. Vor fi la orice colț, vor organiza parade prin orașe mari, vor ajunge chiar să se căsătorească. Eu atunci, desigur, i-am spus că preoții, slujitorii mei, nu vor permite niciodată așa ceva. Atunci el mi-a spus că îl va chinui pe un preot și îi va suci mințile până cînd va deveni gay. Și iată că te-a ales pe tine. Așa că, dragul meu, chinurile tale se vor sfârși când vei trece de partea cealaltă”. ”Niciodată, Doamne, nu voi trece de partea cealaltă”... Și uite așa se chinui preotul nostru până la adânci bătrâneți... Și uite cam de aceea nu e bine să abordăm tema homosexualilor atunci când se află vreun preot prin preajmă.

Bună, mă numesc Albon și vă voi povesti istoria mea. La început era totul bine. Aveam o colibă în vârful dealului si o cușcă cu doi iepuri pe care plănuiam să îi tai de Revelion. Dar cum trăiam eu în pace cu iepurii mei, a venit într-o seară profesorul de matematică și mi-a spus că moare de foame și dacă nu îi dau imediat cei doi iepuri, mă omoară și oricum mi-i ia iar corpul meu îl vinde la organe. Atunci, eu am analizat situația și nu am acceptat propunerea dumnealui. Ca să fiu mai convingător, am intrat în colibă, am luat toporul și am tăiat mâna stângă a profesorului. ”Măcar un iepure să îmi dai!” spuse atunci profesorul. Eu am refuzat din nou, după care profesorul plecă trist că nu a luat iepurii și pe deasupra a rămas și fără mână pe care o lăsă la intrarea în coliba mea. Însă, pe la miezul nopții, am auzit pași pe afară. ”Care-i acolo?” am întrebat eu. ”Sunt eu, profesorul, am venit să îmi iau mâna”. ”A, bine. Vezi că e lângă intrare” am spus eu atunci. ”Ieși afară că ți-am adus o canistră cu vin!”. Eu, fiind moldovean din talpă, în secunda următoare eram deja afară... Dar aici mă aștepta o capcană: profesorul nu era singur, era înconjurat de vreo douăzeci de oameni, toți înarmați, care cu topoare, care cu furci, care cu ciocane. Unul mi-a înfipt toporul în țeastă, altul mi-a dat cu ciocanul peste dinți, iar o furcă mi-a fost înfiptă în testiculul drept. După aceasta, ei m-au legat strâns și m-au adus într-o pădure. Acolo au săpat o groapă, au meșterit un sicriu din niște copaci uscați, m-au băgat în el și m-au îngropat. În sicriu, se auzeau vocile celor care mă îngropau. ”Hai că am terminat” spuse cineva. ”Uite așa se rezolvă ecuația cu iepurii” spuse atunci mulțumit profesorul, urinând peste mormântul meu... În acel mormânt, eu am petrecut un an și patru luni. Mai întâi, am așteptat să putrezească funiile cu care eram legat, apoi a putrezit sicriul si după aceasta vreo câteva luni am mâncat pământ ca să pot ieși afară. Și iată că într-un final, am reușit să ies afară. Eram obosit dar dispoziția era mai bună deja. Am plecat repede la colibă să văd ce fac iepurii dar ei nu mai erau acolo. Am întrebat vreo câțiva oameni de prin preajmă dacă nu mi-au văzut iepurii iar ei mi-au spus că i-a luat profesorul de matematică. În aceeași zi, am ajuns la casa profesorului. Am intrat înăuntru. Profesorul stătea cu soția sa în pat. Ambii erau goi. Așezat pe un scaun, stătea alături tatăl profesorului și privea atent spre ei. În camera vecină, se jucau cei doi copii ai profesorului. ”Salut! Am venit să îmi dai iepurii” am spus eu atunci. ”Dar nu pot, că i-am mâncat mai demult” spuse profesorul. Auzind aceasta, eu am luat un cuțit de pe masă și i-am scos ochii profesorului. După care i-am tăiat sânii soției sale și i-am aruncat la gunoi. După care, am intrat în camera unde se jucau copiii lui, le-am tăiat capurile și i-am aruncat în fântâna din curte. Apoi, le-am scos inimile profesorului și soției sale. Când mă pregăteam să plec, tatăl profesorului îmi spuse: ”Vezi că ai păcătuit. Du-te la biserică să îți scoată preotul păcatele!” Am hotărât să urmez sfatul bătrânului. M-am dus la biserică și i-am spus toate cele întâmplate preotului. La început, el nu dorea să îmi scoată păcatele. Atunci i-am spus că, dacă refuză, mă convertesc la islam sau la mozaism și atunci a acceptat. Și acum încep o nouă viață. Am nevoie de doi iepuri...