Extensibil

 Extensibil Extensibil


no comment
RSS posts

Societate


Comenteaza






                           TEORIA A TREI GENERATII   Prima generaţie este lichidată, a doua generaţie ţine cont de frică şi se supune, i-ar a treia generaţie este educată, şi chiar crede, în minciună şi neadevăr.                                                        S.I.Chircă

                                     ADEVĂRUL DESPRE REVOLTELE INTERBELICE DIN    BASARABIA    Dupa ce Sfatul Ţării a proclamat Unirea din 1918 hotarele României au ajuns la Nistru. Pe teritoriul Basarabiei s-a instalat ordinea. Dar totuşi, pe parcurs au avut loc revolte ale populaţiei împotriva orînduirii. Propaganda sovietică de peste Nistru trîmbiţa că, ţărănimea oropsită de moşierii români s-a răsculat. Realitatea însă era alta. Statul Român după biruinţa bolşevicilor în războiul civil din Rusia, a fost invadat de zeci de mii de refugiaţi de peste Nistru. Aceşti refugiaţi căutau salvare de urgia bolşevică în Europa ca tranzit spre SUA. Majoritatea erau evrei. Între anii 1921-1923 aproape 50 000 de persoane de etnie evreiască trec Nistrul ajungînd în România. O parte pleacă spre SUA iar altă parte, fiind agentura bolşevică, rămîn în România unde duc o agitaţie distructivă, organizînd revolte şi dezordini.

                                  BASARABIA ŞI RUSIA   Basarabia a fost pentru Rusia un izvor de materie primă agricolă şi forţă de muncă eftină. Basarabenilor nu li se cerea sa înveţe carte pentru că "ţăranii nu se revoltau şi ascultau de autorităţile ruseşti", pe cînd copii lor cu carte "se uită mai mult peste Prut". În fosta URSS aşa-numita "revoluţie culturală" a dat carte tuturora, însă nu şi carte necesară moldovenilor (românilor). Conform datelor oficiale ale ultimului recensămînt, moldovenii ca număr de populaţie erau pe locul 11 în numărul total al etniilor, iar conform instruirii-studii medii specializate şi studii superioare calculat la 10 000 persoane pe locul 38, după ciukci.                             V. Hoholkov, instructor responsabil al PCUS pe RSSM 
Despre evrei
                                      În cartea SăptămânaRoșie 28 iunie – 3 iulie 1940 sauBasarabia și Evreii, de Paul Goma(căsătorit, de altfel, cu o evreică),aflăm că “Încă de la 23 august 1939(Pactul Hitler – Stalin), printreevrei circula promisiunea fermă aTovarășului Stalin: în Basarabia va lua ființă RepublicaSovietică Socialistă Evreiască” (pag. 202).Dacă e să aruncăm o privire asupra datelor istorice,constatăm că în prima jumătate a secoluluiXX, în Basarabia locuiau foarte mulți evrei. Statisticileromânești din 1939 ne arată că, în orașulBălți, peste 46,6% din populație o constituiauevreii. În Chișinău – 36%, Orhei – 41,9%, Călărași– 76% etc. Înainte de 1940, doar în Chișinău eraunu mai puțin de 77 de sinagogi.                                         N.Nicolaescu                      LA №5, 2013 

                               ÎNSEMNĂRI DESPRE ROMÂNIKarl Marx în lucrarea sa "Însemnări despre români" scrie că poporul român este un obstacol între Rusia şi slavii din balcani.Existenţa celor două ţări românesti contravine intereselor imperiale ruseşti dar este necesară pentru Europa.

                                           KARL MARX DESPRE RUŞIÎn 1864, Karl Marx scria că "Ruşii se servesc cu dibăcie de vechiul lor joc de a face să pornească toţi măgarii europeni unii contra celorlalţi"

                                           ABSURDITATEA IDEILOR SOCIALISTEAm citit în "LA", №8, 2012 un articol de Valeriu Dulgheru despre socialiştii moldoveni. Frumos articol, mi-a plăcut. Mi-am notat şi un fragment din el.Un profesor de la o universitate economică din Suedia avea o dispută cu studenţii săi pe tema socialismului. Studenţii demonstrau că socialismul este calea corectă de dezvoltare a societătii în timp ce profesorul susţinea contrariul. La un moment dat profesorul le-a spus ca va face un experiment asupra socialismului. Se va face media tuturor notelor la teste şi fiecare va primi aceiaş notă.După primul test notele au fost adunate şi împărţite la numărul de studenţi şi toţi au primit un 8. Studenţii care au studiat intens au fost supăraţi, dar cei care au învăţat mai puţin au fost bucuroşi.La cel de-al doilea test studenţii care au învăţat puţin au învăţat şi mai puţin, i-ar cei care studiaseră mai intens şi-au spus vor si ei o "pomană" aşa că şi ei au studiat mai puţin. Media a fost 6.După al treilea test media a fost 4.Notele nu au fost crescătoare deoarece nimeni nu a dorit să înveţe pentru beneficiul altcuiva. Aşa că toţi au picat examenul."Ceia ce primeşte o persoană, fără a fi muncit pentru aceasta, trebuie produs de cineva, care, la rîndul lui, nu primeşte pentru ceia ce a muncit. Statul nu poate da cuiva ceva, fără să fi luat mai înainte de la altcineva. Cînd jumătate de populaţie vede că poate să nu muncească, pentru că cealaltă jumătate va avea grijă de ea şi cînd jumătatea care a muncit realizează că nu mai are sens să mai muncească, pentru că alţii sunt beneficiarii muncii lor, atunci aceasta este sfîrşitul oarecarei naţiuni. Nu poţi multiplica bogătia divizînd-o."În criză au ajuns ţările cu guverne socialiste ca Grecia, Italia, Spania, Portugalia. Va tolera Germania această situaţie în viitor?



                                                MOLDOVACînd Traian, împăratul Romei, l-a învins pe Decebal,ocupînd un sfert de ţară, cei rămaşi în libertate, ca să nu se identifice cu Dacia romană, şi-au zis fiecare în felul său, dupa denumirea regiunii în care locuiau.Până aproape de secolul al VI-lea au existat două provincii romane care se numeau: Dacia Ripensis şi Dacia Mediterană.În 1352 Dragoş-Vodă a întemeiat în partea de răsărit a fostei Dacii o nouă provincie, cu numele Moldova.Care este adevărata etimologie a numelui de ţară- Moldova?Conform vechilor documente, în nordul Daciei era atestată o localitate cu numele latin de "Civitas Moldaviensis" (adică "Cetatea Moldovei"). Este vorba probabil de orăşelul Baia situat pe rîul Moldova- orăşel care, mai tîrziu a fost ales de Dragoş-vodă drept capitală a Moldovei.Această localitate, numită cândva "Cetatea Moldava", a apărut cu mult înaintea erei noastre- încă pe timpul şederii vremelnice celţilor în aceste teritorii (inclusiv în Panonia şi Slovacia). Burebista, regele dacilor, i-a bătut în mai multe rînduri pe celţi şi i-a gonit spre apusul Europei, unde ei s-au stabilit pe pămînturile Franţei şi Elveţiei de azi formînd nucleul poporului francez. De la celţi ne-au rămas denumirea parţială a Moldovei.La baza noţiunii "Moldova" se află două cuvinte: Mol şi Dava. Unul de origine celtică- "MOL"( însemnînd şi azi în limba franceză "dig de piatră") şi altul de origine dacică- "DAVA" (însemnînd în limba strămoşilor noştri "cetate").Aşadar, Moldova se descifrează ca Cetate de piatră situată pe malul unei ape- o denumire foarte semnificativă, dacă ţinem cont de faptul că de-a lungul hotarelor noastre s-au aflat şi se mai află încă numeroase cetăţi de piatră situate pe malurile rîurilor de frontieră.                                                                       A. Silvestru, "LA"№9, 2012
NICI ÎN CLIN, NICI ÎN MÎNEC
Foloseam aceasta veche zicală românească avînd în vedere clinul şi mîneca hainei. Cînd, mai deunazi, aflu citind operele lui M.Sadoveanu ca G.Coşbuc susţinea că "mînec"  înseamnă "mînecatul"sau masul omului, după ce a făcut drum de o zi.     Să n-ai de-a face cu anume semeni ai tăi nici în clin (culmea dealului, colină), nici în mînec,- nici în valea popasului.
LICORNA




Inorogul, putere şi virtute Autor: Irina-Maria Manea | 23 vizualizări











Calul alb, cu ochi albaştri şi corn în mijlocul frunţii, este unul dintre cele mai cunoscute animale fabuloase, ocupând o poziţie de cinste în bestiariile medievale. Licorna sau inorogul are o simbolisticã bogatã, reprezentând atât agresivitatea masculinã cât şi virutea şi puritatea, de aceea şi alchimia îi atribuie proprietãţi miraculoase. Îl regãsim la Ctesias, prin secolul al IV-lea a.Hr., care culege mai multe relatãri din India, vorbind despre aşa-numitul monokeros (”un corn”), cãruia îi sunt asociate calitaţi terapeutice. De pildã se credea cã pudra fãcutã din cornul sãu are rolul unui leac ce apãrã împotriva pericolelor. Inorogul are şi proprietãţi regale în China Anticã. El apare de obicei la manifestarea unei virtuţi regale, cum ar fi justiţia. Simbolistica sa este asimilatã de cea a dragonului în cadrul petrecerii denumite ”Dansul Inorogului” din Extremul Orient, în calitate de luptãtor împotriva soarelui şi aducãtor de ploaie. În literatura medievalã cornul sãu devine sabia lui Dumnezeu, raza solarã, aspectul divin al creaturii. În reprezentãrile iconografice o simbolizeazã pe Fecioara fecundatã de Duhul Sfânt. Cornul sãu cuprinde mai multe etape simbolice: mai întâi sexualitate, aspectul biologic, pentru ca trecând prin etapa intermediarã de psihologizare a unitãţii sexuale sã se ajungã la depãşirea şi sublimarea acesteia. În viziunea alchimicã inorogul reprezintã fecioria spiritualã, invocând o imagine de hermafrodit, dar mai mult în sensul transcenderii sexualitãţii decât a unificãrii dublei sexualitãţi. Licorna încarneazã şi cuvântul lui Dumnezeu.

În ceea ce priveşte relaţia cu conceptul de dragoste curteneascã, inorogul se apropie de tipul marilor îndrãgostiţi, care resping iubirea nevirtuoasã. Animalul fabulos deţine marea putere de a sesiza impuritatea, de aceea se spunea cã numai tinerele fecioare aveau capacitatea de a îmblânzi creatura, care venea şi se aşeza în poala lor. Detectarea celei mai mici urme de alterare împiedicã orice implicare amoroasã. Yves Berger menţioneazã cã ”asemenea fãpturi renunţã la iubire din fidelitate pentru iubire şi pentru a o salva de la o deteriorare ineluctabilã”. Cu alte cuvinte, pentru ca iubirea sã supravieţuiascã ca ideal, orice potenţialã implinire a sa trebuie sã disparã pentru cã aplicarea ideii o anuleazã. Capacitatea de a renunta la nevoia de a poseda este un alt aspect important. Mitul licornei se referã la fascinaţia pe care o exercitã virtutea şi puritatea chiar şi asupra celor mai corupte suflete, la ideea unei sublimãri a carnalitãţii care se preface într-o curãţenie desãvârşitã. O tradiţie esotericã spune cã Adam ar fi fost primul care a zãrit o licornã, în Grãdina Edenului, şi cã acestea mai pot fi încã observate, dar doar de cãtre cei cu sufletul curat în mod excepţional. Şi tradiţiile chinezeşti povestesc cã fantasticele animale vor reapãrea când va domni din nou bunãtatea printre oameni. Unele traduceri biblice consemneazã cã inorogul a fost prima creaturã care a primit un nume de la Adam, ridicat astfel deasupra tuturor celorlalte fãpturi. Când Adam şi Eva pãrãsesc paradisul, licorna îi acompaniazã, ca simbol al castitãţii. Planşele alchimice îl indicã drept necesar în calea desãvârşirii spirituale,al transmutaţiei interioare sau descoperirii aurului filosofal. Ideea o împãrtãşeşte şi mitologia orientalã, care asociazã animalul fabulos cu ochiul frontal al înţelepciunii, sigiliul divinitãţii şi unitãţii dintre aceasta şi creaţie. Unele opere de artã înfãţişeazã douã licorne care se rãzboiesc, desemnând conflictul dintre cele douã aspecte pe care le încarneazã fiinţa: sexualitatea şi fecioria; dorinţa contradictorie a procreaţiei fãrã pierderea virginitãţii. Tapiseria de la Cluny ”Doamna şi licorna” aratã o tânãrã fatã care îşi leapãdã bijuteriile şi este gata sã fie absorbitã de un cort, simbol al divinitãţii. Este un fel de anulare a sinelui pentru integrarea înt-un joc divin superior, de nivel cosmic. Doamna, prin înţelepciunea şi puritatea sa împacã leul cu inorogul, care aduce pacea. Cornul înãlţat al inorogului, care capteazã energia divina, este în acord cu axul cortului prelungit cu un vârf şi cu arborii care ar simboliza uniunea misticã dintre Orient şi Occident. Insula acestei scene este un lotus, iarãşi un simbol al regenerãrii spirituale. Astfel, licorna evocã într-o primã instanţã carnalitatea, pentru ca apoi sã o depaşeascã devenind o energie care emanã din puritate. Mai multe legende vorbesc despre întoarcerea frumoasei fãpturi, probabil o metaforã a cautãrii unui adevãr spiritual trecut în umbrã. Este pânã la urmã simbolul unei transformãri interioare, prin care se doreşte armonizarea laturilor contradictorii ale omului. Nu este de mirare cã în China numele sãu, Jilin, înseamnã Yin-Yang.
DESPRE CREŞTINIZM


                                                                                                                                           Cum numai creştinizmul persecutat a devenit o religie dominantă şi de stat – biserica s-a cufundat în corupere, fals şi sînge.     Înseamnă oare acest lucru, că creştinizmul este aşa de rău? Nu! Pur şi simplu locul preotului este în catacombe şi nu pe amvonul de aur.                                                    M. Veller, Totul despre viaţă
ALEXANDRU ŞI DIOGENE
                      

                                                 Cândva demult, în Atena, intr-un butoi veţuia Diogene. El purta nişte vechituri rupte, cerşea ca sa mănînce şi mai avea o lampă. Cu acestă lampă el  alerga ziua prin oraş şi striga: „Caut oameni!!!”. A hotarît să se mulţumească in veaţă cu minimul necesar. Din veselă avea doar un ciob de lut cu care bea apă. Dar văzind cum un câine îsi potoleşte setea dintr-un pârău, la aruncat şi pe acela. Ia stat ruşine de excesul de comodităti pe care îl avea in comparaţie cu dulăul.„ Trăiesc ca un câine! “ – exclama Diogene. De aici apare cinismul.Evita categoric relaţiile cu sexul frumos considerîndule tot un exces. Deacea masturba demonstrativ in public iar cand trecatorii îl mustrau el replica: “Eh, de ar fi tot aşa de simplu de a satisface foamea”.Alexandru Cel Mare era împăratul unui imperiu ce cuprindea jumătate de lume. Auzind de Diogene a hotarit să-l viziteze si dorind sa fie considerat ca un tutore al filosofilor la întrebat cu ce îl poate ajuta. Raspunsul a fost destoinic : „ La o parte! Tu îmi acoperi soarele.” Apreciind cele auzite Alexandru a rostit: „ Dacă nu eram Alexandru, aş fi vrut sa fiu Diogene! ”.
FRUMOASA CALAMITATE
                                           În ce îi priveşte pe oameni, Zeus le-a trimis femeia, această "frumoasă calamitate"(Th.585), sub forma Pandorei, "darul tuturor zeilor"(Munci, 81 sq). "Capcană adîncă şi fără ieşire sortită oamenilor", astfel o denumea Hesiod; "căci din ea a purces spiţa, seminţia blestemată a femeilor, osînda teribilă instalată în mijlocul muritorilor"(Th.592 sq).                 Pandora deschide misterioasa cutie şi toate relele se răspîndesc în lume. Cînd ea pune la loc capacul, numai Speranţa se mai găsea pe fundul vasului. Remarcă Sechan şi Leveque: "este exact cea ce dorea Zeus iritat, să-l supună pentru eternitate pe om "trudei" (Munci, 91), de aceia el a pus în vas şi Speranţa "pentru ca ea să hrănească vanele eforturi ale muritorilor" (Simonide)

        Pe scurt, departe de a fi binefăcătorul omenirii, Prometeu este responsabil de decăderea ei actuală. La Mecone el a provocat separarea totală, definitivă dintre zei şi oameni. Apoi răpind focul, el a scos din fire pe Zeus şi a stîrnit astfel intervenţia Pandorei, adică apariţia femeii, şi prin urmare, răspîndirea a tot felul de griji, tribulaţii şi nenorociri. În fond "răul reprezintă răzbunarea lui Zeus. 
PETROLUL ESTE SÎNGELE RĂZBOIULUI


Pe 3 decembrie 1927 Stalin a declarat că „Nu se poate purta un război fără petrol, iar în viitorul război cel ce va avea superioritate în problema petrolului, acela va avea şanse de victorie".Într-o discuţie cu Guderian, Hitler a declarat: „Vreţi să atacaţi fără petrol-bine, să vedem ce-o să iasă din asta?Unica sursă de nădejde a Germaniei naziste în asigurarea cu petrol erau  cîmpurile petroliere de la Ploieşti.În iunie 1940, cînd armata germană lupta în Franţa, din ordinul lui Stalin şi fără nici un fel de consultare cu aliaţii germani, Jukov a rupt o bucată din România –Basarabia.Din Basarabia pînă la oleoductele româneşti a rămas o aruncătură de băţ – circa 100 km. Putea oare garanta cineva tovarăşului Schiklgruber că Jukov, din ordinul aceluiaşi Stalin, nu va mai face încă un pas în România, un pas de o sută de kilometri, fatal pentru Germania?Stalin a făcut un pas înspre petrol, cucerind un cap de pod pentru o viitoare ofensivă, şi s-a oprit aşteptînd. Prin aceasta şi-a arătat interesul pentru petrolul românesc şi l-a speriat pe Hitler, care pînă atunci luptase în Vest, în Nord, şi în Sud, fără să acorde atenţie „neutrului" Stalin.Această acţiune a lui Stalin din 1940 la provocat pe Hitler la măsuri de prevenire a agresiunii din partea prietenului de la răsărit iar în acea situaţie unica metodă de apărare era atacul prin surprindere.Istoricul britanic L.Hart a stabilit că planul german din iulie 1940 a fost foarte simplu: pentru a apăra România de agresiunea sovietică trebuia ca atacul german să se dea în altă parte, distrăgînd atenţia Armatei Roşii de la cîmpurile petroliere.Hitler a înfăptuit atacul dar lovitura n-a fost fatală, Stalin şi-a revenit şi lucrurile au luat o altă întorsătură.Sursele petroliere de la Ploieşti au fost cauza raptului de la 28 iunie 1940 a Basarabiei de la România. Rămîne întrebarea: de ce Stalin n-a ocupat toată Moldova (şi partea de peste Prut) lipsindu-l astfel pe Hitler de petrol? Atunci în cîteva luni s-ar fi încheiat şi al doilea război mondial căci fără petrol Hitler ar fi fost nevoit să treacă la tratative de pace.După V. Suvorov „Spărgătorul de gheaţă”
8 MARTIE – ZIUA ARMATEI SOVIETICE SI A FORŢELOR MILITARE MARITIME! URA, TOVARĂŞI!!!
Versiunea oficială: În februarie 1918 detaşamentele muncitoreşti prost înarmate, formate din voluntari,  au zdrobit trupele germane lîngă oraşele Pscov şi Narva.În cinstea acestei victorii ziua de 23 februarie a devenit zi de sărbătoare şi de la acea dată se începe istoria Armatei Roşii.            În realitate evenimentele sau produs cu totul altfel.       Pentru nimeni nu mai este secret că primul stat socialist din lume a fost creat de Lenin cu ajutorul Germaniei şi sa aflat sub protectoratul acestei ţări. Germania era recunoscătoare regimului bolşevic că acela a scos Rusia din război şi ajuta bolşevicii prin toate mijloacele posibile, începînd de la finanţarea loviturii de stat din octombrie  şi terminînd cu ajutor militar.Această stare a lucrurilor sa menţinut pînă în noembrie 1918 cînd Germania a suferit înfrîngere în război.      Pentru a scoate cît mai curînd posibil Rusia din război, în martie 1917 autorităţile militare a Germaniei au ajuns la o înţelegere secretă cu Lenin şi acoliţii săi. În urma acestei întelegeri Lenin a primit ajutor financiar pentru a duce activităţi distructive în imperiul ţarist şi in cazul unei lovituri de stat, Germania se obliga să-l ajute pe Lenin şi cu trupe militare ca acela să se menţină la putere.Pentru a înfăptui acest program, în aprilie 1917 sub acoperirea paşaportului suedez fals la Petrograd soseşte şeful statului major german polcovnicul Genrih von Ruppert.El aduce cu sine ordine secrete către trupele germane şi austriece care se aflau în lagăre pentru prizonieri, sub Petrograd,  ca acelea să-i susţină prin toate mijloacele pe bolşevici.Bolşevicii la rîndul lor trebuiau sa-i aprovizioneze pe prizonieri cu armament şi muniţii. Corabia militară „Ястреб”, care era controlată de bolşevici, aduce din Germania armament pentru prizonieri chiar către ziua de 25 octombrie.Această corabie a mai adus cu sine şi un alt vas care era încărcat cu tunuri.Din aceste tunuri peste cîteva zile a fost oprit Krasnov, care venea in ajutor guvernului provizoriu. Chiar după primele salve de tun Krasnov a înţeles că are de a face cu profesionişti germani şi nu cu muncitorii de la uzina Putilof. În aceste lupte detaşamentele lui Krasnov au fost învinse el fiind luat prisonier. Soldaţii germani şi austrieci au înăbuşit şi răscoala şcolilor militare din Petrograd iar pe 29 octombrie, la parada militară, mărşăluind cu pas cadenţat în faţa lui Lenin şi a guvernului „muncitoresc-ţărănesc”, în loc să strige „Trăiască revoluţia mondială” au strigat „ Trăiască kaizerul Vilhelm”. Atunci Lenin a înţeles că soldaţii erau fideli Germaniei şi nu le păsa de soarta bolşevicilor.                                                                               După pacea de la Brest prizonierii de război trebuiau repatriaţi dar vine un nou ordin din partea comandamentului german ca soldaţii germani şi austrieci să formeze detaşamente de susţinere a guvernului bolşevic.Ordinul era alcătuit în aşa mod ca să pară că soldaţilor li se propune în mod benevol să se înroleze în aceste detaşamente. Aceste detaşamente au stat la baza formării Armatei Roşii.Sa ajuns la aproape 300 mii de soldaţi „internaţionalisti”.În acea perioadă aşa forţe n-avea nimeni în Rusia.Foarte eficiente aceste forţe au fost atunci cînd a fost nevoie de suprimat răscoalele ţărăneşti şi muncitoreşti şi cînd sa purces la arestări in masă a aşa numitei burghezii.Aceste detaşamente se ocupau cu dezertirii din Armata Roşie, din ele se complectau detaşamentele speciale ale”ЧК”, şi alte detaşamente care se ocupau cu represaliile populaţiei.Cu timpul ele au fost completate cu o mulţime de nemernici din rîndul populaţiei băştinaşe şi la un moment dat erau numeric mai superioare de cît forţele germane care au ocupat teritoriul vestic al fostului imperiu ţarist, în conformitate cu înţelegirile Păcii de la Brest.      Ca să înţelegem de ce Germania a susţinut regimul lui Lenin şi după Pacea de la Brest trbuie să cunoaştem ce se petrecea şi după culisele acelor evenimente. Ştim cu toţii ca tovarăşul Troţkii brusc a întrerupt tratativele cu reprezentanţii  blocului puterilor centrale şi în consecinţă trupele germane au început ofensiva spre Petrograd.Troţkii a anunţat că a acţionat în conformitate cu înţelegerile avute cu Lenin mai înainte. Renunţarea la tratative în acel moment putea să aducă la catastrofă pentru regimul bolşevic. Să nu uităm de cei 300 mii de „internaţionalişti” germani. De aceia se pare că a fost vorba de o perdea de fum, sub acoperirea căruia bolşevicii au semnat ultimatumul de la Brest. În urma acestui ultimatum Germania a ocupat aproape toată partea europeană a fostului imperiu ţarist.Această pace de la Brest a fost achitarea de bolşevici a datoriei faţă de Germania pentru ajutorul acordat la lovitura de stat şi menţinerea ulterioară la putere.Dar, ca să pară că n-a fost nici o întelegere prevalabilă şi că guvernul bolşevic semnează ultimatumul sub presiunea circumstanţelor apărute,Troţkii recurge la acea acţiune de întrerupere a tratativelor. Din acea perdea de fum făceau parte şi detaşamentele de voluntari conduse de matrosul Dîbenko care au imitat o opunere de rezistenţă trupelor germane pe 24 februarie sub Pskov şi pe 3 martie sub Narva. După mici ciocniri cu trupele germane detaşamentele revoluţionare se retrag, mai bine zis fug, dar şi ofensiva germanilor pe neaşteptate se opreşte.      Germania putea profita de consecinţele Păcii de la Brest doar atîta timp cît la putere în Rusia se afla regimul lui Lenin. Căderea acestui regim şi venirea la putere la Moscova a forţelor patriotice aducea inevitabil la anularea înţelegerilor în urma Păcii de la Brest. Din această cauză trupele Germane lau susţinut pe Lenin şi dupa.To be continued
LOCALIZAREA DENUMIRILOR GEOGRAFICE ÎN ANTICHITATE
           

            Napoli. În traducere „oraşul nou”. Se află în Italia.            Cartagena – în traducere “oraşul nou”.            Napoli situat în Palestina.            Napoli din Scythia.            Noua Romă (Constantinopol) putea avea si denumirea “oraşul nou”.Când citim în cronici despre evenimente care au avut loc în “oraşul nou” apare problema identificării oraşului.Hronologia oficială localizeză Troia lîngă strîmtoarea Bosfor. G.Shliman, bazînduse pe această ipoteză, a declarat că a găsit vestita Troie. Drept dovadă a arătat lumii întregi ruinele a cîtorva locuinţe. Declaraţia a fost făcută fără a mai demonstra alte dovezi serioase.            Hronologia oficială declară că Troia a fost distrusă în secolele XII-XIII până la Hristos. Dar istoricul bizantin Nikita Choniates  vorbeşte despre Troia ca un oraş existent în evul mediu.            Titus Livius a localizat Troia în Italia.            Anna Komnenos povestind despre Ithaca, locul de baştină al lui Odysseus, declară că pe insula Ithaca a fost construit un oraş foarte mare care sa numit Ierusalim. Cunoaştem cu toţii că oraşul Ierusalim nu sa aflat şi nu se află pe insulă. Troia mai apare şi sub numele de Ilion iar Ierusalim se mai numeşte şi Elia Capitolina. Aceste două denumiri sunt asemănătoare şi apare ipoteza că în evul mediu unul şi acelaş oraş are nume diferite. Troia-Ilion-Ierusalim-Elia. Iată ce scrie Eusebiu Panfil:”Oraşele mici din Frigia, Petusa şi Timion le numea el Ierusalim”.            Împăratul roman Constantin cel Mare a întemeiat oraşul Roma Nouă. El a auzit doleanţele supuşilor săi de „ a alege loc pentru oraş la baştina primilor întemeitori al Romei – străvechiul Ilion”. Ilion-Troia-Ierusalim-Noua Romă-Constantinopol. Acelaş oraş dar sub nume diferite.            În versiunea contemporană se consideră că oraşul Babilon era situat în Mesopotamia. Dar... Textul medieval „Alexandria sîrbească” situiază Babilonul în Egipt. Din traducerea grecească Babilon înseamnă „localitate aşezată vizavi de piramide”. Deseori aşa a fost numit şi oraşul Cairo.            Eusebiu consideră că Babilon este Roma.            Herodot declară că Nilul curge paralel cu Istres. Istres este considerat de contemporani ca Dunărea. Dar paralele cu Dunărea curge şi râul Nistru. Mai spre răsărit curge şi alt râu cu aceiaş rădăcină în denumire – Don. Cu care din aceste râuri este paralel Nilul?
IUDA ŞI CEI 30 DE ARGINŢI


                          P.Liukimson în cartea sa "Evreii şi banii" scrie că, dacă pentru creştinii ortodocşi Isus din Nazaret este fiul lui Dumnezeu, întruchiparea Domnului în fiinţă umană, produs al concepţiei imaculate atunci pentru evrei el întotdeuna a fost şi rămîne un eretic periculos, un renegat născut în urma unui adulter al mamei sale. În mai multe surse evreeşti cum ar fi „Talmud”-ul şi unele apocrife Ieşua Ben-Pandir este considerat ca fiu al Mariei şi al soldatului roman Pandir. Din „Talmud” se poate de aflat multe amănunte despre viaţa şi faptele lui Hristos dar   nu se spune nimic despre alt personaj al Noului Testament care este strîns legat de mitul despre 30 arginţi şi anume Iuda Iscariot.Există două lucrări evreeşti care descriu cum sau petrecut lucrurile în realitate cu judecata lui Hristos şi de unde au apărut cei 30 arginţi.Tractatul „Sanhedrin” povesteşte cum au fost extrase dovezile care au permis trimiterea in judecată a lui Isus sub invunuire de apostazie. Sub masca de „ucenici” Sanhedrinul a trimis la Isus doi evrei care fiind profund religioşi au ascultat atent propovăduirile şi la momentul arestării au arătat la Isus ca eretic şi instigator la revolte. Aceşti doi evrei au participat ca martori şi la judecata asupra lui Isus care a durat 40 de zile şi la care au confirmat că anume el este acel om care spunea lucruri blasfemătoare şi instigătoare la revoltă împotriva religiei evreeşti.Istoria cu sărutul lui Iuda nu poate fi considerată a fi veritabilă deoarece după legea evreiască trbuie să existe nu mai puţin de doi martori, judecata nu se poate baza pe marturisirile a doar unui singur om.Numele lui Iuda Iscariot apare în apocriful evreesc „Legenda despre Ieşua din Nazaret sau Balada despre cel spînzurat”. Iuda Iscariot este nume deformat ce provine din expresia evreiască „iş craiot”- „cel de la margine de oraş”. Anume „Iehuda de la margine de oraş” văzînd că se apropie sărbătoarea evreiască „Pesah” a hotărît să-l scotă pe cel spînzurat şi conform ritualului străvechi la înhumat în grădina proprie. Dispariţia trupului a făcut mare vîlvă printre adepţii lui Isus, aceştea trîmbiţînd la fiecare colţ că aceasta este dovada că Isus sa înâlţat. Sinhedrinul  deranjat de răspîndirea acestor zvonuri  a început urgent căutarea trupului dispărut pentru a arăta că divinitatea lui Isus este un mit. În scurt timp Iehuda Iş-Craiot a fost găsit, acela a arătat unde este mormîntul lui Isus, a permis deshumarea lui, însă, a cerut drept recompensă 30 de arginţi pentru cheltuelele suportate la înmormîntare – cumpărarea jiuljiului, plata celor care au săpat mormîntul şi şanţul de scurgere a apelor de ploae din jurul lui dar şi pentru alte lucrări. Iş-Craiot a primit acei 30 de arginţi neştiind că numele său va rămîne în istorie ca sinonim al trădării.Based on  Pyotr Liukimson
Vechimea Bibliei
VECHIMEA BIBLIEIDin copiile Bibliei, care sau păstrat până in zilele noastre, cele mai vechi se consideră manuscrisele din Alexandria, Vatican şi Sinai. Aceste trei manuscrise se datează cu a doua jumătate al secolului IV după Hristos. Ele sunt scrise în limba greacă. Cum au apărut aceste codexuri se cunoaşte foarte puţin. Manuscrisul din Alexandria a fost făcut cadou în a. 1628 împăratului englez Carol I de patriarhul Chiril Lucaris, cel din Sinai a fost descoperit de teologul Tischendorf abia în secolul XIX şi cel din Vatican a fost găsit în a.1475. De cine şi în ce condiţii nu se ştie.După cum se vede, toate trei copii ale Bibliei, şi-au făcut apariţia abia după sec.XV. Vechimea acestor manuscrise se bazează doar pe autoritatea lui Tischendorf. El a datat aceste codexuri făcînd apel la aşa numitul „stil de scris” adică datare paleografică. .Dar datarea paleografică necesită compararea scrisului codexurilor cu scrisul din texte deja datate, cum ar fi documente de tip scrisori, contracte şi alte de acest tip. Acest lucru nefiind posibil de făcut, atunci şi datarea paleografică nu poate fi considerată ca o metodă veridică de datare. Paleografia depinde complet de hronologia globală existentă deja şi atunci întrăm într-un cerc vicios. Hronologia în bună parte se bazează pe paleografie şi invers. Manuscrisele de la Cumran se datează cu începutul erei noastre doar pe baza unui papyrus evreesc găsit în a.1902. Învăţaţii nici chiar în zilele noastre nu pot ajunge la o concluzie comună când a fost scris acest papyrus. Sa ajuns la înţelegerea ca papirusul să fie datat cu începutul e.n. Comparînd stilul scrisului sa ajuns la concluzia că manuscrisele de la Cumran sunt puţin mai vechi. Alte dovezi veridice nu există.Nu există nici un exemplar al Bibliei în ebraică datat mai devreme de sec.IX. Cel mai vechi manuscript evreesc care conţine în întrgime Vechiul Testament  se presupune că aparţine a.1008.Este acceptată părerea că canonul Bibliei a fost instituit de soborul de la Laodicea în a.363, dar nu sa păstrat nici un act care ar confirma acest lucru. Oficial canonul Bibliei a fost stabilit de soborul de la Trident care a avut loc in anii 1545-1563. Atunci au fost nimicite o mulţime de cărţi care au fost numite apocrife adică care nu se încadrau in doctrina oficială bisericească şi în hronologia oficială.
CRITICI LA ADRESA HRONOLOGIEI
   Pentru oamenii de ştiinţă a secolului XX gîndul că în decurs de secole sa mers pe o cale greşită era o absurditate fiindcă întra în contradicţie cu tradiţia deja instalată. Totuşi, pe parcursul anilor, cu dezvoltarea hronologiei, tot mai mulţi istorici au ajuns la concluzia că multe date din antichitate vin în contradicţie cu hronologia lui Scaligher.    Newton, Isaac(1643-1727) . A scris cîteva lucrări critice la adresa hronologiei lui Scaliger.Noua hronologie a lui Newton este cu mult mai scurtă decît hronologia care există in zilele noastre.    Jean Hardouin. (1646-1724) Membru al ordinului iezuiţilor,din 1683 director al bibiliotecii regale din Franţa, professor de teologie. A scris o mulţime de lucrări în materie de istorie, arheologie, numismatică şi hronologie. El afirma că multe din lucrările autorilor antici au fost scrise cu sute de ani mai tîrziu. A ajuns la concluzia că toate lucrările antice au fost scrise începînd cu secolul XIII, Hristos împreună cu apostolii spuneau predicile sale în limba latină, toate operele de artă antice sunt false. La comanda bisericii catolice, 28 ani a adunat din întreaga lume toate actele bisericeşti incepînd din primul secol după Hristos, prelucrîndu-le şi editîndu-le  cu comentarii. Dar a expus aceste acte unei critici foarte dure exprimînduşi neîncrederea în veridicitatea lor încît biserica a fost nevoită să interzică pentru zece ani această colecţie. Doar după ce a fost impus de ordinul iezuiţilor să se dezică de afirmaţiile sale aceste lucrări au fost permise.    Robert Baldauf.Filolog elveţian, a scris lucrarea „Istoria şi critica” în care a demonstrat că nu numai istoria antichităţii dar şi începutul istoriei medievale au fost falsificate în epoca Renaşterei.    Wilhelm Kammeier (1890-1900? – 1959).Notar german. A avut posibilitatea să luceze cu acte notariale vechi. Analizîndu-le a ajuns la concluzia finală că istoria pînă la 1300 este imposibil de restabilit fiindcă toate actele vechi au fost falsificate. A afirmat ca Noul Testament a fost născocit sau rescris de biserica catolică şi chiar şi în zilele noastre biserica se ocupă cu falsificarea actelor vechi pentru a-şi afirma măreţia şi dreptul la vechime. Lucrarile lui Kammeier au fost confiscate şi o perioadă au fost considerate perdute.    N.A.Morozov (1854-1946) Om de ştiinţă-enciclopedist rus, a scris lucrarea fundamentală „Hristos”. Analizînd o mulţime de materiale, Morozov a venit cu argumente în favoarea ipotezei că istoria antichităţii a lui Scaliger este artificial prelungută în timp. Această ipoteză se bazează pe textele care descriu acelaş eveniment dar care sunt datate cu ani şi chiar epoci diferite.    A.T.Fomenko, G.V.Nosovsky, oameni de ştiinţă contemporani din Rusia, autori a mai multor lucrări în care pe baze matematice au formulat teoria Hronologiei noi. Aceste lucrări au o rezonanţă puternică în rîndul istoricilor ruşi, mulţi dintre ei numindu-i pe autori pseudoistorici. Totuşi lucrarile acestor autori sunt puternic argumentate şi capătă tot mai mulţi admiratori şi susţinători.    Aceştia sunt doar o mică parte din oamenii de ştiinţa care au alte viziuni asupra hronologiei istoriei. Şi deoarece pe parcursul anilor întrebările apărute nu dispar ba dimpotrivă, se înmulţesc, se menţine şi problema aflării răspunsului corect.
HRONOLOGIA - ŞTIINŢĂ BISERICEASCĂ
                            Apariţia şi dezvoltarea iniţială a hronologiei a avut loc în sînul bisericii şi o perioadă foarte îndelungată sa aflat sub un control absolut din partea ei. În lucrările fundamentale ale lui Scaliger şi Petavius hronologia anticâ este redată prin tabele de date fară a fi argumentate printrun studiu. Şi nu este de mirare fiindcă în decurs de secole istoria ca atare rămînea istoria bisericii creştine şi era scrisă de feţe bisericeşti.Se consideră că bazele hronologiei au fost stabilite de către Eusebiu Panfil şi binecuvîntatul Ieronim în secolul IV. Lucrarea lui Panfil şi Ieronim “Hronica” a fost descoperită doar în Evul mediu tîrziu şi are numai cîteva fragmente autentice în limba greacă. Restul constă din traduceri în latină de Ieronim.În secolul XIV Nichifor Calista a încercat să scrie o nouă istorie a antichităţii dar a repetat doar cele spuse de Panfil. Trebue de remarcat că lucrarea lui Panfil a fost publicată mai tîrziu decît lucrarea lui Nichifor. Logic ar fi să concluzionăm că lucrarea lui Calista a fost o sursă de inspiraţie pentru “anticul” Eusebiu Panfil.Deoarece mai toţi hronologii erau oameni evlavioşi sau deţineau funcţii importante în biserica creştină concepţia hronologică a fost bazată pe interpretarea datelor numerice din Biblie.Majoritatea documentelor au ca punct de pornire in descrierea evenimentelor data facerii lumii dar această dată variază de la un istoric la altul şi această amplitudă are circa 2100 ani. Aceasta a adus la o încurcătură foarte mare. Scaliger cu Petavius primii au încercat să folosească metoda astronomică pentru a confirma veridicitatea datelor hronologice bazate pe scrierile biblice. Anume a confirma şi nu a controla fiindcă Biblia cu autoritatea ei elimina orice dubii. Încercarea aceasta astronomică a fost considerată ca o metodă “ştiinţifică” şi împreună cu autoritatea biblică au dus la încrederea deplină în acest sistem de date.Către secolul XIX istoricii au ajuns la concluzia că lucrul este făcut şi a rămas doar o nimica toată- elaborarea unor detalii.Începînd cu secolul XX avem istoria aşa cum a fost scrisă de Eusebiu, Ieronim, Teofil, Augustin, Clement din Alexandria, Scaliger şi Petavius.
CRITICI LA ADRESA HRONOLOGIEI II
    Versiunea hronologică a lui Scaliger desigur că nu era unică. Profesorul E.Bikerman a declarat că există haos in tabelele cu date ale evului mediu. Analizele documentelor vechi arată că preconceperea timpului în trecutul îndepărtat diferă brusc de nivelul actual. Dispozitivele de măsurare a timpului au fost ceva nemaipomenit pîn în secolele XIII-XIV. De obicei în epoca medievală se foloseau clepsidrele de apă şi ceasurile de soare şi de nisip. Ceasul de soare putea fi folosit doar atunci cînd era soare, clepsidrele erau obiecte de mare căutare şi foarte scumpe. La sfîrşitul secolui IX la măsurarea timpului se foloseau lumînările.Împăratul anglo-saxon Alfred cel Mare lua cu sine in călătorii lumînări de aceiaş lungime şi ordona să se aprindă una după alta. Această metodă se aplica şi în secolele XIII-XIV. Călugării se orientau în timp după numărul foilor citite din cărţile sfinte. În acea perioadă se dezvoltă cabalaua hronologică. Adepţii ei susţineau că intervalele de timp care se folosesc pentru masurarea timpului pe pămînt capătă cu totul alte dimensiuni cînd se aplică la masurarea evenimentelor biblice. Augustin echivala o zi biblică cu o mie de ani pămînteşti şi astfel încerca să afle vîrsta omenirii.    Există şi o mulţime de anahronisme în istoriografia medievală. Un exemplu îl constă frescele din biserici unde patriarhi şi împăraţi din testamentul vechi sunt îmbrăcaţi în strae ale evului mediu şi se află in companii cu personaje antice. Cruciaţii secolului XI considerau că îi pedepsesc pe calăii lui Hristos şi nu pe urmaşii urmaşilor acelora.       



Dionysius Petavius                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                  Joseph Justus Scaliger                                  

    Видимый текстскрытый текст                            La temelia hronologiei au stat doua feţe bisericeşti: istoricii-cronologici vestiţi din evul mediu Scaliger(1540-1609) şi Petavius(1583-1652). Versiunea istoriei antice şi a evului mediu care astăzi este cunoscută se bazează pe scrierile acestor doi invăţaţi medievali. Ea este rodul unei munci istovioare a mai multor istorici din evul mediu care au încercat să restabilească istoria autentică a trecutului.Istoria pe care noi astăzi o cunoaştem se bazează în mare parte pe izvoare scrise, mai puţin pe cele scrise pe petre. Baza o constitue textele scrise, letopiseţele şi altele.Cînd nouă ni se spune că Genghis Khan în anul cutare a cucerit jumătate din lume, înseamnă doar că aşa este scris în sursele scrise care au ajuns pînă in zilele noastre. Aici apare întrebarea: cînd au fost srise aceste surse? De obicei se consideră că există letopiseţe care au fost scrise pe timpul lui Genghis Khan de martori oculari al acestor evenimente. Nu este adevărat. Versiunile letopiseţelor care există astăzi sunt scrise mult mai tîrziu, sute de ani după ce au avut loc evenimentele descries în ele. Unul şi acelaş eveniment real poate apărea in mai multe letopiseţe dar deseori diferit. Atît  de diferit încît  la prima vedere nici nu se poate crede că este vorba despre unul şi acelaş eveniment. In manualele contemporane de istorie antică acelaş Genghis Khan este descries de mai multe ori dar sub alt nume şi în epoci diferite. Deoarece în vechime oamenii aveau mai multe nume-porecle şi nimerind în letopiseţe diferite, erau scrişi cu numele care era cunoscut pe teritoriul unde a fost scris acest letopiseţ. Aceasta se putea întîmpla şi din cauza greşelilor, încurcăturilor, traducerilor greşite a textelor.Studiind istoria scrisă, nu trebue să uităm ca cuvintele, numele proprii,denumirile geografice cu trcerea timpului şi-au schimbat sensul. Unul şi acelaş cuvînt în epoci diferite are şi noţiuni diferite. Denumirile geografice, cu trecerea anilor şi-au schimbat şi ele locul. Hărţile geografice erau si ele diferite, unicale, în exemplare unice, cu denumiri geografice diferite. Doar cu apariţia maşinei de imprimat au apărut şi hărţile tirajate în mai multe exemplare.Creată final în secolul XVI şi acceptată astăzi hronologia istoriei antichităţii şi al evului mediu, totuş este departe de a fi adevărată. Mulţi învăţaţi remarcabili au ajuns la concluzia că istoria trbuie rescrisă dar se pare că acest lucru este aproape că imposibil de făcut.
REFORMELE


În fostul lagăr socialist reformele au fost declarate  odată cu schimbarea conducerii de atunci, adică cu numirea lui Gorby in funcţia de boss al partidului cîrmaci. Au trecut de atunci vre-o douăzeci şi cinci de ani, URSS nu mai există şi lagărul socialist a dispărut, dar carul reformelor aşa si a rămas neurnit din loc. Ce se întîmplă? Care-i cauza?  Specialiştii în ale menajementului susţin ca reformele pot reuşi doar atunci când ne vom schimba felul de a gândi şi atîrnarea faţă de problemele apărute. Omului îi este caracteristic conservatorismul deci, totul depinde de disponibilitatea lui internă faţă de reforme. Reformelor se opun nu numai cadrele superioare de conducere dar şi cetăţeanul simplu. Cauza acestei rezistenţe este civilizaţia contemporană care suprimă dezvoltarea instinctului cercetării, căutării adevărului. Din copilărie suntem înconjuraţi cu o mulţime de interdicţii. Sistemul educaţional şi cel de învăţămînt puţin câte puţin aduc la dispariţia acestui instinct. Noi devenim lenoşi şi lipsiţi de curiozitate. Mai ales că tot ce este nou este legat de riscuri. Are rost să riscăm, să încercăm ceva nou?  Încercînd să reformăm ceva trebue să cunoaştem unele motive ale rezistenţei:-         necunoaşterea scopului schimbărilor -         non-participarea la planificarea lor-         parerea că reformele sunt doar de dragul scopurilor personale ale liderilor-         ignorarea tradiţiilor şi stilului obişnuit de viaţă al cetăţenilor-         lipsa informaţiei despre însăşi reformele-         detectarea erorilor în procesul de pregătire a reformei(chiar şi cele minime)-         frica de creştere accentuată a volumului de lucru-         părerea că deja lucrurile merg bine-         neîncrederea în iniţiatorul schimbărilor, lipsă de respect pentru elCompetenţa liderului oferă oamenilor încrederea în acţiunile sale. Personalitatea oferă satisfacţie de la comunicare cu acest lider. Caracterul inspiră respect.  Are oare societatea noastră aşa lideri?
USTUROIUL SI O VIATA SANATOASA
    Am avut astă vară niste musafiri din străinătate. O verişoară de-a mea lucrează in Spania: Are grijă de un batrînel. Fiindu-i dor de Moldova, a hotărît să-şi i-a lucru acasă, adică a poftit batrînul în ospeţie. Acela, la ai să-i 78 ani încă nu şi-a perdut speranţa de viaţă şi pofta de aventuri, aşa că au procurat bilete la autobus şi în trei zile au fost la Moldova.   A fost purtat spaniolul pe la toate neamurile noastre şi desigur că a fost primit aşa cum e la moldoveni. Şi vin roşu, şi vin alb,şi zacuscă, şi o vorbă bună. Spaniolul nu se lăsa mult rugat sa seveasca ceva din bucate şi vin bea in rînd cu toţii de se mira lumea de pofta lui sănătoasă. Stînd împreuna la o masă ,la un moment am observat că moşul a scos nişte pastile din buzunar, a ales vre-o câteva şi le-a aruncat în gură. Am încercat să-i torn apă într-un pahar dar el a fost mai iute ca mine. În loc de apă şi-a turnat vin . Oho!mi-am zis.Iaca aista moşneag!    M-am interesat de verişoară, cum de spaniolii se simt aşa de bine la vîrste atît de înaintate. Usturoiul, vinul roşu şi bucate gătite din boabe este cauza longivităţii spaniolilor. Usturoiul este folosit la preparare feluritelor mîncăruri, aproape că nu există fel de bucate în care el să nu fie adăugat. Căpaţîna de usturoi se spală , si aşa cu coajă cu tot se pune la fiert cu boabe sau terci. Vinul roşu este nelipsit de la orişice masă. În jur la un litru de vin pe zi consumă un spaniol sănătos.Şi nu e de mirare ca lonjivitatea in Spania este atît de ridicată. Usturoiul şi vinul roşu conţin antioxidanţi foarte puternici care protejază organizmul uman împotriva cancerului şi nu numai.    
Partidul si poporul
Poporul este dator să-şi primească bucăţica de pine doar din mina partidului, şi să sărute această mînă pentru aceia că nu este lăsat să moară de foame.                                                                                          Игорь Бунич                                                                                                                                                                                                Пятисотлетняя война в России                                                                                         

Generat în 0.299 secunde.