Extensibil

                           TEORIA A TREI GENERATII    Prima generaţie este lichidată, a doua generaţie ţine cont de frică şi se supune, i-ar a treia generaţie este educată, şi chiar crede, în minciună şi neadevăr.                                                         S.I.Chircă

                                  BASARABIA ŞI RUSIA    Basarabia a fost pentru Rusia un izvor de materie primă agricolă şi forţă de muncă eftină. Basarabenilor nu li se cerea sa înveţe carte pentru că "ţăranii nu se revoltau şi ascultau de autorităţile ruseşti", pe cînd copii lor cu carte "se uită mai mult peste Prut". În fosta URSS aşa-numita "revoluţie culturală" a dat carte tuturora, însă nu şi carte necesară moldovenilor (românilor). Conform datelor oficiale ale ultimului recensămînt, moldovenii ca număr de populaţie erau pe locul 11 în numărul total al etniilor, iar conform instruirii-studii medii specializate şi studii superioare calculat la 10 000 persoane pe locul 38, după ciukci.                              V. Hoholkov, instructor responsabil al PCUS pe RSSM 

                               ÎNSEMNĂRI DESPRE ROMÂNI Karl Marx în lucrarea sa "Însemnări despre români" scrie că poporul român este un obstacol între Rusia şi slavii din balcani. Existenţa celor două ţări românesti contravine intereselor imperiale ruseşti dar este necesară pentru Europa.

                                           ABSURDITATEA IDEILOR SOCIALISTE Am citit în "LA", №8, 2012 un articol de Valeriu Dulgheru despre socialiştii moldoveni. Frumos articol, mi-a plăcut. Mi-am notat şi un fragment din el. Un profesor de la o universitate economică din Suedia avea o dispută cu studenţii săi pe tema socialismului. Studenţii demonstrau că socialismul este calea corectă de dezvoltare a societătii în timp ce profesorul susţinea contrariul. La un moment dat profesorul le-a spus ca va face un experiment asupra socialismului. Se va face media tuturor notelor la teste şi fiecare va primi aceiaş notă. După primul test notele au fost adunate şi împărţite la numărul de studenţi şi toţi au primit un 8. Studenţii care au studiat intens au fost supăraţi, dar cei care au învăţat mai puţin au fost bucuroşi. La cel de-al doilea test studenţii care au învăţat puţin au învăţat şi mai puţin, i-ar cei care studiaseră mai intens şi-au spus vor si ei o "pomană" aşa că şi ei au studiat mai puţin. Media a fost 6. După al treilea test media a fost 4. Notele nu au fost crescătoare deoarece nimeni nu a dorit să înveţe pentru beneficiul altcuiva. Aşa că toţi au picat examenul. "Ceia ce primeşte o persoană, fără a fi muncit pentru aceasta, trebuie produs de cineva, care, la rîndul lui, nu primeşte pentru ceia ce a muncit. Statul nu poate da cuiva ceva, fără să fi luat mai înainte de la altcineva. Cînd jumătate de populaţie vede că poate să nu muncească, pentru că cealaltă jumătate va avea grijă de ea şi cînd jumătatea care a muncit realizează că nu mai are sens să mai muncească, pentru că alţii sunt beneficiarii muncii lor, atunci aceasta este sfîrşitul oarecarei naţiuni. Nu poţi multiplica bogătia divizînd-o." În criză au ajuns ţările cu guverne socialiste ca Grecia, Italia, Spania, Portugalia. Va tolera Germania această situaţie în viitor?

Foloseam aceasta veche zicală românească avînd în vedere clinul şi mîneca hainei. Cînd, mai deunazi, aflu citind operele lui M.Sadoveanu ca G.Coşbuc susţinea că "mînec"  înseamnă "mînecatul"sau masul omului, după ce a făcut drum de o zi.      Să n-ai de-a face cu anume semeni ai tăi nici în clin (culmea dealului, colină), nici în mînec,- nici în valea popasului.

                                                                                                                                           Cum numai creştinizmul persecutat a devenit o religie dominantă şi de stat – biserica s-a cufundat în corupere, fals şi sînge.      Înseamnă oare acest lucru, că creştinizmul este aşa de rău? Nu! Pur şi simplu locul preotului este în catacombe şi nu pe amvonul de aur.                                                     M. Veller, Totul despre viaţă

                                           În ce îi priveşte pe oameni, Zeus le-a trimis femeia, această "frumoasă calamitate"(Th.585), sub forma Pandorei, "darul tuturor zeilor"(Munci, 81 sq). "Capcană adîncă şi fără ieşire sortită oamenilor", astfel o denumea Hesiod; "căci din ea a purces spiţa, seminţia blestemată a femeilor, osînda teribilă instalată în mijlocul muritorilor"(Th.592 sq).                  Pandora deschide misterioasa cutie şi toate relele se răspîndesc în lume. Cînd ea pune la loc capacul, numai Speranţa se mai găsea pe fundul vasului. Remarcă Sechan şi Leveque: "este exact cea ce dorea Zeus iritat, să-l supună pentru eternitate pe om "trudei" (Munci, 91), de aceia el a pus în vas şi Speranţa "pentru ca ea să hrănească vanele eforturi ale muritorilor" (Simonide)

        Pe scurt, departe de a fi binefăcătorul omenirii, Prometeu este responsabil de decăderea ei actuală. La Mecone el a provocat separarea totală, definitivă dintre zei şi oameni. Apoi răpind focul, el a scos din fire pe Zeus şi a stîrnit astfel intervenţia Pandorei, adică apariţia femeii, şi prin urmare, răspîndirea a tot felul de griji, tribulaţii şi nenorociri. În fond "răul reprezintă răzbunarea lui Zeus.  

Versiunea oficială: În februarie 1918 detaşamentele muncitoreşti prost înarmate, formate din voluntari,  au zdrobit trupele germane lîngă oraşele Pscov şi Narva.În cinstea acestei victorii ziua de 23 februarie a devenit zi de sărbătoare şi de la acea dată se începe istoria Armatei Roşii.            În realitate evenimentele sau produs cu totul altfel.        Pentru nimeni nu mai este secret că primul stat socialist din lume a fost creat de Lenin cu ajutorul Germaniei şi sa aflat sub protectoratul acestei ţări. Germania era recunoscătoare regimului bolşevic că acela a scos Rusia din război şi ajuta bolşevicii prin toate mijloacele posibile, începînd de la finanţarea loviturii de stat din octombrie  şi terminînd cu ajutor militar.Această stare a lucrurilor sa menţinut pînă în noembrie 1918 cînd Germania a suferit înfrîngere în război.      Pentru a scoate cît mai curînd posibil Rusia din război, în martie 1917 autorităţile militare a Germaniei au ajuns la o înţelegere secretă cu Lenin şi acoliţii săi. În urma acestei întelegeri Lenin a primit ajutor financiar pentru a duce activităţi distructive în imperiul ţarist şi in cazul unei lovituri de stat, Germania se obliga să-l ajute pe Lenin şi cu trupe militare ca acela să se menţină la putere.Pentru a înfăptui acest program, în aprilie 1917 sub acoperirea paşaportului suedez fals la Petrograd soseşte şeful statului major german polcovnicul Genrih von Ruppert.El aduce cu sine ordine secrete către trupele germane şi austriece care se aflau în lagăre pentru prizonieri, sub Petrograd,  ca acelea să-i susţină prin toate mijloacele pe bolşevici.Bolşevicii la rîndul lor trebuiau sa-i aprovizioneze pe prizonieri cu armament şi muniţii. Corabia militară „Ястреб”, care era controlată de bolşevici, aduce din Germania armament pentru prizonieri chiar către ziua de 25 octombrie.Această corabie a mai adus cu sine şi un alt vas care era încărcat cu tunuri.Din aceste tunuri peste cîteva zile a fost oprit Krasnov, care venea in ajutor guvernului provizoriu. Chiar după primele salve de tun Krasnov a înţeles că are de a face cu profesionişti germani şi nu cu muncitorii de la uzina Putilof. În aceste lupte detaşamentele lui Krasnov au fost învinse el fiind luat prisonier. Soldaţii germani şi austrieci au înăbuşit şi răscoala şcolilor militare din Petrograd iar pe 29 octombrie, la parada militară, mărşăluind cu pas cadenţat în faţa lui Lenin şi a guvernului „muncitoresc-ţărănesc”, în loc să strige „Trăiască revoluţia mondială” au strigat „ Trăiască kaizerul Vilhelm”. Atunci Lenin a înţeles că soldaţii erau fideli Germaniei şi nu le păsa de soarta bolşevicilor.                                                                               După pacea de la Brest prizonierii de război trebuiau repatriaţi dar vine un nou ordin din partea comandamentului german ca soldaţii germani şi austrieci să formeze detaşamente de susţinere a guvernului bolşevic.Ordinul era alcătuit în aşa mod ca să pară că soldaţilor li se propune în mod benevol să se înroleze în aceste detaşamente. Aceste detaşamente au stat la baza formării Armatei Roşii.Sa ajuns la aproape 300 mii de soldaţi „internaţionalisti”.În acea perioadă aşa forţe n-avea nimeni în Rusia.Foarte eficiente aceste forţe au fost atunci cînd a fost nevoie de suprimat răscoalele ţărăneşti şi muncitoreşti şi cînd sa purces la arestări in masă a aşa numitei burghezii.Aceste detaşamente se ocupau cu dezertirii din Armata Roşie, din ele se complectau detaşamentele speciale ale”ЧК”, şi alte detaşamente care se ocupau cu represaliile populaţiei.Cu timpul ele au fost completate cu o mulţime de nemernici din rîndul populaţiei băştinaşe şi la un moment dat erau numeric mai superioare de cît forţele germane care au ocupat teritoriul vestic al fostului imperiu ţarist, în conformitate cu înţelegirile Păcii de la Brest.      Ca să înţelegem de ce Germania a susţinut regimul lui Lenin şi după Pacea de la Brest trbuie să cunoaştem ce se petrecea şi după culisele acelor evenimente. Ştim cu toţii ca tovarăşul Troţkii brusc a întrerupt tratativele cu reprezentanţii  blocului puterilor centrale şi în consecinţă trupele germane au început ofensiva spre Petrograd.Troţkii a anunţat că a acţionat în conformitate cu înţelegerile avute cu Lenin mai înainte. Renunţarea la tratative în acel moment putea să aducă la catastrofă pentru regimul bolşevic. Să nu uităm de cei 300 mii de „internaţionalişti” germani. De aceia se pare că a fost vorba de o perdea de fum, sub acoperirea căruia bolşevicii au semnat ultimatumul de la Brest. În urma acestui ultimatum Germania a ocupat aproape toată partea europeană a fostului imperiu ţarist.Această pace de la Brest a fost achitarea de bolşevici a datoriei faţă de Germania pentru ajutorul acordat la lovitura de stat şi menţinerea ulterioară la putere.Dar, ca să pară că n-a fost nici o întelegere prevalabilă şi că guvernul bolşevic semnează ultimatumul sub presiunea circumstanţelor apărute,Troţkii recurge la acea acţiune de întrerupere a tratativelor. Din acea perdea de fum făceau parte şi detaşamentele de voluntari conduse de matrosul Dîbenko care au imitat o opunere de rezistenţă trupelor germane pe 24 februarie sub Pskov şi pe 3 martie sub Narva. După mici ciocniri cu trupele germane detaşamentele revoluţionare se retrag, mai bine zis fug, dar şi ofensiva germanilor pe neaşteptate se opreşte.      Germania putea profita de consecinţele Păcii de la Brest doar atîta timp cît la putere în Rusia se afla regimul lui Lenin. Căderea acestui regim şi venirea la putere la Moscova a forţelor patriotice aducea inevitabil la anularea înţelegerilor în urma Păcii de la Brest. Din această cauză trupele Germane lau susţinut pe Lenin şi dupa. To be continued

                          P.Liukimson în cartea sa "Evreii şi banii" scrie că, dacă pentru creştinii ortodocşi Isus din Nazaret este fiul lui Dumnezeu, întruchiparea Domnului în fiinţă umană, produs al concepţiei imaculate atunci pentru evrei el întotdeuna a fost şi rămîne un eretic periculos, un renegat născut în urma unui adulter al mamei sale. În mai multe surse evreeşti cum ar fi „Talmud”-ul şi unele apocrife Ieşua Ben-Pandir este considerat ca fiu al Mariei şi al soldatului roman Pandir. Din „Talmud” se poate de aflat multe amănunte despre viaţa şi faptele lui Hristos dar   nu se spune nimic despre alt personaj al Noului Testament care este strîns legat de mitul despre 30 arginţi şi anume Iuda Iscariot. Există două lucrări evreeşti care descriu cum sau petrecut lucrurile în realitate cu judecata lui Hristos şi de unde au apărut cei 30 arginţi.Tractatul „Sanhedrin” povesteşte cum au fost extrase dovezile care au permis trimiterea in judecată a lui Isus sub invunuire de apostazie. Sub masca de „ucenici” Sanhedrinul a trimis la Isus doi evrei care fiind profund religioşi au ascultat atent propovăduirile şi la momentul arestării au arătat la Isus ca eretic şi instigator la revolte. Aceşti doi evrei au participat ca martori şi la judecata asupra lui Isus care a durat 40 de zile şi la care au confirmat că anume el este acel om care spunea lucruri blasfemătoare şi instigătoare la revoltă împotriva religiei evreeşti.Istoria cu sărutul lui Iuda nu poate fi considerată a fi veritabilă deoarece după legea evreiască trbuie să existe nu mai puţin de doi martori, judecata nu se poate baza pe marturisirile a doar unui singur om.Numele lui Iuda Iscariot apare în apocriful evreesc „Legenda despre Ieşua din Nazaret sau Balada despre cel spînzurat”. Iuda Iscariot este nume deformat ce provine din expresia evreiască „iş craiot”- „cel de la margine de oraş”. Anume „Iehuda de la margine de oraş” văzînd că se apropie sărbătoarea evreiască „Pesah” a hotărît să-l scotă pe cel spînzurat şi conform ritualului străvechi la înhumat în grădina proprie. Dispariţia trupului a făcut mare vîlvă printre adepţii lui Isus, aceştea trîmbiţînd la fiecare colţ că aceasta este dovada că Isus sa înâlţat. Sinhedrinul  deranjat de răspîndirea acestor zvonuri  a început urgent căutarea trupului dispărut pentru a arăta că divinitatea lui Isus este un mit. În scurt timp Iehuda Iş-Craiot a fost găsit, acela a arătat unde este mormîntul lui Isus, a permis deshumarea lui, însă, a cerut drept recompensă 30 de arginţi pentru cheltuelele suportate la înmormîntare – cumpărarea jiuljiului, plata celor care au săpat mormîntul şi şanţul de scurgere a apelor de ploae din jurul lui dar şi pentru alte lucrări. Iş-Craiot a primit acei 30 de arginţi neştiind că numele său va rămîne în istorie ca sinonim al trădării. Based on  Pyotr Liukimson

   Pentru oamenii de ştiinţă a secolului XX gîndul că în decurs de secole sa mers pe o cale greşită era o absurditate fiindcă întra în contradicţie cu tradiţia deja instalată. Totuşi, pe parcursul anilor, cu dezvoltarea hronologiei, tot mai mulţi istorici au ajuns la concluzia că multe date din antichitate vin în contradicţie cu hronologia lui Scaligher.     Newton, Isaac(1643-1727) . A scris cîteva lucrări critice la adresa hronologiei lui Scaliger.Noua hronologie a lui Newton este cu mult mai scurtă decît hronologia care există in zilele noastre.     Jean Hardouin. (1646-1724) Membru al ordinului iezuiţilor,din 1683 director al bibiliotecii regale din Franţa, professor de teologie. A scris o mulţime de lucrări în materie de istorie, arheologie, numismatică şi hronologie. El afirma că multe din lucrările autorilor antici au fost scrise cu sute de ani mai tîrziu. A ajuns la concluzia că toate lucrările antice au fost scrise începînd cu secolul XIII, Hristos împreună cu apostolii spuneau predicile sale în limba latină, toate operele de artă antice sunt false. La comanda bisericii catolice, 28 ani a adunat din întreaga lume toate actele bisericeşti incepînd din primul secol după Hristos, prelucrîndu-le şi editîndu-le  cu comentarii. Dar a expus aceste acte unei critici foarte dure exprimînduşi neîncrederea în veridicitatea lor încît biserica a fost nevoită să interzică pentru zece ani această colecţie. Doar după ce a fost impus de ordinul iezuiţilor să se dezică de afirmaţiile sale aceste lucrări au fost permise.     Robert Baldauf.Filolog elveţian, a scris lucrarea „Istoria şi critica” în care a demonstrat că nu numai istoria antichităţii dar şi începutul istoriei medievale au fost falsificate în epoca Renaşterei.     Wilhelm Kammeier (1890-1900? – 1959).Notar german. A avut posibilitatea să luceze cu acte notariale vechi. Analizîndu-le a ajuns la concluzia finală că istoria pînă la 1300 este imposibil de restabilit fiindcă toate actele vechi au fost falsificate. A afirmat ca Noul Testament a fost născocit sau rescris de biserica catolică şi chiar şi în zilele noastre biserica se ocupă cu falsificarea actelor vechi pentru a-şi afirma măreţia şi dreptul la vechime. Lucrarile lui Kammeier au fost confiscate şi o perioadă au fost considerate perdute.     N.A.Morozov (1854-1946) Om de ştiinţă-enciclopedist rus, a scris lucrarea fundamentală „Hristos”. Analizînd o mulţime de materiale, Morozov a venit cu argumente în favoarea ipotezei că istoria antichităţii a lui Scaliger este artificial prelungută în timp. Această ipoteză se bazează pe textele care descriu acelaş eveniment dar care sunt datate cu ani şi chiar epoci diferite.     A.T.Fomenko, G.V.Nosovsky, oameni de ştiinţă contemporani din Rusia, autori a mai multor lucrări în care pe baze matematice au formulat teoria Hronologiei noi. Aceste lucrări au o rezonanţă puternică în rîndul istoricilor ruşi, mulţi dintre ei numindu-i pe autori pseudoistorici. Totuşi lucrarile acestor autori sunt puternic argumentate şi capătă tot mai mulţi admiratori şi susţinători.     Aceştia sunt doar o mică parte din oamenii de ştiinţa care au alte viziuni asupra hronologiei istoriei. Şi deoarece pe parcursul anilor întrebările apărute nu dispar ba dimpotrivă, se înmulţesc, se menţine şi problema aflării răspunsului corect.

    Versiunea hronologică a lui Scaliger desigur că nu era unică. Profesorul E.Bikerman a declarat că există haos in tabelele cu date ale evului mediu. Analizele documentelor vechi arată că preconceperea timpului în trecutul îndepărtat diferă brusc de nivelul actual. Dispozitivele de măsurare a timpului au fost ceva nemaipomenit pîn în secolele XIII-XIV. De obicei în epoca medievală se foloseau clepsidrele de apă şi ceasurile de soare şi de nisip. Ceasul de soare putea fi folosit doar atunci cînd era soare, clepsidrele erau obiecte de mare căutare şi foarte scumpe. La sfîrşitul secolui IX la măsurarea timpului se foloseau lumînările.Împăratul anglo-saxon Alfred cel Mare lua cu sine in călătorii lumînări de aceiaş lungime şi ordona să se aprindă una după alta. Această metodă se aplica şi în secolele XIII-XIV. Călugării se orientau în timp după numărul foilor citite din cărţile sfinte. În acea perioadă se dezvoltă cabalaua hronologică. Adepţii ei susţineau că intervalele de timp care se folosesc pentru masurarea timpului pe pămînt capătă cu totul alte dimensiuni cînd se aplică la masurarea evenimentelor biblice. Augustin echivala o zi biblică cu o mie de ani pămînteşti şi astfel încerca să afle vîrsta omenirii.     Există şi o mulţime de anahronisme în istoriografia medievală. Un exemplu îl constă frescele din biserici unde patriarhi şi împăraţi din testamentul vechi sunt îmbrăcaţi în strae ale evului mediu şi se află in companii cu personaje antice. Cruciaţii secolului XI considerau că îi pedepsesc pe calăii lui Hristos şi nu pe urmaşii urmaşilor acelora.        

În fostul lagăr socialist reformele au fost declarate  odată cu schimbarea conducerii de atunci, adică cu numirea lui Gorby in funcţia de boss al partidului cîrmaci. Au trecut de atunci vre-o douăzeci şi cinci de ani, URSS nu mai există şi lagărul socialist a dispărut, dar carul reformelor aşa si a rămas neurnit din loc. Ce se întîmplă? Care-i cauza?  Specialiştii în ale menajementului susţin ca reformele pot reuşi doar atunci când ne vom schimba felul de a gândi şi atîrnarea faţă de problemele apărute. Omului îi este caracteristic conservatorismul deci, totul depinde de disponibilitatea lui internă faţă de reforme. Reformelor se opun nu numai cadrele superioare de conducere dar şi cetăţeanul simplu. Cauza acestei rezistenţe este civilizaţia contemporană care suprimă dezvoltarea instinctului cercetării, căutării adevărului. Din copilărie suntem înconjuraţi cu o mulţime de interdicţii. Sistemul educaţional şi cel de învăţămînt puţin câte puţin aduc la dispariţia acestui instinct. Noi devenim lenoşi şi lipsiţi de curiozitate. Mai ales că tot ce este nou este legat de riscuri. Are rost să riscăm, să încercăm ceva nou?  Încercînd să reformăm ceva trebue să cunoaştem unele motive ale rezistenţei:-         necunoaşterea scopului schimbărilor -         non-participarea la planificarea lor-         parerea că reformele sunt doar de dragul scopurilor personale ale liderilor-         ignorarea tradiţiilor şi stilului obişnuit de viaţă al cetăţenilor-         lipsa informaţiei despre însăşi reformele-         detectarea erorilor în procesul de pregătire a reformei(chiar şi cele minime)-         frica de creştere accentuată a volumului de lucru-         părerea că deja lucrurile merg bine-         neîncrederea în iniţiatorul schimbărilor, lipsă de respect pentru el Competenţa liderului oferă oamenilor încrederea în acţiunile sale. Personalitatea oferă satisfacţie de la comunicare cu acest lider. Caracterul inspiră respect.  Are oare societatea noastră aşa lideri?

Poporul este dator să-şi primească bucăţica de pine doar din mina partidului, şi să sărute această mînă pentru aceia că nu este lăsat să moară de foame.                                                                                           Игорь Бунич                                                                                                                                                                                                Пятисотлетняя война в России