Live your Life

Cînd a crăpat pămîntul și visul meu de astru, Am părăsit trecutul și cerul cel albastru. Prin neagra cicatrice spre vidul fără față Pămîntul îmi înghite și ultima speranță. Ajuns în altă lume, unde pustiu-i viață „Mulțumitor”, prezentul mă sfîșie c-o ață. Atunci cînd sar prin patimi spre dorul măreției Cad în imensul deșert al josniciei. Și urc pe suferința bieților păcătoși Crezînd că umilința-i va face mai duioși. Și-o scară din schelete m-ajută să obțin Un loc călduț în tartar* și-un ștreang din pur satin. *TÁRTAR s. v. iad, infern.  Chiar dacă viața îți dă o lecției sau te pune la o grea încercare, nu sacrifica viața și fericirea altora pentru a ajunge acolo unde-ți dorești. Demnitatea este mai presus de toate!   

În noaptea târzie Și cerul plângând Vezi aripi de păsări Pe cer, alunecând... Și liniștea taie A lor răsuflare E pace, e seară Și luna-i amară. Când totul adoarme Și vântul mugește O pasăre, spre apă Sporește... Și zborul ii divin Și drumul ii  alin. Dar frica-i sporește Celui ce-i singuratic. Și inima-i descrește Și aripa nu-i bate. O oră de tăcere Un creștet întretaie. Și cerul îi dispare Din vizor... I s-a pierdut al inimii odor! În plină noapte... Și el tot mai departe, Și mai departe zboară Deja a câta oară Inima îi doboară... Să piară iubirea cei amară!

Simt energia fulgului de nea. O Doamne, cât de tare-aş vrea Ca în obraz să mi se adâncească Deşi mi-e frică c-o să se topească. Simt energia fulgului de nea. O Doamne, cât de tare-aş vrea Ca să plutească-n nepăsare Într-o totală eschivare, De tot ce e văzut sau nevăzut, De tot ce-a fost într-un trecut, Să fugă de realitate. Ah Doamne, ce absurditate! Simt energia fulgului de nea. O Doamne, cât de tare-aş vrea, Să pot să-l urmăresc în nepăsare Fără regrete, fără de mustrare. Şi oare dacă fac ceva nebun De ce inima să mi-o răpun? Oare acesta-i un păcat Dorinţa de-a trăi cu-adevărat? Aşa cum sufletul mi-o cere Din plin şi cu mare plăcere De vreau să zbor, e ăla un păcat Dacă asta mă face împăcat? Simt energia fulgului de nea Ah Doamne, cât de tare-aş vrea Să pot ateriza cu sufletul senin Chiar şi pe-un loc plin de venin.

Ca o umbra înecată în paharul de regret. Oare este-o arătare? Oare este un portret? Ca o patima se zbate în amiaza vieţii sale. Oare este-o cicatrice Sau un bocet ce răsare? Se împinge-n scrumul vieţii înc-un suflet miruit Oare este un păcătos Sau un simplu iezuit? Este-un om ce calcă dreptul Doar de Duminica Mare, Şi i se dă de pomană, de la vânt şi de la soare, Numai sute de ştergare, pentru lacrimile-amare. 

Secretul frumuseţii pure: orice persoană fericită este şi frumoasă.

Sunt o avară, dar nu şi în lacrimi, Şi cum nu-ţi pasă de tînguieli- În noaptea fierbinte, cu ochi-mi de ceară, În oglindă voi face vrăjeli! Să te văd înălţat, spre cer aşezat, Cu faţa-ţi rumeoară şi mintea hoinară, Să fii botezat cu-n nume curat, Ca-n iarnă şi-n vară să-ţi stau la inimioară. Şi chiar în zece țări şi peste zece mări, Să nu-ţi găseşti tihna cel puţin un veac, Să-ţi fiu boala ta şi tot al tău leac Iar ameninţări să-ţi fie ale mele sărutări.

Ar trebui să fiu mai bună, Cu-n spirit mai înălţător spre cer, Dar tu, făcuta-m-ai nebună Cu ochii roşii ca de ger! De cîte ori am vrut să-ţi spun, Acele înfocate vorbe, Ce sufletul… şi-acuma mi-l răpun, Iar creierul mi-l vor răsfierbe. Acum le-aş pronunţa, Deşi sunt la trecut. Dar, ca de obicei voi renunţa, Căci tot ce-a fost, am petrecut. De ce urăsc a sa bunătate, Precum uram a ta răceală? Şi surîsu-i pătimaş, Ce mă înfundă-n buimăceală? Actriţă în iubire am fost, Dar totuşi zîmbetu-i dulceag Mi-a dăruit un adăpost, Şi m-adunat din drumul meu pribeag…

 Într-o zi, îţi dai seama că nu ai prieteni, dar că nu ai nici duşmani. Înţelegi că nu ai bucurii, dar nici tristeţi. Şi totul nu are nici o culoare şi nu-ţi aduce nici o expresie pe faţă. Unica ce-ţi schimbă mimica e soarele, care enervant îţi trece prin ochi. Zăpada scîrţîe sub picioare atît de plăcut. Eşti doar tu şi cu muzica ta. Mîinile îţi sunt lăsate-n jos, de parcă muşchii nu te mai ascultă. Eşti o umbră proiectată pe zăpadă, nimic mai mult. Nu eşti singur, deşi te simţi aşa. Apeşi pe clapa timpului şi ea răsună într-un Fa major grav. Zboară un gînd şi te străpunge ca o săgeată, dar totuşi în sufletul tău nimic nu se întîmplă. Aceeşi stare de moleşeală, aceeaşi muzică, acelaşi scîrţîit al zăpezii. Involuntar, îţi dai seama că defapt aceste 30 de minute de mers, sunt unicele în care poţi fi singur, unul la unu cu tine însuţi. Mîina ta scoate nişte chei, ca mai apoi să te vezi într-un loc unde încep şi se termină problemele tale. Un loc, unde niciodată nu vei mai simţi acea stare de moleşeală, pentru că acolo ştii că nu eşti singur şi că doar acolo inima ta bate cu adevărat, deoarece pereţii acelei încăperi parcă emană şi dau sens la tot ce faci. Acel loc, unii îl numesc casă… O Doamne, cît bine e să fii acasă…

Visez Lumina aruncată-n foc. Îmbrăţisez Un întuneric gol. Uit Locul primei întîlniri. Regret Plecarea-mi inexplicabilă. Urăsc Un zîmbet semeţ. Strig La pustiul asurzit. Privesc Spre lumina întunericului. DezbracGînduri trecătoare. Îngîn Un demonic sunet. Smulg Răceala unui trup. ÎncălzescO piatră nordică. Mănînc Din mărul interzis. Dependentă De sunetul unor buze. Închid Ochii ce mă privesc. GîndescC-o minte nebună. Îmi îmbunează inima Cuvîntul Spus din adîncul unui creier.Şi fie vorba saUn fulgerCe-atinge inima de înger. Aud Trecerea timpului. În el -Totul a dispărut, Iar în tăcerea ţipătoare Mă tem De propria-mi suflare.

Vă urez în Noul An să aveţi ceea ce nu aţi avut, să simţiţi ceea ce nu aţi mai simţit, să faceţi ceea ce nu aţi mai făcut vreodată. Fie ca să aveţi gînduri cît mai frumoase, ca mai apoi acestea să se materializeze în nişte realizări pe măsură. Vă doresc să găsiţi răspunsurile la întrebările voastre.  Dacă încă nu aţi făcut-o, atunci vă urez să vă găsiţi menirea pe acest Pămînt şi nu în ultimul rînd, un drum pe care să puteţi merge cu dîrzenie. Nu uitaţi să visaţi dar doar atît cît ar trebui pentru a vă da putere ca să vă atingeţi aspiraţiile. Revizuiţi ceea ce aţi făcut în acest an, pentru a vă aduce aminte de momentele plăcute pe care le-aţi avut, de faptele bune pe care le-aţi făcut dar şi de greşeli, pentru a nu le repeta în anul ce vine.  Banii nu sunt fericirea, ci doar o resursă cu care putem construi un viitor prosper. Vă urez să fiţi mai buni şi să nu uitaţi că fericirea vine atunci, cînd îi faci pe alţii fericiţi. Iar de dragoste ce pot să spun!? Ea vine atunci, cînd te aştepţi mai puţin la aceasta.  La mulţi ani, multă sănătate şi fie ca sufletele voastre să-şi găsească liniştea!

Îţi picură geana alene plutind.Ţi se deschid ochii în lumi paralele.De vise corpul ţi-e absorbit,Şi ţi se şterg petele de acuarele. Eşti acromatic în noua ta  viaţă.Eşti bocet,eşti jale, eşti humă aleasă.Pierdut printre timp – n-ai dimineaţă,Umil şi supus în lumea-ţi hidoasă. Printre păcătoşi eşti rece cadavruŞi cu cît mai adînc cobori.Lîncezeala-ţi aduce doar negri fiori,Prin trupuri şi creieri agăţători. Asfixiat prin deshumare,Pe veci vei avea altă-nfăţişare.Partea-ţi neştiutoare şi-a reprofilat stareaCelui născut din păcat asta-i e condamnarea.

Sunt popasul unei inimiŞi în cercul de regretExplic unei mulţimiSîngele din autoportret. Înşelată de amorTrupu-mi este plin, sufletul mi-e gol. O idee amorală Îmi produce o rece amorţeală. Zîmbetu-mi fugarÎţi conturează spiritul gregar. Te regăsesc în smintireŞi fără sens reculeg, Obscura amintire Ce m-a transformat în sacrileg.