Live your LifeScriu despre ce am întîlnit în viaţă. Administratie locala |
Comenteaza
Monstrul perfect
Prin ochii mei ispititori, Cerșeam puterea unor nori, Iar energia cea vitală Creștea lăuntrica-mi răscoală. Doream s-atrag nemărginirea. Fără a ști de-al tău secret În mâna ta, eu fericirea Mi-am amplasat-o indiscret. Dar, vai! Credula mea natură În plasă repede s-a prins. N-aș fi crezut că-i impostură Zâmbetu-ți dulce și distins. Aplaudabila tandrețe Și șarmul tău incontestabil Ascunde cu acuratețe Un foarte simplu... mizerabil. Colecționar de trupuri reci, De jertfe candide și proaste, Care în vise intrinseci Cred că au prins a te cunoaște.
Prin ochii mei ispititori, Cerșeam puterea unor nori, Iar energia cea vitală Creștea lăuntrica-mi răscoală. Doream s-atrag nemărginirea. Fără a ști de-al tău secret În mâna ta, eu fericirea Mi-am amplasat-o indiscret. Dar, vai! Credula mea natură În plasă repede s-a prins. N-aș fi crezut că-i impostură Zâmbetu-ți dulce și distins. Aplaudabila tandrețe Și șarmul tău incontestabil Ascunde cu acuratețe Un foarte simplu... mizerabil. Colecționar de trupuri reci, De jertfe candide și proaste, Care în vise intrinseci Cred că au prins a te cunoaște.
Pămînt crăpat
Cînd a crăpat pămîntul și visul meu de astru, Am părăsit trecutul și cerul cel albastru. Prin neagra cicatrice spre vidul fără față Pămîntul îmi înghite și ultima speranță. Ajuns în altă lume, unde pustiu-i viață „Mulțumitor”, prezentul mă sfîșie c-o ață. Atunci cînd sar prin patimi spre dorul măreției Cad în imensul deșert al josniciei. Și urc pe suferința bieților păcătoși Crezînd că umilința-i va face mai duioși. Și-o scară din schelete m-ajută să obțin Un loc călduț în tartar* și-un ștreang din pur satin. *TÁRTAR s. v. iad, infern. Chiar dacă viața îți dă o lecției sau te pune la o grea încercare, nu sacrifica viața și fericirea altora pentru a ajunge acolo unde-ți dorești. Demnitatea este mai presus de toate!
Cînd a crăpat pămîntul și visul meu de astru, Am părăsit trecutul și cerul cel albastru. Prin neagra cicatrice spre vidul fără față Pămîntul îmi înghite și ultima speranță. Ajuns în altă lume, unde pustiu-i viață „Mulțumitor”, prezentul mă sfîșie c-o ață. Atunci cînd sar prin patimi spre dorul măreției Cad în imensul deșert al josniciei. Și urc pe suferința bieților păcătoși Crezînd că umilința-i va face mai duioși. Și-o scară din schelete m-ajută să obțin Un loc călduț în tartar* și-un ștreang din pur satin. *TÁRTAR s. v. iad, infern. Chiar dacă viața îți dă o lecției sau te pune la o grea încercare, nu sacrifica viața și fericirea altora pentru a ajunge acolo unde-ți dorești. Demnitatea este mai presus de toate!
Omul de la capătul tunelului
Eu am avut, cîndva, un vis demonicAtunci, cînd lumea din iubire se ura.Și-i fericit, acel cu trupul său agonic,Cînd nu vedea, sărmanul, nu vedeaPăcatul, cum dansa.La capăt de-ntuneric, lumina își revarsă,Acel, ce pune ștreangul la cei nemuritori.Păcatul nu-i răspunsul, ci doar o simplă farsăPe care, singuri lor, și-o fac umilii trădători.
Eu am avut, cîndva, un vis demonicAtunci, cînd lumea din iubire se ura.Și-i fericit, acel cu trupul său agonic,Cînd nu vedea, sărmanul, nu vedeaPăcatul, cum dansa.La capăt de-ntuneric, lumina își revarsă,Acel, ce pune ștreangul la cei nemuritori.Păcatul nu-i răspunsul, ci doar o simplă farsăPe care, singuri lor, și-o fac umilii trădători.
Păsări
În noaptea târzie Și cerul plângând Vezi aripi de păsări Pe cer, alunecând... Și liniștea taie A lor răsuflare E pace, e seară Și luna-i amară. Când totul adoarme Și vântul mugește O pasăre, spre apă Sporește... Și zborul ii divin Și drumul ii alin. Dar frica-i sporește Celui ce-i singuratic. Și inima-i descrește Și aripa nu-i bate. O oră de tăcere Un creștet întretaie. Și cerul îi dispare Din vizor... I s-a pierdut al inimii odor! În plină noapte... Și el tot mai departe, Și mai departe zboară Deja a câta oară Inima îi doboară... Să piară iubirea cei amară!
În noaptea târzie Și cerul plângând Vezi aripi de păsări Pe cer, alunecând... Și liniștea taie A lor răsuflare E pace, e seară Și luna-i amară. Când totul adoarme Și vântul mugește O pasăre, spre apă Sporește... Și zborul ii divin Și drumul ii alin. Dar frica-i sporește Celui ce-i singuratic. Și inima-i descrește Și aripa nu-i bate. O oră de tăcere Un creștet întretaie. Și cerul îi dispare Din vizor... I s-a pierdut al inimii odor! În plină noapte... Și el tot mai departe, Și mai departe zboară Deja a câta oară Inima îi doboară... Să piară iubirea cei amară!
Ascuns în adîncuri
În gîndurile mele, pătrunse doar de vînturi Am îngropat un suflet în negrele adîncuri. Şi soarele nu-i bate şi norii nu-l ajung Acolo, să rămînă pe-un termen cît mai lung. Cît inima iubeşte şi sufletul respiră Destinul, îmi va cînta frumos din liră. Cînd voi uita trecutul, şi-oi spulbera dulceaţa De-a pururea să-mi piară lumina-n dimineaţă. Cînd soarele se-ndreaptă spre-un creştet buimăcit Cel din adîncuri se simte fericit. Căci inima-i se-nmoaie şi totul infloreşte Şi cu-n magnet spre sine ademeneşte. Nu-ţi îngropa iubirea,n-o proteja orbeşte Ci las-o să răsufle aşa cum ea doreşte. Ca un cristal de pură să fie pe vecie Şi liberă ca lună să stea o veşnicie.
În gîndurile mele, pătrunse doar de vînturi Am îngropat un suflet în negrele adîncuri. Şi soarele nu-i bate şi norii nu-l ajung Acolo, să rămînă pe-un termen cît mai lung. Cît inima iubeşte şi sufletul respiră Destinul, îmi va cînta frumos din liră. Cînd voi uita trecutul, şi-oi spulbera dulceaţa De-a pururea să-mi piară lumina-n dimineaţă. Cînd soarele se-ndreaptă spre-un creştet buimăcit Cel din adîncuri se simte fericit. Căci inima-i se-nmoaie şi totul infloreşte Şi cu-n magnet spre sine ademeneşte. Nu-ţi îngropa iubirea,n-o proteja orbeşte Ci las-o să răsufle aşa cum ea doreşte. Ca un cristal de pură să fie pe vecie Şi liberă ca lună să stea o veşnicie.
Energia fulgului de nea
Simt energia fulgului de nea. O Doamne, cât de tare-aş vrea Ca în obraz să mi se adâncească Deşi mi-e frică c-o să se topească. Simt energia fulgului de nea. O Doamne, cât de tare-aş vrea Ca să plutească-n nepăsare Într-o totală eschivare, De tot ce e văzut sau nevăzut, De tot ce-a fost într-un trecut, Să fugă de realitate. Ah Doamne, ce absurditate! Simt energia fulgului de nea. O Doamne, cât de tare-aş vrea, Să pot să-l urmăresc în nepăsare Fără regrete, fără de mustrare. Şi oare dacă fac ceva nebun De ce inima să mi-o răpun? Oare acesta-i un păcat Dorinţa de-a trăi cu-adevărat? Aşa cum sufletul mi-o cere Din plin şi cu mare plăcere De vreau să zbor, e ăla un păcat Dacă asta mă face împăcat? Simt energia fulgului de nea Ah Doamne, cât de tare-aş vrea Să pot ateriza cu sufletul senin Chiar şi pe-un loc plin de venin.
Simt energia fulgului de nea. O Doamne, cât de tare-aş vrea Ca în obraz să mi se adâncească Deşi mi-e frică c-o să se topească. Simt energia fulgului de nea. O Doamne, cât de tare-aş vrea Ca să plutească-n nepăsare Într-o totală eschivare, De tot ce e văzut sau nevăzut, De tot ce-a fost într-un trecut, Să fugă de realitate. Ah Doamne, ce absurditate! Simt energia fulgului de nea. O Doamne, cât de tare-aş vrea, Să pot să-l urmăresc în nepăsare Fără regrete, fără de mustrare. Şi oare dacă fac ceva nebun De ce inima să mi-o răpun? Oare acesta-i un păcat Dorinţa de-a trăi cu-adevărat? Aşa cum sufletul mi-o cere Din plin şi cu mare plăcere De vreau să zbor, e ăla un păcat Dacă asta mă face împăcat? Simt energia fulgului de nea Ah Doamne, cât de tare-aş vrea Să pot ateriza cu sufletul senin Chiar şi pe-un loc plin de venin.
Carenţa responsabilităţii
Nu mai am putere să mă dezamăgesc în oameni. Le-am dat mai multe şanse, dar nu ştiu dacă mai sunt capabilă să suport comportamentul egoist şi lipsit de responsabilitate al persoanelor în care, parcă nu demult, credeam. Nu ştiu dacă este cea mai bună decizie, însă mi-e mult mai uşor atunci cînd mă îndepărtez de unii oameni, astfel nu le dau posibilitatea să mă rănească. Singurătatea e uneori dureroasă, dar cu mult mai plăcută decît dezamăgirea, căci ultima este precum rugina pentru fier. Ea roade, fărîmiţează şi distruge capacitatea inimii de a mai crede în vreun oarecare ins.
Nu mai am putere să mă dezamăgesc în oameni. Le-am dat mai multe şanse, dar nu ştiu dacă mai sunt capabilă să suport comportamentul egoist şi lipsit de responsabilitate al persoanelor în care, parcă nu demult, credeam. Nu ştiu dacă este cea mai bună decizie, însă mi-e mult mai uşor atunci cînd mă îndepărtez de unii oameni, astfel nu le dau posibilitatea să mă rănească. Singurătatea e uneori dureroasă, dar cu mult mai plăcută decît dezamăgirea, căci ultima este precum rugina pentru fier. Ea roade, fărîmiţează şi distruge capacitatea inimii de a mai crede în vreun oarecare ins.
Ca o umbră
Ca o umbra înecată în paharul de regret. Oare este-o arătare? Oare este un portret? Ca o patima se zbate în amiaza vieţii sale. Oare este-o cicatrice Sau un bocet ce răsare? Se împinge-n scrumul vieţii înc-un suflet miruit Oare este un păcătos Sau un simplu iezuit? Este-un om ce calcă dreptul Doar de Duminica Mare, Şi i se dă de pomană, de la vânt şi de la soare, Numai sute de ştergare, pentru lacrimile-amare.
Ca o umbra înecată în paharul de regret. Oare este-o arătare? Oare este un portret? Ca o patima se zbate în amiaza vieţii sale. Oare este-o cicatrice Sau un bocet ce răsare? Se împinge-n scrumul vieţii înc-un suflet miruit Oare este un păcătos Sau un simplu iezuit? Este-un om ce calcă dreptul Doar de Duminica Mare, Şi i se dă de pomană, de la vânt şi de la soare, Numai sute de ştergare, pentru lacrimile-amare.
Te las cu bine, deşi te ador
Voi, cei ce mă priviţi cu nerăbdare! Acei umili, de suflet părăsiţi! Vă-nştiinţez că sunt aproape de cedareSunt ca şi cei ce simt că-s nedoriţi. Cînd mă îndrept spre tineGîndurile-mi sunt osîndite la pribegie.Înţeleg că inima-ţi nu-mi aparţine,Atunci transform totul în elegie. Mă faci să simt că-mi fuge răsuflarea,Mă pierd în părul tău şi negreşit,Eu te visez chiar şi atuncea cînd uitareaSe întrupează-n trupul buimăcit. Amară clipă mi-a lăsat privirea. Model de fericire şi de dor O singură suflare-i amintirea, Te las cu bine, deşi te ador.
Voi, cei ce mă priviţi cu nerăbdare! Acei umili, de suflet părăsiţi! Vă-nştiinţez că sunt aproape de cedareSunt ca şi cei ce simt că-s nedoriţi. Cînd mă îndrept spre tineGîndurile-mi sunt osîndite la pribegie.Înţeleg că inima-ţi nu-mi aparţine,Atunci transform totul în elegie. Mă faci să simt că-mi fuge răsuflarea,Mă pierd în părul tău şi negreşit,Eu te visez chiar şi atuncea cînd uitareaSe întrupează-n trupul buimăcit. Amară clipă mi-a lăsat privirea. Model de fericire şi de dor O singură suflare-i amintirea, Te las cu bine, deşi te ador.
Doresc să evadez
Iar dacă inima n-ar mai bătea,Şi eu încet m-aş sufoca.Aş vrea ca-n ultima clipă.Să-mi creasc-o aripă. Cu tine să zborSă evadăm pe-un nor.Să-nscriu a mea soartăPe-a eternului poartă. Sus, în liniştea tulburătoare,Forţa creatoare a devenit distrugătoare.M-a împins în goliciuneFără narcoză, făcîndu-mi ablaţiune. Pe-o pînză de păianjen urcŞi printre fire mă încurcŞi chinu-l mi-e amarŞi visul mi-e coşmar. Am dorit să ating noriiFugind de banalitate,Dar n-am văzut zoriiCăci am mîinile împreunate. Ca să ascund ce am în mine -Vulcanul în stare latentă,Şi ochii în picături cristalineAle chipului în stare inconştientă.
Iar dacă inima n-ar mai bătea,Şi eu încet m-aş sufoca.Aş vrea ca-n ultima clipă.Să-mi creasc-o aripă. Cu tine să zborSă evadăm pe-un nor.Să-nscriu a mea soartăPe-a eternului poartă. Sus, în liniştea tulburătoare,Forţa creatoare a devenit distrugătoare.M-a împins în goliciuneFără narcoză, făcîndu-mi ablaţiune. Pe-o pînză de păianjen urcŞi printre fire mă încurcŞi chinu-l mi-e amarŞi visul mi-e coşmar. Am dorit să ating noriiFugind de banalitate,Dar n-am văzut zoriiCăci am mîinile împreunate. Ca să ascund ce am în mine -Vulcanul în stare latentă,Şi ochii în picături cristalineAle chipului în stare inconştientă.
Vrăjeli
Sunt o avară, dar nu şi în lacrimi, Şi cum nu-ţi pasă de tînguieli- În noaptea fierbinte, cu ochi-mi de ceară, În oglindă voi face vrăjeli! Să te văd înălţat, spre cer aşezat, Cu faţa-ţi rumeoară şi mintea hoinară, Să fii botezat cu-n nume curat, Ca-n iarnă şi-n vară să-ţi stau la inimioară. Şi chiar în zece țări şi peste zece mări, Să nu-ţi găseşti tihna cel puţin un veac, Să-ţi fiu boala ta şi tot al tău leac Iar ameninţări să-ţi fie ale mele sărutări.
Sunt o avară, dar nu şi în lacrimi, Şi cum nu-ţi pasă de tînguieli- În noaptea fierbinte, cu ochi-mi de ceară, În oglindă voi face vrăjeli! Să te văd înălţat, spre cer aşezat, Cu faţa-ţi rumeoară şi mintea hoinară, Să fii botezat cu-n nume curat, Ca-n iarnă şi-n vară să-ţi stau la inimioară. Şi chiar în zece țări şi peste zece mări, Să nu-ţi găseşti tihna cel puţin un veac, Să-ţi fiu boala ta şi tot al tău leac Iar ameninţări să-ţi fie ale mele sărutări.
Monştrii
Un monstru îţi este arătarea,Fie şi-n îngerescul chip.Te zbaţi ca să-ţi arăţi catifelarea,Dar e ca o pictare pe nisip. Şi ce folos că ai voluptate, Oricum emani acru năduh.Aşa sunt spiritele abandonate -Par vii, dar sunt fără de duh.
Un monstru îţi este arătarea,Fie şi-n îngerescul chip.Te zbaţi ca să-ţi arăţi catifelarea,Dar e ca o pictare pe nisip. Şi ce folos că ai voluptate, Oricum emani acru năduh.Aşa sunt spiritele abandonate -Par vii, dar sunt fără de duh.
Actriţă în iubire
Ar trebui să fiu mai bună, Cu-n spirit mai înălţător spre cer, Dar tu, făcuta-m-ai nebună Cu ochii roşii ca de ger! De cîte ori am vrut să-ţi spun, Acele înfocate vorbe, Ce sufletul… şi-acuma mi-l răpun, Iar creierul mi-l vor răsfierbe. Acum le-aş pronunţa, Deşi sunt la trecut. Dar, ca de obicei voi renunţa, Căci tot ce-a fost, am petrecut. De ce urăsc a sa bunătate, Precum uram a ta răceală? Şi surîsu-i pătimaş, Ce mă înfundă-n buimăceală? Actriţă în iubire am fost, Dar totuşi zîmbetu-i dulceag Mi-a dăruit un adăpost, Şi m-adunat din drumul meu pribeag…
Ar trebui să fiu mai bună, Cu-n spirit mai înălţător spre cer, Dar tu, făcuta-m-ai nebună Cu ochii roşii ca de ger! De cîte ori am vrut să-ţi spun, Acele înfocate vorbe, Ce sufletul… şi-acuma mi-l răpun, Iar creierul mi-l vor răsfierbe. Acum le-aş pronunţa, Deşi sunt la trecut. Dar, ca de obicei voi renunţa, Căci tot ce-a fost, am petrecut. De ce urăsc a sa bunătate, Precum uram a ta răceală? Şi surîsu-i pătimaş, Ce mă înfundă-n buimăceală? Actriţă în iubire am fost, Dar totuşi zîmbetu-i dulceag Mi-a dăruit un adăpost, Şi m-adunat din drumul meu pribeag…
A state of soul (11)
Adevăratul succes se obţine încet, frumos şi cinstit. O persoană care se respectă pe sine n-o să se grăbească să-şi atingă ţelurile. Va face totul cumpătat şi în aşa fel ca să primească plăcere de la ceea ce face. Atunci cînd lupţi pentru un scop, să nu uiţi de demnitate şi să atragi atenţia la metodele pe care le foloseşti pentru a ajunge acolo unde-ţi doreşti. Cinstea şi frumuseţea merg de mîna, una fără alta pot exista, doar că în alte situaţii.
Adevăratul succes se obţine încet, frumos şi cinstit. O persoană care se respectă pe sine n-o să se grăbească să-şi atingă ţelurile. Va face totul cumpătat şi în aşa fel ca să primească plăcere de la ceea ce face. Atunci cînd lupţi pentru un scop, să nu uiţi de demnitate şi să atragi atenţia la metodele pe care le foloseşti pentru a ajunge acolo unde-ţi doreşti. Cinstea şi frumuseţea merg de mîna, una fără alta pot exista, doar că în alte situaţii.
Cît e de bine să fii acasă...
Într-o zi, îţi dai seama că nu ai prieteni, dar că nu ai nici duşmani. Înţelegi că nu ai bucurii, dar nici tristeţi. Şi totul nu are nici o culoare şi nu-ţi aduce nici o expresie pe faţă. Unica ce-ţi schimbă mimica e soarele, care enervant îţi trece prin ochi. Zăpada scîrţîe sub picioare atît de plăcut. Eşti doar tu şi cu muzica ta. Mîinile îţi sunt lăsate-n jos, de parcă muşchii nu te mai ascultă. Eşti o umbră proiectată pe zăpadă, nimic mai mult. Nu eşti singur, deşi te simţi aşa. Apeşi pe clapa timpului şi ea răsună într-un Fa major grav. Zboară un gînd şi te străpunge ca o săgeată, dar totuşi în sufletul tău nimic nu se întîmplă. Aceeşi stare de moleşeală, aceeaşi muzică, acelaşi scîrţîit al zăpezii. Involuntar, îţi dai seama că defapt aceste 30 de minute de mers, sunt unicele în care poţi fi singur, unul la unu cu tine însuţi. Mîina ta scoate nişte chei, ca mai apoi să te vezi într-un loc unde încep şi se termină problemele tale. Un loc, unde niciodată nu vei mai simţi acea stare de moleşeală, pentru că acolo ştii că nu eşti singur şi că doar acolo inima ta bate cu adevărat, deoarece pereţii acelei încăperi parcă emană şi dau sens la tot ce faci. Acel loc, unii îl numesc casă… O Doamne, cît bine e să fii acasă…
Într-o zi, îţi dai seama că nu ai prieteni, dar că nu ai nici duşmani. Înţelegi că nu ai bucurii, dar nici tristeţi. Şi totul nu are nici o culoare şi nu-ţi aduce nici o expresie pe faţă. Unica ce-ţi schimbă mimica e soarele, care enervant îţi trece prin ochi. Zăpada scîrţîe sub picioare atît de plăcut. Eşti doar tu şi cu muzica ta. Mîinile îţi sunt lăsate-n jos, de parcă muşchii nu te mai ascultă. Eşti o umbră proiectată pe zăpadă, nimic mai mult. Nu eşti singur, deşi te simţi aşa. Apeşi pe clapa timpului şi ea răsună într-un Fa major grav. Zboară un gînd şi te străpunge ca o săgeată, dar totuşi în sufletul tău nimic nu se întîmplă. Aceeşi stare de moleşeală, aceeaşi muzică, acelaşi scîrţîit al zăpezii. Involuntar, îţi dai seama că defapt aceste 30 de minute de mers, sunt unicele în care poţi fi singur, unul la unu cu tine însuţi. Mîina ta scoate nişte chei, ca mai apoi să te vezi într-un loc unde încep şi se termină problemele tale. Un loc, unde niciodată nu vei mai simţi acea stare de moleşeală, pentru că acolo ştii că nu eşti singur şi că doar acolo inima ta bate cu adevărat, deoarece pereţii acelei încăperi parcă emană şi dau sens la tot ce faci. Acel loc, unii îl numesc casă… O Doamne, cît bine e să fii acasă…
Pierdută în timp
Îmi pare rău că am uitat cine sunt. M-am pierdut undeva între trecut şi viitor, undeva între cine sunt şi între cine nu vreau să fiu. Nu vreau să mă fac o inimă de piatră, dar ăsta va fi unicul mod care mă va face să nu-mi mai văd lacrimile
Îmi pare rău că am uitat cine sunt. M-am pierdut undeva între trecut şi viitor, undeva între cine sunt şi între cine nu vreau să fiu. Nu vreau să mă fac o inimă de piatră, dar ăsta va fi unicul mod care mă va face să nu-mi mai văd lacrimile
Împrăştiat pe foaie
Visez Lumina aruncată-n foc. Îmbrăţisez Un întuneric gol. Uit Locul primei întîlniri. Regret Plecarea-mi inexplicabilă. Urăsc Un zîmbet semeţ. Strig La pustiul asurzit. Privesc Spre lumina întunericului. DezbracGînduri trecătoare. Îngîn Un demonic sunet. Smulg Răceala unui trup. ÎncălzescO piatră nordică. Mănînc Din mărul interzis. Dependentă De sunetul unor buze. Închid Ochii ce mă privesc. GîndescC-o minte nebună. Îmi îmbunează inima Cuvîntul Spus din adîncul unui creier.Şi fie vorba saUn fulgerCe-atinge inima de înger. Aud Trecerea timpului. În el -Totul a dispărut, Iar în tăcerea ţipătoare Mă tem De propria-mi suflare.
Visez Lumina aruncată-n foc. Îmbrăţisez Un întuneric gol. Uit Locul primei întîlniri. Regret Plecarea-mi inexplicabilă. Urăsc Un zîmbet semeţ. Strig La pustiul asurzit. Privesc Spre lumina întunericului. DezbracGînduri trecătoare. Îngîn Un demonic sunet. Smulg Răceala unui trup. ÎncălzescO piatră nordică. Mănînc Din mărul interzis. Dependentă De sunetul unor buze. Închid Ochii ce mă privesc. GîndescC-o minte nebună. Îmi îmbunează inima Cuvîntul Spus din adîncul unui creier.Şi fie vorba saUn fulgerCe-atinge inima de înger. Aud Trecerea timpului. În el -Totul a dispărut, Iar în tăcerea ţipătoare Mă tem De propria-mi suflare.
Altarul meu, al meu altar
Mă tem de zile trecătoare Şi de o singură suflare- A ta… Suflare . Cînd încetez să-mi clatin capul Cuvintele îmi curg ca veacuri, Şi ochii mi se-ncleie amar. Tu oare eşti al meu altar? Acolo unde mi-e sortit a mă ruga, Şi unde mi-e sortit să mă închin, Şi în genunchi a delira Dea pururi inspirînd venin? Lumina ce se proiectează pe retină Îmi orbeşte necugetatul creier. Şi frica mă cuprinde pe la spate Şi-mi gîdilă isteric nervii. Sunt vie sau o arătare? O veşnică martiră Ce îşi îngroapă sufletul amarnic În cîntece de liră.
Mă tem de zile trecătoare Şi de o singură suflare- A ta… Suflare . Cînd încetez să-mi clatin capul Cuvintele îmi curg ca veacuri, Şi ochii mi se-ncleie amar. Tu oare eşti al meu altar? Acolo unde mi-e sortit a mă ruga, Şi unde mi-e sortit să mă închin, Şi în genunchi a delira Dea pururi inspirînd venin? Lumina ce se proiectează pe retină Îmi orbeşte necugetatul creier. Şi frica mă cuprinde pe la spate Şi-mi gîdilă isteric nervii. Sunt vie sau o arătare? O veşnică martiră Ce îşi îngroapă sufletul amarnic În cîntece de liră.
Sărbători Fericite
Vă urez în Noul An să aveţi ceea ce nu aţi avut, să simţiţi ceea ce nu aţi mai simţit, să faceţi ceea ce nu aţi mai făcut vreodată. Fie ca să aveţi gînduri cît mai frumoase, ca mai apoi acestea să se materializeze în nişte realizări pe măsură. Vă doresc să găsiţi răspunsurile la întrebările voastre. Dacă încă nu aţi făcut-o, atunci vă urez să vă găsiţi menirea pe acest Pămînt şi nu în ultimul rînd, un drum pe care să puteţi merge cu dîrzenie. Nu uitaţi să visaţi dar doar atît cît ar trebui pentru a vă da putere ca să vă atingeţi aspiraţiile. Revizuiţi ceea ce aţi făcut în acest an, pentru a vă aduce aminte de momentele plăcute pe care le-aţi avut, de faptele bune pe care le-aţi făcut dar şi de greşeli, pentru a nu le repeta în anul ce vine. Banii nu sunt fericirea, ci doar o resursă cu care putem construi un viitor prosper. Vă urez să fiţi mai buni şi să nu uitaţi că fericirea vine atunci, cînd îi faci pe alţii fericiţi. Iar de dragoste ce pot să spun!? Ea vine atunci, cînd te aştepţi mai puţin la aceasta. La mulţi ani, multă sănătate şi fie ca sufletele voastre să-şi găsească liniştea!
Vă urez în Noul An să aveţi ceea ce nu aţi avut, să simţiţi ceea ce nu aţi mai simţit, să faceţi ceea ce nu aţi mai făcut vreodată. Fie ca să aveţi gînduri cît mai frumoase, ca mai apoi acestea să se materializeze în nişte realizări pe măsură. Vă doresc să găsiţi răspunsurile la întrebările voastre. Dacă încă nu aţi făcut-o, atunci vă urez să vă găsiţi menirea pe acest Pămînt şi nu în ultimul rînd, un drum pe care să puteţi merge cu dîrzenie. Nu uitaţi să visaţi dar doar atît cît ar trebui pentru a vă da putere ca să vă atingeţi aspiraţiile. Revizuiţi ceea ce aţi făcut în acest an, pentru a vă aduce aminte de momentele plăcute pe care le-aţi avut, de faptele bune pe care le-aţi făcut dar şi de greşeli, pentru a nu le repeta în anul ce vine. Banii nu sunt fericirea, ci doar o resursă cu care putem construi un viitor prosper. Vă urez să fiţi mai buni şi să nu uitaţi că fericirea vine atunci, cînd îi faci pe alţii fericiţi. Iar de dragoste ce pot să spun!? Ea vine atunci, cînd te aştepţi mai puţin la aceasta. La mulţi ani, multă sănătate şi fie ca sufletele voastre să-şi găsească liniştea!
Moartea translucidă
Îţi picură geana alene plutind.Ţi se deschid ochii în lumi paralele.De vise corpul ţi-e absorbit,Şi ţi se şterg petele de acuarele. Eşti acromatic în noua ta viaţă.Eşti bocet,eşti jale, eşti humă aleasă.Pierdut printre timp – n-ai dimineaţă,Umil şi supus în lumea-ţi hidoasă. Printre păcătoşi eşti rece cadavruŞi cu cît mai adînc cobori.Lîncezeala-ţi aduce doar negri fiori,Prin trupuri şi creieri agăţători. Asfixiat prin deshumare,Pe veci vei avea altă-nfăţişare.Partea-ţi neştiutoare şi-a reprofilat stareaCelui născut din păcat asta-i e condamnarea.
Îţi picură geana alene plutind.Ţi se deschid ochii în lumi paralele.De vise corpul ţi-e absorbit,Şi ţi se şterg petele de acuarele. Eşti acromatic în noua ta viaţă.Eşti bocet,eşti jale, eşti humă aleasă.Pierdut printre timp – n-ai dimineaţă,Umil şi supus în lumea-ţi hidoasă. Printre păcătoşi eşti rece cadavruŞi cu cît mai adînc cobori.Lîncezeala-ţi aduce doar negri fiori,Prin trupuri şi creieri agăţători. Asfixiat prin deshumare,Pe veci vei avea altă-nfăţişare.Partea-ţi neştiutoare şi-a reprofilat stareaCelui născut din păcat asta-i e condamnarea.
Focul
Stai cu mânuţa-ntinsă Vezi în el foc pe când tu eşti stinsă. Nu-i ceri nimic, ci doar aştepţi, Aştepţi acel ceva ca să-l acepţi. Şi când în păsul său grăbit Trece fugar uşor zâmbind, El te cuprinde-n al său gând Răceala-ţi pururi blestemând. Când inima ţi-e înflăcărată Universul te poartă-n zbor. Te-ai simțit cândva adorată Acum te-ndepărtezi spre nori. În mintea sa, tu eşti departe. Deşi prin umbre vă vedeţi, Ele cumplit sunt de deşarte Voi transformându-vă iar în asceţi.
Stai cu mânuţa-ntinsă Vezi în el foc pe când tu eşti stinsă. Nu-i ceri nimic, ci doar aştepţi, Aştepţi acel ceva ca să-l acepţi. Şi când în păsul său grăbit Trece fugar uşor zâmbind, El te cuprinde-n al său gând Răceala-ţi pururi blestemând. Când inima ţi-e înflăcărată Universul te poartă-n zbor. Te-ai simțit cândva adorată Acum te-ndepărtezi spre nori. În mintea sa, tu eşti departe. Deşi prin umbre vă vedeţi, Ele cumplit sunt de deşarte Voi transformându-vă iar în asceţi.
Popasul inimii
Sunt popasul unei inimiŞi în cercul de regretExplic unei mulţimiSîngele din autoportret. Înşelată de amorTrupu-mi este plin, sufletul mi-e gol. O idee amorală Îmi produce o rece amorţeală. Zîmbetu-mi fugarÎţi conturează spiritul gregar. Te regăsesc în smintireŞi fără sens reculeg, Obscura amintire Ce m-a transformat în sacrileg.
Sunt popasul unei inimiŞi în cercul de regretExplic unei mulţimiSîngele din autoportret. Înşelată de amorTrupu-mi este plin, sufletul mi-e gol. O idee amorală Îmi produce o rece amorţeală. Zîmbetu-mi fugarÎţi conturează spiritul gregar. Te regăsesc în smintireŞi fără sens reculeg, Obscura amintire Ce m-a transformat în sacrileg.
Autocompătimire
De citit de preferinţă cu (click) Doar un moment şi-o singură privire: Binecuvîntare.Doar un pian şi-o singură…Iertare. O clipire stinsă în năduhul sufletescUn cîntec lin, pururi Dumnezeiesc. Un apogeu de sentimenteTrăite, deja ucise şi totuşi latente. O fracţiune de secundăReînviată apoi pierdută. Crezi în necaz? Miroase a erezieTot ce a fost s-a meritat să fie.Cu inima înflăcăratăTu te simţi viu, eu mă simt moartă. Trecută prin ac a mea deznădejdeÎn abisum se prelinge.Rămasă doar c-o singură nădejdeCa armă am lemn şi am sînge. Din nou! Din nou strigînd spre cer!Cu glasul amorţit eu cer,Înc-un moment şi o privire,Doar un pian şi-acea desăvîrşire…Doar un pian şi-acea iubire.
De citit de preferinţă cu (click) Doar un moment şi-o singură privire: Binecuvîntare.Doar un pian şi-o singură…Iertare. O clipire stinsă în năduhul sufletescUn cîntec lin, pururi Dumnezeiesc. Un apogeu de sentimenteTrăite, deja ucise şi totuşi latente. O fracţiune de secundăReînviată apoi pierdută. Crezi în necaz? Miroase a erezieTot ce a fost s-a meritat să fie.Cu inima înflăcăratăTu te simţi viu, eu mă simt moartă. Trecută prin ac a mea deznădejdeÎn abisum se prelinge.Rămasă doar c-o singură nădejdeCa armă am lemn şi am sînge. Din nou! Din nou strigînd spre cer!Cu glasul amorţit eu cer,Înc-un moment şi o privire,Doar un pian şi-acea desăvîrşire…Doar un pian şi-acea iubire.
Generat în 0.377 secunde.