stormy illusions

Favicon stormy illusions

RSS posts

Comentează

Un articol pentru o carte

Temă pentru acasă de Nicolae Dabija

Fiinţa se află hăt! deasupra timpului,deasupra regimurilor,dincolo de spaţiu şi circumstanţe.

Supraomul nu este un mit.Supraomul există şi se află printe noi,prin dăruire de sine.Un exemplu viu se proiectează şi din rîndurile romanului Temă pentru acasă.Supunerea destinului fatal în numele dragostei va dăinui peste veacuri.

Temă pentru acasă întruchipează omul persecutat de destin,de ani,de frig,care în pofida acestor lucruri rămîne în slujba ideii de a se închina instinctelor şi chemărilor sufleteşti. Viaţa e manin zugrăvită, autorul subliniază cele mai esenţiale valori umane.

Acest roman e plin de emotii,inimi sfîşiate şi speranţe.Un roman cu personaje bine conturate,care se confruntă cu urmările grele de după război,în perioada postbelică. Am citit multe romane pînă în prezent, dar este unicul roman contemporan pe care l-am pus pe un raft cu alte romane valoroase ,universale.

Iubirea celor doua persoane: profesorul Mihai Ulmu şi eleva Maria Răzeşu e supusă unor chinuri intense şi aprige.Cuvinte atît de simple redau o dragoste atît de puternică, încît îţi provoacă fiori şi te zguduie pînă în măduvă.O iubire încadrată în regimul social- stalinist,ce pare sortită să moară,dar care reuşeşte să dea roade şi să supravieţuiască peste normele neomeneşti din închisoare si frigul din Siberia.

Acest roman ne trezeste conştiinţa naţională. Oameni puternici, să luptăm pentru demnitate, libertate si verticalitate!Aceste îndemnări se desprind din filele acestui roman,pentru că în el ne regasim şi noi,la fel cum îi regăsim pe bunicii sau strabunicii pierduţi.Aceasta este o realitate crudă,dar care trebuie acceptată ca fiind parte din istoria noastră.De noi depinde ca ea sa ramână doar în istorie, pentru că deportările ne-au ştirbit din rădăcină,ne-au smuls de la sînul familiei,dar nu ne-au nimicit spiritul, nu şi dragostea, nu şi conştiinţa.

Dabija a reuşit să ne impresioneze,să ne facă să citim romanul cu ochii umezi.Cred că “Temă pentru acasă” ar trebui introdus obligatoriu in programul şcolar liceal,pentru că doar aşa generaţia nouă va creşte ca un pilon spre apărare a Patriei.

O îmbrăţişare,soare cald în străzi şi licăriri în ochi de primăvară…

O dimineaţă e întotdeauna frumoasă,dar azi e ceva special,e ceva ce-mi învăluie fiinţa.Mă înec în raze care patrund in geamuri reci,îmi sclipesc ochii a fericire.Îmi întind braţele-n sus ca să cuprind tot mai multă fericire,tot mai multă dimineaţă.Să mă îmbăt cu parfumul acestor flori,ca sa-mi ajungă o viaţă-ntreagă.Ceai cu mentă,şerveţele verzi,ciocolate pe masă,şi o inimă împăcată.Mă prinde la faţă această singurătate.Nu vreau iubire,nu vreau declaraţii,nu vreau joc de teatru.Mă strîng ca un arici,într-o plapumă bej,cu  muzică în boxe,cu ceai în mîini…

Aş putea fi…

Mă amestec cu nebunia,mă amestec cu o zăpadă prea fără culoare,mă amestec cu un soare prea fără căldură,mă amestec  cu lumina acestei zile,mă amestec în timp…

Azi…

De la o vreme clipesc mai des,mă strîmb,zîmbesc şi rîd….şi tot încerc să-mi demonstrez că mai sunt încă vie.Mă sugrumă însă lacrimi necăzute,neîngăduite şi oprite,adunate undeva înăuntrul meu.Mai des decît atît ţip.Violenţa îmi împăienjeneşte privirea,îmi agresează creierul.Animalul turbat din mine îşi face simţită prezenţa măcar preţ de cîteva clipe.Nu-mi fac cruce înainte de somn şi nu vorbesc de Dumnezeu,ci doar înjur mai des.

Creierul îmi zvîcneşte,îmi otrăveşte corpul cu particule negative,iar eu le  scuip în oameni dragi ca o plantă plină de otravă.Plîng mai des.Plîng,ca peste o minută să realizez că nu mai plîng, ci ascult liniştea ce mă înveleşte.da..Mă ia aşa cîteodată:

să ţip pînă  răguşesc

să înjur pe toţi zeii

să plîng sub formă de muget

să mi se crispeze faţa într-un fel de nerecunoscut

şi apoi….şi apoi

să tac,aşa încet să mă reculeg şi să-mi revin.

Azi te-aş lăsa sa-mi urli în timpane,oricum nu te-aş auzi.Azi ai putea implora,ai putea scrîşni din dinţi ,ai putea ucide,ai putea iubi.eu nu sunt prezentă.

Porniri….

Priviri ascunse,iubiri netrăite,cuvinte nerostite..le las să strige-n urma mea.Căci pentru mine miroase a început…Miroase a primăvară ce-ţi scaldă porii în adieri de vînt şi mîngîieri de soare.Miroase a viitoare ploi şi a muguri fragili cu lumina încrustată în ei.Păşesc în vîrfuri de picioare,ameţită de dor,un dor ce-ţi ţine trează fiecare celulă a corpului.Am obosit….am obosit de ani întregi şi cu cît o spun mai des,cu atît îşi pierde din efect.. nu cer decît linişte  şi primăvară.