vietaaGoogle Page Rank

 vietaa vietaa



RSS posts

Divertisment


Comenteaza





Rasismul
Am privit aseara un film care m-a lasat de-a dreptul socata, stupefiata, indignata, enervata, furioasa.....!! Un film care ma tinut cu sufletul la gura si cu un nod in gat mare cat soarele si niste lacrimi care mi-au incremenit in ochi si nu avea curajul sa-mi lacrimeze, de frica probabil, sa nu fie "impuscate". Nu am inteles niciodata si nici nu voi putea intelege de ce dracului pe unii ii deranjeaza mai mult culoarea unui om decat saracia si nebunia care se intampla in lume? Adica transexualii au mai multa "apreciere" decat un om obisnuit, dar cu o culoare mai inchisa a pielii???? Dar s-a intrebat cineva vreodata de ce un om negru e "negru"?? Imi amintesc, o data, cand eram foarte mica, mergeam in troleibus cu mama si la un moment dat am vazut un om negru.  Am avut impresia ca se simte mandru de culoarea lui si ca acesti oamenii sint deosebiti in sensul bun al cuvintului pentru ca sint asa cum sint, ca mai apoi sa ma ingrozesc chiar si pina in prezent cat de umiliti si descriminati au fost ei pe parcursul secolelor. De mici copii sint invatati sa se apere cu bataia, arme si cutite in loc sa citeasca o poveste sau sa invete sa gateasca o prajitura gustoasa. Traiesc cu frica in san de la o zi la alta, sint martori la cum sint ucisi parintii, surorile si fratii, prietenii, amicii, vecinii....! Si intrebare este de ce? Pentru ca unii se cred mai buni doar prin CULOAREA  lor???? Deci, pe asta se bazeaza reusita in viata? O familie trainica si o societate prospera? Pe CULOARE?  Nu pe mintea bolnava a unora care isi hranesc gandacii din cap cu bioxid de clei si se cred supremi omenirii? Sa ne intoarcem in timp si sa ne amintim de evrei. 6 Sase milioane de evrei au fost ucisi in lagare. De ce? Pentru ca erau evrei. O explicatie "Logica"!! Si desigur toti evreii erau "bolnavi" si numai unul Hitler era sanatos! Desigur, el nu era negru si nu era evreu si asta este de ajuns ca sa te trezesti intr-o buna dimineata cu geniala idee sa omori sase milioane de evrei. De ce?







De ce?
O noua EU!!
Dupa nenumarate tentative si deschideri ale paginii de blog cu mult entuziasm si inchiderii dezamagite in mai putin de 5 minute iata ca sint iarasi la o noua incercare de a polua blogul meu cu un articol. A 20-a cred, dar nu asta conteaza. Ideea e ca sa nu fie si cea de-a 21-a tentativa esuata la colectia mea. A 21-a tentativa nu-mi spune altceva decat ca sint intr-un blocaj imens. Stau pasiva cu cafeaua in fata si savurez cum fetita mea se bucura de sunetul aproape enervant al trenutului Thomas si incerc sa intru in pielea ei sa inteleg ce anume o amuza cel mai mult. Daca o sa incep si eu sa cant si sa merg prin casa oare ii voi stirni acelasi interes ca acest trenut? Hmm... Ieri am facut ceea ce nu am crezut si nici macar nu m-am gandit sa ma gandesc ca voi face vreodata, si anume...m-am frezat scuuuuurt! Poate pare ridicol ce spun, dar am simtit o provocare in cuvintele sotului care mi-a zis ca femeile nu au curajul sa faca o schimbare de genul asta in par si iata ca eu am facut-o. Stand in fata oglinzii si vazand cum foarfecele infuleca lacom din parul meu am simtit ca imi dau lacrimile, dar intr-un final m-am linistit si chiar eram fericita. De ce? Simteam cum o data cu parul cazut jos imi cad toate temerile si stereotipurile si parca ma nasteam o noua EU. Mi-am dat seama ca nu exista expresia "Asta nu e pentru mine", "Sau nu o voi face niciodata" pentru ca spunind asta ne limitam pe noi insine spre a inainta spre visurile noastre. Ne punem bariere peste bariere pe care nu le putem depasi din simplul motiv ca ne incapatanam sa ne lovim de singurul zid din fata noastra pe care il construim zi de zi cu atata inversunare ca sa ne lovim incontinuu de el si ca rezultat sa ne plingem de esecurile din viata noastra. Ne incapatanam sa innotam impotriva curentului de apa, sa luptam pentru visuri imaginare si chiar sa ne impunem niste visuri si dorinte din simplu motiv ca sa nu ajungem sa credem ca in realitate nu ne dorim nimic sau nu stim ce vrem, ce asteptam. Mergem ca niste stafii robotizati, condusi de oameni dezinhibati la minte care au reusit sa-si scoata batista de pe ochi si acum rad de noi, cei care ne mai punem si un prosop sa nu vedem ce ratati ajungem unii. Aud des in jurul meu cuvinte rostite cu atata plictiseala "Sint plictisita" sau "Vreau adrenalina" si aici i-au sfarsit toate. De ce? Pertru ca omul traind cu aceste bariere in fata, interzicindu-si unele sau altele din simplul motiv ca le e frica sa incerce ceva nou sau pur si simplu pentru ca se gandesc ca "Asta nu e pentru mine" sau "Nu o voi face niciodata" automat isi limiteaza ideile si se lovesc de aceleasi gandiri "Hai sa organizam un pahod undeva". Acest "pahod" va dura cateva ore intr-o zi si se va termina. Oare se va termina si plictiseala? O fi ceva adrenalina in aceas pahod? Sint sigura ca a doua zi voi auzi iarasi cuvintele plictisite "Sint plictisita" sau "Vreau adrenalina". Adevarata adrenalina, consider eu, e sa incepeti sa va spargeti stereotipurile si sa distrugeti zidul din fata voastra. Faceti ceea ce spuneti cel mai des "Nu o sa fac asta niciodata" sau "Asta nu e pentru mine" si din acel moment o sa fiti "O noua EU" . Succes!!!
Vremea trece, vremea vine...


Daca anul acesta va trece tot atat de repede cum a venit atunci mi-e frica ca nu voi reusi sa inteleg nimic din viata asta. Anul 2010, pe ultima a ei suta de metri, mi-a adus o tristete imensa in suflet, pierderea unei persoane foarte dragi care a lasat in sulfetul tuturor un gol imens. Nici acum nu prea realizez ce sa intamplat si sarbatorile au trecut ca o adevarata furtuna. Acum stau si privesc bradul impodobit pe 24 decembrie si realizez ca nu am avut timp pina acum sa-i admir frumusetea. Din pacate, abia acum am observat ca luminitile ii stau atarnate pe o parte si varful priveste mai mult in jos decat in sus, asta dupa ce fiica mea iubita l-a dat jos de 2 ori. Oare asa am intalnit sarbatorile? Sper ca nu!In general, a fost un an bun cea mai mare realizare a mea fiind fiica mea Eva in care am investit multa dragoste, grija, atentie, staruinta etc asa cum nu am mai facut niciodata. Ea mi-a redat acel echilibru in viata de care aveam nevoie, ne-a daruit mie si sotului o temelie a unei familii, o fiinta atat de mica, dar care iti puterea unui univers intreg. Am invatat sa fiu mai putin egoista, am invatat sa apreciez alte lucruri, sa am alte valori. A fost un refresh total in viata mea. Pentru anul care vine am alte planuri, vise care sper din suflet sa le realizez. Imi doresc ca Dumnezeu sa-mi daruiasca multa sanatate mie si familiei mele si voua tuturor ca sa ne putem trai viata cu adevarat, sa putem face macar jumate din ceea ce ne dorim, sa oferim macar jumate din ceea ce avem de oferit, sa le spunem cat mai des celor dragi cat de mult ii iubim si pretuim pentru ca viata este imprevizibila si foarte scurta. La multi ani si multa sanatate tuturor.
Cartea pe care o recomand din tot sufletul


"Aceasta carte este o cronica de amploare, care descompune cele doua masinarii malefice ale secolului trecut, comunismul sovietic si fascismul german. Un roman intunecat si deprimant, in felul in care doar marile creatii reusesc sa fie asa, raspicat si cu neinduplecare, descriind toate nenorocirile de care sint capabile fiintele umane, insa fara sa uite splendoarea la care se pot inalta in momente de cumpana". O carte profunda si complexa care descrie istoria asa cum a fost ea.Citire placuta
O poveste de Craciun
watch?v=zM11DzWmO9QAfara ninge linistit,Si mama face focul,Iar noi pe langa mama imblamDemult uita-ne-ar jocul!Asa suna niste versuri frumoase de Craciun care ar caracteriza ceea ce sintem acum. Niste copii mari, niste copii cu copii care inca mai pastreaza in suflet atmosfera frumoaselor sarbatori de iarna. Aseara am iesit afara doar ca sa privesc miile de fulgi cum dansau in jurul meu ca intr-un ritual. Miscarile lor imi schitau amintiri din copilarie. Ma si vedeam mica, fugind prin ograda incercand sa-mi imaginez ca sint intr-o poveste protagonista careia sint Eu. Imi imaginam cum toata lumea se invarteste in jurul meu in ritmul fulgilor. Imi imaginam ca sint o printesa si ca miscarile dansului meu ma va ridica in vazduhul ametit de frumusetea iernii. Cu nasul rosu si obrajii inghetati intram in casa doar ca sa privesc pe geam si sa-mi continui povestea de Craciun.Luna decembrie este luna minunilor. Este luna in care credem ca minunile exista si , de ce nu, ca Mos Craciun exista. Este luna in care cuvintele isi pierd orice valoare poerzindu-se in van. Cel putin eu nu am cuvinte. Ceea ce simt eu este ceva unic si daca cineva probabil ma va considera ciudata:)) eu pot sa zic ca aceasta perioada ma face cea mai fericita.





Asa vad eu povestea mea de Craciun, desi e multa zapada emana atata caldura si confort. Povestea voastra cum arata?
In a relationship, married or not... YOU SHOULD READ THIS!
 When I got home that night as my wife served dinner, I held her hand and said, I've got something to tell you. She sat down and ate quietly. Again I observed the hurt in her eyes. Suddenly I didn't know how to open my mouth. But I had to let her know what I was thinking. I want a divorce. I raised the topic calmly. She didn't seem to be annoyed by my words, instead she asked me softly, why? I avoided her question. This made her angry. She threw away the chopsticks and shouted at me, you are not a man! That night, we didn't talk to each other. She was weeping. I knew she wanted to find out what had happened to our marriage. But I could hardly give her a satisfactory answer; she had lost my heart to Jane. I didn't love her anymore. I just pitied her! With a deep sense of guilt, I drafted a divorce agreement which stated that she could own our house, our car, and 30% stake of my company. She glanced at it and then tore it into pieces. The woman who had spent ten years of her life with me had become a stranger. I felt sorry for her wasted time, resources and energy but I could not take back what I had said for I loved Jane so dearly. Finally she cried loudly in front of me, which was what I had expected to see. To me her cry was actually a kind of release. The idea of divorce which had obsessed me for several weeks seemed to be firmer and clearer now. The next day, I came back home very late and found her writing something at the table. I didn't have supper but went straight to sleep and fell asleep very fast because I was tired after an eventful day with Jane. When I woke up, she was still there at the table writing. I just did not care so I turned over and was asleep again. In the morning she presented her divorce conditions: she didn't want anything from me, but needed a month's notice before the divorce. She requested that in that one month we both struggle to live as normal a life as possible. Her reasons were simple: our son had his exams in a month's time and she didn't want to disrupt him with our broken marriage. This was agreeable to me. But she had something more, she asked me to recall how I had carried her into out bridal room on our wedding day. She requested that every day for the month's duration I carry her out of our bedroom to the front door ever morning. I thought she was going crazy. Just to make our last days together bearable I accepted her odd request. I told Jane about my wife's divorce conditions. . She laughed loudly and thought it was absurd. No matter what tricks she applies, she has to face the divorce, she said scornfully. My wife and I hadn't had any body contact since my divorce intention was explicitly expressed. So when I carried her out on the first day, we both appeared clumsy. Our son clapped behind us, daddy is holding mommy in his arms. His words brought me a sense of pain. From the bedroom to the sitting room, then to the door, I walked over ten meters with her in my arms. She closed her eyes and said softly; don't tell our son about the divorce. I nodded, feeling somewhat upset. I put her down outsidethe door. She went to wait for the bus to work. I drove alone to the office. On the second day, both of us acted much more easily. She leaned on my chest. I could smell the fragrance of her blouse. I realized that I hadn't looked at this woman carefully for a long time. I realized she was not young any more. There were fine wrinkles on her face, her hair was graying! Our marriage had taken its toll on her. For a minute I wondered what I had done to her. On the fourth day, when I lifted her up, I felt a sense of intimacy returning. This was the woman who had given ten years of her life to me. On the fifth and sixth day, I realized that our sense of intimacy was growing again. I didn't tell Jane about this. It became easier to carry her as the month slipped by. Perhaps the everyday workout made me stronger. She was choosing what to wear one morning. She tried on quite a few dresses but could not find a suitable one. Then she sighed, all my dresses have grown bigger. I suddenly realized that she had grown so thin, that was the reason why I could carry her more easily. Suddenly it hit me... she had buried so much pain and bitterness in her heart. Subconsciously I reached out and touched her head. Our son came in at the moment and said, Dad, it's time to carry mom out. To him, seeing his father carrying his mother out had become an essential part of his life. My wife gestured to our son to come closer and hugged him tightly. I turned my face away because I was afraid I might change my mind at this last minute. I then held her in my arms, walking from the bedroom, through the sitting room, to the hallway. Her hand surrounded my neck softly and naturally. I held her body tightly; it was just like our wedding day. But her much lighter weight made me sad. On the last day, when I held her in my arms I could hardly move a step. Our son had gone to school. I held her tightly and said, I hadn't noticed that our life lacked intimacy. I drove to office.... jumped out of the car swiftly without locking the door. I was afraid any delay would make me change my mind...I walked upstairs. Jane opened the door and I said to her, Sorry, Jane, I do not want the divorce anymore. She looked at me, astonished, and then touched my forehead. Do you have a fever? She said. I moved her hand off my head. Sorry, Jane, I said, I won't divorce. My marriage life was boring probably because she and I didn't value the details of our lives, not because we didn't love each other anymore. Now I realize that since I carried her into my home on our wedding day I am supposed to hold her until death do us apart. Jane seemed to suddenly wake up. She gave me a loud slap and then slammed the door and burst into tears. I walked downstairs and drove away. At the floral shop on the way, I ordered a bouquet of flowers for my wife. The salesgirl asked me what to write on the card. I smiled and wrote, I'll carry you out every morning until death do us apart. That evening I arrived home, flowers in my hands, a smile on my face, I run up stairs, only to find my wife in the bed - dead. My wife had been fighting CANCER for months and I was so busy with Jane to even notice. She knew that she would die soon and she wanted to save me from the whatever negative reaction from our son, in case we push thru with the divorce.-- At least, in the eyes of our son--- I'm a loving husband.... The small details of your lives are what really matter in a relationship. It is not the mansion, the car, property, the money in the bank. These create an environment conducive for happiness but cannot give happiness in themselves. So find time to be your spouse's friend and do those little things for each other that build intimacy. Do have a real happy marriage! If you don't share this, nothing will happen to you. If you do, you just might save a marriage. Many of life's failures are people who did not realize how close they were to success when they gave up.
Talentele ascunse ale unei mamici!
Acum, mai mult ca niciodata, in calitate de mame, imaginatia isi da frau liber gandirii voastre, scotind la iveala talentele ascunse in fiecare dintre femei. Avem dorinta si sentimentul ca putem face si imposibilul doar pentru a crea o atsmosfera de poveste pentru copii nostri, nu este adevarat? Asa incepem treptat sa ne fortam creierul mai mult ca niciodata ca sa intoarcem cu aproximativ 10 ani in urma si sa ne amintit cum ne arata profesoara la ora de munca sa crosetam sau sa impletim cateva ochiuri., desi, in acel moment toti juram solmen si cu mana pe inima ca nu vom avea nevoie de asa ceva in viata noastra.  Asa a patit si adorata mea prietena, pe care, de o luna incoace, acest "talent" nastrusnic si neastamparat nu o lasa pentru nicio clipa. Aici aveti cateva dintre creatiile ei si daca aveti si voi ceva interesant astept cu nerabdare sa-mi aratati.
Micile bucurii ale vietii
M-am trezit azi dimineata si am facut trista descoperire ca nu am apa la robinet ."Mda", mi-am zis eu, simtind ca incep sa ma enervez mai ales in momentele cand timpul trecea, dar in robinet nici "suflet" de apa. Am tot stat sa ma incurajez ca peste o jumatate de ora o sa fie pina nu am deschis site-ul de la "Apa-Canal" unde anuntau ca tot Telecetru nu va avea apa timp de 24 de ore. Am crezut ca lesin. Am hotarat ca cel mai bine ar fi sa ma resemnez, sa ma linistesc si sa incep sa caut o solutie. Usor de spus, greu de facut, mai ales cand Eva a murdarit toata casa de cashutsa si a dat pampersu cu treaba mare exact pe covor (pe partea in care e alb). Dupa ce am injurat o jumatate de ora intreg glob pamantesc, inclusiv legile lui Murphy, am adormit-o pe Eva si m-am dus sa-mi fac o cafea si cum ghinioanele se tineau lant de mine a cazut minerul ibricului. Dupa ce intr-un final mi-am facut cafeaua m-am trezit ca nu mai am zahar (aici trebuie sa recunosc ca am inceput sa rad pentru ca nu-mi venea sa cred ce mi se intampla). "Ok, o beau fara zahar". Cafeaua avea un gust oribil asa ca m-am limitat la .....apa plata (care imi mai ramasese). Dupa o alta jumatate de ora Suntv-ul a trecut si el de cealalta baricada, lasandu-ma  fara tv si net. Mai trebuia sa raman fara gaz si fara lumina si pachetu' era sa fie intreg. Ziua se promitea a fi foarte vesela. Sincer, ma simteam de parca eram paralizata. Intr-atat am ajuns sa fiu dependenta de toate acestea incat in lipsa lor ma simteam practic neajutorata. Am realizat in acel moment ca acest "refresh" m-a adus cu picioarele pe pamant. E foarte bine uneori sa nu ai nimic din cele strict necesare (apa, lumina, gaz, tv, net...ibric...zahar) pentru ca incepi sa le pretuiesti la adevarata lor valoare si inveti sa nu le mai risipesti in zadar. Atunci am hotarat sa fac o plimbare (mai ales ca meteorologii de maine prognozeaza racirea timpului, ploi si descarcari electrice). Afara m-am intalnit cu o vecina care tocmai se ducea la un concert in care o avea invitata de onoare pe Cleopatra Stratan. "De ce nu"?, mai ales ca acest centru pentru copii in care era concertul se afla la 2 minute de casa. In scurt timp ma si vad dansand cu Eva sub melodia "Ghita, te-astept deseara la portita...".Acum am ajuns acasa si ma simt excelent cu toate ca inca nu am apa. In aceasta zi, asa cum a fost ea cu bune si cu rele, am reusit in cele din urma sa ma relaxez cum de mult timp nu am mai facut-o. Am ajuns la concluzia ca ar trebui sa cobor shtanga mai jos si sa ma bucur de lucrurile cu adevarat importante, pentru ca dorinta mea de a tinti cat mai sus in momentul de fata este invers proportionala cu posibilitatea mea. Cred ca asta si este solutia pe care deja o caut pe parcursul a mai multor luni.N.B. Nu stiu cat de clar am scris pentru ca sint cam adormita, dar sper sa ma intelegeti.
Statistica zilelor mele
Stau de o luna si ceva in fata unei foi albe si goala, care ma priveste stramb si fara entuziasm deoarece stie ce urmeaza. Ce urmeaza? Nimic. O minimalizez si dispar cu gandul ca ma reintorc mai tarziu, un tarziu care este amanat, si iar amanat, si iar amanat. Mai deschid un blog, doua, mai citesc un articol, un comentariu..mai comentez si eu, si, iar revin la fila mea care deja casca plictisita fara sa ma mai bage in seama. Uneori incerc sa aberez in stilul firesc tuturor (cum o fac acum) cu speranta ca poate, poate as urni roata din loc si totusi nu reusesc. Vreau sa spun tot, dar in ritmul haotic al gindurilor mele ma impiedic de aceeasi bariera iluzionara si pasiva, lasand sageata sa incline tot mai jos, mai jos de limita admisa. Ce as putea sa fac? Savurez din plin, un plin parca incomplet, sau poate prea complex, pe care nu reusesc sa-l completez sau ...ma complic?? Tastez butoanele calculatorului cu un greu prea incarcat, de parca as incerca sa urnesc din loc intreg pamantul. Ironia, a disparut. Totul merge pe o linie imposibil de perfecta si...dreapta si orice tentativa de a inclina balanta se reduce la zero.
- Ce faceti in timpul liber? - Ma "ocupez"!
In ultimul timp tot mai des ma lovesc de oameni ocupati. Ocupati cu munca, cu problemele, cei care nu au probleme sint ocupati sa le caute cu luminarea si care nu au ce face...scriu pe blog, dar tot sint ocupati. Lucrul acesta incepe sa ma enerveze foarte mult pentru ca am realizat ca nu am cu cine sa beau nici macar o cafea  sau sa primesc un "Buna dimineata". Unicul dialog pe care il am in viata de zi cu zi este cu fetita mea scumpa. Desigur, in mare parte discutam despre "bibi" si "mimi", dar e mai bine decat sa vorbesti cu peretii. Din ce in ce mai multi oameni sufera de fobia timpului liber. De ce spun fobie? Pentru ca daca inainte oamenii munceau din necesitate acum muncesc mai mult din placerea de a nu sta si odata ce au intrat in acest ritm nu se mai pot opri. Cei care deja sint inghititi de aceasta manie probabil nici nu vor intelege sensul acestui articol, pentru ca ei nu mai concep un alt stil de viata decat acela de a trai dupa o agenda, ora cu ora, minut cu minut. Daca stau sa ma gandesc mai bine incep sa ma ingrozesc, pentru ca daca din start am avut intentia sa transmit mesajul la una sau doua persoane, dar pe parcurs ce am scris randurile de mai sus am realizat ca de fapt doar una sau doua persoane mai sint cei care mai "sint". Cand eram mica stiam ca orice job are orarul  lui de lucru si ca in mare parte la 5-6 seara se incheia programul. Acum unii nu mai inteleg cand e zi sau noapte, weekend sau zile de lucru, de parca s-a intors tot pamantul cu picioarele in sus. Pe strada ii vad pe toti imblind zombiti dupa ceva, fiind mereu in cautare de ceva, toti se grabesc si de cele mai multe ori nici ei nu stiu unde. Ce ar fi daca s-ar opri toti pentru un minut sa priveasca in jurul lor? Oare ce ar descoperi? Sint convinsa ca majoritatea ar fi indignata ca au pierdut un minut pretios din viata lor in care puteau fie sa mai trimita cateva mail-uri, fie sa dea cateva telefoane. Unii striga disperati pe toate site-urile de socializare ca au obosit sa traiasca intr-o lume virtuala si robotizata, dar a doua zi ii si vezi la "datorie" de parca atunci au avut doar "vremenaia pamutnenie rasudka". De ce am hotarat sa scriu acest articol? Pentru ca am vorbit recent cu tatal meu (dupa 7-8 luni) vorbele careia mi-au ramas undeva in suflet si pe fonul careia imi petrec acum restul zilei. Mi-a zis: "Tania, eu am crezut intotdeauna ca omul prin munca se slaveste, dar acum am inteles ca nu este deloc asa", la care eu l-am intrebat: "Si cat timp ti-a luat sa intelegi lucrul acesta?".  "53 de ani", mi-a raspuns el. Nu am stiut ce sa-i raspund. El este unul dintre oamenii care cred ca ultimul concediu l-a avut la 18 ani. Simbata si duminica il gasesti la birou tot rezolvand probleme dupa probleme. Este persoana care cel mai des spune ca toti se supara pe el, pentru ca nu are timp de nimic in afara de munca. Dupa un atac de cord cand a stat o saptamana la spital, n-o sa ma credeti, isi lua pastilele de la birou. Cine mai poate comenta ceva in acest sens? Da, sint indignata pentru ca au luat-o razna cu totii. Unii isi iau cate 2-3 joburi doar de frica de a avea putin timp liber. Mai bine ma opresc aici ca deja mi-a pierit si pofta de mancare si nu vreau sa ajung acum sa incep sa dau telefoane la toti ca sa ma cert. O zi buna!!
Republica Moldova-gloata de handicapati fara viitor (continuare)
Referendum "invalid" ca si 70% din populatie! Cum putea fi oare un referendum valid intr-o tara cu 70% de oameni "invalizi" la cap? Acum 8 ani in urma comunistii au tacut si au facut din Republica Moldova o tara parlamentara, fara a intreba ce vreti voi, dar acum, cand vi sa cerut parerea ati tacut ca niste caini in cusca lor. Preferati sa fiti manipulati, sa se ia decizii in locul vostru, dar nu si in favoarea voastra. In zadar, s-au facut mitinguri si au murit chiar si oameni ca sa va scoata pe voi din birloage, pe cand voi stati ca niste molii si ca niste lilieci prinsi in paienjenisul comunistilor, preferand sa va multumiti cu ce aveti - adica cu nimic.In zadar a plins si a strigat in versuri si in proza mari artisti ca Grigore Vieru, Ion si Doina Aldea Teodorovici etc. pentru ca voi sa nu meritati nici cat e negru sub unghie.Citisem intr-un comentariu ca "acum nu mai e dezamagire si o tacere trista". Foarte trista si foarte dureroasa cel putin pentru mine.
Republica Moldova - gloata de handicapati fara viitor
GLOÁTĂ ~e f. 1) Mulțime mare de oameni, strânși într-un loc, în dezordine. 2) Totalitate a oamenilor simpli; prostime. 3) (în Moldova și în Muntenia medievală) Ceată de pedestrași, formată din țărani.Doar asa pot sa-i numesc pe toti cei care nu au iesit la referendum. In momentul acesta, simt o "DRAGOSTE" nemarginita pentru "PATRIA" mea!!! Stau toti ca niste legume uscate in fata televizorului si clipesc din ochi ca boul la poarta noua de parca ceea ce se face si ce se petrece nu se refera si la ei. TREZITI-VA, OAMENI BUNI!!!!! DATI-VA DOUA PALME SI REVENITI CU PICIOARELE PE PAMANT!!! Cateva zile in urma scriam despre Ziua Independentei cu atata mandrie de care acuma mi-e sila! Mai demult am scris un articol "Prostia Vs Politica" si am impresia ca ultimele cuvinte ale acestuia se adeveresc treptat, desi, atunci nu credeam ca voi mai spune asta. Sintem o tara de tot rasul.
Casa parinteasca nu se vinde
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=5xN2gTMIKuw]Casa parinteasca este sfanta, ca si ochii mamei.Azi, pentru un moment, am avut impresia ca timpul sa oprit ... si m-am vazut pe mine, mica, "alergand" prin casa copacel. Eram acasa la mama, si am simtit acel miros de casa parinteasca care ma dus imediat cu gandul la copilarie. A fost un moment unic, dar care inca mai continua. Nu inteleg unde au fugit timpurile acelea? In ce moment am devenit si eu mama si incerc acum sa-i daruiesc amintiri copilului meu? In ce moment am crescut si ne-am rupt de la copilarie? De ce nu am putea sa ne mai intoarcem in timp macar pentru o singura data ca sa ne luam ramas bun de la copilarie asa cum s-ar merita?  O priveam pe Eva cum se juca cu o sticla goala de Cola-Cola si ma vedeam pe mine, undeva pe fonul ei, cum incerc sa merg pe o bicicleta pe 3 roti, verde, de-a lungul odaii, iar mama cu bunica (Dumnezeu sa o ierte) ma priveau si radeau de mine. In momentul acela nu mi-am mai dorit nimic altceva decat sa ma pitesc in pat, in bratele mamei, si sa ma simt din nou copil. Imi doresc atat de mult sa simt iarasi caldura aceea unica care nu se compara cu nimic pe lumea asta si pe care nimeni nu ti-o mai poate da. Am stat minute in sir tot incercand sa gasesc raspunsuri sau macar unul, dar care sa-mi mai aline tristetea din suflet.  Ma vedeam peste tot, mica, cu parul cret:), fugind prin casa, ascunzindu-ma de toti. Sa simt mirosul de copturi in timp ce lemnele trosneau in soba; sa-mi imaginez ca este un pian butoanele celui mai vechi radiou, care avea marimea unui televizor (de la bunica din odaie) iar eu sint o adevarata artista:)).Adevarul este ca nu prea am vrut sa scriu acest articol, dar nu am gasit alta metoda mai buna ca sa-i transmit mamei mele cat de mult O IUBESC SI II MULTUMESC DIN SUFLET PENTRU TOT.Sfinte sint aceste versuri ale lui Grigore Vieru. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace.
La multi ani cu Ziua Independentei!!
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=5nkypZSyCR8&feature=player_embedded#!]Azi se implinesc 19 ani de cand am devenit o tara independenta!!!!! O tara in care probabil la inceput au crezut foarte putini ca vom reusi sa formam o istorie si un popor. Nu a fost simplu, dar am pornit din start cu dreptul, avand la baza cele mai importante ingredinte, si anume: incredere, putere, curaj, speranta, optimism, dorinta, ambitie. Acum 19 ani ne-am adunat cu totii pentru prima data in Piata Marii Adunari Nationale ca sa spunem un DA ferm viitorului nostru si am reusit. Am avut 19 ani de bucurii, greutati, dezamagiri, resemnari, dar asta nu ne-a oprit sa lasam mainile in jos. Cand altii ne obligau sa aplecam capetele si sa inchidem ochii noi ne-am incapatanat sa strigam mai tare si sa luptam cu mai multa darzenie pentru ca asta e tara noastra si noi sintem stapinii ei. Aceste cuvinte o demonstreaza in mod special ultimii 8 ani in care am trait cu totii un moment de hiberbare, hipnotizare si stagnare, pina in ziua de 7 aprilie cand ne-am adunat din nou in Piata Marii Adunari Nationale ca sa ne renastem. Din pacate nu a fost posibil sa evitam varsarea de sange, dar ii vom pastra in memoria noastra mereu pe cei care au avut de suferit doar pentru ca au avut curajul sa spuna si sa lupte pentru dreptate. Vom continua sa mergem inainte pentru ca sintem de mii de ori mai puternici decat toti calaii luati la un loc.Astazi este ziua in care ne simtim cu totii liberi, ne alungam frustrarile, inhibitiile si ne unim intr-o atmosefra de bucurie, sarbatoare si patriotism. Ne exprimam mandria prin cantece, poezii si dansuri, pentru ca uneori nu ne ajung doar cuvintele. Nu as putea sa nu remarc imaginile din acest videoclip care sint nespus de profunde si  complexe si pe care, iarasi spun, nu am cuvinte sa le descriu.
Femei care au facut istorie....
Aceasta melodie are rolul de completa gandurile mele. Este o melodie de Pino Daeri - Femeia. [youtube=http://www.youtube.com/watch?v=SMWqPWD4n6M]As putea sa enumar la nesfarsit. Femei puternice, care s-au facut remarcate prin putere, feminitate, inteligenta si frumusete si care au ramas pina in prezent simboluri ai feminitatii. Cea care se tine in topuri cu toate ca au trecut doua mii si ceva de ani este Cleopatra.

 Pentru mine ea este o legenda,  pentru ca nu pot sa-mi dau seama cum a putut sa ajunga numele acestei femei pina in zilele noastre. S-a nascut in anul 69 I.Hr. in Alexandria si a fost ultima regina a Egiptului.  Desi nu se considera pe atunci o mare frumusete (din cauza nasului prea lung si usor invocoiat), la doar 18 ani a avut puterea unui oras intreg, fiind sigura ca poate conduce de una singura triburile statului. Prea frumos ca sa fie adevarat. Pe parcursul vietii a dus o continua lupta pentru drepturile sale, pentru ceea ce-i apartine. A cunoscut marea dragoste, Marc Antonio, a iubit si a fost iubita de multi barbati, a reusit sa ingenuncheze un popor intreg la picioarele ei si chiar pe insusi Cezar. La 39 de ani se sinucide si este ingropata alaturi de Marc Antonio. Mormintele lor sint astazi acoperite de Marea Mediterana. Mata Hari a ramas in istorie datorita puterii mari de seductie si mister, care se presupune ca juca pe doua fronturi: dansatoare exotica din buric, cea mai scumpa curtezana din Europa si in acelasi timp, n-o sa ma credeti, agent secret. Este considerata inventatoare spectacolelor de streaptease datorita aparitiilor sale nud, ceea ce nu se permitea pe atunci.Marilyn Monroe  este o alta femeie "fatala", fiind imitata pina in prezent. Sexualitate, feminitate, putere, ambitie, carisma, sint doar cateva adjective ca o caracterizeaza. Este cea care a dat startul pentru revista PLAYBOY, fiind prima care a aparut pe coperta acesteia. Este blonda cu o alunita in coltul gurii care a cucerit milioane de inimi, atat a barbatilor cat si a femeilor.Simone Veil - femeia- furtuna, datorita careia sa legalizat avorturile, Marie Curie - este femeia care a salvat mii de vieti in timpul primului razboi mondial datorita ingeniozitatii sale, spontaneitati, istetimii, si anume, cand a simtit ca sanatatea o pareseste a gasit in ea forte de a se echipa cu un aparat cu raze X, cu fiica ei, cu un medic si un sofer mecanic si a pornit pe front pentru a acorda primul ajutor. A primit premiul Nobel pentru lucrarile sale despre radiu, a fost primul profesor in invatamintul superior si a scris si o carte "Radioactivitatea si razboiul" (pe care intentionez sa o citesc daca o gasesc), Coco Chanel care spunea ca "Femeia fara parfum este femeia fara viitor". Este cea care prin ambitie, munca asidua, originalitate, talent a reusit sa schimbe radical gandirea si stilul femeilor. Margaret Thatcher, Audrey Hepburn, Jackie Kennedy sint doar cateva pentru ca lista ar putea sa continue la nesfarsit. Ne putem mandri, deasemenea, cu Regina Maria a Romaniei, Ecaterina Teodoroiu, Ana Ipatescu, Elena Lupescu...etc.Sint foarte multe, nu le cunosc pe toate, dar am dorinta sa aflu cat mai multe despre ele in primul rand pentru ca sunt si eu femeie.  Am vrut sa scriu acest articol pentru ca am simtit ca le datorez macar atat. Au avut curaj si putere sa faca si sa spuna atunci cand majoritatea aplecau capetele. Nu, nu sint feminista, sa nu ma intelegeti gresit. Cred oricum ca femeia isi are locul ei in societate si un loc puternic pentru ca ea poate sa faca tot. Poate sa ofere dragoste atunci cand uraste, poate sa se ridice atunci cand e doborata, poate sa zambeasca atunci cand sufletul ii plinge, poate sa ofere caldura, confort, poate fi o pisica blanda si inocenta, dar daca se infurie ...:), poate sa spuna multumesc sau te iubesc cand te astepti mai putin...Toate aceste femei au trait adevarate emotii, toate la un moment dat au avut o dezamagire in dragoste, sau au trait dragostea vietii lor si spun asta pentru ca in ciuda la toate noi punem accent pe sentimente asta pentru ca sintem mai emotive. Ne place sa fim apreciate, iubite si frumoase chiar si atunci cand imaginea noastra in oglinda... ne sperie. Noi traim pentru a darui.
Just another new post
Este ora 22:37. In sfarsit sint relaxata si linistita . Ma bucur ca se apropie toamna....si iarna! Anotimpurile mele preferate. Toamna - imi place racoarea aerului, mirosul ploii si miile de culori aruncate peste copaci. Sint culori care au stat ascunse cateva luni bune ca mai apoi sa iasa toate in splendoarea lor de parca ar arunca de pe ele niste stereotipuri. Am avut ocazia sa vad frumusetea toamnei in timp ce calatoream spre Predeal. Am ramas stupefiata minute intregi, neputind sa gasesc cuvinte si putere ca sa exprim frumusetea care imi aparea in fata ochilor. Aveam impresia ca toamna copacii nu-si scutura frunzele, dar le dau o noua viata, o noua culoare care nu dureaza mult, dar care exprima adevarata realitate. Imi place sa simt mirosul frunzelor care sint arse de taranii de prin sate. Imi aduce aminte de copilarie. Imi place sa string frunze ca sa le pun intr-o carte sa se usuce, ceea ce nu am mai facut de mult timp, imi place sa ma plimb prin parc si sa caut cu privirea care e cea mai "aurie" frunza deja cazuta...etc. Anul acesta o sa-i arat pentru prima data scumpei mele fetite acest anotimp tainic si superb. Sint sigura ca diversitatea culorile si frumusetea frunzelor ii va atrage atentia pentru mult timp de acum incolo. O sa incerc sa-i creez muuuulte amintiri cu acest anotimp ca sa-si aminteasca cu drag de aceste vremuri cand va creste mai mare.De ce imi place iarna? E frig, umezeala, urat? Imi place iarna pentru ca si acum ma bucur de primii fulgi ca atunci cand eram un copil, imi place sa cred ca acei fulgi ma privesc, imi zambesc si sint bucurosi sa ma vada, imi place sa cred ca ei danseaza atunci cand cad lin pe pamant si eu incerc sa le prind ritmul, imi place sa ma dau cu sania si sa rad ca un copil in hohote cand cad jos dupa ce am alunecat, imi place sa intru uda toata in casa ca sa ma bag mai apoi sub plapuma calda cu o cana de ceai si o ciocolata alba cu alune in mana ca sa privesc o poveste de Craciun pe care le urmaresc cu mare drag in fiecare an, imi place sa simt cum gerul imi pisca fata atunci cand ies afara pentru ca atunci am impresia ca aerul e mai curat ca niciodata, imi place sa cred ca Mos Craciun imi mai pune cadouri sub brad si ma urmareste tot anul daca am fost cuminte, imi place sa-mi amintesc cat de fericita eram sa impodobesc bradul, cantand "O, brad frumos" si sa arunc ploite pe tavan, imi place sa pun pe brad cea mai veche jucarie care are aproape 50 de ani si sa ma gandesc ca a mai imbatrinit cu un an, dar eu inca o pastrez, pling in seara de Craciun pentru ca stiu ca este unicul moment din an cand toti sint cu sufletul curat si inceara sa faca lucruri bune si ca ingerii canta asupra pamantului...etc.As putea sa enumer la nesfirsit pentru ca am o multime de amintiri frumoase si o sa vorbesc de ele in fiecare an ca sa nu le uit niciodata. Vreau sa transmit aceste amintiri si fetitei mele nepretuite cu chip angelic, care imi da putere si ambitie sa-i ofer totul.Deja sint cu jumatate de picior in aceste anotimpuri, pentru ca am racit si nu ma simt deloc bine.:) (una dintre dezavantaje, dar asta este).V-am pupat.
Un "hvostic", va rog...sau cateva metode de relaxare


Parul este comoara cea mai de pret a unei femei (una dintre cele mai de pret), este primul lucru pe care il observam la un om si in dependenta de el ne facem si o parere, de aceea ca sa arate bine necesita mult timp si investitii (cel putin pentru mine). Totusi, se mai stie ce el este cel care acumuleaza cea mai mare parte din energia negativa asa ca este foarte important sa-i mai dam cate un "refresf" - frezindu-l. Pentru mine aceasta a devenit un ritual si mare imi este bucuria cand stau pe scaunul de la frizerie pregatita sa ma "reiinoiesc". Dar, in ultima jumatate de an, tot tinindu-ma de acest "ritual" mai intens, am facut trista descoperire ca in curand nu voi mai avea ce sa "reinoiesc". Parul meu este atat de scurt, incat am ajuns la limita in care nu mai pot sa-i mai fac vreo schimbare. Tot privindu-ma asa in oglinda mi-am amintit de bancul in care o doamna, venind la frizerie cu 3 fire de par pe cap, in incercarea de a-si gasi o frizura potrivita a ramas doar cu un fir, astfel a cerut sa i se faca un "hvostic". Nu cred ca voi ajunge pina aici, sper. Este foarte important ca uneori sa mai facem haz de necaz  pentru ca asta ne salveaza de la stari negative si atunci nu va trebui sa mergem la frizerie:))). In fine, sint mii de metode de relaxare acum nu-mi ramane decat sa gasesc un potrivita pentru mine. Iata cateva: Daca ai 5 minute...Incearca un exercitiu anti-gravitational. Stai cu ochii deschisi sau inchisi si vizualizeaza-ti corpul plutind intr-un spatiu din ce in ce mai mare. Te vei simti ca si cum te-ai afla intr-un balon de aer cald - minus peisajul aferent. Daca ai 10 min...Nu te gandi la nimic. Stiu ca este greu. Iata cum procedez eu: ma gandesc incontinuu la o silaba fara sens (cum ar fi "sma") si nu mai las nimic sa-mi intre in cap. Incerca si tu. Dupa 10 minute te vei simti revigorat. Daca ai 3 ore...Foloseste tehnologia. Joaca FIFA 2006 sau navigheaza pe internet - citeste stiri, asculta muzica, converseaza. Intra intr-o lume virtuala care sa te decupleze pentru un timp de problemele cotidiene. Daca ai 3 zile...Gusta din fructul oprit, adica din acel lucru care-ti place la nebunie. Poate fi integrala Tom si Jerry, colectia de reviste din copilarie sau canalul de stiri si filme. Chiar nu conteaza, atata timp cat e ceva legal. Te vei simti mai pregatit sa reintri in lumea ta.Daca ai o saptamana...Schimba-ti obiceiurile de somn. In loc sa dormi opt ore/noapte, dormi patru ore de la 16.00 la 20.00 si alte patru de la 4.00 la 8.00. Ziua ti se va parea de doua ori mai lunga, prin urmare si vacanta va parea mai consistenta.'  (Pentru cei cu bebelusi e clar ca aceasta metoda nu este deloc potrivita).P.S. Mi-ar placea ca o mare parte din energie negativa sa se concentreze in unghii pentru ca ele cresc mai repede.:))
Angelina
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=YVDWwp5KCoI]Este melodia pe care am ascultat-o pentru prima data acum cativa ani, fiind pe atunci studenta in Bucuresti, unica care ma ajuta sa alung tot stresul si agitatia acumulata in timpul zilei. Acum am nevoie de ea, iarasi, ca sa-mi gasesc linistea si echilibru dupa noptile pe alocuri dormite, veghind fara incetare asupra scumpei mele fetite.   Sper sa va ajute si pe voi.
New York, New York...
http://www.youtube.com/watch?v=mWBszt-r0Us&feature=related















Ventilatorule, scuza-ma!!
Incerc sa ma concentrez asupra unei idei, dar caldura de afara imi blocheaza complet gandirea. Imi fac un dus rece, ma fac comod in pat si stau....privesc la ventilatorul care arata de parca ar da ultima suflare doar ca sa ma racoreasca pe mine. Il privesc atent si observ cum se uita tinta la mine. Arata de parca ar fi un ochi care prin privire mi-ar spune: "mai am sa sulfu inspre tine sau ma mai lasi in pace"? 

Sarmanuu', de-ar sti ca anul viitor va fi inlocuit! Si daca stau sa ma gandesc un pic, toti ajungem sa avem aceeasi soarta ca a unui..ventilator. In ciuda dorintelor noastre, mai devreme sau mai tarziu,totul este inlocuit cu ceva mai bun, mai "nou", mai "performant", mai capabil, mai inovativ.Meditind asupra acestu subiect mi-am amintit despre un desen animat pe care l-am vazut cu muuuuulti ani in urma, dar care mi-a ramas undeva adanc in suflet, pentru ca morala acestuia este una care spune totul, tristul si unicul adevar din viata noastra, cu care nu ne ramane decat sa ne resemnam.http://www.youtube.com/watch?v=j0hL1wq3COcVa recomand din suflet sa-l vedeti, pentru ca in primul rand el spune tot ce as vrea eu sa va spun, dar nu-mi gasesc cuvintele sau poate nu pot reda atat de bine cum a redat aici Hans Christian Andersen.
Ani de liceu...
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=fcokoGjTpCQ]Anii de liceu, unii dintre cei mai frumosi ani....! Simt o nostalgie imensa cand vorbesc de ei, au trecut atat de repede, pe cand atunci cand eram la liceu mi se parea o vesnicie pina o sa-l absolvesc.Mi-am reamintit de ei iarasi multumita fetitei mele, pentru ca in tentativele mele de a incerca sa-i cant ceva vesel, nu mi-a venit altceva in minte decat "Ani de liceu"! Din pacate nu a mai fost asa "vesel" dupa ce am inceput sa ascult melodia, pentru ca amintirele deja ma purtau prin toti cei 12 ani de scoala. Primele emotii, dezamagiri, bucurii, tristeti, prietenii etc, le-am avut si simtit in aceasta "a doua casa". N-o sa vorbesc prea mult (nu azi), dar tin neaparat sa-i multumesc din suflet D-nei Adriana Ciobanu (diriginta mea) pentru ca a stiut sa fie si profesoara si prietena si pentru ca m-a invatat atatea lucruri (unele de frica de a nu lua o nota proasta:)) pe care n-o sa le uit niciodata.
Vegetabals, una pizza si doua beri = 500 lei?!
Facem 2 ani de la casatorie. Iuhuuuuu!!!! let's party! Ne-am intalnit cu niste prieteni, si...hai sa mergem sa sarbatorim. Dupa jumatate de ora ma si vad stand la o terasa frumoasa, aerul curat, dispozitie buna....."ma scuzati, dar aceasta masa e rezervata", am auzit exact cand mi se parea viata cea mai frumoasa. "Ok, mergem in alta parte". Dupa o alta jumatate de ora ma vad iarasi la o terasa, acelasi aer curat, aceeasi dispozitie bun doar ca intuitia mea era deja de alta parere. "Bine, ce comandam"...O pizza, bere si orez cu legume...." Cu ce doriti sa fie orezul?", intreaba chelnerul? "Cu legume", raspund eu"Aha, vegetabals" , a repetat el si si-a notat intr-un caiet. Vegetabals, sa fie. Atunci mi-a venit geniala idee sa privesc bine in jurul meu unde ma aflu. La prima vedere era o terasa simpla, frumos amenajata, dar cu tentative mari de fite. Peste 2-3 minute m-am trezit cu niste hartii pe care era imprimata reclama la..... si care serveau drept servetele. Peste o alta jumatate de ora m-am trezit cu o pizza (care numai a pizza nu arata), orezul cu "vegetabals", un "roi" de chelneri in jurul nostru care ba luau o furculita, ba adaugau un cutit, mai inlocuiau o farfurie cu alta, tot schimbau scrumierele desi in mare parte nici nu era nevoie, mii de intrebari "cum este pizza?", "va place sosul piperat pentru pizza?", "m-ai doriti niste piper negru?", "sint bune vegetabals?", "m-ai doriti ceva?" DAAAAAAA!!!!!!!!!!!! DORESC SA PLECATI TOTI SI SA NE LASATI IN PACE!!!!!!!!!!!!!! Capac la toate a fost nota de 500 de lei???!!!! Cred ca ar trebui ei sa-mi plateasca 1000 de lei numai pentru daune morale.Ce pot sa zic, a fost groaznic. Intuitia iarasi mi-a demonstrat cat e de important sa am incredere in ea doar ca eu ma incapatinezi mereu sa fac inversul.  Nu inteleg de ce unele "restaurante" tind sa para ceva mai mult decat sint in realitate. Dar parca era vorba doar de restaurant. Privind oamenii din jurul meu m-am speriat. Foarte putini inteleg ca anume modestia il infrumuseteaza pe om. Am iesit iritata, suparata si enervata si am jurat ca nu mai merg acolo in viata mea. Mai bine era daca stateam acasa la o portie de cartofi prajiti si cu o salata de rosii si castraveti in loc de acele "vegetabals". Oricum, intr-un final am reusit sa facem o gluma din toata aceasta experineta, am invatat inca o lectie importanta si acum mergem inainte. A fost o zi superba.
Toamna pe ulite!
N-o sa va mint, toamna mi se pare cel mai sincer si frumos anotimp dintre toate. Nu, nu sint o persoana melancolica si nici depresiva, cum ar crede unii, dar imi place sa simt prospetimea unei ploi tomnatice, sa ma plimb cel putin prin parc ca sa savurez diversitatea culorilor care ma inconjoara, de parca cei mai mari pictori ai tuturor timpurilor si-au imprastiat paletele peste natura. Imi place sa ma plimb prin ploaie ca apoi sa stau in casa sub o patura, savurand o cana de ceai nergu sau, de ce nu, un pahar de vin, iarasi si iarasi, contemplind cel mai frumos anotimp al anului. Imi place racoarea aerului care imi deschide noi orizonturi spre o lume ascunsa, sa numar picaturile care cad insistent pe pamantul doborat de calduri, sa numar frunzele care cad leganindu-se incet in aer. Aceasta nu semnifica nicidecum sfarsitul, ci reinceputul a ceva mai nou, ceva proaspat si mai viu. 





Generat în 0.197 secunde.