Lăsaţi-ne în legea noastră!

 Lăsaţi-ne în legea noastră! Lăsaţi-ne în legea noastră!



RSS posts

Politica si Politici


Comenteaza





Uniţi sub Tricolor


În toamna anului trecut grupul de iniţiativă "Noii Golani" au venit cu o iniţiativă de a ajuta copii etnici români din Transnistria, care au trecut prin clipe de calvar acum 6 ani când autorităţile regimului ruso-criminal-separatist de la Tiraspol au încercat să închidă şcolile cu predare în limba română în baza grafiei latine. Tinerii români din Transnistria, împreună cu părinţii şi cu profesorii lor, au rezistat eroic, baricadându-se în şcoli şi nu au permis miliţienilor transnistreni să le ia cladirile unde se desfăşoară procesul educaţional al tinerei generaţii de români.Acum câteva luni s-a venit cu ideea de mai face un gest (şi în trecut au mai fost acţiuni similare) de susţinere a acestei redute a românismului dincolo de Nistru. S-a imprimat un CD cu muzică românească cu caracter şi mesaj patriotic care a fost vândut. Iar din banii colectaţi, ieri, membri grupului "Noii Golani" au mers la Chiţinău. Acolo s-au întâlnit cu directoarea liceului "Lucian Blaga" din Tiraspol şi i-au îmânat calculatoarele procurate din banii fraţilor lor din dreapta Nistrului şi din dreapta Prutului.Mulţumim tuturor celor care nu au rămas reci la iniţiativa grupului "Noii Golani" şi au cumpărat acest CD pentru a ajuta cât de puţin pe cei care strigă în disperare: "Grea e viaţa în străinie! Ne vrem acasă, dulce Românie!"Din păcate nu prea dispun de poze de la evenimentele din 2004.Urmăriţi mai jos reportajul realizat de echipa JurnalTv.md referitor la acţiunea grupului "Noii Golani"Aici mai puteţi vedea un filmuleţ despre tinerii români din Transnistria:

Optimism şi speranţe
Priviţi cu toţii ce am găsit eu azi pe unul din forumurile româneşti:"E extraordinar ca dupa 80 de ani de comunism, dupa 50 de ani de ocupatie militara sovietica, dupa circa 200 de ani de stapanire rusa chiar la Nistru, dupa decenii de propaganda "moldovenista", dupa sute de mii de basarabeni deportati in Siberia, acesti romani inca exista dincolo de Prut cu milioanele.Si nu doar atat, ei au ajuns sa ne dea lectii de curaj si democratie, au doborat regimul cainelui rusofon Voronin, au mentinut unitate intre partidele democrate de acolo, au dat primaria Chisinaului unui liberal si sunt mandri de cultura, limba, traditiile si religia lor ortodoxa.Daca Bucurestiul e sufocat de tiganie, Chisinaul are macar un rau mai curat, mai european si mai civilizat decat triburile lui Gutza si Salam: trebuie sa "suporte" limba si cultura imperiala rusa.Intre 500.000 tigani bucuresteni si 500.000 rusi si ucrainieni, ii prefer pe acestia din urma ca minoritate "cu probleme". Nu vor fi mai rai ca cei din bozgoristanul "otonomist", treptat ii calmam si pe ei, stiu ei basarabenii cum sa faca cu rusnacii.Unirea cu R.Moldova ne va aduce o improspatare cu 3 milioane de romani curati si vreo 6-700.000 slavi. Adica vor intra in randurile noastre de doua ori mai multi europeni decat avem noi tigani!!Dupa Unire, intr-o Romanie cu 23-24 milioane locuitori, minoritatea tiganilor va reprezenta 7-8% din total, maghiarofonii circa 5%, iar slavofonii circa 3%. Restul de 85% vor fi romani, adica un procent de omogeneitate etnica mult mai bun decat au acum francezii sau spaniolii la ei in tara !Si mai bine 8% maghiari si slavi, decat 8% musulmani arabi si africani. Cred ca si francezii daca ar fi intrebati ar schimba cu noi imediat :))Pt cei pt care procentajele sunt greu de inteles, imaginati ca sunteti in bloc cu 30 de oameni.Din acestia 25 sunt romani, 2 sunt tigani, 1 secui, 1 maghiar si 1 rus. Atat!Unirea se va face, cu rabdare, inteligenta si oportunism istoric. Filat si Chirtoaca vor fi politicieni ai Romaniei Mari! "

Ca de sărbătoare


Suntem în ajunul uneia dintre zilele care ar trebui să fie printre cele menţionate drept sărbători naţionale. În ziua a douăzeci şi patra a lunii întâi a anului una mie opt sute cinci zeci şi nouă, se înfăptuia prin alegerea domnului Ţării Moldovei, Alexandru Ioan Cuza, ca domn şi al Ţării Româneşti.În acel moment deveneam o naţiune. Deveneam un popor care incepea coagularea sa naţională. Puneam bazele unei culturi naţionale, unei economii, unor idealuri care ulterior erau să dezvolte în fii neamului simţul de patriotism manifestat faţă de orice palmă de pământ din arealul etnic românesc, indiferent unde s-ar fi născut. Ceea ce s-a întâmplat la 24 ianuarie 1859 şi cosecinţele acestui eveniment, erau lucruri fireşti şi normale. Perioadă de constituire naţională prin care au trecut majoritatea popoarelor şi ţărilor lumii. Procesul de formare a statului naţional la noi a evoluat mai încet decât la alte popoare din cauza împrejurărilor geo-politice, din jurul nostru, nefavorabile. Dar aş putea afirma cu singuranţă că în privinţa aceasta am dus o luptă mult mai crâncenă şi mai demnă de respect, în comparaţie cu Germania şi Italia care s-au constituit ca state naţionale exact în aceeaşi perioadă. Totuţi, necătând la acest lucru şi până astăzi există voci care condamnă făurirea statului naţional român şi au tupeu şi neruşinarea să zică că ar fi un stat artificial. Sunt voci care contestă drepturile României asupra provinciilor istorice popualte de români, ce provin din vechile principate româneşti, dar care se mai află în afara graniţelor, spunând că aceste pământuri niciodată nu s-au aflat în componenţa României (de jure) şi respectiv, România nu are nici un drept asupra lor. Eram la o conferinţă istorică la Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldo

vei din Chişinău în toamna anului trecut. Participa la această conferinţă, în calitate de istoric! ambasadorul Rusiei la Chişinău. Chiar dacă conferinţa îşi desfăşura lucrările sub altă temă şi subiect, el a avut neglijenţa să afirme că nu înţelege tendinţele noastre unioniste. Nu înţelege de ce noi numim o eventuală unire la România „unire” dar nu „alipire”. După părerea „mult stimabilului” ambasador, noi suntem naţiune! aparte şi niciodată nu am făcut parte din România (perioada de 22 de ani fiind de ocupaţie abuzivă) etc. Luândul la argumente, domnul ambasador a preferat să fugă, motivând că mai are programate unele întrevederi pentru acea după amiază, deşi până la acel moment nu prea dădea semne de grabă şi chiar era predispus spre polemici şi discuţii aşezate. Ziua de mâine ar fi cea mai

potrivită ca domnul ambasador să înţeleagă multe lucruri şi să nu mai umble cu capul prin nouri, angajându-se în polemici privitor la unele lucruri pe care nu le cunoaşte. Unirea de la 1859, a fost proiectată şi realizată de moldoveni :Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, Manolache Costache Epureanu, Anastasie Panu, Vasile Alexandri şi mulţi alţii. Dintre aceştia fiind primul domn al Principatelor Unite, primul prim-ministru, primul ministru de externe etc. Până la primul război mondial, clasa politică din România era dominată de românii moldoveni care deţineau majoritatea funcţiilor cheie în stat. Anume aceşti oameni au pus bazele şi au construit România modernă, au dus această ţară în rând cu toate naţiunile şi ţările europene. Iată de ce , domnule ambasador al Federeaţiei Ruse, noi moldovenii de azi, avem dreptul să ne numim români şi să tindem ca să fim parte a României – Ţara noastră! Încă o contestaţie împotriva legalităţii existenţei României a duşmanilor interni şi externi este aceea că s-a format ca ţară prin unirea mai multor teritorii. Acest lucru este tot ma

i mult mediatizat în presa rusă şi este pus în discuţie ca argument „de mare valoare” de către „marii istorici moldoveni”. Ar fi cazul ca domnii în cauză să-şi aducă aminte că şi Rusia s-a format ca stat modern prin „unirea” cnezatelor ruseşti. Diferenţa o constituie doar faptul că românii s-au unit de bună voie într-un singur stat, pe când Rusia s-a format cu spada în mână. De loc nu-mi face plăcere să scriu despre asemnea lucruri în asemenea clipe când ar trebui să vorbim doar despre bine şi să ne felicităm cu această frumoasă ocazie. Dar realitatea dură e alta şi până nu vom astupa toate lacunele istoriei, nu avem dreptul să ne lăsăm vigilenţa să cadă în amorţire nici măcar pentru o clipă. Români, acum 151 de ani strămoţii noştri puneau temelia unei frumoase ţări, unui frumos şi luminos viitor, unei glorioase istorii de care noi astăzi trebuie să ne bucurăm, să o cinstim şi să luptăm pentru aceste idealuri mai departe. La Mulţi Ani România! La Mulţi Ani Naţiune Română!

No comment


Fostul preşedinte comunist al Republicii Moldova (2001-2009), Vladimir Voronin, le-a ordonat în 2008 consilierilor săi să le interzică unor oameni de cultură anti-comunişti şi promotori ai unirii R.Moldova cu România accesul la "Ziua Republicii", sărbătoarea văzută de comunişti drept "eliberarea de sub fasciştii români". Potrivit jurnal.md, la 27 august 2008 Voronin a primit "spre aprobare" lista cu personalităţile care urmau să participe la recepţia de "Ziua Republicii". Comunistul i-a ordonat consilierului său pe probleme de politică şi integrare europeană, Tudor Vasilică, să-i şteargă din listă pe poeţii, actorii şi cântăreţii care promovează spiritul românesc (citeşte lista mai jos). În schimb, şase persoane din mass-media loiale guvernării comuniste au fost invitate. În dreptul preşedintelui Comitetului Naţional Olimpic, Nicolae Juravschi, a campioanei olimpice L. Popova şi a campionului european la şah V. Bologan, a fost plasat un semn de întrebare, însoţit de indicaţia: "După rezultatele de la Olimpiadă!!!".Lista celor interzişi: Grigore Vieru: poet român basarabean care a murit la 18 ianuarie 2009, a fost un promotor al unirii Moldovei cu RomâniaMihai Cimpoi: academician, critic, istoric literar, redactor literar şi eseist basarabean. "Comuniştii au plătit, în special, pseudocultura. Fel de fel de „caravele" sau alte asemenea kitsch-uri. Pe de altă parte, numai pentru a-şi face imagine, unor creatori renumiţi cu care, personal, nu am nimic de împărţit, le-au dat premii în valoare de un milion de lei. Şi asta pe fundalul unei sărăcii nemaipomenite în care trăiesc ceilalţi oameni de cultură!", declara acesta.Aureliu Busuioc: scriitor, dramaturg şi ziarist. "Istoria a demonstrat mult mai bine decât aş putea s-o fac eu ce este comunismul şi cine sunt comuniştii. Bine, chiar atrăgător ambalată, doctrina comunistă a fost întotdeauna o momeală înghiţită cu uşurinţă de către omul de rând din păturile neavute, nu prea versate în ale culturii şi nici prea date cu ale gândirii", a declarat acesta.Mihai Volontir: desemnat în 2000 cel mai bun actor al secolului XX al cinematografiei moldoveneşti. Spunea în 2008 despre Partidului Liberal Democrat din Moldova că "aceşti oameni vor schimba Moldova".Ion Paulencu: artist al poporului şi solist al Operei Naţionale, "un artist nelipsit de la sărbătorile de suflet românesc".Nicolae Botgros: artist, violonist şi dirijor moldovean de muzică populară. Prieten cu Ion Dolănescu, a fost declarat dirijorul celei mai bune orchestre de muzică populară din întreg arealul românesc în anul 2002. "Lucrează efectiv la consolidarea fundamentelor spirituale ale întregului neam românesc", a fost caracterizat acesta. Voronin a fost un opozant al apropierii R. Moldova de România şi aprecia drept inacceptabile ideile de unire ale celor două ţări. Până la venirea la putere a comuniştilor, în 2001, moldovenii serbau la 31 august "Limba noastră cea romană". Festivităţile erau deschise dimineaţa la Chişinău de catre oficiali prin depunerea de flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt şi la busturile clasicilor literaturii române, amplasate în Gradina Publică ,,Ştefan cel Mare". În primii ani ai sărbătorii, la fiecare 31 august se dezvelea câte un bust pe Aleea Clasicilor din Chişinău. Obiceiul a fost întrerupt în mandatul lui Voronin.Moldova sărbătoreşte la 27 august, Ziua Independenţei, adică momentul din 1991 când Moldova s-a desprins de URSS şi a aderat la ONU. Vladimir Voronin a schimbat numele în "Ziua Republicii", serbând momentul din 1944 când Rusia a eliberat Basarabia, Ţinutul Herţei şi Bucovina de nord de forţele Axei (Germania, Italia, Japonia, România). Astfel că în fiecare an al preşedinţiei lui Voronin, Moldova a sărbătorit cu mare fast acest moment, despre care Voronin sublinia în declaraţiile publice că reprezintă "aniversarea eliberării Moldovei de sub ocupaţia fascistă.P.S. Nu pot găsi cuvinte potrivite ca să-mi exprim indignarea în legătură cu aceste lucruri. Vă las pe fiecare dintre voi să vă exprimaţi cum simţiţi.Articol preluat de pe Adevarul.ro

Rade bine, cel ce rade la urma


Probabil ştim cu toţii asemenea filme când totul se axează pe mai multe linii de subiect paralele care se prezintă consecutiv şi amestecat şi nimic nu înţelegem din film decât la urmă când toate se coagulează intr-un singur punct comun. Mă tem că un asemenea articol va ieşi de sub degetele mele în această noapte. Era primăvara anului 2005 când eu luând locul I la olimpiada municipală de istorie în Chişinău, plecam spre tabăra „Ivancea”, din codrii Orheiului, unde trebuia să se petreacă întrunirea naţională a „celor mai mari” cunoscători şi iubitori de istorie printre juniori. Pe atunci era perioada de înflorire a celei de-a doua ere comuniste în Republica Moldova şi pe lângă mulţi muritori de rând ca şi mine, la acea olimpiadă mai participau un oarecare Stepaniuc junior şi alţi descendenţi ai progeniturilor „fără chip şi fără suflet” care pe atunci conduceau ţărişoara ciobănaşului. Pentru mine însă, ei nu puteau să reprezinte personalităţi şi mi-am concentrat atenţia asupra unei fetiţe, care era venită de undeva de prin satele Ialovenilor. Olimpiada dura 2 zile (dacă nu greşesc) şi în seara când trebuia să înoptăm acolo m-am hotărât eu să invit domnişoara în cauză la o plimbare. Eram entuziasmat, ca orice adolescent în asemenea situaţii, doar că domnişoara a venit la locul prestabilit însoţită de un băiat. Dintr-o privire am analizat „adversarul” : înalt, blond, ochi albaştri, ţinută sportivă, pleată abea sesizabilă (ca lungime), puţin odulată. Eram, într-o călduroasă după amiază din vara anului 2009, la birou la unchiul meu, care este judecător la pretura sectorului „Centru” al capitalei. Dumnealui fiind un om foarte sociabil din fire şi deoarece, deja îşi sfârşise ziua de muncă, plus la toate nu îşi văzuse nepotul cam de jumătate de an, ma servit cu o bere rece şi am început a vorbi depsre cele ce se întâmplă în mica, dar mult prea iubita ( de ambii) noastră ţară. Moş Vladimir îmi povestea cum în noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009 nimerise să fie deserviciu la locul de muncă. Începând cu orele 23 noaptea s-au început sunete care îl chemau la comisariatul de poliţie al sectorului Buiucani, pentru că respectivii apărători ai legii aveau prea mulţi reţinuţi care de urgenţă meritau să fie judecaţi pentru că reprezintă un pericol major pentru societate, dar nu aveau destule mijloace de transport pentru a fi trenaportaţi la sediul preturii, unde după toate buchiile legii trebuie să se petreacă şedinţele de judecată. Unchiul Vladimir a refuzat în nenumărate rânduri să se supună, din start rugăminţilor, apoi ameninţărilor venite din partea unor funcţionari din ce în ce mai importanţi în structurile de forţă de la noi şi a stat pe poziţia sa corectă, de a se aduce respectivii reţinuţi în sala de judecată. Spre dimineaţă a reuşit să învingă monstruoasa maşină birocratică comunistă şi au fost aduşi la pretură un număr mare de tineri (peste 100) pentru a fi puşi în faţa legii. Din spusele domnului judecător Vladimir Braşoveanu, mulţi din acei tineri nici măcar nu ştiau pentru ce au fost reţinuţi. Majoritatea erau bine bătuţi şi murdari de sânge etc. 99% dintre cei aduşi în faţa judecătorului nu se făceau vinovaţi cu nimic, iar procurorii nu puteau adue dovezi ale vinovăţiei acestora şi au plecat acasă ca cetăţeni „liberi”. Povesteam această istorie bunului meu prieten Andrei Bivol, deja dupa 29 iulie, când încă fără să credem, dar deja pipăiam începuturile unei perioade de declin definitiv al comunismului la noi. Eram deja , ca şi majoritatea oamenilor din această ţară – liberi. Povesteam istoria şi polemizam împreună cu tânărul, actualmente, absolvent al facultăţii de drept de la USM asupra celor expuse mai sus. Întotdeauna când mă revăd cu Andrei, am o invidie apozitivă însoţită de o admiraţie deosebită faţă de el, pentru că el trăieşte într-o lume pe care eu atât de mult am râvnit-o, dar nu am ajuns să o escaladez. Admir juristul din Andrei, care am vrut să devin şi eu. Andrei este coleg de facultate şi grupă cu fosta mea clegă de bancă din liceu Daniela Groza. O fată care este toată un ghem de nervi cerebelici care nu pot eu să mi-i imaginez că cad vreodată în amorţire, obosesc măcar sau dorm. Mai este coleg de facultate Andrei şi cu fiul fostului demnitar comunist Victor Stepaniuc şi cu alţi „mari” istorici, cărora mama şi tata le-au cumpărat locurile I şi II la olimpiada naţională de istorie din primăvara anului 2005, când noi doi ne uitam unul la altul cam încruntaţi, pentru că curtam aceeaşi fată. Ne bucurăm cu toţii astăzi de asemenea veşti, precum că au fost instituite comisii de condamnare a crimelor comunismului din prima şi a doua „eră” de existare a sa in R.M. La fel ne-am bucurat când am auzit despre dosarele deschise judecătorilor care au făcut abuz de îndeletnicirile de serviciu şi au mers de au judecat tinerii direct în comisariatele de poliţie în noaptea de 7 spre 8 aprilie. Dacă nu greşesc eu, 2 judecători au fost rechemaţi din funcţii şi ancheta pentru ei ia o întorsătură foarte neplăcută, iar încă câţiva sunt sub urmărire penală, dar cu învinuiri mai uşoare. Azi seara îmi scrie Andrei pe mess că vrea ceva sa îmi spună şi îmi povesteşte precum că la o lecţie, la faclutate, un profesor, care este membru al Consiliului Superior al Magistraturii le povesteşte despre cazul judecătorilor asupra cărora sunt deschise dosare penale despre care am vorbit mai sus. „Scuzele” de bază ale acestor judecători sunt acelea că au fost impuşi de organele de forţă care erau loiale fostei puteri să meargă şi să judece tinerii direct în comisariate. La care domnul (şi) profesor dă replica: „de parcă pe judecătorul Vladimir Braşoveanu nimeni nu l-ar fi impus, dar el nu a cedat în faţa demnitarilor loiali fostei puterii criminale!”. Nu cred că face să vorbesc acuma despre sentimentul de mândrie care ma cuprins în acel moment, pentru că în următoarea clipă m-am gândit la mutrele stepaniucilor & Co. care erau cei mai tari atunci, în primăvara anului 2005, iar acuma sunt colegii lui Andrei, ai Danielei, ai domnişoarei originară de pe undeva de prin Ialoveni şi ai altor oameni care cu adevărat merită să devină jurişti, ca consecinţă a acelor vremi apuse (pe vecie , sperăm). M-am gândit la trufia cu care mergeau ei atunci pe lângă noi şi nici nu ne observau şi mi-am revăşit sentimentele de ură faţă de ei. Sperăm că vor simţi cu toţii aldoilea tăiş al sabiei pe care Themis o ţine în mână. Râde a bine, cel ce râde la urmă! Şi datorită unor asemenea oameni ,precum e Vladimir Braşoveanu (nu zic asta pentru că este unchiul meu :D), despre care studenţii de la drept povestesc legende deja şi prin asemenea oameni cum sunt Andrei şi Daniela, care vor urma exemplu de mai sus, vom reuşi să răzbatem la suprafaţă.

Meditaţii abstracte ale unui naţionalist


Vrem noi, sau nu vrem, dar trebuie să recunoaştem că în arealul nostru vital se manifestă tendinţe naţionaliste şi xenofobe foarte acute. Acestea sunt mult mai pronunţate pe fundalul globalizării şi tendinţelor de omogenizare culturală din Vest. Împărtăşirea ideilor naţionaliste la noi, este o dovadă clară că societatea noastră este rămasă în urmă cu câteva decenii faţă de restul Europei, din cauza complexelor de inferioritate pe care le împărtăşim şi de care vrem să ne debarasăm.Meditând asupra condiţiilor propice, pe care le-am observat în procesul de studiere a istoriei, de apariţie a naţionalismului şi xenofobismului, pot zice că totul este legat de frustrările la care a fost suspus un popor şi dorinţa lui de revanşare. Sfţrşitul secolului XIX - mijlocul secolului XX a fost perioada de înflorire a acestor curente "politice" în Europa de vest. Dacă e să analizăm fiecare ţară, care a avut tangenţe cu naţionalismul în parte, ajungem la concluzia că naţionalismul este o reacţie firească a populaţiei împotriva subestimării capacităţii şi forţei militar-politice şi economice de către vecini sau chiar întreaga lume. Dorinţa popoarelor de mainfestare prin emancipare a dus la dragostea excesivă faţa e ceea ce li se lua şi la ura faţa de cei care luau.Italia, spre exemplu, a fost o ţară fărâmiţată imediat după căderea imperiului lui Carol ce Mare, care pentru ultima oară a reuşit să încadreze în aceleaşi frontiere întreaga peninsulă. Pe parcursul istoriei poporul italian a fost supus la nenumărate ocupaţii armate din partea Franţei, Austriei etc. Conştientizarea capacităţii economice a propriilor state, de către mai marii acestora, a condus spre tendinţe de autoimpunere pe picior de egalitate cu ceilalţi şi precum acest lucru nu era posibil în condiţiile destrămării teritoriale, la mijlocul secoului XIX Italia se reunea într-un stat unit care avea să aibă, pe viitor, o bogată istorie legată de sentimente naţionaliste şi revanşentiste.Germania are o istorie similară. Dar mai trebuie de adăugat faptul că Germania a mai fost supusă la cedări teritoriale după primul război mondial şi acest lucru a agravat situaţia în ceea ce priveşte predispunerea spre naţionalism.Spania, după căderea imperiului colonial imens din cauza politicii mercantile proaste şi falimentarea, de facto, a regatului, a rămas a fi considerată ca o ţară de mâna a doua în Europa. Fapt ce a motivat, odată cu revenirea economică a acesteia, dorinţa oamenilor de revanşare.Nu cred că se mai merită să vorbesc despre nelegiurile care au fost comise asupra poporului român de la începutul renascentismului încoace, pentru a accentua motivele care au dus la manifestări naţionaliste din perioada interbelică, când poporul român s-a revăzut, însfârşit, reunificat şi a resimţit forţa pe care o poate avea.Pe de altă parte sunt popoare care niciodată nu au manifestat tendinţe naţionalist-fasciste. Precum ar fi Suedia, Norvegia, Danemarca, Marea Britanie, SUA etc. Tangeţele dintre popoarele acestor ţări sunt diametral opuse cu cele ale popoarelor din prima categorie enumerată mai sus. Adică ţările respectvie nu au fost supuse, în comparaţie cu cele de mai sus, la umilinţe şi înjosiri în decursul istoriei. Respectiv conştiinţa oamenilor a evoluat liber, fără constrângeri şi umilinţe, fără dorinţă acută de libertate şi logica manifestare de ură faţă de asupritor.În zilele noastre, tot mai multe ţări europene se aliniază la cei din a doua ategorie, după cum ziceam şi în debutul acestui articol. Adică oamenii au depăşit propriile complexe prin faptul că s-au văzut respectaţi la justa lor valoare.Acest lucru însă nu s-a întâmplat cu românii. De ce? Pentru că în raport cu românii s-a continuat politica de subestimare a acestora şi subjugare. Am rămas într-o zonă influenţată politic şi militar de cea mai proastă clasă şi şcoală politică din Europa - Rusia. Aceasta a continuat politica sa de supunere, ceea ce a contribuit la păstrarea condiţiilor propice de conservare a manifestărilor naţionaliste la noi.Astăzi suntem martori la o manifestare a celor factori despre ce vorbeam mai sus, doar că la scară mult mai mică. Asistăm la o divizare a societăţii româneşti în ceea ce priveşte sentimentele naţionaliste. În România de azi, se observă clar o apunere a ierei naţionaliste. Românii din România, fiind satisfăcuţi de emanciparea de care a dat dovadă ţara pe plan mondial, ajungând (în perioada comunistă) pe multe poziţii de lider în lume, au conştientizat că prorpia promovare se poate face mult mai reuşit prin alte metode decât violenţa, manifestarea de ură etc. Pe când românii basarabeni, rămânând sub ocupaţie militară şi politică străină, în mod direct, manifestă tendinţe de emancipare radicale. De aceea, poate, ni se spune nouă basarabenilor că suntem mai patrioţi decât majoritatea românilor. Este o diferenţă foarte mare între resentimentele faţă de aranjamentul cromatic abastru-galben-roşu dintre românii in România, care nu văd în asta nimic deosebit şi românii basarabeni, care văd ceva sfânt, intagibil şi mai presus de orice. Acest lucru se întâmplă din cauza că basarabenilor li s-a interzis timp de 47 de ani să se gândească măcar la cuvântul "tricolor".Ştim cu toţii că fructul mult dorit e mai dulce. Dar de multe ori însă, înfruptându-ne cu poftă şi mare dorinţă ne putem îneca. Cam spre asta, din păcate, mergem şi noi acum. Încercăm să ne emanicipăm prin violenţă şi ură faţă de foştii noştri asupritori. Dar acest lucru, la rândul său, va duce la exact acelaşi sentiment şi reacţii din partea lor asupra noastră şi lupta nu va sfârşi niciodată iar de suferit vom avea doar noi.Pentru a ne păstra bunul nostru nume şi a rămâne în rândurile popoarelor civilizate ale Europei ar trebui să de revizuim metodele noastre de "luptă" şi anume prin manifestare cuturală. Cultura a fost întotdeauna unica armă care nu a putut fi învinsă cu nimic. Pentru că cultura este una din necesităţile fundamentale ale naturii umane, despre care vorbeşte şi Freud şi multi alţi fundamentalişti ai psihanalizei.Nu pot să vin cu soluţii concrete în acest moment pentru schimbarea armelor şi tacticilor noastre de luptă, dar cert este faptul că acest lucru trebuie făcut. Pentru că altfel ne pomenim ca într-o mlaştină şi cu cât te zbaţi mai mult, cu atât mai tare te afunzi.Elocvent este cazul Rusiei. Atâta timp cât s-a manifestat altfel decât militar asupra popoarelor care intrau în componenţa URSS a reuşit să câştige simpatizanţi, în rânduile popoarelor supuse, care şi până astăzi sunt nostalgici după acele vremuri, dar odată ce a reânceput politica de agresiune trezeşte reacţii diametral opuse. Rusia astăzi, la fel, este încolţită tot mai strâns de sentimentul naţionalist, din cauza că poporul rus s-a simţit înjosit în urma pierderilor teritoriale ce le-a suferit ca rezultat al destrămării URSS. Naţionalism care nu se observa pînă în 1991, ceea ce dovedeştte că ruşii pur şi simplu erau mulţumiţi de ei înşişi. Acest lucru demostrează încă odată veridicitatea teoriei mele, expuse mai sus.După cum am mai spus deja, nu pot să dau acuma soluţii. Dar haideţi să ne gândim fiecare şi să încercăm, fiecare personal, să facem ceva mai bine şi mai bun pentru a ajunge să refacem unitatea teritorială a Ţării şi să ne debarasăm de deprinderile noatre proaste de naţionalizm şi xenofobism.Cu mult respect, un naţionalist.

Despre moravuri si valori


Am făcut azi un grup de discuţii pe pe site-ul facebook.com. Am făcut şi am plect în oraş uitând de el. Luând autobuzul spre şcoala mea de limbă engleză, doar peste o staţie au urcat mulţi copii, pentru că acolo sunt 2 şcoli, iar la ora 6 seara sfârşesc probabil orele. În spate şedeau 4 sau 5 bărbaţi tineri de etnie rromă şi făceau multă gălăgie, ţipând şi ascultând manele astfel ca şi şoferul să audă, nu doar toţi călătorii din autobuz. La un moment dat aud cum unul dintre ei urlă mai tare ca ceilalţi: "..taci, băh, din gură, nu vezi că sunt copii mici pe aici măh?! Că dacă îţi f*t una peste m*ia ceea a ta, direct în p**da mătii ajungi!". Au început urlete şi înjurături şi mai mari, acompaniate de ameninţări cu răfuială fizică cu ajutorul "...cuţitului ăstuia pe care îl am de la bunu meu, băh! " etc.Oare acest mediu este prielnic ca să crească tânăra generaţie de copii români? Oare este normal ca în fiecare zi, de câteva ori pe zi, ei să audă aşa ceva? De unde şi cum, vrem noi ca dintr-un asemenea mediu să crească o societate sănătoasă? Ne mirăm de ce tinerii ascultă mai mult manele şi se comportă caracteristic rromilor? Dar dacă ei asta văd pe stradă şi li se pare cool să înjure şi să fie şmecheri, de unde vreţi o societate sănătoasă, cultă şi cu perspective de afirmare în lume? De unde vreţi ca românii să nu se mai ocupe cu furatul şi violul prin întreaga Europă dacă acasă zi de zi nu văd altceva decât sus amintitele stereotipuri de "oameni"?! Problema majoră e în faptul ca oamenii culţi şi civilizaţi, care au mai rămas, nu se manifestă într-un mod atât de remarcabil în societate, de aceea nici nu atrag atenţia nimănui, iar copii iau exemplu anume de la cei care le atrag atenţia!Ne-am obişnuit să ne mândrim că România a fost pe prim loc în lume într-un domeniu sau altul. Ne-am obişnuit să ne lăudăm că avem atâţia campioni mondiali etc. Ne mândrim cu Ştefan cel Mare, Iancu de Hunedoara şi Mihai Viteazu.... Dar noi ce facem ca copii să aibă cu ce se mândri?! Ştiu, ştiu că acest lucru nu e o problemă! Copii noştri vor fi întratât de ţiganizaţi că ei nu vor avea nevoie să se mândrească cu cineva sau ceva! Ei vor fi oameni fără cultură, respectiv fără necesităţi emoţional-spirituale. Până acuma aveam realizări de invidiat pentru că această categorie socială de depravaţi era ţinută la respect, la locul ei, dar acuma li s-a dat libertate... Anume împotriva acestor libertăţi, prea multe, care li s-a acordat gunoielor ăstora era făcut grupul de discuţii de pe facebook. Imediat au început bombardări cu învinuiri de xenofobism şi fascism etc. Însuşi tovarăşul Isaev, redactorul şef al ziarului "Comunistul" de la Chişinău s-a plâns administraţiei site-ului precum că grupul de discuţii creat de mine este unul de natură fascistă şi instigă la violenţă etc. Ce naiba are comunistul cela cu România, de când o început să-l doară în cot de această ţară? Culmea e că mulţi tineri dintre cei care iubesc ţara asta mi-au sugerat să şterg grupul pentru că nu bătaia e soluţia pentru România, dar reeducare acestor "oameni". Este de remarcat faptul că am discutat pe această temă cu o prietenă care îşi dedică o foarte mare partte din viaţă încercărilor de a "încadra" normal în societatea noastră aceşti "oameni". De ce "încadra"? Pentru că ea a recunoscut că pentru rromi nu este admisibil posibilitatea de educare a lor în şcoli, de cultivare a unor valori omeneşti normale etc. Acest lucru pentru ei înseamnă ştirbirea identităţii lor! Toate valorile culturale care le promovează şcolile noastre pentru ei nu sunt admisibile, pentru că le atacă identitatea, iar "cultura" lor pentru ei e cea mai sfântă!Oofff, că mare dreptate avea marele Eminescu! Unde ne ducem, încotro mergem?Ocroteşte-i Doamne pe români, că tare mai suntem proşti, sărmanii!

Istoria care încă doare


Ce le vom lăsa urmaşilor? „Moldova nu e a noastră, Moldova nu e a strămoşilor noştri – Moldova este a urmaşilor noştri…” Ştefan-cel-Mare şi SfîntÎn urma rapturilor teriotriale şi nelegiurilor pe care le-a comis URSS asupra vecinilor săi în anul 1940, aceasta s-a ales cu largi teritorii care până atunci nu făcuseră parte din imperiu. Aceste teritorii trebuiau administrate şi organizate după legislaţia internă a URSS.Această scurtă (în raport istoric) perioadă de ocupaţie se încadrează perfect, din păcate, în contextul istoriei noastre naţionale. Şi a condiţionat evoluţia acestui meleag şi poporului român de pretutindeni, mai departe.Frontiere „interne” şi „externe” Conform „politicii naţionale leniniste”, fiecare republică sovietică socialistă se bucura de dreptul la „autodeterminare”, avînd frontiere „externe” – ca dovadă că e liberă să se desprindă de URSS în orice moment. Se ştie prea bine, însă, că acest lucru era declarat doar pe hârtie, orice încercare fiind, din capul locului, sortită eşecului. Decenii în şir graniţele imperiului sovietic erau păzite vigilent zi şi noapte, transformate într-o adevărată „cortină de fier”. Hotarelor „interne” din cadrul URSS li se acorda o atenţie pur simbolică: mai des cînd se făcea schimb de delegaţii şi venea momentul să-ţi întîlneşti megieşii la hotar, cu tradiţionalele pîine şi sare, sau cînd preşedinţii a două colhozuri învecinate îşi verificau lanurile înainte de semănat. Un kilometru-doi într-o direcţie sau alta nu prea conta, toţi făceam parte dintr-un „stat comun”, cu perspectiva „contopirii armonioase” a tuturor culturilor naţionale şi formării unui nou popor – sovietic şi rusofon. Deci, graniţele dintre „republicile-surori” urmau să dispară cu timpul, la fel ca şi sentimentul identităţii naţionale al viitorului „homo sovieticus”. Prăbuşirea „colosului cu picioare de lut” şi (re)apariţia pe mapamond a unui şir de state noi, a scos pe prim-plan problema frontierelor dintre ele. Fostele hotare sovietice „interne”, în calitate de însemne de bază ale unui stat, au căpătat peste noapte o importanţă primordială. După dezmembrarea vertiginoasă a URSS, avea să conteze fiecare metru de teritoriu, vecinii argumentînd unul altuia, cu hărţi şi documente în faţă, că anume aici şi nu acolo trebuie instalat stîlpul de frontieră. Uneori, din păcate, se recurgea şi la ultimul „argument” – zăngănitul armelor… Republica Moldova şi graniţele ei post-sovietice Şi Republica Moldova, după vreo 10 ani de tratative îndelungate, şi-a încheiat procesul anevoios de demarcare a actualei frontiere de stat cu ţara-vecină Ucraina (cu România, problema a fost soluţionată fulgerător, frontiera fiind suprapusă, în mod automat, pe fosta graniţă „externă” a fostei URSS). Proces, cam dosit de opinia publică, fără ca mass-media autohtonă să insiste prea tare asupra oglindirii lui multilaterale şi minuţioase. Acum rar cine poate să numească, bunăoară, componenţa nominală a grupului de lucru din partea Republicii Moldova, sau să-şi amintească (cu excepţia cazului satului Palanca) cîte ceva din activitatea comisiei guvernamentale abilitate. Dar, după încheierea tratativelor sus-numite şi cunoaşterea rezultatelor finale, îţi stăruie gîndul: oare nu cumva „deficitul” de informaţie la tema dată urmărea scopul de a atenua, cumva, poziţia cam timidă şi nehotărîtă

a părţii moldoveneşti? În timp ce ucrainenii, potrivit unor surse veridice, dominau pe tot parcursul activităţilor de delimitare a graniţelor, fiind la orice pas controlaţi de conducerea de vîrf a Kievului, dar şi de întreaga populaţie locală – prin intermediul organelor de informare în masă. În consecinţă, ei au obţinut ceea ce şi-au dorit, adică o delimitare favorabilâ a hotarelor cu Moldova. Ba chiar, în plus, alipitindu-şi şi vreo 7 km de traseu strategic, la care rîvneau de mult timp. S-au mai domolit spiritele legate de acest fapt şi Chişinăul a dat asigurări poporului că nu s-a comis nici o cedare. Şi doar ţăranii satului moldovenesc Palanca au fost lăsaţi singuri cu noile lor probleme. Cei din partea locului se conving zilnic, pe propria piele, că s-a produs cel mai adevărat act de cedare. Ei se umilesc zilnic în faţa vameşilor şi a grănicerilor străini – de fiecare dată cînd pleacă „peste drum” la muncă în cîmp sau cînd îşi aduc roada de pe lanuri. După Ştefan încoace tot cedăm pămînturi…

Chiar şi o scurtă privire în Istorie ne demonstrează tristul adevăr că pe tot parcursul veacurilor, după Ştefan încoace, n-am fost în stare să păstrăm neatinsă moşia lăsată de străbuni, tot cedîndu-le străinilor pămîntul ţării, palmă cu palmă. Paradoxal, dar orişice zdruncinare geopolitică produsă în preajma statului moldovenesc, se solda cu inevitabile pierderi de teritorii, în favoarea ţărilor învecinate. Cele mai recente înstrăinări de teritorii moldoveneşti au avut loc în august, 1940, la transformarea Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldoveneşti (care a existat din 1924 pînă în 1940 în componenţa RSS Ucrainene) în republică unională din cadrul URSS – RSS Moldovenească. Prin actuala delimitare a frontierei moldo-ucrainene, de fapt, s-a oficializat tacit, fără nici o contestare din partea Moldovei, monstruosul act de răpire a unor părţi de ţară, efectuat acum 64 de ani. Vai de cel cu mintea scurtă Care puteau fi argumentele de bază ale părţii moldoveneşti pînă la semnarea actelor cu privire la delimitarea frontierelor cu Ucraina? De mai bine de 10 ani, din arhivele secrete au fost scoase la lumina zilei un şir de documente autentice care incontestabil demonstrează faptul că, în perioada sovietică, prin uz de fals, Moldovei i-au fost înstrăinate teritorii imense. Încă în 1990, savanţii moldoveni A.Moraru şi I. Iaţenco, presimţind căderea imperiului sovietic şi inevitabila acutizare a problemelor teritoriale, au efectuat o muncă titanică de arhivă publicînd, ulterior, documente veritabile ce demască ilegalităţile admise de Kiev şi Moscova, în august 1940, la delimitarea terito

riilor şi instaurarea frontierelor între RSS Moldovenească şi RSS Ucraineană. Documentele în cauză nu lasă piatră pe piatră din toate „argumentele ştiinţifice” publicate cîndva la comanda Kievului, în scopul îndreptăţirii acţiunilor de acaparare nelegitimă a pămînturilor moldoveneşti. Intenţionat sau întîmplător, dar cert e că, din 1990 încoace, aceste documente au fost date uitării şi, în afară de specialiştii, rar cine cunoaşte ceva despre acele evenimente reale, nu inventate, din istoria imediată a Moldovei. Ba, se pare, chiar şi factori de decizie, obligaţi prin funcţiile lor să le cunoască, au făcut abstracţie de ele pe parcursul actualului proces de delimitare a frontierelor – anume atunci, cînd era momentul potrivit de a opera cu argumente istorice convingătoare. Cum a fost din nou ciopîrţită Moldova „În jurul problemei teritoriilor … anumite contraziceri (între conducerea autonomiei moldoveneşti şi Kiev – n. n.) existau încă din momentul formării RASSM, în 1924 -, se spune în unul dintre documentele de arhivă. La insistenţa populaţiei băştinaşe, în iulie 1940, după 16 ani de aflare a RASS Moldoveneşti în componenţa Ucrainei, conducerea autonomiei s-a adresat Sovietului Komisarilor Norodnici (SKN) al URSS cu rugămintea „reunirii Basarabiei cu RASS Moldovenească” (Ziarul Pravda, 10 iulie 1940). SKN a acceptat această propunere şi, conform hotărîrii Sovietului Suprem al URSS „Cu privire la formarea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti” din 2 august 1940, s-a procedat la „repartiţia populaţiei Basarabiei, Bucovinei de Nord şi a RASS Moldoveneşti între RSS Ucraineană şi RSS Moldovenească”. Însă, în stilul autoritar bolşevic de atunci, deciziile cruciale în această problemă vitală pentru moldoveni, au fost luate de Moscova şi Kiev, argumentele părţii moldoveneşti fiind trecute pe ultimul plan. Dar să le luăm pe rînd. Doar după o săptămînă de la intrarea Armatei Ro

şii pe teritoriul Basarabiei şi al Bucovinei de Nord (consecinţele Pactului Ribbentrop-Molotov – n.n.), deja la 3-4 iulie 1940, Biroul CC al PC (b) şi Prezidiul Sovietului Suprem ale Ucrainei emit un şir de hotărîri cu privire la formarea pe teritoriul Bucovinei de Nord şi al Basarabiei a organelor puterii locale, a comitetelor judeţene executive şi ale PC(b) din Ucraina. E greu de înţeles, ce drept juridic avea Ucraina de a-şi forma organele puterii locale în teritoriile care nu se aflau sub jurisdicţia ei. Poate, în atmosfera euforiei legate de alipirea unor noi teritorii, Moscova nu a observat o asemenea depăşire de împuterniciri din partea Kievului? Lucru greu de închipuit. La sigur, „centrul” i-a delegat conducerii Ucrainei aceste împuterniciri. Dar deocamdată nu este cunoscut documentul care ar fi legitimat acest act şi, în acest caz, hotărîrile menţionate mai sus par a fi ilegale. Moldovenii vroiau reunire Deoarece tendinţa arzătoare de reunire a moldovenilor de pe ambele maluri ale Nistrului nu mai putea fi neglijată, ajungînd la apogeu, la 10 iulie 1940 şedinţa comună a Biroului Politic al CC al PC (b) unional şi a SKN din URSS (au asistat I.Stalin, V.Molotov, K.Voroşilov, M.Kalinin, Gh.Malenkov, A.Andreev, A.Mikoian, L.Beria, I.Şvernic ş.a.) a susţinut ideea „reunirii populaţiei(!) moldoveneşti a Basarabiei cu populaţia (!) moldovenească a RASSM” (s. n.). În aceeaşi zi ştirea a fost difuzată de radioul unional pe întreg teritoriul URSS şi preluată de presa de partid Pravda, Izvestia, Sovetskaia Ucraina, Moldova Socialistă ş.a. Mitinguri de susţinere a „politicii naţionale leniniste, promovate de către partid şi Guvernul Sovietic” au fost de urgenţă organizate la Moscova, Kiev, Tiraspol, Bender, Soroca, Orhei, Chişinău, Akerman, Ismail (s. n). Ziarul Pravda din 11 iulie 1940 publică articolul de fond întitulat „Trăiască poporul moldovenesc, liber şi reunit” (aici şi mai departe – sublinierea noastră), în care se scria: „ RSSM Unională va avea o suprafaţă de circa 50 mii kilometri pătraţi (adică 45.638 km. pătraţi – suprafaţa Basarabiei şi 8,1 mii – a RASSM), iar populaţia ei va constitui circa 3 mln 700 mii de locuitori. Astfel, viitoarea RSS Moldovenească va deveni un stat cu un teritoriu mult mai vast decît unele state europene: Belgia, Olanda, Elveţia”. Neintenţionat, prin aceste cifre grăitoare, Pravda a presupus desfăşurarea logică şi absolut întemeiată a acestui proces (repetînd, de fapt, cele spuse de participanţii la mitinguri) – adică reunirea întregii Basarabii cu întreaga RASSM, ca părţi inalienabile ale aceluiaşi popor. „Calul troian” ruso-ucrainean Evenimentele următoare au demonstrat însă că prin formularea „reunirea populaţiei moldoveneşti„ hotărîrea Moscovei cu privire la formarea RSS Moldoveneşti conţinea un şiretlic, pe care îndată l-a şi pus în aplicare partea ucraineană. Profitînd de faptul că Ucraina a fost obligată să procedeze la „reunirea populaţiei moldoveneşti” şi nu numaidecît la „reunirea teritoriilor moldoveneşti”, Nikita Hruşciov cu ceilalţi conducători de atunci ai RSS Ucrainene au pus la cale un plan de deznaţionalizare a populaţiei băştinaşe, adică de „ucrainizare peste noapte” a moldovenilor. Presa Ucrainei şi cea centrală a început să publice un şir de „materiale ştiinţifice”, în care se tratau preconceput, doar de pe anumite poziţii, procesele istorice de formare a componenţei naţionale a populaţiei Basarabiei şi a RASSM. Bunăoară Izvestia, din 3 iulie 1940, în articolul de proporţii „Istoria Basarabiei şi a Moldovei” susţinea că „există probe ce demonstrează că slavii locuiesc aici (adică în Basarabia şi RASSM – n.n.) din cele mai străvechi timpuri. Conform surselor greceşti, pe timpul Împărăţiei Dacilor (v. 2 al erei noastre) triburile slave locuiau nu numai în Basarabia, dar şi pe teritoriul cnezatelor dunărene”. Pînă şi titlul denotă cunoştinţele aproximative ale autorului în domeniile istoriei şi ale geografiei (precum scriu unii şi în zilele noastre -”Moldavia i Pridnestrovie”). Însă bate la ochi data apariţiei acestei publicaţii – 3 iulie 1940, adică cu o săptămînă pînă la şedinţa comună a Biroului Politic al CC al PC (b) unional şi a SKN din URSS, unde a fost discutată şi susţinută ideea cu privire la formarea RSSM. Cu alte cuvinte, „calul troian” a fost pregătit din timp, văzîndu-i-se de la o poştă „urechile” ucrainene… Moscova acceptă scenariul Kievului După o mulţime de răsturnări de fapte istorice sub care nu şi-ar fi pus semnătura nici un savant onest, Preşedintele Prezidiului Sovietului Suprem al RSS Ucrainene M.Greciuha i-a expediat, pe data de 22 iulie 1940, la Moscova, secretarului CC al PC(b) din URSS Gh.Malenkov „Nota informativă cu privire la proiectarea frontierei de stat a RSS Moldoveneşti cu Ucraina”. În ea se afirma precum că: „1. Bucovina de Nord (474.617 locuitori) e populată majoritar de ucraineni, sau cum li se mai spune – rusini, şi de guţuli, precum şi de o parte neînsemnată a popoarelor de alte naţionalităţi, care nu au nimic comun cu originea moldovenilor. De aceea nu trezeşte nici un fel de îndoieli faptul că toată Bucovina de Nord trebuie să fie inclusă în componenţa RSS Ucrainene”. Deşi în susţinerea acestei afirmaţii nu au fost aduse nici un fel de cifre concrete, ea, totuşi, a fost luată în consideraţie de Gh.Malenkov, adept fidel al poziţiei Ucrainei. Datele expuse de partea moldovenească au fost ignorate. Peste 5 săptămîni după aceasta, cînd Bucovina de Nord a fost deja alipită la Ucraina, noile autorităţi au efectuat un recensămînt al populaţiei din regiune. Conform chiar surselor ucrainene („Date oficiale ale Prezidiului Sovietului Suprem al RSS Ucrainene” din 31 august 1940), 136.184 persoane (28,6% din întreaga populaţie) au insistat că sunt de naţionalitate moldoveni, iar 121.265 (26,48%) – că sunt români. În aşa mod, cei care, potrivit lui M.Greciuha, nu aveau „nimic comun cu originea moldovenilor”, constituiau în realitate cifra de 55,8% din întreaga populaţie a Bucovinei de Nord. Într-un mod similar , ocolind datele oficiale, a fost argumentată de M.Greciuha şi necesitatea alipirii judeţului Hotin. Conform aceleeaşi Note informative, acolo locuiau „…în marea majoritate ucraineni (adică rusini şi chiar guţuli), cu excepţia unui număr neînsemnat de moldoveni, împrăştiaţi prin tot judeţul, cu o concentrare doar în 16 localităţi ale plasei Briceni şi în 7 localităţi ale plasei Secureni…”. „Datele statistice ale RSSM” denotă că acest „număr neînsemnat” de moldoveni constituia pe atunci circa 47%, ucrainenii–circa 25%, ( ruşii – 13,6%, evreii – 9,2%, alte naţionalităţi – circa 5%). Mai mult ca atît, în vara lui 1940 cei 1.589 de bielaruşi şi 2.193 de polonezi din j

udeţ au fost reînregistraţi ca ucraineni, iar22 de sate moldo-ucrainene au fost înregistrate ca pur-ucrainene. „În judeţul Akerman locuiesc 368.252 persoane, inclusiv 39.1% ucraineni şi ruşi… iar moldoveni – doar 19,6%. Reieşind din aceasta, - scria lui Malenkov Preşedintele Prezidiului Sovietului Suprem al Ucrainei,- socot că judeţul Akerman la fel trebuie alipit în întregime la RSS Ucraineană”. Deoarece datele ultimului recensămînt (1930) indicau aici aflarea a numai 20,5% de ucraineni, conducerea de la Kiev a mai recurs la un fals, adăugînd la acest indice şi cele 17,3% de ruşi. Astfel, ponderea „ruso-ucrainenilor” s-a majorat pînă la 37,8 % (dar nu pînă la 39,1%, cum era scris în Notă). La sigur, în caz de necesitate, partea ucraineană ar fi găsit o modalitate să-şi „alipească” şi o altă etnie slavă – bulgarii, ce constituiau în judeţ 17,3% din populaţie. Conducerea RASS Moldoveneşti (secretarul Comitetului regional al PC (b) Borodin, Preşedintele SKN Constantinov şi Preşedintele Prezidiului Sovietului Suprem Brovco) a propus ca frontiera de sud a RSS Moldoveneşti să fie demarcată cu includerea în componenţa Moldovei a plaselor Reni, Bolgrad, Ismail, a judeţului Akerman, toate cu o populaţie majoritară moldovenească. Bunăoară, oraşul Ismail era caracterizat ca „ un centru de atracţie culturală şi economică a plaselor Reni, Bolgrad, Ismail şi a unor plase din judeţul Cahul”. Însă Moscova şi în acest caz a luat în consideraţie doar „argumentele” lui M.Greciuha. Vizavi de judeţul Ismail, Kievul din nou a „contopit” procentul populaţiei ucrainene cu cel al ruşilor , obţinînd în total 34,7%. „Socot,- din nou declară autoritar M.Greciuha, – că judeţul Ismail trebuie transmis RSS Ucraineane, reieşind din următoarele considerente: a) însuşi oraşul Ismail e populat aproape în exclusivitate de ucraineni şi parţial –

de ruşi; b) bulgarii şi găgăuzii, care formează 33,3% din populaţia judeţului, în calitate de triburi slave, au mai mult comun cu ucrainenii, decît cu moldovenii” ( găgăuzii sunt o etnie de provenienţă turcă – n.n.); c) Dunărea, ca magistrală acvatică nesupusă îngheţului, e legată cu Marea Neagră şi poate fi folosită efectiv de către flota fluvială şi cea maritimă ale RSS Ucrainene. Nu are sens dispersarea Dunării în sfere de influenţă – atît din punct de vedere economic, cît şi strategic”. Precum se vede, Kievul nici nu-şi voalează cumva tendinţa de acaparare totală a acestui însemnat port maritim al Basarabiei, motivînd că dispune de „flotă fluvială şi maritimă”. Scopul scuză mijloacele? Argumentele reprezentanţilor Ucrainei – atunci cînd acest lucru le era convenabil – se bazau pe datele statistice ale recensămîntului din 1927, nepublicate oficial şi, deci, puteau fi tratate în mod arbitrar. Pe cînd conducerea RASS Moldoveneşti în Nota sa informativă a folosit cele mai proaspete, la acel moment, materiale oficiale – ale recensămîntului populaţiei Basarabiei, efectuat în 1930. Bunăoară, cifrele oficiale indicau că în judeţul Ismail moldovenii constituiau 37,9% din întreaga populaţie, ruşii – 29.7%, ucrainenii – 4,7%, bulgarii – 19,2%, găgăuzii – 0,9%, alte naţionalităţi – 7,6%. Cu toate acestea, Ucraina (care în Nota ei, precum se vede mai sus, intenţionat nu a indicat procentul moldovenilor) şi-a alipit şi acest judeţ. Îngrijorarea Kievului pentru soarta limbii ucraineane ca motiv pentru acaparare de teritorii Potrivit tov. Greciuha, „În RASS Moldovenească sunt înregistraţi 572.339 locuitori, dintre care: 30,2% – moldoveni,12,8% – alte naţionalităţi şi 57% – ucraineni, ultimii populînd masiv raioanele Kodîma, Pesceanca, Ananiev, Valea-Guţulului, Ocna-Roşie, Cerneanca, Balta, Kotovsk”.

Dacă Ucraina a reuşit (prin falsificări de date statistice) alipirea Bucovinei de Nord şi a judeţelor basarabene, populate majoritar de romăni (moldoveni), atunci în cazul de faţă ea n-a avut probleme cu … restituirea acestor raioane pur-ucraineşti…reieşind şi din faptul, că la formarea RSS Moldoveneşti… toate şcolile vor trece, în mod obligatoriu, la limba moldovenească şi acolo poate dispare limba ucraineană, iar raioanele menţionate se învecinează nemijlocit cu RSS Ucraineană”. Astfel, viitoarea RSS Moldovenească a mai pierdut şi 8 (!) raioane din componenţa RASSM, situate pe malul stîng al Nistrului. Iar zecile de mii de moldoveni de acolo, în opinia noilor autorităţi, nu posedau acelaşi drept la limba lor maternă, astăzi ei fiind complet ucrainizaţi. Desigur, au fost din nou intenţionat confundate noţiunile „naţionalitate” şi „teritoriu”. Şi dacă revenim la momentul actual, cănd de 14 ani Transnistria e ocupată de regimul separatist al lui Smirnov, reiese că, pe parcursul a 64 de ani Republica Moldova a pierdut teritoriul întreg al fostei RASSM. Cum a procedat Ucraina în cazuri similare În total, la formarea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşi a avut de cîştigat: Republica Sovietică Socialistă Ucraineană, care şi-a alipit pămînturi populate de 1 milion 668 mii de oameni. Pentru a scădea ponderea moldovenilor, pe parcursul lunii octombrie 1940, în judeţele Ismail şi Akerman au fost strămutate circa 10 mii de familii din regiunile Sumî, Viniţa, Lvov, Volîn şi Kameneţ-Podolsk. Primind diferite înlesniri din partea statului, ucrainenii sosiţi aveau misiunea să „absoarbă” şi să „dilueze” băştinaşii, transformîndu-i (la ei acasă!) într-o minoritate naţională. Misiune, pe care, se pare, au şi dus-o la bun sfîrşit… 2 AUGUST, 1940: tăiere „pe viu” din trupul Moldovei La 2 august 1940 Sesiunea VII a Sovietului Suprem al URSS a abordat chestiunea „Cu privire la formarea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti Unionale şi includerea Bucovinei de Nord, a judeţelor Hotin, Akerman şi Ismail ale Basarabiei în componenţa Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene”. Trebuie menţionat că o asemenea formulare a chestiunii trezeşte multe nedumeriri printre istorici. Dacă prima parte a ei este clară, fiind vorba despre formarea RSSM în baza reunirii Basarabiei cu RASSM, atunci cealaltă trezeşte multe dubii. În primul rînd, la această dată încă nu era determinată definitiv componenţa naţională a populaţiei din judeţele sus-pomenite, desprinderea lor din componenţa Basarabiei neavănd nici un motiv sau suport statistic. Transmiterea în jurisdicţia Ucrainei a celor 8 raioane transnistrene nici nu şi-a găsit vre-o formulare în ordinea de zi. Iar problema Bucovinei de Nord, ocupate de URSS doar în baza notei nejustificate a lui Molotov, în genere prezenta un caz aparte. Însă toată această grabă era în favoarea părţii ucrainene. Bătea la ochi şi metamorfoza stranie a lui T. Konstantinov, Preşedintele SKN al RASSM. Luînd cuvîntul în numele delegaţiei moldoveneşti, dînsul a propus formarea RSSM în baza raioanelor „cu populaţie preponderent moldovenească” din componenţa actualei RASSM şi a 6 judeţe ale Basarabiei: Bălţi, Bender, Cahul, Chişinău, Orhei şi Soroca. Nu aveau vre-o argumentare nici cele declarate de el în continuare, precum că 3 judeţe basarabene – Akerman, Ismail şi Hotin – „sînt preponderent populate de ucraineni”. Plus la aceasta, omologului său din Ucraina, L.Kornieţ, a menţionat la sesiune că „în problema graniţelor dintre Moldova şi Ucraina Sovietică… între noi există o înţelegere totală”. Rămîne o taină cum a fost atinsă această „înţelegere”. Cert e însă una: la Moscova moldovenii şi-au schimbat poziţiile expuse anterior în propria Notă informativă. Ce-am avut şi ce-am pierdut În 1940 populaţia judeţelor Akerman, Ismail şi Hotin era formată în proporţie de 28,6% – de moldoveni şi 25,4% – ucraineni. În judeţul Ismail, moldovenii formau 31,9% din populaţie, iar ucrainenii – doar 4,7%. În regiunea Ismail, ulterior formată în cadrul RSS Ucrainen în baza judeţelor Akerman şi Ismail, moldovenii constituiau 18,3 %, iar ucrainenii – 11%. Interesele populaţiei de origine bulgară şi găgăuză deloc n-au fost luate în consideraţie în procesul delimitării teritoriilor între Ucraina şi Moldova. În consecinţă, ca rezultat al demarcării în 1940 a noilor frontiere între RSS Moldovenească şi RSS Ucraineană, republica noastră a pierdut: . porturile de la Dunăre şi Marea Neagră (Bugaz, Cetatea- Albă, Chilia, Ismail, Reni), . 30% de vii, . 40% din producţia globală de grîne, . 23% din şeptelul de ovine, . 18% din extragerea materialelor de construcţie, . întreaga industrie piscicolă etc. Republica Moldova, pe lîngă faptul că a fost fărîmiţată ca teritoriu şi popor, a avut de suferit şi de pe urma ruperii legăturilor economice şi culturale dintre judeţele de sud, de nord şi cele centrale ale Basarabiei, iar dereglarea structurii economice basarabene, formate de-a lungul a mai bine de 6 secole, a condus la încetinirea bruscă în dezvoltarea atît a fiecărui raion în parte, cît şi a întregului ei teritoriu în calitate de complex economic integru. Lipsite de tradiţionalele căi de comunicare, unele raioane de sud ale actualei RM nici pînă în prezent nu au atins nivelul mediu pe republică în vederea dezvoltării economice şi sociale. Nu au existat nici un fel de motive etnografice, economice, politice, culturale sau sociale în stare să îndreptăţească alipirea judeţelor Hotin, Ismail şi Akerman la Ucraina. Transmiterea de către Moscova în jurisdicţia Ucrainei a teritoriilor moldoveneşti nu s-a produs în mod spontan, ci constituie rezultatul unei politici intense, propagate în perioada interbelică de adepţii expansionismului ucrainean. Formarea RSS Moldoveneşti a fost doar un prilej prielnic pentru realizarea acestor planuri susţinute de Moscova. Protestele moldovenilor rămaşi fără patrie Populaţia moldovenească din judeţele Hotin (circa 137 mii de oameni), Ismail ( circa 72 mii), Akerman (circa 63 mii) şi Bucovina de Nord ( circa 138 mii) n-a fost de acord cu o asemenea delimitare a teritoriilor. În adresa instanţelor de vîrf, personal lui Stalin şi Kalinin, au pornit sute de scrisori şi telegrame colective cu cererea de revenire în componenţa RSS Moldoveneşti. Protestele s-au mai domolit o dată cu dezlănţuirea războiului, însă la 29 iunie 1946 conducerea RSS Moldoveneşti s-a văzut nevoită să-i expedieze personal lui I.Stalin o interpelare oficială cu următorul conţinut: „CC al PC (b) din Moldova, Prezidiul Sovietului Suprem şi Sovietul de Miniştri ai RSS Moldoveneşti Vă roagă să examinaţi problema readucerii în componenţa RSS Moldoveneşti a judeţelor Hotin, Akerman şi Ismail ale Basarabiei, actualmente incluse în RSS Ucraineană”. Au avut curajul să semneze acest document secretarul II al CC al PC (b) din RSSM M.Salogor şi Preşedintele Sovietului de Miniştri al RSSM N.Coval. În ianuarie 1954. A.Lazarev, în calitate de ministru al culturii din RSSM şi membru al Biroului CC al PCM, a făcut o încercare (nereuşită, însă) de a se întîlni cu N.Hruşciov, pentru a-i înmîna personal o interpelare similară. În 1958 A.Lazarev a făcut o interpelare conducătorilor de atunci ai RSSM: Z. Serdiuc, I. Codiţa şi A. Diordiţa, privind „petele albe” din istoria Moldovei şi, în special, problema fostelor teritorii moldoveneşti. Chiar şi în 1986 un grup de veterani din Republica Moldova s-a adresat cu o scrisoare oficială Prezidiului Sovietului Suprem al URSS, în care era pusă problema sudului Basarabiei. Toate aceste adres

ări însă au fost lăsate fără nici un răspuns din partea autorităţilor de la Moscova. Nimeni aşa şi nu s-a încumetat cel puţin să recunoască oficial marea nelegiuire comisă în vara anului 1940. Normele actuale de drept internaţional, interzicînd categoric orice atentat asupra frontierelor altui stat sau aplicare a forţei la rezolvarea unor asemenea probleme, totuşi nu exclud dezbaterea lor la masa tratativelor, cu o analiză detaliată a evenimentelor şi circumstanţelor care au condus la apariţia hotarelor respective. Cu alte cuvinte, nu sînt interzise dialogurile interstatale la tema frontierelor dintre ţări. Documentul final al Pactului Helsinki, reconfirmat o dată în plus prin Pactul de la Paris, semnat în 1990 de 34 ţări europene, prevede şi posibilitatea modificării frontierelor prin metode politice, în baza acordului bilateral între state. Prin urmare, unele chestiuni legate de rectificarea frontierelor dintre Moldova şi Ucraina pot fi puse în dezbatere. Cu atît mai mult că normele de drept internaţionale nu prevăd recunoaşterea obligatorie a divizării teritorial-administrative în interiorul statului. Adică, în cazul descompunerii unui stat, nu e obligatoriu ca formaţiunile noi, apărute ca rezultat al acestei dezmembrări, să recunoască fostele hotare interne. Proclamarea de către noua formaţie statală, în mod unilateral, a fostelor hotare administrative (între provincii, regiuni, judeţe, republici etc.), în calitate de frontieră de stat, vine în contradicţie cu normele de drept internaţionale şi nu au putere juridică. Graniţele între state se stabilesc în baza acordurilor bilaterale, se legalizează prin actele respective, procedîndu-se apoi la acţiunile de demarcare. Reieşind din toate acestea, fostul hotar administrativ dintre RSS Ucraineană şi RSS Moldovenească declarat de către Ucraina, la 12 septembrie 1991, în calitate de frontieră de stat – nu putea fi considerat legal. Acum, însă, prin semnarea Acordului bilateral respectiv, Moldova, de facto, a legalizat actul de răpire a teritoriilor sale, produs acum 64 de ani. Vai de cel cu mintea scurtă… Boris Olaru Adnotare În perioada sovietică, Ucra

ina şi-a lărgit hotarele din contul statelor învecinate, cu circa 150 mii km pătraţi. Acest lucru a devenit posibil atît în virtutea politicii expansioniste a URSS, cît şi graţie unor „daruri” generoase din partea Moscovei. Iată o simplă comparaţie a suprafeţei Ucrainei actuale cu perioada cînd ea şi-a proclamat independenţa (1918): conform recensămîntului populaţiei din 1926, Ucraina stăpînea un teritoriu egal cu 451,7 mii km pătraţi, populat de 29 mln de oameni. Astăzi teritoriul ei constituie 603,7 mii km pătraţi, pe care locuiesc 52 mln de oameni. Cele mai valoroase „achiziţii” ale Ucrainei în anii totalitarismului comunist le-au constituit Crimeea (1954) – în calitate de „cadou” din partea lui Nikita Hruşciov cu prilejul aniversării de 300 ani de la unirea Ucrainei cu Rusia şi o parte din teritoriile moldoveneşti (1940).Articolul a fost preluat de aici.

Exemplu de Urmat!


Recunosc că ma înduioşat domnul Preşedinte interimar cu gestul lui de a dona, din propriul salariu, bani pentru copii acestei ţărişoare. Ar fi foarte frumos dacă toţi demnitarii ar lua exemplu şi s-ar obliga să ajute câte o familie, cu mulţi copii, din cont propriu. Aceasta ar arăta adevărata grijă a noilor guvernanţi pentru ţară şi viiotrul acesteia, până când vor reuşi să aducă aceste ajutoare din bugetul de stat (ajutoare consistente şi reale). Mă irită cei care critică acest gest. Fie că este el doar de dragul popularităţii, dar nimeni până acum nu a făcut aşa ceva, iar Mihai Ghimpu nici pe departe nu este cel mai bogat demnitar din Republica Moldova.Bravo lui, pentru acest gest care arată dragostea reală pe care o manifestă pentru popor!Reamintesc că Preşedintele interimar al RM, donează lunar pe parcursul mandatului său de demnitar, din propriul salariu, suma de 1000 lei pentru Dragoş Boboc, fiul lui Valeriu Boboc, tânărul omorât în urma evenimentelor din aprilie şi 2000 de lei pentru familia Buzdugan, care are tripleţi de 8 luni, informează UNIMEDIA.MD.

Cel Mai Rău sau Cel mai Bun?
Astăzi a fost învestit guvernul Boc III sau "azi e mare-mare-mare sărbătooooaaaare, boierul nostru se spală pe".... mâni. Vrăjeală e politica asta! Chiar dacă ştiu că nu redescopăr roata acuma, dar prefer să spun aşa cum simt şi cum gândesc. M-am abţinut, în campania electorală din România, să susţin (ca blogher) vre-un candidat la funcţia de preşedinte al Ţării (chiar dacă "unii" cunoscuţi mă învinuiesc în repetate rânduri că sunt imparţial şi sunt afiliat politic, vreau să le zic că ca om şi personalitate am dreptul la propria opinie si libertatea conştiinţei).Toţi basarabenii, influenţaţi de efectul turmei, îl susţineau pe Traian Basescu, chiar din primul tur de scrutin. De ce?! Pentru că acesta face (furtună în tazic, cu) multe declaraţii care ne "ung la suflet" când le auzim, pentru că el a promis (încă nu prea s-a ţinut de cuvânt) că simplifică metoda de redobândire a cetăţeniei, pentru că se autoidentifică ca "preşedinte al tuturor românilor".Eu mi-am zis că toate acestea nu sunt altceva decât acţiuni populiste, mai ales că înafară de declaraţii la TV şi câte o fraza pe la Parlamentul European, nimic altceva nu am văzut. M-au mai influenţat şi scandalurile legate de numirea unor rude în unele funcţii cheie din stat şi faptul că România a fost întratât de puternic zguduită de criză şi cârmuirea domnului preşedinte, al tuturor românilor, nu a putut să evite acest lucru.Nu puteam susţine PSD, pentru că este succesorul de drept al PCR-ului îngropat la revoluţia din '89 şi ulterior prin legile de interzicire a denumirii şi simbolisticii partidului comunist în România. Nu-mi mai place la PSD legăturile strănse pe care le au unii demnitari, din acest partid, cu puternice forţe economice din Rusia, care pândesc cu balele curgând sistemul energetic românesc şi nu ar evita nici o clipă să pună mâna pe el. Acest lucru s-ar întâmpla nemijlocit, dacă PSD ajunge la putere, mi-am zis eu fiind influenţat şi de modul în care a fost cedată piaţa de desfacere (a energiei electrice) a balcanilor, în favoarea unor companii ruseşti, iar pentru moment, România îşi ţine la capacitate minimă de funcţionare centrala atomică de la Cernavodă şi s-a transformat într-o ţară importatoare de energie eletrică. Toate aceste merite, eu le atribui oamenilor din PSD.Cel mai mult, însă, în primul tur de scrutin al campaniei electorale, m-a mirat şi revoltat "coeziunea" dintre PNL şi UDMR! Niciodată nu m-aş fi aşteptat ca un partid, cu pretenţii de cel mai puternic partid istoric al României, să se alieze cu formaţiunea politică care doreşte dispariţia statului România de pe harta politică a Europei (cel puţin, în forma sa actuală). Astfel, mă abţineam de la susţinerea unui atare candidat.În al doilea tur, uniunea tutror forţelor politice împotriva lui Băsescu, ma făcut să cred că acest om întradevăr le stă ca un os în gât multora din această ţară. La fel cum cei mai mari domni ai ţărilor româneşti stârneau nemulţumirea boierilor prin consolidarea forţei statului. Mi-am zis atunci şi m-am decis că cel mai mic rău, dintre cele propuse, este totuşi Băsescu! Am sperat să câştige şi am retrăit mult în noaptea de numărare a voturilor. M-am indispus când am văzut rezultatele exitpolurilor, dar până la urmă a eşit cu fruntea sus şi învingător, la fel ca bravii ostaşi de la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz, zicând tuturor răuvoitorilor acestei ţări că "Pe aicea nu se trece"!!!După cum am zis mai sus, astăzi guvernul Boc III a fost învestit. Au fost numiţi vicepriministrul şi numele miniştrilor. Am deschis să văd şi eu listele cu cei numiţi şi nu mi-a venit să cred ochilor! Vicepriministru - Marko Bela. Cel care susţine dezmembrarea României şi nu o doreşte stat integru, cel care s-a propunţat cu iniţiativă legislativă ca din Constituţia României să fie scoasă sintagma "stat naţional", cel care finanţează trenuri cu stema Ungariei mari, în bot, care umblă prin tot Ardealul cu scopul "de a vizita edificiile arhitecturale ale arhitecţilor maghiari" din perioada ocupaţiei şi subjugare de 1000 de ani. Cel care susţine eredentismul maghiar în Harghita şi Covasna şi apără acţiunile naţionaliştilor maghiari (veniţi de la Budapesta) care dau concerte rock în aer liber şi cheamă deschis populaţia la răscoală şi la refăurirea Ungariei mari! Un asemenea mancurt, domnul Băsescu, preşedintele tuturor ROMÂNILOR, îl numeşte în funcţia de vicepriministru! Mai mult decăt atât, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional este încredinţat lui Kelemen Hunor. Adică celor care de 1 decembrie 2009 au ieşit cu steagul Ungariei în centrul Clujului, manifestânduşi astfel dezacordul şi lipsa de respect faţa de cultura şi patrimoniul naţional al acestei ţări.În această ordine de idei vin să vă întreb, dumnule preşedinte (al tuturor românilor), cum este posibil una ca asta?! Cum este posibil să vă trădaţi alegătorii şi pe cei care v-au crezut ca fiind drept cel mai mic rău prezent în cursa electorală?!În încheiere aş vrea să fac trimitere la campania elctorală din RM din vara acestui an, când partidul politic "Alianţa Verde" venea cu mesajul "Cel din urmă va fi cel dintâi!". Nuştiu cui aparţine citatul, dar citind încă odată lista miniştrilor numiţi de premierul domnului preşedinte Traian Băsescu, mă gândesc dacă nu cumva cel mai mic (rău) să devină printre cele mai mari, de dragul păstrării puterii, orgoliu şi intereselor personale.

Revenire prin Răbufinre
De mult nu am mai scris nimic pe bloguleţul meu criticat şi ovaţionat de lume diferită. Aceasta se datorează mai multor factori. Chiar dacă, în ultimul timp, sau întâmplat multe lucruri la care eu nu am putut să rămân rece şi gândurile, interpretările şi presupunerile îmi clocoteau în micuţul meu creier. Totuşi, mi-am zis că multe sunt peste capacităţile mele de pretins critic şi m-am abţinut de la publicarea propriilor păreri pe această pagină. Acum însă, s-au întâmplat prea multe lucuri care sunt mai mult la nivelul competenţilor critice ale autorului şi am hotarât să revin ca o liceeanca la "bunul meu prieten" (nu la agenda personală), la blogul meu.Eram seara trecută în centrul oraşului şi aşteptam să mă întâlnesc cu nişte prieteni. Ca să nu îngheţ definitiv am intrat şi aşteptam în antreul cinematografului "Patria", acolo unde se afla şi casele de bilete . Am stat acolo în jurul la 3 sferturi de oră, timp ce l-am dedicat studiilor mele asupra oamenilor şi "năravurilor" acestora. Studii care nu au avut un alt efect decăt să mă lase, din nou, prostit şi dezamăgit. Să rămân cu concluzii care dor şi cu multe semne de întrebare în cap.În cele 45 de minute petrecute în holul cinematografului am văzut trei oameni cu căciuli pe fruntea cărora scria "россиа" şi doi oameni pe frunţile cărora scria "москва". Nici un chipiu sau căciulă cu inscripţia "România" sau măcar "Moldova"! Am văzut feţe de oameni indiferenţi faţă de tot ce este în jur. Indiferenţi dacă cineva îi înjoseşte, dacă acelaşi cineva manifestă profund dispreţ faţă de simbolurile scumpe ale lor (mulţi nici nu mai recunosc aceste simboluri). Râdeau unii la alţii fericiţi şi toţi erau perfect satisfăcuţi că în câteva minute va începe filmul, care la rândul lui este rulat cu o dublare sonoră perfect profesională, doar cu mica problemă că este dublat şi rulat în limba rusă. Chiar dacă în sală 99% sunt vorbitori de limbă română iar 100% înţeleg româna.În acele momente îmi aduceam aminte de articolul postat mai demult pe UNIMEDIA referitor la minorităţile "imperiale" de la noi din ţară şi cultura lor de a se impune. Orice manifestare de intimidare a individului ar trebui să trezească o reacţie logică, un reflex firesc de autoconservare, cel puţin. Fapt ce la oamenii noştri nu se manifestă. El a fost prea bine amăgit şi neutralizat, "trimis la culcare" pentru o perioadă nedeterminată. Iar dacă încerci să protestezi cumva împotriva năravurilor abuzive ale cetăţenilor alolingvi ale acestei parodii de ţară, eşti imediat învinuit de naţionalism, şovinism etc. Culmea e că cei de-o breaslă cu tine privesc învinuirile şi revoltele reprezentaţilor "minorităţilor imperiale" ca pe ceva firesc şi până la urmă în faţa tuturor rămâi a fi cel rău care aţâţă zâzania.În asemenea situaţii, nu pot ca să nu mă duc cu gandul la faptul că experimentul care au încercat să-l facă imperialii le-a reuşit, în mare parte. Au reuşit să transforme poporul originar al acestor meleaguri într-o populaţie (a parodiei de ţară). Au reuşit să ne facă să ne pierdem identitatea şi coeziunea, să nu mai fim apţi de a identifica pe cel asemeni ţie şi cel care îţi împărtăşeşte nevoile şi durerile de 2 milenii de nişte mancurţi şi parveniţi. Au reuşit să rupă legăturile dintre noi şi dintr-un tot întreg să ne facă indivizi desinestatatori, care pot mai uşot fi controlaţi şi lichidaţi, în caz că devin incomozi.Realizez că degeaba scriu aceste rânduri şi că ele vor fi citite, cel mult, de oameni cu aceleaşi viziuni ca ale mele şi nimic nu voi reuşi să schimb prin aceasta. Dar indignarea din sufletul meu se revarsă, am nevoie să strig şi să înjur pe cineva şi deoarce afară nu pot face acest lucru, pentru a nu păta cu ruşine panglica tricolor pe care o port la mâna stângă (pentru ca o eventuală manifestare revoltătoare adresată "concetăţenilor" porcoşi va fi imediat interpretată prin prisma "infulenţei nefaste a romînilor" asupra mea, biet suflet de moldovan rătăcit), îţi scriu ţie, bunul şi fidelul meu prieten.

LSBR te cheamă să Trimiți o carte peste Prut


Liga Studenților Basarabeni din România, împreună cu asociațiile locale pe care le reprezintă, a lansat recent campania națională de colectare a cărților Trimite o carte peste Prut! În acest context, Liga Studenților Basarabeni din București își propune să coordoneze campania la nivel de capitală și lansează un apel către toți cei care sunt dispuși să ne sprijine în desfășurarea acesteia. Sunt binevenite cărţi de literatură românească şi universală, poezie, enciclopedii, atlasuri, carte şcolară, precum și literatură istorică (cu mențiunea că programul orelor de istorie a românilor din România nu coincide cu cel din Basarabia, manualele fiind diferite).Campania are ca beneficiari bibliotecile și şcolile din satele Republicii Moldova, inclusiv din regiunea transnistreană. Aceste biblioteci au fost selectate pe criteriul lipsei de cărţi în limba română şi a numărului de copii înscrişi. LSBB se angajează să asigure inventarierea, împachetarea şi transportul cărţilor. Cărțile vor fi donate în mai multe etape, având în vedere că realizarea campaniei depinde inclusiv de formalitățile legate de trecerea frontierei, de transportarea cărților, precum și de alți factori greu de prevăzut.Le mulțumim celor care au contribuit sau urmează să contribuie la buna desfășurare a campaniei, printre aceștia numărându-se: Ministerul Tineretului și Sportului din Republica Moldova, Primăria Municipiului Chișinău, Asociația Istoricilor din Moldova, Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina, Asociațiunea Culturală ASTRA, precum și persoanelor care nu reprezintă o asociație sau instituție, dar care și-au manifestat sprijinul față de inițiativa noastră.Ne exprimăm speranța că numărul celor dispuși să ne ajute în înfăptuirea prezentului demers va spori încontinuu, astfel încât elevii și tinerii din Basarabia să se poată bucura de tezaurul cultural și istoric românesc regăsit în cărțile pe care urmează să le primească datorită efortului nostru comun.Date de contact:1. LSB București: Dan Nicu – 0747733256 (dannicu1989@yahoo.com), Tudor Cojocaru – 0743778940 (tudor.cojocaru@gmail.com)2. GIB Cluj: Elena Biciuc – 0748252786 (elenabiciuc@yahoo.com)3. LSB Timișoara: Svetlana Ursu – 0745966170 (svetlana_ursu@yahoo.com)4. GIRB Suceava: Oxana Greadcenco – 0756407054 (oxana_greadcenco@yahoo.com), Petru Ciolpan – 0747291138 (petru_ciolpan@yahoo.co.uk)5. LSB Galați: Svetlana Popescu – 0748338336 (svetlana.popescu@gmail.com), Mihai Crețu – 0757373706 (mihaigcretu@yahoo.com)6. OSBB Brașov: Octavian Apostol – 0747376141 (apostol_octavian@yahoo.com)7. ASEB Oradea: Anatol Cojocari – 0746927391 (cojocarianatolie@yahoo.com), Irina Samson – 0756663675 (irincutz@yahoo.com)8. ASB Craiova: Ludmila Motroi – 0753545716 (milla_milla_87@yahoo.com), Dumitru Belegurschi – (gimy87@yahoo.com)9. OSB Constanța: Anatol Tinică – 0761811967 (dacia_rom@yahoo.com), Vera Bocancea – 0740689268 (rikutza_v@yahoo.com)10. ATRAG Iași: Igor Drangoi – 0753376512 (igor_drangoi@yahoo.com), Mariana Solonari – (solonaru_mariana_ion@yahoo.com)11. ASEB Bacău: Alexandru Gheorghiță – 0746991883 (jawistu@yahoo.com)12. LSB Ploiești: Sergiu Brașoveanu – 0743591907 (brsvnsergiu@yahoo.com)Departamentul de Comunicare al LSBB

Planuri Deconspirate


Ştiu că poate nu e actual să scriu astăzi despre ceea ce vreau să scriu. Pentru că pe fundalul dublei pierderi a comunismului mondial, în cele două ţări româneşti, ar fi normal să scriu despre Geoană, Băsescu, Lupu şi Voronin. Dar eu nu prea pot să-mi permit să fac presupuneri şi analize la această temă, pentru că aceste rezultate "bune" sunt foarte incerte şi eu încă nuştiu cum să mă exprim asupra lor. Dar vin să vă zic despre altceva legat de cele două ţări româneşti.Am observant,în ultimul timp, un fenomen foarte interesant care se manifestă la profesorii mei de la facultate. Iniţial m-am abţinut să vorbesc despre acest lucru, temându-mă să nu vorbesc despre o furtună în „tazic”. Fenomenul se manifestă în perceperea României ca o ţară cu 26 milioane locuitori, ca ceva firesc şi evident. Dacă este cazul, pot să menţionez că profesorii de la Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti sunt perosnalităţi foarte marcante în lumea ingineriei mondiale. Unii dintre ei au fost directori la diverse departamente in cadrul Ministerului Petrolului, Ministerul Economiei încă de pe timpul lui Ceauşescu şi până în prezent. Adică sunt oameni la vorbele cărora face să apleci urechea. „Fenomenul”, despre care vorbeam mai sus, se manifestă în mod spontan. Spre exemplu, unul dintre prorectori, deviind odata de la tema cursului şi vorbindu-ne despre facilităţile studenţilor vorbeşte despre „studenţii noştri” în raport cu străinii (adică malaysienii, gondurasieinii, vietnamezii, coreenii etc.) luând în calcul românii basarabeni împreună cu românii de dincoace de Prut, laolaltă. Decanul, se referă la strategiile de proiectare a exploatării resurselor energetice, luând în calcul consumurile celor două ţări luate împreună. Astăzi, la o altă materie, vorbind despre resursele României în raport cu alte ţări şi despre securitatea energetică a acesteia profesorul face calcule pentru 26 milioane de locuitori, întorcându-se spre sală, cu o faţă foarte firească zice „cam atâta populaţie avem împreună cu Moldova, nu?”. Toate aceste lucuri se întâmplă fără a lăsa loc de prea multe comentarii şi interpretări, de parcă ar vorbi despre lucuri absolut fireşti şi actuale deja. Lucururi care nu ar ţine de un viitor îndepărtat şi la care nuştim (noi, muritorii de rând) dacă ajungem. Încerc să găsesc o explicaţie logică la toate aceste „întâmplări nevinovate”. Vreau să presupun că există un plan acuns de a lua unitatea celor două ţări româneşti ca ceva firesc şi logic, fără prea multe declaraţii pompoase şi revoltătoare, pentru unii şi când toţi vor percepe lucrurile anume în aşa un mod, va apărea întrebarea „Dece încă nu ne-am unit?!”. Această probabilă evoluţie a evenimentelor şi presupusă explicaţie a lucrurilor, sunt doar rezultatul gândurilor minţii mele bolnave de unionism. Aşa că, întrebarea rămâne deschisă pentru toată lumea. P.S. ...vreau să menţionez faptul că, am schimbat personajele reale care s-au manifestat aşa precum am scris mai sus, cu altele. Şi dacă unii din colegii mei de facultate recunosc anume aceşti oameni în asemenea circumstanţe, rog ca acest lucru să fie considerat coincidenţă.

Româna, o limbă străină
După c

um ştiţi deja, fac lecţii de limbă engleză la o şcoală privată din Ploieşti. Deoarece a trebuit să mă încadrez într-o grupă de oameni ale căror cunoştinţe de limbă engleză sunt la acelaşi nivel cu ale mele, m-am conformat la ceea ce mi s-a propus şi m-am încadrat într-o grupă foarte pestriţă din punct de vedere social, cultural şi ca raport de vârste între noi. Pe parcursul lecţiilor, tot mai frecvent apar întrebări (tipice, pentru noi, basarbenii) referitoare la "Cum se vorbeşte la voi?", "Acasă cu mama vorbeşti în română, sau......." (şi aici se tem colegii să rosteasca sintagma "limba rusă"), iar eu le răspund că acasă cu mama şi tata am ocazia să-mi perfecţionez japoneza, malaysiana, franceza şi germana, dar din păcate părinţii mei nu cunosc româna şi sunt nevoit să merg acolo şi să-i suport pe ei, sub falsul pretext că vreau să învăţ engleza. Lucruri la care ei zâmbesc, deşi eu observ că nu înţeleg umorul glumelor mele. Dar trebuie să recunosc că sunt cu caracter "colegii" mei. Odată, după o discuţie aprinsă despre dialectele limbii noastre comune şi strămoşeşti - româna, o doamnă mi-a adus un articol pe care îl prezint mai jos. Articolul e din "Adevărul" de pe 17 noiembrie 2009."Ardelenii duşi în Moldova se uită ca la teatru la cei care fac conversaţie. La fel se întâmplă şi cu muntenii sau cu oltenii, deşi, teoretic, toţi vorbesc aceeaşi limbă. Colegilor de la serviciu le vorbesc într-o limbă filtrată de accent şi de regionalisme. Pentru părinţi şi bunici păstrează însă graiul care-i face să se simtă acasă.În vacanţele de vară din copilărie, Cristina Moldovan se ducea la bunici, într-un sat din judeţul Mureş. Bunica îi făcea mămăligă pe fiteu (sobă), o freca bine cu mestecălăul (făcăleţul), după care o punea pe culpător (tocător din lemn) şi o tăia cu sfoară.Seara, când stătea cu ceilalţi copii pe laiţa (banca) de la poartă, îi striga „îi jumătate la nouă“ (20.30) şi ştia că în 30 de minute trebuia să se prezinte la masă. La prânz, bunica făcea zamă de pitioici (ciorbă de cartofi) şi la desert, scovergi (un fel de gogoşi). Iar când un vecin venea în vizită, la plecare spunea „No haidăţi pe la noi“ şi i se răspundea „Da’ să vie binele“.Asta-i ardeleneasca adevărată pentru Cristina (28 de ani). Acolo unde s-a născut ea, în Bistriţa, se vorbeşte mai „finuţ“, dar cu multe „no“-uri şi „ioi“-uri. Deşi „s-a făcut bucureşteancă“ de vreo nouă ani, încă mai vorbeşte limba de acasă la telefon, cu părinţii, bunicii şi prietenii din Cluj, oraş în care a locuit un an şi jumătate.„Când o sun pe bunica o întreb invariabil «no, ce faci, eşti sănătoasă?», şi ea răspunde «no, ce să fac, fata mamii, îmi târâi pciorele (picioarele)».“Totuşi, spune ea, cât timp e în Bucureşti, nimeni nu-şi dă seama că e ardeleancă, iar cum ajunge la Bistriţa, nimeni nu-şi dă seama că trăieşte în Capitală.Regionalisme „antibucureştenizare“De când s-a mutat de la Baia Mare la

Bucureşti, via Cluj, jurnalista Bety Blagu (31 de ani) s-a luptat cel mai mult pentru cuvântul „vană“. Şi în continuare e surprinsă când cei din jurul ei nu înţeleg ce vrea să spună cu „mă duc acasă să mă bag în vană“. Dar în zona de unde vine, vană înseamnă cadă.Bety foloseşte mereu regionalismele: uneori face glume cu cele care nu se înţeleg – „întrebare la muncă: «faci cutare lucru?», răspuns: «şohan» (niciodată)“ -, de cele mai multe ori pur şi simplu pentru a evita să se „bucureştenizeze“. Când e nevoie să vorbească profesional, renunţă la regionalisme, dar recuperează când se întâlneşte cu un alt maramureşean.Crede că nu se va obişnui niciodată să zică „mergem“ în loc de „merem“, „s-a terminat“ în loc de „s-a gătat“ sau „salut“ în loc de „servus“. Şi-i place să-şi audă şi colegii, fie ei olteni, moldoveni sau dobrogeni, vorbind ca la ei acasă, pentru că are ce învăţa.Perfectul simplu oltenescCriticul literar Marius Chivu (31 de ani) a învăţat în facultate că perfectul simplu asociat cu vorbirea oltenilor, pe care îl mai foloseşte şi după zece ani de locuit în Bucureşti, este „corect gramatical şi esenţial din punct de vedere narativ“. Se foloseşte pentru acţiunile făcute în trecutul cel mai recent, adică pe parcursul unei zile.„Se spune corect «am făcut asta ieri» şi «făcui asta de dimineaţ㻓. Din copilăria petrecută la bunicii din comuna vâlceană Slătioara i-au rămas dragi expresii „cumva pleonastice“ – „de la un timp de vreme“ sau „a întreba de vorbă“ –, înjurături („fire-ai închinat“ sau „sări-ţi-ar nasul“).Marius Chivu spune că multe dintre regionalisme i-au dispărut din vocabular cu timpul, fără a face un efort, pentru că oltenii vorbesc mult şi repede, dar „nu au particularităţi fonetice şi vocabular atât de bogat ca al moldovenilor“.Cătălinei Onu (25 de ani) i-a fost greu să renunţe la accentul moldovenesc în primul an după ce s-a mutat în Bucureşti. Şi a avut exprienţe nu tocmai plăcute din cauză că cei din jur îşi dădeau seama imediat de unde vine. Când discuta în autobuz cu prietenele ei, tot felul de oameni le întrebau dacă ştiu bancuri cu moldoveni. „Am simţit pe propria piele că în Bucureşti există idei preconcepute despre moldoveni“, povesteşte ea.Accentul de la telefonCătălina lucrea

ză în radio şi a reuşit să scape de accent pentru că i se părea că felul ei de a vorbi era supărător pentru cei din jur, dar şi pentru că se simţea complexată să vorbească moldoveneşte în preajma unor oameni care vorbeau limba literară. Dar în fiecare conversaţie la telefon cu părinţii din Piatra Neamţ foloseşte moldoveneasca, dar cum a închis telefonul, scapă de accent. „Pur şi simplu aşa simt“, explică ea.În plus, tatălui ei nu-i place deloc vorbirea din Capitală. Cătălina luase accent de Bucureşti şi acum 12 ani, când a fost într-un cantonament, iar când a auzit-o tatăl vorbind aşa, a plesnit-o şi fata l-a uitat instantaneu.Totuşi, spune ea, moldoveneasca de Piatra Neamţ nu se compară cu cea vorbită la Iaşi, oraş în care a făcut facultatea. Acolo accentul este mult mai pronunţat şi uneori nu reuşea să se înţeleagă cu oamenii.Diferenţe „seducătoare“Pe Ramona Puncioiu (27 de ani) o amuză când aude un moldovean vorbind, pentru că e ca şi când cineva i-ar vorbi în chineză. Locuieşte de la 14 ani în Craiova şi spune că, spre deosebire de moldoveni, regionalismele oltenilor „dacă nu se înţeleg, se deduc“. Diferenţele de limbaj dintre zonele ţării i se par însă „seducătoare” şi crede că „ar fi plictisitor dacă toţi am vorbi la fel“.Graiul ardelenesc, inexistent

Ştiinţific vorbind, ardelenii nu vorbesc ardeleneşte. Dialectologii spun că în Ardeal nu există o unitate lingvistică, un grai folosit în toată Transilvania: în sud-est se vorbeşte ca-n Muntenia, în nord, ca-n Maramureş, în nord-est, ca-n Moldova, în vest, un grai apropiat de cel crişean, iar în sud-vest, ca-n Banat.Spune-mi cum vorbeşti ca să-ţi spun cine eştiViorica Vătămanu predă dicţie de aproximativ 20 de ani, în principal studenţilor la actorie, şi ştie toate defectele de vorbire ale celor veniţi din diferite zone ale ţării. S-a născut în Moldova şi spune că aici, din comoditate, se folosesc vocalele închise, ceea ce face ca „ă“-ul să devină „î“. Din acelaşi motiv, moldovenii au tendinţa să reducă cât mai mult cuvintele, cum fac americanii cu engleza. Aşa se explică de ce „dacă duci un oltean în Moldova nu înţelege nimic. Moldovenii sunt cel mai greu de înţeles şi cel mai greu de copiat“, spune Vătămanu.Ardelenii se lungesc, oltenii se grăbescGraiul din Ardeal e mai uşor de prins şi mai haios, după cum o demonstrează abundenţa de bancuri cu ardeleni. Cei din Transilvania înlocuiesc „e“-ul cu „i“, spun „cafia“ în loc de „cafea“, iar de la unguri au învăţat să spună „no“ şi „ioi“, să lungească vocalele şi să accentueze cuvintele importante într-o propoziţie.Oltenii vorbesc „precipitat“, dar mai apropiat de limba literară a muntenilor. Au şi un uşor accent împrumutat din limba ţigănească, ce se regăseşte şi în vorbirea celor care locuiesc în Capitală, în cartierele mărginaşe. În această vorbire „bucureştenizată“ apar mai multe vocale decât e nevoie: în loc de „şase“ şi „şapte“ se spune „şease“ şi „şeapte“.Moldovenismele, greu de uitatDintre obiceiurile de vorbire pe care le-a întâlnit Viorica Vătămanu, moldovenismele s-au dovedit cel mai greu de corectat. Pentru că moldovenii au rădăcini puternice în cultura şi limbajul lor şi „nu-şi închipuie că există şi un alt fel de a vorbi“. Aproape la fel de „căpoşi“ sunt şi oltenii când vine vorba de limbaj, spre deosebire de ardelenii mult mai deschişi la schimbare.Felul de a vorbi spune multe despre felul de a fi al fiecăruia şi este un reflex foarte greu de modificat, explică profesoara. Elevii ei reînvaţă să vorbească şi, mai ales, să gândească.Limba literară, dialectele şi subdialectele eiStabilirea limbii lit

erare a unei ţări s-a dovedit a fi, în cele mai multe cazuri, un joc cultural-istorico-politic, în care factorul politic a avut un rol important. Aşa s-a întâmplat şi în România, unde muntenii au câştigat lupta cu ardelenii şi cu moldovenii pentru limbajul academic în mare măsură pentru că aveau Capitala, povesteşte lingvistul Rodica Zafiu.Reprezentanţii şcolii de la Cluj, în frunte cu filologul şi lingvistul Sextil Puşcariu, au făcut clasificarea graiurilor româneşti – muntean, moldovean, bănăţean, crişean şi maramureşean –, subdialecte din dacoromână, unul dintre dialectele limbii române, explică lingvistul Nicolae Saramandu.În opinia profesorului Saramandu, care coordonează „Atlasul lingvistic român pe regiuni. Sinteză“, dacoromâna se împarte în doar două unităţi, nord-vestică şi sud-estică, cea din urmă fiind mai unitară. Iar în cei peste 60 de ani care au trecut de la publicarea primului atlas lingvistic, diferenţele apărute sunt minore. „Dacă limba s-ar schimba atât de repede, nu ne-am mai înţelege cu bunicii“, conchide Nicolae Saramandu."Am citit chiar atunci la lecţie articolul, dar aşa şi nu am înţeles ce a vrut să-mi arate prin aceasta "colega" mea. Este un lucru firesc şi normal ca într-o limbă să existe regionalisme şi accente diferite care se perindă de la o regiune la alta. Acest lucru face limba mai frumoasă, mai coloritică şi mai bogată. Nu pot să înţeleg oamenii care pe baza unor asemenea lucruri frumoase, precum este limba noastră în diferite regiuni ale ţării, clasifică oamenii în mai buni şi mai puţin buni.Eu îmi iubesc limba aşa cum este ea! Şi pentru mine rămâne aceeaşi limbă, scumpă şi frumoasă, chiar dacă este "grăită" de un muntean, ardelean sau moldovean.În încheiere vreau să vă zic un banc, pe care l-am auzit de la un bucureştean, când vorbeam despre faptul cât de repede vorbim noi, moldovenii şi cât de agale ardelenii (probabil unii il cunosc pe narator - Sergiu Anton): "Face măria Sa, regele, un concurs să vadă cine este cel mai harnic din toată ţara, munteanu, ardeleanu sau moldoveanu. Concursul consta în strângerea de melci într-o pădure. Pornesc toţi trei odată şi peste jumătate de oră se întoarce moldoveanu cu un coş plin-vârf cu melci, munteanu cu un coş plin, dar nu chiar cu vârf, dar ardeleanu cu coşul gol-goluţ. Se uită măria Sa, regele, în coş la ardelean şi îl intreabă "Păi cum aşa Ioane, chiar nici un melc nu ai găsit?!" "Ba daa, măăriiia Taa! Aam găăăsiit! Daar cum măă aplecaam săăl iau, meelcul - ţuşti, şii fuugeea de minee!" "

Despre moravurile românilor sau cum de reuşim să fim între noi mai duşmănoşi decât îşi doresc duşmanii noştri.
În acest an a

m reuşit să organizăm sărbătorirea zilei de 1 decembrie la Chişinău într-un mod mai fastuos, sau aşa cum se cuvine să se sărbătorească această zi într-un oraş românesc. Pe lângă cei 150 de români care am venit cu autocarele din România, ni s-au alăturat mulţi români din Chişinău şi într-un final a ieşit o sărbătoare naţională populară. Cu Hora Unirii în Piaţa Principatelor, cu Marş Comemorativ pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt , de la universitatea Ion Creangă până în PMAN. Cu manifestaţii pro-unioniste în Piaţa Marii Adunări Naţionale, care a fost ocupată pe jumătate de manifestanţi iar cealaltă jumătate era ocupată de echipele de muncitori care pregăteau lansarea bradului nr. 1 din ţară, care era preconizată în seara aceleaşi zile. Totul a continuat în Scuarul Teatrului de Operă şi Balet cu un concert de muzică populară cu caracter patriotic, apoi un concert de lasnare a CD-ului „Uniţi sub Tricolor”. După cum vedeţi, din prea scurta mea relatare despre cele întâmplate la Chişinău în zi

ua de 1 decembrie 2009, au avut loc o serie de acţiuni destul de notorii şi la care au participat de la 200 de persoane (în dimineaţa zilei), la 500-600 pe parcurs şi peste 1000 seara la concertul sus menţionat. Este de amintit faptul că nu s-a petrecut nici o campanie de popularizare a acţiunilor din partea presei locale, doar pe site-urile şi blogurile organizatorilor s-a vorbit despre acest lucru. Totuşi, aceste cifre sunt mult prea mici pentru nişte manifetaţii dedicate zilei naţionale a unei naţiuni. Dar ţinând cont de faptul că au avut loc într-o regiune prostită de diferite regimuri criminale care s-au perindat pînă nu demult, este un eveniment semnificativ. Aici apare intriga aceastui articol, pentru că cât nu ar părea de straniu, dar semnificativitatea acestor evenimente este o noţiune relativă, se pare. Zic aceste lucururi, pentru că în presa românească, de pe ambele maluri ale Prutului, acestor acţiuni, practic, nu li s-a acordat nici o importanţă. Voi începe cu presa din Republica Modlova, care se vrea văzută ca una proromânească. UNIMEDIA.MD, nici un cuvintel despre cele întâmplate la Chişinău pe 1 decembrie. Hotnews.md situaţie similară cu cea de pe unimedia. Putin mai bine stau Protv.md, jurnaltv.md şi timpul.md care au publicat o serie de articole şi înregistrări video. Restul agenţiilor de ştiri au trecut cu vederea, în cel mai bun caz, faptul că Mihai Ghimpu şi-a permis să-şi manifeste public sentimentele de satisfacţie legate de faptul că, ce bine este pentru că românii trăiesc (şi) în R. Moldova, ruşii în Rusia, fracezii in Franţa, nemţii în Germania. Aceasta a fost reacţia presei de la Chişinău. Şi chiar dacă am fi revoltaţi şi ne-am supăra pe indiferenţa lor faţă de evenimentele importante din ţara noastră, totuşi merită lăudaţi pentru micul efort pe care l-au depus. Pentru că absolut pe nici un site de ştiri din România nu am găsit nici un articol, cât de mic, despre faptul că 1 decembrie a fost sărbătorit şi la Chişinău. A

m deschis hotnews.ro, realitateatv.net, tvr.ro, protv.ro şi altele şi nu am găsit nimic! Mai poate oare cineva, după asta, să fie tupeist şi să se mire de ce oare oamenii nu au atitudine civică şi nu au cunoştinţe de bază despre ce se întâmplă în Basarabia?! Oare pentru cine lucrează presa românească?! Oare în interesul cui, presa românească, duce permanenta campanie de dezinformare a populaţiei?! Sicer să fiu, scumpi fraţi şi surori, nu m-am aşteptat la o asemnea atitudine din partea „unora”. Şi în final, fiind foarte supărat, vreau să le zic la unii jurnalişti de aici, din partea dreapta a Prutului, să-şi mai aplice două palme şi să revină la realitate. Că dacă mai continuă să mă numească rus şi să mă discrimineze, le promit că ajung la Cotroceni într-o zi şi cumpăr 5000 de kilometri pătraţi pe lângă India şi fac acolo o colonie cu ei. Îi duc înapoi la baştină pe toţi! La Mulţi Ani, Românie! (autor poze: Sergiu Anton)

28 Noiembrie 2009 - 91 ani de la unirea Bucovinei cu Patria Mamă - România!


Cum puteam să las neobservată o asemenea dată importantă din istoria noastră naţională?! M-ar durea sufletul dacă aş trece cu vederea peste această zi şi nu aş scrie măcar câteva cuvinţele despre însemnătatea evenimentului care a avut loc cu 91 ani în urmă şi de care astăzi, practic, nu ne mai amintim.Acum 91 de ani urmă, la iniţiativa fruntaşilor luptei naţionale Sextil Puşcariu şi Iancu Flondor, s-a convocat în octombrie 1918, o mare adunare reprezentativă a românilor din provincia Bucovina, pentru a hotărâ soarta ei. Adunarea din 14/24 octombie, decide cu unanimitate de voturi, dar cu opoziţie ucraineană, unirea Bucovinei la celelalte provincii româneşti. Totodată s-a format un Consiliu Naţional, prezidat de Dionisie Bejan şi având în componenţa sa reprezentanţi din toate păturile sociale şi din toate judeţele provinciei. Consiliul Naţional a înfiinţat un organ cu caracter de guvern numit Consiliul Secretarilor de Stat, format din 14 secretari de stat. La rândul lui, acest guvern provizoriu avea un Comitet Executiv, al cărui preşedinte era Iancu Flondor, vicepreşedinţi erau Dinionsie Bejan, Doru Popovici şi Sextil Puşcariu, iar secretari erau Vasile Bodnărescu, Radu Sbiera şi L. Tomoioagă.Ura! S-a Înfăptuit! Bucovina se unea pentru totdeauna la Patria sa Mamă, România, în numele celor prezenţi la adunare, a copiilor lor şi a copiilor - copiilor tuturor românilor.Astâzi însă, la 91 ani de la măreţele evenimente, suntem din nou cu inima îndurerată şi privim cu dor spre zidurile Cetăţii Hotin, Cetăţii Storojineţ, spre mândrul şi vechiul oraş românesc - Cernăuţi. Plaiurile Muşatinilor mai rămân sub călcâiul slavo-imperialist. Fraţii noştri, mai sunt încă nevoiţi să înveţe în şcoli limbile cotropitorilor şi să-i cinstească ca pe stăpâni.Tendinţele anexioniste ale ucrainenilor erau vizibile începând cu gloriosul 1918, dar bravii noştri înaintaşi au reuşit să fie cu un cap mai sus. Astfel, la 19 octombrie 1918 Ucraina îşi proclama independenţa. Noul stat naţional proclamat la Liov includea şi Bucovina nord-estică, cu oraşele Cernăuţi, Storojineţ şi Siret. Proclamaţia de la Liov a produs un val de îngrijorare în rândurile românilor bucovineni. Eforturile lor unioniste trebuiau intensificate, altfel riscau să intre în componenţa Ucrainei. În acest sens, la 22 octobmrie a apărut la Cernăuţi ziarul „Glasul Bucovinei”, sub conducerea lui Sextil Puşcariu, în care fruntaşii bucovineni publică editorialul „Ce vrem?”, un veritabil document programator pentru românii din Bucovina.În toamna anului 1918, situaţia românilor din Bucovina devenise critică, însă după proclamarea unirii, lucrurile s-au precipitat şi mai mult. Adunarea naţională a ucrainienilor se întruneşte la Cernăuţi şi hotărăşte să încorporarezee cea mai mare parte din Bucovinei la Ucraina. Concomitent, Rada de la Liov a declarat mobilizarea legiunii ucrainene, încercând să ajungă la o împărţire a Bucovinei cu România. Mai mult, administraţia austriacă a predat puterea asupra Bucovinei reprezentanţilor Radei şi deputatului român Aurel Onciul, favorabil menţinerii status-quo-ului, dar care nu avea niciun mandat din partea Consiliului Naţional Român să negocieze în numele românilor. Cu toate acestea, austriecii au considerat că acesta este reprezentant al românilor şi au predat puterea ucrainenilor. Din acest moment, ucraineni au trecut nestingheriţi la jefuirea fostelor administraţii imperiale. Ei nu recunoşteau dreptul istoric al românilor din Bucovina şi se luptau pentru o Ucraină Mare, care să se întindă de la Carpaţi până în Caucaz.Naţionaliştii ucrainieni şi revoluţionarii bolşevici au creat o stare de haos şi anarhie. Soldaţii ucraineni întorşi de pe front terorizau populaţia iar în mai multe centre din Bucovina se formaseră grupuri militare ale legiunii ucrainene. În aceste condiţii, Consiliul Naţional a decis să ceara intrarea armatei române în Bucovina. Guvernul român a trimis divizia a 8-a sub comanda generalului Iacob Zadiac. Aceasta a trecut în Bucovina şi la 11 noiembrie 1918 a intrat în Cernăuţi, restabilind ordinea.Pentru că unirea proclamată de adunarea de la 27 otombrie să fie făcută în completă legalitate, s-au strâns legăturile cu guvernul român aflat la Iaşi şi s-au pregătit toate etapele necesare unirii provinciei cu Regatul Român. Riscul era ca unirea să nu fie recunoscută pe plan internaţional, ceea ce s-a şi întâmplat într-o primă fază. Astfel, a doua zi după intrarea armatei române în Cernăuţi, Consiliul Naţional a adoptat o constituţie provizorie, care reglem

enta principiile fundamentale ale provinciei.În fine, mult-aşteptatul Congres general al Bucovinei s-a desfăşurat la 18/28 noiembrie 1918 la Cernăuţi, în Sala Sinodală a Palatului Mitropolitan. Mii de locuitori din toate colţurile provinciei au venit la Chişinău să participe la marele eveniment. Au participat reprezentanţi ai naţionalităţilor conlocuitoare (români, polonezi, ruteni, germani). În fruntea adunării s-au aflat Iancu Flondor, Dionisie Balan şi Ion Nistor. La propunerea lui Flondor, congresul a votat cu majoritate zdrobitoare de voturi „Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul României”.După congres, o delegaţie formată din mitropolitul Vladimir de Repta, Iancu Flondor, Ion Nistor, Dionisie Bejan şi reprezentanţi ai minorităţilor, a mers la Iaşi, unde se aflau încă guve

rnul şi curtea regală, şi a remis regelui Ferdinand I actul unirii Bucovinei cu România. La 18 decembrie era promulgat decretul lege pentru consfiinţirea unirii Bucovinei. Acesta prevedea ca din partea Bucovinei să intre în guvern 2 miniştri de stat fără portofoliu, unul delegat cu administraţia la Cernăuţi, celălalt la Bucureşti. Recunoaşterea internaţională a fost un proces complicat mai ales de refuzul Ucrainei de a recunoaşte unirea. Recunoaşterea internaţională a unirii avea să vină un an mai târziu, la 10 septembrie 1919, prin semnarea Tratatului de la Saint Germain dintre Puterile Aliate şi Austria.Istoria de mai departe a dus la o nouă rupere a unei bune părţi a privinciei româneşti din trupul Ţării. Astăzi rana mai stă deschisă şi sângerează. Astăzi nu avem dreptul să uităm de datoria noastră istorică, în faţa înaintaşilor şi a predecisorilor, de a reface vechile hotare ale Ţării. De a readuce pe fraţii noştri bucovineni, împreună cu buciumurile şi doinele lor, la sânul Patriei!Anexez mai jos textul Declaraţiei de Unire a Bucovinei cu România:"Congresul General al Bucovinei întrunit azi, joi în 15/28 noiembrie 1918 în sala sinodală din Cernăuţi, consideră că: de la fundarea Principatelor Române, Bucovina, care cuprinde vechile ţinuturi ale Sucevei şi Cernăuţilor, a făcut pururea parte din Moldova, care în jurul ei s-a închegat ca stat; că în cuprinsul hotarelor acestei ţări se găseşte vechiul scaun de domnie de la Suceava, gropniţele domneşti de la Rădăuţi, Putna şi Suceviţa, precum şi multe alte urme şi amintiri scumpe din trecutul Moldovei; că fii acestei tări, umăr la umăr cu fratii lor din Moldova şi sub conducerea aceloraşi domnitori au apărat de-a lungul veacurilor fiinţa neamului lor împotriva tuturor încălcărilor din afară şi a cotropirei păgâne; că în 1774 prin vicleşug Bucovina a fost smulsă din trupul Moldovei şi cu de-a sila alipită coroanei habsburgilor; că 144 de ani poporul bucovinean a îndurat suferintele unei acârmuiri străine, care îi nesocotea drepturile naţionale şi care prin strâmbătăţi şi persecuţii căuta să-şi înstrăineze firea şi să-l învrăjbească cu celelalte neamuri cu cari el voieşte să trăiască ca frate; că în scurgerea de 144 de ani bucovinenii au luptat ca nişte mucenici pe toate cămpurile de bătaie din Europa sub steag străin pentru menţinerea, slava şi mărirea asupritorilor lor şi că ei drept răsplată aveau să îndure micşorarea drepturilor moştenite, isgonirea limbei lor din viata publică, din şcoală şi chiar din biserică; că în acelaşi timp poporul băştinaş a fost împiedicat sistematic de a se folosi de bogăţiile şi izvoarele de câştig ale acestei ţări, şi despoiat în mare parte de vechea sa moştenire; dară că cu toate acestea bucovinenii n-au pierdut nădejdea că ceasul mântuirii, aşteptat cu atâta dor şi suferinţă va sosi, şi că moştenirea lor străbună, tăiată prin graniţe nelegiuite, se va reîntregi prin realipirea Bucovinei la Moldova lui Ştefan, şi că au nutrit vecinic credinţa că marele vis al neamului se va înfăptui prin unirea tuturor ţărilor române dintre Nistru şi Tisa într-un stat naţional unitar; constată că ceasul acesta mare a sunat!Astăzi, când după sforţări şi jertfe uriaşe din partea Romăniei şi a puternicilor şi nobililor ei aliaţi s-a întronat în lume principiile de drept şi umanitate pentru toate neamurile şi când în urma loviturilor zdrobitoare monarchia austro-ungară s-a zguduit din temeliile ei şi s-a prăbuşit, şi toate neamurile încătuşate în cuprinsul ei şi-au câştigat dreptul de liberă hotărâre de sine, cel dintâiu gând al Bucovinei desrobite se îndreaptă către regatul României, de care întotdeauna am legat nădejdea desrobirii noastre.Drept aceea Noi,Congresul general al Bucovinei,întrupând suprema putere a ţării şi fiind investit singur cu puterile legiuitoare,în numele Suveranităţii naţionale,Hotărâm:Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu regatul României".



Sărbătoarea Marii Uniri la Chişinău pe 1 decembrie – PROGRAM


12.00 Hora Unirii în Piaţa Unirii Principatelor (mai sus de cinematograful Flacăra) 15.00 Marşul “Fraţii în veci vor fi fraţi”. Plecare de la Facultatea Pedagogică Ion Creangă (Kenfort) până la PMAN. 16.00 Sărbătoarea tricolorului în Piata Marii Adunări Naţionale 17.00 Concert în scuarul teatrului de Operă si Balet- ora 18.00 harta României realizată din lumânări- ora 19.00 – lansarea CDului Uniţi sub Tricolor în Basarabia.



Vrem TVR Chişinău !
TVR, Guvernului, Parlamentului si Preşedinţiei României, precum si Guvernului, Parlamentului si Preşedinţiei Republicii Moldova Deschiderea unui studio teritorial al Televiziunii Române la Chişinău a devenit o necesitate in urma evenimentelor din aprilie 2009 in Basarabia, deoarece posturile de televiziune româneşti au fost singurele care au relatat obiectiv situaţia politică şi au luat pulsul străzii în acele zile grele în care tinerii din Basarabia au decis să-şi ia viitorul în propriile mâni, ignorând preţul sângelui cu care aveau să-şi plătească libertatea de gândire şi exprimare.Considerăm acest lucru impetuos necesar nu doar din cauza că Republica Moldova a fost cândva parte a României Mari. O informare obiectivă asupra realitătilor si schimbarilor prin care trece aceasta straveche provincie românescă în drumul său spre europenizare şi emancipare de sub influenţa post-sovietică în care se zbate şi în care este ţinută încă prizonieră de către anumite forte oculte ce nu vor să-şi piardă privilegiile, iar in acelasi timp TVR Chişinău ar contribuii decisiv la schimbarea percepţiilor negative pe care anumiţi basarabeni incă le mai au despre România ,datorită propagandei anti-romăneşti de pe timpul URSS-ului si a PCRM (Partidul Comunist din Replubica Moldova), readucănd valoarea şi adevărul prin dreptul sau ştiinţific in casele unor oameni care prea mult timp au fost văduviţi in mod nedrept si brutal de ele.Populaţia din Republica Moldova este de etnie română, iar un număr de peste 500 000 de persoane deţin în prezent cetăţenia română. Aceasta nu doar că permite, dar şi impune autorităţile de la Bucureşti să ia o atitudine decisivă în protejarea şi promovarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor săi de dincolo de Prut.Statul Român este obligat să efectueze investiţii în viitorul acestor cetăţeni. Trecutul istoric trebuie respectat iar interesele naţionale, astăzi, trebuie sa fie promovate şi dincolo de frontiere. Primul pas spre obţinerea unor progrese vizibile în acest sens ar fi informarea corectă despre evoluţia procesului de comunicare politică şi perspectivele de colaborare economică, socială şi culturală dintre cele două state vecine, pentru că doar aşa cele două ramuri ale românismului se vor putea dezvolta sănătos şi în mod echitabil.Faptul că TVR are studiouri locale în mai multe oraşe din România, dar nu şi la Chişinău este o discriminare faţă de basarabeni.Înfiinţarea unui studio local al Televiziunii Române a fost dintotdeauna o necesitate, neglijată, din păcate, de persoanele şi instituţiile responsabile. Această necesitate a sporit după evenimentele din 7 aprilie 2009. Atunci conducerea comunistă de la Chişinău a dus o amplă campanie de dezinformare a populaţiei şi denigrare a forţelor democratice, precum şi a Statului Român. Anterior,TVR a fost eliminată în mod abuziv de pe piaţa mediatică din Republica Moldova, ceea ce dovedeşte importanţa şi potenţialul ei. Întrucât situaţia politică de la Chişinău s-a schimbat, este datoria TVR să revină în casele moldovenilor. Considerăm absurdă orice dispută privind indentitatea etnică a basarabenilor, astfel încât ar fi discriminatoriu din partea TVR să neglijeze românii din Republica Moldova. Totuşi, nu putem să nu ţinem cont de factorii istorici şi politici care au influenţat situaţia din Republica Moldova, astfel încât difuzarea şi preluarea TVR 1 ,TVR 2 ,TVR 3 ,TVR INFO ,TVR CULTURAL ,TVR Internaţional şi TVR HD de către firmele locale de cablu şi deschiderea unui post local TVR Chişinău ar fi soluţiile optime ce-ar echilibra potentialul mass-mediei în limba română comparativ cu mass media rusească predonminantă incă după aproape 20 ani de la câştigarea independenţei Moldovei de est faţă de URSS.Ar fi fost datoria morală a TVR să fi fost prima televiziune din România care să fi făcut demult acest pas spre normalitate. Indiferent de motivele care au împiedicat acest lucru, ar fi ruşinos pentru TVR să nu-şi îndrepte greşeala prin deschiderea unui studio la Chişinău şi să contribuie la democratizarea şi modernizarea societăţii, dar şi la stimularea relansării contactelor între românii de pe cele două maluri ale Prutului prin informaţia oferită.Respectă-ţi trecutul şi viitorul!Petiţia poate fi semnată AICI!Campanie iniţiată de bloggerii de pe ambele maluri ale Prutului!

La Mulţi Ani!
Cu toţii greşim în

viaţă. De aceea şi suntem oameni, ca să avem dreptul la greşeli şi la blagoslovirea Dumnezeiască. Greşelile ne sunt iertabile mai ales în momente de grea cumpănă, când toate mijloacele sunt bune pentru a ieşi cu fruntea sus întru binele tău şi al poporului tău , dacă nu te-a ferit Dumnezeu Sfântul şi ai ajuns preşedinte de ţară.Vroiam să fac din acest articol un mesaj de felicitare pentru preşedintele Republicii Moldova cu ocazia aniversării zilei sale de naştere, dar mi-am adus aminte că eu sunt supărat pe dânsul pentru politica dusă, care este diferită de aceea la care mă aşteptam în timpul campaniei electorale. Şi am căutat o justificare faptului că eu totuşi vreau sa scriu de bine despre doumnul preşedinte, chiar dacă în ultimul timp am mai mare tendinţă de al critica. O justificare pentru el, care e nevoit să se conformeze de multe ori realităţilor şi cerinţelor, poate în dezacord cu părerea personală, doar ca să fie şi „Lupul (interpretaţi cum vreţi :D) sătul şi Oaia (Moldova) întreagă”. Dar trebuie să înţeleagă şi dumnealui că fără criticile noastre multe nu ar merge strună din cauza posibilii delasări a funcţionarilor. Nu mi-a fost prea greu să găsesc justificari. Este totuşi, domnul preşedinte, cel mai bun conducător pe care l-au avut românii basarabeni, încadraţi în graniţele R.M actuale, de la Dimitrie Cantemir încoace. Cel mai brav, onest, cinstit, simplu şi laudele pot continua. Totuşi este unul din puţinii oameni care nu şi-au pătat mâna cu sângele românilor deportaţi, prin aliere cu criminalii, totuşi este omul care spune de cele mai mult eori lucrurilor pe nume, chiar dacă acest adevăr place doar poporului dar nu şi politicienilor meschini şi vicelni.La Mulţi Ani, Domnule Preşedinte! Multe realizări mari înainte! Mulţi prieteni adevăraţi în jur! Şi fie ca cele mai–cele mai adânc ascunse vise din inima dumneavoastră să se împlinească!

Cultura - Armă a Tuturor Timpurilor


Evoluţia istoriei omenirii se bazează pe lupta pentru predominare si supremaţie. Luptând pentru hegemonie într-un domeniu sau altul, anumite popoare au reuşit să-şi facă o istorie bogată şi frumoasă. Mai mult chiar, deţinerea supremaţiei politico-militare a fost un factor decisiv şi în apariţia premiselor de evoluţie culturală a popoarelor (aici, aş putea să menţionez despre “măreaţa” cultură rusă şi care au fost premisele ca ea să devină “măreaţă”, dar acest lucru îl voi face eventual într-un alt articol).Acum însă, vreau să vorbesc despre cultura popoarelor în ansamblu şi importanţa promovării acesteia. Gloria multor popoare s-a pierdut undeva în negura vremurilor şi a istoriei. Au fost popoare care au deţinut cârma omenirii şi au reuşit să uni-polarizeze lumea, in plan politico-militar, in jurul propriei ţări, dar totuşi au cunoscut un amurg şi noi astăzi cunoa

ştem foarte puţin despre ele. Dar mai sunt şi altfel de popoare, popoare care s-au impus prin crearea şi promovarea valorilor ce erau iminent necesare omenirii. Grecii antici, au reuşit să se distingă prin şcolile de filosofie şi primii poeţi, egiptenii prin grandiozitatea creaţiilor arhitecturale, popoarele din Europa ocidentală prin scriitorii din zorii şi mijlocul evului mediu (vezi miturile si legendele hispanice şi germanice), englezii, olandezii si italienii prin dăruirea renascentismului omenirii, Franţa, prin proclamarea drepturilor omului şi ale cetăţeanului la 1789 etc. etc. etc.Este lesne de observat că toate aceste naţiuni au reuşit să dăinuie în timp ca un reper, ca un punct de plecare, ca un etalon intr-un anumit domeniu din cauza că realiz

ările lor au stat la originile anumitor lucruri. Necesităţile evocate de omenirea care evoluează au fost satisfăcute de aceste popoare într-un mod revoluţionar, anticipând poate pe alocuri şi dictând necesităţile de mâne. Cultura, fiind hrana de zi cu zi a spiritului, noi o degerăm involuntar şi avem o dependenţă totală faţă de ea.Noi românii, din păcate, din cauza anumitor factori geopolitici care ne-au afectat existenţa şi care ne-au condiţionat evoluţia culturală, nu prea am reuşit să ne impunem printr-un fel de artă, sau curent cultural anume. Micile noastre realizări, chiar dacă reprezintă valori autentice , nu am avut prilejul să le promovăm în lumea intreagă şi am rămas o pată neagră pe harta Europei, neexploarată încă.Dar, acum cateva zile, am fost martorul la cea mai banală scena din viaţa noastră. Doi oameni se salută întâlnindu-se: “Salut! Ce faci?!”, “Salut-salut! Bine, merg la ore. Tu?”. Nimic deosebit la prima vedere, doar că aceşti doi oameni erau de origini diferite, ambii aveau culoarea pelii neagră şi se salutau in limba română. M-am simtit mândru!Am început să analizez, de câte ori am avut ocazia, acest fenomen. Mă simt d

e fiecare dată înaripat cand văd vietnamezi discutând în română cu coreieni, tunisieni cu ruşi, iranieni cu malaysieni etc. etc. etc. Acest lucru este dat de necesitatea lor de a studia ceea ce le ofera această universitate, de aici din Ploieşti. Nu ştiu, reprezentanţi ai câtor natiuni se regăsesc în cadrul universităţii noastre, dar un lucru e cert, că vin din toate colţurile lumii aici şi invaţă limba română si cultura noastră. Iar când vor merge acasă, vor duce un mesaj despre România si despre noi, românii. Principal e, ca acest mesaj să fie unul frumos şi bun.Acestea sunt doar mici exemple , care ar putea părea banale si fară corelanţă. Însă eu le văd ca o soluţie şi cred că am putea ieşi din neştirea noastră doar prin cultură. Promovând frumosul şi educându-ne pe noi si pe cei din jur spre un alt nivel de abordare a valorilor materiale şi spirituale. Mai ales, pentru că noi avem ce valorifica şi promova spre cunoaşterea celor ce vor şi sunt setoşi de ceva nou şi frumos.

Despre Relativităţi
După-ami

aza zilei de vineri era una obişnuită de sfârşit de săptămână. Stăteam în camera mea de la cămin, satisfăcut de faptul că mă aşteaptă un weekend liniştit. Întocmeam ordinea de zi pentru şedinţa LSBP care urma să aibă loc în seara acelei zile şi priveam peste geamul deschis gândindu-mă la problemele care urmau să fie puse în discuţie. Trebuie să menţionez faptul că căminele studenţeşti de la "UPG-Ploieşti" sunt situate în marginea de sud a oraşului şi ne invecinăm cu un cartier de ţigani prost famat şi care pare a fi uitat de lume şi civilizaţie, de care ne desparte un înalt gard de beton.Stând liniştit cu gândurile mele, deodată am observat un fulger scurt şi văd un camion care se opreşte chiar în mijlocul drumului. Camionul, nuştiu prin ce minune, a reuşit să atingă un fir dintre stâlpii de înaltă tensiune şi să-l dea jos. Imediat am luat telefonul şi am sunat 112. O doamnă mi-a răspuns în câteva secunde cu întrebarea: „Ce urgenţă aveţi?”. I-am relatat în două cuvinte ce s-a întâmplat şi faptul că o sârmă de înaltă tensiune stă atârnată în jos, chiar în mijlocul străzii pe la nivelul genunchilor. Următoarea întrebare a fot dacă nu cumva şoferul camionului a părăsit locul accidentului, am calmat-o cu un răspuns infirmativ şi după încă o sumedenie de întrebări despre cine sunt şi unde locuiesc şi nuştiu mai ce, mi-a zis să aştept că îmi face legătura cu poliţia de la Ploieşti. Am aşteptat cam 5 minute, poate mai bine şi nimeni nu dorea să primească reclamaţia mea. În sfârşit, un glas de bărbat, care nu s-a prezentat de unde este şi pe cine reprezintă, m-a întrebat ce vreau. I-am zis cine sunt şi ce am văzut. Bărbatul a oftat, a durat un minut de tăcere şi a zis că va lua legătura cu cei de la „electrica” sau telefonie să vadă al cui

e cablu şi să-i anunţe. Am rămas satisfăcut că mi-am îndeplinit datoria de cetăţean (chiar dacă şi viitor) şi mi-am reluat activitatea. Până în seară, de locul accidentului nu s-a apropiat nici un reprezentant al autorităţilor. Nimeni nu a venit să inspecteze ce anume este la faţa locului. Camionul a plecat, oamenii înconjurau pe departe sârma ce atârna, iar copii se jucau chiar în preajma ei (fie ei şi copii de ţigani, dar totuşi copii sunt). Astăzi e luni. Am fost de dimineaţă plecat şi când am revenit la cămin şi am privit peste fereastră, mare mi-a fost mirarea când am văzut echipe de intervenţie care lucrează la locul accidentului. În acel moment, mi-am adus aminte de întrebarea operatoarei de la 112: „Ce urgenţă aveţi?”.

DEZROBIREA BASARABIEI – CERINŢA ZILEI !
„Trecuta prin foc si prin sabie,/ furata, tradata mereu,/ esti floare de dor, Basarabie,/ esti lacrima neamului meu" DUMITRU MATCOVSCHI

A cunoaste istoria, a trage invataminte din lectiile istoriei, este datoria sfanta a unui popor, este intelepciunea intelepciunii. Astazi Poporul Roman este liber, Romania este libera, dar nu toti romanii. Poporul Roman a trebuit de-a lungul istoriei sa infrunte trei imperii: cel otoman, habsburgic si rus. Dar Imperiul Rus a fost si este cel mai barbar, ingrozitor de barbar, o Hoarda de Aur in epoca moderna, cu aceleasi practici razboinice si de jaf. Recladit in Imperiul Sovietic, iar in zilele noastre transformat in CSI in care Federatia Rusa detine rolul cheie, colonialismul rus isi continue traditiile de secole de dominatie si de exploatare a popoarelor supuse, ramanand acelasi animal bolnav si incurabil al Europei. Poporul Roman trebuie sa nu uite experienta tragica a generatiilor inaintasilor nostri care ar trebui sa serveasca drept un permanent avertisment. Viitorul nostru, viitorul copiilor nostri depinde de ceea ce se va invata din lectiile trecutului. De aceea, este important sa ne amintim si sa intelegem ce s-a intamplat pe parcursul istoriei noastre tragice, sa ne cunoastem bine istoria relatiilor cu Hoarda Rusa , istoria relatiilor romano-ruse la 1656, 1711, 1739, 1769, 1774, 1792; 1806 - 1812; 1940, sa nu uitam ca milioane de romani sunt in continuare victimele acestui colonialism rus in zilele noastre. Sa ne intrebam de fiecare data ce-am facut pentru ELIBERAREA lor, pentru unitatea Poporului Roman. Iar Basarabia isi asteapta Dezrobirea care tot se amana si se amana? Pana cand ? romania-rusia.info/ 1656: Tratat diplomatic oficial intre voievodul Gheorghe Stefan si Marele Tar al Moscovei Din secolul al XVI-lea, cand Bugeacul sau Basarabia a fost smuls din trupul Moldovei de catre Baiazid al II-lea si Soliman I, boierii moldoveni protestasera si respinsesera numirea in scaunul de domnie a lui Stefan Lacusta, care le fusese impus de sultan, datorita faptului ca voia sa-i cedeze acestuia si zona Nistrului si zona de pe malul Dunarii pana la marginea muntilor. Neputandu-se bizui pe ajutorul Germaniei sau al Poloniei, ea insasi poftind aceste teritorii, boierii moldoveni vor cauta aliante cu statul rus, intarit prin mostenirea puterii cazacilor si prin cucerirea Kievului. Tratatul stabilea urmatorul acord :" toate locurile, teritoriile si cetatile fortificate pe care Imperiul Turcesc le-a desprins de Moldova, cuprinzand Cetatea Alba, Chilia, Tighina si provincia Bugeacului, vor fi recucerite de Marele Tar si vor fi restituite pe urma Principatului Moldovei iure hereditari (cu drept de mostenire) (N. Iorga, "Studii istorice asupra Chiliei si Cetatii Albe", p. 240) 13 aprilie 1711: Tratat de alianta ruso-moldovean intre Petru cel Mare si Dimitrie Cantemir

Liga Sudenţilor Basarabeni din România. Reuniune la Iaşi


În perioada 6 – 8 noiembrie 2009 s-a desfăşurat la Iaşi Forumul Studenţilor Basarabeni din România, organizat de către Asociaţia Tinerilor Români din Afara Graniţelor (ATRAG) Iasi, membră a Ligii Studenţilor Basarabeni din România (LSBR). Forumul a fost găzduit de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Ia

şi.În urma discuţiilor purtate s-a stabilit strategia de programe şi proiecte pentru anul universitar 2009 - 2010, ce vor fi implementate de către LSBR. De asemenea, liderii studenţilor basarabeni din România au purtat discuţii cu Prof. univ. dr . Vasile Astărăstoae (rector al UMF Iaşi) şi Prof. univ. dr. Daniel Condurache, discuţii ce s-au axat pe valorile culturale şi ştiinţifice promovate de către studenţii basarabeni din afara graniţelor. Proiectele pe care se va axa LSBR în următoarea perioadă sunt “TRIMITE O CA

RTE PESTE PRUT!” (campanie ce îşi propune colectarea de cărţi la nivel naţional, în special de limbă română şi istoria românilor, cărţi ce vor fi distribuite în liceele şi bibliotecile din Republica Moldova) şi “CARAVANA ADMITERII ŞI EUROPENIZĂRII” (proiect ce vizează promovarea ofertei educaţionale din România în Republica Moldova).La nivelul LSBR s-a votat înfiinţarea unui departament social, ce va fi coordonat de către Igor Drangoi (membru ATRAG Iaşi şi student al Facultăţii de Drept), având calitatea de vicepreşedinte.(articol preluat de pe pagina oficială ATRAG)

Manifestul Basarabenilor din România
Ieri, 8 noiembrie s-a stins din viață Secretarul General al Uniunii Naționale a Tinerilor Basarabeni din România (UNTB), Andrei Savciuc, in urma unui tragic accident de pe șoseaua București – Pitești.Andrei Savciuc a fost cel care a sprijinit și promovat interesele basarabenilor în România. Andrei este respezentantul unei noi generații ce a venit să promoveze imaginea Republicii Moldova. El și-a dedicat viața unui scop nobil – de a construi puntea de legatură dintre cele două maluri ale Prutului. Tinerii moldoveni își exprimă sincerele condoleanțe familiei și prietenilor lui Andrei Savciuc, exprimându-și admirația față de personalitatea lui și le multumește părinților pentru aportul pe care fiul lor l-a adus comunității noastre.Andrei a fost un sprijin care a știut sa ne îmbărbăteze când a fost cazul, un fiu care a putut să fie mândria părinților, un om care a știut să iubească, un bărbat care a fost capabil să înfrunte cu demnitate obstacolele vieții. El este, într-adevăr, un model demn de urmat și un prieten a cărui pierdere doare. Iar durerea aceasta va sângera în timp, ca simbol al unei răni ce nu se cicatrizează.Andrei a fost un aprig luptător și militant al ideii de consolidare a tinerilor basarabeni ce-și fac studiile în România, iar noi vrem cu tot dinadinsul să continuăm tradiția pe care el a tins s-o implementeze în rândurile noastre. Fie-i memoria eternă...Tinerii români basarabeni care-și fac studiile în România.

In Memoriam


Eram la Iaşi. Am petrecut o colegă la gara feroviară, care pleca spre casă de la reuniunea naţională a LSBR. Iar eu am urcat în taxi împreună cu o altă colegă de la Iaşi. Discuţia noastră a deviat uşor spre teme de exitenţialitate şi percepere a morţii. Vorbeam curajos atunci, zicând că aş prefera să mor de tânăr, pentru a nu ajunge la o bătrâneţe dezonorantă. Peste câteva ore urma să aflu că un coleg de breaslă şi-a sfârşit existenţa pe pământ într-un tragic accident rutier. Nu am putut să cred. Am aşteptat până la urmă să survină un mesaj de undeva care să infirme zvonul. Dar, din păcate, nu a fost să fie aşa. Abia atunci am realizat prostia gândurilor desfăşurate cu câteva ore mai înainte. Abea atunci am înţeles cât de puţin însemnăm fiecare dintre noi.Pe Andrei, nu l-am cunoscut personal întratât de bine. Eram mai mult în relaţii de colegialitate. Deşi auzisem multe despre el şi avusesem ocazia să colaborăm, indirect, l-am văzut pe Andrei pentru prima oară la Coşereni, la acţiunea de comemorare dedicată soţilor Ion şi Doina Aldea Teodorovici. S-a apropiat şi m-a salutat. Am început a vorbi şi am aflat multe lucruri despre el, cum ar fi că am învăţat în şcoli vecine etc. Mi-a zis că iar plăcea să colaborăm. Iar eu, din anumite considerente, am fost rezervat (cât de proşti şi josnici mai putem fi noi, oamenii).Începând de aseară, îi am imaginea în faţa ochilor aşa cu mi-a rămas de atunci, de pe 29 octombrie, de la Coşereni. Iartă-ne, Andrei, dacă ţi-am greşit cu vorba sau cu fapta! Viaţa este prea dură şi uneori, până în asemenea momente, nu prea reuşeşti să realizezi când faci bine şi când nu prea.Andrei va rămâne veşnic viu în memoria noastră! Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace!

Generat în 0.78 secunde.