O moldoveanca prin lume

Pe la 6.30 dimineata suntem gata de drum. La o statie de petrol ne alimentam cu motorina si apa. In Vladikavaz (capitala Osetiei de Nord) suntem pe la 8. E foarte devreme. Orasul se trezeste incetisor. Oamenii urca in rutiera sau tramvai pentru a merge la lucru sau scoala. Majoritatea magazinelor se deschid pe la 10. Dupa cateva incercari reusim sa scoatem din bancomat ceva ruble rusesti. Muzeul care vroiam sa- vizitam inca e inchis, asa ca decidem sa ne indreptam spre Beslan (Osteia de Nord). Un drum excelent de bun. In Beslan ne inchinam mai intai la "Orasul Ingerilor", cimitirul unde sunt inmormantate cele peste 300 victime ale asaltului ostaticilor din scoala 3 septembrie 2004. Trecem prin cimitir. Vedem un barbat care lucreaza la morminte. Il intrebam ce face - dupa 10 ani, mormintele au nevoie de o noua intretinere, schimbare. El devine emotionat, plange. Nu indraznim sa-l intebam cine din rudele lui se odihneste aici. Mai incolo o doamna ma invita sa-i pomenesc fiica si nepotica. Ma serveste cu apa minerala, caci in cele 3 zile de detentie, cei 1000 de ostatici sufereau de sete. Ea plange si pe mine ma complesesc emotiile si plang si eu. Mormintele sunt indeptate in diferite directii - copiii erau si crestini si musulmani. Vizitam ruinele scolii si salii sportive unde au avut loc evenimentele tragice. Scoala si sala sportiva sunt pline de urme de gloante, podul e ars, peste tot sunt flori, jucarii, sticle cu apa. Sunt sigura, ca toti locuitorii orasului au pe cineva cunoscuti sau rude ce au suferit in acea sala sportiva. In Nazran, caitala Ingusetii, ne oprim la un memorial dedicat tuturor victemilor ingusete, dar si e locul de comemorare ale celor importatnti - poeti, femei savanti etc. in 1931, Stalin a luat si oferit in dar o bucata din Ingusetia, Osetiei de Nord. In 1992, dupa colapsul USSR, Ingusetia a incercat sa-si recupereze pamanturile inapoi, ceea ce a dus la conflictul osetino-inguset. Armata ruseasca, pe timpurile celea tinea mai mult cu osetinii. Tot in acest memorial sunt comemorate deportarile din 1944 ale practic tuturor cecenilor si ingusetilor, spre Asia Centrala. Au fost ridicati, in mijloc de razboi, caci Stalin ii suspecta pe ei de colaborare cu natistii. La sfarsitul vizitiei, de noi s-a apropiat directorul memorialului si ne-a multumit ca am acordat atentie si timp acestul complex foarte bine prezentat. Drumul spre Groznai e plin de controale. Par a fi controale ale politiei rutiere. Din cand in cand pe laga ei se vad militari. Prima data cand ni-a oprit, politistul zice ca trebuie sa ne inregistram. Mergem la chibutka mica si intunecata. J. trebuie sa sufle in testul de alcohol. Luminita rosie arde. Nu e posibil, caci J. nu a servit deloc. Ok, zic politistii, documentele masinii si eu trebuie sa raman singura cu politistul. Se intereseaza daca nu am asupra mea tehnica de inregistrare. Eu glumesc si zic, ca inca nu inregistrez. Ii spun, ca intrebarea lui mi se pare stranie. Politistul pare un pic pierdut. Imi intinde documentle si noi putem pleca. La al doilea post, un politist zica ca trebuie sa ne inregistram, iar altul zice ca putem pleca imediat. Plecam. La alte controale nu am fost opriti. Intre Beslan si Groznai cred ca am vazut peste 6 controale solide si peste 15 masini ale politistilor "individuali" pandind victime. Se vede ca Groznai e un oras ridica din nou. Case vechi, suferite de razboi nu se vad cu ochiul liber. Parcam masina in centru, ne plimbam pe bulevard, de-a lungul mosecheii grandioase, prospectul Putin. Luam pranzul intr-o cafenea locala - un fel de macaroane scurte traditionale cu carne de vita inabusita. O mancare cam grea, dar salata din legume o usureaza intr-o anumita masura. Mult tineret pe strada, toate femiile si fetele sunt in fuste lungi si cu batiste in cap. Toti sunt curiosi sa vada straini europeni. Dupa 2 ore in oras il parasim. La iesirea din oras vedem o inchisoare moderna, cu conditioner la fiecare celula. Straniu. O zi incarcata am avut azi. Natinule care traiesc aici cot la cot, in regiune, nu au o viata usoara. Ei au reprosuri reciproce, ceea ce face ca sa fie dezbinati si usor manipulati de alte puteri. Inoptam undeva in camp in Cecenia.

In satul Sno,Georgia ne-am luas ramas bun de la o parte din grupa, ce se intoarce incetisor acasa. Alta parte continua calatoria spre Rusia. Dupa o ora suntem la frontierae georgiana. Granicerul incearca sa ne convinga ca masina noastra e camion, si ne trimite pe alt coridor. Noi incercam sa-l convingem ca masina noastra e masina particulara. Argumentele noastre inving, si trecem usor partea georgiana - stampila in pasaport, si la revedere Georgia. Vama ruseasca e la citiva chilometri departare. E rand. Drumul e ingust - sunt doar doua benzi pentru trafic de intrare si cel de iesire. Citiva soferi asociali incearca sa treaca randul inaintea tuturor. Din cauza lor, traficul e pracric paralizat, deoarece ei blocheaza drumul pentru masinile care vin din partea ruseasca. Vad o LADA cu numere moldovenesti. In masina e o familie de romi numeroasa. Ii intreb mirata ce cauta asa departe. Spun ca traiesc in Rusia de ceva timp, dar fiecare 3 luni trebuie sa iasa din tara, pentru a reimporta masina fiecare 90 zile. Ma intreba, daca e adevarat ca Moldova se duce spre Europa. Eu intelegand ce au in vedere, confrim, ca moldovenii pot merge in Europa deja fara vize, asa precum si in Rusia. In sfarsit, cu mare greu, soferii se ajuta reciproc pentru a dezlega nodul creat de cativa soferi. Dupa 2 ore de stat in rand, intram cu cele 4 masini ale noastre pe teritoriul vamei rusesti. Controlul pasaportului il trecem repede. Soferii indeplinesc declaratie de import temporar al masinii. Vamesii controleaza superfecial camperele, datele personale si ale masinii sunt intorduse in computer. Toti lucratorii vamei sunt amabili si ajutatori fata de noi. Doamna responsabila de importul temporar al masinii informeaza soferii armeni ce asteapa, ca mai intai trebuie ajutati "oaspetii" si apoi e randul lor. Imediat dupa vama ruseasca, se afa o parcare mare cu o cafenea si magazin combinat. Aici am si inoptat.

Azi am arcurs cred ca cea mai frumoasa ruta din Turcia. Munti de diferite inaltimi si culori.  Diferite zone climaterice, oameni si sate diferite.  Am vizitat o biserica georgiana Ishan. Drumul spre ea a fost o serpantina frumoasa, dar deoarece era cam dimineata si umed, drumul era cam lunecos. Nu toti din grupa au indaznit sa urce spre biserica. Biserica e inalta, cu frecos frumoase pe cupola. Interesant mi s-a parut, ca sfintii erau pictati pe partea de sus a feresterelor cupolei, si deci de la sine sunt luminate de razele ce intra prin ferestre. De-a lungul rutei multe drumuri si baraje in constructie. Un lac de acumulare era deja umplut, care inca 4 ani in urma era doar in constructie. Azi am ajuns la peste 2400 m. Observam cateva sate ciobanesti inca nelocuite - sezonul transhuman inca nu a inceput. Unul din membrii grupului a gasit un loc  de inoptare  nu prea departe de granita cu Georgia, pe care o vom trece maine. 

Continuam drumul nostru prin muntii Turciei. Suntem tot la 2200 m. Pe la pauza de cafea, dam de un loc superb. Locul e asa de frumos, ca noi decidem sa chemam toata grupa aici, mai ales ca inca doua campre trebuie sa se alature pentru urmatoarea parte a calatoriei.   

Trecand de lacul Van, continuam drumul montan la altitudine de peste 2000 m. Zapada e inca prezenta. E frumos de vazut cum se formeaza raurile de munte, care izvorasc din zapada topita.  Coborandu-ne la alte inaltimi, raurile devin tot mai pline si mai pline.

Drum de munte pitoresc. E regiunea curzilor. Din cand in cand vedem masini blindate, masini cu canone de apa.  Undeva, sus in mumti trecem chiar si de un control militar. Dar masinile noastre nu au fost stopate. Ajungem pana la 2200 m. Regiunea pare mai sarac, cu sate, parca lipite de munti. Deoarece nu sunt copaci, oamenii incalzesc cu chizic, pe care il stocheaza in forme de stoguri.

Sanliurfa e un oras cu o istorie de peste 5500 mii de ani.  La un anumit timp, Alexandru ce Mare numea orasul Edessa. Multe fosti biserici, au fost transformate in moschei. Insasi orasul are o atmosfera placuta si negrabita. Majoritatea vizitatorilor sunt insusi turcii, ce vin sa se primple prin parcul frumos aranjat in jurul lacului lui Abraham (la musulmani - Ibrahim ). Multi sunt piligrimi care vin  la pestera in care sa nascut Abraham/Ibrahim, care si  pentru musulmani este o persona sfanta. Doua intrari - pentru femei si barbati. In pestera, femeile se roaga. Pe pereti atarna mergele musulmane de rugaciune - cine nu le are cu sine le poate folosi de aici. Tot aici, din perete izvoraste apa sfanta, pe care doritorii o pot cumpara, dar si consuma pe loc gratuit, in pestera. Dupa cum se vede - fiecare vine cu necazul sau in cautarea de alinare.  Apoi ne primblam prin piata autentica, unde ve produc si vand de toate - tutun la kg, fiare calite pe loc, paturi si scaune, costume si rochii, ciubotari etc. Interesant mi s-a parut ca aici in loc de popcorm se vinde porumb fiert in paharele. Servim un pranz gusots cu lapte acru, supa-sos din iaurt cu porumb fiert,  si un mix de carne la gratar - parjoala de miel, costita de capra, fileu de gaina si vita. Tersasa se afla pe un loc central  - vedem si masina parcata si parcul.Ioptam in capitala regiunii curzilor din Turcia - Diyarbakir. Un oras ce se largeste intens cu cartiere noi, dar si cu multe baze militare. Ne primblam pe strada principala. Mult tineret, fac shopping, toti sunt curiosi sa vada turisti. Orasul pare sa fie linistit.

Ascendem cu masina spre muntele Nemrut Dagi (2200 m). Acolo se afla capuri colosale, foste odata parte a trei terase inchinate lui Antiochus I Theos, rege a regiunii cu cateva decenii inaintea de Hristos. Pe munte e un vant doborator. Eu decid sa "pazesc" masinile. Cativa din grupa se incumeta sa urce pe munte pentru a admira sculpurile marete. Mai vizitam ruinele orasului Arsameia unde se gasea palatul roial si mormantul  fiici sale. Dupa o zi frumoasa, inoptam pe malurile marelui Eufrat, nu departe de al treilea  cel mai mare baraj din lume, barajul lui Atatiurc. 

Azi  compensam distantele neparurse, si deci toata ziua suntem in drum. 480 km.

HaciBektas afost intemeitorul unui curent religios, ce se bazeaza pe credinta in armonie, sustinuta de misiticsm si dragostea dumnezeasca.  Religia combina elemente islamice si crestine. In orasul cu acelas nume vizitam mauzolul sau si muzeul infiintat in cladirea unde a locuit Invatatorul. In ghidul de calatorie citim ca Manastirea Bizantina Eski Gumus este una din perlele cele mai bine pastrate ale Turciei. Decidem sa o vizitam. Intr-adevar, e o comoara. Compexul monastic  e taiat total in piatra. Zeci de chilii si o biserica cu fresci deosebit de bine pastrate. Depozite, grajduri, baie, vinoteca - toate se deosebesc foarte bine. Mai bine ca in orasul subteran vizitat  cu cateva zile in urma. Calatoria conintua si dupa pranz cu o plimbare cu barca prin rezervatia de pasari Sultansazligi. Nu prea avem noroc - pasari foarte putine. Spre sfarsit, de foarte departe vedem un stoi de flamingo rosii. Inoptam langa o baza a lucratorilor la zdrobit piatra.

Pe la jumatate la sase dimiteata, ne trezim de batai in usa si strigate - "treziti-va, treziti-va"!  Am crezut ca se joaca niste copii. Dar dupa vre-o 5 minute insistente deschidem nedumeriti usa. Wow! SUntem inconjurati de o multime de echipe ce incep sa-si unfle baloanele enorme pentru zboruri de asupra Capadociei. Masina noastrea  sta in calea unei echipe si noi trebuie sa ne mutam un pic. Mutam masina si urmarim forfota inpreju. Un spectcol extraordinar si de o frumusete deosebita!  Dupa cum observam totul e foarte bine organizat. Fiecare balon are o echipa de deservire de vre-o 10 oameni. Cineva tine balonul, cineva il umfla, altcineva se ocupa de turisti, fotoraful, pilotul, soferii etc. Numaram in jur de 20 baloane. Noi privim fascinati. Dar degraba vom fi si noi in balon - inca ieri am rezervat un zbor cu balonul pentru doritorii din grupa. Microbusul rezervat ne duce la un alt teren de lansare a baloanelor. Urcam intr-un cos emorm, cateva fotogrfii, pilotul nostru controleaza baloanle cu gaz, legatura cu centrala si echipa sa si ... zborul nostru incepe. Balonul decoleaza foarte usor, ascensiunea nu se simte deloc. Asa de deomol ca pare ca doar imaginea pamantului de mai jos devne tot mai mica si mai mica.   Capadocia de sus e frumoasa. E o experienta unica atat zbourl cu balonul dar si posibilitatea  de a vedea de sus formatiunile unice ale Capadociei. Reomand. Chiar si o fricoasa ca mine, ar mai zbura a doua oara cu balonul. In total am zburat-planat ceva mai mult de o ora. Cosul nostru a aterizat exact in remorca masinii. Pacat ca sa sfarsit. Noi suntem intalniti la pamant cu sampanie-limonada si diploma de zbor.  Ziua continua cu un frigarui ad-hoc oferit de un turc intreprinzator la terasa parinteasca. Inoptama in oraselul HaciBektas pentru a vizita mane muzeul cu acelas nume.  O zi reusita.

Azi facem o drumetie de 8.5 km prin valea Ihlara. Plimbarea nu e grea de lot. Practic nu sunt turisti ceea ce face sa apreciem linistea naturii inconjuratoare . Incepem de la satul Selma si ne indreptam spre satul Ihlara. De la bun inceput vedem locuinte taiate in conusurile de piatra moale, formata de la cenusa vucanica. La jumatate de drum, servim o cafea pe o terasa pe apa. La sfarsitul drumetiei vizitam doua biserici grecesti taiate in piatra. A fost o plimbare de 4 ore foarte frumoasa! Dar ziua noastra turistica nu se sfarseste aici. Dupa ceva cautari gasim parcarea pentru a vizita orasul subteran Derinkuyu. Scarile subterane duc tot mai adanc si adanc. La 44 m suntem deja la nivelul 6 al orasului. In total sunt 8 nivele. De-a lungul anilor, aici au trait 20 000 oameni. Scoala, biserica grajduri, vinoteci, dormitoare, sistemele de ventilatie si comunicare toate trec din una in alta, printr-un labirint complicat si cu treceri uneori extrem de inguste. Oamenii, dar mai ales animalele se adaposteau aici pe timpurile reci. In total in regiune s-au descoperit ruinile a 36 de orase subterane. Ele erau "populare" datorita petrei moi, ce se taia si modela relativ usor.   Unul din membrii grupului a gasit un loc de inoptare extrem de pitoresc, chiar in capitala renunumitei regiune Capadosie, Goreme. Decidem sa nu vizitam muzeul sub cerul liber, caci plimbarea de dimineata ne-a creat deja o impresie foarte frumoasa despre locuintele si  bisericile in stanca. 

Azi e ziua alegerilor. De propaganda nici urma. Toate semnele electorale peste noape au disparut complet. In satele si orasele pe care le traversam azi, e liniste. Nici chiar locurile de votare nu se observ de la prima vedere. Ne indreptam spre orasul Konya. E foarte frig. Un vant patrunzator pana la maduva oaselor. E 0 grade si ninge.  Dar cum se zice nu e vreme rea, ci imbracaminte nepotrivita. Suntem pe stepa Anatoliei, la inaltimea e de 1100 m. Orasul Konya e curat, larg, frumos, aranjat, verde. Am venit aici sa vizitam  muzeul lui Mevlana. Mevlan sau Celaleddin Rumi este intemeietorul Dervisilor-Dansatori. El a intemeiat filosofia legaturii spirituale si dragostei universale. Conform dervisilor, omul, prin intermediul muzicii si dansului,  poate atinge starea dragostei universale, si se poate elibera de frica si durerea existentei zilnice.  Danasatorii imbracati in alb, cu rochii largi, cu mainile larg desfacute sunt imaginile cele mai cunoscute ale acestei ramuri ale islamului.  Actualul muzeu e fosta manastire a dervisilor. Aici se afla mormantul lui Rumi, manuscripte, obiecte religioase,  etc.  Fostele chelii ale dervishilor sant transformate in camere de expozitie. Dupa muzeu, noi coninam drumul, iar o parte din grupa decide sa mai descopere orasul. In ruta de azi includem si un caravanserai din Sultanhani. Caravanserai  e un hotel vechi. Inoptam cu grupa in camp, cu priveliste spre un vulcan magistral.

De la caldura coastei Marii Mediterane ne indreptam spre inaltimea muntilor, deci spre un timp mai rece. De la 20 grade la 7. Un drum de munte foarte frumos. Intalnim cateva orase de munte pitoresti. Peste tot se vad semne electrale. Am auzit ca mane, duminica sunt alegeri locale. Peste tot atarna stegulete ale partidelor participante. Dinte arsenalul propagandistic local am observat ca sunt intens folosite asa instrumente ca: - autobuse si masini ce transmit prin  boxe declaratile electorale - coloane lungi de masini impodopide cu panglici electorale si care clacsoneaza ca la o nunta moldoveneasca In Beysehir intoptam pe un teren de langa lacul de acumulare. Dar inainte de asta vizitam  moschea Esrefoglu. Ea dateaza din secolul la sf. 13 si e deosebit de frumos decorata. 

Trecem prin Antalya si alte orase pline cu hotele de tip all-inclusiv. Hotel, peste hotel. Cu toate ca e devreme in sezon, pe plaje se observ turisti. In Aspendos se afla unul din cel mai intacte amfiteatre antice. Din pacare amfiteatrul e inchis pentru renovare, dar oricum putem sa-l admiram de la inaltimea dealului. Continuam drumul de-a lungul coastei Marii Mediterane. Destinatia noastra e castelul Mamure. Poalele muntilor, dealurilor in acesata regiune e impanzita cu plantatii sun cerul liber, dar si sere de banane. Bananele ce cresc aici sunt mici, dar foarte gustoase. Dupa un drum obositor si plin de curbe ajungem la destinatie. Si castelul e inchis. Se pare ca multe atractii turistice se renoveaza repejor in ajunul sezonului. Castelul e inchis, in schimb campingul de langa castel e deschis, asa ca inoptam aici.

Se zice ca adevaratul Santa Klaus vine de Sfantul Nicolai. Nicolas a fost preot in biserica din Myra. El a fost declarat sfant al copiilor si pescarilor. Intrarea la biserica unde a predicat Nicolai costa 5 euro. Noi facem doar o fotorgafie peste gard al monumentului lui Nicolai cu copiii. In lista noastra de azi sta notata si vizita la focul etern de langa muntele Olympos. Noi decidem sa facem o drumetie pe ruta cea mai abrupta. E primavara si de-a lugul potecii infloresc tufari de salvie si levantica. Focul ce izvoraste din piatra e neobisnuit si rar intalnit. Inoptam cu toata grupa la poalele muntelui unde mistuie focul etern.

Drumul serpuieste mai departe de-a lungul coastei Marii Mediterane. Cu greu gasim o parcare in Fethiye. Orasul e situat pe locul orasului Licien vechi. In cultura acestui stat antic, cel mai probabil, moartea juca un rol important, caci ei construiau mormintele ca replici ale caselor in care a trait cel decedat. "Casele pentru raposati" sunt taiate in stanca ce se inalta de asupra orasului. Spre un asa mormant duce o cararusa, pe care o ridicam usor. Celelalte "casute", pot fi observate doar din departare. Destinatia urmatoare e situata doar la 20 km departare. Orasul parasit Kayakoy. Aici istoria e relativ recenta. In 1923, acest sat grecesc a fost parasit de locuitorii sai, in conformitate cu consecintele tratatului de la Lausanne, cand au fost recunoscute noile granite ale Turciei. in total peste 1 milion de greci si in jur de 450 mii turci si-au parasit caslele si au plecat/venit dn/in Turcia moderna. Kayakoy a fost un sat prosper cu peste 400 case. Facem o plimblare prin acest sat "mort". Intalnim o grupa de copii turci ce se plimba zglobiu. Cel mai probabil sau o lectie de istorie sub cerul liber. Timpul lecuieste totul. E timpul pranzului si deci avem timp sa acem o plimbare prin cheia Sakilikent, situata 30 km departare. Dar din pacate accesul la cheie e inchis. Sezonul turistic inca nu a inceput, dar si apa in rau, ce trece prin cheie e la un nivel inalt. Pacat, caci o plimbare similara ce am facut-o in Iordania, ni-a placut foarte mult. Decidem sa cautam un loc de inoptare pentru grupa. Il gasim in or. Patara. Pe mapa vedem ca aici sunt ceva ruine antice, dar noi decidem ca am vizitat destule site-uri antice. In schmb a avem o cina foarte gustoasa cu "kofte" - parjoale din carne de miel.

Pe timpul grecilor antici, Hierapolis era cunoscut pentru izvoarele sale calde. Necropolis (cimitrul) acestui oras este cel mai mare din Anatolie, cu peste 1200 morminte - dealuri-morminte, sarcofage, tombe din perioada elenica, romana si timpuriu crestina. Parcand masina, trecem prin necropolis si orasul vechi Hierapolis. Muzeul, amfiteatrul si martiriul lui Filippus decidem sa ne le vizitam. In schimb descindem pe terasele de calcar al Pamukkale, care sunt exact alaturi de Hierapolis. Auzisem ca nu mai este permis de mers pe terase, insa nu e adevarat. Se permite, dar posibil ca temporar, caci inca nu e sezonul turistic si nu sunt prea multi turisti. Ne descaltam, si facem o plimbare deosebita pe terase. Este o senzatie placuta la picoare. Apa pe terase este calda datorita izvoarelor termale. Dupa o plimbare de jumatate de ora, servim o cafea turceasca cu prajitura si ne indreptam spre bazinul antic cu apa calda. In bazin de asemenea isi incalzesc osisoarele si o grupa de turisti rusi. Temperatura apei e placuta, si se poate de inotat de colo-incoace 70 m. Apa se zice ca are proprietati medicale, dar oricum 10 euro pentru acest bazin antic mi s-a parut prea mult. In general, ca turist individual vizitarea obiectelor turistice in Turcia este scumpa. Deseori trebuie platita si parcarea si vizita. 5-8 euro pentru bilet de intrare este un pret des intilnit.

Turcia mi-a placut din prima data.  Tara frumoasa – cu mare, munte,natura, ruine romane si grecesti, moschei frumoase, drumuri bune, oameni muncitori  si ospitalieri. Nici de aceasta data  Turcia nu m-a dezamagit.  Mai ales ca e primavera. Orice tara e frumoasa in primavara. Eu m-am alaturat grupei (grupa e olandeza ce caltoreste cu campere, rulote) in Izmir. 24 martie, luni Dis de dimineata vizitam Efeze. Oras vechi, amfiteatru impresionant, alee principala, si biblioteca, una din cea mai renumita parte a acestui oras. Cu toate ca e dimineata si inca nu e sezonul turistic, locul e plin de turisti. Nemti, japonezi, francezi. E o plimbare placuta prin orasul vechi - nici prea lunga, nici prea scurta. Vre-o 20 km mai departe se afla muzeul locomotivelor. Un muzeu mic, sub cerul liber. Aici se afla si vagonul lui Atatiurk, tatal tuturor turcilor. Cu el,  Atatiurk a calatorit Turcia in lung si lat in vizitele sale de lucru. Vagonul nu extrem de luxos, dar practic.  In general, in Turcia nu sunt foarte generosi cu indicatoarele pentru turistii individuali. Regula confirmata si in Aphrodisias. Site-ul e indicat cu semne la dreapta de drum, pe cand parcarea e la stanga. Anume de la parcare trebuie de luat naveta pentru a ajunge la Aphrodisias. Dupa o cautare si intrebare de 20 min, ne descurcam ce si unde. Dupa cum o spune si numele, orasul e numit in cinstea zeitei Afrodita.  Pe timpul romanilor, orasul a devenit un oras al artei si culturii. Scoala de sculptura in marmora a orasului era renumita n  timpurile respective. Inoptam cu cateva campere intr-un loc pitoresc, in natura, la inaltime de 1400 m. E mai rece ca in Aphrodisias - diferenta de inaltime.

Orasul e inscris in lista UNESCO datorita stilului Mudejar, ce a inflorit aici in sec. XIII-XIV. De asemenea orasul are cateva perle arhitecturale in stilul Art Nouveau, elaborate de Pau Monguio.

Ultima zi in Maroc. De la grupa ne-am luat ramas bun, ieri, la o cina de finalizare a calatoriei. De la Marakesh pana la LaRache am facut 480 km pe autobanul marocan. Maine luam feribotul spre Spania. La revedere Maroc. O tara ce merita revazuta. Ruta de zi

Vizitam orasul Marakesh. Plimbare prin medina (orasul vechi). Mici cumparaturi de cadouri. Si desigur un hammam marocan.

Un camping modern, aranjat, dusuri cu apa fierbinte, bazin curat, bucatarie buna. Deci noi profitam de infrastructura campingului si spalam, curatim, reparam, facem schimb de experienta, organizam, navigam pe internet etc.

Ultima zi in impresionantii munti Atlasii de Sus. Maroco are noroc de muntii sai. Frumosi, inalti, diferiti. In una din belvue de-a lungul drumului se poate admira Catedrala de Roca. Ruta de zi - 110 km in 7 ore

O regiune preferata de pasionatii de drumetii. Aici oamenii sunt mai rezervati si isi vad de treaba lor. Casele si satele in general, difera de alte regiuni ale Marocului. Aici, la inaltimea de 1800 m, inca se mai coc rosiile. Noi si grupa continuam drumul si inoptam la o inaltime de 2500 m.  Ruta de zi 160 km in 6.5 ore