Sunt Gay în Moldova

Sunt Gay în MoldovaSunt Gay în Moldova


Un blog despre curajul de a iubi și de a fi ceea ce ești.
RSS posts

Societate


Comenteaza





Paţanii dau la bot!
În ultima vreme homofobia face victime în ritm alarmant în Moldova!Astăzi am văzut la ştiri încă un caz, unde un băiat a fost bătut pe motiv că este GAY!? WTF!? şi nici nu ştiau dacă este gay sau hetero. Acum, fiind şi hetero poţi primi aşa, nişte pumni frumuşei de dragul unor gopnişi, că aşa consideră ei că trebuie de "educat" lumea... Ştirea o vedeţi aici.Am spus încă un caz, pentru că nu demult, un prieten gay "a primit" un pumn..., deoarece e gay. Istoria o citiţi aici. Băăăăiii, aloo, lumeee! Mă enervez!... cînd aud aşa chestii... nu mai ştiu ce putem face...Mi-am zis demult, hai să vorbim, să informăm, ca oamenii să cunoască, să nu "le fie frică", şi... parcă merge treaba. Doar că... înţeleg cei care sunt şi au fost paşnici, şi nu sar la bătaie. Dar cu gopnişii ce facem?Aparent, gopnişii, au început vînătoarea de gay (să mă scuze gopnişii care nu se regăsesc în această categorie). Cu ăştia nu vrei să te pui, doar că... te găsesc ei nu ştiu cum... Astfel, păzea la toţi!Recomandări:Nu divulga date personale persoanelor necunoscute sau recent cunoscute;Întîlniţi-vă în locuri publice, Ziua, nu noaptea!Fiţi precauţi cu orice persoană.Prieteni, ce facem cu paţanii ăştia?
EGALI.MD
După o lungă tăcere, ne bucurăm să promovăm un proiect de succes, care oferă speranţă comunităţii LGBT  la un viitor mai colorat.Fiecare părere contează, astfel www.egali.md ne demonstrează că Moldova are un potenţial viitor mai bun. Mă bucur să vad susţinerea prietenilor şi a altor persoane din diferite domenii de activitate.Participă şi tu la dezvoltarea unei societăţi prospere şi transmite un mesaj de egalitate.Mai multe istorii, video-relatări etc. găsiţi pe www.egali.md.

Алтарь Инанны. Короткометражка
Россия, 2012, 14 мин.Язык: русскийРЕЖИССЕР: Ринат МиннехановКогда нет права на ошибку и необходимо сделать выбор: кого принести в жертву на алтарь Инанны? Алтарь Инанны (altar of Inanna) from River_Starlight on Vimeo.
Vreau să ştiu cum e...
Aceasta e una din postările care nu are nevoie de comentarii suplimentare. Merită să fie văzută aşa cum e: despre oameni, care vor să cunoască cu e să fii tu însuţi, în propria sinceritate, onestitate şi mîndrie cu tine şi toţi ceilalţi din jurul tău. E atît de simplu, nu?  
Pur și simplu, să fii tu însuți


"Ты взяла меня, так сильно и тонко, моя Амазонка..." - Моей Амазонке посвящается("M-ai luat atât cu atâta putere și atât de delicat, Amazoana mea..." - I se dedică Amazoanei mele) În rândurile care se aștern înaintea ta, stimate cititor, îţi voi relata despre una din numeroasele istorii despre acceptarea de sine, e vorba chiar de povestea mea. Crede-mă pe cuvânt, din experiență afirm că e important pentru oricare dintre noi cine n-am fi şi ce n-am face. „Pur şi simplu, să fii tu însuţi” uneori e prea groaznic şi ireversibil, de aceea unii fug de sine înşişi, fug cu lepădare de sine, uneori chiar foarte siguri de ceea ce fac, alteori din ultimile puteri. În cazul fiecăruia procesul are loc în mod diferit, dar ceea ce-i mai trist e că în unele cazuri pentru asta se consumă o viaţă întreagă. Viaţa mea a început, ca şi în cazul altora, graţie unui coctail conţinând un amestec din dragoste, întâmplare, scumpii și dragii mei părinţi, mama şi tatăl, nunta lor, natura omului, evoluţia, tot ce există, etc. – nu mă voi adânci în detalii. Mulţi dintre părinţi (şi ai mei nu constituie o excepţie), chiar când încă copilul n-a reuşit să se nască, au aşteptări excepţionale în legătură cu dânsul. Primul lucru e sexul viitorului copil, ei spun, spre exemplu, „voi avea neapărat un fiu şi eu îl voi numi aşa...” sau „eu voi avea fiică și noi vom fi cu ea prietene, nu aşa cum a fost în cazul mamei mele”, etc. Deja nu mai vorbesc despre aşteptările legate de faptul cine va deveni fiul meu, fiica mea, ce valori vor avea ei, cu ce se vor ocupa, ce profesie vor îmbrăţişa și alte momente, și toate astea din cele mai bune intenţii, desigur... Nu, să nu credeţi, aici nu-i nici pic de învinuire sau ceva de felul ăsta, toţi noi ne naştem în familii, în care, cel puţin, există două viziuni asupra vieţii cu sistemul lor de valori format în timp şi generaţii, şi, de regulă el, acest sistem, este mai mult sau mai puţin (în dependenţă de om) schimbat, însă moştenit totuşi cu succes de la generațiile precedente. Din tot ce-i bine şi important şi frumos există totuşi o bună parte de stereotipuri și convingeri, anumite atitudini preconcepute şi alte informaţii deja „în stare gata”. După cum am şi menţionat, părinții mei cu fac o excepţie în acest sens, ei cu întreaga noastră familie aşteptau un băiat, au cumpărat-legat-pregătit toate de culoare albastră-azurie, după cum şi se cuvine pentru un băiat la noi în societate, însă, s-a născut o fetiţă. Şi încă un argument în favoarea faptului că nu trebuie să aştepţi nimic de la nimeni, nici de la sine şi nici de la situaţie. Lasă să meargă tot cu mersul său, cu rândul său... Timpul trecea, eu creşteam și mă dezvoltam în măsura posibilităţilor existente, continuând aceeaşi linie a neamului meu. Totuşi în loc de jocul cu păpuşile, cu fetele, preferam compania băieţilor, fotbalul de curte, bicicletele, scheibordul, căţărarea pe copaci, spotrul, dansurile, desenul – totul ca de obicei, în două cuvinte – copilărie fericită. Absolut fără nici un fel de accent la faptul de ce sex e prietenul meu şi fără nici un fel de necesitate de a mă identifica cumva conform caracteristicilor de gen. Ceea ce-i mai interesant s-a început atunci când s-a încheiat perioada de copilărie, nu ştiu cum alţii, dar pentru mine e vorba de acel timp când începe maturizarea sexuală cu toate metamorfozele ei hormonale, când băieţii încep a scoate sunete bizare şi tot mai mult vocea lor sunând a bas, iar la fete încep să apară sânii. Voi menţiona că în cazul meu simptomele au decurs mai puţin vizibil, fiindcă, ca şi altădată, eram foarte prinsă, pe lângă lecţiile de la şcoală, cu antrenamente, competiţii, etc. Atitudinea faţă de fete s-a schimbat însă, într-un anumit moment am înţeles că şi cu ele poate fi interesant. Cât mă ţin minte, mereu arătam destul de băieţeşte şi se mai întâmplau cazuri când, domnişoare tinere mă confundau cu un băiat, încercând astfel să cocheteze cu mine, faptul mă sinchisea şi mă făcea să roşesc. Voi recunoaşte, îmi plăcea asta. Deşi aveam sentimente contradictorii, care mă copleşeau şi parcă-mi „fugea pământul de sub picioare”. Îmi amintesc cum pân în ultima instanţă nu voiam să-mi recunosc mie însămi că îmi place pân-la nebunie o fată din clasele mari, cum în mod disperat căutam un motiv în plus s-o văd măcar pentru puţin timp măcar fugitiv, inventam motive pentru a merge în acea aripă a blocului de şcoală unde avea ea lecții, explicându-mi asta prin faptul că aş vrea foarte mult să mă prietenesc cu ea. Anume în întâlnirile pe scări, în torentul viu de adolescenţi, odată privirile noastre s-au intersectat, pupilele ei s-au dilatat și fața i s-a îmbujorat, pe mine nu m-am văzut, dar țin minte clar că m-a ameţit capul. Au fost şi alte tipe, reprezentante ale aceluiași sex, dar foarte diferite care reușeau să trezească în mine „instinctul de vânător” și cât de greu îmi era să mă aflu în apropierea lor din cauza sentimentelor stranii, neînţelese pentru mine, care mă inundau și cât de mult totuşi îmi doream să fiu alături de ele. Timpul se scurgea, obiectele admirației mele se rânduiau unul după altul, rar se întâmpla când îndrăzneam să intru în vorbă cu vreo domnişoară, toate sentimentele care mă încercau fierbeau în mine undeva adânc și nu numai că n-aş fi putut să spun cuiva despre ceea ce se face în interiorul meu, ci și mie însămi nu puteam să-mi recunosc adevărul, cumva nu-mi reuşea şi gata. Există o mulţime de modalităţi pentru „a fugi de tine însuţi”, a tăinui de tine însuţi propriile gânduri. Eu am încercat câteva dintre ele. De ce se întâmplă aşa ceva? Noi toţi suntem oameni foarte diferiţi, cred că motive există o sumedenie. Cu siguranţă, fiecare le are pe ale sale, însă pe toţi îi uneşte ca un fir roșu o singură cauză – frica. A-ţi recunoaşte uneori anumite lucruri e straşnic. Cum mai apoi să trăieşti cu asta? O responsabilitate aşa mare se năvăleşte asupra ta!!! Cum s-ar putea să-ţi recunoşti ţie însuţi că nu eşti atât de magnific, ideal, bun, etc., când în tine iată ce-i. Cum să coexişti cu această calitate, cum urmează să procedezi, cu atât mai mult când în jur poţi auzi că asta-i ceva oribil, „în nici un fel de măsuri”, o perversitate ruşinoasă, un păcat de moarte, pedeapsă în sine, boală. Fără să vrei, devii un marginal. După cum am şi spus, am încercat mai multe modalităţi de a fugi de mine însumi: mijloace care influenţează conştiința – droguri și preparate medicamentoase, alcoolul. Părinţilor mei, dragilor și scumpilor mei părinţi, în această perioadă, cred eu, le-a fost cu mult mai dificil, decât mie însămi. Religia – sectele, post şi rugăciuni, alungarea dracilor, autoflagelarea și autoumilirea, aprofundarea într-o anumită activitate, lucrul până la istovirea totală, tentative de suicid – toate s-au rânduit în vieţile noastre. Perioada de recunoaştere, care s-a întins pe parcursul unor ani buni, doar cu unele sclipiri de sentimente care urmau a fi imediat inhibate în interior și evitate cu orice preț... acum amintirile acestor clipe îmi provoacă zâmbet, a fost mult prea deloc simplă. Spre sfârşitul aflării mele în şcoală a apărut o persoană căreia îi sunt foarte recunoscătoare, ea m-a ajutat să văd și să recunosc în sine ceea ce eu cu atâta stăruinţă încercam să ascund de mine însumi, în primul rând. Dânsa a început a manifesta interes față de mine, și nu e vorba de un interes care poate fi urmărit în cazul unei profesoare către un elev preferat. Vedeam clar asta în modul cum mă privea, în reacţiile sale, în acțiunile ei și chiar în cuvinte, căci i s-au rupt de pe buze odată câteva fraze cu sens adânc. Cu siguranță că ea vedea în mine această luptă internă și pe lângă simpatia şi atracţia pe care o simţea față de persoana mea (pe care le observam nu numai eu, ci și colegii mei de clasă), dânsa mai și căuta modalități de a vorbi cu mine fără martori, mă lăs să fac ordine în cabinetul ei după lecții, mă chema la lecţii suplimentare individuale la disciplina pe care o preda și cum mai doream eu să rămân, însă această frică, frică de neînvins... niciodată n-am mai rămas, fugeam, inventam pretexte pentru a pleca, tot ce doriți, şi plecam. Într-o bună zi totuşi mi-am recunoscut mie însămi că dânsa îmi place foarte mult, dar nimic mai mult, nu mi-a ajuns curaj nici măcar să discut cu ea între patru ochi. Mai apoi, a apărut o domnişoară care s-a dovedit a fi mai curajoasă decât mine. Ea şi a pus „punctul pe „i”, a fost totodată și minunat şi oribil. Un an de zile, pur şi simplu, am comunicat, în viaţă n-am avut un om mai apropiat, eu o adoram, o admiram, îi era bine cu mine. Totul era foarte simplu şi minunat în afară de momentele când ea întâmplător sau intenţionat se atingea de mine, eram gată să intru în pământ de ruşine numai să nu roşesc din nou, să nu mă bâlbâi, căci erau nişte reacţii necontrolate care puteau distruge totul la naiba, o puteau speria, îi puteau provoca repulsie! Eram foarte prietenoase, petreceam mult timp împreună, mai exact spus, erau foarte rare momentele când nu eram împreună. Eu îi spuneam că n-am secrete de ea, în afară de unul pe care nu i-l pot spune, fiindcă aşa va fi mai bine pentru toți, însă ea a și hotărât cu orice preț să-l afle şi odată chiar m-a adus până la lacrimi, învinuindu-mă de lipsă de încredere. Noi rămâneam una la alta să înnoptăm. Dormeam în paturi diferite. Odată dânsa a hotărânt să se culce la podea împreună cu mine, deja nu mai țin minte ce a servit ca pretext, patul incomod, un vis urât... Eu am cuprins-o, mai că ieşindu-mi din minți de fericire, aşa am dormit împreună până dimineaţă. Noaptea următoare, ea, fără vreo preîntâmpinare, s-a furişat sub plapuma mea, mai apoi s-a întors la mine și a început a mă săruta... tot săruta, eu am început s-o sărut la fel... Când a început a răsări soarele, i-am recunoscut c-o iubesc și nu numai ca pe o prietenă și că ăsta a fost „marele meu secret”, ea a râs. Noi am mai fost împreună încă doi ani, deja nu pur și simplu ca simple prietene. Ne cunoşteam tot mai mult, deveneam tot mai apropiate. Mai apoi, dânsa a dorit să cunoască și alți oameni... Iar eu a trebuit s-o uit și, de asemenea, să cunosc pe alții, mulți, diferiți, să mă cunosc pe mine prin acești oameni și să-mi accept calităţile mele bune şi rele, să învăț a trăi în această lume în pace cu sine însămi, să învăţ să mă ascund pe mine de alţii și să mă deschid în faţa cuiva. Să mă recunosc pe mine însămi... aşa precum sunt. Parcă voiam să le vorbesc părinţilor despre orientarea mea sexuală, dar totuşi mă gândeam că cel mai bine în cazul meu ar fi să plec din oraş undeva mai departe, pentru a trăi cum doresc eu, pentru a nu-i întrista cu faptul că nu-s aşa cum sunt mulţi alţi copii ai părinţilor lor. Odată am auzit de la tata o frază de tipul: „am şi fiu, şi fiică într-un singur om” şi că asta-i place. Mereu am avut senzaţia că ei își dau seama ce se întâmplă cu mine, că dânşii cunosc despre homosexualitatea mea, dar să discutăm deschis despre asta nicidecum nu ne reuşea. Chiar nu demult eu m-am destăinuit mamei, reacția ei a fost chiar mai bună decât mă aşteptam, ea mi-a zis că mereu a ştiut despre asta şi că preţuiește foarte mult faptul că, în sfârşit, eu însămi i-am vorbit despre asta. Iar tatăl mi-a zis că mă iubește aşa cum sunt, sora deja cunoştea asta de mai mult timp. Oamenii mei dragi şi apropiaţi m-au înţeles și m-au acceptat, asta-i foarte important. Acuma sunt fericită, am un om drag alături, ea e minunată, ea e încântătoare, o iubesc, dânsa e jumătatea mea. Ştiu că va citi aceste rânduri, aş vrea să-i exprim întreaga recunoştinţă pentru faptul că există, pentru că mă ajută să mă cunosc şi să mă accept pe mine însumi, pentru că relaţia cu ea reprezintă o experienţă irepetabilă, unică în felul său. Fiecare zi e o nouă zi cu noi evenimente şi oameni, cu noi situaţii prin care trecem împreună, prin care putem afla ceva nou despre cei din jurul nostru și despre noi înşine. Şi dacă nu te-ai lenevi și ai fi atent şi deschis, încercând să înţelegi... cred c-ai avea ce împărtăşi şi altora. GM
KOMPOT, sau Cînd oameni sparg tăcerea (2)


Believe it or not, dar KOMPOT-ul a devenit un trend deosebit şi super-popular al acestei veri în "cel mai frumos oraş de pe planetă" - Chişinău. Fiind lansat ca un mix de forme de expresie artistică, comunicare, implicare şi participare, prin care s-au adăugat mesajele video noi la arhiva deschisă ROGVAIV, acesta, în scurt timp, s-a transformat într-un fel de umplutură indispensabilă şi colorat-muzicală a spaţiului public comun, deschis pentru fiecare. Cam asta e KOMPOT, însă noi am fost atraşi la fel de faptul că acesta a devenit zonă liberă de homofobie. Anume aici, în timpul înregistrării mesajelor anti-discriminare, şi-au declarat, în mod deschis, homosexualitatea câţiva tineri şi câteva tinere. Mai mult ca atât, arhiva ROGVAIV a fost completată şi cu mesajele de neuitat înregistrate de către părinţii şi alte rude ale unor gay din Republica Moldova. E important cînd oameni sparg tăcerea, dar e mai important cînd gay-ii şi lesbienele înşişi fac acest lucru. Dacă taci şi nu faci nimic, niciodată nu vei fi auzit şi luat în seamă. Şi în acest sens, coming-out este primul pas spre libertatea de a fi tu însuţi.PavelKOMPOT - 27.04 (8) from teatru spălătorie on Vimeo.ArtiomKOMPOT - 27.04 (13) from teatru spălătorie on Vimeo.Vlada, sora lui Artiom (mesajul este înregistrat în limba rusă)KOMPOT - 27.04 (14) from teatru spălătorie on Vimeo.Elena şi Vladimir, părinţii unui gay (mesajul este înregistrat în limba rusă) KOMPOT - 27.04 (15) from teatru spălătorie on Vimeo.
KOMPOT, sau Cînd oameni sparg tăcerea (1)
Totul a început un an în urmă, cînd teatru-spălătorie l-a adus pe regizorul bucureştean Bogdan Georgescu la Chişinău pentru REZIDENŢĂ CĂLCĂTORIE care a durat o lună. Ţineţi minte ce a fost pe atunci în ţara noastră? Proiectul de lege antidiscriminare a fost rechemat din parlament de către guvern în urma protestelor religioşilor extremişti, care militau pentru excluderea sintagmei „orientarea sexuală” ca criteriu protejat de discriminare din proiectul respectiv, iar politicenii dădeau cu păreri homofobe vizavi de gay şi lesbiene în general.Mai pe scurt, observînd toate acestea, Bogdan Georgescu a realizat ROGVAIV – „Proiect de Artă Activă împotriva oricărei forme de discriminare. Spectacol-document despre intoleranța exprimată public, deschis, fără niciun fel de control, responsabilitate sau rușine de către lideri de opinie și personalități ale vieții publice din Republica Moldova 2011”.   Partea componentă a acestuia a devenit arhiva deschisă constituită de 4 „mesaje antidiscriminare, toleranţă şi încurajare a libertăţii de expresie a orientării sexuale”. Doar patru personalităţi publice, considerate (de unii) formatori de opinie, au avut curajul să spună la camera de luat vederi că ei chiar susţin gay-ii şi lesbienele din Republica Moldova.Cei şi cele 4 au fost:Natalia Morari, jurnalistaLilian Severin, solistul formaţiei FurioSnailsGeta Burlacu, interpretaIgor Boţan, analist politicA trecut aproape un an de zile. Proiectul de lege antidiscriminare aşa şi nu a fost adoptat. Unii politicieni continuă să cheme la ură faţă de gay şi lesbiene, ba mai mult, promovează adoptarea deciziilor homofobe şi discriminatorii la nivel regional. În aceste condiţii teatru-spălătorie a decis să adauge mesaje noi la arhiva deschisă ROGVAIV, astfel organizînd KOMPOT, un mix de forme de expresie artistică, comunicare, implicare şi participare. Aşadar, iată ce a ieşit în final:  
It's normal in Moldova


When I arrived in Chişinău, I was naturally terrified by the state of the roads and the recklessness of the taxi driver as well as being amazed at the state of the many buildings that had been left to rot and the so-called 'green spaces' that had gone a pale shade of yellow from the dry heat. I remember the taxi driver asking me how far behind I thought Moldova was compared to the UK. My British politeness (and foreigner's fear) caused me to lie and say "Oh, not too far... maybe 10 years!" but as the days turned into weeks and weeks turned into months I found myself realising that saying Moldova was 10 years behind Britain was an understatement: try 40 years.Allow me to explain. I'm from a country that is regarded as 'tolerant'. Until recently, I took this observation for granted: the fact that being gay isn't an issue; the belief that women have every right to want to have a career before having a family or not having a family at all; the declining importance of marriage; the rising emphasis on individuality... I took all of this for granted until I came here. I had no idea that being a left-wing, liberal, atheist, bisexual, ambitious feminist was regarded as something of an abnormality here as I was so used to not really being noticed in my home town of Edinburgh. Being here in Chişinău made me notice how very different I am to the average Moldovan. This observation became glaringly obvious when I spotted the women. Tight, revealing clothes and sky-high heels paired with thick, colourful layers of make-up and painfully straight hair. I was reminded of the girls back home that dress in such a fashion when they go out clubbing; the goal to be spotted by men and possibly have a casual fling. I wondered if the women dressed in such a fashion for similar reasons – I was right. Every day I saw girls my age getting married, groups of girls smiling suggestively at groups of men, couples holding each other tightly... well, the woman would always hold her man close, the man always held her fairly loosely or groped her publicly. The men, I noticed, didn't make half as much of an effort as the women. I got the feeling in my first week that the Moldovan society was somewhat chauvinistic. I speculated as to why that might be and it was then that I noticed the many churches in the city as well as the amount of people blessing themselves as they passed a church. I saw that the Orthodox Church had a heavy influence on society and, given my previous experiences with the Greek Orthodox faith, I thought that this might be the reason for such an unequal society. As a British citizen, such an environment is totally alien to me. In the UK, a mere 30% of the population practice a religion, the average age for marriage is 28 (and the rates are declining) and men and women make roughly the same effort with their appearances. Admittedly, men and women are still not equal (trans*gender people even less so) but the inequality is so very subtle compared to the gender inequality in Moldova. As for the belief in the church, British people do not go to church on a regular basis anymore and celebrations such as Christmas and Easter have been transformed beyond all recognition by commercialisation. One could argue that this lack of belief is part of the reason for Britain's individualistic style and when one looks at the collectivist, God-fearing culture that is present in Moldova it seems like a fairly reasonable assumption to make. However, whenever someone is openly racist or homophobic in public in the UK, they are quickly shouted down, their opinions discredited, with all of society uniting against the troublemaker. One wonders if British citizens, while individualistic, tend to unite as one against anything or anyone that would dare try to deny anybody happiness. If this is true, why can't Moldovans extend the same courtesy to their fellow man or woman?I speak now of the prejudice I have endured whilst living here. I do not openly speak of my bisexuality, except for when I'm in Western European or American company, and I generally do not speak about when I will start a family or whether or not I'm seeing somebody because, in my mind, that's nobody's business but my own. However, I tend to get the same questions from elder locals:"Do you live with your mother here?""Do you have a boyfriend?""Why do you dress less feminine?"That last one amuses me somewhat as it is so very polite that it reminds me of how people avoid such tricky questions back home. But the assumption from Moldovans – mostly female – that I am a young girl looking to get married soon, a young girl that is so very close to her mother, is bizarre to me. It also puts me in an awkward position as I am not sure how to explain that I have no desire to marry and that, while I do love my mother, we don't really communicate very well and we haven't lived together in four years. When I try to explain that I do not want to marry, merely settle down with someone and for us both to have good careers and 2 or 3 children, I always get the same puzzled look. Followed by, "But don't you want to be happy?" This I take exception to. I reject the idea that a woman is not complete until she has a husband to cook for and to protect her. I reject the whole institution of marriage as it was originally the way in which a woman was kept as a slave before it changed into something religious that promised her eternity in Hell if she did not obey her husband. I'd rather co-habit, keep separate bank accounts, and focus on the both of us providing for our offspring. Surely taking good care of one's children is more important than a sheet of paper and a ring? Besides, I'm happy now: exploring Eastern Europe; making new friends everywhere I go; tasting different cuisines... how can anybody assume that I'm unhappy just because I want to do things in a fashion totally different to theirs?However, I become very unhappy when I'm openly challenged by locals. A group of young men in my neighbourhood recently threw things in my direction because they thought I was a lesbian – apparently, my nose ring and masculine dress sense intimidated the weak-minded little boys. They've since changed their reasons for harassing me, having noticed that I speak English instead of Russian or Romanian, but trying to insult me in a language that isn't their own really doesn't pack a punch especially when one gets the impression that they have no idea what they're saying and are merely mimicking what they might have once seen in a Hollywood film or a sitcom. "Kiss my... uh... ass!" Please. Nobody's said that to me since I was 12. While verbal abuse by the immature and frightened no longer fazes me, I recently got a shock whilst shopping in Piaţa Centrală (Central Market). I was walking down str. Tighina, happy that I'd found a nice skirt to wear, when a man suddenly grabbed my left breast. Furious, I turned around and smacked the guy in the face, shouting various obscenities at him in English (I don't know how to insult somebody in Romanian). I was further incensed by his never-faltering grin so I proceeded to hit him a few times more before one of the women running a shoe stall – a woman I had just been speaking to about my volunteer service, actually – came forward, pointing at her own head, saying "Bolnavă! Bolnavă!" (Sick! Sick!) before pointing at this creep of a man. I understood what she was saying, nodded and walked away; only to be angered further by passers-by giggling at what had just happened. I called my Moldovan friends, explained the situation and demanded an explanation. Their reason for what had just happened to me?"It's normal in Moldova".What? In what reality is sexual harassment considered normal? This revelation only emphasised the apparent sexism in Moldova, it said to me that, in this country, women only exist to please men. In fact, one of my friends advised me to "take it as a compliment". This infuriates me to no end. I have been raised to stand up for myself, to be independent, to do what makes me happy. To think that in the year 2012 this kind of mentality still exists is sickening to me. This is part of the reason as to why I believe that Moldova is 40 years behind Britain; what with the second wave of feminism being at its peak in the early 1970s in response to the then-present notion that men were superior to women in every way except for raising children, cooking, cleaning and nursing. In those days, such jobs were considered to be "women's work". I see this mentality present in Moldova today and it bothers me.However, the sexism is not the biggest reason for my belief that Moldova is far behind: the biggest reason behind my logic is the homophobia. Recently, in Balţi, a piece of legislation passed which banned "homosexual propaganda". Words cannot express how stupid I find this. It's almost as if Bălţi City Council is labouring under the impression that homosexuals are some sort of religious or political movement that seek to replace Christianity and democracy. I fail to see why the heterosexual majority feel so threatened by the non-violent minority. And as for the "It's not natural!" rhetoric, I feel compelled to remind my close-minded counterparts that homosexuality has been found in nearly all species on the planet thus rendering your uneducated and fear-fuelled arguments irrelevant. The homophobes always, I notice, claim that their beliefs stem from high morals and concern for children. First of all, there is nothing moral about lying about people you do not know to spread fear and hate against them. Second, if children were taught that there was nothing wrong with homosexuality then there would be far fewer homophobic assaults, fewer murders and fewer people like those who like to pretend that they are morally sound and "pure" (incidentally, why is it that priests keep telling people how to have sex when they themselves are celibate?). As with chauvinism, this kind of mindset has not been seen in the UK for decades. True, LGBT people still face a lot of prejudice but we also receive the same amount of tolerance and acceptance if not more so. At present, Scotland is considering a law that would allow homosexuals to marry; with the rest of the UK following suit within 2-3 years. We know that just because something makes us uncomfortable it does not mean that it must be wrong. As long as nobody is being hurt, as long as everyone is safe, healthy and happy, it doesn't make sense to us to deny people basic human rights and social acceptance just because of who they love. My experiences here have inspired me to fight for LGBT and women's rights; a fight I plan to fight until the day I die. Naturally, I shan't leave my friends of other races, religions or abilities behind – I'll fight for them too. This country has reminded me how lucky I am to be from a tolerant country but there is still an awful lot of work to be done. However, I am most concerned by the mountain that Moldova has to climb before she can join her Western counterparts in the 21st century. I fully intend to help her on her way to tolerance and understanding. Even if I can't pronounce anything in Romanian.Lindsey
Я не пропаганда - я человек


В номере от 29 февраля бельцкая газета "СП" посвятила целый разворот тому, как за неделю до этого, 23 февраля, муниципальный Совет принимал решение "Об объявлении муниципия Бельцы зоной поддержки Молдавской православной церкви и недопущении агрессивной пропаганды нетрадиционных сексуальных ориентаций", и какие реакции это вызвало. Проект решения был внесён на рассмотрение представителями Партии коммунистов. За его принятие проголосовали 23 муниципальных советника (все представители ПКРМ) из 35 присутствовавших на заседании. Помимо реакций парламентского адвоката Тудора Лазэра и директора Центра информации "ГЕДЕРДОК-М" Анастасии Даниловой по поводу принятия данного решения в газете были опубликованы два письма: в одном выражалось полное согласие с данной инициативой бельцких муниципальных советников и мысль о том, "что не только в Бельцах, но и по всей республике люди должны подняться в защиту совести, вероисповедания и других моральных ценностей". С содержанием второго письма можно ознакомиться ниже.Уважаемые члены муниципального Совета, Разрешите поблагодарить вас за принятие такого своевременного и важного решения, как то от 23-го февраля «Об объявлении муниципия Бельцы зоной поддержки Молдавской православной церкви и недопущении агрессивной пропаганды нетрадиционных сексуальных ориентаций». Не знаю, успели ли уже бельцкие католики, протестанты, иудеи, мусульмане, буддисты, кришнаиты, агностики и атеисты, выразить вам свою благодарность, но, надеюсь, они последуют моему примеру. Я намеренно обращаюсь ко всем муниципальным советникам, даже к тем, кто голосовал против или воздержался, потому что прекрасно осознаю, что многие из них были не согласны только с той частью решения, которая касалась церковно-территориальных вопросов. Тем не менее, я вас всех, особенно коммунистов, поздравляю. Вы сумели найти то, что многим не удавалось годами, – причину всех городских проблем и бед, а главное – вовремя принять необходимые меры. Бельцы теперь могут по праву занять место в одном ряду с городами национал-социалистической Германии 1930-х годов: там тоже принимали подобные решения. Зато бельчане теперь знают, что за фантастический рост коммунальных тарифов, грабительские реформы в области ЖКХ, разбитые дороги, махинации с приватизацией рынков, снижение демографии, исчезновение традиционных ценностей и т.д. в ответе геи, лесбиянки и бисексуалы и та пропаганда, которую они безустанно ведут днём и ночью. Смешно, не правда ли? Но это только на первый взгляд. Именно 23-го февраля я впервые в жизни присутствовал на заседании Совета: наблюдал в режиме реального времени по Интернету, как вы обсуждаете и принимаете различные решения. В какой-то момент мне почудилось, что я оказался среди товарных рядов центрального рынка, если вы понимаете, о чём я. Но данное письмо не об этом, а о том, что значит, в режиме реального времени наблюдать за тем, как тебя запрещают в родном городе. В связи с тем, что в данном позорном решении вы не удосужились пояснить, что собой представляет пропаганда, у меня возник следующий ряд вопросов. Является ли «пропагандой нетрадиционной сексуальной ориентации» то, что я гомосексуал? А то, что я говорю об этом на страницах газеты «СП»? Если я буду идти по площади им. В. Александри, держа за руку своего любимого человека, будет ли это уже считаться пропагандой? И с какого момента она станет агрессивной? Скорее всего, до вас ещё не дошла новость о том, что 17 мая 1990 года, после долгих лет эмпирических исследований, Всемирная организация здравоохранения исключила гомосексуальность из Международной классификации болезней, поэтому вместе с «гомосексуализмом» исчезли и «гомосексуалисты». Когда будете обсуждать моё к вам обращение с кем-либо, постарайтесь называть меня гомосексуалом – я же вам не говорю «гетеросексуалисты».Но и письмо совершенно не об этом. Оно о том, что люди, на которых вы навешиваете безликий ярлык «сексуальные меньшинства», которых вы обесчеловечиваете до определённой сексуальной составляющей, тоже рождаются и умирают, учатся и работают, пытаются создать семьи (хоть вы и не признаёте их таковыми), воспитывают детей (долго рассказывать), платят такие же налоги, ходят на выборы в этом же городе. Я тоже ходил на выборы в июне прошлого года, но ни за одного из вас не голосовал: сердцем чуял, наверное. А вот моя сестра голосовала – за коммунистов. Когда узнала, какое решение приняли, сказала, что больше не будет. Более того, члены моей семьи испытали чувство огромного негодования в связи с тем, что вы взяли на себя ответственность принимать подобную инициативу от лица всех жителей города. Насколько мне известно, их мнением вы не интересовались, хотя они нашли бы, что вам ответить. Это письмо ещё о том, как в обыкновенной бельцкой семье 25 лет назад родился мальчик, которого, как и других детей, отдали в обыкновенный бельцкий садик, а затем записали в школу. У мальчика с раннего детства было ощущение своей «непохожести» на других. Наверное, поэтому он играл в куклы и ему нравились другие мальчики. По мере взросления, он начинал понимать, что лучше никому не рассказывать о том, что ему нравятся не девочки, а мальчики, потому что слышал – это плохо. И хранил эту тайну долгие годы.Когда он учился в лицее им. Д. Кантемира, некоторые школьники дразнили его «голубая луна» и «Лиля 4-ever». Когда после этого его посещали мысли о суициде, он все равно никому не говорил, что гомосексуален. Теперь представьте себе, сколько гомосексуальных подростков, живущих сейчас в Бельцах, подумали о самоубийстве после того, как узнали о вашем решении. После того, как городские власти сказали им, что они недостойны этого города, этой страны, и в принципе своим стремлением к счастью и равноправию разрушают какие-то традиционные ценности. Мальчик взрослел и понимал: рано или поздно наступит момент, когда он больше не сможет скрывать от других, что он не гетеросексуален. Поэтому он стремился зарекомендовать себя хорошо – для того, чтобы, если вдруг его соберутся выгонять из школы или от него откажутся родственники (на том основании, что он гей), им было трудно это сделать. Даже, когда он занимал призовые места на городских и республиканских олимпиадах по гуманитарным дисциплинам, зарабатывая себе имя и принося родному городу славу, он продолжал хранить молчание. А когда одноклассница спросила в лоб, не гей ли он, мальчику пришлось соврать, потому что он испугался последствий. Даже когда с 16-ти до 19-ти лет уже не мальчик, а юноша с рыжей бородой играл в образцово-показательном молодежном театре «Диалог» при Муниципальном дворце культуры, мечтая о карьере артиста, он никому ничего не говорил. И все эти годы у него было только одно желание: уехать навсегда из родного города туда, где людям всё равно, какой ты ориентации, какого цвета кожи и роста, где на тебя не будут смотреть осуждающе, не будут называть извращенцем за то, что ты любишь и хочешь создать семью с человеком одного с тобой пола. Какая-то часть моих желаний всё же сбылась. Я действительно уехал из Бельц, но учиться не на артиста, а на более прозаическую специальность. Мне удалось побывать в тех краях, где людям всё равно, какой ты ориентации, какого цвета кожи, роста, где тебя ценят за то, что ты делаешь, а не за то, кого ты любишь; где уважают твоё человеческое достоинство, а не законодательно принимают преступные решения против тебя и таких, как ты. Где, действительно, стремятся к равноправию.Наблюдая из Кишинёва за голосованием по данному решению, я почувствовал сильное желание больше никогда не возвращаться в Бельцы – город, в котором я родился, вырос, закончил школу. Но я не могу это сделать, потому что здесь живёт вся моя семья – люди, которые меня любят без каких-либо условий, как и должна любая настоящая семья. Люди, которые желают мне добра и счастья, которые поддерживают меня во всём. Люди, которых вы оскорбили данным решением, назвав их сына, брата, племянника пропагандой. К сожалению, я не могу поставить своё имя под данным обращением. Лично мне нечего бояться. Но учитывая то, какие муниципальные советники заседают в Бельцах, смею предположить, что и некоторые жители города не смогут удержаться от гомофобных нападок на моих родственников, тем самым поставив под угрозу их психологический комфорт. А закончить хотелось бы словами Курта Кобейна, которому 20 февраля исполнилось бы 45 лет: «Пусть уж меня ненавидят за то, что я есть, чем любят за то, чем я не являюсь». С негодованием, А., сын бывшего муниципального советника
Consilierii locali ne interzic


E ceva putred în Danemarca, dar în Republica Moldova e încă mai rău. În ultimul timp tot mai mult miroase a retrogradism, se pare că ne întoarcem în Evul Mediu şi cineva vrea să ne ducă acolo de-a sila. Se spune încă precum că iarna este de vină deoarece aduce oamenilor mai multe gânduri triste, stare de depresie şi idei mizerabile.Dacă este adevărat ce se spune, înseamnă că iarna trecută a fost cea mai neisnperată, care i-a adus unor oameni cele mai mizerabile idei menite să le aducă gay-lor şi lesbienelor din Republic Moldova nimic mai puţin decât stare de depresie acută. Iarna trecută s-a dat startul oficial al vânătorii de vrăjitoare împotriva persoanelor homosexuale, ceea ce este simptomatic pentru luptă politică a unei partide disperate într-o societate cu nivel înalt al homofobiei şi al altor frici. Iarna 2012 s-a încheiat, însă consecinţele acesteia ne vor urmări pe parcursul întegului an. Drept urmare a strategiei elaborate mult mai înainte şi implementate pe parcursul lui ianuarie şi februarie, luna trecută, consilierii unor localităţi mai mari sau mai mici au început să adopte decizii prin care se interzice "propaganda orientărilor sexuale netradiţionale" şi "manifestaţiile homosexualilor". Cu regularitate deosebită - o dată pe săptămână - mai multe feţe bisereceşti (afiliate cât cultelor ortodox-creştine atât şi celor protestante) şi reprezentanţi ai "Coaliţiei Antigey (sic!)" veneau cu conferinţe de presă şi declaraţii homofobe, care cad sub incidenţă penală, - veneau în mod individual sau colectiv. Indeferent de unde vin şi pe cine reprezintă, toţi vorbeau de "homosexualizarea" ţării de către guvernarea actuală, destrugerea valorilor tradiţionale şi familiilor sănătoase ca consecinţa acesteia, şi de necesitatea luării măsurilor de precauţie pentru a stopa Armagedonul moldovenesc. Îndemnul acesta a fost auzit... de către consiliile locale. Măsurile de precauţie şi prevenire au fost luate imediat. În dată de 23 februarie, Consiliul municipal Bălţi a adoptat decizie "Cu privire la declrarea municipiului Bălţi ca zonă de susţinere a Bisericii Ortodoxe din Moldova şi de neadmitere a propagandei agresive a orientărilor sexuale netradiţionale în mun. Bălţi". Şi nu contează că aceasta decizie contravine Constituţiei Republicii Moldova, că lezează drepturile gay-lor şi lesbienelor la libertatea exprimării şi libertatea întrunilor paşnice, şi că seamănă cu deciziile naziştilor din Germania naţional-socialistă a anilor 1930, - contează că valorile tradiţionale şi familiile sănătoase au fost salvate.În aceeaşi zi, jurnaliştii au aflat că în satele Hiliuţi şi Chetriş, raionul Făleşti, deja s-a interzis profesarea cultului islamic şi "orice fel de acţiuni de promovare a homosexualităţii". Şi nu contează că unii locuitori ai acestor sate habar nu au ce înseamnă homosexual ("Nu ştiu, poate deodată ştiam, dar acum am îmbătrânit şi nu ştiu"), contează că a venit astfel de comandă din partea Episcopului de Bălţi şi Făleşti Marchel. Nici prima zi a primăverii n-a trecut fără veşti proaste. Consiliul raional Anenii Noi a interzis manifestaţiile gay cu votul a 22 membrii din cei 23 prezenţi. Cum a spus un cunoscut de al meu, "acum e imposibil să organizezi o paradă gay la Anenii Noi, deoarece centrul mondial al turizmului a devenit intolerant". Şi nu contează că decizia este una ilegală şi va fi abrogată de instanţele de judecată chiar la nivel naţional, contează că începând cu 1 martie, locuitorii raionului Anenii Noi voi trăi mai bine, mai fericit, mai împlinit.Cândva celebrul Mahatma Gandhi spunea următoarele: "Mai întâi te vor ignora, apoi vor râde de tine, apoi ţi se vor opune, iar apoi vei câştiga". Cert este că demult homofobii nu ne ignoră, demult râd de noi şi se ne opun. Însă noi toţi - gay, lesbiene, bisexuali şi bisexuale, persoane transgen, heterosexualii gay-friendly - care trăim în Republica Moldova ştim că justiţia va prevala în curând, că după iarnă a desperării va veni primăvara, apoi vara, şi cu toţii ne vom bucura de egalitatea universală.We shall overcome!
Ești discriminat? Nu tăcea!
Ești discriminat sau ai fost discriminat? De ce? Pentru că nu te încadrezi în imaginea majorității? Pentru că cineva se simte împuternicit să ia anumite decizii pentru tine? Dăcă îți pasă și nu vrei să fii tratat ca un second hand, ia decizia corectă pentru tine! Sună linia nediscriminare 0-8003-8003. E gratuit și confidențial.

Emoţii pe muchie de cuţit


Ce faci atunci când ai sentimente faţă de o persoană de care nu trebuie?Să zicem că îţi este un prieten bun, vesel, inteligent şi foarte drăguţ. Este straight şi afirmă mereu asta prin diferite glume, "specific persoanelor hetero". Viaţa lui de cuplu are deja un viitor planificat, însă tânarul este mult prea energic pentru o viaţă de familie. Acesta pare a avea un stil de viaţă liberal şi este, cum s-ar spune, open-minded.Uneori apar în peisaj glume cu sensuri ascunse, flirturi ironice şi priviri dulcii. Alteori aceleaşi gesturi sau glume le face şi cu alte persoane.Astfel, te întrebi, ce-i asta oare? Să fie oare imaginaţia proprie care proiectează lucrurile în favoarea ta sau acest caz are o şansă de viitor?Ar părea că tânărul nu ştie despre orientarea ta, însă pare bizar luând în consideraţie că majoritatea prietenilor colegilor sunt la curent cu aceasta.Apoi, te întrebi, cum să procedezi? Încerci să îl ignori şi să nu răspunzi glumelor provocatoare, continui să flirtezi şi speri să vezi un rezultat tangibil între voi doi sau ai o discuţie cu tânărul pentru a-i aduce la cunoştinţă că tu eşti diferit aşa cum eşti.Orice caz ai aplica, un gând apare mereu: riscul de a pierde prietenia şi momentele plăcute cu glumele ascunse. Şi atunci te gândeşti, ce este mai bine pentru tine? Să nu îţi faci speranţe deşarte şi să dai cărţile pe faţă sau ... tu ce ai face?
Happy New Year 2012!
Hate is easy, Love takes courage! Be kind and love each other! Life is too short. Carpe Diem!

With respect, RM ;)
Viaţa merge mai departe (emisiune JurnalTV)
Salut, sunt Artiom Zavadovschi, acela pe care, probabil, l-aţi văzut în emisiunea “Viaţa merge mai departe” a lui Cristian Tabără, la Jurnal TV, sâmbăta trecută. Aceasta va fi reluată şi vinerea cea mai apropiată, la ora 11:00. Ce pot zice despre participarea mea propriu-zisă în cadrul emisiunii? De la bun început am crezut că iniţiativa postului Jurnal TV a fost una reuşită, mai ales că scopul acesteia este de a arăta telespectatorilor cât de diversă este societatea moldavă în care trăim cu toţii, şi dincolo de provocările pe care ţi le aduce viaţa, te poţi bucura de ea pe deplin. Unicul moment care m-a deranjat cel mai mult nu a fost faptul că eu urma să apar la ecranele mici cu faţă deschisă (pentru că n-am de ce să mă tem), ci întrebările, uneori, sinistre ale domnului Tabără referitor la fenomenul homosexualităţii şi la gay-ii în general. Oricum, acestea nu m-au supărat deloc, fiindcă îmi dădeam seama că anume astfel de întrebări le avuseră în cap majoritatea telespectatorilor care priveau emisiunea sămbătă seara.Să vă spun franc, după ce “Viaţa merge mai departe” apăruse la televizor, am primit o grămadă de reacţii din partea mai multor persoane, cât cunoscute, atât şi necunoscute. Şi sincer vorbind, în exclusivitatea lor, toate mesajele, care mi-au fost trimise pe Facebook, au fost pozitive şi pline cu admiraţie pentru apariţia mea pe ecran. Doresc să le mă împărtăşesc şi cu voi deoarece, cred eu, aceste mesaje dau dovadă de faptul că coming out, într-adevăr, te duce la eliberare şi te înaripează prin susţinerea din partea celorlalţi. Am primit DOAR feedback-ul pozitiv. Sunt pur şi simplu convins că numai dragostea şi stima, pe care le primeşti de la oameni, contează. Ceilalţi, care te despreţuiesc şi te urăsc din singurul motiv că eşti gay sau lesbiană, nici nu trebuie să fie ascultaţi. “Mie mi-a plăcut că ai vorbit sincer și foarte calm.. ai dat dovadă de inteligență și tact... cred că ești unul dintre primii în Moldova... care face coming out la TV... ești un bun exemplu pentru noi și copii noștri ;)” – Alexandru “Salut, am privit emisiunea aseara şi vreau să-ti spun că tu ai fost bravo, nu şi Cristi Tabără. I didn't like the way he conducted it at all. Very disappointing” – Tamara “Salut Artiom, vreau să-ţi mărturisesc tot respectul pentru curajul tău. Eşti foarte Bravo! Ar trebui să ne inspirăm de la tine. Eşti un model demn de urmat.” - Diana “Salut Artiom! Vreau doar să-ti zic bravo pentru curaj, ai fost superb in emisiune si ai răspuns foarte inteligent si calm la intrebările lui Tabără, deşi unele din ele au fost extrem de stupide si enervante! Ai făcut o chestie admirabilă şi revoluţionară pentru Moldova şi la sigur ai reuşit să produci ceva schimbări de mentalitate printre telespectatori, respect!” - Corina “Salut Atiom, te rog să primeşti admiraţia mea pentru curajul tău! Cu siguranţa ai trezit multă admiraţie si dorinţa de a îi intelege pe persoanele din comunitate. Peace and Happiness!” - VirginiaEmisiunea poate fi vizionată pe site-ul Jurnal TV.
Discursul de ură şi discriminare - pericol social
Coaliţia Nediscriminare a organizat astăzi discuţii pe subiectul “Discursul de ură şi discriminare – pericol social”. Una din comunicările pe marginea subiectului a fost prezentată de Angela Frolov de la Centrul de Informaţii “GENDERDOC-M”. În discursul său, actvista LGBT a vorbit despre pericolul care vine în urma vorbelor de ură. Aceasta a explicat în ce constă diferenţa dintre libertatea de exprimare şi incitarea la discriminare, precum şi ce este limbajul de ură ca atare. Făcând o intervenţie convingătoare, Angela a mai verbalizat câteva stereotipuri neîntemeiate despre gay şi lesbiene, răspândite în societatea noastră.Dezbaterile le puteţi privi în întregime aici:Video streaming by Ustream
Viaţa merge mai departe: Promo
Sâmbăta, 5 noiembrie, la oerele 18:00, urmăriţi la Jurnal TV istoria unui tânăr gay din Republica Moldova. Artiom Zavadovschi, invitat de moderatorul emisiunii “Viaţa merge mai departe”, Cristian Tabără, le va povesti telespectatorilor ce înseamnă să fii homosexual declarat în ţara noastră. Istoria de coming out a acestuia o puteţi deja citi pe blogul nostru, aici. Cu siguranţa putem remarca faptul că aceasta este una din primele apariţii la televiziunea autohtonă a persoanei homosexuale declarate cu faţa deschisă.
Lupta pentru normalitate
Duminica, 23 octomrie, postul de televiziune autohton, PublikaTV, în reportajul "Lupta pentru normalitate" a abordat tema homosexualilor în cadrul emisiunii săptămânale "Moldova, ţară de minune". "Un cuplu homosexual, două femei realizate profesional, ne-au vorbit despre dorinţele lor şi viaţa pe care o duc în ţara în care s-au născut, dar care nu le acceptă", cu astfel de intro prezentătoarea a început emisiunea. De la mine, vreau să adaug că aceasta este una din puţinile încercări ale jurnaliştilor moldoveni de a relata cum stau lucrurile pentru lesbienele şi gay-ii din Republica Moldova în mod echidistant, sau chiar prietenos.
Familistul Paul Cameron in vizita la Chisinau


"Activiștii din Statele Unite au atras atenția asupra vizitei pe care o va face săptămâna viitoare în Moldova cunoscutul militant anti-gay Paul Cameron, a cărui organizație se află pe lista așa-numitelor „grupări ale urii” alcătuită de un centru american pentru drepturile omului (Southern Poverty Law Center). Un site de știri despre minoritățile sexuale (LGBTQNATION.com) amintește că psihologul și sexuologul Paul Cameron a fost exclus din numeroase organizații medicale din Statele Unite și Canada datorită vederilor lui extremiste și că a lăudat uciderea în masă a homosexualilor în lagărele de concentrare naziste. Cameron a fost invitat în Moldova de Asociația pentru Salvarea Familiilor pentru a convinge demnitarii de la Chișinău să nu adopte legea împotriva discriminării, care ar urma să protejeze printre alte minorități și pe cele sexuale."Miturile lui Paul Cameron care le promoveaza pretutindeni:Lesbians are more likely to die in car wrecks;Gay men molest children at a high rate and are more likely to be serial killers;Gay men stuff gerbils up their rectums;Gays and lesbians in the military are more likely to rape their heterosexual counterparts.Mai multe detalii despre teoriile sale, gasiti aici. Eu chiar nu inteleg... Ce treaba are americanul asta cu Moldova? Si de ce guvernul nostru are timp pentru dinsul, o persoana care nu este apreciata in propria tara, care promoveaza ura si foloseste teorii nejustificate. Informati-va corect lume! Coalitia nediscriminare organizeaza o actiune de protest, miine, Marti, 25 Octombrie, de la 14.30 pina la 15.30. Mai multe detalii despre protest, gasiti aici. Sursa:Radio Europa LiberaLGBTQ Nations
Love Hurts
Love... I didn't know you before.You came to me unexpectedly.You didn't ask for my approval.You gave me the best feelings.You gave me the best moments.Love... I know you.You left and I don't know if I will see you again.I still can feel you and my heart hurts.I am sad. I miss you so much...And my heart will always have a special place for you.I am in love...
Salutari din Karachi
Iata ca in sfirsit am gasit ceva timp sa scriu si pe acest blog. Inainte de a veni in Pakistan am facut multe cercetari si eram foarte ingrijorat de situatia cu homosexualitatea aici. Am inceput sa vorbesc cu mai multa lume si sa aflu mai multe detalii despre cum e viata in aceasta tara. Este foarte interesant. Eu mi-am promis ca nu voi avea discutii si nici nu voi interactiona aici cu comunitatea LGBT cel putin primele sase luni. Nu s-a primit. Chiar din prima saptamina, avind nr. de mobil pe facebook, m-a contactat un prieten cu care vorbisem inainte de a veni aici si ne-am vazut. Am avut noroc pentru ca el este o persoana de incredere, inteligenta, draguta si cu scopuri nobile, sa spunem asa. In primul weekend prietenul meu m-a invitat la o petrecere privata pe malul marii. Stateam la dubii daca sa ma duc sau nu, dar am hotorit sa merg, pentru ca am incredere in el. Am ramas socat de ce am vazut. Ne-am dus intr-o casa, foarte mare, in stil modern, deci e un fel de house hunt pe malul marii. La petrecere erau peste 15 baieti, toti din comunitate si care mai de care, majoritatea oarecum bine facuti. Muzica superba si pe linga asta bautura de care vrei. Pentru mine a fost prima experienta de asa gen, as putea sa o compar cu petrecerile pe care le vazusem in filmele americane. Am fost oarecum surprins ca poti gasi bautura, dar credeti-ma este. Pakistanezii tot servesc si inca care mai de care. Ei deobicei organizeaza asemenea petreceri si as spune ca este chiar mai interesant decit sa te duci o data pe saptamina la o discoteca de tipul nostru. Mi-au mai spus cineva ca sunt multi baieti, pakistanezi, care intretin relatii cu alti baieti, dar ei nu se considera gay, pentru ei aceasta fiind ca o joaca pina la o anumita virsta si pe urma se linistesc si se stabilesc cu familia. Pe linga asta relatiile de prietenie intre barbati sunt foarte apropiate. Poti vedea pe strada foarte multi baieti tinindu-se de mina, sau se cuprind si asta nu inseamna ca ei sunt gay, ci reprezinta o prietenie foarte apropiata. Insa daca un strain va tine de mina o alta persoana, deja asta devine suspicios. Astfel cineva mi-a explicat ca baietii de aici nu se rusineaza de a-si exprima feminitatea. Majoritatea poarta inele, care mai de care, isi vopsesc genele ca sa evidentieze ochii etc. In Karachi sunt si anumite locuri unde se aduna comunitatea LGBT pentru relatii sexuale sau pentru a face cunostinta. Am ramas socat sa aflu ca aici sunt foarte multi transsexuali, care au chiar sectorul lor in oras. Trist este ca cei care nu isi pot permite sa achite taxele pentru operatie, isi fac operatie manuala si este foarte neigienic si periculos. Totodata am aflat ca exista un program de supraveghere si de suport pentru persoanele Transsexuale, astfel e bine. Deci, comunitatea exista, este foarte mare, luind in consideratie populatia orasului care este de peste 15 Mil. de locuitori, dar totul este pe ascuns, in locuri private, nu se vorbeste despre asta deloc. Pe acest blog, voi scrie foarte rar pe parcursul acestui an, dar puteti fi la curent cu experienta mea si cultura Pakistaneza pe blogul: www.salamalekumkarachi.blogspot.com.
Etapele prin care trec persoanele cărora te destăinui


Atunci când le comunici părinților și prietenilor care este orientarea ta sexuală, ei de asemenea trec prin anumite etape. Considerăm că descrierea lor te vor ajuta să treci mai ușor prin această perioadă de ”ieșire la iveală”:1. Starea de șoc. Aceasta este prima reacție care are o durată cuprinsă între câteva minute până la câteva luni, în funcție de gradul de pregătire a persoanei respective pentru această noutate. Nu toți părinții trec prin această etapă. Au o stare de șoc în special cei care niciodată nu au avut dubii în privința orientării sexuale a fiului sau fiicei.2. Negarea. Negarea este o reacție pe care persoanele o folosesc pentru a se apăra de ceva înspăimântător și dureros. Sunt mai multe feluri de negare: indiferența, refuzul de a primi informația, dușmănia etc. Acesta este și rezultatul convingerii persoanelor care cred că homosexualitatea, bisexualitatea sau transsexualitatea sunt boli sau patalogii.3. Sentimentul vinei. Părinții, în special, încep să se învinuiască pe sine, întrebându-se ”Oare ce am făcut grești?”.4. Exprimarea emoțiilor. După o perioadă de tăcere, negare și evitare, părinții încep să-și exprime durerea, furia etc.5. Luarea deciziei. Cu timpul, emoțiile se temperează. Părinții, rudele, prietenii încearcă să aprecieze din punct de vedere obiectiv informația primită. Deciziile pe care le iau pot fi diferite:a) continuarea relațiilor cu acea persoană, manifestarea dragostei față de el/ea, însă discuțiile despre orientarea sexuală sunt evitate;b) continuarea relațiilor cu acea persoană, manifestarea dragostei față de el/ea și manifestarea interesului față de sentimentele și grijile persoanei;c) conflicte permanente între persoana respectivă și cei cărora li s-a comunicat ”taina”.Bogdan, 23 ani: Mama mea intuia că sunt homosexual. Nu demult m-a întrebat, iar eu nu am negat acest lucru. Ea a avut un șoc; când și-a revenit a propus să mergem la medic. Altă idee a mamei mele a fost de a mă căsători cu prietena mea cea mai bună. De-acum simt că înnebunesc explicând mamei că aceasta nu este o boală și că nu pot să mă căsătoresc. Boris, 25 ani: Eram nevoit să duc o viață dublă: o parte a vieții era familia, universitatea, prietenii și altă parte era viața gay. Pînă la 18 ani aceste două părți ale vieții mele nu s-au intersectat niciodată. Apoi am întâlnit o persoană de care m-am îndrăgostit și am început să-mi petrec majoritatea timpului cu această persoană. Lipsa mea frecventă de acasă a fost observată de mama mea cu care aveam o relație caldă și prietenoasă. Ea a aflat despre orientarea mea sexuală din alte surse și apoi m-a întrebat direct dacă e adevărat si eu i-am răspuns la fel deschis și sincer, pentru că nu mai puteam și nu mai vroiam să ascund adevărul. Ea mi-a propus să merg la psihiatru, însă i-am spus că sunt fericit așa cum sunt și nu doresc să-mi schimb orientarea sexuală. Relațiile mele cu mama s-au răcit, iar timp de vreo doi ani și jumate mă loveam de un perete al neînțelegerii de câte ori încercam să-i vorbesc. Situația s-a schimbat datorită unei cărți care descria relațiile între părinți și copii-gay. Citind această carte mama mi-a spus: ”Eu niciodată nu o să înțeleg sentimentele tale, însă tu ești fiul meu și eu te voi primi așa cum ești. Dacă vei fi tu fericit, voi fi și eu fericită.” De atunci mama mea este prietenul meu cel mai apropiat cu care împărtășesc cele mai trainice trăiri. În afară de mama, m-am deschis și altor prieteni apropiați și nici unul din ei nu a întrerupt relația cu mine, spunând că nu contează orientarea mea sexuală, important este cine sunt eu ca persoană. Capitol: educație / articolul nr. 6 / următorul articol: Cum să ajuți / sprijini un prieten gay?Sursă: Coming-out, librăria GenderDoc-M.
Cum sau când să faci un coming-out?


De ce vrei să faci un coming-out? De ce vrei alții să știe? Nu mai bine să fii liniștit în lumea ta? Poți oare avea o viață împlinită pe ascunziș, să trăiești o viață dublă sau să-ți filtrezi discuțiile, prietenii...?Coming-out este un pas important în viața fiecărui homosexual, dar care presupune și anumite schimbări, riscuri și mult curaj.Când te hotărăști să te destăinui cuiva, ai putea să ții cont de unele recomandări:* Întreabă-te de ce vrei să faci coming-out față de o anumită persoană. O dată ce ți-ai acceptat orientarea homosexuală / bisexuală vrei să discuți despre aceasta, însă trebuie să fii atent cui i-o spui. Poate nu oricine trebuie să știe de homosexualitatea ta. Nu toți ar putea accepta și te-ar sprijini. Gândește-te de ce vrei să-i spui persoanei respective în acest moment.* Tu decizi dacă dorești să spui cuiva despre orientarea ta homosexuală / bisexuală și când să-i spui. Spune acest lucru când ești cu adevărat pregătit, când ești sigur de sentimentele tale. Dacă nu ești sigur de sentimentele tale, poate ar fi bine să vorbești mai întâi cu un specialist, psiholog, sau o persoană de încredere.* Încearcă să-i pregătești pe cei cărora dorești să le spui ”noutatea”. Este mai șocant atunci când nu te aștepți deloc să afli ceva. Există mai multe modalități: pentru a vedea reacția și atitudinea lor inițiază ”întâmplător” discuții pornind de la vreo relatare pe această temă pe care ai urmărit-o la TV; o altă modalitate e să lași ”întâmplător” în preajma părinților / prietenilor etc. o revistă, o carte sau alte materiale care se referă la homosexualitate.* Încearcă să pregătești momentul, timpul și locul. Evită situațiile în care persoana este stresată sau are alte probleme. Ai grijă ca persoană să aibă timp destul la dispoziție, ca să-ți ofere tot timpul necesar. Alege un loc cât mai intim sau cât mai potrivit pentru discuții ca să nu fiți întrerupți.* Fii pregătit că acceptarea și înțelegerea nu vor veni imediat. Celor cărora te destăinui au nevoi de timp pentru asimilarea informației; nu uita cât timp ți-a luat ție ca să fii ok cu orientarea ta. Fii pregătit pentru toate tipurile de scenarii, chiar și cele mai rele sau neplăcute. Prima reacție poate să nu fie una de lungă durată. * Încearcă să citești mai mult despre homosexualitate și să le recomanzi și celor cărora te destăinui.* Fii pozitiv în discuții, ai răbdare și ia în considerație faptul că a fost opțiunea ta să te destăinui, iar cei cărora le spui au dreptul să reacționeze cum vor, sunt liberi să te respingă sau să te accepte.* Dacă îți este greu din punct de vedere emoțional sau dacă ești confuz în anumite asptecte, adresează-te psihologului de la Centrul de Informații GenderDoc-M sau altui psiholog în care ai încredere. Vei fi ascultat și susținut.Capitol: educație / articolul nr. 5 / următorul articol: etapele prin care trec persoanele cărora te destăinuiSursă:- Coming-out, librăria GenderDoc-M.http://www.belongto.org/resource.aspx?contentid=2341http://www.psychpage.com/learning/library/gay/outparents.html
5 Etape Coming-Out sau Împăcarea de sine


Cum îți dai seama că ești gay? După cum spuneam, acesta este un proces de lungă durată în care fiecare homosexual / bisexual / transgender se regăsește. Perioada diferă de la caz la caz.1. Etapa presimțirii. Persoana se simte altfel, diferită de ceilalți. Apare o ușoară senzație de incertitudine, însă persoana nu poate spune exact ce o neliniștește: ”Nu știu de ce simt astfel”. Ea poate doar observa unele diferențe în comportamentul, interesele și exteriorul său în comparație cu alte persoane. Etapei presimțirii îi corespunde perioada preadolescenței: 10-13 ani.  2. Etapa îndoielilor și concluziilor cu privire la orientarea sexuală. Persoana are sentimente homosexuale sau bisexuale, însă îi vine greu să-și determine atitudinea față de ele. Aceasta este cea mai tensionată etapă din punct de vedere psihologic și dramatic. Este însoțită de conflicte interioare. Această etapă se desfășoară, de regulă, între 14 și 18 ani.3. Etapa acceptării de sine. Această etapă se desfășoară diferit de la o persoană la alta. O influiență foarte mare o are contextul în care se află persoana respectivă. Cu cât mediul este mai tolerant față de persoanele cu orientare homosexuală, cu atât persoana își acceptă mai repede orientarea sexuală și își dezvoltă, cât mai adecvat, identitatea.Toate aceste etape se desfășoară în interiorul persoanei fără ca aceasta să împărtășească sentimentele cu cineva.4. Coming-out. După un lung proces interior în care și-a înțeles orientarea homosexuală sau bisexuală, persoana simte necesitatea de a comunicat și celorlalți despre acest lucru. Procesul de coming-out este de o importanță vitală pentru integrarea socială a persoanei cu orientarea homosexuală sau bisexuală.5. Coming-in. Persoana este sigură de sentimentele sale și își organizează viața și relațiile în conformitate cu sentimentele homosexuale sau bisexuale.Ultimele două etape țin mai mult de relația persoanei cu cei din jur.Ca și orice model, aceste etape sunt relative. De exemplu, pentru persoanele cu sentimente bisexuale, acest proces durează mai mult timp. Lesbienele sunt predispuse să considere timp îndelungat atracția lor față de alte fete ca o necesitate firească de prietenie. În unele cazuri, ele încep viața sexuală ca un bărbat, iar apoi, când văd că ceva nu merge, încep să caute o altă cale.Nimeni, în afară de tine însuți, nu poate și nu are dreptul să determine orientarea ta sexuală!Capitol: educație / articolul nr. 4 / următorul articol: Cum / Când să faci un coming-out?Sursă: Coming-out, librăria GenderDoc-M. 
Ce este un Coming Out?
Vadim, 19 ani: ... Am început să caut cum pot să scap de aceasta cu ajutorul bisericii şi literaturii religioase. Am avut lungi perioade de meditaţie profundă asupra faptului cine sunt, perioade în care am fugit de acasă. La 16 ani, când am mers la şcoala polivalentă, ştiam cine sunt. Era insuportabil să fii într-o clasă plină de băieţi care te suspectează, nu te salută, te înjură, te scuipă şi care te urăsc pentru că eşti altfel. Nu puteam să spun nimănui, nu mă puteam concentra asupra învăţăturii. Mulţi îmi propuneau să facem sex pentru ca să scoată din mine mărturisirea că sunt gay. Apoi am avut o criză nervoasă şi 3 săptămâni nu am mers la şcoală. Aceasta a fost cea mai îngrozitoare perioadă din viaţa mea. Am depăşit acea perioadă datorită comunicării cu alţii care, ca şi mine, se temeau şi se ascundeau. Mi-am dat seama că nu vreau să continui viaţa în frică şi ascunziş. Am înţeles că nu pot schimba orientarea mea sexuală, aceasta fiind o parte integră din mine însumi.

Ce este un Coming Out?Termenul vine din engleză şi semnfică ceva de genul "ieşirea la iveală" / "ieşirea din ascunzătoare". Această ieşire eliberează de tensiunea interioară, o face să se accepte aşa cum este, îi dă încredere în forţele proprii şi încredere în alţii. Coming Out este recunoaşterea, acceptarea şi mărturisirea homosexualităţii / bisexualităţii atât faţă de sine, cât şi faţă de alţii.Coming Out nu constituie doar faptul de a spune cuiva cine eşti. Aceasta reprezintă un proces îndelungat care include percepţia de sine, atitudinea faţă de propria sexualitate, structura propriei vieţi şi modul în care ne prezentăm pe noi înşine familiilor, prietenilor şi lumii.Capitol: educaţie / articol nr. 3 / următorul articol: etapele coming-outSursă: Coming-out, librăria GenderDoc-M.
Este homosexualitatea o alegere?
Majoritatea spun că da, dar dacă ne gândim puţin şi am încerca să răspundem la nişte întrebări:1. Când ai ales tu să fii homosexual / heterosexual?2. De ce un om ar alege să fie homosexual, să fie discriminat, ignorat şi batjocorit de majoritatea societăţii?3. Tu ai putea să alegi pe cine să iubeşti? Ai putea să te opreşti să iubeşti pe acea fată, pe acel băiat, pentru că nu te încadrezi în "normalitate", pentru că societatea nu te doreşte?Capitol: educaţie / articol nr. 2

Generat în 0.563 secunde.