blogul unui dadaist

 blogul unui dadaist blogul unui dadaist



RSS posts

Arta si Cultura


Comenteaza





Leyla (II)


    Farmecul unei fiinţe necunoscute pe care o iubim întâia oară e farmecul primordial la care ar trebui să ne stăpânim egocentrismul. E cel pur, numai el ne redă o libertate despre care nu ştiam că e prizoniera unei mâhniri adânci, a cărei euforie ne poate face chiar să ne credem fericiţi. Găsisem firească şi proprie fiinţei mele bucuriile apropierii de Leyla. Începusem să cred că această apropiere e singura care avea valoare şi durată, singura care-mi putea scoate fiinţa din intemporal, singura care-mi dădea o plenitudine suficientă vieţii machiate. Şi berea curgea armonios precum trec clipele pe malul mării...     O contemplai mut ceva vreme... Făptura care-mi provocase atâta durere îmi părea o perplexitate diafană... un deja-vu, deja-vecu... Sărutai poza, dar sărutul se încleştă brusc şi mă trezii din zvârcolire, în abandon. "De ce am iubit-o? Pentru ce m-am îndrăgostit? A fost ea entitatea aia minunată de-ţi copleşeşte toate simţurile într-un punct coleric?". Doar bogate emanaţii ipotetice...      Leyla era în mintea mea şi mintea îmi era către Leyla. La infinit o voiam şi revoiam. Aveam creierul inflamat, iar ea se simţea în largul său, printre neuronii mei asfixiaţi de dor. După câtva timp îmi dădui seama că suferinţa-i prea vastă şi, nu că n-aş fi putut-o stăpâni, ci pentru că, aşa cum flecărea Nietzsche, mi-ar fi cerut o mare încordare a spiritului. Iar spiritul meu era prea beat de ritmul revelator al alcoolului amar.     Darman ştia că sufeream şi, ca un bun camarad, îmi adusese bere, puţină, dar bună. Mamachi, dimpotrivă. Deşi ambii erau la curent că pluteam ca un căcat într-o apă stătătoare, m-au lăsat baltă, căci, în fine, acolo şi eram. Oricum, le mulţumisem.     Purta în suflet pacea. Plăcută la şoaptă şi graţioasă în mişcări, Leyla nu era ca răsucitele destrăbălate de pe mapamondul femenin al capitalei. Deţinea o persistenţă carismatică, care din considerente pur subiective i le zării doar eu. Poate prea tare mă îndrăgostisem...
Leyla (I)


      Abia după 66 de zile de tratament cu cianură inodoră, începui, să observ, o frugalitate a durerii care mă copleşise atâta timp. Scăzură treptat şi falsele fenomene de alienaţie, şi fracţionarele sentimente suicidale, şi inocentele manifestări oligofrenice. Efect mai degrabă a unei mari decepţii în "drac"oste, boala sufletească îşi astâmpăra memorandumurile, chiar dacă cei 6 ani îmi treceau prin cap ca un scârţâit obosit, puţin important. Oricum, conştiinţa încă băga gânduri aleatorii la greu şi nici măcar bucuria că scăpasem de îndocilare, nu mă făcu să uit de Leyla.       În convalescenţă mă vizitară Darman şi Mamache şi-mi aduseră bere. Goleam halbele una după alta şi urlam încredinţat că asta e viaţa, o beţie machiată într-o curvă infectă. Şi atunci avui acel surâs interior de mojic beat-zeflemea: viaţa e grea, mizeră şi nesigură... de ce ne bucurăm la naşterea unui copil?... iar când doi pedanţi ai amorului îşi unesc intimităţile într-un borât clişeu numit "mariaj", de ce ne bucurăm pentru ei? La urma urmei, de ce lumea se îndrăgosteşte şi se îndrăgeşte într-o manieră atât de părtinitoare, orbeşte? Mă ridicai din brânci şi privii la fereastră. În năduful ăla de iulie, vecinul de vizavi o futea carnal pă aia căreia îi promisese iubire fără infidelitate şi fidelitate fără iubire. O freca până la maţe, de-i săreau ăleia sânii din orbite. O fi oare iubirea un futai năduşitor de iulie? O fi iubirea un abonament pe-o viaţă la casa de toleranţă numită "mariaj"? Rămăsei tăcut.       Înainte s-o cunosc eram un cineva-nimeni, O găsisem veselă, într-o bluziţă albă, inocentă, la prima oră din clasa a 11-şpea. Nu mai putea de modestie şi cumsecădenie, ba chiar îi plăcea să fie o umbră zilnică, atât la ore cât şi în afara lor. Am înţeles că mica ei fiinţă se apăra bine de cotidianul obraznic, însă toate luptele le purta în suflet. Chiar la prima mea impresie, Leyla mi se păru cu inima încolţită de singurătate, dar şi independenţă. Ascundea multe din viaţa ei, iar blindatul ăsta de la bun început mă nedumerea incorigibil de atrăgător. Totul era în faza inocenţei. Chiar şi privirile noastre... Mă îndrăgostisem.
DEEPression


 Cînd se rupe firul unei mari iubiri, Cînd pulsează umbra unei despărţiri, Cînd îţi rîde-n faţă blegul Cupidon, Cînd tristeţea te transformă în neOm, Cînd ţi se pare o dramă a iubirii tragedie, Cînd o aştepţi prea bine şi ştii că n-o să vie, Cînd plumbul din plămîni e asupritor, Cînd de moarte te apucă, aşa, cîte un dor,  Cînd te mişti amorf ca un căcat pe apă, Cînd ştii cu siguranţă că ţi-ai luat ţeapă, Cînd orice apăsare în carne-i împietrită, Cînd placerea pare-o dulce ebonită, Cînd frigul şi nimicul sunt în capul mesei, Cînd încă-i mai tînjeşti după forma fesei,  Cînd furia turbă într-o inimă cu sînge, Cînd aerul, ca ştreangul, de gîtişor te strînge, Când ţi-ai rupe pielea ca un vechi tapet Să ştii că e Pizdeţul. Nu mă mai repet.
Meccaisme (III): Altă enigmă!


"Nu mai staţi ca nişte blege, Hotărârea mea e lege." Florin Bican - Cântice mârlăneşti   Altă enigmă! Supuşenia neuronală moldavă. Aşa cum se procedează în momentele "urlătoare la cer", apelez la merindele de jargon ale graiului: Cum de-n pizda mamii voastre, şi mai ales, de ce, sunteţi atât de smeriţi stării de fapt existente? Nu vă scarpină logoreea să vă întrebaţi acest lucru măcar odată în amărâta-i viaţă? Agreaţi cu uşurinţă nişte făpturi camuflate sub pretexte nobile, dar atât de parveniste. Nu blamaţi nici măcar faptele care vă ating direct. Lăsaţi anii să treacă... Iar anii trec în goană. Tranziţia încă mai pluteşte în mlaştina mediocrităţii birocrate. Boii la poartă nouă încă îndură tencuiala stereotipiilor vasalice. Altă enigmă! Fumez citind Constipaţia Republicii Moldova. Inspir toxicul articolului nr.1: "Republica Moldova este un stat suveran şi independent, unitar şi indivizibil". Pfffff - expir negura fumurie a nedreptăţii indignante: stat suveran cică, independent pe de-asupra, unitar undeva la mijloc şi indivizibil în beci. Căcat cu perje. Rahat cu prune. Iuşcă legislativ-organică. Fecale oficiale.      De jure(ş) o fi fiind aşa cum behăie Constipaţia. De fapt(o) e statul intangibililor, a boierilor cu eurostele în frunte. E statul în care mirosul banilor adulmecă "vectorul" ba înspre est, ba înspre vest. Deseori, adulmecatul rămâne pe Bâc, se-npute şi pute-a bahnă. Aşă-i aşa.   Altă enigmă!  "Pe Bâc în jios, Pe un mal puturos,   Alianţa trece  Cu gopeare zece.  Tăţ îs şâşte mari, Pi(n)dari poponari. Şi Fila(r)t zece, Care-i şi întrece." 
Meccaisme (II): Cacofonie existenţială?


     Că când... Toţi indivizii au nevoie să simtă că aparţin la ceva, că sunt fără rezerve a cuiva. Apartenenţa moldovenilor, realmente, e colică insuportabilă. O uneltire amorţită, urzită împotriva oricăror tangenţe logice. Apartenenţă balonată. Aoleu acidulată. Acneică. Astmatic alduită. Antagonică. Ziua A spui? Pe naiba. Ziua Aiurea. Buliharii nimănui. Şi cantitativ, şi calitativ. Că când... Apartenenţa la ceva şi/sau cineva se caracterizează printr-o dăruire necondiţionată a individului colectivităţii, identificându-se cu valorile ei, iremediabil, la bine şi la rău. Intrigant. Mai sunt nouăsprezece ţigări, nemeditate. Când deschid cutia cu alte nouăsprezece surate, mă înseninez. Ţigara în sine este o nefire filantropică. Îţi donează mai tot ce are, în afară de filtru. Voi, pederaşti ai indiferenţei, aveţi valori? Voi, figuranţi ambrazurici care nu vă ridicaţi niciodată mai sus de prima treaptă a piramidei lui Maslow, aveţi valori? Voi, orfani de Ţară, hodorogiţi de laborator istoric, aveţi valori? O pulă. O pulă vouă, jigodiile iadului! Că când...    - Leonid, fii mai serios! Te porţi parcă ai fi un copil. Şi textele celea de pe blog. Nică matur...   - Numaidecât, animalo! Numaidecât! Te piş în freză pe tine şi tăt neamul tău de sugative nănăşiste. Mulţumesc de sfat.      Dealtfel era şi normal. N-are nici un rost. Să lupţi. Să te zbaţi ca peştele pe uscat. Sunteţi în offsaid. Cacofonic existenţial.    - Aveţi vasodilatante? Pentru conştiinţă...    - Nu. Avem Odnoklassniki, vasoînchegante.      Că când...
Meccaisme (I): Într-o ducere...


   Aşadar, într-o ducere... Îmi aprind o "Doină". Tăcerea, spre bucuria mea, ticluieşte waţi enormi de meditaţie. Nici măcar ondulaţia fumului de ţigară nu-i atât de relativă precum e existenţa provizorie a moldovenilor. Deşi, fie între noi vorba, relativismul nostru parcurge dezinvolturi veşnice. Câteodată ajung la capătul răbdării. Să mi se ofere mie, dovezi emfatice că ţara asta merită respect, mi se pare o siestă parazitică. Intolerabil. Aşadar, într-o ducere... Nici pe departe nu mi-am revenit total. Sunt toţi nişte ticăloşi. Sparg bube în loc să le tămăduiască. Bunăoară, nici măcar solemnitatea lor, una bucolică, nu se merită a fi luată în seamă. Pentru că, zbanţ!, îţi aduci aminte că oricât de onest nu ai fi fost, te-au călcat în picioare. Ei, mârlanii buclucaşi. Aşadar, într-o ducere... Nu am stea în frunte. Nu-s mai reprezentativ ca ceilalţi. Nu behăi pitoresc la microfon cu promisiuni suspecte. Nu arăt milă provizorie. Nu. Şi carevasăzică, totuşi, sunt o fire păguboasă. Bineînţeles, în mintea voastră ascuţită care judecă încordat, aşa oi fi fiind. V-am văzut în vârf de pulă: Abandonaţilor! Aburiţilor! Agramaţilor!    Surâd diabolic. E cumva ziua "A"? Aaa, da. N-a mai rămas nimic din ţigară. Fantastic cât de repede trece timpul. Aşadar, într-o ducere...      - Excelenţă, vreau să merg acasă.      - Scopul vizitei?      - Mă duc la Kogaionon, să mă reculeg.      - La Tyras nu ţi-e reculegerea?      - Pe Tyras s-au stabilit duşmanii.      - Care duşmani, că-i căsăpisem naibii pe toţi parcă?      - Tribul Indiferenţilor.      - Că bine spui, carpule... S-ar fi apucat parcă Zamolxe să-i descânte. Ei, nici vorbă să audă. Pe deasupra, mai sunt şi leproş(t)i, iar Zamolxe nu-i obsedat de PR ca Jeezăs, să umble hai-hui printre neamuri şi să facă minuni.      - Axul boreal o să-i îndrepte.      - Aşa să te audă distinsul primordial.    Aşadar, într-o ducere... Ducem-aş d'aci în veci...
Trivialisimus


AM o ţară de curve virgine. Unele pleacă în ţinuturi străine. Multe, desigur, rămân pe aici, Să frece menta la măscărici. Una din curve e bine ştiută: Presa o cheamă. Familia: Slută. Lucrează cu gura, limba-i vânjoasă, Orice câcat o să-l descoasă. Altă paraşută e curvă umilă. Măsa îi spune "Societate Civilă". Toţi ar vrea să i-o bage în seamă, Să-i pătrundă adâncul, ţinând-o de coamă. Guvernarea, curva ce mai productivă, Suge eficient ca o sugativă. Adoră lăptişorul banilor murdari, Se iubeşte, rareori, cu falimentari. Ultima curvă şi nu cea din urmă, Curva bolnavă de efectul de turmă. Pulica Muldowa...  La câte perversiuni ştie şi poate, Nici un prezervativ nu-i spală din păcate. AM o ţară de curve virgine, AM o ţară blamată de Mine.
Schizofrenia iubirii


Iubirea-i boală, te roade, te dislocă... Nu-i rezistă nici cea mai tare copcă. Dar, dacă n-ar fi? Tu, ai mai fi putut... Trăi? Ai fi putut. Ea fără de tine, în schimb, nu poate. Ea, fără tine, e pe patul de moarte... Oferindu-i ajutor în ultimă instanţă,  Faci din amor - o dragoste de mare cloanţă. Eşti la mâna ei. Te-a cucerit. Te-a frapat. Eşti vrăjit. Nu da înapoi. Aşteaptă să vezi, Ce-ţi dă iubirea. N-o să-ţi vină să crezi! Afazii, psihoze, anxietate, Sindroame, fobii Münchausen deşarte. Paranoie, depresie, ipohondrie -  Simptome vagi... de "mare bucurie".
Ευroπa altruъstă


Cîteodată jobul-minune jimblă 32 de parale. Lumea e rea... Cotloanele istoriei sunt goale. Exploataţi pentru a atinge "standardele integrării", Cuvintele, dimpotrivă, nu-s date uitării. - Ascultă, poştalioane, săptămîna trecută mi-au trimis un plic! În el, pîlcuri de porumb, axiome, zmei... - No signore, no ricevuto nimic! După plecare, acasă, nu mai eşti ai tăi. - Vreau un picap cu plăci nezgîriate!? - Avem! în România, ca şi-n Moldova, zone uitate... Suferinţele lor, balustrade între oralitate şi proverb: Săracul domn Iordache, fără plic, e om sterp.
Pulitica, între vulvă și uter


     Ezîstă în Moldopotamia o "aparentă reticenţă" faţă de fenomenul porno şi caracterul mai mult decât erotic al acestuia. Într-o "suge"tate majoritar credincioasă, condamnarea cu perseverenţă a consumului de frecuş este la ordinea zilei. Adunăturile creştinopate blamează cururile şi ţâţele din spoturile publicitare, popii răspopiţi osîndesc vehement moralitatea neprihănită de care are parte actul sexual de tip sport, puliticienii dezaprobă, sub presiunea sus-numiţilor, mainstreamul futăios nespecific poporului, iar restul mâncăilor din aşa-zisa "sugetate civilă" judecă manopera pornografică din prisma torrentelor XXX ce le umplu HDD-urile.      "Am pulî deci, exîst!" - contempla misogineşte Sexcartes. Într-o Be Ass a Rabie bortilită de ceasurile rele ale istoriei, dacă "ai pulî, freci!". Şi freci bine, că de nu, eşti frecat! Între numeroasele frecuşuri de agest gen, găseşti cu uşurinţa pulitica moldovenească, arena celor mai futute minţi şi găurite geni(t)alităţi. Tumultoasele meandre ale scosului şi vârâtului sunt indecente în spaţiul apulitic. În schimb săxuiala din sfera gonducerii este binevenită la orice p(r)ost TV. În această ordine de idei, fucktul guvernării = orgia "bunăstării".      Astfel, cine-o fo' fătat pulitician trăieşte numai aici, revelaţia curvarului extrem. Doar aici, pulitica se face futînd în stânga şi-n dreapta, pe eşichierul pulitic. Doar aici, a face pulitica înseamnă să demonstrezi virilitate tactico(io)asă. Pulitica, aici, e dezmăţul născut din considerente elec(li)torale, în care cel mai găurit, şifonat şi stropit e ăla care "are pulă, dar numai ezîstă!". Băiete, trebuie să şi freci!      Na-vă o săxo-foială care la pulitologie, lumea acâcatdemică îi spune, luptă pentru putere, bleadi! Nu-i o închipuire a mea, ci o veridicitate nepermisivă. Simplu cum ai zice "fute-o!":    Diacoy - Pizdenko, Prostoiko - Filatass, Hladârcă - Uteroşca, Chizdoacă - Tkaciok, Pavulvicenko - iLeancă, Fâsu - Grecikă, Dongondon - Puliga, *Lupulă - Bortonin, Bortonin - Găozar, iLeancă - Fâsu, Tkaciok - Pavulvicenko, Uteroşca - Chizdoacă, Mişkin - Diacoy, Hladârcă - Pizdenko, *Chizdoacă - Filatass, Pavulvicenko - Uteroşca, Fâsu - Tkaciok, Dongondon - iLeancă, Lupulă - Grecikă, Godeac - Bortonin, Şalavu - Coyman, Bortonin - Şalavu, Puliga - Godeac, Grecikă - Găozar, iLeancă - Lupulă, *Tkaciok - Dongondon, Uteroşca - Fâsu, Filatass - Pavulvicenco, Pizdenko - Chizdoacă, Mişkin - Hladârcă, Diacoy - Prostoiko, Chizdoacă - Mişkin, Pavulvicenko - Pizdenko, Fâsu - Filatass, Dongondon - Uteroşca, *Lupulă - Tkaciok, Găozar - iLeancă, Godeac - Grecikă, Şalavu - Puliga, Coyman - Bortonin, Grecikă - Şalavu, iLeancă - Godeac, Tkaciok - Găozar, Uteroşca - Lupulă, *Filatass - Dongondon, Pizdenko - Fâsu, *Ghimpulică - Filatass, Mişkin - Pavulvicenko, Diacoy - Chizdoacă, Prostoiko - Hladârcă, Chizdoacă - Prostoiko, Pavulvicenko - Diacoy, Fâsu - Mişkin, Dongondon - Pizdenko, *Lupulă - Filatass, Găozar - Uteroşca, Godeac - Tkaciok, Şalavu - iLeancă, Coyman - Grecikă, Bortonin - Puliga, Grecikă - Bortonin, iLeancă - Coyman, Tkaciok - Şalavu, Uteroşca - Godeac, *Filatass - Găozar, Pizdenko - Lupulă, Mişkin - Dongondon, Diacoy - Fâsu, Prostoiko - Pavulvicenko, Pavulvicenko - Hladârcă, Fâsu - Prostoiko, Dongondon - Diacoy, *Placoytniuc - Filatass, Lupulă - Mişkin, Găozar - Pizdenko, *Godeac - Filatass, Şalavu - Uteroşca, Coyman - Tkaciok, Bortonin - iLeancă, Puliga - Grecikă, iLeancă - Puliga, Uteroşca - Coyman, Filatass - Şalavu, Pizdenko - Godeac, Mişkin - Găozar, Prostoiko - Dongondon, Chizdoacă - Pavulvicenco, Dongondon - Hladârcă, Lupulă - Prostoiko, Godeac - Mişkin, Şalavu - Pizdenko, Coyman - Filatass, Puliga - Tkaciok, Grecikă - iLeancă, *Tkaciok - Grecikă, Uteroşca - Puliga, *Filatass - Bortonin, Pizdenko - Coyman, Mişkin - Şalavu, Diacoy - Godeac, Prostoiko - Găozar, Hladârcă - Lupulă, *Chizdoacă - Dongondon, Pavulvicenko - Fâsu, Dongondon - Pavulvicenko, Lupulă - Chizdoacă, Găozar - Hladârcă, Godeac - Prostoiko, Şalavu - Diacoy, Coyman - Mişkin, Puliga - Filatass, Grecikă - Uteroşca, iLeancă - Tkaciok, Uteroşca - iLeancă, Filatass - Grecikă, Pizdenko - Puliga, Prostoiko - Şalavu, Hladârcă - Godeac, Chizdoacă - Găozar, Pavulvicenco - Lupulă, Fâsu - Dongondon, Lupulă - Fâsu, Găozar - Pavulvicenco, Godeac - Chizdoacă, Coyman - Prostoico, Bortonin - Diacoy, Puliga - Mişkin, Grecikă - Pizdenko, *Filatass - Diacoy, Tkaciok - Uteroşca, *Filatass - Tkaciok, Pizdenko - iLeancă, Mişkin - Grecikă,  Pavulvicenko - Godeac, Fâsu - Găozar, *Dongondon - Lupulă, Găozar - Dongondon, Godeac - Fâsu, Şalavu - Pavulvicenko, Coyman - Chizdoacă, Bortonin - Hladârcă, Puliga - Prostoiko, Grecikă - Diacoy, iLeancă - Mişkin, *Uteroşca - Filatass, Diacoy - iLeancă, Prostoiko - Grecikă, *Chizdoacă - Bortonin, Pavulvicenko - Coyman, Dongondon - Godeac, Godeac - Lupulă, Şalavu - Dongondon, Coyman - Fâsu, Bortonin - Pavulvicenko, Puliga - Chizdoacă, Grecikă - Hladârcă, iLeancă - Prostoiko, Tkaciok - Diacoy, Filatass - Pizdenko, Mişkin - Filatass, Diacoy - Uteroşca, Chizdoacă - Grecikă, Pavulvicenko - Puliga, Fâsu - Bortonin, Dongondon - Coyman, Lupulă - Şalavu, Găozar - Godeac, Şalavu - Găozar, *Bortonin - Dongondon, Puliga - Fâsu, Grecikă - Pavulvicenko, Tkaciok - Hladârcă...      *Mai ales ăştia în Bo(u)ld CURsiv: Futeţi-vă, futeţi-vă... o să vă înecaţi în propria sper(m)anţă...
Olog de verb cre(ş)tin


Milă... Sifilis de microscop moral. În micron - zece porunci la piedestal. Pe buze... Iuda, buturugă durdulie, Când Isus, în sus, când în jos, stafie. Jale... Din botul mustăcios cu butirat, O zeamă sfântă din burtă de asfalt. Nici Iuda, nici Isus, nici măcar Dumnezeu, Nu! particulă elementară în Eu. Eu - paroxism de moment; Eu - barbă-roş ingredient; Eu - inorog uman la milaret; Tu - prostănac fatal, cu Dumnezeu în piept. Îndurare... Pomană imputată de aura tripletă, Pe sub cvintesenţa de voinţă completă. O halucinaţie inoportună, o hulă fără radiografie, Pe icoană, (s)experta, o oarecare Marie. Toleranţă... Download istovitor, migrene flămânde, Oblică curtoazie din evazive intenţii plăpânde. Ditamai mediocră abilitate de iudeu, Nu! în radarul dadaist numit Eu. Eu - viţă din atom ateic; Eu - carne din ţesut proteic; Eu - atol de libertate; Tu - cre(ş)tin pe nemâncate. Evlavie... Cu tunică-mpărătească cucuiat duhovnicesc, Inocenţă azurie, cvasi-lux, cvasi-ceresc. Suflet bleg, inhibat de partitive, Plecăciune-ndocilată înspre moaşte uscăţive. Tu - iubitor de oseminte; Tu - mâzgă groasă în loc de Minte; Tu - devotat senilul Tatei; Eu - clepsidră rară de Empatii.
Pluratură


La umbra parcului modal Citesc din cartea vieţii mută. Mă doare-n cot de spiritul carnal, Întrezăresc o existenţă slută. Şi ce n-aş da pe-o compilare, Esenţială fragedă mansoană. Dezavuată-i viaţa schimbătoare, Maltratată pare a mea consoană. Sunt ofticat de pamfletarea socială. Citesc din cartea vieţii mută. Ori vederea, ori auzul mă-nşeală, Întrezăresc o existenţă slută...
Scufiţelul Roz: BAN-DI-TEŞ-TE!*


Scufiţelul Roz, alias Don Don, după întâmplarea nefericită cu final fericit, se gândi în sinea lui, oarecum mustrător, că de-acu' înainte n-o să se mai abată niciodată din drum, mai ales când a merge prin Pădurea Politică, ci să asculte poveţele mamei, materia-cenuşie Tkaciuka. Vânătorul-filat, alias sumbsemnatul fără "vânător", s-a ridicat şi mai mult de-asupra muritorilor de rând, închegând mai strâns prietenie cu cei salvaţi. Din când în când era deranjat de manifestările raideriste ale lui Plahiş, însă asta numai în măsura în care o bucată de carne te deranjează între dinţi. Bunelul, alias Boronin, a mai dus-o pe lumea asta mult şi bine, oarecum norocos că a scăpat din burta unei progenituri pe care el însuşi cândva o educase. Se căia doar de faptul că lucrase mult la "prelucrarea" lui, acesta din urmă trădând mişeleşte clauza unui moldovan perfect... clauza unei bule de săpun. Tkaciuka, alias subsemnatul fără "a", tace şi face până în zilele noastre. Isprava cu Lupu a condiţionat o atenţie mai deosebită a mamei faţă de familia-partid. Educaţia devenise mai severă, spălatul de creier mai sacadat, iar detectorul de minciuni înainte de futaiurile monogamice din sânul comsomolului tânăr devenise o realitate banală cotidiană. Lupul, alias subsemnatul fără "l", a murit, dar tocmeala lui involuntară mai toarnă apă la moara familiei comuiste. Odată cu moartea lui şi-a dat sufletul şi ideea că Ţara Mâldovei o să aibă vreodată vreun preşedinte. În mod special unul căruia numele nu-i permite să-şi schimbe năravul. Blana, dimpotrivă. Plahiş, alias subsemnatul Plahiş - iş = otniuc, a recunoscut, după mulţi ani, într-un interviu din ziarul "Plugarul Roş" că oricum, pesemne, nu ar fi răspuns unei eventuale chemări a Lupului. La acea vreme Vânătorul-filat prezenta prea multă dibăcie, experienţă şi voinţă de răchet. În acest context, anii nouăzeci, fură (a fura) un punct de referinţă. Schinul din Coloniţa, alias Ghimpler, a început să scrie, odată cu ieşirea la pensie, cărţi de istoria românilor, despre istoria românilor, pentru istoria românilor, către istoria românilor, sub istoria românilor, et cetera istoriei românilor. Lumea zice că se ţăcănise de-a binelea, în schimb el ştie cine este. Alţii, dimpotrivă sunt sănătoşi, dar venetici şi mancurţi. Dar voi, ştiţi cine sunteţi?
Scufiţelul Roz (V)


     Şi se întâmpla ca tocmai atunci să treacă prin faţa casei un vânător. Lumea din sat, bună de flecăreală, îi spunea Vânătorul-filat, adică vânătorul răsucit în fire. Da, era cam răsucit în firea lui vânătorul, căci ştia cum să se învârte şi, după putinţă, se învârtea şi el cum poate: deţinea mai toate frunzele de tutun din sat, o tipografie în târgul Ieşilor, câteva betono-meşălci la Rezina şi un stejar falnic şi voinic, verde ca obrazul multiplicat al lui Franklin. Auzi el horăiturile de burduf îndestulat şi-şi spuse: "Bre' da' tare mai sforăie deda! În timpul apropiat urmează să văd, nu cumva i-o fi rău noului meu vechi prieten?". Zis şi făcut. Intră în casă cu mare fast şi, dă mă rog, fiind cel mai pizdos garçon din sat, cu o turmă de bodyguarzi în spate, trage o salutare buruienoasă: "Luami-aţi pula la interviu!". La auzul acestor cuvinte, acestor laxative înaripate, Lupu s-a trezit tresărind în pat. Vânătorului-filat asta-i trebuia. Îl văzu tolănit acolo şi se apropie de pat, zicând:     - Ei drăcie, nu-mi închipuiam c-o să te găsesc aici, ticălosule! De când te caut!     - Da' ce dom' Vânător, v-aţi zaibit să căutaţi păpuşarul, de mă căutaţi pe mine?     - Băi Lupuşor, nu freca menta la mine, că-ţi crap ţeasta cu toporul!     - N-o să-mi faci tu nimica!, replică Lupul. Dacă îl chem pe Plahiş, ai să-ncepi să te chiş! Aşa că stai mărojel cuminşior.     - Cine, mă? Plahiş? Băi eu vă omor pe amândoi, mucoşilor! Tu şi, mă ameninţi?     - Nu sulă filatelistă, eu mă joc de-a intriga!    Nimeni, niciodată, nicăieri nu l-a jignit pe Vânător în aşa hal. Incredibil, ce tupeu! Vânătorul îşi potrivi puşca şi, iritat la culme, voi să tragă, dar în clipa aceea îi trecu prin minte altceva: "Dar dacă nenorocitul ăsta l-a înghiţit pe ded? Poate aş putea să-l scap." Aşa că nu mai trase, ci luând o foarfecă, începu să taie burta Lupului, aidoma destrăbălatei sinistre din filmul francez "À l'intérieur". Năprasnic se zbătea cel ce nu-şi schimbă năravul. Era ţinut de labe aşa cum ţin măcelarii o scroafă excitată la abator. Abia apucă să facă două-trei tăieturi, că văzu strălucind balcâjii de jiţăl a Scufiţelului Roz, iar când mai făcu o tăietură urmaşul legitim din flori de partid a pornostar-ului Yordan, sări afară şi strigă:     - Vai ce spaimă am tras! Am crezut că mă va duce în burtă domnului Schin din Cloniţa! Of doamne, dumnezăule, am scăpat de românizare! Să trăieşti, Vânătorule-filat!     După aceea l-au scos şi pe bunel. Ăla era încă în viaţă, gata-gata poate cumva de încă vreun măndăţel prezidenţial. Oricum, avea să se descurce, căci abia de mai răsufla.       Între timp, Vânătorului-filat îi veni în cap o idee genială, într-atât de genială încât la auzul ei, Chuck Norris ar fi plâns în băsmăluţă:      - Paţani, da' ce-o fi dacă ni-om bate joc de Lup şi l-om blestema oleacă?      - Cum? a întrebat oarecum nedumerit Scufiţelul Roz.     - Ei deamu' cum amuş ai să vezi, zise Vânătorul trădând pe suprafaţa râtului o fizionomie de orgasm lesbian. Luă telefonul, dădu nişte ordine incomprehensibile şi, în nici trei minute după, iată că intră în cameră patru vlăjgani, cu multe cărţi în mână.      - Vârâţi'i-le în burtă, cât îi deschisă!      Flăcăii umplură cu ele burta burta Lupului. O ticsiră întratât de bine, de părea Lupu bolnav de gălbănări tipografice.      Când se trezi, Lupu voi s-o ia la sănătoasa, dar cărţile îl oprimau atât de apăsător de la plămâni până în prostată, că dihania de doi metri se prăbuşi la pământ şi dădu ortu' popii.        Cei trei nu-şi mai încăpeau în piele de bucurie. Mâncau tustrei cozonac şi-l ungeau în gât cu vodcă. Printre ciocniturile de păhărele, Scufiţelul Roz, curios din firea sa, îl întrebă pe cel filat:         - Dom' Vânător-filat, da' ce fel de cărţi erau acelea din burta Lupului?    - Ei Scufiţele, erau mai degrabă lucruri... lucruri incompatibile: pe de-o parte - mâzgâliturile lingvistice ale lui Stati, dicţionarul acela ibucii, care prinde praf pe la Moldpresa; pe de altă parte - DEX'ul românesc de la Gunivas.       - Hm, interesno, asta făcea parte din blestem?       - Da, odoraş, eu l-am blestemat cu "blestemul politicianului moldav".       - Asta cum?      - Ei cum, cum? Atâta cum, cum... Cu curu-n drum! Iaca aşă: dacă avea să trăiască, viaţa lui avea să oscileze între politicul "moldovenească" şi ştiinţificul "română". Iar chinul de a nu vorbi ca lumea nici una dintre ele, apăsarea asta internă de neapridilioncă, oricum avea să-l omoare în curând. Da' văd că o zdohnit mai degrabă decât credeam.        - Da, dar noi totuş' grăim moldoveneşti!        - Nu, boule! ... noi grăim banditeşte... BAN-DI-TEŞ-TE!*
Scufiţelul Roz (IV)


    Deîndată ce se văzu înăuntru, Lupu se repezi glonţ spre patul bunelului şi, fără să scoată vreun sofism de mahalagiu, îl înghiţise pe bătrân cu tot cu câcat. Lupu se cam încreţise la mutră, ori bătrânu' era prea acru, ori câcatul prea dulce. Apoi, cu o galanterie demnă de miss buricul-pământului, se îmbrăcă în hainele prăfuite de general ale moşneagului. Trase perdelele şi se culcă în pat.      În vremea asta, Scufiţelul Roz culesese atâta mo(n)strălău că abia îl mai putea duce. Cum se zbenguia el de colo'-ncoa', deodată îşi aminti de bietul bunel, aţintit la pat şi neajutorat. Porni deci în grabă spre căscioara din marginea Botanicii. Nu mică-i fuse mirarea când văzu uşa de două tone, deschisă vraişte. Când intră în odaie, îl cuprinsese strâns neliniştea, iar stresul îl bătea măr. Totul i se părea atât de straniu, încât îşi scuipă în sân o flegmă filoxerică, şi-şi zise:  "Vai Doamne, ce-o fi azi cu mine de mi-e aşa de frică şi mă cac pe vine? ... Că doar alte dăţi mă simţeam atât de bine la bunelu' acasă!". Fără să mai aştepte, vreo bâtcă după cap din întuneric, ca în filme, strigă ca ars la cur: "Dozdrastvuyet sovetskii soyuzzz!!!". Dar nu primi nici un răspuns, şi, din păcate, nici bâtca după cap.      Cu un aer de mare anchetator se apropie atunci de pat şi dădu perdelele la o parte. "Bunelul" stătea întins în pat ca peştele în conservă, cu o şleapcă demodată trasă peste ochi şi  avea o înfăţişare atât de ciudată, de ziceai că-i umflat de băutură. Totuşi, Scufiţelul întrebă:      - Vai, bunele, da' de ce ai urechi atât de mari?      - Ca să te pot auzi gâfâind mai bine!      - Vai, bunele, da' de ce ai ochii atât de mari?      - Ca să-ţi pot vedea borta mai bine!      - Vai, bunele, da' de ce ai mâini atât de mari?      - Ca să-ţi pot da muie mai bine!      - Vai, bunele, da' de ce ai aşa o gură de mare?      - Ca să pot lua muia mai bine!      - Vaaaaaaai, bunele, da' de ce ai coşcogeamite pulă?      - Da' tu ghici?!      - Ca să mă fuţi mai bine?      - Iete şi nepoţăl(că) deşteaptă am! Hai, buca sus!      N-apucă să sfârşească ultimul cuvânt că deja şedea buca Scufiţelului în sus, cam la 45°, gata de o sodomeală una cu pământul. Actul în sine nu a durat cine ştie ce, căci Lupu pe cât de înalt era, pe atât şugubăţ în virilitate l-o făcut măsa. Bietul Scufiţel Roz, buimăcit parcă de aşa futai iepuresc, dar vădit satisfăcut, începuse să plângă:      -  Bunele, iartă-mă, te rog... Tu m-ai blogoslovit cu pulanul tău arţăgos, da' eu simt că n-oi putea să te ferişesc aşa cum tu pe mine... Chirtoşelul cel Chior o adus căruţe noi în sat, o tihnit putoarea de la Fântâna Vădanei, le-o făcut la sugaşi locuri de joacă... locuri de spart capul şi julit labele... lumea pe Chirtoşel îl vrea.      - Lasă nepoţele, eu am încredere în tine: dacă nu câştigi te dăm pe mâna lui Muntian, da' acela când fute, apu' tucma Dumnezău îl laudă, zise Lupu cu un ton extrem de pricolitor, ton pe care Scufiţelul Roz îl înţelesese foarte bine.      - Eu ştiu... Yordan i-o trecut prin ospeţie... Apropo, bunele, tu la aşa moldovan ai lucrat toată viaţa ta? şi scoate din torbă, de-i arată căpcăunul perfect basarabean, fraged şi numai bun de zombat.      "Wolfnelul" extrem de fericit de o a treia porţie de carne proaspătă, neplanificată, îl urmărea cu atenţie pe Scufiţel, cum ăla îşi prezenta trofeul. Bunelul adevărat încă se mai vârcolea în maţele perfide ale Lupului, aşa că, pentru a-i ţine companie şi îndărăt borfotelii unei porţii modeste, Lupu, profitând de momentele de lejeritate behavioristă a Scufiţelului dintr-o înşfăcătură i-a muşcat capul sumbsemnatului. Zombatul moldav, slab din fire cum îl ştim, la vederea unui astfel de carnagiu medieval, a leşinat mortal. De aici şi până la digestie a fost doar o problemă de farfurie şi un sistem dentar pe măsură. După ce-şi potoli foamea, Lupul se culcă din nou în pat şi, prinzându-l somnul, adormi şi începu să sforăie de se cutremurau tapetele cu Lenin.
Scufiţelul Roz (III)


     Scufiţelul Roz ridică privirea şi când văzu splendoarea oraşului, bonitatea silvică a buruienişului urban, convieţuirea măreaţă a ghiogarilor de cartier, când privi mai cu luare-aminte la umbra sovietismului barbar ce-l înconjura pretutindeni, îşi spuse în sinea lui: "Mare bucurie i-aş face bunelului dacă i-aş aduce un buchet din mostre proaspete din toate aestea, să vadă şi el cât îi de bună viaţa şi cât de bine le merge urmaşilor urmaşilor urmaşilor lui Ştefan. E atât de dimineaţă că nici nu mi-e teamă c-am să întârzii!".     Se abătu deci din drum şi o luă printre blocurile cu 9 etaje, hruşiovşi, brejnevşi, stalinşi şi alte construcţii eterne. Rupea de aici un cap de gopnic, de dincolo o barsetcă plină cu seminţe, dar îndată i se părea că puţin mai încolo îi zâmbeşte sarcastic un maimuţoi şi mai ochios, alerga într-acolo şi tot culegând bucăţi de corp uman, inteligenţă artificială, dar şi experienţă, se pierdea tot mai mult în adâncul junglei urbane. Chiar dacă ar fi întârziat, se consola cu ideea că iată, ar fi reuşit să strângă ca din Lego, un moldovan adevărat, un manechin secerel & ciocănaş perfect, iar asta i-ar fi plăcut la nebunie bunelului. Un moldovan prost ca noaptea, needucat, jegos, bădăran, blatnoi, un zăc pentru care ruşii reprezintă promotorii mesianici ai adevărului şi dreptăţii; un moldovan bleg la minte şi săritor la nev... nevroze.     În ăst timp însă Lupu porni de-a dreptu' spre casa bunelului într-un troleibus ruginit, de curgea de pe el depunerile ca mirificele cascade de la Saharna.      - Care-i, bleadi, acolo?      De sub fereastră, un glas dulce ca după beţie, intonă:    - Eu sunt, Scufiţelul Roz, şi-ţi livrez cozonac şi o sticlă de vodeară. Nu fi atât de hain, deschide uşa!     - Nabireşte codu' şi intră! răspunse bunelul, că eu în chizda Liolii mă simt huiva şi nu mă pot da jos din pat.   Hodoron-tronc, pizdîc-huiac, colac peste pupăză, Lupu nu se aştepta la una ca asta. Codificarea criptografică a mediului înconjurător nu-i putea fi specifică unui ghiuj bătrân, dar, se gândi el, probabil mânat de marţolea Ghimpul, bunelu' îşi luase măsuri de precauţie. "Şi acum ce mă fac?" cugetă Lupu în timp ce ţintise cu privirea tastiera cu chirilice de la uşă. "Ca esenţă şi ca formă, eu sunt un băiat dăştept, cu spete, cu Asachi într-o emisferă şi cu USM în alta. Până n-o venit Scufiţelul Roz, genialitatea mea va isprăvi codul. Ca formă îl pot aborda cu un patch; ca esenţă cu un crack. Iar cum Xenofon, Gramafon, Saldafon şi mai ales Plafon afirmau că "esenţa-i şeea şi conteazî", am să-i dau cu crackul. Şi a scos Lupu din buzunarul lăuntric câţiva solzi de crack dintr-o cânepă crescută pe dealurile Sorocii ... şi l-o pălit pe Lupu bucuria şi euforia.    "Butoane, ha-ha-ha, taste, hi-hi-hi, knopşi raznîie, pizdeţ, ha-hi-ho, i-ha-ha". Şi se uita Lupu ca boul la poartă nouă. Boul măcar ar fi dat cu coarnele, da' el cu ce să lovească? Ba dădea cu curul în clanţa uşii, ba se freca de uşă ca o călugăriţă în călduri, ba scuipa pe mâner, imaginându-şi că, poate-poate, se topeşte clanţa de la atâta aciditate. Nimic, frate!    - Şi pizda mătii faci acolo la uşă? Şi iară nu te-o futut Grivei şi n-ai astâmpăr? se răstise bunelul.     - Nu, bunele! În drum spre tine am inhalat nişte toxine otrăvitor de toxice, iar acum mă cam doare băşcălia...    - Dumnezăi şi Cristoşi de nepot ce mai am! Hai mai repede că mor de foame, debilu' dracului!      - Vin imediat!     КПСС - nu. РССМ - nu. СССР - nu. Маркс - nu. Энгельс - nici atâta. Красная вафля - nu. Русыйя - nu. Сэшера шы шиоканул - nu. Цынта шы гайка - nu. "Cu aşa succes ghicesc codul când îmi văd alunica dintre pulă şi cur" îşi zise Lupu, privind jalnic la uşă şi uşa la dânsul. ... "Ia-n stai oleacă!". Se ridică ca ars la cur şi tapă: "Сынтем ромынь шы пунктум". Uşa se deschisese ca o binecuvântare...
Scufiţelul Roz (II)
 

     - Bună ziua, Scufiţelul Roz! îi zise el.     - Bună să-ţi fie inima! Mulţumesc frumos, Lupule!     - Încotro aşa de dimineaţă, ca formă şi ca esenţă?   - Ia, până la bunelul, vojdiul vojdilor, împăratul cel mai regesc al tuturor preşedinţilor voievozi!     - Şi ce duci acolo, în servietă?     - Cozonac şi vodcă. Mama a făcut iei nişte cozonac la noi la Biroul Central al КПСС şi-i duc olecuţică şi bunelului, care-i moleşit şi slăbit, să mănânce şi el, ca să-şi mai vină în fire.     - Hm, dar ca formă şi ca esenţă, nahui bunelului tău puteri? El şi-o trăit traiul şi şi-o mâncat mălaiul...     - Mama spune că el are mari şanse să revină în putere şi la putere, mai ales înspre toamnă când se coace "pepenele-verde" şi trec căldurile liberalilor.      - Da' unde şade bunelul tău, Scufiţelul Roz?     - Colo înspre Porţile Urbei, în cartierul Grădina Gopnicilor, la vreo juma' de ceas de aici. Cum ajungi la Stadionul "Boul cu blană", dai şi peste conacul lui, iar ceva mai la vale e "Vosmiorka", pe care ar trebui să o ştii după beţiile sfeclomiţânice şi lacul în care borâtura a înlocuit apa.     - Nu vreau să minimalizaz ca formă şi ca esenţă acest dialog clauzal, însă blea, boule, nahui te-ai oprit la Hristo Botev street, baran diareic, dacă mai ai de huisasit dohrena pe jos?     - Lupule, Lupule... Rapănul ţi-l schimbi, dar mandavoştile din creier ba! Eu intenţionat m-am oprit aici, dintr-un simplu motiv: cât parcurg calea acestui drum o să am ocazia să vorbesc cu babe şi moşnegi, cu iepe proaste, cu rusălăi şi hahlodrani... Este de lucru... Sondez şi eu terenul cu ampulămetrul meu politic.     - La cât de gay ţi-e scufiţa, îmi închipui ce sondezi tu - cururile umede ale veteranilor. Da' ladna, fără supărare, eu şutesc.     Lupul îşi zise în sinea lui: "Prostuţ îi copchilu' ista! Ce mai îmbucătură pe cinste ar fi el şi electoratul său de stânga, zău aşa! Cu mult mai gustoasă decât bătrânul! Da' e vorba că trebuie să fiu şiret şi să ticluiesc în aşa fel lucrurile, ca să pun mâna pe tustrei: pe Scufiţel, pe ghiuj şi, caneşna fără doar-se-poate bez bazara, pe electorat.     Şi merse Lupul o bucată de drum alături de Scufiţelul Roz şi apoi începu să-i spună cu glas mieros:     - Măi Scufiţelule Roz măi, ia te uită ce găuri în asfalt strălucesc în jurul tău... ia uite cât jeg pe străzile estea... ia priveşte ce bunătate de bomji stau la tot colţul... priveşte ce brusturi cresc din crăpăturile străzilor şi tu nu iei nimic în seamă măcar... Şi îmi pare rău că nici nu auzi ce dulce sfredelesc şi dărâmă muncitorii patrimoniul arhitectural al oraşului, de o valoare istorică nestemată! Aşă de serios păşeşti pe drum, cufundat în treburile tale, de parcă ai avea de pierdut la alegeri... Şi e atât de plăcut să hoinăreşti şi să zburzi prin oraşul fără iluminare stradală, cu canalizaţii înfundate, cu pedofili şi violatori, cu câini vagabonzi, gopnici, cacioşi; e aşa de funny, dar tu...
Scufiţelul Roz (I)


     Pe vremea când Breivik făcea labă în faţa plasmei chineze cu imagini tridimensionale, pentru a-şi mai întârzia moartea cu vreo trei minute eterogene, în cealaltă parte a Europei, la mii de kilometri distanţă, trăia un băieţandru tortoşel şi rotunjor, de ziceai că-i porc numai bun de piftie. Lumea îi spunea "Don", însă dânsul, mare fan James Bond, o făcea pe durul şi şmecherul când se prezenta: "Don... Don Don". Şi era popular tipul, mai ales în nordul ţării şi la Chişinău. Donduşăniul fabrica bifidoc cu numele lui, la Briceni toate casele de toleranţă îi erau dedicate, iar Bălţiul fabrica dildouri de culoare pătlăgilie etichetate simplu: "Don Don". Şi oricine îl vedea, îl îndrăgea pe tip, căci nesecat îi era izvorul de carismă. Dar mai drag decât oricui îi era bunelului, care nu ştia ce daruri să-i mai facă şi prin ce bortă să-i mai sufle. Odată bunelul, ghiujul Boronin, îi dărui o scufiţă roşie ca sângele de comsomolist turbat şi pentru că-i şedea tare bine băiatului, nici nu se mai gândea să poarte altceva pe cap. O scotea numai atunci când maică-sa, păroasa pe mâini Tkachuka, o spăla în chinuri demonice. În câteva săptămâni scufiţa se decolorase de atâta grijă maternă, transformându-se într-o boneţică roz, dar care, din fericire, îşi mai exercita funcţia semiotică. Într-o zi maică-sa îi zice:    - Scufiţelul meu Roz, i-a bagă-n coşuleţ bucata asta de cozonac cu stafide testiculare de-ale preotului Marx şi bunătatea asta de vodcă şi du-le bunelului, că-i debil de cap şi stă la pat, iar bunătăţile estea o să-l ajute să-şi mai revină în puteri. Da' vezi, hai sictir!, mai înainte de a se lăsa căldura soarelui şi toropeala liberalilor. Caută să mergi frumos, să nu te abaţi de la drum, să iei marşrutca, altfel cine ştie dacă te duci pe jos, ai putea să cazi şi să spargi sticla cu elixir, că tu, dă mă rog, eşti căscat ca şi taică-tu şi atunci bunelul cu ce-o să se aleagă? Iar când o să fie să intri în casă, să nu uiţi să-i dai bunelului un "Dozdrastvuyet Sovetskii Soyuz!" şi vezi, să nu înceapă a-ţi umbla ochii prin toate ungherele, ca la un handicapat.    - Aşa am să fac, mămică! îi făgădui Scufiţelul Roz şi-i îmbălă mâna la plecare.    Bunelul locuia la Botanica, cam la vreo juma' de oră de Râşcanovca. Şi cum păşeşte Scufiţelul Roz pe Hristo Botev street, iată că-i iese Lupu în cale. Dar Scufiţelul roz nu ştia ce lighioană animalică, mocârţan înnegurat, papagal eclectic, hemoroid lexicologic, nucleoproteidă expresivă, bocanc scribăreţ, marionetă frugală, haimana de ofsaid, puţar siamez, butuc plahotniuchist, evocator iureş, lăstun pomanagiu, oblon glasat, coropişniţă mazilitoare, reformator ezoteric, halvagiu politic, palavragiu falimentar, căuzaş manevrabil, erou de pesmete, familist plătibil, scolast cotonogit, aldămaş mintal, sibilic longitudinal, vacuum gâlcevitor, bubă microsocială, ligav prezidenţial, cătinel de bulbuc, metru de bâl-bâl era Lupu şi nu se temu de fel când îl văzu.
Război în Europa: În interesul cui?


     Varg Qisling Larssøn Vikernes, sau mai cunoscut ca Varg Vikernes, este omul din spatele proiectului muzical Burzum, o voce proeminentă a păgânismului odalist. Odalismul, un termen inventat de însăşi Varg, este un amestec de păgânism, naţionalism tradiţional, rasism şi ecologie, acesta fiind strict antagonist cu termenul de "civilizaţie modernă" pe care el îl echivalează cu capitalismul, materialismul, iudeo-creştinismul, poluarea, urbanizarea, amestecul de rase, americanizarea, socialismul şi globalizarea. În Norvegia, este cunoscut sub numele de "Greven" (Contele, în norvegiană). În rândurile ce urmează vă propun o traducere al ultimului său articol, scris  în urma recentelor evenimente din Regatul Norvegian."Război în Europa: Partea I - În interesul cui?     Mulţi susţin că domnul Breivik, de fapt, a executat ordinele Mossadului, pentru a pedepsi "palestinofilia" Norvegiei promarxiste, însă, înainte de toate el a ridicat un steag fals pentru exremiştii de dreapta prost informaţi, iar ceea ce a făcut a fost o operaţiune de tip "steag fals". (n.r. Operaţiunile cu steaguri false sunt operaţiuni sub acoperire, care sunt concepute pentru a induce în eroare publicul, în aşa fel încât operaţiunile par ca şi cum acestea sunt efectuate de către alte entităţi.)    Manifestul său este imens, aproape 1500 de pagini, şi este destul de complet atât în privinţa a ceea ce spune, cât şi în ceea ce a făcut. Există însă câteva fapte care nu au nici un sens pentru mine. Cum dânsul (n.r. domnul Breivik) poate enumera problemele cauzate de evrei din istoria ţării noastre, fără să menţioneze măcar într-un cuvânt vreun exemplu? El atacă simptomele de care suferă Europa, însă nu cauza acestora.    El de asemenea este un francmason, ceea ce cu siguranţă nu ne oferă prea mult sens. Francmasoneria este evreimea internaţională în cea mai rea manifestare a sa: ei vor să distrugă toate naţiunile de pe Pământ şi să construiască hramul evreiesc mondial, subjugîndu-ne lor şi acoliţilor lor - masonii.    El deasemenea este un creştin. Acest fapt oferă un sens oarecare lucrurilor, însă care ar fi acela? Evreii au creat creştinismul sub forma unei religii pentru ne-evrei, pentru ca aceştia din urmă să devină idolatri ai jidovescului "Dumnezău" fals, astfel încît europenii păgâni să se transforme în sclavi, în instrumente puternice în mâinile evreilor. Au născocit evreii şi islamul, sau au profitat de momentul când a apărut - nu se ştie, dar cu siguranţă cunoaştem că evreii întodeauna au promovat conflictul între aceste două religii şi continuă să o facă. Când creştinii devin prea puternici, evreii susţin musulmanii, ca să-i slăbească pe creştini. Când musulmanii devin prea puternici, evreii îi susţin pe creştini, ca să-i slăbească pe musulmani. Deseori ei susţin ambele părţi, dacă ambele sunt prea puternice şi o fac în modul cel mai discret. Creştinii omoară musulmani, şi viceversa, iar evreii râd în umbră, profitînd de toate acestea.    Domnul Breivik fie a intrat direct în capcana lor, cum au căzut şi cad de multe ori creştinii în trecut şi prezent, fie lucrează pentru ei cu bună ştiinţă, de altfel cum au lucrat şi lucrează în trecut şi prezent. Creştinii şi musulmanii, doamnelor şi domnilor sunt doar nişte soldăţei / carne de tun pentru evrei şi misiunile lor de înrobire.     Ce a spus domnul Breivik este în mare măsură adevărat, în toate, cu excepţia, în ceea ce el nu spune: că evreii sunt la originea tuturor acestor probleme şi că acestea au fost create de evrei ca să ne slăbească. Tot ce trebuie să facem pentru atrage acest act de violenţă în favoarea noastră este să spunem franc fiecăruia: evreii au creat marxismul, feminismul, creştinismul (trebuie să vă reamintesc că Isus şi Pavel au fost evrei?), aşa-numita psihologie, afacerile bancare ("creditul"), mişcarea hippie şi alte ideologii şi doctrine care sunt îndreptate spre distrugerea şi anihilarea naţiunilor în Europa. În spatele fiecăreia veţi identifica un evreu (sau un mason)!    Cum aţi putut trece cu vederea una ca asta, domnule Breivik?    Lucraţi pentru evrei, nu-i aşa domnule Breivik, ca să unificaţi toţi radicaliştii de dreapta sub un steag fals? Vreţi să sustrageţi atenţia de la inamicul european al evreilor în altă parte? Sau, probabil, nici nu ştiţi că aţi fost folosit de maleficii evrei?    De aceea acum nu numai creştinii omoară musulmani, şi invers. Extremiştii de dreapta, la fel, ar trebui să ucidă extremiştii de stânga, şi viceversa, după cum presupun? În asta a constat planul? Aţi mers la acest fapt pentru a recruta chiar şi extremişti de dreapta în folosul evreilor?    Cine câştigă din asta? Israel! Evreii! Agresiunea noastră nu va fi îndreptată împotriva lor, chiar dacă aşa ar trebui să fie. Noi vom lupta unul împotriva altuia, în timp ce ei vor râde în taină, asigurîndu-şi beneficii din suferinţele noastre, încet, dar sigur, trăgînd sârmele robiei în jurul corpurilor şi picioarelor noastre.    Da, apropo: naţionaliştii adevăraţi nu-şi ucid copiii propriului popor, chiar dacă cineva încearcă să le spele creierii, cum a făcut-o AUF (n.r. Arbeidaranes Ungdoms Fylking - Liga Tinerilor Laburişti). Ei erau (pînă când) nu extremişti marxişti, ci doar copii." Traducere: Barbaroş Leon Asbjørn
Inter(n)view fic(s)ativ: Ion din Anina


     (Peştera "Raţa mută". Coboară seara. Stăm la o piatră şlefuită alehamite. Pe ea, carne macră de un palid luxuriant. Nu ştiu de ce, poate din pricina semi-casetofonului Nokia aflat între noi, care înregistrează conversaţia, constipăm volumul discuţiei. Rostim vrute şi nevrute aproape în şoaptă). Léon Asbjørn: Să ne întoarcem puţin mult în urmă, Ioane. Ce an era când, dezlegat de la matca telurică, ţi-ai făurit viaţa împotriva uitării?Ion din Anina: (Ion din Anina - cea mai veche mandibulă de Homo Sapiens descoperită în Europa. Morfologic este impotent. Cel puţin aşa credeam, când gesticula, îngâna şi răsufla expresiv n.r.) Agangîngî. Rautap ut se iimde. ( tr. "Foarte demult. Vro' patru zeci mii de ani în urmă.")L.A.: Hm, fără nici o reticenţă, anul 37.429 înaintea lui Ji(u)sus din paşaportul tău carbonic, nu-ţi oferea prea multe perspective la o viaţă decentă. Tu cum ai trăit?I.d.A.: Pazarmantîc ţorantac ker atîcarataţ. Ălcam misgon îra dic îpanos. Futufutu arpi, futufutu acvaşe, afutunaran linas noc adîcmedoc. Erapatan igve aţîvac... ( tr. "Erau timpuri foarte grele. Mâncam ce se găsea pe lângă colibă. Uneori vânam păduchii de pe mine, alteori vânam lepra de pe alţii. Tare grele timpuri au fost...").L.A.: Nu mă pot abţine să-ţi pun o întrebare actuală: dacă ai fi trăit astăzi, pe cine "futufutu"?I.d.A.: Green Huills, Fudesco, ar ( tr. "sau") Piaţa Centrală.L.A.: Ce ne poate spune Ion din Anina despre timpurile noastre, în comparaţie cu "aţivac"-ul ( tr. "viaţa") trecut?I.d.A.: Contrar aparenţelor create de temperamentul meu pasional, în fond nu sunt un om al regretelor. Sunt totuşi un Sapiens, iar raţiunea ≠ regret.L.A.: W(o.O)w, vorbiţi româna?I.d.A.: Politiq - nu; ştiinţifiq - da, dar dzipindze.L.A.: Atunci de ce până acum, în cadrul interviului, nu aţi folosit-o? I.d.A.: Vezi tu, când vorbesc limba mea arhaică, pot mânca fără să mă înec. Tu de ce crezi că stătea carnea pe masă? Să prindă muşte? (Râde ca un circuit cu dublu standard, sacadat şi polarizat n.r.). În "rumână" poţi numai vorbi, dar nu şi mânca.L.A.: " Politiq - nu; ştiinţifiq - da, dar dzipindze." - Acestea au fost cuvintele dumneavoastră. Ce vor să ne spună ele?I.d.A.: Pentru mine contextul e cel care excită coardele vocale. Când sunt la "mamaliciki", vorbesc româna. Aici la voi, în Muiedova, e mai complicat. Depinde de context şi perspectiva lui. Pentru tine şi publicul larg de aici, eu ştiu doar moldovenească, căci între Nistru şi Prut "yayţa jgut".L.A.: Dacă tot am ajuns la tema dată: Ion din Anina "vs." sau "şi" politica. Ce s-ar putea de zis, ce aţi putea zice?I.d.A.: Eu fac dragoste mai tot timpul: îmi bag pula în politică mai tot timpul. Pulu, Lifat, Mpughi, Puluhniuc? Who cares de coAIE? Gândesc doar să materializez un adevăr: politica este indivizibilă, ca o curvă. Dă la toţi şi totodată la nimeni, iar virginitatea ei este un ideal. Aşa că nu vă lăsaţi duşi de nas, val sau alte "huynaele": căutaţi fericirea în altă parte. În carne, cum o fac eu, în scris, în labă, în Internet, în prieteni, în laba prietenilor, în prietenii cu labe... în dragoste la urma urmei...L.A.: Poate că în clipa aceasta întrebarea pe care vreau să ţi-o pun pare stupidă. Ea m-a urmărit, totuşi, de-a lungul interviului în româna moldovenească sau moldoveneasca română, aşa că ţi-o pun. De ce eşti totuşi trist, Ion din Anina?I.d.A.: Carnea era cam veche... O sa fac indigestie. (Dialogul meu cu Ion din Anina, primul om din Europa, s-a oprit aici. Şi de-abia acum îmi dau seama că am uitat să-i pun câteva întrebări importante. Cum, după atăţia ani, el încă mai are forţă să caute fericirea? Chiar şi în carne... Oare nu-i ferice că încă mai trăieşte? Sau? Cum? Şi? Risc să "chic" în monolog - olog de unul singur).
Soluţia?


Mănânci seminţe?Eşti plin de fiţe?Iubeşti Moldova?Te fuţi huiowa? Ţi-ai luat muie?Tkaciuk te-ncuie?Eşti maldavan?Krutoi paţan? Vrei primăria?O pulă ţia! Te simţi furat?Guzgan umflat?Voronin vrea?Şi tu i-ai da? Te dai barzoi?Sovietic coi?Sau expulzat,Gandon de stat? Un sfat,Pe care şi tătuca Lenin l-a urmat:Te urci în pat...Îţi bagi în cur Un falus surŞi-l rogi pe Marx să-ţi deaPrimăria de tejghea.
Pestă debordantă


" Finisez această campanie încrezut că cetăţenii vor şti să ne dea o apreciere raţională, după merite şi după competenţă. "(Igor Dodon, candidat PCRM la funcţia de primar - Chişinău)      Aţi vrut alegeri? Na-vă în pizda măsâi alegeri! Aţi vrut democraţie? Na-vă în Cristosu' lu' Dumnezău, democraţie şi libertate! Mai vreţi integrare europeană? Puneţi-vă pofta-n cui! Gata! Basta! S-o zis cu toate! Sunteţi de râsul lumii!     Subiectivă gândire, aşă-i? Desigur c-o să fie subiectivă, că-i fătată la cald, după proaspetele "alegeri" locale din RîMî. Şi mai subiective o să fie în rândurile de mai jos.     Ieri, 5 iunie, o fost sărbătoare-n Basarabia. Care la vot, care la băut, care la frigărui, vro' doi la violat şi restu' la plimbat vacile prin luncă. Ziua se prevedea frumoasă, optimistă în structura ei vaginală şi cuviicioasă în cea mintală. Păsărelile cântau balada "Mergi la vot, că de nu îţi dau în bot!" şi totul era bine şi caldura umană răsfutea sufletele oamenilor. Bucuria generală era atât de mare în deplinătatea ei, încât ţi se părea că utopia lui Owen si Fourier a avut loc. Doar că, ştiţi cum se spune, e bine acolo unde nu-s moldoveni. Din păcate moldoveni au fost şi sunt mulţi. Nu geografic, ci afectiv. Emotivo-transcedental cu incursiuni istoriceşti. Seara a venit cu o încheiere happy-endică: exit-polluri, sondaje de tot felu', şampanii şi reportaje cu duiumul.       Astăzi, 6 iunie, situaţia e viceversa. Sărbătoarea a lut sfârşit, iar jălea, ciuda şi nervozele au  cam luat cu asalt opinia publică. Şi nu numai pe dânsa! Pe mine tot. Dodon, comunistul cu nume fonetic de prezervativ, îi pe cale să ia primăria Chişinău. Igoraş ca Dodon şi Dodon ca Igoraş, nu-i pe asta, las' s-o ia! Pe mine nu mă deranjează dânsul, ci profilul electoratului moldav.      Aşadar, electoratul... Moldovenii ăia de care vă spuneam mai sus... Păi iată se creiază impresia că nu omul a mers la vot, ci vaca, băutura, stomacul şi sexul. S-a votat ca naiba! Câte de imbecil tre' să fii să-l faci pe sămânţaru' Dodon - primar din primul tur? Ai? Nu mult, e destul să fii moldovean prost, zombat şi drogat. În cazul RîMi, ambele sensuri, propriu şi figurat, sunt valabile. Moldoveanu' e prost de aia că i se suie rusu'-n cap şi-i dănţuieşte "Chastuşka" de cheleşte săracul. Moldoveanu' e zombat căci suge muie informaţională de la NIT şi N4 şi-i tare lehamite să mai cântărească lucrurile din alte puncte de vedere. Moldoveanu' e drogat căci îşi bea minţile zi de zi, cu promisiuni utopice de când Stalin era fată mare şi nici ciclul nu-l străpungea. Moldoveanu' îi moldovan, o pseudo-entitate mutantă, o adunătură de boi cornoraţi şi vite răstrapenetrate. Şi toată gândirea asta, dacă poate fi numită gândire, toată suflarea asta de borâţi evlavioşi, îşi continuă ascendenţa. Sunt ca o pestă, o ciumă a zilelor noastre. Alegerile din Chişinău au demonstrat-o. Şi când te gândeşti că Chişinăul ar trebui să fie un model pentru ţară, un model de intelectualitate şi discernământ... păi ţi se face şi mai roşu-n faţa ochilor...      S-a votat cu orice, numai nu cu cap... Aş mai zice multe, da' trăiesc printre blegi, deci moldoveni, şi mi-e cam în grijă să nu le crească coarnele şi mai tare... mai ales că Dodonel, iaca, iaca, îşi mută curu' în fotoliul de primar.
Moldoparametri (II)


Aşadar, tu ştii că eşti moldovan(că) dacă:Nunta are cel puţin 150 de invitaţi, cel mult... reper nu există. Această mulţime de oameni a fost invitată numai pentru bani. Când o fată (femeie) te întreabă: "Tu mă iubeşti?" şi tu îi răspunzi: " Şi-i cu tine fă?" Ai scris cel puţin o poezie şi profesoara te-a impus să o faci. Ai experimentat arta mixului de alcool - bere, vin, vodcă, coniac, şampanie; şi toate combinaţiile posibile între ele. La prânz bei un păhărel de vin, indiferent dacă faci degrabă 5 ani sau 50 de ani. Eşti convins că doar vinul roşu îţi oferă cea mai bună protecţie împotriva radiaţiei - cu cât mai mult bei, cu atât eşti mai protejat. Şi, desigur, eşti capabil să-l întorci prin demonstraţii ştiinţifice... Cele mai multe din prieteniile tale sunt stabilite precum bazele în alcool. Cu cât prietenia e mai de durată, cu atât mai rău pentru tine. Îţi stabileşti legături putenice de "cunoştinţă" cu o mulţime de oameni, în speranţa că asta îţi va fi de folos pe viitor. Poţi găsi un proverb sau o zicătoare pentru orice situaţie în viaţă. Vorbeşti un amestec de sunete româneşti şi ruseşti, fiind în acelaşi timp mândru de asta. Ai fost la piaţa Centrală măcar o dată în viaţa... În fine, asta e Mecca moldovenilor. Opera sau teatru? - Discotecă! Crezi că vinul moldovenesc este mai bun ca vinul francez, chiar dacă nu ai gustat niciodată vin francez. Ai fost martor pasiv sau activ la o dispută transcedentală: " Ce limbă vorbim? Româna sau moldovineasca?" Nu recunoşti că dai mită, dar te vâri nesăponit în curu' celui vizat cu: flori, ciocolate, şampanie, masă, cadouri... etc. Lista poate continua...
Moldoparametri (I)


     În natură există români. În natură există ruşi, ucraineni, bulgari şi ţâgani. Natura împreună cu istoria o mai făcut să existe un lucru: moldovenii (moldovanii, maldavenii, maldavanii, moldoboii), ca mixtură între etniile sus-numite. Pentru asta nu i-aş mulţumi naturii, cu atât mai puţin istoriei. Dar lucrurile fiind aşa cum sunt, poţi doar să te mândreşti că nu eşti ca dânşii... Sau poate eşti? Suntem? Sunt? În rândurile de mai jos vă propun unele caracteristici, însuşiri definitorii unui "true" moldovean. Aceşti parametri sunt relativi desigur, însă, pun rămăşag că vi s-au întâmplat măcar o dată în viaţă. Aşadar, tu ştii că eşti moldovan(că) dacă:Votul tău a fost cumpărat cu o sacoşă ticsită cu macaroane, orez, ulei, detergent şi săpun. Nu ai mers la alegeri fiindcă nici un partid politic nu ţi-a oferit sacoşa respectivă. Ai neamuri şi cunoştinţe care lucrează ilegal peste hotare. Mănânci paste făinoase cu pâine şi ţi se pare un lucru absolut normal. Reutilizezi ambalajele de cadou şi cu alte ocazii. Fiind la vama aeroportului te apucă "belca" că ai putea plăti în plus pentru bagajul mai greu decât prevede legea. Nu ai nici cea mai vagă idee despre diferenţa între Uniunea Europeană şi Spaţiul Schengen. Ţie "lijbă" s-o fuţi de-aicea. Tu ai (sau vei avea în curând) mai mult decât 1 paşaport. Minimum 2, maximum 4. Vorbeşti o oră-ntreagă la uşă când părăseşti casa cauiva. Mama ta îţi spune că eşti slab, chiar dacă ai 250 de kilograme şi faci câte un accident vascular cerebral de fiecare dată când respiri. Fata n-apucă să facă nici 18 ani, dar ea deja se şi căsătoreşte. Măcar o dată în viaţa ai abuzat sexual, sau ai avut gânduri perverse cu chelneriţa care întârzie cu meniul. Tu (sau părinţii tăi) ai (au) pe masa de bucătărie o muşama din compozit de plastic şi latex. Îţi păstrezi resturile alimentare în cât mai multe tacâmuri cu putinţă. Părinţii tăi te-au bătut măcar o dată în viaţă cu mătura sau cureaua, spunând: "Linişteşte-te că ai să te păleşti!" Ai 20 de ani şi părinţii tăi îţi tot dau târcoale să te căsătoreşti. Ai 40 de ani şi începi să aştepţi moartea. Ţi se pare că ai făcut o afacere bună dacă nu ai plătit taxele. Faci apeluri la distanţă numai după ora 23.00. Locuieşti separat şi când te sună părinţii, chiar dacă e miezul nopţii, te întreabă dacă ai mâncat. Părinţii tăi nu realizează că tehnologia apelurilor internaţionale s-a îmbunătăţit în ultimul deceniu şi continuă să ţipe în receptor când sună peste hotare. Părinţii tăi întâlnesc un tip străin pe drum şi vorbesc minute grele cu dânsul, îţi dai seama că necunoscutul e un neam îndepărtat.
Pracactică


"Formarea academică se efectuează în cadrul a 16 specialităţi şi specializări. În acest sens, în cadrul IRIM se elaborează şi se oferă angrenajul curricular necesar pentru formarea specialiştilor de înaltă calificare profesională."(Valentin Beniuc,  "IRIM-Forum",  aprilie 2011)      Am trecut stagiul de licenţă. Îs supra-pizdeţ format ca specialist. Curge din mine specialismu'. Păcat, încă nu pot flutura hârtia de diplomă pe la nasu' angajatorilor, dar măcar îs fericit c-am trecut de "partea practică" a studiilor universitare. Să zic că-s mândru' de mine, ar suna cam patetic. Să zic că-s nemulţumit de mine, ar suna cam mândru. Zic aşa: practica ca practica, da' experienţa-i cu năbădăi. Sincer. Şi nu de asta că, în mod efectiv, realistic, eu "practică" n-am avut (opa, m-am "spalit", blea!) şi n-am făcut nici cât negru sub unghie din cele menţionate în raport, ci, din simplul fapt (împlinit) că,  în cel mai simplemente mod, mi-am băgat picioru', ca un exemplar basarabean. Satu' arde, da' baba se piaptănă. Apăi cam aşa şi la mine: grupa îi hiper-sârguincioasă în activităţi care-mai-de-care, da' Leonea mănâncă la lehău. Lasă-l să mănânce. Las' că-i ghine. Tăt îi înainte. Şi este. Şi va fi. Ăsta o fost crezu' meu, atâta timp cât mult stimaţii mei colegi, în marea lor majoritate au făcut, pe la locurile lor de stagiu, lucru de secretară ordinară, cam ca poneii de birou, pioni de oficiu... Nu-i aşa? Vă-ntreb pe voi, cei care aţi tot menţionat că v-aţi ocupat de aşa numita "logistică"... Iar eu cum nu mă prea deloc împac cu suitu'-în-cap, linsu'-de-cur, pupatu'-în-fund, linguşitu' şi alte activităţi demne tipajului "moldovenist" de om, am renunţat să fac şi să vă fuck la prestigioasa practică de licenţă. "Zato", mi-am împlinit cheful de condeier dadaist revoltat şi am tras unele concluzii privitore perioadei 04 aprilie-22 mai. În cele ce urmează înşir cu mare dezinvoltură "concluziile" raportului meu de practică, care, după cum bine v-aţi dat seama, n-au priit deloc unora şi au mirat pe alţii, de li s-o îngălbenit feţişoarele. Atenţie!!!, urmează un anti-academicianism rebel, evident, tupeist ca formă şi esenţă, dar ezoteric:      "În baza experienţei acumulate la Asociaţia Obştească "Pro Familia" [(una dintre primele organizaţii de advocacy, non-guvernamentale, care apară instituţia familiei, morala publică, libertatea şi toleranţa religioasă) - sună ca naiba, ştiu, nu-i de nasu' meu, dar... l-am împărţit pe dracu'-n patru ca să pot gâdila şi eu cumva statistica IRIMaşului n.r.*], pot afirma cu statornicie că baza teoretică abstractă, acumulată la IRIM în trei ani de învăţământ la zi, nu mi-a fost de folos şi, în mare măsură, nu a corespuns realităţilor practice. Totodată risc să afirm că aceste disensiuni enorme, între latura practică şi cea teoretică din activitatea unui viitor licenţiat în ştiinţe politice, demonstrează unul din punctele slabe ale sistemului universitar autohton, incapacitatea lui cronică de a forma profesionişti autentici şi o potenţă asiduă în producerea, pe bandă rulantă, a pseudo-specialiştilor. Acest fapt l-am privit şi îl privesc cu mare interes, căci, constituie o problemă extrem de importantă a societăţii moldoveneşti, care trebuie soluţionată, atâta timp cât imboldul de a adera la Uniunea Europeană este relativ puternic printre cetăţenii ei.      "Tot răul e spre bine" glăsuieşte un sofism popular. În aceeaşi manieră am privit stagierea cu toate neajunsurile ei, şi am concluzionat că această stare de fapt deplorabilă din ciclul universitar, merită o cercetare aprofundată, o evaluare imperativă. Rămân cu singura satisfacţie din stagierea anului 2011: ideea unui studiu critic la adresa IRIM-ului în parte şi a sistemului universitar în totalitate. În mod surprinzător, perspectiva unei astfel de monografii, ar fi mult mai binevenită decât un stagiu plictisitor şi irelevant din punct de vedere teoretico-practic."      În rest, no comment, căci n-am dreptu' la replică, eu lenosu' şi putoarea...       Al vostru impotent practician, viril teoretician, Barbaroş Leon Asbjørn...    P.S. Cristos chiar o înviat? Eu, dacă ceva, eram în vacanţă de "licenţă" şi n-am văzt "minunea".

Generat în 0.363 secunde.