Ieri am vizionat Twilight Saga: Eclipse. În general, aleg cu grijă filmele de dragul cărora merg la cinematograf. De obicei optez pentru cinematograf în cazul filmelor gen Avatar (pe care l-am vizionat chiar de două ori pe ecran mare), gen Transformers – filme spectaculoase, care îţi produc plăcerea maximă numai dacă mergi să le priveşti la cinema.
Excepţie fac numai pentru Twilight Saga. Urmăresc acest film încă de la prima parte exclusiv la cinematograf. Recunosc, colecţionez pe calculatorul de acasă toate părţile şi le revăd ori de cite ori mă apucă nostalgia fetească de cavaleri, dragoste curată şi imposibilă, relaţii înflăcărate etc. Dar totuşi pentru prima vizionare prefer cinematograful. Nu am puteri să mă privez de extazul de a vedea pe ecran mare prim planul săruturilor pasionale dintre Edward şi Bella. Nu am puteri să mă privez de furnicăturile care apar cînd zăresc zîmbetul enigmatic care descoperă dinţii uşor cîrni ai vampirului, zîmbet amplificat de sute de ori de ecranul cinematografului. Privesc acest film cu nesaţ, îmi fac griji să nu scap cumva vreun detaliu, oricît de mic. Compar scenariul cu cartea, compar regizarea cu închipuirile din fantezia mea şi mă conving de fiecare dată – filmul este perfect. Nu se puteau alege alţi actori decît aceştia şi ei, actorii, nu puteau juca mai bine decît atît.
Am mers ieri la cinema cu prietena, ca de fiecare dată de altfel, fiind ferm convinsă că nu are rost să impui bărbaţii să privească asemenea gen de filme. Eu le numesc filme feteşti şi cred că bărbaţii se plictisesc să urmărească un subiect cu puţină acţiune, cu multă vorbăraie, cu sentiment şi cuvinte mieroase. Mare mi-a fost mirarea să văd în sală tot atîţia băieţi cît şi fete! Desigur, o mare parte dintre ei au venit la rugăminţile prietenelor lor. Aceştia se observau dintr-o dată, aveau cite o fată agăţată de ei. Dar erau şi bărbaţi în stare, adică mult după 30-35 ani, bărbaţi cu chelie, pe care cred că nu-I mai poate impune nimeni să facă ceva contra voinţei lor. Oare chiar le place filmul?
Şi încă un lucru m-a uimit. Pe toată durata filmului nu am auzit nici un comentariu, din acelea la care se pricep moldovenii noştri – perverse, sau cu umor inspirat (de dragul unor asemenea comentarii, merg uneori sa privesc şi comediile la cinematograf). Mai mult chiar, era o linişte mortală în sală. Deşi oamenii aveau cu sine pungu cu porumb şi sticle cu apă, nu am auzit o singură dată un fîşîit sau ronţăit! De cîteva ori am privit în jur fără să-mi cred urechilor, oamenii priveau nemişcaţi ecranul şi chiar ascultau dialogurile pline de patimă ale eroilor!
Hm, e prima dată cînd merg la cinematograf şi moldovenii dau dovadă de o asemenea cultură (îndrăznesc să folosesc acest cuvînt)! Să se fi schimbat oare în cîteva luni mentalitatea moldovenilor? Sau Twilight Saga a schimbat-o?