Mai jos o să re-public un articol din Jurnal de Chişinău, dedicat lui Ghenadie Popescu, scris de Victoria Popa:
Ghenadie Popescu, sculptorul de mămăligă
Este pasionat de călătorii încă din copilărie, pentru că în drum se regăseşte, spune artistul plastic Ghenadie Popescu, care anul acesta a mers pe jos, împingând o roabă de culoare galbenă (din astea în care se cară tot felul de materiale), de la Naslavcea la Giurgiuleşti, având şi două genţi – una roşie şi alta albastră, aranjate în ordinea culorilor tricolorului. Potrivit artistului, călătoria a fost făcută în timpul concediului său, fiind o acţiune din categoria artei contemporane. În timpul călătoriei sale, a vizitat mai multe sate, uitate şi părăsite, majoritatea fiind populate de copii şi bătrâni. Mai trist este faptul că şi porţile mari ale caselor de răzeşi de la nordul Moldovei sunt îmburuienite, pentru că nu au fost deschise de ceva timp, spune Popescu.
A fugit de la sapă
Ne-a spus că a fugit de la sapă acum zece ani, fiind originar din satul Gura Căinarului, raionul Floreşti. Avea pe atunci doar studii medii generale şi toată vremea muncea la pământ cu părinţii şi fraţii, “aşa era timpul, atunci toţi munceau pentru a avea ce mânca, dar mai mult nimic nu-şi permiteau”, îşi aminteşte artistul plastic Ghenadie Popescu. După gimnaziul din localitate, a încercat să facă studii în mai multe instituţii: un an de zile la Colegiul de Construcţii din Chişinău, apoi la Şcoala tehnică de reparaţii navale din Odesa, dar niciodată n-a simţit că şi-ar fi atins vocaţia. Mereu a fost în căutarea ei. Avea pasiunea de a desena încă din copilărie. Neavând acuarele şi pensule ca să-şi poată încerca imaginaţia pe pânză sau hârtie, Ghenadie desena în creion simplu şi creioane colorate. Îşi aduce aminte că prima încercare de a desena a fost o copie a unei poze din albumul de familie. După care au mai urmat diverse lucrări din natură, fie copii pe baza unor desene din cărţi. Încurajat de ai casei şi de rude, a început a creiona orice. De atunci se vedea numai în lumea artei.
Student fără acte
La Chişinău a ajuns prin intermediul unei şcoli din raion care oferea cazare şi studii timp de jumătate de an tinerilor care doreau să obţină o profesie. Astfel, Ghenadie Popescu a obţinut specialitatea tencuitor şi feţuitor de placă. “Pe atunci eram virusat de arta plastică. M-am folosit de oferta acestei şcoli pentru că avea şi cazare. Şi în timp ce locuiam în cămin, la Chişinău am vizitat toate muzeele din capitală, a spus Popescu. Vizitând muzeele din capitală, a făcut cunoştinţă cu Eugenia Suhari de la Muzeul Naţional de Istorie, care l-a ajutat să meargă la cursuri la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice de la Chişinău.
”Îndemnat de ea, am avut ocazia să audiez orele organizate de profesorul Veaceslav Fistican. Am frecventat timp de cinci ani de zile împreună cu alţi studenţi cursurile, nefiind inclus în vreo listă. Eram un student “neoficial”. Profesorul Fistican a fost cel care a contribuit mult la formarea mea ca artist plastic. La finele cursurilor, am făcut şi lucrarea de licenţă, care a fost apreciată de el şi de colegii
mei”, a mărturisit mândru Ghenadie Popescu.
Nefiind angajat în câmpul muncii, având câştiguri ocazionale, Varvara Buzilă, vicedirectorul Muzeului Naţional de Istorie şi Etnografie Naturală, l-a angajat în calitate de restaurator la instituţia pe care o conduce. Aşa am început să mă apropii de lumea ce îmi aparţine, a conchis Popescu.
În drum, mă regăsesc
Pe lângă arta plastică, Ghenadie Popescu este pasionat de călătorii. “Dorinţa de a călători o am din copilărie. Prima călătorie a mea a fost la 14 ani cu un prieten. Am mers pe jos de-a lungul râului Căinari, de la izvor până la revărsarea lui în râul Răut, în satul Gura Căinarului. Călătoria a durat patru zile. Ghenadie spune că părinţii l-au înţeles de fiecare dată şi i-au fost alături. Atunci când mergea în micile sale călătorii, ei îl aşteptau acasă, bucurându-se când îl vedeau. Au mai urmat călătorii, dar de cele mai multe ori le făcea cu bicicleta. Aşa a fost la Odesa, Constanţa, Crimeea, în Delta Dunării, Bulgaria, Ungaria. Fiecare călătorie dura câte 2-3 săptămâni.
“În timpul călătoriilor, mă simt liber şi uit de tot ce îmi lipseşte, de ce nu am, de ce aş vrea să am. Am boala drumului, iar dorinţa de a merge, de a simţi drumul este mai presus de orice. În drum, mă regăsesc”, mărturiseşte franc Popescu.
El spune că a avut o întrerupere de nouă ani când nu a călătorit şi-i era foarte greu. Asta a fost în anii 1997-2006. După această pauză, a avut o propunere de a merge prin Europa 30 de zile cu bicicleta, periplu organizat de Centrul de Artă Contemporană din Grenoble, Franţa, cu tematica “Rezistenţa”. La sfârşitul acestei călătorii, în Europa s-a ales cu un premiu de 300 euro, o biciletă şi cu echipamentul acordat pentru călătorie.
Anul trecut, a avut două călătorii în timpul concediului, a câte 5-6 zile. Una a făcut-o într-o luntre, la deschiderea navigaţiei pe râul Bâc, îmbrăcat în haine de torbe şi ciubote pescăreşti. În timpul acesteia, citea legislaţia ecologică a RM. Alta a fost o călătorie la Iaşi, România, pe jos, cu o mămăligă butaforică de doi metri, însoţit de un student la actorie, Sergiu Terinte, care a filmat, şi împreună au montat un film despre călătoria întreprinsă.
O călătorie cu roaba
Ultima călătorie din vara aceasta a fost făcută în timpul concediului, cu o roabă galbenă şi două genţi: una roşie şi alta albastră, prin satele Moldovei, de la Naslavcea la Giurgiuleşti. Întrebat de noi despre semnificaţia demersului său, Popescu a spus că aceste trei obiecte formează tricolorul – simbolul ţării noastre, care trebuie să-l cunoască fiecare. “Este o acţiune din categoria artei contemporane. Îmi place să călătoresc şi să-mi inventez echipamentul pentru călătorie. Este prima dată când nu am intervenit la confecţionarea echipamentului. Roaba galbenă am cumpărat-o dintr-un magazin cu 700 de lei, iar genţile de culoare roşie şi albastră, de la Piaţa Centrală”.
“Suntem cu toţii liberi, dar închişi într-un ţarc. Dacă vrei să ieşi din ţarc, trebuie să-i plăteşti cuiva, de obicei celui care te-a închis”. Călătoria cu roaba a fost făcută în lunile iulie şi august, cu o mică întrerupere, cauzată de alegerile din 29 iulie. “Trebuia să merg să votez, iar viza de reşedinţă o am în satul de baştină”, a motivat artistul.
În timpul călătoriei se conducea de hartă şi mergea pe drumul ce trecea prin sate necunoscute, unde vedea mai mult copii şi bătrâni ce sfătuiau serile. Uneori, alegea traseul după denumirea satului, care-i părea ciudată. Aşa a fost cu satul Ciofu din raionul Teleneşti, uitat şi părăsit de toţi.
“Erau vreo opt gospodării în el. Aici am văzut numai nişte copii într-o curte şi un pădurar cu care am schimbat câteva vorbe”, a spus trist Ghenadie Popescu. Prin sate lumea credea că e vânzător-ambulant şi îl întreba cât costă roaba şi dacă o vinde. “La nordul Moldovei, am văzut multe case mari, frumoase, de răzeşi, cu porţi îmburuienite. Se vedea că demult nu au fost deschise porţile. Erau case părăsite şi sate uitate.
Soartă de artist plastic
Este fericit numai pentru că face ceea ce-i place, deşi locuieşte în atelierul său de la muzeu, în condiţii austere. Lucrează mereu în atelier, fiind preocupat de lucrările sale. În ultimul timp, face lucrări unde foloseşte mămăliga ca element principal. Astfel a confecţionat vreo douăzeci de lucrări. Precum “Lopata care se odihneşte”, “Broasca ţestoasă”, “Papucii doamnei”, “Clopotul din mămăligă”. Le adună pentru a fi prezentate într-o expoziţie, atunci când îi va veni timpul, spune Ghenadie Popescu.
originalul
Ghenadie Popescu se află la Paris, participa în proiectul frasq. Despre asta spuneam 
