 |
|
Comenteaza
PROPUNERE: Examen de limbă română pentru preoţi şi reprezentanţii clasei politice
Ştiu că în condiţiile actuale această idee nu este realistică, dar cred că merită de încercat. În Polonia, ţările scandinave şi încă în unele state nordice au fost introduse astfel de teste pentru demintari şi autorităţile locale. Iniţiativa este menită să restabilească încerederea în instituţiile ţării şi mi se pare că ar fi de un bun augur: la conducere ar veni oameni mai inteligenţi şi mai capabili, iar inculţilor li s-ar micşora şansele de accede la putere.
Încă de la începutul epocii totalitare s-a încetăţenit obiceiul ca în posturile cheie al diferitor structuri executive sau legislative să fie promovate diferite persoane care nu au nici o tangenţă cu acele domenii. Astfel, după cea de-a doua conflagraţie mondială ca diplomaţi şi ambasadori în alte ţări erau trimişi agronomi sau ingineri, iar ca şefi în domeniile culturale erau instalaţi doar politruci. Exact aşa s-a întâmplat, din păcate, şi în Biserică: din cauză că şcolile teologice practic au dispărut de pe la noi, în calitate de preoţi au început să fie hirotoniţi tractorişti, portari şi tot felul de "ajutori de băgători de seamă".
Sunt absolut sigur că în cazul în care chiar dacă ideea aceasta va avea o rezonanţă mai mare ierarhia clericală şi cea politică nu va fi de acord pentru că şi-ar compromite în proporţie de 90% din efectivul de personal activ. Dacă, spre exemplu, mâine ar fi organizat aşa un test nu am nici un dubiu că între preoţii de până la 50 de ani: jumătate din numărul acestora în Basarabia nu ar şti să scrie, din cei care ştiu aproximativ trei sferturi se vor încurca între grafia chirilică şi cea latină sau vor face o sumedenie de greşeli gramaticale, iar din aceştia vor putea alcătui un eseu cât de cât chibzuit cel mult vreo 5-10 preoţi.
Dacă cineva nu este de acord cu afirmaţiile mele nu are decât să mă combată prin exemple practice
Antipatia cronică faţă de Ortodoxie
În mediul urban din Chişinău persistă o aversiune făţişă în raport cu Biserica, preoţii şi tot cultul ortodox în general. Credinţă este, însă doar într-un imanent, să-i zic, virtual. Credinţa oamenilor de la ţară se bazează pe tradiţie care din păcate la oraş este în prag de dispariţie. Zilnic urmăresc pe net disputele dintre atei, agnostici şi alţi liberi-cugetători pe diferite subiecte religioase care vrând-nevrând atrag şi tematica ortodoxă. Dacă faţă de toate celelalte culte aceştia au o atitudine tolerantă, aş spune, atunci faţă de instituţia bisericească ei adoptă un comportament absolut ostil. În loc de o controversă inteligentă aceştia folsesc pentru a-şi exprima emoţiile doar termeni peiorativi.
Oricând se va afla cineva pe vreun forum ca să înjure Biserica Ortodoxă din vreun motiv întemeiat sau nu, tot o face. În fond orice discuţie în contradictoriu pe net devine inefectivă dacă de la început intenţia celor implicaţi în aceasta nu este ghidată spre un numitor comun - înţelegerea. De obicei, am plăcerea de a vorbi cu un eventual oponent în dispută "tête-à-tête", dar din moment ce acesta "nu este de găsit" sau "nu este disponibil" nu am altă soluţie decât să îmi declar public dezacordul.
Expresiile peiorative denotă doar slăbiciunea celor care le utilizează aşa cum violenţa fizică - lipsa de tărie de caracter şi bolile spirituale. Antipatia faţă de Biserică rezultă dintr-un sentiment foarte primitiv care se concretizează, de cele mai multe ori, în ură. Pentru cei care ne urăsc noi putem doar să ne rugăm ca Domnului să-i lumineze.
Paradox şi legităţi naţionale sub spectrul integrării
Asistăm de la o vreme la un şir de scandaluri cu tangenţă eclezială pe care nu le voi expune în continuare din simplul motiv că n-aş vrea să torn apă la moară unui conflict atent proiectat şi cu un scop bine stabilit. Totuşi nu m-am putut abţine de la un scurt comentariu indirect referitor la acesta.
Mă surprind mai multe aspecte ale acestor pseudodispute. În primul rând nici una dintre părţi, fie dacă este vorba de demnitarii de stat, fie de reprezentanţii societăţii civile sau a instituţiilor ecclesiale, nimeni nu este interesat de o rezolvare amiabilă a situaţiei în care s-a pomenit R. Moldova sub aspect social-religios. Aceasta se vede după argumentele expuse în declaraţiile oficiale. Să fim serioşi, a pune punct unui conflict prin intermediul unei conferinţe de presă este un nonsens.
Pe de altă parte dacă într-adevăr una dintre părţi, oricare n-ar fi ea, şi-ar dori o finalizare pozitivă pentru ea a diferendului ar iniţia un dialog sincer bazat pe studii de caz serioase la subiect. Unde sunt articolele de analiză, unde sunt sondajele de opinie unde sunt studiile academice care sunt absolut obligatorii în astfel de situaţii?!
Referindu-ne la reprezentanţii instituţiilor ecclesiale observ un paradox greu de închipuit acum 20 de ani. În faţa unor pericole evidente şi iminente venite din exteriorul Bisericii instituţiile abilitate cu rezolvarea situaţiei nu numai că nu-şi concentrează eforturile pe rezolvarea problemei dar îşi mai crează precedente spre noi situaţii jenante. Am în vedere aici lipsa de reacţie, în mod public, a instituţiilor de învăţământ ortodoxe, neconcordanţa în declaraţii şi fapte din partea ierarhilor, preoţilor şi publiciştilor ortodocşi şi nu în ultimul rând implicarea acestora în politică.
Din partea demnitarilor politici nu observ o deschidere în deajuns spre dialog social – funcţie pe care din start sunt obligaţi s-o execute ca şi reprezentanţi ai elecotratului. Ni se prezintă într-un final un rezultat sec al unor axiome legislative de esenţă occidentală care nicidecum nu convin şi nu converg aspiraţiilor populare. Argumentele procedurale nu conving decât pe autorii proiectelor legislative şi evită în mod clar definirile care se solicită atât din partea societăţii civile cât şi din partea instituţiilor ecclesiale.
Dacă e să vorbim de societatea civilă, în mod voit sau involuntar se fac nişte confuzii care devalorizează automat argumentaţia reprezentanţilor sau aşa-zişilor reprezentanţi ai acestor structuri. Prima dintre confuzii este legată de cine ţin aceşti reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale, a liderilor de opinie sau a sindicatelor. A doua confuzie este legată de valoarea acestor reprezentanţi, din partea a câţi cetăţeni iau cuvântul şi dacă într-adevăr îi reprezintă interesele. În mare parte încercarile de dialog se reduc la silogisme, raţionamente şi sofisme incompatibile cu realităţile cotidiene ale ţării şi ale oamenilor de rând.
Din păcate, un astfel de curs social-politic nu va duce decât la adâncirea crizei, inclusiv a celei religioase, după care pentru noi vor urma consecinţe mult mai grave ca urmare a dezechilibrului social.
Să sperăm că, totuşi, consensul va fi stabilit.
SE PREGĂTESC PROVOCĂRI ÎN TIMPUL VIZITEI PATRIARHULUI KIRIL ÎN MOLDOVA
Pe parcursul vizitei sanctităţii sale Kiril, patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii la Chişinău sunt luate în calcul provocări din partea mai multor grupuri politice extremiste.În primul rând de acutizarea situaţiei în regiune sunt interesate anumite cercuri de influienţă din cadrul Partidului Popular Creştin Democrat. Au fost formate şi instruite cu această ocazie grupuri de tineri menite să tulbure liniştea publică în preajma locaţiilor unde va fi prezent patriarhul. Deja sunt pregătite veşmintele preoţeşti şi actele false pentru eventualii provocatori din mulţime.În acelaşi timp, de tensionarea relaţiilor între cele două denominaţiuni ale Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova sunt interesaţi şi unii activişti ai opoziţiei parlamentare de la Chişinău. În pofida faptului că preşedintele acestei formaţiuni politice, Vladimir Voronin se declară loial ideilor promovate de biserica rusă unii dintre colegii săi de partid se conduc deschis după principile ateismului totalitar. La provocări sub masca naţionalismului s-ar putea deda aripile de tineret ale partidului: comsomolul şi naţbolul astfel ca să pară a fi din partea filialelor organizaţiilor Noua Dreaptă din Basarabia sau a Legiunii Sf. Arh. Mihail.Paralel cu acţiunile de tulburare a liniştii publice în Chişinău se vor avea loc provocări mediatice al căror scop va fi adâncirea crizei politice din Republica Moldova. Asfel, cum deja se remarcă în unele reţele de socializare, publicaţii analitice şi de ştiri în massmedia moldovenească se vor răspândi diverse bârfe legate de implicarea patriarhului în procesul de reglementare politică a diferendului transnitrean iar pe de altă parte a alegerii preşedintelui şi de influenţare a politicienilor spre a lua anumite decizii convenabile Kremlinului.Ca şi în cazul tulburărilor de pe 7 aprilie 2009 organizatorii provocărilor nu vor fi găsiţi în pofida eforturilor forţelor de ordine de a reţine vinovaţii.Prin aceste acţiuni se doreşte înrăutăţirea relaţiilor cu Federaţia Rusă şi atragerea României în acest conflict artificial creat. Fără îndoială că vizita patriarhului rus la Chişinău va avea urmari semnificative pentru viitorul Republicii Moldova.
Să nu confundăm critica obiectivă cu gâlceava impostorilor
Mi se întâmplă şi mie, recunosc, de multe ori să cad plasa intrigilor iscate în jurul unor subiecte controversate. Încerc să fac abstracţie de gâlceava politicienilor şi chiar de zarva de pe lângă instituţia clericală pentru că nici una şi nici alta nu au ca obiectiv pragmatic o clarificare a situaţiei ci numai un ulterior duel al orgoliilor. Niciodată două popoare nu s-au înţeles ca urmare a unui război între ele, niciodată nu s-au împăcat doi oameni atacându-se reciproc. Dacă pe termen scurt conflictele aduc beneficii, în timp acestea se transformă în adevărate nenorociri. Sechelele rămân zeci şi chiar sute de ani. Atunci de ce să nu lăsăm armele violenţei verbale de-o parte, ca unelte ale gâlcevii impostorilor, şi să încercăm să ne înţelegem la o masă a dicuţiilor inteligente în care să nu dispară nici critica obiectivă şi nici soluţiile constructive.Deşi se află în topul ratingurilor la televiziune şi pe internet conflictele religioase din ţară nu sunt recunoscute ca situaţii problematice importante rezolvarea cărora să costituie o prioritate. Mai degrabă acestea sunt interpretate din prisma unor spectacole demne doar de ziarele de bulevard şi atât. Nimeni nu-şi pune problema despre evoluţia acestor situaţii în timp, la urma urmei despre scindarea societăţii provocate de acestea. Nimeni din cei ce comentează conflictele religioase din ţară nu se axează pe o analiză mai amănunţită a fenomenului şi ce urmări poate avea.Destui îşi pun acum problema de ce Republica Moldova este într-o acută criză politică? Mult mai puţini se întreabă de ce ţara este într-o criză socială şi, implicit, demografică? Dar nimeni din comentatorii de presă naţionali nu atrage atenţia, în mod serios, la situaţia religioasă dezastruasă din ţară şi mă refer în primul rând la nivelul ridicat al criminalităţii, corupţiei şi al depravării morale care sunt în mod direct legate de misiunea Bisericii Ortodoxe în societate. Este deja demonstrat faptul că nivelul ridicat de trai nu este factorul determinant spre o îmbunătăţire a situaţiei din domeniul luptei împotriva criminalităţii şi terminând cu implementarea cu succes a codului bunelor maniere.Vorbind de bunele maniere avem în vedere în primul rând respectul , prestanţa culturală şi nivelul de educaţie al fiecărui om în parte. Şi dacă ne referim la mediul eclesial este necesar să spunem că şi aici sunt nişte norme de conduită, iar cei care au intenţia să comunice în acest spaţiu trebuie să le respecte. Din păcate, din câte se observăm, prea puţini reprezentanţi ai elitelor politice sau culturale, doresc acest dialog, cu toate criticile de rigoare dar în mod inteligent, argumentat şi nepărtinitor. Exemplele sunt de prisos pentru că dacă am scoate din această formulă campaniile de imagine ale unor indivizi avizi de putere nu am avea pe cine nominaliza.Vorbind despre cei care se folosesc, la noi în ţară, de Biserica Ortodoxă pentru a se promova în forurile superioare ale statului făcându-i doar o favoare aparentă sau în mod direct atacând-o, putem spune că nu au habar de simţul religios autentic al moldovenilor. Dovada cea mai relevantă a celor spuse mai sus este faptul că, până la sfârşit, lovitura ricoşează dinspre instituţia clericală spre Biserica Ortodoxă ca organism divino-uman. Unul din cele mai elocvente exemple constituie şi gâlceava unor impostori în jurul persoanei mitropolitului Vladimir şi a celorlaţi arhierei de pe cuprinsul Mitropoliei Chişinăului. Cel puţin în Republica Moldova mass-media aduce acuze împotriva ierarhilor doar în forma unor atacuri la persoană în lipsa unor argumente obiective. Nimeni din criticii ierarhilor nu încearcă să înteleagă mediul eclesial ortodox din ţară ci doar se exprimă pe marginea unor subiecte pe care nu le prea înţeleg fiind rupţi de viaţa bisericească în cel mai brutal mod în perioada ateismului totalitar comunist. De aceea la soluţii contructive care să rezulte din observaţii obiective nici nu ne putem aştepta de la aceştia.Consider că ar fi optim de a redefini termenii criticii în limita respectului reciproc, a unei analize temeinice şi a unor norme etice conforme identităţii naţionale. Doar aşa cred că am putea pune un început rezolvării situaţiei dezastruase nu numai în instituţia clericală, dar şi în mediul cultural şi ulterior în sistemul politic. În acest fel s-ar putea micşora rata criminalităţii şi a corupţiei care depind destul de evident de viaţa politică, eclesială şi culturală a fiecărui om în parte.
Principiile totalitare din prezent sunt promovate prin lipsa valorilor creştine
Acum, în societatea informaţională în care se pare că ne aflăm mai găsim încă din plin reminiscenţe ale ideologiei totalitare criptocomuniste. Am în vedere, în primul rând, primitivismul moral inoculat populaţiei pentru a putea menţine controlul asupra fiecărui om în parte. Metoda ideologilor totalitarismului a reuşit şi până acum dă roade. Ni se pare că am scăpat de sub cortina de fier şi suntem liberi? Da, liberi într-un întuneric în care nu vezi nici unde e prăpastia nici unde e peretele. Şi culmea: „păşitul în prăpastie” şi „datul cu capul în perete” a devenit o modă. În loc să deschidem ochii şi să aprindem flacăra credinţei, a credinţei Sfinţilor Părinţi, noi plonjăm în oceanul propriilor impresii cu ochii larg închişi fără a dori să vedem şi să cunoaştem adevărul păstrat, cu atâtea jerfe, de înaintaşii noştri.E cam greu pentru unii să li se amintească de înaintaşi sau mai ales de Sfinţii Părinţi. Prin urmare, sunt „ortodocşi” care consideră că misiunea pentru aceştia s-a terminat – ei nu mai merită să fie trataţi cu respectul cuvenit. Când însă respectul reciproc dispare nu mai e loc nici pentru dialog şi înţelegere iar de aici până la atacuri la persoană şi, în cele din urmă, violenţă nu e decât un pas. Tocmai aceasta le trebuie tuturor celor care urăsc Ortodoxia – un motiv în plus pentru a-şi bate joc de ce e mai sfânt pentru noi.Îndată cu pierderea respectului dispar şi virtuţile creştine – rămân în putere doar calculele seci al unui joc în care credinţa sinceră în Dumnezeu este pe ultimul loc. Aşa se nasc sclavii contemporani, fără suflet, fără simţuri curate, doar cu o inteligenţă sumară atât cât ar conveni celor care-i exploatează.În ce parte nu ne-am întoarce auzim de conflicte şi scandaluri. Acum şi instituţia eclesială este angrenată în astfel de evenimente ruşinoase. Ortodoxia devine asociată de unii cruciadelor occidentale şi nu sinoadelor ecumenice în care se rezolvau conflictele în mod inteligent şi fără violenţă. Bineînţeles, pe parcursul secolelor Biserica a fost periodic atacată dar nu a fost compromisă din interior. Clericii şi ierarhii nu şi-au trădat încă niciodată Biserica în aşa fel cum se întâmplă acum – ca mărturie-i avem pe martirii secolului trecut care nu s-au lăsat ademeniţi de bunurile lumii acesteia, şantajaţi prin propriile fapte sau speriaţi de bolşevici iar mai apoi de comunişti care i-au şi ucis în chinuri groaznice. Trădarea de acum înseamnă lipsa mărturiei şi nu a unei mărturii prin violenţă ci prin promovarea valorilor creştine – a propriului exemplu.Cine mai ştie acum care sunt valorile creştine, cine mai trăieşte prin ele? De ce aceste valori sunt doar de faţadă şi doar pentru a-şi crea imagine, mai nou, chiar şi politică? Hai să ne minţim unii pe alţii crezând că nu ne vede nimeni deşi toată ţara se uită la noi şi observă orice amănunt. De ce să acuzăm pe alţii dacă noi înşine greşim, unde ne sunt şcolile teologice unde ne sunt adevăraţii teologi capabili să răspundă provocărilor vremii?Ce spunea Mântuitorul: „Lăsaţii pe ei; sunt călăuze oarbe, orbilor; şi dacă orb pe orb va călăuzi, amândoi vor cădea în groapă.” (Matei 15, 14). Cam asta se întâmplă acum în ţară: oamenii nu mai ascultă nici de preoţi şi nici de ierarhi pentru că li-e ruşine să se asemene acelora care nici nu respectă legea dar şi nici n-o ştiu şi pe deasupra nu au nici cultură. Cădem cu toţii într-o prăpastie a primitivismului...Până când?!
Bravo tovarăşi...
Astăzi am citit cu stupoare, din mai multe surse media, o nouă idioţenie la care s-a dedat aparatul mitropoliei. După mai multe ordine şi medalii oferite liderilor bandiţilor transnistreni mitropolitul Vladimir i-a acordat ordinul bisericesc „Cuviosul Paisie Velicicovschi” general-maiorului Boris Nikolaevici Sergheev comandant al Grupului Operativ de Trupe Ruse (GOTR), fosta armată a 14-a rusă de ocupaţie din Republica Moldova. În pagina electronică a Bisericii Ortodoxe din Moldova nu am găsit nici o ştire în acest sens şi nici în cea a arhiepiscopiei de Tiraspol şi Dubăsari. Rămâne doar să ghicesc pentru ce merite i-a fost dată această distincţie unui ocupant în ţara lui Ştefan.În mod sigur acţiunea aparatului mitropolitan este un gest pur politic fără vreo urmă de resentiment. Dumnealui ştie foarte bine că presa a atacat Biserica şi cu alte astfel de ocazii şi mai ştie încă că din această situaţie nu are de câştigat nimeni în afară de el. Credincioşii se vor sminti, iar riscul ca preoţii să părăsească mitropolia rusă se va mări.Nu cred că nu există în toată afacerea aceasta vreun raţionament politic sau economic. Posibil că se întrevede la orizonturi o repoziţionare de cadre şi acţiunile anumitor personaje joacă în favoarea intereselor unor lideri de la centru (în speţă: Kremlinul). Vom şti ce a stat în spatele acţiunii de înaltă trădare de zilele astea în viitorul, socot, nu prea depărtat.
Diversiunea prin scandal – metoda optimă în dezbinarea creştinilor
Din observaţiile mele, subiective bineînţeles, pe parcursul ultimului deceniu atât în spaţiul Pruto-Nistrean, cât şi în întreg arealul ortodox, mă refer mai ales în partea răsăriteană a acestuia, se încearcă, şi nu fără succes, o polarizare a societăţii după principii ideologice. Este un proces, de ce să nu-i spunem, destul de evident, însă neluat în serios. Am subliniat şi într-o postare anterioară că acest fenomen este „politic corect” dar nu şi sub aspect bisericesc. Biserica, mă refer la cea Ortodoxă, este, dacă am putea spune aşa, un organism juridic teocratic spre deosebire de celelalte denominatiuni creştine care se raliază unui principiu structural autocratic sau liberal. Ea, în principiu şi prin esenţă, nu se poate asemăna sistemelor sociale politice pentru că a exclus de la început participarea activă la procesele administrative laice. Funcţia primordială a Bisericii ca organism juridic teocratic este ghidarea individului spre idealul vieţii creştine predicată de Domnul nostru Iisus Hristos şi comuniunea tainică dintre Dumnezeu şi om.Confuzia se naşte în momentul în care se doreşte simplificarea excesivă sau complicarea unor înţelesuri fundamentale în Biserică expuse prin canoanele şi dogmele ortodoxe. Pornind de la aceste interpretări se conturează cel două extreme care deopotrivă strică dar care se aseamănă prin metodele aproape idenitice de promovare în societate: absolutizarea unor concepte subiective care prezintă drept adevăr de netăgăduit. În ambele cazuri expunerea abundă în tipaje de argumente care sunt folosite preponderent de serviciile speciale pentru a corupe şi a induce în eroare şi tehnici folosite în războaiele informaţionale în scopuri propagandistice.O analiză completă a acestui fenomen periculos necesită un spaţiu mult mai amplu de expunere şi ar fi fost bine ca cineva să se ocupe de acesta pentru a preîntâmpina în viitorul apropiat un conflict major în sânul insituţiei clericale. Din nefericire exegeţii contemporani ai Bisericii sunt preocupaţi cu răstălmăcirea unor situaţii care nu ţin de problematica actuală a administrării elcesiastice ci repetă sau plagiază studiile originale ale unor teologi erudiţi din trecut. În cel mai bun caz studiile teologice originale sunt mai mult axate pe teorie decât pe practică aplicabilă în situaţii reale. Anume de o astfel de experienţă practică duce astăzi lipsă instituţia eclesiastică.Efectul cel mai grav al polarizări în interiorul Bisericii este dezbinarea între credincioşi pe principii ideologice la prima vedere apolitice, dar daca stăm să ne gândim mai bine, pe deplin pseudoreligioase. Pe de o parte se situează consevatorii deşi nimic în comun cu păstrarea tradiţiei aceştia nu au, iar pe de altă parte se situează liberalii, mult prea toleranţi faţă de inovaţiile care prea puţin ţin cont de canoane şi mai mult de necesităţile lumii contemporane. Primii deşi se deosebesc de liberali printr-un rigorism extrem seamănă panică nu numai printre adepţii săi ci şi printre neofiţi de multe ori făcându-i pe aceştia din urmă, prin atitudinea lor fatalistă, să se dezică de Ortodoxie şi să revină la convingerile lor anterioare. Pe de altă parte a baricadei se află cei care manifestă indiferenţă faţă de tot ce reprezintă tradiţie iar pentru conformism doar o mimează în practica liturgică fără să şi trăiască prin ea.S-ar părea acest fenomen decurge dintr-un proces istoric natural şi este ceva normal ca acum să asistăm la confruntări între „conservatori” şi „liberali”. Contrar acestei opinii Biserica nu are nici o tangenţă, în acest sens cu partidele politice, parlamentul sau guvernul statului în care slujeşte. Există şi tendinţa unor reprezentanţi ai acestor curente, s-ar zice beligerante, de a nega dorinţa de confruntare însă intenţiile reale le sunt trădate de faptele la care se dedau.Fiecare din aceste ieşiri provocatoare de scandal este, într-un final, acompaniată de viloenţă. Rezolvarea acestor situaţii vine după cuvintele Mântuitorului: „Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii.” (Ioan 13, 34-35). Este nevoie de rugăciune, înţelegere, linişte şi tact pentru a nu ajunge şi noi în situaţia bizantinilor care în ultima zi dinaintea cuceririi Constantinopolului de către musulmani erau angrenaţi într-o dispută absurdă despre genul îngerilor. Doamne fereşte să nu avem şi noi aceeaşi soartă.Efectul pe care contează arhitecţii acestui conflict în progresie este debusolarea credincioşilor, captarea atenţiei clericilor şi ierarhilor asupra unor subiecte artificial proiectate spre a-i devia scopul autentic al slujirii preoţeşti şi în final decreştinarea întregului popor. Dezbinaţi fiind vom deveni mult mai vulnerabili în faţa pericolelor capabile să aducă un real prejudiciu ţării.
Pasat nu ştie Crezul. Mitropolia Moldovei şi-a retras sprijinul faţă de liderul umaniştilor moldoveni?
Liderul Partidului Umanist din Moldova, domnul Valeriu Pasat, iniţiatorul campaniei de predare obligatorie a disciplinei "Bazele Ortodoxiei" în şcolile ţării, “omul Moscovei” după cum spune chiar domnia sa, nu ştie nici măcar Simbolul Credinţei. O ruşine mai mare pentru distinsul academician, autorul monografiei “Ortodoxia în Moldova 1940 – 1991” nici că se putea.Crezul Bisericii Ortodoxe sau Mărturisirea de Credinţă Niceo-Constantinopolitană - una dintre rugăciunile fundamentale ale ortodoxiei este rostită de către creştinii practicanţi cel puţin două-trei ori pe zi: la rugăciunile de dimineaţă, la rugăciunile de seară şi la liturghie, pentru cei care au timp să asiste la aceasta. Cei care participă activ în viaţa bisericească ştiu că Simbolul Credinţei este rostit la majoritatea slujbelor şi sfintelor taine care se oficiază în comunitatea ecclesială ortodoxă: naşii rostesc această rugăciune la botezul copilului, mirii trebuie să cunoască Simbolul Credinţei pentru a fi cununaţi în biserică iar în caz de boală rudele celui care se simte rău rostesc Crezul ce este prezent şi la slujba sfântului maslu, şamdÎn familiile ortodoxe copiii până la vârsta adolescenţei deja cunosc Simbolul credinţei, în şcoli acesta se învaţă în clasele primare iar aceia dintre creştinii maturi carora le esteruşine să rostească Mărturisirea de credinţă în public sau cu voce tare oriunde nu s-ar afla canoanele prescriu să fie pur şi simplu excluşi din comunitatea ecclesială.Spre deosebire de alte denominaţiuni creştine în ortodoxie Simbolul credinţei este o rugăciune publică – o mărturisire a ataşamentului faţă de valorile general umane şi în primul rând faţă de cele ortodoxe. Refuzul mărturisirii credinţei din raţiuni politice este totuna cu o erezie – o gravă rătăcire, abatere şi eroare de la principiile de bază ale doctrinei ortodoxe.Mi se pare destul de interesant cum de iniţiatorul predării anume a Bazelor ortodoxiei, membru al Academiei de Ştiinţe din Moldova care afirmă că are în subordine o echipă specialişti care vor alcătui programa şcolară a acestei discipline, a venit la conferinţa de presă dedicată prezentării manifestului electoral al Partidului Umanist fără cineva care să ştie măcar Crezul. Unde sunt mult trâmbiţaţii experţi ai mitropoliei Chişinăului care să ştie Simbolul credinţei? Sau deja partidul distinsului academician Valeriu Pasat a pierdut oficial sprijinul Bisericii Ortodoxe din Moldova? Altfel cum de se explică faptul că pe listele electorale au dispărut feţele bisericeşti?Cum se explică faptul că deja de prea mult timp nici Mitropolia Moldovei şi nici echipa lui Pasat din Partidul Umanist nu colaborează împreună pentru a accede la tribuna mult râvnită a legislativului moldovenesc? Oare şi-au dat seama ierarhii că fostul ministru al apărării nu are nimic în comun cu Biserica Ortodoxă decăt proiectele sale politice?Urmează să vedem...PS: Cert este că refuzul domnului Pasat de a rosti Crezul (deşi, să zicem, că îl cunoaşte) este dovada clară că dumnealui nu aparţine de Biserica Ortodoxă de a cărei mărturisire se fereşte.
Aspiraţii politice vs inundaţii în Mitropolia Moldovei
"Întrebare: Ce va face instituţia mitropolitană în contextul inundaţiilor ce se abat asupra Republicii Moldova? Răspuns: Nimic!Întrebare: Păi de ce într-o ţară cu mai mult de 90% creştini ortodocşi ierarhia bisericească nu ţine cont de nevoile şi necazurile oamenilor? Răspuns: Este prerogativa instituţiilor de stat să se ocupe de acest lucru.Întrebare: Şi cum dar se înscrie implicarea deschisă a conducerii Mitropoliei Chişinăului pe arena politică naţională în cadrul acestor evenimente? Răspuns: Să nu amestecăm aspiraţiile politice ale conducerii clericale cu nevoile reale ale oamenilor."Comentariu la acest dialog imaginar: În timp ce întreaga societate este preocupată acum de dezastrul ce se abate încet încet şi asupra Republicii Moldovei, când toată presa duduie de iminenţa unei catastrofe naturale şi până şi priministrul se implică direct în rezolvarea acestei situaţii complicate, instituţia mitropolitană îşi vede de „grijile” sale – următoarele alegeri parlamentare.Este ştiut faptul că la hirotonie fiecărui preot trebuie să-i fie reamintite obligaţiile de păstor al sufletelor şi odată cu aceasta ajutor la nevoi (implicit financiare, alimentare şi medicale) pentru toţi cei ce se află în dificultate. Cu atât mai mult aceste lucruri trebuie să le ştie şi ierarhia şi să le aplice necondiţionat atunci când situaţia o cere.Cum dar se justifică implicarea instituţiei mitropolitane în politică din moment ce nici obligaţiile sale statutar-canonice nu şi le respectă? Foarte simplu: Rea-voinţa, lipsa de cultură şi educaţie, avariţia şi cel mai important – marea prăpastie somatică (de percepţie) ce desparte clerul de credincioşi şi ierarhia bisericească de întreaga societate.Şi încă ceva: Se întrevede în viitorul nu prea îndepărtat o schizmă în cadrul Bisericii Ortodoxe din Moldova şi acest lucru deja este destul de evident. Pârghiile de influenţă ierarhică odată cu implicarea acesteia în politică s-au şubrezit simţitor. Prăpastia între instituţia ierarhică şi societate s-a mărit în aşa proporţii încât dacă acum cineva ar dori să refacă echilibrul de acum un an în Biserică, socot eu că, nu ar reuşi.Societatea nu este o masă inertă de indivizi care nu simt, nu văd, nici nu aud. În definitiv, cei ce hotărăsc soarta Bisericii ca organism divino-uman sunt însăşi credincioşii. Tulburările sunt inevitabile, dar din păcate necesare. Dacă instituţia mitropolitană nu se va apropia de societate în momentele acestea mai grele, societatea îşi va retrage sprijinul pentru Biserică şi din 90% vor rămâne 30% sau chiar 25% creştini ortodocşi.
Unde ne sunt intelectualii?
Problema culturii raportată la insitituţia eclesială în spaţiul pruto-nistrean a fost abordată preponderent într-un mod peiorativ. A vorbi despre o cultură autentică la reprezentanţii bisericii în perioada posttotalitară este destul de greu sau chiar imposibil din cauză că intelectualitatea în rândul clerului, am putea spune ca lipseşte în proporţie de 99%. Este o realitate dură pentru vremurile noastre caracterizate prin diverse provocări la adresa Bisricii Ortodoxe ca trup divino-uman.Recent la o întrunire mai puţin obişnuită a creştinilor ortodocşi în centrul Chişinăului arhimandritul Nicodim Vulpe, protopop de Orhei, şi-a început discursul cu următoarea expresie: „Cel ce iubeşte pe Dumnezeu are în mod firesc înclinaţia spre studii”. Această afirmaţie a fost spusă în contextul promovării iniţiativei de a introduce în curriculum-ul tuturor instituţiilor de învăţămînt preuniversitar din ţară a disciplinei "Bazele Ortodoxiei" în mod obligatoriu. În acest moment intervine una din problemele cele mai mari ale instituţiei clericale şi totodată unul din puntele critice menţionate de cei care sunt împotrivă ca acest curs de educaţie să fie predat elevilor - lipsa cadrelor didactice cu pregătire teologică (sau preoţilor care să aibă o pregătire pedagogică ). Afirmaţia protopopului sună cel puţin duplicitar din moment ce faptele enunţate mai sus se dovedesc a fi adevărate.Mai există încă un aspect îngrijorător al situaţiei în ce priveşte "intelectualitatea" din instituţia eclesiastică: "înclinaţia spre studii". Dacă este să ne luăm numai după numărul de articole (sau şi după calitatea acestora) din presa on-line sau cea scrisă, alcătuite de clerici, putem să ne dăm seama foarte uşor de dezastrul din interiorul Mitropoliei Moldovei dar şi a celei de Basarabia. Însă aceasta nu e totul: din moment ce "înclinaţia spre studii" poate fi un criteriu pentru "Cel ce iubeşte pe Dumnezeu" ar rezulta ca o mare parte a preoţilor din ţară sunt pur şi simplu atei. Aceasta ar fi culmea. Multumim Domnului că mai avem, totuşi, duhovnici!
Ce se ascude oare în spatele întâlnirii dintre Smirnov şi Kiril?
Ieri după cum ne anunţă saitul patriarhiei, cel al episcopiei de Tiraspol şi Dubăsari şi o serie de agentii de stiri religoase la Moscova a avut loc o întâlnire, la prima vedere, cam stranie dacă ar fi ne luăm exact după cum spun aceste medii de informare. Este vorba de vizita liderului separatiştilor transnistreni, Igor Smirnov pe care a efectuat-o la întâistătătorul Bisericii Ruse. Şeful bandiţilor din Tiraspol a fost însoţit în capitala Federaţiei Ruse de episcopul Sava, proaspăt numit la catedra eparhiei care se întinde pe toată suprafaţa autoproclamatei republici.Straniu, la prima vedere, în toată povestea aceasta pare subiectul discuţiilor intre cei doi - "marele război pentru apararea patriei", situaţia parohiilor ortodoxe în regiunea separatistă şi... atât. În afara de faptul că Smirnov i-a oferit patriarhului o medalie agenţiile de presă nu mai spun absolut nimic deşi implicaţiile politice sunt destul de mari.Nu este deloc bună făţărnicia aceasta, deşi este, la ordinea zilei în ce priveşte relaţiile la nivel înalt. E de la sine înţeles că s-a vorbit şi despre alte subiecte sensibile care abundă în contextul actual al relaţiilor politice dintre Republica Moldova şi Federaţia Rusă. Ce urmează oare să mai auzim în viitorul apropiat? Ce intrigi se mai ţes la după culisele birocraţiei instituţionale în patriarhatul rus? Care sunt intenţiile adevărate ale vizitei lui Smirnov şi oare nu sunt legate ele de schimbarea ierarhică în regiunea separatistă? Care au fost implicaţiile politice ale schimbării lui Iustinian cu Sava şi au oare ele legătură cu apropiata vizită a patriarhului Kiril la Chişinău?E nevoie de o mai mare transpartenţă... mult mai mare... dacă se vrea o înţelegere din partea societăţii civile.
Secte în interiorul Bisericii
Nu pot înţelege îngustimea la minte a unor ortodocşi, sau mai bine zis al celor care se dau drept ortodoşi (că bine credincioşi nu le pot spune) pentru că se lasă duşi pe căi lăturalnice desprinzându-se de plinătatea Bisericii prin interpretarea unilaterală canoanerlor şi a învăţăturii sfinţilor părinţi. Neînţelegând ce înseamnă dialog aceştia se îndepărtează de viaţa comunităţii creştine instituind noi reguli în traiul de zi cu zi. Ei se transformă într-o adevărată sectă chiar dacă în declaraţii îşi afirmă loialitatea faţă de ierarhia canonică.Oamenii care se lasă pradă tendinţelor radicale promovate de unii preoţi şi lideri ai comunităţilor de enoriaşi de la un moment dat încep a se duce numai la o singură biserică chiar dacă se află în alt sat sau chiar în altă regiune a ţării. Ei nu recunosc în calitate de preot adevărat decât pe un singur cleric şi nici altă învăţătură decât acea pe care el le-o propovăduieşte. De obicei ideile promovate în interiorul acestor comunităţi îi determină pe ortodocşii să fie despărţiţi organic între ei chiar în interiorul Bisericii. Ei încep să se organizeze după alte principii pe care le cred veritabil ortodoxe dar care în realitate îi limitează în gândire.Aproape în orice Biserică autocefală există câte o astfel de comunitate radicală. Ele au apărut, din câte am remarcat, odată cu începutul anilor 2000 şi s-au dezvoltat ajungând ca acum să aibă o infrastructură deja bine formată. Fiecare comunitate are măcar o legătură cu o altă astfel de formaţiune religioasă chiar şi într-o terţă ţară însă evită orice contact cu orice om din alt cult. Şi nu numai că îi evită ci mai mult - pur şi simplu îi urăsc. În consecinţă se formează diferite situaţii conflictuale - din lipsă de abilităţi de dialog şi reavoinţă. Se ajunge ca întreaga Biserică prin imaginea deja degradată a mitropoliei să fie atacată de presă. Ceea ce spune mass-media de cele mai multe ori se bazează pe fapte reale şi corect interpretate însă incultura şi primitivismul unor reprezentanţi falşi ai Bisericii Ortodoxe face ca relaţia între membrii societăţii civile să se înăsprească: nu există preoţi să prezinte bine la interviuri şi nici să răspundă la întrebări cum se cade. Cât timp această problemă se va ascunde de ochii lumii cu atât ea se va complica mai mult.
Mitropolia Chişinăului - infailibilitate sau făţărnicie
Conştientizarea şi recunoaşterea greşelilor este un act de nobleţe spirituală, iar asumarea lor este un indiciu al tăriei de caracter. La nivel instituţional această dovadă de curaj ar contribui la întărirea credibilităţii organizaţiei şi la modificarea imaginilor false şi inacceptabile despre sine. Mitropolia Chişinăului are nevoie de o astfel de baie a conştiinţei civice pe care probabil încă o mai are. Până acum nimeni din reprezentanţii clerului din Basarabia nu şi-a cerut iertare de la poporul ce-l păstoreşte. Bineînţeles, în textul liturghiei este un moment în care preotul rosteşte o formulă care poate fi interpretat ca un gest de reconciliere însă pe care nu-l socot sincer din cauză că după slujbă slujitorul altarului de obicei recidivează în obiceiurile sale proaste.Nu vorbesc de erorile canonice în oficierea cultului de care doar cei care au studii teologice îşi pot da seama ci de acele lucruri pe care orice om chiar şi fără şcoală le simte ca pe un atac la bunele moravuri ale societăţii: înjurături în biserică şi în afara ei, bătăi între preoţi, beţii şi alte fapte care se caracterizează printr-o depravare toală şi de o depărtare de o viaţă autentică creştină.Stereotipul infailibilităţii în rândul clerului ar trebui deja comutat cu o deprinderea naturală a sincerităţii şi bunătăţii datorită cărora preoţii au fost numiţi oamenii lui Dumnezeu. Cred că recunoaşterea propriilor greşeli nicidecum nu va scădea din autoritatea instituţiei clericale. Faptul că nu se mai amintesc multe cazuri ruşinoase din activitatea preoţilor nu înseamnă că lumea le-a uitat, din contra se întăresc preconceţiile de făţărnicie în rândurile întregii instituţii bisericeşti. Clericul nu mai este demult un model de curăţie şi inteligenţă în faţa credincioşilor, ar fi bine să fie măcar unul de simplitate, o simplitate care naşte încredere.
Scurt comentariu asupra schimbării situaţiei instituţionale a Bisericii în Basarabia
Aparent, acum în Basarabia a avut loc un schimb al relaţiilor de influenţă la cel mai înalt nivel. La putere au accedat în loc de unii oameni alţii. N-o să mă dedau în politică - mă voi referi doar la eventuala schimbare de atitudine faţă de ierarhia clericală. Este foarte posibil ca nivelul de influenţă al acesteia să scadă simţitor ca urmare a lipsei de susţinele din partea autorităţilor publice. Sincer, cred că aceasta va fi spre binele credincioşilor simpli şi nu va afecta decât orgoliile celor care foloseau instituţia bisericească spre un folos pur material.Toate neajunsurile mitropoliilor la nivel instituţional vor ieşi în evidenţă ca niciodată până acum. Fiind privaţi faţă de orice respect din partea autorităţilor ierarhii şi implicit clericii îşi vor pierde influenţa faţă de enoriaşi. Ca urmare a acestui fapt veniturile băneşti vor scădea substanţial. Vor fi mai puţine biserici construite pe sângele celor care au fost ucişi de criminali, iar preoţii vor trebui să-şi demonstreze abilităţile de predicatori şi duhovnici pentru a subzista.Este normal că de la început li se vor reduce toate privilegiile statale începând cu paşapoartele diplomatice şi numerele administrative de pe limuzine. Nemulţumirea va fi mare dar lipsa de cultură a clericilor îşi va spune cuvântul. Cu această ocazie un alt mare defect al sistemului îşi va face simţit prezenţa - lipsa de o gândire sănătoasă în perspectivă. Va fi nevoie de o schimbare de fond care se va produce încet dar sigur. Nu vor rata ocazia de a interveni în treburile interne ale Bisericii nici anumite medii externe impunându-şi, ca urmare a slăbiciunii evidente a instituţiei clericale, influenţa prin diferite programe şi proiecte.Oricum, un compromis cu autorităţile statale se va face însă instituţia ierarhică va rămâne totuşi compromisă în faţa oamenilor: se vor impune taxe fixe pentru apartenenţa la cult (ceea ce nu era pana acum), se va plăti pentru locurile din biserici şi din cimitire şi tot felul de alte obligaţii financiare inedite pentru credincioşii basarabeni. Schimbările nu vor fi în folosul acestora.
Negocierile de după perdea cu Patriahia Moscovei
Ieri, la reşedinţa sa din Moscova Patriarhul Kiril s-a întâlnit cu Ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al României în Federaţia Rusă dl Constantin Mihail Grigorie (patriarhia.ru). Dacă luăm în seamă tăcerea mediilor româneşti am putea crede că această întrevedere este lipsită de importanţă. Nici Patriarhia Română, nici Ministerul de Externe sau măcar pagina electronică a ambasadei române la Moscova nu anunţă nimic despre această întrevedere.S-ar putea şi să fie o vizită pur formală, dar mă pune în gardă un singur lucru: atât acum cât şi în timpul vizitei arhiepiscopului Iilarion (Alfeev) la Bucureşti de la începutul lunii mai şi mai apoi odată cu vizita Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Paris, în eparhia rusă din Corsun la mijlocul lunii iulie, nu s-a făcut nici o declaraţie de presă referitor la o eventuală aplanare a conflictului mocnind între cele două patriarhii referitor la situaţia din Basarabia.Faptul că din delegaţia arhiepiscopului Ilarion nu a făcut parte nici un preot din Mitropolia Chişinăului şi a întregii Moldove ne face să credem că această structură clericală este foarte tacticos îndepărtată de la negocierile privind rezolvarea diferendului. Motivul este foarte simplu de intuit - nu sunt oameni competenţi care să se ocupe de aceste lucruri.Lipsa unui amănunt important al discuţiilor (cum ar fi situaţia din Basarabia) din declaraţiile de presă doar ne confirmă faptul că acesta fost luat în vizor la fiecare întâlnire. Nu pot să cred că niciodată, începând cu intenţia de activare a unor noi eparhii în cadrul Mitropoliei Basarabiei, cele două patriarhii nu au atins acest subiect delicat. Pesemne că se duc nişte negocieri disimulate atât la nivel eclezial cât şi la nivel politic. Nu demult Roşca la Brussel, ieri ambasadorul român la Moscova... mă pune puţin pe gânduri.Am toate motivele să cred că în spatele acestor întâlniri amicale ni se fabrică o nouă situaţie ale cărei date urmează să le aflăm în viitorul apropiat. Bineînţeles, de pe acum este calulată şi rezolvarea care, în mod sigur, va aduce anumite avantaje părţilor implicate. În mijlocul evenimentelor ne vom afla iarăşi noi - basarabenii fără să ştim ce se întâmplă în realitate.
Scopul politic scuză mijloacele nu tocmai ortodoxe
În ziua în care Mitropolia Basarabiei celebrează 17 ani de la reactivare pagina electronică a Patriarhiei moscovite ne informează că liderul Partidului Popular Creştin Democrat - Iurie Roşca, actualul vice prim-ministru al Republicii Moldova, s-a intâlnit la Brussel cu reprezentantul Bisericii ruse pe lângă organismele internaţionale europene - protoiereul Antonie Ilin. Straniu îmi pare faptul că nici Fluxul (ziarul PPCD-ului), nici oricare altă publicaţie în limba română nu aminteşte de acest "eveniment".Roşca a subliniat importanţa dialogului cu Patriarhia Moscovei în ţările CSI unde cea mai mare parte a societăţii civile (inclusiv în Basarabia) este sub jurisdicţia Bisericii ruse. Totodată el, în calitate de lider al PPCD-ului, s-a declarat de acord să sprijine un seminar de dialog în colaborare activă cu Biserica Ortodoxă din Moldova.În pragul alegerilor parlamentare din primăvara aceasta ppcdiştii, după câte înţeleg, şi-au dat seama că nu au nici o şansă de a intra în legislativul moldovenesc şi au adoptat o altă strategie diferită de cea prezentată oficial. În timp ce Vlad Cubreacov continuă să atace instituţia clericală rusă din Basarabia, Roşca se apropie din toate puterile de acesta vrând, probabil să câştige pe altă cale susţinerea electoratului.Nu mai puţin de interesantă mi se pare şi poziţia ruşilor. În mod sigur ei ştiau cine este Roşca sau Cubreacov şi aportul lor la reactivarea Mitropoliei Basarabiei. Asta doar îmi confirmă bănuielile că de la bun început susţinerea pentru această instituţie religioasă a fost departe de idealurile neamului nostru. În loc să ne unească această mitropolie ne desparte mai mult de fraţii de peste Prut.În afara Basarabiei prea puţini îşi dau seama ce se întâmplă în interiorul acesteia, toţi acceptă necondiţionat ce li se spune la televizor, prin ziare şi în diferite publicaţii electronice, iar în realitate între două maluri ale Prutului se accentuează o criză de percepţie.
Prin extreme paralele spre dezamăgirile convergente
Un fenomen pe cât de straniu pe atât de înteresant îl urmăresc de la începutul anilor 2000 (cel puţin eu din această perioadă) nu numai în Basarabia dar şi prin împrejurimile noastre. În mediul preoţesc s-au format două extreme, după părerea mea, la fel de periculoase pe cât de ofensive sunt. S-au cristalizat două curente de opinie extremiste: unul liberalist şi altul conservator (nu am găsit incă termenii care ar explica exact tendinţele).Caracteristica liberalismului clerical include în sine toleranţa faţă de tot ce înseamnă ecumenism şi ceea ce decurge din aceasta. Conservatorii sunt dimpotrivă - reticenţi faţă de tot ce constituie inovaţie nu numai în domeniu dogmatic şi canonic dar şi pur şi simplu în viaţa de zi cu zi a creştinilor. La noi în situaţia de faţă cale de mijloc nu prea există în parte din cauză că preoţii de enorie în marea lor majoritate sunt inculţi şi nu au o poziţie proprie în diferendele care se iscă de pe urma neînţelegerilor între cele două tabere. Cel mai neplăcut este faptul că nimeni dintre aceştia nu au nici o treabă unii cu alţii inducându-se în eroare nu numai pe sine dar şi pe toţi credincioşii cu care intră în contact. Din trufie aceştia refuză să dialogheze între ei amplificând răul deja existent.Originea conflictelor, deşi încă nu sunt conturate, în instituţia clericală rezidă în lipsa corespunzătoare de informare a factorilor de decizie (ierarhi, preoţi sau lideri ai societăţii civile). Elementar, nu există publicaţii serioase care să reflecte viaţa religioasă în Basarabia. Lipsesc teologii inteligenţi, şcoliţi care să se poată ocupa de aceste publicaţii şi nimănui nu-i pasă. Fiecare necioplit poate interpreta după bunul său plac dogmele sau canoanele şi să se dea drept un mare credincios. De aceea şi atitudinea negativistă a celor care din anumite motive s-au smintit sistemul actual al instituţiei clericale.
Se încălzesc spiritele
În Chişinău acum este o atmosferă tensionată, dacă treci prin centru oraşul pare în asediu. O mulţime de străini circulă într-o tăcere sumbră prin tot perimetrul municipiului. Unii par să studieze arhitectura clădirilor alţii încearcă să se amestece prin mulţime. Străzile duduie de o energie negativă care circulă prin aer. Astăzi nu am observat nici măcar un zâmbet natural. Basarabenii par îngânduraţi, atenţi, serioşi şi poate că un pic speriaţi.Desigur că am putea arunca toată vina pe situaţia politică destul de complicată şi pe de o parte este aşa. Pe de altă parte aş spune că toate neplăcerile cu care se confruntă Basarabia acum se datorează lipsei de credinţă în Dumnezeu şi de vină pentru asta este, în mod direct, ierarhia bisericească. Instituţia clericală nu s-a implicat activ, cât de puţin, în catehizarea mediului politic basarabean. Liderii scenei politice sunt permanent acuzaţi de incompetenţă în domeniul religios şi constatarea este corectă în afară de un singur lucru: responsabil de aceasta este exclusiv ierarhia clericală care, după cum spuneam, nici măcar intenţie să schimbe această situaţie dezastruoasă nu a avut.Faptul că Basarabia este în mijlocul unui conflict social care este cât pe ce să se transforme într-unul cu urmări foarte grave pe termen lung se datorează în primul rând Mitropoliei Chişinăului şi al întregii Moldove. Să stea toţi aşa cu mâinile în sân este o adevârată trădare de neam şi credinţă. A continua tot aşa ar însemna să dai cu piciorul în toţi cei care s-au jerfit de-a lungul timpului pentru pacea şi bunăstarea poporului nostru, dar mult aceasta nu o să poată dura - tot răul are un sfârşit.
E nevoie de o presă de investigaţii şi în domeniul religios
Constat cu amărăciune că la noi în Basarabia nu există o presă de investigaţii în domeniul vieţii bisericeşti. Motivul e simplu - lipsa oricăror cunoştinţe de specialitate în plan teologic. După cum am putut remarca, nici intenţie nu există să se facă ceva în această direcţie. Jurnalism de investigaţie este doar numai când e vorba de de afaceri politice şi economice. Mass-media nu are în această privinţă nici o vină. Răspunderea o poartă în cea mai mare măsură autorităţile clericale care evită o cercetare mai atentă şi mai serioasă a vieţii religioase din ţară. Până acum nu am văzut nici un studiu evaluativ, măcar sumar, al activităţii preoţilor din Basarabia nici de la o mitropolie. Nu mai vorbim de lipsa de educaţie a personalului mitropolitan care este sub orice critică. Viaţa religioasă în Basarabia este într-o beznă totală.În aceste condiţii, este de înţeles de ce jurnalistii au o adevărată repulsie faţă de tot ce înseamnă clericalism basarabean. Cunosc mulţi oameni de presă care ciocnindu-se în activitatea lor de o elementară lipsă de bun simţ din partea reprezentanţilor ierarhiei clericale s-au smintit într-atât încât numai citarea, într-un anumit context a expresiei "Mitropolia Chişinăului şi a întregii Moldove" le provoacă aversiune.Nimeni nu se ia de aceste investigaţii şi e păcat pentru că dacă s-ar ocupa cineva de subteranele vieţii bisericeşti basarabene ar descoperi multe lucruri interesante: de la trafic de arme până la crimă organizată internaţională - lucru care i-ar pune un pic pe gânduri pe ierarhii noştri. Pe de altă parte, s-ar descoperi şi adevărata faţă a ortodoxiei noastre, cea cu duhovnicii ei înţelepţi şi martirii neamului nostru.
Limbă de lemn putred pentru o teologie de birou
În cărţile de cult folosite la diferite slujbe religioase preoţii se servesc de un grai perfect. Româna este o limbă liturgică încă de la origini. Etnogeneza poporului nostru ne-o confirmă. Alt limbaj este folosit de cleric pentru a spune predicile de pe amvonul bisericilor în care slujesc. Un mod diferit de a vorbi este utilizat de aceştia în timpul mărturisirii credincioşilor. De obicei, în Basarabia, slujitorii altarului folosesc în mediul lor intern un limbaj, aş putea zice, de cartier cu nimic deosebit de al şmecherilor.Ceea ce mă deranjează, totuşi, cel mai mult este faptul că nici unul din aceste graiuri nu este utilizat mai făţarnic decât cel academic. În anumite ocazii când administraţia bisericească trebuie să dea socoteală în faţa creştinilor ei folsesc un fel de limbaj teologic sofisticat care nu are nici o justificare. Cuvintele scrise în diferite comunicate de presă şi alte acte oficiale în realitate nici nu pot fi rostite corect de aceşti clerici dacă ar fi să le citească în voce tare.Eu înţeleg atunci când această teologie soft este întrebuinţată într-un mediu academic de oameni inteligenţi dar când este folisit de nişte inculţi mi se pare de-a dreptul grotesc. De abia să poţi citi aceste cuvinte şi să te dai mare şi tare nu este altceva decât o imbecilitate crasă. Cel mai urât este atunci când aceşti termeni sunt scrişi cu greşeli gramaticale elementare nemaivorbind de erorile stilistice care, de obicei, abundă.Tendinţa aceata abjectă de a se asemăna cu cineva mult mai înţelept doar prin vorbe frumoase îmi aduce aminte de un banc: "Se zice că a mers odată Kant, marele filozof, la o stana din Romania: - Pastore ancestral, ale tale sunt aceste mirifice ovine care se autofurajeaza pe acest mioritic plai? Ciobanul de pe banca, dand din cap: - Indubitabil!"
Realităţi dure
Instutuţia clericală în Basarabia este în proces de descompunere şi nu am în vedere partea duhovnivească ci relaţia ierarhică în mitropolie. Din considerente de rapacitate ale administraţiei multe biserici devin pur şi simplu nişte ceapeuri sau, mai bine zis, nişte firme de producţie care prestează în cea mai mare măsură doar servicii economice.Încrederea în preot scade cu atât cu cât el se ocupă mai puţin de lucrurile duhovniceşti, cu cât el cunoaşte mai puţin din învăţătura sfinţilor părinţi şi nu în ultimul rând depinde de cultura lui generală şi modul în care se comportă. Credincioşii simt asta foarte bine şi e de mirare cum clericul se înşeală într-atât încât să persiste în rătăcirea sa.Înainte preotul era socotit cel mai cult om din sat, acum el face parte dintre cei mai inculţi iar serviciul liturgic pe care îl prestează - unul formal. După predica din care enoriaşii nu au rămas cu nimic în suflet ei se întorc pe la gospodăriile lor şi continuă cu aceleaşi obiceiuri vicioase. Bineînţeles, vina în primul rând este a celui care săvârşeşte păcatul, dar nu putem exculde din acest gest al omului şi sminteala pe care o provoacă clericul atunci când încalcă preceptele duhovniceşti pe care orice cleric trebuie să le respecte din momentul când este hirotonit.Cu toţii avem vicii, dar aceasta nu ne scuză faptele pe care le facem din rea intenţie şi cu bună ştiinţă. Dacă fiecare din slujitorii altarului se va considera excepţie de la regulă cum, într-un fel se întâplă acum, atunci nu e greu să înţelegem de ce instutuţia clericală în Basarabia este în descompunere.Niciodată nu e prea târziu de a schimba ceva în bine, dar asta nu înseamnă că de fiecare dată trebuie să amânăm. E nevoie doar de puţină voinţă care din păcate lipseşte.
Clerici şi creştini - două lumi paralele
Cea mai mare ruşine pentru Biserica Ortodoxă în Moldova sunt preoţii şi mai apoi ierarhii care nu fac nimic în afară de afaceri cu bunurile credincioşilor simpli şi câştigă bani grei de pe urma statutului de persoane privilegiate în societate.Îndrăznesc să spun aceasta din cauză că am depus, la terminarea studiilor mele teologice, un jurământ cu mâna pe Evanghelie în faţa Altarului, unde m-am obligat să spun numai adevărul şi să lucrez în folosul Bisericii Ortodoxe aşa cum mi-a fost predat. Cunosc bine Canoanele Sfinţilor Părinţi şi de aceea îmi dau seama ce fac şi de aceea subliniez că tot ce scriu în aceste postări sunt doar nişte abordări subiective ale problemelor cu care se confruntă instituţia clericală în Basarabia. Dacă păstram tăcerea socot că avea să am un păcat mult mai mare asupra mea. Desigur, nu m-ai scriam nimic dacă semnalele de alarmă trase şi de presă, şi de credincioşi, chiar şi de unii preoţi erau luate în seamă de administraţia clericală. Din lipsa unei reacţii la toate nivelele ierarhice este şi normal ca cineva să iasă şi să spună lucrurilor pe nume. Este datoria noastră să ne supunem doar autorităţilor competente şi care au capacitatea de a lua măsuri adecvate pentru ca Biserica Ortodoxă ca organism divino-uman să nu mai fie batjocorită prin intermediul unei instituţii degradante clericale.Desigur, există şi excepţii: sunt preoţi duhovnici buni, sunt arhierei cu calităţi deosebite şi care sunt atacaţi pe nedrept şi în Biserica rusă şi în cea română, mult mai rău pentru noi, cu cât în Mitropolia Moldovei ca şi în cea a Basarabiei atacul vine în cea mai mare parte din interior. Majoritatea preoţilor sunt rupţi de realitatea cotidiană şi continuă să existe într-o lume proprie, imaginară care nu are nimic cu ortodoxia aşa cum ne-a fost transmisă de sfinţii părinţi. Sinceritatea practic a dispărut şi nici măcar nu mai este socotită ca valoare în mediile clericale, este un termen folosit doar în raport cu enoriaşii bisericilor.
"...fiindcă eşti căldicel - nici fierbinte, nici rece - am să te vărs din gura Mea" (Apocalipsa 3,16)
Îndiferent dacă se declară credincioşi sau necredicioşi discut, pe teme religioase, la fel cu toţi pe care am ocazia să-i întâlnesc. Cei care frecventează biserica îmi sunt mai apropiaţi însă nu şi, de fiecare dată, mai sinceri. Ştiind un pic mai mult din viaţa religioasă a comunităţii ortodoxe aceştia mi se par mult mai periculoşi. E mult mai greu să cred o fată care e dintr-o familie de clerici, care ştie toate şmecheriile pe care le fac părinţii, ştie tot ce se permite şi nu se permite unor creştini ortodocşi şi care oricând, sunt sigur, că m-ar putea minţi mult mai uşor.Pe de altă parte, când îi întreb pe cei care vin mai rar în lăcaşele de cult ortodoxe despre convingerile lor religioase aud ca de obicei două răspunsuri: că nu cred în miracole şi în ce spun preoţii în Biserică pentru că nu prea înţeleg predicile lor. De la aceştia aflu multe lucruri interesante care, câte odată, chiar şi un doctor în teologie nu le sesizează. În atitudinea lor critică ei sunt mult mai sinceri. Dacă Mitropolia Moldovei s-ar atârna mult mai serios în ce priveşte acticvitatea de catehizare şi cea misionară atât presa cât şi intelectualitatea basarabeană ar avea o atitudine mult mai bună faţă de această instituţie.Toate ar fi bune dacă scopurile declarate ale instituţiei clericale basarabene ar fi la fel cu cele reale.
Nu mai bateţi că oricum nu vi se va deschide
Biserica, după învăţătura creştin-ordodoxă, este un organism divino-uman. Una dintre deosebirile fireşti ale instituţiei clericale faţă de celelalte structuri într-un stat este deschiderea şi dialogul cu toţi oamenii care au nevoie de ajutor, susţinere şi mângâiere. În afară de secretul spovedaniei şi tot ce ţine de acesta Biserica, în mod normal, nu ar trebui să ascundă nimic de la credincioşii săi. Din contra, aceasta ar trebui să-i lumineze în cunoaşterea adevărului de credinţă. În realitate nici Mitropolia Moldovei şi nici cea a Basarabiei nu dau dovadă de o oarecare transparenţă în relaţia cu societatea. Mitropolia Moldovei cu al ei sediu impresionant mai mult seamănă a bunker dacă ne referim la relaţia cu exteriorul iar Mitropolia Basarabiei oricâte argumente ale istoricităţii şi canonicităţii sale nu ar oferi nu este în stare să-şi ridice vălul obtuzităţii şi al opacităţii sale.Mitropolia a ajuns cea mai birocratică şi mai secretizată instituţie în stat. Acest lucru se întâmplă ori din cauza corupţiei ori din lipsa de cadre (sau, cel mai posibil, amândouă luate împreună). Elementar, nu este nimeni care ar da un răspuns coerent dacă spre exemplu suni la vreun număr de telefon sau dacă trimiţi vreo scrisoare la sediile acestora. Mai mult: cunosc tineri care au finalizat studiile superioare în domeniu teologic (unii cu titlul de doctor în teologie), care au depus actele pentru hirotonie la Mitropolie şi cărora nici după câţiva ani în şir nu li s-a răspuns (unii din ei s-au decepţionat şi au plecat în alte ţări la lucru). Lipsa de transparenţă denotă o înapoiere totală şi o criză acută în sistemul administrativ bisericesc.Mântutorul ne-a zis: "Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, şi celui ce bate i se va deschide." Eu am urmat sfatului acesta. Ce ar fi dacă aş sparge uşa, s-ar trezi oare cei care dorm de atâta timp într-un somn aşa de adânc?!
Generat în 0.525 secunde.