Jurnalistul Universal

‘The trouble with these pyramid schemes, is that the only ones who benefit are the guy who dream them up.’

Ascultam dimineața o știre la radio despre chinezii care vor să interzică escaladarea Everestului din țara lor. Motivul e unul surprinzător – prea multe deșeuri lăsate în urmă de turiști, în cea mai mare parte – plastic. Și la această concluzie a ajuns unul din cei mai mari producători de deșeuri din plastic din lume!!!

O altă țară – un alt Everest, doar că nimeni nu are de gând să interzică escaladarea acestuia, ba din contra te îndeamnă și te îmbie s-o faci. Pe nimeni nu interesează r..tul pe care-l lași în urmă. Știți de ce? Pentru că din asta se câștigă bani…muuulți bani, mult prea mulți ca să te mai gîndești că Dumnezeu i-a încredințat omului o misiune deloc simplă: să-l ajute pe cel neajutorat, să-l îmbrace pe cel gol și să-l hrănească pe cel flămând, altfel spus dacă are de făcut un bine – să-l facă, fără ca să aștepte recompense (de orice natură).

Am încercat prin această comparație să pun în discuție rețelele de vînzări, de tip PIRAMIDĂ, care înfloresc într-o țară, considerată săracă și neajutorată. Mii și milioane de lei și de euro se învîrtesc  în această schemă în R. Moldova și culmea, că cei care o alimentează sunt în marea lor parte oameni cu studii.

Concret, este vorba despre rețeaua APLGO – o companie producătoare de bomboane de sticlă, cu sediul în R. Moldova pe str. T. Vladimirescu nr. 4, migrată recent din Federația Rusă (fără un motiv temeinic) și care susține că bomboanele pe care le produc fac minuni în mai toate afecțiunile cu care se confruntă corpul uman: înlătură oboseala, scoate paraziții (limbricii), detoxifică organismul, întărește imunitatea, înlătură durerile de orice natură, reface sîngele, vindecă diabetul, psoriazisul, alergiile, te face bărbat, te face femeie (în cazul în care nu ai știut acest lucru)…mai în scurt îi bun la toate și pentru toți. Un fel de PPT (plăsmuire=minciună pentru tine), numai că în loc de preț avantajos, aici ai parte de minciuni la pachet de 30 de drajeuri pentru care trebuie să scoți din buzunar cel puțin 20 de euro…EURO!!!

Le-am încercat și eu. Nu că tare am vrut. Mi le-a adus soțul și mi-a propus să le gust. Le-am supt…de 3 feluri: una cu gust de portocala, una roză, am și uitat ce gust avea – tot vreun citric  – și una cu gust de mentă. Una trebuia sa-mi detoxifice organismul, alta sa-mi elimine limbricii și a treia sa-mi rezolve problemele digestive. Nu am simțit nimic, absolut NIMIC, în afară de gustul dulce de bomboană. Nici un efect, cît de mic, asta în timp ce soțul îmi povestea cît de în forță se simte el de la o bomboană pe zi. Really? Eu cu 3 feluri de bomboane și ajungeam seara piftie și el cu una singură și era mai ceva ca super man. Desigur că toate aceste efecte el și le-a insuflat, pentru că dînd un pumn de bani, trebuia oarecum sa-și justifice propria prostie și născocea tot felul de efecte benefice.

E bine uneori să privești împreună cu copiii desenele animate. Un episod din ”Draculaș-vampirul iepuraș” m-a făcut să înțeleg de unde se inspiră producătorii de minciuni. Să vă povestesc pe scurt: Draculaș din greșeală bea un suc energizant și imediat capătă super puteri și face în cîteva clipe curățenie în toată casa. Prietenii lui văzînd asta, îi mai dau să bea încă 2 sticluțe ca acesta să facă curățenie și în bucătărie. Acesta bineînțeles că se isprăvește cu toate sarcinile, după care aceștia îi mai dau să beie și acela se transformă într-un super iepuraș. Imediat după ce s-a terminat efectul licorii, iepurașul s-a făcut…balegă și a căzut într-un somn profund de recuperare.

Ei, cam acesta ar fi și finalul pentru produsele APL, dacă ele într-adevăr ar fi atît de miraculoase precum pretind cei care le vînd. Nu vă impacientați, nu vă veți transforma  în balegă după asta, pentru că din start ele nu au cum să vă facă super oameni. Ele nu conțin decît zahăr, coloranți alimentari și potențatori de gust. ATÂT. N-o spun eu. O spune expertiza de laborator, care a analizat componența chimică a drajeurilor. Nici urmă de extracte de plante, fructe, legume și numai știu ce prostii scriu ei pe ambalaj.

Dar să le luăm consecvent și să încercăm să despicăm misterul ”stikleashtelor”, cu intrumentele ce stau la dispoziția oricărui om ce pretinde că are gândire critică (substanță cenușie).

Iată cum prezintă vînzătorii din rețea drajeurile APL:

” Un produs unic care nu are egal la nivel mondial, un produs alimentar pentru recuperarea intra-celulară și reglementarea sistemică intracelulară a noii generații pentru a menține și restabili sănătatea noastră. Acestea nu sunt suplimente alimentare și nici medicamente care sunt produse exclusiv de dragul  câștigului financiar (o, da, iată și prima minciună!), și de la care în rezultat nu vă simțiți mai bine. Acesta este un produs unic, care într-adevăr funcționează și ne aduce rezultate uimitoare, pe care încercăm să-l promovăm la prezentări.

Și luați aminte, puteți începe să câștigați mai mult de 1000 de euro chiar din prima lună de muncă!”

Compania citează nume ”celebre” cum ar fi savantul Giovanni Gusto, Andrei Kulikov și oferă drept suport legal un șir de certificate internaționale care demonstrează veridicitatea calității bombonelelor si mai concret:

Certificatul de conformitate Halal Certificatul euroasiatic de conformitate Un certificat din Austria si o duzină de certificate din Rusia și R.M Certificat de la Европейская Академия Естественных Наук Adresa oficială este în Cipru – țară vestită în toată lumea pentru off-shor-urile ei, pe înțelesul oamenilor de rînd – țara spălării banilor și anume la adresa: Sofouli, 28, CHANTECLAIR BUILDING, Floor 2, Flat 213 Trypiotis 1096, Lefkosia, Cyprus. https://opencorporates.com/companies/cy/HE342004

Sunt încă multe alte lucruri pe care ei mai bine nu le scriau, pentru că mai tare le dăunează imaginea și nicidecum nu demonstrează veridicitatea palavrelor pe care distribuie publicului.

Să începem cu începutul, adică cu verificarea faptelor:

Adresa din Cipru. O căutare in google ne arată ca la adresa indicată se afla o companie de brokeri (CFD Global), o companie care se ocupă de metal Varyok, GASTADELLO LIMITED, Equipment supply company, iar ceea ce ține de APL GO – întîlnim doar pe site-ul oficial al companiei. Nici urmă de aplgo pe site-urile oficiale cipriote, ceea ce este foarte dubios. Pe hartă sunt indicate absolut toate companiile și firmele care sunt înregistrate oficial și activează legal în Cipru. Nu vă temeți – dați o căutare pe google map, numai nu deschideți site-ul aplgo, ca vă duce în raiul minciunilor cu care vă îndulciți simțurile. Certificatul de conformitate Halal. Nimic deosebit în acesta. Haideți să ne descurcăm ce este Halal? Halal este un cuvânt in arabă care înseamnă legală sau permisă. În ceea ce privește alimentele, este standardul dietetic prescris în Coran. Prin definiție oficială, alimentele Halal sunt cele care: Nu conțin nici un component care este interzis de legea islamică. Utilizează produse, fabricate și/sau depozitate, ustensile, echipamente și/sau mașini care au fost anterior curățate/dezinfectate în conformitate cu legislația islamică. Toate alimentele sunt considerate Halal, cu excepția următoarelor: carne de porc, grăsime, alcool etc.

Altfel spus această hîrtie certifică faptul că bomboanele nu conțin produse interzise de legea islamică. Ei zahărul îl acceptă și coloranții alimentari – de asemenea.

Teancul de certificate înșirate pe pagina lor oficială. Doar în unul singur (1 – UNU) se menționează bomboanele cu gust de tdî –dîâ, bla, bla. Nici un cuvânt de sirop natural, extracte naturale sau ce mai spun ei că conțin aceste bomboane. În schimb, certificate pentru chiseli, pentru cafea instant all-in-one, terciuri cu diferite E-uri – cîtă frunză și iarbă. Nu credeți ? – uitați-vă și citiți atent cu ce vă hrănesc ei naivitatea. Certificatul din Austria confirmă producerea de caramele și bomboane cu zahăr (toffees und zuckerhaltigen). Nici urmă de bio sau extrase naturale. Certificat de la Европейская Академия Естественных Наук. Numai intrați pe site-ul lor și deodată veți înțelege ce fel de academie este asta. De hîrtiile pe care le eliberează și pe care le numesc certificate nici nu mai vorbesc.  http://eanw.org/index.php?option=com_content&view=article&id=389&Itemid=157  – intrați, și nu vă sfiiți să-i întîlniți tot pe membrii ce fac parte din aplgo. Ei invocă nume celebre cum ar fi savantul Giovanni Gusto. Cei care nu știu să se folosească opțiunea căutare în google cu siguranță au și crezut că savanți cu renume mondial au pus piatra de temelie la aplgo. NU EXISTĂ așa savant. Cel puțin, google care dă rezultate și pentru numele meu, nu l-a găsit pe moș Gusto, din simplu motiv că el nu există. Facebook-ul a dat de un individ cu așa un nume, dar acesta locuiește în statul Indiana, din SUA și n-are nici o legătură cu aplgo. Dacă și întîmplător găsiți numele respectiv într-o pagină de-a companiei, puneți-vă întrebarea cum de oameni atît de buni la ”ionizare” ”nutriție celulară” și ”vindecări miraculoase” sunt atât de puțin cunoscuți de wikipedia și alte site-uri, nemaivorbind de lumea științei. Pînă și oamenii care fac rău și toți recunosc răul, apar pe google search, nemaivorbind de ăștia care creează binele pentru binele omenirii. Și nu-mi aduceți argumentul cu concurența de pe piață, pentru că-i de rîsul cucoșilor. Producătorii spun că ”stikleashkile” lor lucrează la nivel de celulă sau la ele funcționează nutriția celulară. Voi doctorii, cei care promovați astfel de produse, știți ce înseamnă nutriție celulară? Ia deschideți cărțile sau dați o căutare pe google și luminați și voi poporul ce înseamnă nutriție celulară. Nemaivorbind de termenii de nano-tehnologie, ionizare și numai știu ce cuvinte sofisticate pe care-i folosesc promotorii acestora. Explicați ce-i asta în cuvinte simple. Da înainte de asta, descurcați-vă voi și intrați în esență. Măcar atît să faceți, dacă tot vă numiți doftori.

Concluzie:

În plasa rețelelor piramidale se prind 2 categorii de cetățeni:

Prima categorie este cea fără scrupule, cea care pentru bani este gata să turuie minciuni, să le ambaleze și să le vîndă la prețuri exorbitante. Nici urmă la acești oameni de dorința de a face bine, de a-și ajuta aproapele de a-l îmbrăca/hrăni pe cel aflat în impas (boală). Doar dorința de a se realiza pe sine, de a-și asigura confortul și de a-și petrece (DE NU?) ziua de naștere în Bali, de a-și cumpăra apartament cu 3 camere, mașină și de a trăi pe picior larg  https://www.facebook.com/AplGo.Moldova.Chisinau/photos/a.2224467734482486/2224495687813024/?type=3&theater  pe spatele celei de-a 2-a categorii pe care v-o prezint imediat. A 2-a categorie – sunt oamenii flămînzi de minciuni. Nu le-au auzit demult și cînd prind cîte una din zbor de la vreun coleg(ă) dezaxat(ă) de la serviciu le iau drept adevăruri pure, supreme, fără drept de contestație. Încep de la o bombonică, trec la un pachet, apoi încep să scoată tot mai mulți și mai mulți bani din buzunar, apoi le aduc și acasă și le bagă pe gît familiei afirmînd că de fapt nu plătește pentru ele, mai cumpără și pentru cumetri, de la care tot îi rușine să ceară bani, pentru că de fapt nici ei nu-s siguri dacă o să dea sau nu rezultat și tot așa, caută de ce să se agațe ca să intre în rețea și să contribuie la bunăstarea piramidei. Eu nu am găsit un cuvînt pentru ei. Limba rusă este însă mai generoasă. Le spune simplu  – loh (лох), un cuvînt ce desemnează o persoană naivă și extrem de credulă, care este susceptibilă la fraude și eșecuri. Ei, în naivitatea lor, cred că-i ajută pe cei dragi să-și refacă sănătatea, dar în rezultat nu fac decât să-și strice relațiile, reputația și încrederea pe care au construit-o atîția ani. A fi loh, înseamnă a crede că într-o bombonică de 5 grame sunt concentrate 20 de extracte naturale de plante (!!!). A fi loh înseamnă a plăti pentru 30 de astfel de bomboane cel puțin 20 de Eur (am înțeles că ele de fapt sunt și mai scumpe). A fi loh înseamnă a ignora toate dovezile și argumentele care nu se pupă în nici un fel cu ceea ce descriu oportuniștii și șarlatanii de la aplgo. A fi loh înseamnă să dai cu piciorul în familie, să o minți, să faci lucruri pe ascuns de dragul unor zaharuri și E-uri. Pentru că doar zahăr și arome conțin bomboanele de la apl, nimic mai mult.

Un seminar la tema ”Războiului informațional” s-a desfășurat în îndepărtatul Lvov (Lviv) din Ucraina. Au fost invitați tineri din Ucraina, Belarus, Rusia și Moldova. Delegațiile ucraineană și belorusă au fost cele mai numeroase, probabil pe motiv că anunțul despre eveniment a fost mai intens promovat pe rețelele de socializare, iar la capătul opus s-a situat  Moldova cu doar 2 reprezentanți: subsemnata și încă o domniță care făcea parte din echipa de organizatori. Am aflat ulterior că planul inițial era ca să fie cel puțin 4 reprezentanți din Moldova…dar uite că nu s-au găsit doritori de a lua parte la un ”război informațional.”

Aparte de promovarea slabă a evenimentului pe rețelele de socializare și în alte părți am încercat să înțeleg de ce totuși doar o singură cerere pentru acest trening a venit din partea Moldovei (a mea)?

Să ne ascundem după deget și să spunem că nu am știut despre această oportunitate ar fi o mare minciună. Call-ul a fost distribuit intr-un grup specializat, într-un grup pentru jurnaliști, cărora trebuia să li se aprindă beculețul din prima, chiar cînd au văzut titlul – Război informațional. Anunțul a fost în rusă – e posibil ca limba să fi fost un prim punct de respingere a ideii și temei seminarului. În grupul de jurnaliști se vorbește preponderent în română și mulți membri se exprimă cu dificultate în rusă, nemaivorbind de tineri care nu prea cunosc limba lui Gogol. Seminarele organizate în statele ex-sovietice nu dau așa de bine la CV, cum o fac cele internaționale și probabil că mulți nu vor să piardă timpul cu ele. Trebuia de ajuns în Lviv – care-i la 16 ore de mers cu microbuzul pe timp de noapte. Se merită oare să nu te odihnești 2 nopți de dragul unui război? Și în genere, îi preocupă pe tineri tema războiului informațional, sau deja ne-am obișnuit cu tot soiul de războaie

Sunt doar cîteva argumente și întrebări care mi-au venit ad-hoc, probabil din simplul motiv că m-am gîndit și eu la aceste lucruri atunci cînd am decis să expediez formularul meu. Am depășit  toate îndoielile, și complexele și orele de nesomn și am ajuns la acel seminar, de la care am luat… cîte ceva despre propaganda, manipulare, gîndire critică, prezentare etc. Nu pot să compar acest training cu unul similar organizat în țările din UE, dar pot cu siguranță să evidențiez lucrurile bune  și frumoase, cum ar fi: mult lucru în grup, puțină teorie, explicarea noțiunilor și mult accent pe ce veți face după?

Din păcate nu prea pot să împărtășesc cu majoritatea dintre participanți bunele noastre practici, pentru că ei sunt vorbitori preponderent de rusă și ucraineană, dar sper că din pozele pe care le postăm să înțeleagă că am valorificat la maxim informațiile de la Lviv.

Al doilea an consecutiv Nașterea Domnului mă prinde la Praga. Fericito, mi-ar spune unii. Să fii în una dintre cele mai frumoase capitale europene în una dintre cele mai mari sărbători ale creștinătății – ce-ar putea fi mai frumos și mai bine!

Nu vreau să par o nesimțită. Ar fi incorect față de cei care mi-au achitat zborul și cazarea pe parcursul a 12 zile. Ar părea injust și față de zecile de mii de turiști care au invadat Praga în aceste zile – cetățeni ruși în mare parte. Ei au plătit bani grei ca să vină tocmai la Praga și aici se străduiesc să trăiască la maxim clipa și sărbătoarea Nașterii Domnului.

Iar eu…visez cu lacrimi în ochi la clipa cînd voi păși pe tărîmurile moldave și-mi voi putea îmbrățișa familia. Sentimentul străinătății îl trăiesc mult mai acut  față de anul trecut. Ceea ce pe mulți îi încîntă – mă refer în mare parte la arhitectura și la aerul aristocratic al Pragăi – eu le percep ca pe niște pietre reci deși, recunosc, îmi mîngîie privirea. Nu-mi încălzesc însă inima și aici nu pot face nimic.

Am încercat să urmăresc comportamentul oamenilor în tot acest răstimp. Nu-mi asum rolul de fin observator, pentru că nu am avut timp pentru asta. Sunt prinsă în traininguri și workshopuri de dimineață pînă seara. Creierul e hrănit (îndopat) cu informații din diverse domenii. Oameni noi, experiențe utile, interesante, iar eu ca nesimțita nu simt plăcere de la toate acestea. Sufletul meu tînjește … după comunicare, după ființele dragi, după îmbrățișările și urările tradiționale de Crăciun. Am încercat să-i fac și sufletului meu o bucurie. Am găsit o bisericuță ortodoxă unde m-am dus la slujba de duminică, la vecernie, apoi la slujba de Crăciun. Am cîntat în gînd troparul Nașterii Domnului, m-am uitat la fețele smerite și fericite din jurul meu și am simțit pe cîteva ore bucuria Nașterii. Sufletului meu i-a fost suficientă această scurtă experiență. Minții mele i-a fost suficient să vadă oameni care nu se calcă în picioare și nu fac rînd la carne, ouă și alte bunătățuri pe care să le pună pe masă. M-am bucurat să văd o mînă de oameni, uniți în bucuria slăvirii Nașterii lui Hristos. Mi-a plăcut să-i văd negrăbiți și doritori să petreacă cît mai mult timp în acest spațiu sacru. Am retrăit la unison fericirea de acum 2000 de ani. Nu a mai contat faptul că nu înțelegeam mai nimic din ceea ce spunea preotul sau cînta corul. Slavona veche este la fel de neînțeleasă și pentru cehi și pentru ruși. În schimb i-am dat dreptate unui coleg (Sasha spasibo!) care în ajun m-a întrebat de ce contează pentru mine limba în care se ține slujba. Oricum Sfînta Liturghie este neschimbată de două milenii.

Crăciunul este pentru fiecare

La fel de două mii de ani

Aprindeți candelele-n căscioare

Cîntați cu mine – LA MULȚI ANI!

Dobri Dobrev are 97 de ani şi cerşeşte pe străzile Sofiei, luminos şi smerit. Ochii lui au o blîndeţe senină de rai şi uitaţi-vă numai cu cîtă firească simplitate sărută, într-una dintre poze, mîna unui copilandru! Locuitorii capitalei bulgare îl privescc ca pe un sfînt coborît din paterice sau din icoane. E atît de pitoresc răsăritean la înfăţişare încît, de cum îl vezi, analogiile cele mai nimerite ţi se par acelea cu vechii anahoreţi ai pustiei sau cu mai recenţii „nebuni pentru Hristos” ai creştinismului pravoslavnic.

http://theologhia.wordpress.com/2011/05/05/

Ediția de dimineață a Europe Libere am prins-o de la jumătate. L-am ascultat pe Iulian Ciocan, care m-a convins că este bine și democratic să avem mai mulți candidați la alegeri, chiar dacă oamenii nu-i bagă în seamă. Dovada-voturile infime pe care le primesc ca bonus de la rude sau de la cîțiva vecini. Are dreptate cînd spune că acești oameni de cele mai multe ori dau dovadă de energie debordantă și de o creatvitate ce excede cu mult imaginația nițel plafonată a celor cu șanse reale de a cîștiga. Inspirată, decid să dau și eu astăzi dovadă de mai multă creativitate și dinamism, chair dacă timpul de afară se pliază de minune pe starea de somnolență care nu mă prea părăsește în ultma vreme. Urmează un alt editorial, al colegului de la București, care a atins astăzi o temă sensibilă și care, recunosc, de mult mă frămîntă – acreala românilor. Întrebări de genul: de ce româncele nu zîmbesc mai des, de ce privesc suspicios la fiecare persoană, de ce prefără să răspundă cu jumătatre de gură, de parcă ar fi datoare să nască pe loc cuvintele etc.?  Bineîțeles că fac simultan paralela cu moldovenii și moldovencele care, aflîndu-se în stare trează, dau dovadă de aceeași zgîrcenie atunci cînd vine vorba despre un zîmbet, un răspuns  clar și cuprinzător, o atitudine omenească. Recunosc, cu dificultate ce-i drept, că proverbiala bunăvoință și ospitalitate este un fenomen ce trebuie inclus în Cartea Roșie a virtuților și că brutalitatea, frustrarea și mîndria a ajuns să le înlocuiască treptat.

Mă îmbrac și merg spre Casa Naționională de Asigurărăi Sociale. Trebuie să mă car de fiecare dată cînd am nevoie de o ștampilă pentru a-mi prelungi licența. În ușa biroului în care sunt obișnuită să intru stă un scaun, semn pe care eu îl înțeleg în felul următor – ”sunt pe loc, doar că nu sunt în birou”.

Mă postez lîngă ușă și aștept răbdătoare să vină dna. Pe lîngă mine trec în cruce angajate, fiecare merge – iese din biroul său. Își dau aere de oameni importanți și foarte ocupați, încît nici nu îndrăznesc să privească înspre mine, un biet cetățean,care întîmplător se  grăbește să ajungă în această dimineață  la serviciu. Mai vin cîteva persoane, inclusiv o familie cu un bebeluș. Așteaptă sub o altă ușă, unde de asemenea este pus un scaun. Bat la ușile de prin vecini, dar se pare că răspunsul auzit din birou nu le satisface curiozitatea. Așteaptă…așteptăm. După 20 de minute o iau și eu pe hol, poate, poate dau de dna care a uitat scaunul în ușă. Mi se răspunde pe un ton plictisit că dna este în concediu și că trebuie să intru în alt birou. În biroul cu pricina dau cu ochii de o fetișcană, care și-a plimbat fustele prin fața mea, în timp ce eu stăteam și așteptam la ușa vecină. Cu un aer de om foarte ocupat îmi spune să ies afară și să aștept. Cîîîîît să mai aștept? Peste alte 5 minute ma invită la masa ei. Formalitatea mea durează fix 2 minute. Pe un ton nu tocmai binevoitor o rog să afișeze pe ușa barată de scaun o notă în care să informeze cetățenii că se pot adresa la ea și să nu aștepte, așa cum am făcut-o eu. Răspunsul m-a lăsat mută – ”Ei lasă că nu mai așteaptă ei așa de mult”. Și…aș fi continuat eu gîndul ei – și mare scofală dacă așteaptă. Ce au de făcut? M-ar fi mirat să aud un ”sigur, imediat o sa afișăm”, sau ”neapărat o să rezolvăm, ca oamenii să nu aștepte”, deși sinceră să fiu, am sperat. Am sperat ca, măcar pentru liniștea mea sufletească, să văd un zîmbet, un răspuns adecvat, o atitudine pur omenească. Indiferența le-a acrit moldovencelor pînă și sufletul, nu doar chipul.  Partea proastă a acestei întîmplări e că energia lor negativă m-a marcat și mine. Să vină ploaia ca să spele emoțiile trăite în dimineața  acestei zile de luni!!!

Circa 80% din fîntînile din R.Moldova sunt poluate cu nitraţi

În timp ce Chişinăunenii se avîntă în dezbateri interminabile referitoare la iniţiativa consiliului municipal de a majora tarifele la apă şi canalizare, alţii sunt de acord să plătească cît o fi numai să aibă apă de băut. În Moldova există localităţi în care apa lipseşte pînă şi în fîntîni, viaţa oamenilor din localităţile respective transformîndu-se într-o acerbă luptă pentru supravieţuire.

Locuitorii  cătunului Schinoasa, raionul Călăraşi îşi potolesc zilnic setea cu apa din cele trei fântâni pe care le au în sat. Cei mai harnici, care se trezesc pe la 4 dimineaţa, au marele noroc de a-şi umple un butoi, care le ajunge pentru toată ziua. Pentru ceilalţi, apa este un lux şi în cel mi bun caz este în jumătate cu nămol.

În alt capăt de ţară situaţia nu diferă prea mult. Nisipul le scrâşneşte prin dinţi oamenilor, iar din cauza conţinutului inadmisibil de mare de nitraţi, un copil a murit în această iarnă. Potrivit cifrelor oficiale, aproximativ 80% din  fîntînile din R.Moldova sunt otrăvite cu nitraţi şi mai mult de jumătate din populaţia ţării se alimentează din apele subterane poluate.

Săraci şi însetaţi

Locuitorii din Schinoasa, raionul Călăraşi, suferă din generaţie în generaţie de lipsa apei potabile. Autorităţile locale dau neputincioase din umeri, spunând că de vină este amplasarea nereuşită a satului, într-un loc în care apa se află la mare adîncime. Din această cauză fîntânile, care au în jur de 15-20 de metri seacă pe timp de vară.

 „N-avem apă ca să ne spălăm. Dar despre ce fel de spălat poate fi vorba? Uneori ni se usucă-n gât şi n-avem ce bea. Tare ni-i greu că n-avem apă-n sat. Poţi şi să mori de sete că nu ai de unde să bei”, îşi spune păsul Ala Popcov, locuitoare din satul Schinoasa.

S-a încercat rezolvarea situaţiei anul trecut, cînd Fondul de Investiţii a alocat suma de 50.000 de lei pentru construcţia unei fîntîni arteziene, care trebuia să aprovizioneze cu apă potabilă cele 85 de familii de etnie romă. Proiectul însă nu a prevăzut şi un mecanism prin care apa urma să fie pompată în gospodăriile oamenilor. Acum din această fîntînă, situată la un capăt de sat, poţi să iei apă doar dacă sufli cu putere în ţeava prin care ea curge. Volumul însă este insuficient pentru toţi locuitorii.

 

Medicii de la Centru de medicină preventivă de la Călăraşi ne-au spus că nu pot face nimic, pentru că autorităţile locale nu au bani.

Schinoasa însă nu este un exemplu unic. Potrivit datelor statistice, în R.Moldova 80 % din localităţile rurale nu au acces la servicii sanitare şi la apă de calitate. Doar 15 % din populaţia rurală are acces la surse de apă prin apeduct.

Accesul limitat la surse de apă potabile şi calitatea nesatisfăcătoare influenţează în mod direct sănătatea. Specialiştii de la Centrul de medicină preventivă susţin că 25-33% din boli sunt cauzate de factorii de mediu, iar 20-25% din bolile diareice acute, hepatitele virale A, au la bază nivelul scăzut al calităţii apei.

Potrivit informaţiei de la Ministerului Sănătăţii, de la începutul anului pînă în prezent a crescut numărul cazurilor de infecţii intestinale acute cu 22,1%, iar numărul celor bolnavi de hepatita virală C a crescut cu 16,3%.

Şeful catedrei de Igienă şi Epidemiologie USMF, Nicolae Opopol, a analizat care este impactul utilizării apei necalitative asupra sănătăţii oamenilor şi în special asupra copiilor.

Apa cu nitraţi este, conform datelor statistice, cauza a zeci de decese ale copiilor de vîrstă fragedă. Folosită ca bază pentru prepararea mîncării, această apă cu nitraţi duce la grave intoxicări, soldate cu moartea.

 

Un bebeluş a murit după ce a consumat apă cu nitraţi

Cazul unui bebeluş de 1 lună care a murit în urma consumului de apă poluată i-a cutremurat pe toţi locuitorii din satul Otac, raionul Rezina. Familia în care s-au născut gemenii nu a ştiut că apa scoasă din fîntîna de lîngă casă conţine nitraţi. Unul dintre copii a făcut o criză şi a decedat. Recent aceeaşi poveste s-a repetat cu bebeluşul rămas în viaţă. Din fericire, acesta este internat la spital şi s-a reuşit salvarea lui.

În pofida celor întîmplate, oamenii continuă să se alimenteze de la această fîntînă, pentru că nu au alta în apropiere. Mai mult decît atît, toate fîntînile din localitate sunt poluate şi prezintă risc pentru sănătatea oamenilor, majoritatea locuitorilor din Otac avînd probleme cu rinichii şi cu pietrele la fiere. Ajung direct pe masa de operaţie, căci altfel nu au nici timp şi nici bani sa-şi îngrijească sănătatea.

Potrivit consilierului din Otac, Doni Eugenia, locuitorii care locuiesc în deal nici de apă poluată nu au parte. Fîntînile lor au secat şi pentru ca să-şi potolească setea, localnicii trebuie să parcurgă vreo jumătate de km pînă-n centrul satului. O gospodărie are nevoie de cel puţin 100 l de apă pe zi pentru animale, gătit şi spălat.  Apa lipseşte la grădiniţă şi la şcoală, oamenii carînd-o cu căruţa de la o fîntînă situată la marginea satului.  „Care-i fata care va vrea să se mute în acest vîrf de deal şi să trăiască cu feciorul meu? Cînd o sa vadă că n-avem cu ce ne potoli setea, ce-o să zică? Nici măritiş nu i-o trebui”, îşi spune necazul Eugenia Doni

Chiar dacă cunosc situaţia, autorităţile n-au luat nici o măsură, pentru că asta presupune investiţii foarte mari. Bani însă nu vor primi, deoarece în 2007, candidatul la funcţia de primar le-a promis sătenilor că le va aduce apa în curte, accesînd în acest scop o primă tranşă de 168.000 lei pentru construcţia apeductului. Doar că banii au fost îngropaţi o dată cu furtunul prin care trebuia să curgă apa. Localnicii au strîns şi bani suplimentari, au săpat şanţuri, şi-au cumpărat contoare, dar degeaba, căci sistemul aşa şi nu a devenit funcţional. I-au cerut socoteală primarului pentru toţi banii furaţi, dar acesta a ieşit basma curată, aşa cum a făcut-o atunci cînd a fost surprins luînd mită de la un agent economic.

Cana cu apă – un pericol real pentru copii  

Profesorul Nicolae Opopol ne ateneţionează că în mediul rural se înregistrează anual de la 1 la 10 izbucniri de infecţii intestinale, transmise prin apă la copii şi adolescenţi, în grădiniţe şi în şcoli. De regulă este vorba de hepatita A şi în majoritatea cazurilor de vină este apa din fîntîni.

În lume, în fiecare zi, 30.000 de persoane mor din cauze legate de lipsa apei sau slaba calitate şi igienă a acesteia.

„În 80% din fîntîni din republică concentraţia de nitraţi depăşeşte valoarea de 70 miligrame la litru, ajungînd la 120, în timp ce limita admisibilă este de 50 ml la litru. Cel mai mult suferă din această cauză copiii, anemiile cu grad avansat numărîndu-se printre cele mai grave consecinţe”, ne spune Dumitru Sereţeanu de la Centrul de medicină preventivă. De la consumul apei poluate pot apărea mai multe tulburări, cum ar fi guşa endemică, caria dentară, intoxicaţii cronice cu pesticide, fluoroza dentară, ea avînd şi un impact asupra dezvoltării copiilor. Potrivit lui Nicolae Opopol, în localităţile în care conţinutul de nitraţi în sursele de apă depăşeşte limitele admise, doar 64,2% din adolescenţi se dezvoltă conform vîrstei, 33%  avînd retard în dezvoltarea biologică.

Avocatul copilului, Tamara Plămădeală, referindu-se la problema accesului la apă de calitate a declarat că se încalcă drepturile fundamentale ale copilului la o dezvoltare normală, în mod special a  art.24 al Convenţiei ONU cu privire la drepturile copilului, litera c), prin care „statul se obligă să asigure lupta contra maladiilor şi malnutriţiei […, prin furnizarea de alimente bogat nutritive şi apă potabilă, ţinînd cont de pericolele şi riscurile de poluare a mediului natural”. „Legislaţia naţională prevede, de asemenea, sancţionarea persoanelor care încalcă drepturile copilului de a avea acces la servicii sanitaro-epidemiologice de calitate. Interesul copilului trebuie să devină prioritate în toate domeniile”, a mai spus avocatul copilului.

Deşi problema aprovizionării cu apă potabilă este recunoscută la toate nivelurile ca importantă şi printre priorităţile naţionale, fiind considerată, în acelaşi timp, factor de îmbunătăţire a calităţii vieţii şi de reducere a sărăciei, rezultatele se lasă aşteptate.

Banii alocaţi în 2008 pentru Programul naţional de alimentare 347,3 mln. lei au fost împărţiţi la 7 oraşe şi 50 de sate. Potrivit experţilor, administraţia publică centrală şi APL are o contribuţie nesemnificativă la asigurarea drepturilor la un mediu sănătos – de 10% şi, respectiv, 5%. Din cauza sărăciei aprovizionarea cu apă a localităţilor e pusă pe seama ONG-urilor şi organizaţiilor internaţionale – 80%,(Comisia Europeană, Banca Mondială, Comitetul Ştiinţific pentru Pace şi Securitate al NATO, PNUD etc), iar populaţia se implică în proporţie de doar 5%.

Puii de cuc de la Baimaclia

Pe Mihaela, Cristina şi Ilie Ostapiuc am mers sa-i cunosc la Baimaclia, un sat mare din sudul republicii. Ei locuiesc acolo împreună cu mătuşa lor, Diana Tiron, o tînără în vîrstă de 23 de ani, la rîndul ei mama unei fetiţe de 4 ani. Locuiesc în condiţii modeste, într-o casă ce intră încet în pămînt, fără gaz şi apă prin conductă. Nu au barem un televizor la care să privească ultimile noutăţi sau o emisiune pentru copii. Singura legătură cu lumea din afara satului este telefonul mobil al Dianei, la care o dată pe lună, în cel mai fericit caz, aud glasul mamei lor, plecata de ani buni în Turcia la muncă.

 Soarta copiilor pare a fi o filă desprinsă din opera Dickens-iană. Lipsuri, greutăţi, umilinţe fizice şi sufleteşti, preregrinări de la o casă la alta, de toate au avut parte la viaţa lor. Primul şoc a fost moartea tatălui care, din motive ştiute doar de el, şi-a pus capăt zilelor. Pentru a-şi întreţine copiii, mama a decis să plece în străinătate la lucru. Mihaela şi Cristina au ajuns la şcoala internat din satul Napadova, iar Ilie a rămas în grija surorii mamei – Lilia.

 ”Am stat la internat din clasa întîi pînă în a treia. Apoi mama a venit şi ne-a luat acasa”, îşi aduce aminte Mihaela, fetiţa cea mai mare, în vîrstă de 12 ani. La Baimaclia au stat împreună o jumătate de an, după care mama a decis să meargă în România, la o cunoştinţă, care ulterior îi devenise concubin. A luat copiii cu ea, neavînd cui sa-i lase la Baimaclia. Bunica copiilor îl părăsise pe bunelul alcoolic şi violent şi s-a dus în Turcia. Ceilalţi doi fraţi ai mamei erau prea tineri pentru a avea grijă de copii.

 Agricultură în loc de carte

În România copiii au trăit un adevărat calvar timp de un an şi şapte luni. Concubinul mamei, un bărbat de etnie rromă, şi-a impus autoritatea, obligîndu-i pe copii să facă sluj în faţa lui, iar pe mamă, daca aceasta-i călca cuvîntul sau i se punea în poară, o lua la bătaie, pînă o lăsa leşinată. Copiii zilnic asistau la scene de violenţă, însoţite de înjurături şi ameninţări. ”Mi-am stricat vederea de atîta plîns. Mi se rupea inima cînd o vedeam pe mama bătută şi chinuită”, îşi aminteşte Cristina, fetiţa mijlocie de numai 11 ani. Bărbatul nu a îndrăznit să ridice mîna la copiii cei mici, în schimb a bătut-o pe sora mai mare a lor, Doina, care este primul copil al Galinei, dintr-o căsătorie anterioară, din motiv că aceasta a încercat s-o scoată pe maică-sa din mîna concubinului bătăuş.

Pe timpul şederii lor la Focşani, copiii nu au mers la şcoală, pentru că, zic ei, nu aveau actele în regulă. Timpul şi-l umpleau cu deridicatul prin casă, prepararea bucatelor, iar în perioada caldă şi-au făcut un solar (seră) în grădina casei în care stăteau cu chirie. Au reuşit chiar să cultive ardei, roşii, gogoşari pe care i-au vîndut, iar din banii strînşi copiii spun că şi-au cumpărat rechizite şcolare. ”Seara, după ce terminam toată treaba ne jucam de-a şcoala. Scriam, desenam, citeam. Ne era dor de carte. La internat am fost primele din clasă şi eram lăudate că învăţam bine”, se completează reciproc Mihaela şi Cristina.

Copiii nu înţeleg nici acum de ce mama lor a ales sa locuiască cu un bărbat violent, căruia nu-i păsa nici de ea şi nici de ei. Ba mai mult, ei nu înţeleg de ce acum, ea locuieşte împreună cu el în Turcia, iar ei sunt aici şi-i duc dorul.

 

A fugit ca să scape de gura satului şi de grija copiilor

 

După un an şi şapte luni cei trei fraţi împreună cu mama lor au revenit în Moldova. În sat au avut de înfruntat mai multe prejudecăţi, căci satul vuia de versiuni de genul: ”Aţi fost în România la cerşit”, ”Aţi locuit în şatra ţiganilor”…etc. Ca să scape de gura satului, mama şi-a strîns catrafusele şi a zis că se duce în Turcia să cîştige bani pentru a-şi întreţine familia. Şi dusă a fost. De atunci copiii nu au văzut-o, primind de la ea te miri ce. Ceea ce-i doare cel mai mult e că sunt minţiţi de la capătul celălalt al firului în legătură cu banii sau cu pachetele pe care mama zice că le expediază acasă.

”Mama nu ne-a sunat de tare mult timp. Şi ne amăgeşte că ne-a trimis o geantă sau bani”, intervine, mai timid, Ilie, în vîrstă de 8 ani. ”Ce fel de mamă este ea, dacă nu-i pasă de noi? Ne-a trimis numai o geantă de cînd e plecată”, se întreabă abia stăpînindu-şi lacrimile Mihaela.

Lipsa mamei şi-a pus amprenta pe sufletul celor trei fraţi. În timp ce supărarea îi îndeamnă s-o condamne pentru că i-a lăsat, dragostea şi dorul îi fac să mărturisească că cel mai mult îşi doresc ca să vină mama acasă şi să aibă grijă de ei.

Cel mai grav e că de suferinţa copiilor profită adulţii, care prin intermediul lor au ajuns sa-şi regleze nişte conturi mai vechi. Copiii au ajuns obiect de dispută dintre cumnatele rămase în sat, întrucît după ultima fugă a mamei în Turcia copiii au locuit cînd la o cumnată, cînd la alta.

 

Mingi de ping pong …

 

Mariana şi Diana sunt soţiile fraţilor Galinei. Ambele sunt tinere şi locuiesc în aceeaşi mahala. Soţii sunt plecaţi la muncă sezonieră – cel al Dianei – în Spania, cel al Marianei- la Moscova. Fiecare are de crescut proprii săi copii. O vreme cei trei fraţi au stat la Mariana. Apoi a venit sora mamei Lilia, din Turcia şi i-a luat la ea. Au stat şi la Diana o habă, cînd era soţul ei acasă. Şi tot aşa, purtaţi din colo-ncolo, copiii au ajuns să fie mai mult pe drumuri, decît în casa rudelor, care aparent îşi adjudecau dreptul de a-i educa. Aflînd de situaţia copiilor, părintele din sat a decis să-i ia în familia lui şi să-i educe alături de ceilalţi patru copii ai săi. Atunci în cazul dat s-a implicat şi asistenta socială din sat, dna Dora Ivanschi. I-a propus părintelui să instituie o formă legală de plasament – casă de copii de tip familial. Părintele a acceptat şi a început perfectarea actelor, dar nu a fost dat să ducă la bun sfîrşit acţiunea, căci s-au implicat din nou rudele, care au zis că cel mai bine copiilor le va fi în sînul familiei.

Aşa au ajuns fraţii să locuiască în casa Dianei. Întrucît şi ea şi soţul sunt prea tineri pentru a institui o casă de copii de tip familie (vîrsta minimă este de 25 de ani), ei avînd în jur de 23, tutela le-a rămas singura soluţie de a avea grijă oficial de copii.

De jumătate de an copiii locuiesc permanent împreună cu Diana (pe care o numesc ţăţîca Dina) şi cu verişoara lor de 4 ani, Cristina. Sărăcia ţipă din fiecare colţ al căsuţei de lut. Din ea se nasc şi  celelalte probleme: mîncarea şi îmbrăcămintea modeste, lipsa unui televizor, al radioului, a unei surse de apă în apropiere. La acestea se adaugă şi cele care nu se văd – cele dosite în sufletele copiilor şi ale Dianei: frustrări, neîmpliniri, frică, nesiguranţă. E un drum pe care au păşit avînd mai multe dubii, dar asumîndu-şi conştient greutăţile ce vor urma. Cert este că nu sunt singuri în această luptă de a păstra copiii uniţi în cadrul familiei. Îi sprijină asistenţa socială din sat şi cea din raionul Cantemir. În sat copiii se alimentează gratuit la cantina socială, iar de la raion au primit lemne de foc şi vor primi şi alte ajutoare pe parcurs. Din această lună vor începe să primească pensia pentru pierderea întreţinătorului, adică 300 lei de copil, iar în timpul cel mai apropiat se prevede şi prima alocaţie pentru tutelă, în valoare de 500 lei de copil. Chiar dacă nu mănîncă bomboane sau îngheţată pe săturate şi nu au o mînă care să-i mîngîie atunci cînd le plînge sufletul, copiii nu sunt printre străini, ci locuiesc în localitatea în care s-au născut, merg la şcoală şi deprind valorile care pot fi valorificate doar în familie.

Daniela Galai

 

Familia care şi-a deschis larg sufletul pentru 4 copii străini

 

Ziua în familia Babii începe la ora 6 şi 30 dimineaţa, cînd băieţii mai mari se trezesc şi alături de tatăl lor fac toată treaba în gospodărie: hrănesc animalele, păsările, mulg vacile, fac curăţenie. Apoi se spală, se aşază la masă alături de ceilalţi fraţi mai mici şi se pregătesc să meargă la şcoală. Capul familiei, Alexandru Babii, îi duce pe toţi cei 8 copii cu maşina pînă la liceul din sat. Nu face vreo diferenţă dintre cei patru copii ai săi şi cei pe care i-a luat vara trecută de la internatul din Cupcin. Acum formează o familie care în limbajul recent se numeşte casă de copii de tip familial.

În gospodăria soţilor Babii din satul Cipiliuţi, raionul Edineţ lucrurile merg ca pe roate. Chiar dacă nu sunt oameni bogaţi, prin muncă şi perseverenţă au reuşit să adune tot ceea ce este necesar pentru trai. Au construit două case, au animale, păsări şi, cel mai important, au mulţi copii pe care îi educă cu dragoste. Fiecare membru îşi cunoaşte îndeletnicirea: cei mari au treabă pe la animale, mijlociii fac lucrul prin casă, tot ei sunt privelegiaţi la timpul pentru joacă. „Depunem toate eforturile ca să le oferim o viaţă mai bună copiilor şi să-i unim”, ne spune Elena, stăpîna casei. Ghidaţi de această nobilă intenţie soţii Babii au hotărît să-i ia în familia lor pe Victor de 16 ani, Eugen- 9 ani şi Leonid de 8 ani, trei fraţi al căror destin tragic i-a impresionat profund pe părinţii adoptivi. Alexandu (10 ani) a apărut mai de mult în familia numeroasă, în cazul lui fiind instituită tutela.

Violenţa care omoară

Victor, Eugen şi Leonid Babii (întîmplător poartă acelaşi nume ca al familiei în care cresc) sunt originari din satul vecin Rîngaci. Au rămas orfani înainte de revlionul 2008, cînd cea mai apropiată şi dragă fiinţă, mama lor, a murit snopită în bătăi de către soţul său. Cruzimea cu care a făcut-o a lăsat urme adînci în sufletul lui Victor, singurul care a văzut-o pe mamă desfigurată de lovituri. Durerea i se citeşte în privirea-i pierdută şi în glasul moale cu care-şi deapănă istoria vieţii. În momentul în care tatăl a fost arestat, copiii au aflat că au trăit timp de 10 ani alături de un criminal, care anterior făcuse puşcărie pentru că şi-a omorît propria mama şi socrul (de la prima soţie). Acum acesta este închis pe 15 ani, dar oamenii din sat se gîndesc cu frică ce se va întîmpla după ce îşi va ispăşi termenul şi va reveni în sat, pentru că s-a impus ca o persoană violentă şi periculoasă. Fraţii nu au rămas singuri pe lume. Ei au două surori mai mari, care s-au măritat şi sunt pe la casele lor prin Rusia şi una mai mică pe care au luat-o în familiile lor. Au şi cîteva rude mai îndepărtate care, de asemenea, sunt împrăştiate prin lume. Din cauza distanţei mari care-i desparte, dar şi a greutăţilor materiale, surorile mai mari nu au avut posibilitate să-i crească în familiile lor. Timp de un an după moartea mamei, Victor a avut singur grijă de cei doi fraţi mai mici. Îngrijea de animale, de gospodărie, pregătea mîncare, făcea curat, spăla. „Am învăţat de la mama să fac de toate. Ştiu să coc pîine, să pregătesc un borş, cartofi”, ne enumeră cu mîndrie timidă el. Din această cauză a abandonat şcoala şi nu a mai mers în clasa a opta. Aflînd despre absenţa băiatului de la şcoală, responsabilii pentru protecţia copilului de la Edineţ au decis că cel mai potrivit pentru copii ar fi să meargă la internat. Aşa fraţii au ajuns la gimnaziul internat din Cupcin, Edineţ. Acolo însă nu au zăbovit decît vreo jumătate de an, pînă în august 2008, cînd familia Babii, ştiind despre necazul ce s-a abătut asupra lor, a decis să-i ia la ei. De atunci fraţii cresc alături de copiii naturali ai soţilor Babii: Serghei(14 ani), Victor (13), Ruvim (11) şi Alina (9). Alexandru (10 ani), a ajuns şi el să facă parte din familie, în urmă cu trei ani cînd tatăl Alexandru a dat peste el la spitalul raional din Edineţ. „Stătea pe marginea balconului, cu picioarele spînzurate în aer şi striga. Am alertat medicii şi m-am dus la el. Am aflat că fusese abandonat la naştere de către mamă. Un medic cu inima mare l-a crescut în cadrul spitalului. Băiatul s-a ataşat de mine, aşa că nici n-am stat pe gînduri mult şi l-am luat acasă”, îşi aminteşte capul familiei.

Fiind de vârste apropiate, copiii au interese comune, învaţă în acelaşi liceu, iar trei dintre ei merg în aceeaşi clasă. Se mai iscă uneori şi mici conflicte între ei, dar apar şi idei constructive care îi face mai uniţi. Bunăoară Victor şi Serghei şi-au pus în plan să facă o seră în care să-şi cultive ei singuri zarzavaturile şi tot ei să le vîndă. Încă nu ştiu ce vor face cu banii adunaţi. Victor însă ne-a mărturist că el visează să-şi cumpere haltere cu care să-şi antreneze bicepşii. Printre pasiunile lui se numără break dance-ul şi salturile în spate. Ca să exerseze el merge în casa părintească, pentru că în familia Babii, aceste hobby-uri nu sunt încurajate. Aici domneşte o atmosferă de calm şi rugăciune, întrucît familia face parte dintr-o sectă religioasă. Poate din această cauză, Victor e de părere că cel mai bine pentru el şi fraţii lui e să locuiască singuri, în casa de la Rîngaci, dar el nu insistă, pentru că înţelege că aici fraţilor mai mici li se oferă ceea ce el nu le poate încă da. Deşi se consideră un om mare şi pregătit să-şi asume toate responsabilităţile, la cei 16 ani el rămîne un copil, pe care necazurile şi viaţa grea l-au maturizat înainte de vreme.

Asistenta socială, Angela Televca, e de părere că traiul fraţilor în sînul familiei Babii le-a schimbat viaţa în bine. „Victor nu fumează, nu vorbeşte şi nu răspunde urît, merge la şcoală, învaţă, ajută în gospodărie. Ceilalţi mai mici au parte de sprijin şi îndrumare părintească. Sperăm să fie totul bine”, conchide pe un ton optimist lucrătorul social. Noul mediu de trai al fraţilor din Rîngaci le-a adus, ca şi orice schimbare din viaţa omului, o uşoară stare depresivă. Atunci cînd vor conştientiza că această schimbare e spre binele lor şi că le uşurează substanţial existenţa, vor privi cu alţi ochi familia care acum îşi deschide larg uşile şi sufletul pentru a-i creşte şi a-i educa.

 Daniela Galai

Prezentarea celui de-al patrulea raport de monitorizare a accesului la informatiile oficiale din R.M

Accesul limitat la informații sau lipsa de reacție din partea oficialităților

 

Note mai mari pentru accesul la informație în trimestrul 4. Experții Acces Info sunt de părere că lucrurile evoluează pe acest tărîm iar urările de An Nou au vizat creșterea performanțelor și un acces real la informația de ordin public. Bineînțeles că discursurile experților au fost condimentate cu critici la adresa oficialităților, a funcționarilor publici, care dintr-un motiv sau altul nu-și fac datoria de a informa corect și la timp jurnaliștii și prin urmare populația. Deși cîțiva pași înainte au fost făcuți prin adoptarea Legii transparenței în procesul decizional și examinarea altor proiecte, expeții rămîn nesatisfăcuți de lipsa reacției autorităților la articolele din presă, de indiferența și ignoranța unor funcționari care par niște spectatori ai campaniei de stopare a corupției.

 

Impresia de spectacol o avem de fiecare dată cînd auzim spoturile ce promovează stoparea corupției pe de o parte și articolele, emisiunile tv ce prezintă argumentat înrădăcinarea acestui fenomen în țara noastră. Sentimentul este similar atunci cînd auzim vorbindu-se despre accesul la informație, despre drepturile cetățeanului de a fi informat și promovarea legii privind secretizarea informației. Chiar dacă nu a fost adoptată, redefinită și schimbată cosmetic, ea oricum va trece, pentru că este imperios necesară cel puțin pentru o scurtă perioadă de timp.

Jurnaliștii vor fi, ba ei și sunt, cei în pierdere, pentru că vor avea din ce în ce mai puține unelte de muncă, iar o muncă ce se vrea intelectuală și analitică este mai degrabă una demențial de complicată, întrucît implică activitate de detectiv (ca să nu zic de ”salahor”), de ”bătător de drumuri”, de uși și minți încuiate, de redactor, linvist și analist. Cineva rîdea pe vremuri de acest ”hobby”, asociind facultatea cu o școală de balet, iar pe jurnaliști cu niște ”încurcă-lumea”. O fi fiind și aceasta o impresie a celor care citesc articole de investigație bine documentate și bine scrise și care scot la iveală nenorocirile comuniste. Bineînțeles acești jurnaliști îi încurcă pe corupți să-și continue nestingherit businessul, iar pe oameni  – să se bucure de viața ambalată în știruțele mondene, subțirele și vaporoase apărute în presa galbenă.

Ca să revin la ideea obținerii informației. Am înțeles, simțind pe propria piele că e o chestiune foarte superficială, dar periculoasă, atunci cînd implică nume grele din politica autohtonă. O solicitare de informație la procuratură nu a rămas fără reacții. După un chestionar la telefon : de unde am informația respectivă, dar pentru ce îmi trebuie etc. am primit un răspuns, în limitele termenilor legali, din care nu am putut scoate nimic. Ca să nu îndrăznesc să cer mai multe detalii, am fost contactată telefonic de către un tip care m-a avertizat indirect amenințîndu-mi membrii familiei. Aici m-am oprit cu investigația. Au cîștigat cei pe care îi încurcam. Nu că tare m-aș fi speriat. Ci pentru că mi-am dat seama, că articolul o să rămînă fără reacții. Iar satisfacția profesională o să se rezume doar la faptul că o mînă de oameni va lectura informația, vor ofta și vor trece la pagina următoare.

Nu știu ce este mai grav: accesul limitat, împiedicat, birocratizat la informație sau lipsa unui feed-back din partea societății civile și mai ales a organelor care ar urma să continue investigația, s-o materializeze cu rezultate concrete. Sunt ferm convinsă că autoritățile noastre ar trebui să reacționeze la cele scrise de jurnaliști, indiferent de gradul de dificultate cu care a fost obținută informația. În caz contrar jurnaliștii de investigație vor dispărea încetul cu încetul ca specie, sau în cel mai bun caz vor fi incluși în cartea roșie.

Chiar dacă nu au ajuns judecători, mai mulți colegi de facultate ai lui Artur Reşetnicov, actualul director al Serviciului de Informație şi Securitate apar în funcții sus puse în diferite instituții publice şi private din Chişinău.  Locurile privelegiate de pe lîngă preşedintele R.M par să-i fi aşteptat pe absolvenții facultății de drept din cadrul USM, promoția 1997. Publicăm doar cîteva nume care au deținut sau dețin funcții mai importante, menționînd totodată că nu știm dacă aceşti oameni ar fi ajuns în funcție grație ”spetelor” lui Artur Reşetnicov.

Vă reamintim că din 2001 pînă în 2007, Artur Reşetnicov  a deţinut mai multe funcţii de pe lîngă preşedintele R.M:  de şef al Direcţiei generale al Aparatului Preşedintelui Republicii Moldova, de consilier în probleme juridice, şef al Direcţiei drept şi relaţii publice al Aparatului Preşedintelui Republicii Moldova. 

Iată aşadar, lista unor foşti colegi de facultate şi funcțiile acestora:

Melniciuc Oleg   – judecător la Judecătoria Rîşcani, municipiul Chişinău, numit prin decret prezidențial, în vara anului 2004. Peste doi ani, prin aceeași procedură Melniciuc ajunge vicepreşedinte la aceeași Judecătorie. Din discuția cu dl. Clima reiese că ”în virtutea întîmplării”, Melniciuc locuiește în aceeași scară cu președintele CSM, iar din alte surse neoficiale am aflat că el tinde să ocupe funcția de președinte a Curții de Apel, Chișinău, rămasă de puțin timp vacantă.

Un alt coleg de-a lui Reșetnicov, Sergiu Crutco a fost pus în funcția de judecător la Hînceşti în 2005 (vezi Decretul Preşedintelui nr. 2271,  adoptat pe 16.03.2005). Peste un an, numele fostului coleg de facultate al lui Reşetnicov apare pe lista judecătorilor de la judecătoria sectorului Centru din Chişinău. Transferul s-a realizat într-un timp record, dacă ținem cont că unii judecători stau de mai bine de cinci ani pe lista de aşteptare pentru a fi transferați.

Valentin Vizant – fost angajat în cadrul Aparatului Preşedintelui Republicii Moldova în funcţia de consultant în serviciul petiţii şi audienţă în perioada  2001 – 2003. Actualmente Director al Întreprinderii ”Poşta Moldovei”

Vadim Enicov –  Secretarul Comisiei Centrale de Control al declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietate, el fiind şi reprezentantul Preşedinţiei în comisie. Consultant principal în Serviciul Consiliului Suprem de Securitate al Aparatului Preşedintelui Republicii Moldova.

Cazan Roman – prim-şef adjunct al Aparatului Guvernului

Igor Vremea – consilier al Presedintelui pe problemele juridice, șef al Direcției drept și relații publice a Aparatului Președintelui (nov.2007).

Bejan Edgar – şef adjunct al Direcţiei drept şi relaţii publice, Aparatul Preşedintelui

Dorian Chiroşca – director general al Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI).

Valentin Afteni –  colaborator al Biroului delicte transfrontaliere şi informare

Grosu Vladimir – Reprezentantul Guvernului la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, doctor în drept, conferenţiar

Morari Svetlana    – specialist, Oficiul Stare Civilă

Efrim Oleg – Avocat parlamentar din 30.10.2008, din partea PCRM

Mamei Cristian – consul al R.M în Ucraina , fost consul la Tel-Aviv

Velicev Andrei – Banca Naţională a Moldovei, Şef al Secţiei asigurare legală a operaţiunilor bancare.