Lumea

Că nucleul dur al corupţiei care a adus Moldova pe culmile fărădelegilor se află în sistemul justiţiei este o realitate unanim acceptată. Tocmai instituţia menită să împartă dreptatea este astăzi cea mai eficientă pârghie pentru ticăloşirea moravurilor şi vicierea definitivă a raporturilor interumane. Din această pricină Moldova, în loc să-şi găsească cadenţa vieţii normale, se afundă mereu în marasm economic şi debusolare socială.

Puţini sunt cei fericiţi că li s-a făcut dreptate adresându-se justiţiei moldoveneşti. Câti criminali şi câti îmbogaţiţi prin hoţie, cam tot atâţia justiţiabili satisfacuţi de soluţiile date de instanţe. Cangrena corupţiei pecetluite în justiţie s-a extins atât, încât aceasta prejudiciază azi grav interesele individuale ale cetăţenilor care compar în fata instanţelor. Sunt atât de numeroase cazurile în care justiţia lucrează în răspărul adevarului, răsturnând cu brutalitate stări de lucruri mai clare ca apa de izvor.

Starea de haos, proliferarea fărădelegilor şi, în cele din urmă, instaurarea celei mai teribile forme de dictatură în ţara noastră s-au datorat, în primul rând, modului indescriptibil în care justiţia calcă în picioare cele mai elementare drepturi ale cetăţenilor.Iată şi un exemplu citeste la aceiasi tema

Copii respinşi tot mai mulţi. Aspiranţi de a-i înfia – şi mai şi. Adopţii însă tot mai puţine. Dezlegarea paradoxului – în Lumea de langă noi.

Nimeni nu poate şti când este cel mai indicat pentru doi soţi să devină părinţi. Vera Drăguţă, o femeie în vârstă de 57 de ani din r-ul Drochia, este sigură că tocmai i-a venit momentul. Ea crede că maternitatea este o stare a spiritului, şi nici de cum a fizicului.  „Vreau sa ajung să-mi zică cineva mamă. Toată viaţa mea am dus lipsă de aşa ceva. Acuma categoric vreau să-mi iau o fetiţă. Am aşteptat foarte mult timp să-mi dea Domnul un copil. Am fost bolnavă, am suportat mai multe operaţii, medicii mereu îmi dădeau şanse, dar nu a fost să fie. Acum nu mai vreau să aştept. Recunosc, este cam tardivă decizia mea. Totuşi cred că niciodată nu e târziu să faci un bine.” mai multe

În Moldova, biserica este percepută tot mai des ca tribună politică. În Moldova, înscăunarea unui episcop se dă cu bătaie în biserică. În Moldova, biserica nu se simte ameninţată de practici necanonice, dar atacă atunci cînd vine vorba despre libera exprimare.

Politicul şi lupta pentru putere îşi spun cuvântul astăzi şi în ograda bisericii, adică tocmai acolo unde nu ar trebui s-o facă. Pentru a deveni preot astăzi nu mai e nevoie de vocaţie ci de protecţionism, totul transformându-se într-o meserie oarecare, dar foarte bănoasă şi profitabilă. Suntem tot mai departe de ceea ce înseamnă o lume creştină, o lume curată, o lume care să aprecieze adevarata valoare. Dovezile din ultima perioadă sunt atât de ferme, iar pericolele atât de evidente, încât a venit timpul pentru un dârz semnal de alarmă.citeste mai mult de pe DTV

S-a născut bărbat, dar se consideră femeie. Aproape 20 de ani şi-a ascuns problema, dar acum vrea să-şi arunce masca. Te invit sa cunosti povestea primului bărbat moldovean hotărat să devină femeie. Ar vrea să se numească Nadia. De 35 de ani însă poartă un alt nume – de băiat – pe care nu-l pot divulga pentru a nu-i pricinui necazuri în plus. În termeni medicali, ceea ce i se intampla se numeste transexualitate. Popular, s-arexplica in felul urmator – s-a nascut barbat, dar crede ca este femeie.Nu ca ar fi vorba despre vreo problema psihica. Mutitudinea testelor pe care le-a facut a aratat ca este absolutsanatos din punct de vedere psihic. Primele discuţii le-am purtat la telefon. De partea cealaltă a firului, mi-a răspuns un glas de femeie, cea cem-a derutat la început, chiar dacă trebuia să mă aştept la un glas nebărbătesc. Cand ne-am întîlnit pentru interviu, am mai trăit o uşoară derută. Nimic din aspectul experior nu-I trădează apartenenţa la sexul masculin. S-a născut la sat, într-o familie respectabilă, care chiar dacă a observat de timpuriu unele devieri de lacomportamentul unui băiat, a preferat să camufleze situaţia. Societatea moldovenească nu s-a deosebit niciodatăprintr-un grad avansat de toleranţă faţă de totul ce deviază de la normalitate. Iată de ce personajul nostru aascuns că are vreo problemă pe toată perioada copilăriei, adolescenţei şi chiar a maturităţii. Acum trece prin cea mai dificilă perioadă de afirmare a identităţii sale sexuale. Pretinde că este femeie şi aînceput să vorbească despre problema sa.Unii îl acceptă, alţii îl resping. Nu-l mai afectează însă.

Terapia hormonală pe care şi-o administrează, fără supraveghere medicală, de altfel, ar trebui să finalizeze cu

ultimul şi cel mai dificil pas spre o nouă identitate sexuală – intervenţia chirurgicală. O primă încercare în acest

sens a eşuat. Acum vrea să mai încerce o dată. Cel mai mult îşi doreşte să spargă un stereotip. Cel potrivit căruia oamenii cu astfel de probleme sunt amorali. Se autodefineste in felul urmator – „Nu sunt barbat. Nu sunt homosexual si nu sunt amorala”.

In materie de bune maniere, avem indubitabil foarte mult de lucrat pentru a-i ajunge din urma pe francezi sau englezi. Mai mult, cred ca nu avem vreo sansa. Nimic in lumea aceasta nu cade din pod. Cum am putea sa ajungem in randul tarilor cu o cultura seculara in urma sau cu altele, unde chiar si folosirea telefonului mobil reprezinta un act de nepolitete. Stim cu totii cat de mult conteaza pentru multi dintre conationalii nostri marca telefonului mobil si valoarea acestuia, precum si cat de mult ne place sa ne afisam cu ele. Cum credeti, cam ce loc ar ocupa tara noastra in clasamentul GFK realizat pentru The Wall Street Journal Europe?

Sincera sa fiu, sunt si eu o fufa. In perceptia mea, fufa ar insemna o femeie preocupata mai mult decat ar trebui de aspectul sau exterior si de vestimentatie. Tocmai la astfel de femei se adreseaza randurile urmatoare. Am descoperit in Chisinau doua copile care stiu sa faca minunicu mainile lor. Nu-şi cumpără haine de vreo cinci ani. Tot de atata vreme nu iau nici un ban de la parinti. Plus la toate, îmbracă cele mai snoabe italience.

În mâinile lor, croşeta cunoaşte viteze astronomice. Cât ai zice peşte, o piesă este gata. Iar cu puţintică răbdare, un car de imaginaţie şi altul de măiestrie – o lucrare manuală de toată frumuseţea. Este originală, irepetabilă, iar cea de o poartă – absolut irezistibilă.

„Lucrul manual este simţit de cel de îl face şi poartă o încărcătură de energie de nepreţuit. Ceea ce e facut la maşină este cu totul altceva. Mai ales acum, când există utilaje dintre cele mai performante. În lumea modei, tocmai lucrul manual este foarte preţuit,” spune Tatiana, sora cea mai mică.

Sunt surori, ambele studente şi ambele meşteriţe de prima clasă. Stau într-o garsonieră la Buiucani, de ani buni nu contează pe bani de la părinţi, îşi confecţionează cu mîinile proprii întreaga garderobă şi au toate şansele să cucerească acest oraş.

„Doar blugii şi lenjeria mi-o cumpăr. În rest, întreaga mea garderobă este confecţionată cu propriile mele mâini. Totul – începând cu accesurii şi terminând cu hainele de iarnă. Când aveam şase ani, o tot tachinam pe mămica să mă înveţe să croşetez. Pentru că ea ştia să împletească doar la andrele, a trebuit să aştept când voi merge la şcoală să învăţ croşeta, de la profesoara de educaţie tehnologică. Primele lucruşoare pe care mi le-am confecţionat au fost o geantă şi o bluziţă. Nu erau tocmai reuşite, dar le-am purtat cu mult drag. În general, hainele se confecţionează mai greu decât alte articole precum cuverturile sau feţele de masă. Trebuie să le mulezi după forma corpului. Pentru că nu au elasticitate,” spune Georgeta, cealaltă dintre sorurile meşteriţe.

Georgeta povesteşte că iniţial, când a venit la Chişinău, s-a înscris la o faculate de limbi străine, dar a simţit că nu este ceea ce şi-ar dori. A trebuit să întrerupă studiile, să lucreze un an în alt domeniu şi abia după aceasta să meargă la o facultate de profil artistic. Acum este mulţumită. Faculatea i-a dat siguranţă în mâini. Ştie exact ce are de făcut şi de aceae îi este simplu să lucreze. Treptat a contaminat-o şi pe sora cea mai mică, care nu prea manifesta interes pentru lucrul manual. Acum toate articolele de vestimentaţie sau accesorii le gândesc şi le confecţionează împreună.

Aceasta rochie neagră este cea mai tare piesă din colecţia Georgetei. O poartă, pe rand, ea si sora ei, precum şi alte cîteva tinere din Roma sau Milano. Le-a croşetat Georgeta, iar în Italia au ajuns graţie unei colaborări a meşteriţei moldovence cu o întreprindere din această ţară. Materie primă italiană de cea mai înaltă calitate plus dibăcia meşteriţelor moldovence şi ţinuta este gata. Ce-i drept, acolo costă sute dacă nu mii de euro. La meşter ajunge de zeci de ori mai puţin. „La acest moment sunt mulţumită. Pe urmă mai vedem. Multe dintre cunoştinţele noastre ne sugereajă să deschidem o afaceredupă încheierea studiilor . Ne gandim la un butic în care să vindem lucruri manuale. Nu ştiu dacă va fi posibil, dar ne-am dori. Cel mai mult imi doresc să ajung la o prezentare de modă la Milano. Nu neapărat cu o colecţie proprie, ci cel puţin să inspir aerul unui astfel de eveniment.”

Primarul interimar al Chişinăului, Vasile Ursu, a fost numit în funcţia de Ministru al Transporturilor al Republicii Moldova, în locul lui Miron Găgăuz, care şi-a dat demisia. citeste mai mult pe BBC. O veste pe cat de neasteptata, pe atat de derutanta. Cel putin pentru mine si colegii mei jurnalisti cu care am discutat la acest subiect. Toata lumea era sigura ca Vasile Ursu, ajuns primar interimar al capitalei dupa plecarea din acest post a lui Serafim Urechean, va candida pentru aceasta functie in cadrul scrutinului general local programat pentru mai curent. Mai mult, sansele interimarului de a invinge erau considerate mari, in virtutea unui suport sustinut din partea actualei guvernari comuniste, dar si gratie faptului ca Ursu reusise sa acrediteze ideea ca este un primar gospodar.

„Eu cinstit am lucrat, n-am ştiut nici ce e sâmbătă sau duminică, cu toate că nu m-au susţinut toţi, mă făceau care şi de ce culoare vroiau, de parcă eu puţină sănătate am lăsat pe altarul primăriei de a face regulă în tot ceea ce am găsit aici”.citeste mai mult in Timpul de dimineata

In plus, nimeni nu s-a asteptat la detronarea lui Gagauz, care de cand e lumea a fost in gratiile presedintelui. De ce a renuntat Ursu la fotoliul de primar care era pentru el aproape castigat? Ce l-a facut pe Voronin sa-l inlocuiasca pe Gagauz cu Ursu? Pentru cine a fost eliberat locul la primaria capitalei? Sunt cateva intrebari pe care le pune aceasta turnura. Unele explicatii (ce-i drept acestea starnesc mai mult indignare decat clarifica situatia) le-a furnizat chiar Ursu, in declaratiile pe care le-a facut presei dupa publicarea noutatii. vezi decrataia lui V. Ursu pentru BBC Auzi tu, Ursu se crede singura persoana capabila sa redreseze situatia cailor de comunicatii din Moldova. Daca in Chisinau avem deja drumuri europene, de ce n-ar trece si la cele din tara? In plus, Ursu nici nu ascunde ca in perioada urmatoare acest domeniu va beneficia de importante injectii financiare si se crede cel mai potrivit pentru a le gestiona. Pentru mine, totul este clar la acest subiect. Ceea ce-mi starneste cea mai mare indignare este cu cata usurinta lasa el capitala nu stim cui. Ursu nici nu se oboseste sa creeze, cel putin, impresia ca-i pasa ce va urma la primaria capitalei si cine il va succeda pana la alegeri. Prea mare i se pare viitorul ca sa-i mai pese de trecut. Dincolo de toate, impresia mea este ca functia de ministru este un premiu oferit lui Ursu de actuala guvernare pentru ca a reusit sa incheie cu succes afacerea „Euro TV, Antena C”. Cele doua media publice locale au fost vandute exact cui trebuia…”.citeste o opinie in Jurnal

Merg in cateva ore la un interviu. Voi discuta cu un preot despre ce se intampla in prezent in biserica. Help  me… La cele cateva intrebari pe care le-am punctat, as avea nevoie de alte cateva sugestii. Navaliti cu ideii, scumpi colegi…

Te-ai gandit vreodata prin ce trec bolnavii de diabet din Moldova?… Nici eu, pana cand nu am discutat cu o tanara aflata in aceasta situatie. Se numeste Natalia, are 35 de ani, 26 dintre ei este dependenta de insulina si de 8 ani ochii nu o mai slujesc. A orbit dupa ce a decedat mama sa, singura fiinta pe care putea miza in viata, si dupa ce a reusit sa termine Universitatea de medicina. Natalia traieste pe o pensie de 500 de lei, isi petrece zilele intr-un apartament cu doua odai din sectorul Botanica si iese la plimbare doar cand are vreun insotitor. Este prizoniera propriei boli. citeste intreaga poveste aici la aceeasi tema