 |
|
Comenteaza
striga din mine,
incercam sa nu o aud,
preferam sa cred ca e muta,
ca minte...
sau poate o auzeam,
dar nu aveam sa-i dau raspunsuri
si ramaneam la pereferia lumii,
care nici nu imi mai apartine
si carei eu nu ii mai apartin.
Nu mai semanam cu mine,
dar nu,
nu anii m-au sters.
Din toamnă
Mă dureau degeteleAm cusut culori prea grele,acul era ruginit.Ţi-am făcut un leagăn.
Cai cu coada de curcubeu în cercuriFac să tremure seninulîn palma mea.Toamna-mi atârnă de pleoape,Fumează-mi gândurile şi lipeşte-le pe panoul din faţa blocului.
Clipe prinse in clesti aramii
La coltul casei cu pereti de var,
Intersectate in oamenii de pe strazi,
Ratacite in strigatul de cuc,
Inodate de porumbei
sub aripile bufnitelor,
Uitate in intestine
Eu nu le mai am,
Nu le mai culeg.
din plastic privind
Ea are inima de plastic, atarna aici, neapartinand de fapt nimanui. Are ochii caprui, ochi desenati posibil cand creatorul ei era deja obosit dupa ce a dat nastere la sute de supravietuitoare ca ea.
Ea are parul blond si o enerveaza agrafele colorate ce le primeste de la stapana-mama.
Ea priveste ploaia de acolo de unde a fost uitata , uneori pe balcon, uneori sub carti, uneori e lasata sa zaca goala si chiar si in goliciunea ei de plastic si-ar dori sa simta picaturile de ploaie.
Ea s-a nascut moarta si nici macar nu stie daca i-ar placea sa se fi intamplat altfel. Poate i-ar placea daca ar fi stiut sigur ca ar simti atunci gustul de inghetata de caramel, dar totusi prea putin si-ar dori sa simta ca ceva in pieptul ei pompeaza.
Ea nu are memorie,dar stie sa soarba din clipa. Daca ai intreba-o ce o doare ar raspunde ca o doare gustul de plastic din gura si ca ar vrea sa simta cerul si tarana.
Am intalnit-o cand dormea sub o masa de lemn de stejar , fara maini, fara picioare. Purta o rochie alba cu pete de oja verde, avea acelasi zambet si aceeasi privire, privire de plastic.
Culese deznodand
Pe strazi multimi, atatea fete si atatea picioare, dar niciun ochi si niciun zambet si ... si eu desenand traiectorii pentru alti fluturi ce vor zbura si ei odata, candva sau poate nu, poate sunt traiectorii pentru rame sau cartite sau poate pentru copiii cu inghetata in mana sau pentru ghiocei ce nu vor mai avea loc in padure... pentru cine?! Pentru cine pasesc cu stomacul gol sau prin stomacul gol al cui pasesc?!
Cumparam paine sau covrigi ( mai bine painica pentru ca e mai mult si mai usor sa o faci bucatele )? Ne asezam pe o banca si chemam porumbeii, noi i-am chemat ? Eu nu am chemat 15 porumbei si 8 vrabiute istete sa se certe la picioarele mele, au venit fara sa le chem, stiind ca vor fi bine primiti. De ce atunci am mai cumparat paine daca nu vroiam sa le chem? Ah, pasari, zburati, sunteti libere, am mintit, vroiam sa va hranesc, vroiam sa va simt asa micute, certandu-va langa picioarele mele. Oare am suficient calciu in oase? Oare am ochii suficient de caprui?Oare imi ajunge spatiu in acest trup sau a obosit deja de mine? Pana la urma de ce m-ar suporta atata, daca sunt doar o bucata de carne, de fapt el e o bucata de carne, eu ... oare eu ce sunt? Ce si pentru cine si de ce?
Simti cum miroase a par ars? Simti? Simt doar eu? Rapizi pasii tai si deodata - apa, multa apa dintr-o caldare ruginita pe blondul meu bolnav - m-ai salvat, nici nu mi-am dat seama ca nu ti-am multumit, am intrebat doar daca vrei sa imi impletesti parul, vroiam doar sa te incalcesti ca un paianjen in el si sa nu mai poti iesi de acolo.Poti sa mori in alta parte daca vrei, dar te rog sa traiesti acolo. Nu, nu vrei sa pleci? Vrei sa mori acolo? O sa iti aduc crengute de cires ca sa iti poti face o cruce - mormantul tau.
Vrei sa luam o pizza? O pizza? Cu unghii de chelner topite ? Nu? Eu vreau, vreau si suc de visine intr-un pahar imbracat in piele de vita. Nu gasesc in meniu. Hai sa plecam , hai sa fugim...
Mi s-a facut dor de porumbei, crezi ca vor manca din albul palmei mele de data asta?
Sunt obosita, nu vrei sa stingi lumina?
Unge-mi ridurile ruginiteCu sange de omida.Scoate-ma din ochiul stang al acestei papusi de carpacu rochita ei mov,Da-mi siropul de capsuni si sopirle contrazis femeilor care alapteazasi lasa-ma sa ma tarascpe podeaua asta,pe care ieri nu ai uitat sa ucizi 21 de arici.Scoate-ma din ochiul drept al acestei papusi de portelan(vreau boneta ei impletita)si arunca-ma in oboseala si foameatigrilor de la ZOO
Astazi imi iau botinele rosiiTu, tu vreau sa porti ochii verzi.
...
Strangeam pionezele ruginite din cale tadesculta...sunt eu,paseam cu tine,pe strazi diferite,dar de mana.
striga din mine,incercam sa nu o aud,preferam sa cred ca e muta,ca minte...sau poate o auzeam,dar nu aveam sa-i dau raspunsurisi ramaneam la pereferia lumii,care nici nu imi mai apartinesi carei eu nu ii mai apartin.nu mai semanam cu mine,dar nu,nu anii m-au sters.
M-ai plăsmuit din nimic...
Ai strîns nimicul din flori( albinele au fost înaintea ta) și m-ai creat...M-ai ascuns în praful de pe rafturile talete gîndeai ce culoare vrei sa-mi fie ochiieu zăceam în praf...te gîndeai ce înălțime vrei să am,cum vrei să zîmbesc,dacă voi avea gropițe în obrajieu nu simțeam nimic,doar praful în ochii fară culoareM-ai îmbracat în om ...Ți-ai băgat degetele în minesimțeam degetul tău mare răscolindu-mi mațeleCăutai ceva...Încercai să mă conectezi.Eram palidă și rece și aveam gropițe în obrajiM-ai plăsmuit din nimic...
Nu am pe nimeni,dar imi mai ramin eu...
Se juca cu buclele ei si ii soptea la ureche cuvintele unei piese in care se regaseau amindoi. Ce-ar fi daca ar inchide ochii pe un minut si s-ar trezi departe de aceasta piesa in care nu mai crede,de aceasta mina,care a devenit prea grea pentru ea,de acest Tot omenesc care ii provoaca dezgust?! Inghite realitatea si zimbeste ,zimbeste pentru acel care isi tot incilceste degetele in buclele ei,vrea sa il priveasca ,dar nu mai vede nimic,numai un alb bolnavicios care incearca sa cuprinda toate centimetrile de viata care au mai ramas in ea.Alb... Nu isi mai simte corpul,el s-a dezbract de sufletul ei fara sa o intrebe ceva. In albul asta nu simte nimic,nici buclele care ii alintau obrajii,nici mina grea care incerca sa ii ofere caldura,nu are nimic,nimic...decit pe sine si citiva centimetri de viata.
Se juca cu buclele ei si ii soptea la ureche cuvintele unei piese in care se regaseau amindoi. Ce-ar fi daca ar inchide ochii pe un minut si s-ar trezi departe de aceasta piesa in care nu mai crede,de aceasta mina,care a devenit prea grea pentru ea,de acest Tot omenesc care ii provoaca dezgust?! Inghite realitatea si zimbeste ,zimbeste pentru acel care isi tot incilceste degetele in buclele ei,vrea sa il priveasca ,dar nu mai vede nimic,numai un alb bolnavicios care incearca sa cuprinda toate centimetrile de viata care au mai ramas in ea.Alb... Nu isi mai simte corpul,el s-a dezbract de sufletul ei fara sa o intrebe ceva. In albul asta nu simte nimic,nici buclele care ii alintau obrajii,nici mina grea care incerca sa ii ofere caldura,nu are nimic,nimic...decit pe sine si citiva centimetri de viata.
Generat în 0.326 secunde.