La un colţ din viaţa mea

Jos, sub zarea înaltă, Lîngă codrul străbun, Vin trimişi din armată În micul nostru cătun.

Trec din poartă în poartă, Glasul lor strigă greu Toţi bărbaţi’ laolaltă – E şi numele meu.

„Ia o haină mai groasă, de l-ai tăi – rămas bun, nu vei trece pe-acasă multă vreme” îmi spun.

Lungă-i calea întoarsă, De la ei pînă-n prag, Unde aşteaptă nevasta Şi copilul meu drag.

Vine-ncet şi mă strînge, Micul nostru, de gît, Înţelege şi plînge, Multe lacrimi mai sînt.

Tristă vine nevasta, Mă cuprinde, simţind, Cum în viaţa aceasta Mai sărut chipul blînd.

Glăsuşoru-i răsună, Veşnic dor am să-i port, Eu răspund c-o minciună – Cum că am să mă-ntorc.

13.03.2011

Seamănă, Doamne, în pieptul acesta O inimă plină de dragostea Ta, Ca frîngerea ei din adînc să rodească – Măcar uneori să se poată ruga.

Stropeşte o, Doamne, cu roua sfinţită De dreapta credinţă în numele Tău, Să-şi vadă păcatele pentru o clipă, Cu frică, apoi, să le plîngă mereu.

15.08.2010

Într-o linişte-mplinită Pacea fâlfâind răsună, Aripile-i dezvelite Cuprind inimi împreună.

Până zorii să se-aştearnă Pe fereastra-ntunecoasă, Ochii tăi se-nchid să doarmă, Dar lumina îşi o lasă

Din adâncul lor să-mi spună Un vis senin, ca pe o taină: Cât de mare este lumea, Dar mi-ncape într-o palmă!

Naşte-se cu dor cuvântul, Ia o binecuvântare, Ca-mpletindu-se cu gândul Facă-şi până-n cer cărare,

Colo inima să fie, Slăvi şi mulţumiri să-nalţe Pentru atâta bucurie Câtă ţin acum în braţe!

02.12.2009

Eu nu voi uita niciodată Cum ochii, uitându-se-n urmă, Îşi ard pleoapa udă, o scurmă, Şi nu îşi doresc să mai vadă.

Eu tremurul lor îl voi ţine În camera tristelor ceasuri, Rostirea mai dulcilor glasuri Să-i fie acolo vecine.

Eu nu voi uita niciodată De obraz cum în veci se desparte O lacrimă dusă de moarte, Amară, şi-atât de curată!

Întinde-voi mâna s-o ţie, Să nu o strivească pământul, Ci apa ei vie ca Sfântul Să-mi spele de-acum veşnicia.

14.10.2009

Şi aud zicând pe unii: Lumea face azi progres, Numai rasele şi fesul Din năravul lor nu ies!

Rău se mai sminteşte lumea Dacă eşti cumva pletos Şi te scarmănă cu vorba Şi pe faţă, şi pe dos!

Lupu dac-ar fi cu gazdă N-ar stârni atâta haz Ca atunci când eşti cu rasă Şi cu plete pe grumaz!

Azi se dă respect în lume La acei cu capuri goale Şi cu burta rotunjită Iscusiţi în carnavale!

Lumea cea cu modă nouă Pune vată la urechi Când aude la Biserici Numai cântecele vechi!

N-aveţi radiu? zice dânsa Către pustnicescul fes, Cum trăiţi aşa, degeaba, Fără urmă de progres?

Lumea azi înaintează Cu mijloacele de trai! Aţi rămas în urmă, taică, Cugetând numai la Rai!

Să ştii, de veni-vei, străine, Negoţ ticălos căutând: Un suflet pe-o gură de pâine Nu vinde al nostru pământ!

De-ai vrea să aduci putrezeală Dând sensului vieţii un cost, Să ştii că al nostru-n vânzare Nu este şi nici nu a fost!

Ce ştie atunci când seduce Străinul un suflet curat? Ce ştie de-a neamului cruce, De chinul pe umeri purtat?!

Să vină cu banii sub coastă Străinul, de ei putrezit – Pământul din ţara aceasta Nu are un preţ mărginit!

02.10.2009

Ochii mei au încetat să vadă, Au încetat spre Tine, Doamne, a se uita, Şi nu mai văd lumină-n lumea-ntunecată, Căci pe ochii calzi îmi pică pleoapa grea.

Ochii mei se luptă şi se roagă, Dar îşi pierd puterea-naltă în zădar… Frânge-mi toată, Doamne, inima de piatră Că din cioburi multe, naşte-se-va iar.

Ochii mei îngheaţă în plăcere, Focul lor se stinge, apune fumegând, Şi visează toate, afară de-nviere, Dar acelea, Doamne, veşnice nu sînt.

26.09.2009

Sudoarea din frunte botează Cu braţul de munci tremurând, Dulceaţa, din morţi ce’nviază Al nostru sfinţit legământ.

Iubire de plai, ne’nţeleasă De neamuri, oricare ar fi, Păstrăm şi la stână, şi’n casă, Şi’n groapa din ultima zi.

Ţărâna aceasta’nveleşte Durerea cu zâmbetul plin, Căci ea, ca o mamă hrăneşte, Iar noi cu iubiri mulţumim.

De dor se sfâşie mormântul, Se scutură, vrea înapoi, De este’ngropat în pământul Ţărânei străine de noi.

Răbdând suferinţa adâncă, Păzim legământul divin; Dulceaţa ei nu o va simte Nici cel mai vârtos din străini.

02.08.2009

Nu-mi amintesc să fi fost vremuri când în Moldova ar fi existat sonde de petrol sau mine de cărbuni. Partea aceasta a lumii nu a excelat niciodată prin bogăţie, nu e o noutate pentru noi. Totuşi, atât de mult se speculează pe seama faptului că suntem săraci, cum că asta ar fi cea mai mare problemă pentru noi şi trebuie rezolvată în primul rând. Culmea e că vorbim despre sărăcia noastră gesticulând cu o mână, iar în cealaltă ţinând telefonul mobil de ultimă generaţie, pe care-l punem apoi în buzunarul hainei de firmă D&G sau Kenvelo…de săraci ce suntem.

În timp ce noi discutăm despre problemele sărăciei şezând în vreo pizzerie, copilele de 15-16 ani avortează în spitalul de alături, străzile se umplu de homosexuali, la fiece colţ ne aşteaptă înţelepţi să ne prezinte „proiectul” noii lor secte, iar traficul internetului abia respiră din cauza abundenţei transferului materialelor pornografice. Cu toate acestea, noi, stând la masă în pizzerie, pornim laptopul şi-l conectăm la reţeaua wi-fi ca să ne interesăm despre aceea ce deranjează cel mai mult: sărăcia noastră mizerabilă. Nu ne interesează că societatea se înneacă în imoralitate, în materialism şi lăcomie. Însuşi faptul că ignorăm adevăratele probleme cu care ne confruntăm, este o dovadă a degradării noastre morale, pentru că nu ne interesează altceva decât banii; dar la sărăcia materială să renunţi pur şi simplu nu poţi, pe când sărăcia spirituală este o stare care depinde în întregime de noi înşine, deci suntem în putere să ne lepădăm de ea. Atunci când vom avea ochi să vedem bogăţia valorilor pe care le-am pierdut, atunci şi buzunarele noastre goale nu ni se vor părea atât de pustiite…

Când cuprinde-n vorba-i dulce De copilă, glasul tău, El aminte îşi aduce Cât de mare-i Dumnezeu..!

Şi răsari în cale-i, blândă, Învelită-n curcubeu, Iară inima lui cântă Cât de mare-i Dumnezeu!

Minunaţi privesc spre tine, Ochii negri de flăcău, Ce clipesc în sensuri line: Cât de mare-i Dumnezeu..!

„O, atâta frumuseţe În fiinţă să zideşti! Nu-s cuvinte să înveţe Domnul meu, ce mare eşti..!”

10.07.2009