 |
|
Comenteaza
Fereastra
Statea la fereastră fumînd o ţigară, rezemată de perete, privind clădirile imense şi sure. Se simţi atît de mică...
Încercă să se îndepărteze, dar se opri brusc.Respiră adînc. Privi înapoi.
Îşi zări chipul reflectat în oglinda ferestrei. O adiere uşoara îi încurcă
firele de păr rebel, aruncîndu-i-le fin pe faţă.
Zîmbea.Îşi vedea chipul scăldat în lumină. Din fum îşi făcuse aripi.
O altă lume.
Păşi încet prin fereastră.
O zi de vară
Soarele stă undeva deasupra capului meu.E aprins la culme şi pus pe insolaţii. Închid un ochi şi-l privesc sfidător, visând la oaza de fericire din odaia mea. Un pat, o masă, o fereastră la care mereu plouă. Urmele se topesc în asfalt, aerul îmi arde plamânii (mai placut e sa ţi-i ardă o ţigară! ), iar stropii de pe frunte ... Niagara ar fi invidioasă.Panouri imense, multicolore îmi ţin de urât. Imagini vii, cu mare, cu nisip alb şi ape albastre, cer infinit şi soare cuminte, fete în bikini, ce sorb lacom dintr-un koktail exotic, zîmbind fericite şi mulţumite că au avut şi ele ocazia să se facă cunoscute.Privesc imaginile şi înghit în sec. Îmi doresc din toţi porii să ajung la mare. Şansele-s minime. Asta mă face să vreau şi mai mult. N-am ţigări. Am lăsat. Dar mi-aş dori nespus acum o ţigară. Vând un pantof pentru o ţigară. Mmm…vând…nu, atât. Un pantof. Cu celălalt ajung acasă. Îmi aprind ţigara şi-mi încinerez plăcut plămânii. Îmi fumez visele, dorinţele, frustrările…marea …nisipul alb şi apele albastre … fumez străzile, casele şi tot oraşul ăsta blestemat, cu toate panourile sale publicitare.Sunt liberă.
Dor
Am o fotografie. Una obişnuită. E veche şi roasă, iar un colţ e rupt...o simplă hârtie. Dar e cu tine... Te privesc continuu şi neliniştit. Îţi caut ochii. Acei ochi albaştri, de culoarea mării, cu apele cândva limpezi şi senine, aceeaşi ochi albaştri, care-i revăd în fiecare dimineaţă atunci când mă privesc în oglindă, ochii, ce-ţi păstrează toate tainele de suflet, necunoscute mie, oglinzi imense şi fragile… Prin ei te revăd pe tine. Te simt mai aproape. Întind mâinile să te ajung. Ca şi atunci când eram mică, când mă trezeam dimineţile răcoroase de toamnă, somnoroasă, cu ochii închişi şi mâinuţele intinse, te cuprindeam strâns şi nu te lăsam să pleci. Acum am ochii larg deschişi, iar somnul mi-e străin. Ascult un cântec. De 2 zile.
Cântec vechi dintr-un film sovietic. Acelaşi cântec, care l-am ascultat cu tine ultima dată, cântecul, care te-a făcut să plîngi atunci, pentru că ţi-ai amintit de anii copilăriei, grei şi sumbri, dar de care ţi-e dor, de anii tinereţii, plecaţi în goană, de care la fel ţi-e dor, de mamă, de visele şi speranţele spulberate, de micile suferinţi, cunoscute şi mie, şi poveri grele, cunoscute doar ţie. Am plîns şi eu cu tine. Pentru că doare. Doare când plângi, când suferi, când eşti tristă, doare neputinţa şi frustrarea, doare tot. Atunci mi-ai spus că inima ta e împărţită în patru, că o jumătate ne aparţine nouă, copii tăi, iar cealaltă jumătate deja a murit... Te-am strîns în braţe şi ţi-am oferit inima mea.
Pentru că eşti tot ce am mai scump şi sfânt, pentru că te iubesc, pentru că între noi mereu va exista acel cordon ombilical, acum imaginar, dar indestructibil, pentru că nimeni şi nimic nu mi te poate înlocui.
Pentru că şi inima mea s-a născut din inima ta, s-a nascut din tine...mamă.
Noapte
Trezit la 8 ...seara.Făcut un duş, luat “dejunu' ”, fumat o ţigară, privit cerul, tras cîteva guri de aer.Privit Simpsons, verificat mail, fumat înca o ţigară, privit iarăşi cerul, ucis 2 gângănii, gândit la sensul vieţii.Ai încercat vreodată să inspiri adînc, să inhalezi bucăţi mari de aer, aerul nopţii, să-i simţi mirosul?Miros de iarbă verde, de rouă proaspătă, ce doarme adânc pe frunzele încremenite, miros de asfalt ud, al clădirilor moarte, miros de lemn si piatră, mirosul liniştii, mirosul dulce a viselor milenare, ce evadează prin ferestrele larg deschise în mijloc de noapte şi dansează hora eternităţii printre stele şi planete, aroma unei noi zile ce se naşte din întuneric, aroma ultimei ţigări, fumată cu patimă, a gândurilor adormite, a sufletelor călătoare în spaţiu, mirosul întunericului, miros de aer proaspăt şi umed, miros de stele ,de comete şi noi constelaţii... mirosul nopţii.Eu da.Atunci când ramân fără ţigări.
Pauză
Tocmai terminasem de citit un roman.Cărţulie subţire, aceleaşi idei, multă flecăreală şi doar cîteva rînduri de adevăr.Un soi de pierdere de timp.Şi totuşi, acele cîteva rânduri...Mi-am facut o cafea, aprins o ţigară.Gustul cafelei amare se amestecă cu cel (şi mai amar!) al proaspetelor impresii. Trag un fum şi mă înec. În amintiri. Fum alb, domol, profilîndu-se în forme moi şi diafane ... ameţesc.Imagini fugitive, pelicule roase de film vechi, se transpun pe retină.Incredibil cîte răscoliri pot provoca nişte simple gânduri. Străine.Fum după fum, creierul amorţeste...mmm... e bună cafeaua!Scutur mucul înroşit, ajuns la filtru. Se desprinde uşor, planează cîteva secunde în aer, apoi se desface în zeci de foiţe albe, plutind uşor spre asfalt... luînd cu ele şi ultimele gânduri.Las fereastra larg deschisă.Am nevoie de aer.
Caroussel
Îşi aduse, cuminte, în ordine rochiţa verde cu o floare roşie imprimată pe piept. Mîinicuţe scurte, buzunare mici şi poale franjurate. Ciorăpei albi şi sandale roşii de lac. De, să se combine cu floarea. Vată de zahăr, caramele şi toate dulciurile obţinute cu lacrimi de crocodil, se topeau acum, abandonate şi lipicioase, pe asfaltul umed... Rămase încremenită. Avea gura mică uşor întredeschisă, ochii mari şi senini, ca cerul după ploaie. Privea fascinată acel vîrtej halucinant de forme nedesluşite, de feţe întinse şi rîsete deformate.O adiere uşoară îi încurcă firele subţiri din părul de aur, de copilă zvăpăiată. Zîmbi. Cu paşi mici, dar siguri, păşi într-o altă lume. Magică, incredibilă, plină de lumini şi obiecte colorate. Părea o mică piesă, perfectă, care întregea jucăria imensă, de proporţii reale şi punea totul în mişcare. Un pas, apoi altul...Totul se schimbă. Totul se roteşte, domol şi lin, în ritm de vals. Voci de departe, imagini aprinse, lumea se roteşte şi ea, în sens opus. Se tulbură, se topeşte, se amestecă cu asfaltul, cu noaptea, cu stelele şi gîndurile amorfe. Timpul dispare, iar spaţiul se dilată la infinit, spre noi galaxii.Nu mai este copilă...Aceeaşi rochie verde. Floarea însă devine un fular roşu, iar sandalele nişte bocanci grei.Priveşte absentă, cu ochii trişti şi goi, rătăcită în uitare. Se dizolvă încet printre lumină, culori, sunete, vise, delir, fum... Şi suflete moarte. Dansează şi ea.Valsul vieţii...şi al morţii.
Revedere
Plouă mărunt.Mă iei de mînă şi uit de toate.De ploaie, de frig, de foame, de examene, de filmul fascinant privit aseară, chiar şi de pachetu' Lucky Strike, uitat în parc. Am capul gol. Gol de orice gînd, ocupat tot de o imagine. Azi îţi dedic ziua ţie. Te ţin de mînă şi zîmbesc prosteşte. O parte din mine încă mai doarme. De, am dormit doar 12 ore... O plimbare în ploaie. Romantic. Romantic şi frig. Romantic şi ud. Romantic şi ... cu iz de gripă. Dar plin de romantism. Alergăm bezmetici, apoi mergem la pas obosiţi. Desculţ, lovind alene în băltoace. Discutînd nimicuri.Am ajuns. O privire, o atingere, un sărut. De ăla siropos, ca-n filmele cu ploaie. Apucăm apoi fiecare pe cărări diferite.Mîine nu ne vedem. Mîine va fi soare.
La staţie
Îngheţ.Al dracului de tramvai tot nu mai apare şi întîrzii la ore. Mă aşez pe bordură, cu piciorele-n drum (poate nu trece nici o maşină), scot pachetu, bricheta, şi...îmi aprind o ţigară.Tremură mîinile, dar abia de le mai simt.Haina subţire, puloverul verde, într-un anturaj sur, un fular şi nişte manuşi tăiate sunt armele mele contra vremii.După 5 min imi dau seama că n-are rost.Norii se strînd ameninţător şi n-am umbrelă. N-am uitat-o. N-am deloc. Iubesc ploaia.Dar nu azi...Să-l ia naiba!Merg pe jos.
Algor mortis
Sufăr.Sufăr de o boală incurabilă. Fără nume.Doctorii nu ştiu ce am. Nici oamenii de ştiinţă, nici vracii, nici vrajitoarele, nici măcar babele. Simptomele par a fi cele mai banale. Dureri de inimă, crize astmatice, ameţeli şi multe altele.Chin, durere, pură suferinţă. M-ar invidia toţi sfinţii.Ai zice că sufăr de batrîneţe (e şi ea fără leac) .Dar sunt încă tînără... Şi totuşi voi muri.Culeg în fiecare zi fire de gînduri lăsate pe pernă, iar creierul devine tot mai greu, ca o tumoare, sub povara amintirilor. Bucăţi mari de suflet se dezlipesc-n folii ca măcinat de o infecţie. Am bandaje pe orgoliu, de toate formele, mereu noi, în fiecare zi tot mai frumoase. Îmi lăcrimează ochii ca stropitoarele şi am buzele crăpate. Mi se usucă pielea şi spiritul din mine, iar strigătu-mi disperat şi mut sfarmă pînă şi Super Novele la distanţe de mii de ani-lumină.Dar nu şi pe tine ... Sufăr de insuficienţă de dragoste.Şi nu am alt leac, decît o supradoză.
Intro
E noapte, trecut de 2. Ploaia bate-n geam liniştit. Doar cîteva maşini mai sparg liniştea în viteza lor asurzitoare.Într-un colţ doarme patul cu aşternuturile reci şi boţite. Hainele ude împraştiate pe jos au devenit cîrpe de podele, iar ghetele pline de noroi au ramas în prag să păzească uşa.Pe masă stau aruncate cîteva ziare, o veioză cu lumina sepia-pală, o ceaşcă de cafea si o scrumieră plină.Aruncată pe scaun, cu o mînă sub cap, alta alunecînd pin' la podele, cu ţigara stinsa între degete, doarme fata cu ochi 'ca cerul de mai'. Pletele-i şiroiesc pe faţă, iar pe obraji i se mai scurg picaturi de ... De ploaie. Cuz' supergirls don't cry.
Generat în 0.188 secunde.