FUSTA SOCRATE SI ARDEALUL

Fara Descriere

Comenteaza

si va veni moartea si va avea ochii verzi. despre carte.

obişnuiesc să scriu rar despre cărţile pe care le citesc. pentru mine lectura este o experienţă atât de initmă, încât îmi este greu să o transpun în cuvinte. Cesare Pavese: Şi va veni moartea, şi va avea ochii tăi. pentru mine cartea nu este despre nebunie şi crize de furie. este despre cum poţi întâlni moartea demn. fără frică. şi despre cum este să îţi trăieşti singurul vis alături de omul pe care îl iubeşti. despre cum este să accepţi să împărtăşeşti Moartea ta, cel mai înalt moment al vieţii, cu cineva. cineva mă întreba ieri cum să ştii că omul de lângă tine este Omul Tău. răspunsul este în cartea Tatianei. dacă tu ai decis să îţi petreci literalmente viaţa alături de cineva - acela este omul tău. o declaraţie mai intensă şi autentică a iubirii nu există. despre cum nu ne putem vedea mamele decât prin ochii celorlalţi, până la un moment. atunci când devenim conştienţi că mama pleacă pentru totdeauna. despre ce înseamnă să te eliberezi de propriile răni, imaginare sau mai puţin, şi să ierţi. despre ce înseamnă să fii mamă. şi să îţi aperi copilul în faţa întregului Univers, care îţi spune că acest copil este altfel. şi poate că ar trebui să faci altfel. şi să simţi altfel. Recapitularea este unul dintre momentele esenţiale pentru omul care moare. Mama cu ochii verzi din cartea Tatianei a avut parte de una dintre cele mai frumoase recapitulări. Astfel, atunci când a venit momentul - să plece "râzând ca un curcubeu gâdilat la tălpi". şi Moira. femeie care ştie să iubească fără ca să îşi împletească părul. şi despre cum rănile noastre cele mai adânci devin daruri aduse oamenilor. sunt multe lucruri de descoperit despre sine în cartea ei. despre cât de adânc era ascunsă dorinţa de moarte în mine. Voi ce aţi dori să scrie pe piatra voastră de mormânt? eu aseară am înţeles: Ea a trăit o viaţă plină şi într-o zi a murit.

rușinea și vinovăția. trei minute de citit.

în ultima vreme gândurile și acțiunile mele se îndreaptă spre tot mai mulți oameni. tot ceea ce se întâmplă în Moldova și în afara ei îmi confirmă niște ipoteze vechi, colectate de pe timpurile când mă ocupam doar de filosofie.

sursa imagine în același timp mă gândesc la oamenii noștri. ceea ce își doresc astăzi o serie de politicieni de la noi este să crească și mai mult prăpastia dintre Noi și Ei. indiferent din care ”tabără” ești, te rog oprește-te și citește. trei minute pentru pacea din interiorul tău. majoritatea dintre cei din generația mea, plecați astăzi peste hotare, au crescut cu fraza ”Nu ți-i rușine?” indiferent ce făceam când eram mici, colectam rușine și vinovăție. cel puțin pentru mine, rușinea de a fi, de a vorbi ceea ce simt, de a face ceea ce îmi doresc, erau perna pe care adormeam în fiecare seară. am ajuns o femeie adultă, care se simte vinovată pentru tot în lumea asta. orice greșeală pe care o fac este ca un bumerang în propria inimă. nu sunt destul de bună. asta e credința care îmi construia parcursul și viața. ce vor crede alții? - acest tipar de a merge prin viață distruge toate visele pe care le avem. acum, societatea noastră dă o luptă între vinovăție, rușine și libertate. lupta nu e între noi, ci între ei. eu aleg libertatea de a fi sinceră cu mine. uneori atât de dureroasă, încât mă îmbolnăvesc. apoi mă ridic și mă întreb: dacă m-aș iubi, ce aș face? fără ca să etichetez ca Rușine să le fie, pe ceilalți. aleg să mă îndrept înspre inima mea și să găsesc acolo rușinea mea și vinovăția mea și copilul care a fost rănit cândva. indiferent ce crezi tu despre această lume și despre ce se întâmplă la noi, te rog să te întrebi: DACĂ M-AȘ IUBI, CE AȘ FACE?

despre sanatatea mentala si situatia politica. ghid de imbolnavit oamenii

astazi se sarbatoreste Ziua Internationala a Sanatatii Mentale pe scurt. 5662 de persoane anul trecut au fost luati in evidenta prima data pe ani asta arata cam asa (date de la statistica.md)

situatia nu este deloc frumoasa. cu 26.000 mai multi oameni se afla sub suraveghere psihiatrica. despre calitatea serviciilor medicale la acest capitol tac. nu despre psihiatrii, care muncesc ca niste oropsiti. ci despre conditii. si despre cum termenul de sanatate mentala nu spune nimic autoritatilor. faceti o vizita la spitalul de la Costiujeni. sau amintiti-va despre medicul care a violat 20 de femei la Balti. sau despre parintii care isi omoara copiii sau invers. sau fetite de 5 ani violate. la stiri sunt multe istorii. ce se intampla, domnilor politicieni, vorba cantecului? foarte simplu. o parte mare din oameni pleaca. fizic pleaca alta parte, la fel de mare evadeaza din realitatile create de mass-media si discursurile unor anumite forte. in propria lor fiinta. asta daca mai ramane ceva din ea. GHID simplu 4 pasi 1. se ia o anumita realitate. se prezinta exact inversul, astfel incat omul sa nu mai stie daca ceea ce traieste este adevarat sau nu. confuzie totala. cu cat mai multe surse media - cu atat mai bine. 2. se dau instructiuni de comportament (cumparaturi, alegeri, medici, scoli, afaceri) contradictorii. Apoi, orice ar face omul - il pedepsesti. ca sa nu mai stie care e comportamentul acceptabil si corect. De exemplu, se poate certa de fata cu toti la serviciu, se poate da afara de la serviciu. Una dintre frazele tare bune este: Sunteti prea ambitios pentru noi/esti iresponsabil/etc. 3. se scoate din poveste simtul umorului. se fac doar declaratii pompoase si serioase. pentru umor - pedeapsa. (simtul umorului este unul dintre componentele esentiale care pastreaza contactul cu realitatea si sanatatea mentala). 4. se adaoga. ura, neputinta, foame si multa frica. si lipsa de educatie. ca sa nu poti vorbi cu nimeni si nici sa nu stii la cine sa te adresezi. sau sa nu ai bani de specialisti. in capul oamenilor se creeaza o ruptura - o schisma. care este realitatea si care este metafora? mai stiti? fseo. plus 26.000 pe an. mai adaugati si alcoolicii. violuri, omoruri, spital cu conditii mizerabile (va sugerez sa faceti o excursie la sectia copii si adolescenti), frica si mai mare. Felicitari acum. aaaa. era sa uit. fara niciun fel de educatie emotionala sau filosofie prin scoli. ca nu cumva sa se trezeasca cineva. ps. STEPS TO AN ECOLOGY OF MIND. (Gregory Bateson). recomand celor care vor sa inteleaga. o tare buna radiografie a proceselor de la noi.

sa le fie de bine celor care au gandit asta. si sa Va pazeasca Dumnezeu de boli mentale.

fusta 76. răzbunarea Evei

imaginați-vă un măr tăiat în două. exact așa o femeie este de fapt minim două femei: prima este femeia sălbatică, voluptoasă, cu un corp mlădiat, flexibil și plin de poftă de viață. Fiecare femeie o are în sine pe Lilith, ea apare arareori sau doar în momentele în care este furioasă sau liberă sau nu este nevoită să se facă acceptată, iubită sau văzută. ea este partea din femei care știe să își descopere propriul corp și propria sexualitate și să se bucure de ea. Lilith nu știe ce înseamnă morală și reguli și cutiuțe. ea se bucură de propria libertare și e ca un cal sălbatic pe câmpiile Mongoliei. Ea știe să trezească propria pasiune și prin asta și viața din partener. Legenda spune că ea este prima soție a lui Adam și că atunci când făceau dragoste ea nu a fost de acord să se culce sub el (adică nu a acceptat așa-zisa poziție ”clasică”), ci vroia să stea deasupra. așa a plecat Lilith din rai și a fost apoi demonizată. a doua femeie este Eva. cea pe care o admirăm și despre care scriu bărbații - Mulțumesc, femeie. Eva este o bună gospodină, mamă și nu doarme nopțile de grija bărbatului și copiilor. Evei îi place să fie acasă. și e ok așa. doar că acestor două femei le lipsește ceva. un măt odată tăiat în două nu mai este un măr întreg. Lilith nu seduce bărbații. ea nu are nevoie de instrumente suplimentare pentru a simți că trăiește. Pentru ea a iubi și a face sex este natura în sine. Eva ascultă tot felul de sfaturi stranii și învață tehnici de seducție. și apoi se răzbună pe Lilith. și așa ajungem noi femeile să fim ca un măr tăiat în două. la un moment dat ne oxidăm. nu pentru că trec anii, ci pentru că avem în noi un război veșnic: cel dintre Eva și Lilith. de multe ori asta se traduce prin concurența între femei. inutilă și lipsită de viață. concurența între femei naște moarte. iar partea din noi care e Eva se bucură, deși își știe disperarea. și atunci închide toate manifestările înțelepciunii, a libertății, a vulnerabilității și a sexualității. și pune în loc rușinea și vinovăția și controlul. cum ar fi ca mărul să fie întreg? eu încă mai caut.

fusta 75. vorbind cu tata.

Tata avea un vis. La inceput, cand era mic, visa sa ajunga mare si sa plece din satul lui. sa nu mai fie nevoit sa manance din aceeasi "strachina" cu fratii lui si sa nu mai poarte camasa de in. Mai tarziu, visa sa inventeze un supra-om, care sa fie liber. De fapt, pentru el cel mai important in viata a fost sa fie liber. Am avut cu el relatii complicate. Era plin de critici si nu aprecia niciodata ceea ce faceam. Macar cu un zambet. Dar stiam ca se mandreste cu mine. Si ca visul lui de libertate este si in sangele meu. De aceea eram atat de conectati. Tata mi-a vorbit despre sex si despre ce inseamna sa fii femeie. Tot cu tata mergeam pe strazile Clujului si radeam ca doi adolescenti. Tot de la tata am invatat sa privesc lumea si sa o observ. Si sa nu ma cred mai desteapta sau mai buna ca altii. Sa fiu om. Sa invat sa fiu om. Acum, dupa ce au trecut trei ani de cand a murit, tata ma invata ca sunt destul de buna asa cum sunt. Si ca orice incercare de a te re-gasi incepe cu moartea. Mori pentru tine, cea care ai fost, pentru dorintele si atasamentele tale, pentru ambitia de a fi importanta sau pentru dependenta de alt om. Trei ani in urma ochii albastri ai tatalui meu s-au inchis. Corpul lui a incetat sa respire. Liber. Eu am ramas cu inima lui in palme. Credeam ca vrea sa fiu mai buna ca el. Luptam pentru propria identitate si am devenit atat de rebela, incat alergam prin lume. Viteza ca sa reusesc. Sa reusesc sa devin mai buna, mai altfel, Ca el sa ma iubeasca. Acum inteleg, ca la fiecare etapa a vietii - tata a fost unul dintre putinii oameni, care m-a acceptat asa cum sunt. Si m-a invatat ca sunt si ca fiecare clipa a vietii merita sa fie traita doar pentru ca esti. Ca nu exista greseli, Ca nimeni nu vrea nimic de la noi. Ca suntem iubiti, Ca meritam sa fim iubiti. Si ca cei care pleaca Acasa, in Marea lor Calatorie au nevoie ca noi sa ii eliberam. Ca ei sa poata fi liberi. Dor de tine, tata.

fuste calatoare. jungla.

16, 17 mai Jungla, Hampichicuy(locul vindecării) Sub semnul Fără Frică Nu am văzut și auzit niciodată pădurea trăind atât de intens. E un loc în care înțelegi și simți efectul oamenilor asupra naturii. Aici este unul dintre puținele locuri din lume în care pădurea nu poate dăuna. Fiecare pasăre și gânganie își vede de treaba ei. Dimineața vin păsările închise la culoare, trezindu-se parcă după ploile de noapte. La amiază apar păsări galbene și vulturii. Doar colibri nu se sfiesc și își întind ciocul după hrană în orice timp al zilei. Aici realizezi că poți face parte din acest cerc al vieții sau poți dispare. Altă opțiune nu există. (nu pot posta fotografii ca e tare slab internetul. voi reveni cu ele) După masa ne-am adunat toți în cerc și am povestit despre ce ne dorim din această călătorie. M-am trezit că nu știu exact ce vreau. Aveam atât de multe planuri, dar acum parcă trecuse cineva prin mintea mea și toate gândurile au dispărut. Apoi am luat purga. Este o băutură făcută din plante, care curăță organismul de toxine. și nu numai organismul. Vomiți mult. Multe emoții blocate. Am rămas însă cu o senzație de greață cu care nu știam ce să fac și cu o durere de cap imensă. Peste 2 zile am înțeles de ce. Seara prima ceremonie de Ayauaska. Mintea mea e perversă și mă protejează într-un mod foarte special. Am înțeles cum stă la pândă și apare tocmai în momentul în care mă copleșesc emoțiile. Devin atunci trans-lucidă. Clară și foarte atentă la tot ce se întâmplă. În afară de atenție către sine și către ceea ce sunt. Planta are un gust care îmi pare dureros de cunoscut. Șamanul, Javier, cânta Icaros (cântece specifice ceremoniilor ayauaska) – Abrete Corason, Abrete Sentimientos..Îi cânta plantei cu atâta blândețe. La un moment dat m-am simțit în siguranță. Pur și simplu în siguranță. și era cald și blând și plin de iubire. Ca în uterul unei mame care te dorește. Alții au vîzut culori și multe lucruri care se povestesc de obicei. Eu am simțit ceea de ce am avut cea mai mare nevoie: multă blândețe și acceptare. Exact ceea ce am cerut. Îmi simțeam corpul și planta care intră în fiecare celulă. Am deschis la un moment dat ochii. Șamanul strălucea, plin de iubire și acceptare și putere. Am înțeles o dată în plus: puterea vine din iubire și din acceptare și din blândețe. Îmi era somn tot timpul. Peste o zi am înțeles de ce. Javier ne spune că frica vine din rezistența în fața vieții. Suntem obișnuiți să ne planificăm viața. Dar ea nu are program. Lucrurile se întâmplă, indiferent dacă ne dorim asta sau nu: despărțiri, moarte, boală. Dacă avem planuri și așteptări de la propria viață – când se întâmplă ceva – suntem nepregătiți. și ne este frică pentru că am uitat cum este să mergem în același tempou cu viața. Să dansăm cu ea. Oamenii junglei știu să nu opună rezistență vieții. Normalitatea împletirii vieții cu moartea ne dă libertatea de a simți tot ce se poate simți și de a ne abandona vieții. Lecția pentru aceste 2 zile: atunci când luptăm cu viața, tot ce ne mai rămâne este frica. și pentru că acesta este singurul lucru constant – ne agățăm de ea. Viața ”civilizată” ne-a învățat să ascundem emoțiile: furia, frica, ura, invidia – nu sunt emoții de arătat. Dar cu cât mai mult le ascundem, cu atât mai mutl vor persista și vor reveni. 18, 19 mai Astăzi am stat pentru prima oară în viață față în față cu nu pot-ul meu. De fapt am stat cot la cot. Cum este să fii în acest nu pot, nu merit, sunt blocat/ă? Cum este să dispară rușinea că tu trăiești așa ceva? Eliberator și simplu. și acest șaman, care noaptea devine puternic și cântă că îți deschide inima, iar ziua își curăță piscina, ne aduce și ne pune mâncare pe masă și fuge rapid să vadă de ce ”plânge câinele”. Este atât de multă blândețe și bunătate în acești oameni. Tocmai pentru că nu luptă cu viața. Ci o trăiesc în toate aspectele ei. Seara a doua ceremonie de ayauaska. Tot somnul, toată durerea de cap, toată greața – a însemnat groaza mea imensă, pe care am ascuns-o ani întregi în celulele corpului meu. Asemenea frici nu mi-am permis să trăiesc niciodată. Până în seara asta. Planta mi-a permis să îmi văd toată furia și fricile. Le simțeam pe rând, una după alta. Am văzut, ca într-un film, cum aceste frici rup din mine bucăți. și cum corpul meu le eliberează una câte una. Au trecut prin mine curățind toate venele. știu că vor reveni. Doar ca de data asta le voi trăi și lăsa să plece. Mintea, zice Javier, îți va da ordine ce și cum să faci. Corpul vorbește altfel. Are alt limbaj. Admir simplitatea acestui om, care s-a împrietenit cu plantele și respectul pe care îl poartă pentru viață. Lecția pentru aceste două zile: respectul și iubirea pentru viață permite vieții să se manifeste în tine. Tu eres como un serpiente que lleva su piele. Lasă-ți trecutul să se lase de tine. Nu are rost. Toată suferința noastră este o opțiune. și nu o putem pune pe seama altora. Niciodată. Noi alegem să o închidem în noi. În seara zilei de 19 am ajuns în inima inkașilor, in Ollantaytambo. Să vedem ce va fi aici. Deschisă spre a simți viața.

fuste călătoare. Peru. ziua I. despre puterea intenției și drama din mine

la 7 dimineața eram deja în aeroportul din București, plină de nervi și cu bagajul pierdut. Mă întrebam: cum Dumnezeu să pierzi un bagaj, pe o cursă de 50 de minute? Bagajul MEU Peru-ul MEU - toate hainele, mesa, crema de țânțari, bocancii de munte în momentul în care m-am relaxat și am gândit la rece că varianta de criză va fi: bocanci cumpărați în Peru, 2-3 tricouri, 3 chiloți, pasta de dinți și mă întrebam de ce am decis să car după mine 20 kg, bagajul m-a ajuns din urmă.

...și ore întregi de ocean filmul pe care l-am căutat multă vreme - El abrazo de la serpiente și încă unul în care e clar că oamenii sunt Peter Pan și pot deveni zâne pentru sine și pentru alți oameni.

nu prea sunt dispusă să stau la povești în călătorii. îmi place să mă las dusă de vise, de peisaje, de tăcere. Mă uit la cer, în combinație cu oceanul și simt cum se deschide inima. nu știu de ce, dar am senzația clară că toate astea încap în mine. mă expandez și mă mir. ....Știu ce cauți aici, și e în tine ceea ce cauți, îmi zice o femeie de vreo 76 de ani, vecină de scaun, văduvă de la 38 de ani și care a crescut 5 copii singură. O să găsești ceea ce cauți. Ne spune că pentru ea coca și cocaina sunt două lucruri diferite, că sunt atâtea lucruri de ne-explicat în lumea asta. dar că e greu, pentru că dacă nu există reguli clare și raționale - e periculos. Zice: am găsit o cale mai simplă: pune-ți intenția și crede! Așa am primit ceea ce am vrut. The Lord is the Shaman mas grande! Trei lecții azi: 1. Intenția ta generează realitatea. Am vurt dramă - am pierdut bagajul. M-am relaxat și am pornit în sfârșit în călătorie - am ajuns ușor și cu bagajul întreg. Ieși din dramă și te vei regăsi! 2. Dacă te lași absorbit/ă de natură - ești în pace și întreg/întreagă. și niciodată singur/ă. Mama-pământ e aici, cu apele ei, cu venele ei. 3. Atâta blândețe în ochii unei femei străine. Suntem atât de străini în această lume pe cât vrem să fim. am ajuns la hotel. somn. mâne dimineață pornim spre Taraponto, locul în care viața se întâlnește cu moartea. Jungla. În Peru e cel mai mare și roșu soare pe care l-am văzut vre-o dată.

fusta 74. cum să îți privești frica în ochi

în fiecare secundă a vieții avem de ales între frică și noi. poate că nu pare chiar atât de serios, dar luați-vă o secundă să vă întrebați: de câte ori se întâmplă să nu puteți păstra ceea ce iubiți, să nu vă atingeți visele, să nu să nu sănu sănu sănu. pentru că ...o gărmadă de motive care par a fi obiective apar. și avem argumente pentru orice. nu pentru frică. frica devine în societățile noastre ceva similar cu rușinea. Îmi este rușine să îmi fie frică. acolo, undeva, în adâncul sufletului nostru știm însă că ne domină fricile. și e ok. este atât de normal să ne fie frică. dar este atât de dureros să nu putem vorbi despre ele. pentru că fricile asta vor - să fie văzute, exprimate, auzite. atunci devin niște animăluțe de buzunar, care ne avertizează pur și simplu despre un potențial pericol. și noi, în acel moment, putem înțelege și simți - că de cele mai multe ori - pericolul nu este real. dar acest pas necesită mult curaj. sau nebunie. sau pur și simplu un pas, în care realizezi că ești victima propriei povești din capul tău. că nu celălalt este vinovat. nici tu nu ești. și atunci - următorul pas este să îți asumi responsabilitatea pentru propriile frici, generate de propriile povești și să spui stop. exact în momentul acesta. stop. respiră încă o dată respiră încă o dată respiră. cheamă frica la un ceai, privește-o în față. spune-i că exiști. că ești. și că Frica este a ta, nu tu a ei. apoi fă următorul pas. vorbește despre frica ta. oricare ar fi aceasta. caută ce este în spatele ei. care este povestea din cap care îți generează frica? te temi să fii abandonat, respins, singur/ă, sărac/ă, că nu meriți, că nu ești destul de bun/ă, că vei muri? că vor muri ai tăi? în momentul în care putem povesti despre ea - nu mai are aceeași putere. apoi - permite-i să existe. lasă-ți corpul să o trăiască. din plin. lasă-ți mintea să își satisfacă curiozitatea. oare ce s-ar putea întâmpla cel mai rău? cel mai rău? vorbește despre asta. lasă povestea ta să fie auzită. nu te va mai hărțui niciodată. vei fi liber/ă să îți trăiești viața. asta dacă vrei. sau poate ți-e frică? atunci pas 1.

fusta 73. despre violența împotriva femeilor. și împotriva bărbaților. pas 1, 2, 3

astăzi este declarată Zi Internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor mă bucură tot felul de inițiative, inclusiv aceasta. mă bucură campania de 16 zile. și multe alte acțiuni. îmi pun însă mie însămi o serie de întrebări și tot în mine caut răspunsul sunt o femeie, care a cunoscut violența economică, psihică și fizică nu doar din cărți sau infografice. și acum, cu toată munca depusă mă trezesc uneori că încă nu sunt capabilă să răspund actelor de violență într-un mod echilibrat și asertiv. încă mai apar momente în care tresar la sunetul ușii descuiate sau cîd se aude un strigăt undeva. îmi revin, acum, în câteva secunde și realizez că am devenit altcineva. și că aceste experiențe de viață mi-au dat puterea și darul să înțeleg orice durere, a oricărui om și să o onorez, fără a vrea să o ”repar”. dar sunt niște lucruri, despre care nu este ușor să vorbim. și despre care mai bine strigăm - sunt pentru eliminarea violenței. în viața fiecăreia/fiecăruia dintre noi vor exista agresori, atât timp cât vom fi în triunghiul dramei. adică atât timp cât vom păstra mentalitatea de victimă. în viața fiecăreia/fiecăruia dintre noi va apare violența până în momentul în care nu vom înțelege care este și cum este agresorul din noi înșine: de câte ori ai fost violent/ă tu cu tine? de câte ori te-ai certat, etichetat, urât pe tine pentru cănuștiudece, de câte ori ai muncit până ai cîzut în barbă, sau ai bâut până ai căzut în barbă sau pur și simplu nu ai recunoscut că ai frici, iubiri sau ură? tu cu ceilalți? în gând, sau bârfind, sau atacând pe cineva care nu vrea să stea la coadă, de exemplu. violența începe întotdeauna din noi, spre noi. din noi, spre alții. și se răsplătește cu multă rușine și vinovăție. iar acestea sunt semne pe care le simt alți agresori. și ei vin. și intri într-un joc al victimei. îți iubești propria poveste de suferință. pentru că asta este tot ce mai ai. pentru că în aceste cazuri loc de iubire nu mai există. astăzi este o zi tristă pentru mine. pentru că nicio școală nu ne învață să ne iubim. pur și simplu să ne iubim. să ne acceptăm corpul și mintea și sufletul și dorințele și emoțiile așa cum sunt ele. iar oamenii care au trecut prin violență au nevoie de iubire, de recunoaștere și de acceptare. de sine în primul rând. toată vinovăția și rușinea adunate din faptul că nu ai reușit să te aperi pe tine, sau pe copilul tău - se înrădăcinează în părți ale corpului. și trec ani buni până ajungi să le eliberezi. prevenția violenței nu este despre a striga Stop Violența. prevenția violenței este despre a te iubi pe tine și a avea compasiune pentru ce simți și despre a ști care sunt limitele. indiferent dacă ești bărbat sau femeie. iar asta se învață. și eu aș face asemenea programe și pentru asta aș da bani. pentru că este paradoxal, dar agresorul, de multe ori, suferă și mai mult. și devine victimă a propriei violențe. mai vorbim

fusta 72. despre necesitatea perioadelor în care nu înțelegi ce se întâmplă

există perioade în care suferim. știm că suferim, nu suntem de acord și luptăm. despre cât este de necesară această luptă cu suferința mai vorbim. există însă alte perioade, în care lucrurile parcă îngheață, nu mai înțelegi ce se întâmplă cu tine și cu cei din jur. de parcă lumea întreagă conspiră și tu ești singura/ul care nu înțelege. de obicei, aceste peroade sunt pline de întuneric și confuzie. mă gândesc însă la fluturele care este larvă și stă acolo în coconul lui și așteaptă. interesant, fluturele își pune întrebări? sau pur și simplu are răbdare să vină timpul și să fie pregătit să zboare? dacă sunteți într-un cocon acum - lăsați viața să se manifeste în voi. Onorați orice perioadă, știind că va veni ziua în care coconul se va sparge și voi veți fi ca un fluture. vechiul trebuie să plece ca să poată intra noul. Lăsați coconul să își facă treaba.

fusta 71. cum să renaști în urma suferinței

ieri a fost o zi obișnuită pentru majoritatea dintre noi. totuși ieri a fost o zi specială. În lume, ziua de 10 septembrie a fost declarată ziua internațională de prevenire a suicidului. fiecare dintre noi, cel puțin o dată în viață și-a dorit să moară. nu scriu despre acest lucru cu emfază sau dramă. atunci când nu mai reușim să facem față, când încercările vieții vin prea multe și una după alta, când povara este prea grea - fiecare dintre noi își dorește un final. în special în adolescență, când lumea pare atât de dușmănoasă. personal, am avut momente din acestea cu duiumul. din păcate, am oameni care au încercat să o facă. și pe unii cărora le-a și reușit. pentru fiecare însă există posibilități de continuare, de ieșire din rănile care dor atât de profund și de renaștere. știu și simt cât este de dificil să te ”apuci de păr” și să te extragi singur din groapa cu tristețe sau disperare. dacă însă am fi învățați de mici să onorăm lucrurile, relațiile, oamenii și natura - am ști că nu suntem nicodată singuri. se zice că vulturii ajung la o etapă a vieții când ghearele și ciocul devin atât de mari, încât pasărea se rănește și nu mai poate nici respira, nici mânca. în acel moment, vulturul se ascunde în stâncă și își smulge toate penele, lăsându-le să se înnoiască. apoi își tocește ciocul și ghearele. și renăscut - plutește în văzduh, schimbându-și direcția cu o singură mișcare de aripă. liber. singurul care poate ajunge până la soare. câtă durere și suferință este acumulată în procesul de renaștere? multă. enorm de multă. merită? fiecare dintre cei care au trecut prin durere și au renăscut pot răspunde cât e de frumos zborul de după. dacă oamenii ar fi învățați și ar vedea că fiecare durere/tristețe/suferință duce cu sine darul zborului, ar spune pur și simplu mulțumesc vieții. astăzi spun mulțumesc vieții. mulțumesc poveștilor care mă cresc. mulțumesc oamenilor cu care lucrez și care au curajul să treacă peste durere și frici. mulțumesc fiicei mele. pentru că este așa cum este. zbor lin să avem!

LISTĂ DE CĂRȚI ȘI FILME

1. Acestea sunt primele care vin în cap: o Virginia Satir, Arta de a făuri oameni o Debbie Ford, Partea întunecată a căutătorilor de lumină, Curajul o Deepack Chopra, Cele șapte legi spirituale ale succesului și altelel o Clarissa Pinkola Estes , The woman who Run with the Wolves o Richard Brodie, The Virus of the Mind o Joseph Campbell , Myths to Live by o Paul Eckman, Emotions revealed, Mitul expresiei o William P. Young , The shack, http://www.theshackbook.com/ o Anthony De Melo, “Awareness” o Bruce Lipton, “Biology of Belief”; “The Golden Ratio” o Byron Katie, Loving what is, Cine ai fi tu fără povestea ta? o Bradley Nelson, Codul emoțiilor o Nick Ortner, Terapia prin ciocănituri o Erick Fromm, Arta de a iubi o Robert Nozick, The examined life o Eckhart Tole, Puterea prezentului o Lise Bourbou, Vindecarea celor 5 răni și altele o Richard Bandler, Aventurile lui Oricine, Structura magicului (vol 1, 2) o Penney Pierce, Frecvența o Arthur Schopenhauer, Arta de a avea întotdeauna dreptate o Alejandro Jodorowsky, Psihomagia și altele o Don Miguel Ruiz, Cele 4 legăminte, Al Cincilea Legământ, etc. o Mary Oliver, When Death Comes o Neal Donald Walsh, Conversații cu Dumnezeu o Lou Marinoff, Plato no Prozac 2. Acestea sunt cele pe care de obicei le ascund de oameni. Carlos Castaneda (toate volumele) Elif Shafac, Lapte negru, Bastarda Istambulului Carlos Ruiz Zafon (toate cărțile, începînd cu Marina) Dan Millman, Calea luptătorului pașnic Jorgje Louis Delgado, Trezirea andină Deepak Chopra, Calea vărjitorului Cesare Pavese, Meseria de a trăi Filme: Tinerețe fără bătrînețe Frida Efectul umbrei E-Motion Bruce Lipton - http://www.youtube.com/watch?v=jjj0xVM4x1I&feature=related; Forest Gump The scent of a woman

despre cum și de ce oamenii sunt așa cum sunt

să ne jucăm. imaginează-ți că cei pe care nu vrei să îi vezi nu ar exista. Toți cei care v-au rănit sau v-au trădat saumaiștiueuce nu sunt. ah! ce ușurare ar fi asta, este doar prima reacție. apoi, dacă stai pe gânduri vei vedea că în gașca celor care nu există se vor adăuga și cei care îți plac în general, dar câte odată parcă te enervează. problema e că odată cu acești oameni vor dispărea și amintirile pe care le ai. deci și tu te vei scurge pic cu pic. îmi și imaginez cum arată asta: o gură de canal prin care te scurgi pentru că vrei să îndepărtezi oameni și evenimente care te-au rănit. de fapt, oameni și evenimente care au fost cei mai buni învățători ai tăi. oamenii apar și dispar din viața ta pentru că tu ești așa cum ești. Când realizezi că poți fi uneori și așa - cum sunt ei - îți vine să râzi. oamenii sunt nicicum. sau exact ca tine. dar este greu să vezi asta. și adeseori e mai simplu să spui că ei, celălalt este așa cum e. și nu merită. există și minți super-inteligente care spun (și eu eram una dintre ele, hai siktir :P) că oamenii sunt buni, dar experiențele traumatizante și numaiștiuce i-au transformat. a fost un aha! enorm în viața mea când am înțeles că oameni sunt exact cum sunt eu. oamenii sunt un fel de punte între ceea ce ne-am obișnuit noi să numim bine și rău sau lumină și întuneric. Oamenii sunt un pod de la partea ta onestă. curată și bună la partea întunecoasă, furioasă și lașă. dacă înveți un pic de echilibristică te descurci. deci nu contează cum sunt oamenii și de ce. contează cum ești tu. fără de ce-uri. în momentul în care înțelegi asta - nu te vei mai întreba niciodată de ce ți se întâmplă anume ție anumite lucruri.

sursa imagine cu Mercuru' Retrograd pe voi :) să înceapă Dansul :)))

fusta 69. despre cum să te aperi de trădări și lovituri pe la spate

mă tot uit la ceea ce se întâmplă pe facebook. există o mare parte, care este foarte interesată de ceea ce se întâmplă în politica noastră și alta, care postează citate vorbitoare despre propria viață. unul dintre aceste citate m-a motivat să scriu despre trădare și de lovituri pe la spate. se spune: Dacă te doare ceva nu spune nimănui - altfel te vor lovi exact în acel loc suntem învățați de mici să ne ascundem locurile vulnerabile și slăbiciunile. să ascundem rănile. pentru că astfel cei rău intenționați nu pot vedea și nu ne pot lovi. problema este următoarea. până nu te trădezi tu pe tine și nu te lovești - nu o va face nimeni. nu există trădare decât în mintea noastră. trădarea este o poveste pe care o construim din propriile planuri despre un viitor. iar viitorul este ca o portiță de ieșire pentru a nu lua decizii. (mâine va fi bine, mâine voi face asta, de luni mă trezesc dimineață, etc). suntem oamenii poveștilor. ca să le facem funcționale, aducem în viața noastră alți oameni, care sunt disponibili să ne realizeze povestea. de fapt singurul om care te poate face să suferi - ești tu. aici un citat din Cele patru legăminte (recomand cu drag). “Be skeptical of what you are telling yourself. If you believe what you tell yourself, you may be using all the symbols you have learned to hurt yourself. If you are suffering, it's not because others are making you suffer, it's because you are allowing the tyrant, in your own mind, to rule your thoughts. Nobody judges you more than you judge yourself."~don Jose Ruiz înțeleg că sună dur. dar atunci când te simți trădat sau lovit - caută locurile în care tu îți face ție asta. când le descoperi - să știi că nu ești vinovat/ă de nimic. ai făcut exact ce ai putut. iar oamenii - sunt doar poduri. întotdeauna aceeași. depinde cum vrei tu să îi traveresezi.

sursa imagine

fustă. ce să faci dacă nu știi să spui nu?

uneori apar noduri în gât, care nu trec cu niciun fel de exerciții de eliberare sau cu jurnale scrise sau cu soarele care ne iubește pe toți așa cum suntem. mă gândeam zilele astea, cam de câteva luni de fapt, care este darul celor care știu să traseze limite clare ale propriului comportament și al celorlalți. cum să faci să fie Până aici da, de aici încolo nu? sunt o sută de tratate de comunicare asertivă, altele o sută de mii de exerciții și alte mii și milioane poate chiar miliarde de oameni care știu cum să facă asta. pentru mine este una dintre cele mai dificile lecții ale vieții pentru mine limitarea a fost întotdeauna sinonim cu absența libertății. am crescut în rebeliune totală față de sisteme, isme, lumi care impun limite. și implicit - sufletul meu a perceput moralitatea altfel decât sunt oamenii obișnuiți să o privească. cumva aceste limite vin, pentru mine, dintr-un bun simț înnăscut. exact ca la Kant - e un fel de imperativ categoric. nu pot face asta pentru că îmi fac rău mie, sau le fac rău celorlalți. de câteva luni realizez că nu este chiar așa. sub această mască a libertății totale stă un mic tiran care dorește ca lucrurile să fie făcute pentru el, cu mâinile altcuiva. e un fel de manipulare foarte subtilă asta. cu tine și cu ceilalți. pas cu pas am învățat să fac așa: - cînd simt că nu mai pot rezista unei cereri agasante și repetate îmi imaginez că trasez o linie cu creta. cuvintele celuilalt se opresc acolo, în linie. îmi este mai ușor să vizualizez Limita. cel mai greu este să reziști 15 minute :) după asta celălalt se plictisește. - înainte de a spune DA, mă întreb: este adevărat că de asta anume ai nevoie? fac liniște în mine. dacă răspunsul organismului meu e liniștea - răspund pozitiv. dacă apar roșeață, tremur, încordare - știu clar că mesajul este nu. - dacă nu am reușit să refuz - mă încurajez pe mine pentru data viitoare. și accept că încă nu sunt pregătită să fac pași mari. - îmi amintesc de experiențele în care am reușit. permanent. - mă duc și găsesc copilul din mine, care rebelă și nebunatică a decis să fie revoluționară și să schimbe lumea. îmi amintesc că eu sunt lumea și e nevoie să mă schimb pe mine. fără speranțe și fără grabă. ca în iubire. Voi cum faceți?

sursa imagine

cum sa faci ca celalalt sa ajunga dependent, abuzat si nefericit.

astazi este Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor. am uitat de aceasta perioada din viata mea. am lucrat si am crescut datorita tocmai acestei experiente. imi doresc foarte mult ca alti oameni (femei si barbati sa nu trebuiasca sa aiba asemenea experiente. de aceea re- public ceea am scris inca in 2011.

sursa imagine *** postarea se dedică Mie, când eram dependentă și abuzată și tuturor celor care simt că sunt Target. că mulți am mai fost cuplurile creează diferite tipuri de relații. unele dintre ele, armonioase din afară și cu multă suferință pe interior. altele - invers. și foarte puține echilibrate și armonioase. mai jos e o schiță de ghid. pentru cei care vor să își transforme Omul în animăluț dependent și sigur. pentru cei care au o mare problemă de identitate și decid să își facă egomasaj, dresând oameni: 1. inițial, oferiți omului o imagine de sine integră. nu uitați să adăugați un pic de mister, de neînțeles și interesant. arătați-i că sunteți sigur de propriile capacități. 2. mirați-vă sincer de calitățile celuilalt. îl/o seduceți evidențiind interesantul (de obicei căutat sau imaginat de omul-target). astfel, îl faceți să se simtă deosebit. și mai faceți ceva. creați o legătură de dependență. una subțire și foarte posibil de rupt. pentru că vrem să fim admirați omul-target va deveni la rându-i interesat de dvs. 3. repetați pasul I cât mai des cu putință și combinați-l cu pasul II. mai puteți detecta niște preconcepții, idealuri, interese și apăsa pe ele. arătați-i omului -target că alături de dvs (deși imi e greu să respect regulile de politețe cu cei care nu se respectă pe sine și pe ceilalți) și numai așa - le poate realiza. 4. după ce ați atins nivelul slăbirii rezistenței - adică omul s-a îndrăgostit, aplicați tehnica furtului, șantajul și despărțirea de prieteni. Atenție! ultimul punkt este cel mai important la etapa asta. faceți astfel încât nimeni să nu îi mai poată ajuta când au nevoie. în afară de dvs. 5. când a ajuns în gura lupului, adică a dvs., apucați-vă să criticați tot ce face. asta pentru ca relația să fie nu numai de dependență ci și abuzivă. altfel, relația nu are niciun rost și nu veți simți că sunteți Marele Premiant al sorții. Omul-target trebuie legat la propriu prin toate mijloacele posibile: a. bani - luați-i până și banii pe care îi câștigă - asta pentru o mai bună administrare, pentru că deh! omul e tare bun la scris texte, la dansat, la făcut bani - dar pentru că e sensibil și idealist - nu îi poate administra. dați-i pe zi atât cât să nu îi ajungă nici de mâncare. vă va suna și cere. sau va tăcea și răbda foame. B. timp liber - cu cât mai mult timp e cu amicii sau singur, cu atât sunt mai mari șansele să se elibereze. dacă totuși vreți să mergeți în liniște la bar cu prietenii, încuați-l/o în casă. astfel e mai sigur. asigurați-vă că nu are acces la net. cel mai bine e să îi recomandați un serial bun. să se identifice cu eroul care suferă. tare bună ancoră. c. un copil, doi copii, trei copiii. e soluția ideală. apropos, nu numai în cazul în care omul-target e femeie. funcționează perfect.

despre credinta si ratiune. confesiune.

suntem ființe atât de raționale, încât ne este dificil să vedem. ne-au învățat de mici că noi suntem diferiți de animale pentru că avem rațiune. ne-au învățat de mici să gândim, pentru că altfel luăm decizii greșite ne-au învățat de mici să credem în ceea ce se poate vedea, pipăi, mirosi. astfel tot ceea nu funcționează în baze raționale (și nu știu cum se întâmplă, dar e foarte puțină logică în construcția lumii) nu merită să fie văzut, cu atât mai mult acceptat.

tot textul de mai sus este scris cu mintea, deci nu spune decât cât îi este de frică minții mele să fie desconspirată. voi ați încercat pur și simplu să fiți, fără ca să vă întrebați? când în sfârțit, pentru o perioadă foarte scurtă am reușit am simțit cum inima mea nu mai are nevoie de nimic. pentru că atunci totul este acolo. tu ești acolo. versurile sunt acolo cântecul e acolo te transformi în st ele cr ești fără text.

fusta 69. a iubi înseamnă a suferi?

de cele mai multe ori fugim de iubire. sau o concepem ca fiind prezență permanentă a celuilalt. căutăm ca cel/cea pe care îi iubim să fie cu noi în relație. pe de altă parte internetul abundă de imagini și statusuri de acest tip:

legarea asta a iubirii de suferință. de ce se întâmplă asta? 1. pentru că iubirea pentru noi înseamnă a fi cu cel/cea pe care îl/o iubești. 2. pentru a obține asta ești nevoit/ă să lupți. orice luptă însă obosește și aduce suferință. pentru că te slăbește și activează toate fricile posibile: nu sunt destul de bun, frica de singurătate, frica de pierdere. Cioran, ca și alți autori, este foarte frumos. doar că pornește de la o premiză greșită - că iubirea înseamnă că celălalt îți este cumba ”dator” să te iubească sau să te aprecieze sau să fie cu tine. dacă încerci să resimți iubirea ca pe cel mai mare dar și cea mai mare deschidere și dacă vezi persoana din locul iubirii și nu a propriilor dorințe de a poseda și a traumelor trăite în trecut - celălalt te vede. iubirea nu a fost și nu poate conține suferința în sine. în sens foarte superficial - atunci când te bucuri de frumusețea unei zile de toamnă - produce asta suferință? se întâmplă astfel: istoriile din capul tău (cum trebuie să fie o relație, cum anume se întâmplă când iubești, etc) te fac să suferi. adică tu decizi să suferi. sau istoriile din capul tău te acaparează și te suferă, dacă vrei. fă un experiement: nu vrea nimic de la om. acceptă-l așa cum este, cu dorințele și fricile proprii. și atunci o să îi vezi frumusețea. a lui/ei și a ta. fără drame. doar ești. doar iubești. doar ești luminos și fericit.

fusta 68. cum oamenii din viața noastră sunt ceea ce vrem noi să fie

de mai multe ori când suferim găsim câte un vinovat sau poate chiar mai mulți. este o stare cumva devenită naturală, a vieții. argumentele pe care le aduc clienții mei, la începutul discuției, sunt întotdeauna legate de: el/ea face așa, el/ea nu mă ascultă, nu mă vede, mă agresează. cel mai solid argument este: el/ea m-a trădat, înșelat. această viziune a celuilalt ca și un/o aducător de fericire sau nenorociri este una comodă. de multe ori ne ajută să ieșim din crize. dar nu este o soluție de lungă durată. ceilalți, întotdeauna, sunt exact așa cum vrem noi să fie. Cum facem ca celălalt să devină ceea ce ne dorim de fapt să fie? cum se face că celălalt ajunge să ne trădeze sau să plece sau să ne abuzeze? secretul este întotdeauna ascuns în propria inimă. și pentru că am învățat că inima este cea care suferă cel mai mult - ajungem să o înconjurăm cu multe multe ziduri. atât de multe incât nu mai avem nici noi acces la ea. și atunci - ceilalți dețin roluri care ar fi trebuit să ne învețe să privim în inima noastră. doar că drumul este atât de întortocheat că nu lăsăm mesajele reale să ajungă la noi. drept rezultat - ceilalți se fac responsabili de viața noastră. astfel le dăm puterea să decidă pentru noi. deci să ne facă fericiți sau nu. și pentru că învățăm de obicei din suferințe - ele se fac și mai dese în viața noastră. oamenii devin ceea ce vrem noi pentru ca să putem învăța și să recunoaștem drumul spre inima noastră. dacă înțelegem asta - prima întrebare pe care ne-o punem este: ce e de învățat din asta? unde am construit un zid în jurul inimii mele? cu ce eveniment din viața mea seamănă? cu cine? caută în tine. vei găsi o mare de răspunsuri.

sursa imagine

fusta 67. despre ce ne învață de fapt poveștile

urmărind o discuție pe Facebook și comentariile de acolo voi răspunde rapid la câteva dintre întrebări legate de povești și ce ne învață ele de fapt. și care sunt poveștile inofensive. dacă sunt. poveștile sunt, înainte de toate, expresii ale inconștientului colectiv al unei culturi. putem găsi o mulțime de definiții și explicații, dar cam asta se întâmplă. pentru că inconștientul nostru înțelege limbajul simbolic/metaforic - este mai simplu să transmiți un mesaj direct în structura omului cu ajutorul personajelor, decât cu ajutorul logicii. fiecare dintre aceste personaje comunică despre anumite roluri, pe care ni le asumăm mai târziu. de aceea, atunci când întrebi pe cineva care e povestea lui preferată sau personajul preferat - poți deduce ușor care a fost rolul și apoi scenariul de viață sau credințele pe care și le-a asumat. de multe ori, când citim aceste povești suntem fascinați de istorie, de cuvinte și nu înțelegem care este influența acestora asupra inconștientului nostru.

de exemplu, Crăiasa Zăpezii (nu mă voi referi la poveștile menționate în comentarii, pentru că ele vorbesc despre viața omului și acesta este un lucru mai mult decât intim). femeie care vrea afecțiune, dar nu știe cum să ofere. de obicei, își ia partenerul de care are nevoie, fără că să îl întrebe dacă e de acord și nu se oprește până nu obține ceea ce vrea. îl înconjoară cu de toate, în afară de iubire și căldură. cel mai des se întâmplă că în viața de cuplu, apare o altă femeie, care știe să ofere bărbatului ceea de ce el are nevoie și acesta pleacă. în spatele acestui personaj este o traumă profundă, de abandon sau separare, care generează așa-numitul ”zid al inimii”. femeia aceasta nu poate simți până la capăt. și e păcat, pentru că e frumoasă, de succes și inteligentă. toate poveștile au în spate roluri și un stil de viață, dar și căi de ieșire din starea de criză. este important cum le citești și ce înveți din ele. nu există povești bune sau rele. există povești pe care știi sau nu să le citești. și dacă îi citești copilulul tău o anumită poveste - este important să îi dai și instrucțiuni de ieșire din scenariu. pentru că dacă nu îi citești tu - va găsi de unde să se inspire. sau poți face niște cursuri de scriere a poveștilor și să înveți cum se construiesc povești ”bune”. oamenii nu pot trăi fără roluri. uneori ne identificăm atât de mult cu ele - încât uităm cine suntem. exact așa cum a uitat Crăiasa Zăpezii să scoată zidul din jurul inimii atunci când l-a furat pe Kay. sursa imagine

fusta 66. despre mila de sine și durere

despre mine un fel de jurnal motivant

http://www.igopogo.com/index.htm e greu să te iubești pe tine atunci când o voce îți sună în cap - fii puternic/ă, fii cel/cea mai bun/ă, fii, fii, fii. ceilalți devin, așa cum spune Sartre - infernul. nemulțumirea asta permanentă de alții, de ordinea sau dezordinea lucrurilor, de servicii, funcționari, colegi, partide, viață - transformă viața într-o serie de niorlăieli. și dacă tu, cel/cea frumos, deștept și puternic ești permanent cu ochii pe alții, când să mai ai timp să te cunoști sau să te iubești? și dacă tu nu recunoști propriile umbre - atunci ele îți vin ca o ploaie rece, sub formă de evenimente, boli sau oameni. toate rănesc. și aceste răni trezesc alte nemulțumiri și închideri și durere. cum ar fi să ieși din dramă și să înțelelgi că lumea este exact așa cum o contruiești? dacă ai decis să ”te lepezi de durere” ai mai jos două exerciții, care ajută la creșterea încrederii în sine și a liniștii EXERCIȚIU 1 pentru a deveni omul care are încredere în sine nu e nevoie să te uiți în oglindă și să îți spui că ești cel mai bun. oricum nu funcționează, dacă ieși afară și ești nemulțumit de ceva, orice. există un singur lucru de care poți să fii sigur - că ești nesigur. deci în loc să îți atribui vina pentru ceea ce se întâmplă în viața ta sau să arunci vina pe alții - recunoaște că ești nesigur. în momentul în care simți nesiguranță sau disconfort sau durere fizică sau suferință își spui - mergi înainte și simte ce simți. sentimentele mele sunt naturale și sincere. astfel, te obișnuiești cu ideea că ești cine ești, că simți ce simți - și nu cauți să devii altfel. pentru că tu, în vulnerabilitatea ta, ești cel mai deosebit om din lume. EXERCIȚIU 2 scrie într-un jurnal ceea ce se întâmplă și care sunt gândurile, sentimentele sau percepțiile pe care le ai. spune-i neîncrederii tale ( a mea are imaginea unei Pepi ciorap lung ciufulită și pierdută și micămică) că apreciezi efortul ei de a te proteja. și că are dreptul să vorbească și să se manifeste când vrea. și tu între timp treci înapoi la exercițiul 1. dar cel mai important exercițiu este să observi: de câte ori pe zi te plângi, critici pe alții sau bârfești. toate sunt despre tine. Pentru că tu ești dușmanul tău cel mai mare. pe el învață să îl iubești.

fusta 65. despre importanța de sine

într-o zi mi-am cumpărat două rochii, una mai frumoasă decât alta. bineînțeles că m-am îmbrăcat în una dintre ele imediat. am ieșit în stradă. și era una dintre puținele cazuri în care oamenii nu se uitau la mine. nu mă vedeau. m-am întrebat ce se întâmplă, roasă pe dinăuntru de un sentiment de neliniște. apoi am înțeles. era activată importanța de sine. :) iar universul îmi oglindea această importanță. Dacă fiecare dintre noi manifestă importanța de sine - nu mai putem să ne vedem unul pe altul. mi-am calmat importanța și liniștită am mers prin umbra copacilor. eram atât de mândră de mine! am înțeles, acceptat, depășit orgoliile :). cel puțin așa credeam. la un moment dat am simțit că mă deranjează ceva. era o etichetă enormă cu multemulte prețuri pe ea (rochiile erau la reduceri multiple). M-a umflat un râs omenesc și plin de mine. această importanță de mine se manifesta acum într-un mod de-a dreptul ridicol. am învățat în ziua aceea că importanța de sine poate fi pe dinăuntru și pe dinafară. și că ea separă și taie din tine, până rămân doar etichetele. cu multe prețuri tăiate. dacă mă iubește cineva - sunt important, dacă mă observă cineva - sunt important, dacă, dacă, dacă. și dacă cred că - doar exist - nu am nevoie de nimeni în afara mea - sunt important. toate acestea sunt etichete. reduceri din iubirea pe care o putem avea, dacă știm că fiecare dintre noi este la fel de important ca celălalt. sau de neimportant. atunci știi că tu ești cel care alege ce să vadă, să creadă sau să facă. și ceilalți sunt oglinzi, care îți luminează drumul.

sursa imagine

Povestea care mișcă inimi. Cum a fost la DARE.

Aseară am avut marea onoare să moderez DARE Social Fashion Show. 18 fete, 19 designeri moldoveni, o mie de ochi - plini de iubire. Este prima oară când, acolo, pe scenă nu îmi ajungeau cuvinte. Sala plină de o energie caldă și luminoasă avea un murmur special. Nu pentru că era vorba de femei cu nevoi speciale, ieșite pe podium, ci pentru că toate inimile noastre au bătut în unison. Toate în același ritm - al iubirii. Mai jos povestea DARE, pe care am scris-o special pentru voi: Fiecare dintre noi are propria poveste. Suntem un univers al zânelor, eroilor și zmeilor. Avem vise și provocări. Avem momente în care așteptăm DAR-uri și momente în care strălucim nestingherit. Unii oameni își scriu povestea singuri, de la început până la sfârșit. alții - se rotesc în jurul propriului suflet și mor, neînțelegând că au o poveste. există oameni, care se reinventează, de la o etapă la alta. În această lume multicoloră și ciudată - DARE își începe povestea așa: Povestea mea nu este întotdeauna dulce și armonioasă, așa cum sunt cele inventate. DARE miroase a frumusețe și naturalețe, a aventură și vise, a lumină și întuneric, a provocări și curaj - așa cum este povestea celor care îndrăznesc să își decidă singuri soarta. M-am născut în Moldova. Sunt un copac cu 18 rădăcini, răsărit în inima unei ființe de lumină. A fost o vreme, când fiecare dintre rădăcinile mele a întâlnit în drumul său provocări și durere. Sunt un copac, care crește în umbra fiecăruia dintre voi. într-o zi - un alt copac mi-a observat frumusețea și am înflorit, plin de îndărzneală, pregătit să dezvălui minunea de a fi unul dintre ai noștri - să transform visele în realitate, să privesc dincolo de aparențe. Ai noștri sunt 500 de oameni, adunați la căpătâiul curajului de a iubi, a simți, a trăi. Povestea mea este povestea fiecăruia dintre voi. Suntem 500 de rădăcini de lumină, pregătite să își dezvăluie frumusețea astăzi. Aici și acum. Ieri mi-am confirmat că atunci când ai un vis - merită să mergi către el, indiferent cât e de imposibilă realizarea lui. bunătatea și dragostea de oameni mișcă munții fiecare dintre noi poate schimba realitatea cu o singură deschidere de inimă Ieri am învățat că 1. nu mă pricep la modă deci am de învățat :) 2. frumusețea și iubirea nu au limite. și că noi, în Moldova, avem puterea să privim dincolo de aparențe. Pas cu pas. 500 câte 500 :). mulțumesc! Fotografia este preluată de la pentruea.md. găsiți galeria aici. mulțumesc Nadia Darie

cum DARE te poate face să îți iubești inima

DARE nu e un simplu eveniment. pentru mine DARE a început odată cu Nati și o discuție care a avut lungimea de 15 centimetri distanță (exact distanța dintre mesele noastre la birou) și patru ochi care se iubesc. Nati - Am o idee, vreau să fac o prezentare de modă cu femei cu dezabilități și să arăt lumii că ele sunt modele de viață. - ochii lui Nati străluceau. Eu - Dă-i bătaie! și Nati a adunat echipă. a găsit 18 fete de vis, finanțatori, oameni care sunt aproape cu inima și care vor veni la eveniment. acum despre cum un asemenea eveniment poate schimba sorți. nu e vorba doar de cele 18 fete. nici măcar despre cei care au acceptat să îndeplinească visele fetelor. mulți dintre noi au inima închisă. pentru că traume, pentru că lovituri, pentru că neîncredere și pentru că frici. sau pentru că noi știm mai bine cum e corect și ne supărăm când alții nu sunt ca noi. am găsit pe această pagină următorul text. (Vă propun să îl citiți cu atenție. Și dacă la un moment dat, măcar o miime de secundă simțiți că respirația e întretăiată - e despre fiecare dintre noi și despre inimă). DARE Social Fashion Show este o poveste care deschide inimi și vindecă traumele fiecăruia dintre noi. moale, cu multă iubire și multă grijă. Aveți de ales între trei pachete: Consul Social Diplomat Social Ambasador DARE care e diferența? intrați pe dare.md și vedeți Vă așteptăm în data de 16 august,la ora 16.00 la Leogrand. Biletele sunt in vânzare la Moldcell Center (Shopping MallDOVA), Moldcell Cafe (str. Tighina, 55) îl poți rezerva prin sms la 1113, 1114, 1115 (dacă ești abonat Moldcell) Lectură plină și Vă aștept la Evenimentul de deschidere a inimilor în 16 august 2014!

fotocredit: "FOTOROOM.MD" Intr-un deşert aspru şi stâncos trăiau doi pustnici. Găsiseră două grote situate foarte aproape una de cealaltă. După ani şi ani de rugăciune şi sălbatice renunţări, unul dintre cei doi asceţi era convins că ajunsese la desăvârşire. Celălalt era şi el pios, dar totodată bun şi înţelegător. El se oprea întotdeauna să discute cu puţinii pelerini care veneau acolo, adăpostindu-i pe aceia care se rătăceau sau pe cei care doreau să se ascundă. “Acesta este timp pierdut pentru meditaţie şi rugăciune”, gândea cel dintâi sihastru, căruia nu-i plăceau desele absenţe – chiar dacă nu îndelungate – ale celui de-al doilea.Pentru a-l face să înţeleagă în mod concret cât este de departe încă de sfinţenie, se hotărî să pună câte o piatră la gura propriei grote ori de câte ori celălalt avea să comită vreo greşală. După câteva luni, în faţa grotei sale se înălţa un zid de pietre, cenuşiu şi sufocant. Şi el era închis înăuntru. Uneori construim ziduri de jur-împrejurul inimilor noastre, folosind pentru aceasta pietricelele de zi cu zi ale resentimentelor, ranchiunelor, tăcerilor, problemelor nerezolvate, supărărilor. Datoria noastră cea mai de seamă este aceea de a împiedica formarea unor astfel de ziduri în jurul inimilor noastre. Şi mai cu seamă, aceea de a încerca să nu devenim “o piatră în plus în zidurile altora”.

despre cum rănile și suferința pot fi transformate în daruri. tata.

astăzi e un an de la ziua în care tata s-a uitat ultima oară în ochii mei. anul acesta a fost cât o viață de lung. și cred că unul dintre cele mai deosebite. după câteva zile de la înmormântare, mi-am plâns toată viața din mine. deși păstram aparențe de implicare, seara venea ca o bocitoare înrăită și își cerea datoria. apoi au început bolile și durerea. picioare, spate, gât, cap, organe interne - tot corpul renunța să funcționeze. intrasem într-un soi de film al victimelor propriilor emoții și dureri. și cu cât mai departe și mai mult intri - cu atât mai mult îți place. suferința devine prietena cu care poți sta la povești fără să te deranjeze cineva. ajungi să fii tu cu ea. și amprentele ei devin atât de adânci și late pe corpul tău că durerea începe să te traiască. și mai aveam și oameni care îmi înțelegeau suferința și erau de acord să mă salveze. pe tata îl simțeam atât de prezent pe cât mă lăsa suferința să îl văd. apoi a venit luna noiembrie. și am găsit un curs la București. de câteva zile. și m-am dus. de acolo am revenit alt om. sau mai degrabă eu - doar că mă strecuram prin firele suferinței și mă luminam câte un minut pe zi. am învățat anul acesta câteva lecții centrale. deși încă sunt pe drum: - că ceilalți sunt oglinda noastră. te enervează? - e al tău. admiri? - e al tău - că prezentul este mai important decât trecutul - că rănile, dacă lucrezi asupra lor - devin daruri pe care le aduci lumii - că moartea nu este antonimul vieții, ci al nașterii - că iubirea este izvor permanent de viață - că natura sunt eu - că nu am dușmani, nici înăuntru, nici în afară astăzi se împlinește un an de la ultimul apus al tatei. dacă nu era acest eveniment, poate drumul spre mine era mai lung. și mai dureros. astăzi tata a murit. astăzi un om, pe care îl voi iubi cu toată ființa mea se va naște. și e eliberare. și multă tandrețe. și multă iubire.

și asta

Generat în 0.363 secunde.