În Octombrie Nepal este cuprins de febra Dashain. Este unul din cele mai importante festivale Hindu. În acest timp orice activitate este suspendată. Practic totul este inchis și lumea sărbătorește din plin. Eu am decis să plec în munți, singură.
Prefață
Am decis să fac trekul Lantang-Gosaikund din 2 motive:
- Este mai puțin turistic în comparație cu Everest base camp treck și Anapurna Circuit treck
- Dureaza mai puțin (deaoarece am liber numai 10 zile)
În perioada 15-19 octombrie (cele mai importante zile în cadrul festivalului, în care se sacrifică capre, rațe etc.) tot genul de transport public este suspendat. Nu circulă autobuse, numai taxi și mijloacele de transport private.
Între timp mi-am făcut TIMS card (Trekkers Information Management System), card de identitate fără de care nu te poți porni în munți în oricare treck din Nepal, deoarece există anumite puncte de control (controlate de către armată) în care trebuie să prezinți cardul.
La fel trebuie să cumperi prealabil bilet de intrare în regiunea Langtang, deoarece această regiune este declarată zonă de conservare și parc național. Acest două chestii birocratice m-au costat 2500 rupii (35$).
Agențiile turistice taxează enorm de scump pentru serviciile de organizare a trekului dat în care sunt incluse cheltuielile de pregătire a documentelor, transport, mîncare, cazare și ghid. Dacă aș fi mers prin agenție turistică această plăcere m-ar fi costat minimum 1500$ pentru 10 zile. Eu organizîndu-mi totul singură am economisit mult deoarece aceste 10 zile m-au costat 11965 rupii (168$).
În această regiune de munți dispar turiști. Cel mai recent (aprilie 2010) a dispărut o fată din SUA de 23 de ani, care la fel s-a pornit în munți singură. Aceste statistici nu m-au încurajat dar nici nu m-au speriat, ci mi-au creat anumite dificultăți la posturile de control.
Syabru Besi este ultimul punct în care este curent electric. În celelalte localități nu există curent electric, apă curgătoare, gas sau orice gen de infrastructură.
Am parcurs următorul traseu:
Ziua 1: Kathmandu (1320m) – Syabru Besi (1467m)
Ziua 2: Syabru Besi (1467m) – Lama Hotel (2470m)
Ziua 3: Lama Hotel (2470m) - Langtang (3430m)
Ziua 4: Langtang (3430m) – Kyanjin Gompa (3870m)
Ziua 5: Kyanjin Gompa (3870m) – Tsergo Ri (5050m) - Kyanjin Gompa (3870m)
Ziua 6: Kyanjin Gompa (3870m) – Bamboo (1970m)
Ziua 7: Bamboo (1970m) – Foprang Danda (3210m)
Ziua 8: Foprang Danda (3210) – Gosaikund (4380m)
Ziua 9: Gosaikung (4380m) – Dunche (1960m)
Ziua 10: Dunche(1960m) – Kathmandu (1320m)
Ceea ce urmează sunt extrase din jurnalul zilnic în care descriu fiecare zi.
Ziua 1
Am ajuns în Syabru Besi. Pînă cînd totul merge corespunzător planului. Suntem în mijlocul sărbătorii Dashain, și acest fenomen mi-a pus semne majore de întrebare dacă voi ajunge azi în Syabru sau nu.
E sărbătoare mare, acest Dashain, în care națiunea nepaleză intră în puja (rugăciuni), tot felul de rituale și tone de mîncare. Cînd am fost 2 zile în urmă la autogară să cumpăr bilet la autobus spre Syabru Besi mi s-a spus că autobusele nu vor circula în perioada 15-19 octombrie, nu m-am descurajat și mi-am spus că oricum voi ajunge acolo chiar dacă trebuie să fac autostop. Ceea ce am și făcut.
În Syabru am ajuns ca o capră transportată de la fermă spre piața de animale sau spre locul unde urmează a fi sacrificată de Dashain.
De la 6 dimineață am mers cu o mașină de ocazie pînă în Trisuli (la 60 km depărtare de Syabru), dar de acolo a urmat cea mai interesantă parte. Azi este ziua din cadrul festivalului în care se sfințesc autoturismele și aproape toți proprietarii îl cheamă pe pandit (preot) să facă puja (ritual+rugăciune) pentru automobil sau motocicletă. Din acest motiv puțini azi conduc sau se deplasează cu autoturismul. Drumurile sunt pustii, foarte stranie și neobișnuită senzație deaorece drumurile din Nepal sunt întotdeauna victimile traficului.
Stăteam și mă gîndeam în Trisuli ”Oare unde voi dormi în această noapte?” , dar tare îmi doream să dorm în Syabru. După 15 minute de așteptare la intersecție, văd în zare un camion, unul dintre acelea care are numai 2 locuri în față, iar în spate este ”un prițep” fără acoperiș. Nu am ezitat și l-am oprit. În ”prițep” erau deja vreo 30 de oameni stînd in picioare și m-am înghisuit și eu printre ei. Acele 60 km le-am parcurs în 6 ore. Incredibil 10km/oră de chin enorm dar în același timp momente hazlii de neuitat. Majoritatea persoanelor erau țărani care mergeau în localitățile lor cu rațe, găini, și care tare s-u bucurat să mă vadă printre ei. Eram ”gvozdi programî” din acel ”prițep”. La picioare mele era un cucoș leșinat, și la fiecare cotitură îmi faceam griji să nu cumva să-l calc. Drumul a fost foarte și foarte greu. Extrem de deznivelat cu hopuri și gropi mai ceva ca în drumurile din Moldova. Fiind in picoare ne clătina în toate direcțiile lovindu-ne de barele de fier de la margini. Acum mă doare tot corpul de la lovituri și am 3 semne albastre ca amintile (2 la mîini și unul la picior). Oricum ceea ce mi-am propus s-a întîmplat și acum sunt în Syabru. Aleluyaaa.
Sunt entuziasmată pentru ceea ce urmează să parcurg și să văd. Este prima mea experiență în Himalaya din Nepal. Înafară de orașe, în Nepal nu am văzut altceva. Nu am simțit munții aproape, nu am respirat aerul curat din munți, nu am călcat cărărușele mici și bătătorite.
În special mă inspiră faptul că această regiune, Langtang, este traseul vechi de comerț dintre Nepal și Tibet, și se află la hotar cu Tibet, iar cînd ajug la înalțimi am să văd de sus o parte de Himalaya care aparține Tibetului.
Îmi imaginez și mă teleportez în trecut și realizez că văd aceleași piesaje pe care le vedeau negustorii din trecut transportînd bunuri dintr-o parte în alta. Natura în aceste regiuni a rămas practit intactă. Îmi amintesc de filmul ”Himalaya enchance du chef” și sunt culminată de priveliști.
Acum afară plouă marunt. Sunt în nouri în sensul direct al cuvîntului. Aceștea plutesc purtați de aer dintr-o parte a muntelui în alta. În geam îmi bate un munte verde îar în vale curge rîul Trisuli Nadi culoarea căruia îmi amintește de Ganga din Rishikesh sau Haridwar (India).
Cam atît pe ziua de azi. Sunt ruptă de oboseală, iar mîine trebuie să parcurg o distanță decentă. Scularea la 6 și plecarea la 7 dimineață. Noapte bună prima zi de aventură.
Ziua 2
Scriu din Lama Hotel (2470m). Așa se numește localitatea. Este un sat mic, vreo 10 case maxim care nu aveau nici o denumire. Apoi aici s-a deschis primul hotel mic pentru turiștii care fac acest treck, care se numea Lama Hotel, astfel, această localitate mică și-a căpătat denumirea.
Drumul spre Lama hotel a fost ușor de depistat. Majoritatea drumului este print-ro pădure întunecoasă. Dacă te ghidezi după recomandările din internet este foarte ușor să parcurgi distanța fără de ghid. Urcușurile și coborîșurile un pic te epuizează ținînd cont de faptul că am 15 kg în spate, dar cu mici popasuri am parcurs distanța în 6 ore de mers. Sincer, azi am obosit și simt că am încordat puțin mușchii picioarelor.
După ce la primul post (chiar după Syabru) am fost avertizată că este periculos să mă pornesc singură și ofițerii de armată mi-au citit morală că din cauza celor ca mine care se pornesc singuri ei au probleme, și în cazul în care dispar vor avea mult de lucru, eu am intrat puțin în panică și unicul lucru la care m-am gîndit următoarele ore mergînd, a fost oare ce s-a întîmplat cu fata ceea din SUA care recent a disparut. Mă gîndeam dacă a căzut pe undeva, dacă a fost atacată de animalele sălbatice din pădure, dacă a fost violată și apoi ucisă, dacă singură a decis să se ascundă și să mediteze undeva în munți, dacă dacă dacă ... acest incident mi-a perturbat psihologia în prima zi, fapt care nu mi-a permis din plin să savurez plimbarea fiind mereu în situație de alertă și imaginîndu-mi ce ar face mama, Ana sau prietenii dacă ar afla că sunt dată dispărută. În localitatea Bamboo unde am luat prînzul, era afișată poza fetei , deoarece în această localitatea ea a fost vazută ultima oară luînd, la fel - prînzul. Imaginația mea bolnava a început să se joace și își inchupuia cît de bizar ar fi dacă acesta ar fi ultimul meu prînz. A fost necesar mult efor de a-mi organiza atenția asupra altor chestii decît dispariția lui Aubrey.
Oricum, am ajuns cu bine în Lama Hotel iar afară iarăși plouă. Ploaia începe pe la orele 15.00 și durează toată noaptea. Spre dimineață este senin. Acest ritual se repetă deja de 2 zile de cînd am sosit în Syabru.
E foarte multă ceață în jur de nu poți vedea nimic la 5 metri depărtare. Dar am să fac cale întoarsă pe același drum cînd mă întorc din Kyanjin și la acel moment sper să pot vedea ceva din împrejurări.
Dar dacă plouă și cînd mă întorc din Kyanjin? De ce acum? Acum cînd m-am pornit și eu în munți s-au început ploile. Anotimpul ploilor a trecut. Ce s-a întîmplat? De ce este atît de posomorît?
Oricum mă bucur că cel puțin pot respira aer curat și mă pot odihni de la rutina din Kathmandu.
Citesc ”Sophie’s World” de Jostein Gaarder. Am ajuns la Spinoza, care spune că pasiunea și ambițiile sunt un obstacol în atingerea adevăratei fericiri și armoniei în viață. Dacă realizăm că totul se întîmplă din necesitate putem căpăta cunoștințe intuitive despre natură ca un tot întreg. Putem realiza cu claritate că totul este interdependent, că totul este UN TOT ÎNREG. Acest proces Spinoza l-a numit ”sub specie aeternitatis” – adică a privi la lucruri din perspectiva eternității.
(engleză: Our passions such as ambition and lust prevent us from achieving tru hapiness and harmony, but if we recognize that everything happens from necessity, we can achieve an intuitive understanting of nature as a whole. We can come to realize with crystal clarity that everything is related, even that everything is ONE. This was what Spinoza called seeing everything from the perspective of eternity.)
Mi-am propus să fac un exercițiu și să privesc la lucruri din perspectiva eternității, și am realizat că nimic înafară de sentimentul de dragoste nu contează. Realizez cît de fericită sunt acum. Merg ca culcare cu gîndul la eternitate și la faptul că întotdeauna voi exista, ceea ce ar putea fi diferit este forma și substanța, dar nimic nu contează înafară de dragoste. Noapte bună zi, o mică flacără în eternitate.
Ziua 3
Azi am ajuns în Langtang (3430m).
Drumul a fost iarăși prin pădure. După Ghora tabela (iarași post de control de armată unde am prezentat cardul și am primit următoarea doză de morală) drumul a fost mai ușor și în zare au început să strălucească munții cu căciulițe albe de zăpadă.
M-am oprit acasă la Purpu. Purpu este cu un an mai mică decît mine, dar este căsătorită și are 2 copii (fată de 5 ani, băiat de 4 ani). Pe Purpu am cunoscut-o azi, deoarece m-a oprit din drum și m-a invitat să stau la ea acasă. Eu nu pot refuza astfel de oferte. Mai mult decît atît mi-a spus că azi în Gumpa (biserica buddhistă din Langtang) va fi o ceremonie de înmormîntare și că tot satul și alte sate din apropiere vor fi în Gumpa și eu trebuie numadecît să merg cu ea. Am fost foarte pătrunsă de faptul că m-a oprit din drum și a început foarte familiar să vorbească cu mine de parcă m-ar fi așteptat și m-ar cunoaște de o viață. Purpu este tibetană și trăiește foarte sărac, dar cu cea mai mare plăcere m-a hrănit cu orez și cartofi și mi-a facăt un ceai cu lămîe.
După jumătate de oră eram deja îmbrăcată în haine tibetane și întîmpinam oamenii care veneau la ceremonie de întormîntare.
A murit cel mai bogat om din Langtang, care era proprietar la cîteva hotele din Kathmandu. A murit de diabet zaharat la 52 de ani. A fost ars (încremat) ieri, dar azi are loc o ceremonie majoră de rugăciuni și dansuri (da da, dansuri, am sa explic mai tîrziu) pentru sufletul acestuia.
Casa lui Purpu este chiar la începutul satului, la 10 minute depărtare de Gumpa. Conform tradițiilor, persoane tinere (rude a decedatului) trebuie să întîmpene oaspeții la ceremonie înainte ca aceștea să ajungă la Gumpa, unde au fost invitați. Ceremonia nu are loc acasă, ci la biserică (Gumpa).
Astfel, chiar lîngă casa lui Purpu au venit vreo 5 băieți tineri și o fată să întîmpene pe cei care vin din satele din apropiere. Oaspeții trebuie întîmpinați cu bețisoare aromatizante și apoi le sunt oferite băuturi. La dispoziție sunt 3 feluri de băutură: ceai cu lapte, vin de orez și un fel de samagon din fructe, nu am înțeles din care anume (localnicii numesc această băutură Roxy). Oaspeții servesc din băuturi, stau așezați vreo 5 minute apoi pleacă spre Gumpa. Persoana care trebuie să întîmpene oaspeții cu bețișoare aromatizante trebuie să fie de gen femenin.
Astfel, în scurt timp, am ajuns eu să fiu persoana de gen femenin cu bețișoare întîmpinînd oaspeții. M-am infiltrat atît de ușor în această comunitate și toți vorbeau cu mine, și eu într-o tibenă stîlcită (mulțumesc că am făcut o lună cursuri de tibetană în India) răspundeam și toți se bucurau și radiau de fericire. Îmi spuneau că azi îmi vor găsi soț în Gumpa și că trebuie să rămîn la ei în sat. Toți erau atît de zîmbăreți și fericiți în pofida faptului că veneau la înmormîntare.
Eu am mers la Gumpa cu Cheopema (nepoata de pe soră a lui Purpu) și Purpu. Partea cea mai importantă începe pe la 7 seară (a doua zi după ce corpul a fost ars) și ceremonia durează pînă pe la 5 dimineața.
Ritualul de înmormîntare durează zile întregi. Prima zi cît este ars, apoi a doua zi de dimineață timp de 24 ore sunt intonate mantre și pe fundalul mantrelor barbații și femeile separat danzează niște dansuri ritualice.
În Gumpa erau foarte mulți oameni. Aceasta avea 2 etaje. La primul, femeile și bărbații dansau, iar la al 2-lea în continuu avea loc puja (rugăciune – intonare de mantre). Purpu a ramas la primul etaj. Eu am mers la al 2-lea etaj cu Cheopema. Mulți, mulți oameni erau așezați pe jos, țineau în mîini mici lumnări și întonau mantrele după lamas (călugări buddhiști). Mantrele erau acompaniate cu sunete de clopoței și tobe, de care, la fel, erau responsabili lama. După ceva timp, 3 lama îmbrăcați cu veste lungi negre cu fular roșu pedeasupra și căciuli albe cu ”bumbonchik” roșu s-au ridicat și au dansat un dans ritualit la fel cum am văzut și în India în mănăstirea Buddhistă ”Tashi Jhon” de lîngă satul Bir unde am stat 1 lună jumate.
După acest dans, am mers jos să văd ce se întîmplă. La primul etaj la fel aveau loc dansuri. Cînd spun dansuri, nu am în vedere ceva modern, dar dans ceva asemănător dansului de Shaman cînd acesta dansează cu toba creînd anumite sunete, doar că persoanele care dansează în această ceremonie nu au tobe, ei doar dau din mîini de parcă ar avea tobe, și toți se mișcă la fel. Dansul are loc în cerc în direcția acelor ceasornicului. Primii bărbații intoneaza matre și fac anumite mișcări, apoi aceleași cuvinte și mișcări sunt făcute și de femei. Totul are loc în cerc. În mijlocul cercului sunt copii și femeile bătrîne care nu pot dansa. Ei doar recită matre, vorbesc între ei sau privesc ce se mai întîmplă în jur.
Eu am stat cu Cheopema un pic în interiorul cercului, apoi am fost trasă în dans de către alte femei. Încercam să reproduc aceleași sunete și să fac aceleași mișcări. Toți îmi zîmbeau și mă încurajau. Mi-a venit să plîng în acele momente, nu stiu de ce, deoarece situația nu era tristă deloc. Am fost atît de mișcată de toată atmosfera din Gumpa, de faptul cît de accidental am nimerit acolo. Oamenii din Gumpa mi-au parut atît de simpli, atît de prietenoși, atît de deschiși și buni, încît acest fapt cred că m-a emoționat.
La această ceremonie de înmormîntare nu am văzut nici o lacrimă, nici o urmă de tristețe. Se serveau aceleași băuturi cu care au fost întîmpinați oaspeții, iar mîncare a fost doar de 3 feluri: bucățele de brînză de yak, cartofi cu carne de yak, și alune cu foarte multe mirodenii. Am gustat din toate, și pe la 9 seara am spui lui Purpu că vreau să merg la culcare, căci mîine mă pornesc la drum de dimineață. Purpu a mers cu mine, mi-a deschis, eu m-am culcat, ea m-a încuiat în casă și s-a întors în Gumpa.
Ritualul s-a sfirșit pe la 5 dimineața cînd Purpu cu copii și soțul s-a întors acasă și toți s-au culcat la podea, deoarece au numai un pat pe care dorm eu.
Ziua 4
M-am trezit la 6 ca deobicei, am ieși afară și timul era minunat. Am reușit să văd muntele Lantang Lirung de 7245m.
Ieri, unul din băieții care întimpina oaspeții mi-a explicat de ce a ploat aceste zile. Oamenii din satul Langtang venerează muntele Langtang Lirung ca pe o zeitate, crezînd că este locașul în care trăiesc anumite spirite care îi protejează. Localnicii nicioadată nu urcă pe acest munte, crezînd că este un păcat mare dacă calci pe aceste locuri sfinte. Aparent, în acestă perioadă, pe munte a urcat o expediție din Japonia, și băiatul mi-a spus că ei au facut un păcat mare, și din această cauză plouă citeva zile, deoarece zeitățile muntelui sunt supărate. Azi însă, după 3 zile de ploaie timpul este senim, și eu m-am bucurat că lui Lirung i-a trecut supărarea și că eu îl pot vedea clar fără de nourii care i-ar acoperi frumusețea.
Purpu s-a trezit odată cu mine, doar după o oră de somn. Mi-a pregătit pîine tibetană cu omlet și ceai cu lapte pentru dejun.
Mi-am luat rămas bun și am plecat la drum spre Kyanjin Gompa.
Această porțiune de drum a fost cea mai frumoasă de pînă acum. De dimineață munții cu căciulițe albe de zăpădă îmi tot furau privirile și mă zăboveau din drum, deoarece la fiecare colț priveliștea îmi părea atît de minunată, încît mă opream să o admir.
Am ajuns în Kyanjin după 3 ore de mers. Drumul a fost scurt și foarte plăcut. Din toate părțile Kyanjin este înconjurat de munți ce au inalțimi cuprinse între 4700 – 7200m.
Chiar dacă acum sunt la 3870m nu simt nici o diferență în organism, adică dificultăți în respirație, dureri de cap, tensiune sau alte simptoame a bolii de altitudine, de care sunt avertizați cei care se pornesc în Kyanjin.
Mîine de la 5 dimineață mă pornesc spre Tsergo ri, vîrful de munte de lîngă Kyanjin care are 5050m înălțime. Drumul este greu, îmi spun localnicii, dar merită.
Am mîncat acum pîine tibetan cu brinză de yak, stau la foc și mă încălzesc cu o cană de ceai cu lămîie. Este 6 seara și apusul este fermecător. Sunt obosită dar fericită. Noapte bună Purpu, noapte bună munți, noapte bună lume.
Ziua 5
Acum cît scriu am observat că este 20/10/2010 sau 2010/2010. O zi norocoasă pentru mine. M-am trezit la 5 dimineața. Am mîncat pîine tibetană cu jam de ananas și am pornit să-l cuceresc pe Tsergo Ri.
Drumul a fost greu, practic urcînd tot timpul. Cel mai complicat a fost de mers prin pietre, și cînd spun pietre, nu am în vedere petricele pe care calci, dar bolovani mari peste care trebuie să te cațări și peste care trebuie să sari, aceștea cîndva fiind glaciar. Respirația devine din ce în ce mai grea, simt că am trecut de 4500. Inima îmi bate mai intens. Sunt singură în drum spre vîrf, drumul este complicat și am grijă să nu mă dau de-a tavalucul și să-mi găsesc pacea în aceste locuri. Aproximativ la 10 dimineața eram deja lîngă mult doritele stegulețe.
Vîrfurile de munte în India și Nepal sunt marcate cu stegulețe de rugcăciune buddhiste (buddhist praying flags). Mulți urcă aceste virfuri ca un fel de ritual și atîrnă stegulețele pe munte, ca vîntul să le bată. Astfel rugăciunile vor fi împrăștiate în întreaga lume.
De pe tsergo ri, în toate direcțiile, adică la 360 de grade ai parte de priveliști cu vîrfuri de munte albi acoperiți de zăpadă. De fiecare dată cînd mă uit la acești munți îmi par diferiți. Poțizia soarelui, nourii, influențează imaginea acestora și combinațiile pot fi diferite, una mai frumoasă decît alta.
În Kyanjin m-am întors pe altă cale. Așa numita ”cale lungă”, care nu este pe verticală în jos ca cea pe care am urcat. Pe la 13.45 eram înapoi în Kyanjin , am mîncat tibetan vegetable soup, care constă din ceapă și usturoi fiert, dar la cît de flămîndă eram mi-a părut foarte gustos.
Azi nu mai merg nicăieri. Îmi salvez picioarele și puterile pentru mîine deoarece trebuie să ajung înapoi în Bamboo, dar voi vedea pînă unde mă vor duce puterile. Noapte bună Tsergo ri și munțumesc pentru timp bun pentru priveliști.
Ziua 6
Din Kyanjin m-am pornit pe la 7.30. Pe drum m-am împrietenit cu un cuplu francez - Sophie (37 ani) și Erik (46 ani), care la fel mergeau spre Bamboo. Mi-a părut o coincidență plăcută că întîlnesc o persoană cu același nume ca și cartea pe care o citesc. Din Kyanjin spre Bamboo trebuie să faci același drum, adică trebuie să treci de localitățile: Langtang, Ghora tabela, Lama Hotel și apoi urmează Bamboo.
Cînd am ajuns în Langtang m-am întîlnit cu Lakpa (sora lui Purpu și mama lui Cheopema cu care am fost în Gumpa). Aceasta a insistat să mergem la ea acasă la o cană de ceai. Eu nu pot refuza astfel de oferte. Asftel, Sophie, Erik și eu am mers la Lakpa acasă. Lakpa are 3 copii, 2 băieți și o fată. Conform tradiției din localitate, dacă primul născut este băiat, acesta este dat la mănăstire să devină călugăr.
Sonam este primul născut a lui Lakpa, care are acum 16 ani și de 10 ani este la mănăstirea buddhistă Somdling din Khatmandu. Nawang este cel mai mic, are 12 ani și îî place să fie numit Harri în loc de Nawang. Are chiar și un tricou albastru pe care cu corector alb a scris HARRI pe spate, imitîtnd un tricou de fotbalist.
Am băut ceai, și după vreo 30 minute de vorbă am pornit din nou la drum. Lakpa m-a rugat să trec pe la mănăstire și să-i transmit salutări lui Sonam (fiul călugăr), pe care nu l-a văzut de 4 ani, de ultima dată cînd a fost în Kathmandu.
Pe drum înapoi am trecut iarăși pe la Purpu. Ea cu lacrimi în ochi și-a luat rămas bun, și m-a rugat dacă pot să-i cumpăr și să-i transmit cumva niște papuci de iarnă pentru ea și pentru copii săi. Am luat măsura cu o ață, și nu este o problemă să-i cumpăr papuci, o problemă mai mare este cum să fac ca acești papuci să ajungă la ea. Vom vedea.
La ora 1 ziua am trecut de Lama Hotel. Sophie și Erik au rămas mult în urmă. Dar urma să ne revedem în Bamboo. După Lama Hotel, în urma mea am observat o femei singură. Cînd am făcut un mic popas, ea m-a ajuns din urmă și m-a întrebat unde merg. Atunci am realizat că este Kristine (44 ani), o femeie din Austria care a stat în același Guest House ca și mine în Kyanjin, dar deoarece ne-am vazut numai o singură dată și atunci noapte, nu am recunoscut-o din prima dată, dar am recunoscut-o după voce.
Am mers cu ea pînă în Bamboo. În Bamboo am stat în aceași cameră în Guest House și am discutat foarte mult despre viață, experiențe, călătorii. A văzut ce carte citesc, și mi-a spus că la aceași vîrstă ca și mine ea la fel a citit ”Sophie’s World”, iarași am fost surprinsă de mici coincidențe. Kristine are 44 ani, nu are copii, este divorțată de 9 ani și este în căutarea sufletului păreche. Mi-a părut foarte tristă și singuratică. Prin această călătorie prin Nepal și India, ea încearcă să-și găsească scopul în viață. A lucrat într-o companie de IT, a renunțat la lucru și a pornit în căutarea unei vieți noi.
Am mîncat supă de ciuperci. Cînd am mers să urc scările spre cameră am realizat că merg cu greu. Genunchii mei erau uciși deoarece am coborît 2000m altitutine de la 3970 Kyanjin spre 1970 în Bamboo, plus la toate aveam și bulbuci la vreo 4 degete de la picoare. Noapte bună Kristine.
Ziua 7
Din Bamboo deja ne-am pornit în 4. Shopie, Erik, Kristine și eu. Cu toate că ei sunt mai în vîrstă nu simt această diferență. Viteza este diferită. Cînd ne oprim toți la un popas glumim și discutăm diferite chestii.
Din Bamboo am mers spre direcția Thulo Syabru (a nu fi încurcat cu Syabru Besi). Acesta este drumul care duce spre Gosaikung, destinația mea finală după care mă întorc în Dunche și apoi Kathmandu. Sophie, Erik și Kristine pleacă mai departe împreună după Gosaikund spre Helambu.
Azi mi-a fost foarte greu să merg. Mă duceau genunchii și mă deranjau ranile de la degetele de la picioare, deoarece am spart bulbucii. Un bătrîn localnic de pe drum, văzînd cum merg mi-a rupt o creangă și mi-a dat-o ca toiag. Am mers cu acest toiag pentru restul zilei, care sincer a ajutat să capăt viteză. Spre seară am ajuns în Foprang Danda (3210m), ceea ce înseamnă că din Bamboo am urcat în deal 1240m înălțime, ceea ce a fost foarte greu, ținînd cont de situația picoarelor mele.
Proprietarul Guest Hous-ului din Foprang Danda se numește Shubas, are 28 de ani și are 2 copii: o fată Christina și un băiat Emos. Nume deloc nepaleze. Kristine a fost foarte entuziasmată să vadă o mică fată nepaleză pe nume Christina și a facut multe poze cu ea.
Din Foprang Danda deja poți vedea prontiera dintre Nepal și Tibet.
Mîine planific să ajung în Gosaikund (4380m) dar nu sunt încrezută că voi putea, tare mă dor picioarele.
Din Foprang Danda apusul a fost fermecător dar foarte rece. Camerele nu au geamuri și afară cred că este temperatură minus, am urcat în sat în scurta de iarnă. Noapte bună Christina, Noapte bună Emos.
Ziua 8
Yuhuuuuuuuuuuuuu. Am ajuns în Gosaikung. Nu-mi vine să cred că am reușit.
Din Foprang Danda ne-am pornit iarăși în 4 patru spre Sing Gompa. Direfența de altitudine nu este mare, de la 3210m la 3330m. A fost o plimbare plăcută prin pădure. Această pădure a fost întruchiparea perfectă a unei păduri din poveste. Copacii cu mușchi verde pe ei, creînd diferite figuri iar razele soarelui dansau pe frunzele copacilor creînd o imagine din poveste, incomparabil.
Din Sing Gompa spre Laurebina am avut parte de timp frumos și mergînd admiram munții verzi, în spatele cărora se zăreau munții măreți de culoare albă. Am luat prînzul în Laurebina, unde Shopie, Erik și Kristne au rămas să înopteze, iar eu m-am pornit singură mai departe spre Gosaikund. Laurebina este la 3910m înălține și de aici pe timp senin se vede clar frontiera cu Tibet și munții din circuitul Anapurna.
Noi nu am avut parte de timp senin, cînd am ajuns în Laurebira, era foarte frig și înnourat de nu vedeai nimic la cîțiva metri depărtare. Din Laurebina spre Gosaikund drumul a fost destul de ușor, cel mai greu a fost să trec un pass (vîrf de munte de 4165m), după acest pass, drumul nu a fost greu doar că am mers prin nouri și nu am văzut nimic, înafară de 1 metru de cărărușă din față.
Cînd am ajuns în Gosaikund, nourii au dispărul și am văzut cerul senin deasupra mea. Gosaikund care se află la 4380m este faimos pentru 3 lacuri glaciare, care sunt sfinte pentru Hindu, și conform tradiției se spune că au fost create de Shiva.
Am ajuns, m-am cazat în Tibet Hotel, care sună bine, dar era o mică casă de lemn cu polietelen în loc de geamuri la fereastră. Am mers apoi spre lacuri. Îmi place să privesc cum munții se reflectă în apa cristalină a lacurilor. În hotel, la cină am discutat cu 2 astrologiști din SUA, care fac trekul după ce au participat la o conferință pe tema gaurilor negre care a avut loc recent în Kathmandu. Este foarte frig și în jur este zăpadă. Am sa dorm în sac îmbrăcadă în scurtă, cu căciulă și cu cele mai calde haine. Noapte bună Gosaikund, noapte bună gaură neagră.
Ziua 9
Iarași am fost bravo. Am parcurs distanța de la Gosaikind spre Dunche, pe care deobicei alți turiști o parcurg în 2 zile. Am coborît de la 4380m spre 1960m. Drumul de la Gosaikind spre Sing Gompa a fost ok, și l-am parcurs în 3 ore. Am făcut o pauză și am pornit spre Dunche. De la Sing Gompa spre Dunche am crezut că leșin. 3 ore de coborîre abruptă și picoarele mele m-au nu m-au trimis la origini. Tare lung și greu mi-a părut drumul. Împrejurimile au fost frumoase, ceea ce a fost cît decît tolerabil.
Acum sunt în Langtang view hotel din Dunce. Am cumpărat bilet spre Kathmandu și sunt gata să mă întorc.
În hotel erau 4 băieți din Israel, cam aceeași vîrstă ca și mine. Unul din băieți cînta la ghitară pe terasa hotelului cît eu îmi mîncam Thukpa (un fel de supă de legume cu pasta și ou prăjit). Cînd m-am ridicat să plec în cameră, m-au întrebat dacă nu vreau să stau cu ei la masă la un ceai. Cum pot refuza astfel de oferte? Au cîntat multe cîntece, pe care le știe și Viorel, și pe care le-a cîntat la mine în bucătărie. Cel mai tare m-o rupt dorul de casă cînd au cîntat Wanderwall de Oasis. Am baut ceai de fructe, am vorbit despre situația politică din Moldova, Israel, Nepal, iar apoi am mers fiecare în camerele lor. Ei trebuie de dimineață să plece spre Sing Gompa (caci fac trekul pe care l-am facut și eu doar că în direcția opusă), iar eu plec înapoi în Kathmandu. Noapte bună Dunche. Noapte bună vacanță.
Ziua 10
Autobusul este gata de plecare. Este plin înauntru, vreu 20 de oameni sunt și pe acoperiș. Locul meu este pe ultimul scaun, adică acea banchetă unde stau 5 persoane. Eu stau la geamul din partea stîngă. Spațiul dintre scaune este atît de minim încît nu este suficient pentru genunchii mei. Stau înghisuită. Pe acceași banchetă suntem 3 străini și 2 nepaleji. Străinii suntem: Eu, Ada (din Polonia) și Marc (juma francez juma britanic, dar trăiește în Londra). Drumul durează 9 ore. Am vorbit toți trei de mă dureau mușchii faciali.
Am vorbit despre experiența din treck, despre studii, despre politică. Ada este studentă în Nepal, studiază Peace and Conflict, iar Marc a absolvit International Law, așă că într-o oarecare măsură toți suntem dintr-un domeniu. Am vorbit atît de mult și despre toate, încît 2 Japoneji în vîrstă care stătea în fața noastră, la sfîrșit, ne-au mulțumit că au aflat foarte multe lucruri interesante din discuțiile noastre.
Salut Kathmandu!
Eu pe virful Tsergo Ri - 5050m (20 octombrie 2010)Am filmat privelistea de pe virf. Enjoy :) PS: Am facut multe multe poze, dar viteza la internet in Nepal e proasta, asa ca urmeaza sa le pun pe facebook in viitorul apropiat.
.jpg)
Dupa ce ne-am intors din Moldova in Nepal, au urmat pregatirile pentru nunta nepaleza.
Pentru a intelege traditiile nuntilor nepaleze, e necesar de mentionat urmatoarele:
in Nepal sunt sute de caste budiste si hindu, si fiecare bordei e cu obiceiul sau. Nuntile, la fel, sunt diferite in dependenta de casta (diviziune sau clasificare sociala artificiala).
Daca te nasti intr-o casta nu ai dreptul sa imigrezi in alta. La fel, casatoriile intre caste, deobicei, nu sunt binevenite. In prezent, sistemul de caste nu e atit de rigid precum a fost in trecut. Sunt persoane din caste foarte joase cu venituri foarte mari, si viceversa. In aceste conditii, cind banii joaca un rol foarte important in clasificarea sociala, sistemul de caste nu prea are sens, si casatoriile inter-cast nu mai sunt o raritate.
De exemplu, in casta hindi Paudel, invitatii la nuta trebuie sa spele picioarele mirelor. Iar rudele apropiate chiar trebuie sa guste din apa cu care au fost spalate picioarele, (se zice ca aduce noroc). Poza e facuta de mine si personal am urmarit toate ritualele, care au durat aproximativ 7 ore.
Noi am avut nunta nepaleza in stil Bajracharya (dar foarte simplificat), deoarece eu sunt straina. Adica nunta mai trebuia sa dureze vreo citeva zile si in familia miresei, dar datorita unor motive lesne de inteles, aceasta parte a ritualurilor a fost omisa.
Sotul meu este din casta Bajracharya a poporului Newar (trib de origine tibeto-burmana, care sunt bastinasii din valea Kathmandu). Aceasta casta este de preoti budisti, si sotul meu ar trebui sa fie preot in vajrayana budhism, si eu la rindul meu trebuia sa fiu "maicuta" sau "guru ma", dar nu mi-a fost norocul.
Ziua 1
Conform traditiilor vedice (traditiilor astrologice vechi hindu), un cuplu se poate casatori atunci cind are confirmarea de la astrolog. Adica te poti casatori si fara aceasta aprobare, dar aici astrologie e in voga de mii de ani, si chiar daca cuplurile sunt doar intr-o relatie incepatoare, obisnuies sa mearga la astrolog sa verifice compatibilitatea.
Pentru a obtine aceasta confirmare e nevoie de harta astrologica (natal chart) a mirelui si a miresei. La fel, data nuntii nu ti-o alegi singur (ca in alte parti ale lumii), dar este aleasa de astrolog in asa fel incit sa fie favorabila pentru ambii, si sa fie cu noroc. Data, ora si minuta se stabileste cu precizie, asa incit noua ne-a picat 30 august 9:02 dimineata, atunci cind cel mai importat ritual trebuie sa aiba loc.
Unora le pica si la miez de noapte, sau pe la 3-4 dimineata. Noi am fost mai norocosi in acest sens.
Pregatirile au inceput de la 6 dimineata.
Sari (rochie in stil indian), bluza (din orgonza, care te deranjeaza si irita pielea), foarte incomod, dar de rabdat trebuie.
Mama mirelui pregateste locul unde va avea loc ritualul de "binevenire" a miresei.
In prima zi au venit cele mai apropiate rude (vreo 80 - 100 oameni). Nunta a fost organizata intr-un cort improvizat in orgada casei mirelui. Mincarea se pregatea pe loc, in alt cort.
Dupa acest ritual de binevenire, care a inceput pe la 7:30 dimineata, am mers in cort pentru celelalte rituale. In drum spre cort, sora mirelui imi matura calea, alta ruda turna apa dintr-un ulcioras, iar mama soacra ma ajuta sa tin o cheie veche, iar mie imi era frica sa nu ma rostogolesc in sari (pentru ca imi era greu sa pasesc).
Dupa ce am ajuns in cort, ne-am asezat in pozitie de meditatie, aproape lotus, si ne-am pus pe aruncat floricele la diferite zeitati. In poza de mai jos e preotul ceremoniei cu toate atributele necesare.
In casta Bajracharya, eu (in calitatea de mireaza) am impartit tuturor invitatilor nuci areca.
Dupa ce am impartit nucusoare, am aprins betisoare, lumnari, am desenat tot felul de mandale, am aruncat floricele. Yemini, sora lui Bipu, a stat sa ma ajute.
Apoi ne-au varsat floricele in cap.
Momentul Tilaka ( in nepal numinduse Teeka) este subtanta ceea rosie care se pune in frunte cu ocazia diferitor evenimente.
Momentul Mala (gherlanda de flori sau iarba), semnifica alegerea binevola a sotului.
Apoi, dupa ce am pus eu malla, e rindul lui Bipu. Anume acest moment trebuie sa se intimple la 9:02, adica ora si minuta prezisa de astrolog.
Ambele mame.
Oferirea cadourilor de catre invitati.
Apoi a fost adus un platou cu 108 tipuri de gustari sau snaks. Inainte de a gusta din toate, a trebuit sa oferim cite o mica parte din fiecare snack divinitatilor. Dupa ce am facut acest lucru, am gustat din fiecare snack.
Apopo, daca observati pe platou este o coptura in forma de 2 pasari. Noi a trebuit sa le decapitam in acelasi moment, adica sa le muscam capetele si sa le mincam.
Apoi farfuria cu gustari trebuie dusa la cel mai apropiat copac, si anume la ficus religiosa - peepal tree (care in Nepal si India e considerat un copac sfint - defapt, se spune ca Budha a meditat in umba acestui gen de copac) de catre fratele mai mic a mirelui. Daca nu are frate, atunci var, principalul sa fie mai mic si necasatorit. Persoana care duce platoul nu trebuie sa vorbeasca pina ajunge la destinatie - adica la copac, si nici sa se intoarca inapoi, nici macar cu privirea.
Pe la orele 11:30 a urma pauza de prinz.
Dupa prinz, eu mi-am schimbat hainele, si a urmat urmatoarea sesiune de ritualuri.
Eu impreuna cu mama.
Conform traditiilor, barbatii se socializeaza intre ei, si femeile la fel.
Dupa o mica pauza, au continuat traditiile. Intr-o linie au fost asezati: mirii, parintii, rudele apropiate a miresei si a tatalui mirelui. Apoi rudele mamei mirelui au ublat pe la fiecare si ne-au dat floricele, yogurt, ou fiert de rata si peste uscat. Adica de exemplu sora mamei mirelui a venit la nuta cu vreao 15 oua fierte de rata, 15 pesti uscati, flori si un castron de youghurt.
In poza de mai jos, se poate vedea pestele uscat despre care am mentionat mai sus. Plus la oua si peste, fiecare ruda a mamei, ne toarna cite putina Ela (samagon).
Dupa un timp, fiecare din noi aduna in farfurie o cantitate impunatoare de oua si peste.
Dupa acesta, urmeaza inminarea plicurilor miresei, in schimb eu trebuie sa le dau bomboane.
Spre seara la 5 pm, ceremonia a luat sfirsit.
In ziua 2 am fost la templu Vajrayana pentru o rugaciune si binecuvintare, iar in ziua a 3 a avut loc petrecerea la restaurant.
Cu detalii despre celelalte zile voi reveni in zilele urmatoare.
Martie 2009
In drum spre Tolka 
Satul Tolka dimineataZiua 2Toka (1700m) - Chommrong (2170)Total de mers pe zi : 7hPentru a ajunge in Chommrong, trebuie sa traversezi 2 localitati destul de populare: satul Landruk si Jhinundana (unde sunt izvoare cu apa calda)Tolka - Jhinu 5.5hJhinu - Chommrong - 1.5hIn Jhinu am luat pauza de masa, si m-am balacit in izvoarele cu apa calda, ca tare bine mai relaxeaza. Un fact destul de neobisnuit este ca aproape pe tot parcursul trekului este acoperire telefonica, ceea ce lipseste in Lantang (dar e mai bine). De dimineata pina pe la vreo 10 dimineata muntii sunt vizibili, apoi dispar, fiid acoperiti de nouri. In Chomrong am ajuns pe la 3.15 pm, si am mers si am mincat un chocolate cake (tare multe patiserii, pizzerii si tot felul de restaurante fancy pe acolo) in Chommrong Cottage, pregatit dupa o reteta speciala, tare gustos. Despre acest cake, s-a scris si in Time magazine, asa ca daca mergeti, nu ratati sansa!
In Nepal, este asa o "fishka", care se numeste: "Load shedding".
Acest "Load shedding" este echivalentul la "intuneric".
Defapt, ceea ce e intimpla aici este defapt o procedura de a economisi energie electrica. Tara nu are bani sa importe, si din ce produce nu ajunge sa acopere necesitatea de energie electrica 24/24. Asha ca in Ianuarie NU am avum lumina 19 ore pe zi, iar in Februarie (deoarece a mai ploat un pic si hidrocentrala s-a pus pe munca) NU avem lumina 12 ore pe zi.
Cind apare curent in prize, toti pleaca urgent pe acasa, chiar daca sunt pe undeva, si incep a-si reincarca bateriile la telefoane, laptopuri, etc.
Sunt "fericiti" care au generatoare, dar generatoarele pentru a functiona au nevoie de petrol, si mai jos vei afla de ce unii chiar daca au generator nu il folosesc.
Iata graficul care in fiecare luna este publicat in ziare, plasat pe net, ect.
Eu cind le spun nepalejilor ca noi avem lumina 24/24, si plus la asta iti poti incarca bateria la laptop in parc, in timp ce stai pe o banca si folosesti wifi public, rar cine ma crede. Cine ma crede, zice ca eu sunt din "Tara minunilor".
Bucuria de a avea apa
Nepal e a 2-a tara din lume dupa cantitatea de apa potabila disponibila, dar in acelasi timp, tara cu una din cele mai rele aprovizionari cu apa din lume.
Apa in tevi dau numai 1-2 ore pe zi, asa ca majoritatea nici nu si-au tras tevi cu apa. Apa potabila trebuie procurata in bidoane de 12 litri de la magazin. Iar apa din robinet, vine din niste bidoane enorme pe care fiecare gospodar le plaseaza pe acoperis.
Aici fiecare gospodarie are un rezervor de apa linga casa, deobicei este in forma unui bazin ( 2*2 metri, cimentat si acoperit ca un cavou) pe care din cind in cind vine masina cu apa (la comanda) si il umple. Trebuie sa comanzi camazul cu apa, apoi torni apa in rezervor, apoi cu ajutorul unei pompe il pompezi pe acoperis, in bedonul mare si negru.
Daca vizetezi Kathmanduul, de pe orice acoperis, poti admira sumedeniea de bedoane negre. Iata cum asta arata de pe acoperisul casei mele.
Batrinei la vorba in Durbar Square
Eu si Raju
Eu si Durga
DeeptiFamilia din Hattiban sunt Brahmini (casta cea mai înaltă din religia Hindu). Bunica este o bramină conservatoare, și mai mult decît atît este Brahma Kumari (o sectă Hindu). Brahma Kumari au niște reguli foarte rigide. Trebuie să meditezi, 2 ore dimineața și 2 seara. Trebuie să fii vegetarian, să nu consumi alcool, țigări și alte substanțe toxite. Cel mai important este că este permis să mănînci doar mîncare făcută de tine sau de persoane pe care le cunoști (și care desigur trebuie să fie Brahmini). Mai mult decît atît, dacă ai fost la WC, trebuie neapărat să-ți faci baie și să-ți schimbi hainele. Așa că bunica se ține toate ziua de scăldat și de schimbat sarele (haine indiene/nepaleze pentru femei). Nu-i de mirare că a răcit acum. Cu aproape 0 grade afară și fără apă caldă, ea continuă să practice același obicei de scăldătură.
Deepti, Eu si VishnuEu merg la ei în fiecare weekend. Cum termin lucrul, cum i-au atobusul spre Hatiban (sătuc înafara Khatmandu). Mai văd copii de la orfelinat, mă joc cu ei, mai umblu aiurea prin sat. Privesc cu întreaga familie seriale indiene. Eu am și un nume din serial -”Vhutni” ( din Hindi – fantomă), deoarece am speriat-o odată pe Deepti. Uneori mergem în vizită la rudele de familie. Am fost în multe sate, la diferite rude, la diferite sărbători, performînd diferite ritualuri. Durga ma numește întotdeauna ”Ammako chori” – fiica mamei. Eu îî spun Amma. Săptămîna trecută am fost la ei și am gătit împreună Momo (mîncare chinezească). Bunica nu a mîncat, deoarece eu am participat la pregătire și eu nu sunt Brahmină. Așa că după ce noi am terminat, ea și-a pregătit cina ei.Raju lucrează la o clinică aiurvedică (medicină bazată pe ierburi care iși are originea în India), și de la ei cumpăr tot felul de uleiuri, prafuri, lichori în cazul în care am nevoie. 
De la stinga la dreapta primul rind: sora lui Durga, Mama lui Durga, Durga, fiul surorii lui Durga, Deepti. Al doilea rind: Eu, Fiica lui fratele lui Duga si fiul lui fratele lui Durga
