Patriotul luptător Alexandru Şoltoianu la 75 de ani

Mulţi ajung la această etate, dar cazul lui Alexandru Şoltoianu este cu totul deosebit. Este un miracol că el e încă în viaţă, doar în timpul interogărilor din 1972 satrapii KGB îi spuneau direct  că el în GULAG nu va fi mult timp viu… Conform “dosarului penal”, fabricat de KGB, Al. Şoltoianu a fost judecat pentru formarea  şi conducerea unui partid “naţionalist”, anticomunist, antisovietic. Pentru aşa ceva, conform opiniei KGB, Şoltoianu trebuia lichidat. Dar a mai existat un motiv pentru ca el să fie exterminat. După trădarea de la Bucureşti a şefului Securităţii ceauşiste, Ion Stănescu (Silagy),  printr-o delaţiune trimisă şefului KGB–ului sovietic I. Andropov, lui Al. Şoltoianu i s-a făcut percheziţie totală în apartament. I-au fost confiscaţi doi saci plini cu material; i-au fost arestate peste 5000 de pagini de scrieri politice. Al. Şoltoianu pregătea o carte despre ocupaţia ruso-imperială, tirania bolşevico-comunistă şi, respectiv, despre Mişcarea de Eliberare Naţională din teritoriile româneşti, ocupate mişeleşte de URSS. În aceste materiale “diversioniste”, kaghebiştii au găsit două articole, nepublicate încă, despre nulitatea devenită “cneaz” în bantustanul colonial RSSM, Ivan Bodiul. Într-un articol Al. Şoltoianu  scria: “Bodiul este atât de limitat la minte, încât lui nu i se poate  încredinţa nici măcar o brigadă în colhoz, pentru că el o va aduce neapărat la sărăcie…”  Kaghebiştii  au arătat aceste două articole lui Bodiul. El, maliţios, ranchiunos fiind, a ordonat, în luna mai 1972, KGB-ului RSSM ca să-l înfunde pe Alexandru Şoltoianu în spitalul de psihiatrie de la Costiujeni, pentru a fi omorât. Psihiatrul KGB-ului, un rus în grad de maior, deja  pregătea documentele respective. Satrapul-psihiatru îi explica lui Al. Şoltoianu, cu savoare sadistă, că va fi internat în saloanele cu cei mai fioroşi demenţi, special întărâtaţi, că printre ei se va afla şi un kaghebist, specializat în torturi, care îl va bate cu capul de pereţi, îi vor dezbate măruntaiele, că va fi îndopat cu substanţe psihotrope…, aşa că în vreo săptămână cadavrul lui va fi îngropat împreună cu hoiturile de câini.
Dar evenimentele au luat altă întorsătură. Atunci, personal Andropov, şeful KGB-ului URSS, telefona de la Moscova, o dată sau de două ori pe săptămână, şefului KGB-ului din RSSM Civertko şi se interesa “cum merg treburile” cu interogarea “criminalilor” Alexandru Şoltoianu, Gheorghe Ghimpu, Alexandru Usatiuc şi Valeriu Graur. Civertko i-a spus că Bodiul îl trimite pe Al. Şoltoianu în spitalul de psihiatrie, pentru a-l lichida acolo. Andropov a întrebat: “Dar partidul naţionalist l-aţi descoperit în întregime?”. “Nu, încă, tovarăşe Andropov”, a răspuns Civertko. „Transmiteţi-i tovarăşului Bodiul că sunt probleme cu mult mai importante decât răzbunarea sa. Dacă în timpul interogărilor nu veţi reuşi să descoperiţi în întregime partidul, judecaţi-l pe Şoltoianu, trimiteţi-l în lagăr, înconjuraţi-l cu informatorii noştri, distrugeţi partidul, iar după aceasta daţi-l pe Şoltoianu la dispoziţia lui Bodiul… ” Martor ocular al acestei convorbiri cu Andropov a fost interogatorul lui Al. Şoltoianu, unul Mamalâga, moldovean din Transnistria. 
În lagărul nr. 19 din Mordovia, unde se afla în detenţie şi Gheorghe Ghimpu, împrejurul lor roiau permanent informatorii, încercând prin diferite şiretlicuri şi metode sofisticate să-i „descoase”. Între timp, cu ajutorul evreilor din lagăr, despre Al. Şoltoianu şi Gh. Ghimpu a aflat opinia publică din Occident, organizaţiile antitotalitare protestau, despre patrioţii basarabeni surghiuniţi în GULAG-ul sovietic se vorbea în emisiunile „Europei libere”, „Vocii Americii”, scria  presa din multe ţări libere.

În 1975, consfătuirea de la Helsinki a şefilor statelor a constrâns URSS-ul, obligându-l să liberalizeze niţel regimul politic şi, respectiv, regimul penitenciar. Totodată, în URSS, în acei ani, se ridica un val de răzvrătiri contra tiraniei PCUS, contra regimului putred brejnevist. De exemplu, la 8-9 noiembrie 1975 (îndată după „sărbătoarea” de 7 noiembrie), un mare vas militar  antisubmarin „Storojevoi” a părăsit portul Riga, a ieşit fără permisiune dincolo de apele teritoriale sovietice, sub conducerea căpitanului de rangul III, Valeri Sablin, care a declarat nesupunere Uniunii Sovietice,  a cerut desfiinţarea PCUS şi crearea unui nou partid, mai progresist, mai uman şi corect. Răscoala marinarilor a fost înăbuşită, căpitanul Sablin a fost împuşcat… În aceste condiţii,  „problema” cu partidul lui Alexandru Şoltoianu a trecut pe planul doi, poate chiar şi pe planul trei, iar el a rămas viu.

În ultimul său interviu de la Radio Chişinău, din 20 august 1998, Gh. Ghimpu l-a numit pe Al. Şoltoianu printre primii, principalii creatori, organizatori ai Partidului Naţional Patriotic. Interviul a fost publicat şi în „Glasul Naţiunii” din 13 decembrie 2000. Spre regretul nostru, regimurile „post-comuniste” ale lui Snegur şi Lucinschi nu au contribuit prin nimic la strângerea, păstrarea, sistematizarea şi analizarea informaţiilor despre Rezistenţa anticomunistă din Moldova, contra ocupaţiei sovietice, ruso-imperiale. Iar comuniştii lui Voronin luptă să înăbuşe Mişcarea patriotică, unionistă. Ca urmare, presa, opinia publică nu au conştientizat epopeea Mişcării de Eliberare Naţională de la noi până la capăt.

Despre primul val al Rezistenţei basarabene, anticomuniste, contra ocupaţiei sovietice din primii ani de după „eliberarea” din 1944, despre organizaţiile „Arcaşii lui Ştefan”, Grupul de Rezistenţă armată a lui Filimon Bodiu, „Sabia Dreptăţii”, „Partidul Libertăţii”, „Uniunea Democratică a Libertăţii”, „Partidul Democrat Agrar” etc. s-a scris. Raportul de forţe, în condiţiile când Occidentul a trădat Europa de Est, a fost monstruos de inegal. Aceste mişcări patriotice de rezistenţă au fost nemilos distruse. După acest dezastru, a intervenit o pauză de câţiva ani. Realitatea tragică a demonstrat că rezistenţa spontană, nepregătită serios, neasigurată teoretic, militar, lipsită de cunoştinţe politice solide, numai cu curajul şi arma, nu era eficientă contra monştrilor numiţi PCUS, NKVD-KGB şi armatei sovietice de cca 7 milioane de militari, înarmaţi cu cele mai moderne arme. Se cereau noi oameni, noi patrioţi, de o factură mai progresistă, alte concepţii, alte  metode, adecvate, de luptă contra imperiului roşu.

Această situaţie  a fost bine înţeleasă de tânărul Alexandru Şoltoianu în 1952-1953, când era student la Şcoala de Vinificaţie din Chişinău. Nerecunoscând marxism-leninismul ca ştiinţă şi neîmpăcându-se cu fărădelegile, cu teroarea, cu dezmăţul tiraniei comuniste şi al regimului de ocupaţie,  el a hotărât că pentru a organiza o rezistenţa anticomunistă eficientă contra ocupaţiei sovietice trebuie să termine Institutul de Relaţii Internaţionale din Moscova. Pentru un cineva, din îndepărtata provincie, fără nici o susţinere din partea cuiva  din elita de partid sau de stat, acest ţel ar fi părut utopic, irealizabil. Dar nu şi pentru Al. Şoltoianu, care era ferm şi consecvent în toate ce făcea în viaţă. 
Graţie perseverenţei sale, Alexandru Şoltoianu a intrat în Institutul ultraelitar de Relaţii Internaţionale şi, după şase ani de studii la Facultatea de orientalistică, l-a terminat în 1965. Dar! Trădat în acel an de un informator al KGB, nu a fost angajat în Ministerul de Externe al URSS, deşi toate documentele fuseseră pregătite pentru a pleca, după absolvire, ca orientalist, arabist la Ambasada Sovietică din Maroc. Cauza? Neîncredere politică. Al. Şoltoianu a revenit în Basarabia, a fost angajat în calitate de conferenţiar (disciplina Istoria Orientului) la Universitatea de Stat din Chişinău. Fiecare pas al său era urmărit de KGB. 

Partidul Naţional Patriotic nu a fost prima organizaţie patriotică în anii ’60 ai sec. XX. Primele organizaţii anticomuniste, antisovietice, patriotice au fost organizate de către Al. Şoltoianu în 1961 – 1962.  Doi ani el s-a pregătit cu mare sârguinţă, teoretic, juridic, a acumulat informaţia necesară. În 1962 a organizat pământenii, asociaţii ale moldo-românilor la Moscova, Leningrad, Kiev, Harkov, Odesa, Lvov. A fost iniţiatorul Mişcării de Eliberare Naţională din acel timp în Basarabia, Nordul Bucovinei, Transnistria şi Maramureşul istoric – teritorii româneşti mişeleşte ocupate de URSS. Aceasta se vede clar în cele şase volume de „dosar penal” din arhiva KGB; despre aceasta s-a scris într-un număr al gazetei „Nezavisimaia Moldova” din noiembrie 1991.

Anume Alexandru Şoltoianu a adus la Chişinău ideea de organizare a Partidului Naţional Patriotic. La fondarea PNP, pe lângă Al. Şoltoianu, au mai participat Gheorghe Ghimpu, Alexandru Usatiuc, Valeriu Graur, Nicolae Lupan, Tudor Basarabeanu, Nicolae Testemiţeanu, Valeriu Gagiu, Mihai Cimpoi, Mircea Druc, Anatol Corobceanu, Vasile Topală şi alţii. Cu regret, nu mulţi au fost acei care au avut curajul să se ridice la lupta inegală, periculoasă cu afurisita bandă de criminali, călăi din PCUS şi NKVD-KGB, contra imensului imperiu URSS. Plana teroarea sângeroasă, pericolul de moarte.

Mişcarea de Eliberare Naţională din teritoriile româneşti, ocupate de URSS, a fost trădată, în 1969, şi de la Bucureşti. Nu de poporul român, ci de javrele comuniste, selectate şi puse în posturi de la Moscova. Şeful Securităţii ceauşiste, Ion Stănescu (Silagy), a trimis un denunţ şefului KGB-ului sovietic I. Andropov, prin care i-a vândut Moscovei imperiale pe Al. Şoltoianu, Mircea Druc şi încă pe două persoane necunoscute nouă. În august 1972  a avut loc „judecata” (o răfuială, între patru pereţi, fără martori, fără avocat, fără presă…). Au fost „judecaţi” la sentinţe grele Al. Şoltoianu, Gh. Ghimpu, Al. Usatiuc şi V. Graur.

Alexandru Şoltoianu, ca principalul organizator, s-a aflat în detenţie cel mai mult timp – 16 ani.  Logic: e una când adversar al regimului comunist, de ocupaţie, devine un muncitor, un inginer, şi cu totul altceva e cînd inamic înverşunat e un om talentat, un diplomat, cu pregătire politică solidă. Al. Şoltoianu a fost catalogat a fi cel mai periculos. Şi după eliberarea din detenţie în ianuarie 1988, până la detronarea PCUS şi destrămarea URSS în 1991, el s-a aflat sub controlul atent al satrapilor KGB.

Om de o înaltă moralitate, verticalitate patriotică, om integru, de aleasă şi vastă cultură, cu exemplară tărie sufletească, Al. Şoltoianu, a suportat cu dârzenie loviturile sorţii, atrocităţile tiraniei comuniste, privaţiunle din penitenciarele şi lagărele GULAG-ului sovietic.

Şi ce e şi mai important, mai preţios,  Alexandru Şoltoianu a fost şi este un om neprofitor. El era gata pentru moarte, nicicând nu a căutat posturi de conducere sau privilegii. El, diplomat, jurist în Dreptul internaţional, specialist în relaţiile internaţionale, orientalist, cunoscător al mai multor limbi străine (araba, persana, franceza…), ar fi fost un excelent lider de opinie, şi nu numai, în Republica Moldova. Însă poporul rătăcit a tot ales nulităţi comuniste, neînţelegând un lucru elementar: că deja prin intrarea în banda  criminală a PCUS şi prin slujirea ca demnitari în administraţia colonială a ocupanţilor ruşi, comuniştii „noştri” au comis cea mai gravă trădare de Ţară şi Neam, de valori democratice.

Dacă în RM şi în România nu s-ar fi aflat şi de la 1990 încoace comuniştii la putere, apoi ar fi fost realizată Reîntregirea, iar patrioţii care şi-au sacrificat viaţa pentru Cauza Naţională ar fi fost cel puţin cunoscuţi şi omagiaţi. Dar aşa…  sunt elogiaţi tot comuniştii, de exemplu, nulitatea Ivan Bodiul. Aştept mult să vină la putere, în sfârşit, adevăraţii patrioţi şi democraţi. Poate atunci se va scrie istoria adecvată a Mişcării de Eliberare Naţională. Iar marelui patriot Alexandru Şoltoianu, care şi în prezent luptă cu devotament pentru Cauza Naţională, îi dorim mulţi ani de viaţă sănătoasă şi rodnică.