23 august

Bună dimi, dragilor! Pentru cei mai trecuți așa prin viață, pozele de mai jos vorbesc. Unora le produc nostalgie, altora regret, altora tristețe... dar, oricum, ar fi, le spun ceva! Pentru cei mai "cruzi"... o fotografie cu BD (nu, nu vă speriați, nu "combate" despre Caragiu, Călinescu și alții, că din păcate și ei devin din ce în ce mai abitir niște iluștri necunoscuți) n-am găsit. Adică n-am vrut să caut, că nu promovez alte pițipoance în afară de mine. 😅
Revenind, nenea din tablou e taman regele Mihai. Unul care, la fel ca împăratul verde/roșu (cum preferă fiecare), a avut sânge-n coaie și s-a pus contra zmeului cel rău (pentru detalii, a se consulta Wikipedia 😉). Că și-a luat ulterior mare muie, că lumea a fost perversă dintotdeauna, asta-i altă poveste. Dar oleacă de tupeu tot a avut. Bine, din ăsta are orice prost. Pe dânsul suspectez că l-a ajutat și intelectul. Că pe vremuri să te ducă mintea nu era "de porc". 😉
A doua imagine prezintă o zi de 23 august. De care-mi amintesc pe persoană fizică, nu din povestirile bunicului. Eram copil, nu prea înțelegeam eu multe... Știu că voi fi blamată, melancolia comunismului este interzisă. Dar, ca de obicei, mi se rupe! 😅 Rememorez doar un sentiment de apartenență, așa cum îl simțeam eu la o vârsta fragedă. Un soi de exaltare care n-avea cum să nu te cuprindă, pentru că am purtat-o din moși- strămoși în sângele nostru latin.
Din păcate toate astea s-au dus. Am rămas cu micii și berea, să facem colonul gros și burta mare. Somn ușor, dragi români! Chiar noapte bună! Că de trezit... nu ne mai trezește nici pulea! 😉
Haide bine pa!