Tenis

Neața, dragilor! Pe mine mă doare în cap și în genunchi. Și nu vă gândiți la prostii de luni dimineață, că Biți e înalt. 😂😂😂
Eu când eram relativ mică (ce-mi place când sar de la una la alta, precum o canguriță beată, de amețesc și eu, apoi voi...), eram... cam cum sunt și acum: frumoasă, deșteaptă și modestă. 🤣 Glumesc, întotdeauna am fost o infatuată și-o arogantă. 😉 Și acum pe bune... copil fiind (aș putea spune chiar "băiet", ca să mă dau interesantă și cultă la creier), rockoteci cutreieram. Bine... mai mergeam și prin păduri, dar tot nu în scopurile la care s-ar gândi o minte perversă. Noroc că a mea-i pură și odihnită. 😁 Nuuu... adunam crengi și cioturi să-mi decorez camera. Sanctuarul, adică. Revin: deci eu nu frecventam discoteca (pe vremea mea maică... o ardeam mai pe neaoș, nu-i zicea club, că încă nu ne cotropiseră americanii... haștag rezist), că-l uram pe Michael cu puterea tizului lui, Eminescu, de-a iubi. Fie-le țărâna ușoară la amândoi!
Și iată vine și momentul în care veți începe să înțelegeți! De ce sufăr eu de afecțiuni ale mansardei, meniscurilor, rotulelor și ale altor zgârciuri. Păi nu-mi aruncam eu, în "dansuri" ritualice care le-ar fi stârnit invidia și ielelor lui Petrescu (care nu știau ele să joace ca mine), capul și-n sus, și-n jos, și mai la dreapta, și mai la stânga?... Că doar nu era să fiu mai proastă... Nooo! Era musai să fiu CEA MAI! 😉 De câteva ori n-am mai apucat să-l prind, de-aia sunt așa... și-așa. Și nu mă azvârleam eu, de la vreun metru înălțime, în mod obsesiv repetat, direct pe genunchii mei tineri?... Evident că da! Întotdeauna mi-a plăcut să inovez!
Da măi mamă... așa fac rockerii, nu te mai întrista... 🤣 Tată, știu că ți-ai fi dorit mult de tot să nu mai apar în fața cancelariei cu hainele rupte, accesorizate cu cruci, și cu craniul meu de oaie atârnat pe un lanț de fântână, purtat cu mândrie la gât. Nu puteai spune că nu mă cunoști, că prea semănam. 😉 Și eram oarecum interesantă, trebuie să admitem, nu? Amintește-ți cum mă priveau elevii tăi de liceu... acum îmi dau seama că aia nu era admirație, ci șoc și probabil oleacă de milă... Pe principiul "și ei sunt ai noștri...".
Ieri am fost la tenis. Genunchii au rezistat. Doar fileul m-a deranjat tare, că bloca traiectoria mingii. Data viitoare îl scoatem! Haide bine pa!