Adam si Eva

Cel ce-a fost la inceput s-a napadit intr-o zi asupra unui gand stralucitor si subtire precum un fir de ata si a ridicat intr-un pumn o gramajoara din pamantul ce-i statea la picioare, strangand-o cu degetele osoase. Desfacandu-si pumnul si privind cum pamantul cel rosu se perinda printre spatiile dintre degetele sale, cel ce-a fost la inceput se gandi la vremelnicia taranei si a lumii ce tocmai scapase precum un stol de pasari galagioase din mana sa de imblanzitor. Astfel gandul cel stralucitor sadit in miez de soare se lega de un altul, poate mai frumos si nodul contura lumina pana ce intuneca privirea celui ce-a fost la inceput… Aparand astfel o entitate plapanda cu pielea in culoarea nodului si suflet mozaicat cu furtuni, geruri, turturi, flori si ape, incadrat de ceva ce nu aparuse inca atunci… iubire. Vazand aceasta, se arunca violent sub inima entitatii, cea care-i pulsa in intreaga fiinta caldura si fluide calde, si-i smulse o coasta peste care nu mai sufla cu viata caci ceea ce va urma sa apara era suflet din sufletul lui… Si n-a tras de capatul fluid si argintiu al sufletului ce avea sa devina trup cu putere.. a tras bland si n-a facut-o prin cap, pentru a feri sarmana vibratie de viata de semetie si nici prin inima… pentru a nu fi inclinata spre gelozie. Si cel ce-a fost la inceput observa cum, fara voia lui, pe trupurile lor se zugravira mai multe spatii ce-i uratira si-i facura sa se fereasca de privirile pe care pana acum le schimbasera curiosi. Aparura  patru spatii printre degetele de la maini si spatii mari si vide intre picioarele si mainile lor,iar  gurile lor se umplura brusc de aer… Insa ceea ce-l soca pe cel ce-a fost la inceput fu spatiul ce aparu finut intre clavicule… Al carui rost nu l-a inteles intai. Caci pricepu din prima ca degetele lor sunt facute sa se uneasca, iar buzele sa lase sufletele sa se atinga prin varful limbii… Lasa insa Oamenii sa plece pe Pamant si… descoperira ei. N-avura nevoie de indrumare.