#pupici muritorilor, de la Arcadie Cotruţă. Pe înţelesul tuturor

Recent, proiectul Bloguvern a împlinit 3 ani de la apariţie. Conceput din start ca o Şcoală de gândire critică, Bloguvern a adunat pe parcurs zeci de tineri specialişti în cele mai diverse domenii, care scriu analize de politici publice într-un limbaj simplu. Explicarea Moldovei pe înţelesul tuturor i-a influenţat diferit pe Miniştrii din Bloguvern, mulţi dintre ei având azi o carieră la care mulţi tineri visează.

În această serie de interviuri despre autorii din Bloguvern ne propunem să-i cunoaştem pe tinerii de succes din spatele descrierilor de 42 de cuvinte.

Azi publicăm interviul cu Arcadie Cotruţă, în care am discutat despre Bloguvern, despre plecări şi reveniri, despre sistemul nostru medical.

Arcadie, povesteşte-mi cum ai ajuns la Bloguvern şi ce făceai înainte de asta?

La Bloguvern eu am ajuns, probabil ca mulţi, la invitaţia Anastasiei Primov. Ce făceam eu înainte de asta? Nici nu ţin minte. Probabil lucram la UNDP la momentul acela. Eu eram abia întors după studii şi căutam ceva intrigant, o provocare. Şi mă bucur că am găsit-o.

Şi care era de fapt provocarea pentru tine personal? Tu ce sens vedeai în asta?

Ştii, eu cred că Bloguvernul a fost aşa un concept interesant, pentru că existau provocări la fiecare pas. Texte inteligibile, coeficient (Gunning Fog Index) de 16 sau 21 sau cât era… Sau să te prezinţi în 42 de cuvinte. Eu nici nu aş zice că Bloguvern nu a pornit ca un concept de blogging a mai multor oameni. Decât fiecare să aibă blogul lui şi să comenteze aberaţii, dă mai bine toţi să ne punem împreună. Dar o facem într-un mod civilizat, creativ, având o structură, o tehnică. Noi avem un coordonator. Noi ne împărţim teme, noi creştem, pentru că avem training-uri etc.

Provocarea pentru mine a fost din mai multe perspective. Să încerci să scrii ceva pe foaie, ca şi lumea să înţeleagă viziunea ta. Că noi suntem foarte buni la a ne aduna în baruri şi a discuta până la 4 dimineaţa, cel puţin în timpurile celea, despre orice. Şi după asta vrei să pui pe foaie şi încerci să te gândeşti cum. Că tu ai atâtea puncte de vedere şi ai de scris puţin, ca lumea să te înţeleagă, să fie de acord cu tine. Ca să modifici oleacă felul cum lumea percepe şi se gândeşte despre subiecte care ne afectează pe toţi. Cred că asta e provocarea mea. Şi 1000 de like-uri…

Apropo de like-uri, în istoria Bloguvern-ului, până în martie recent, articolul tău, Ţara doi la leu, un leu la doi a fost cel mai apreciat. Acum are 981 like-uri.

Mai am 19, da?

În martie 2014 am avut un articol cu 4 mituri despre călătoriile fără vize în Europa, care are peste 1400 de like-uri…

Mai pe scurt, trebuie să mă întorc la Bloguvern.

Da. Trebuie să scrii unul de 2000

Da, da…

Ai stabilit un record şi l-ai menţinut atâta timp. Cum crezi, de ce articolele tale erau aşa de populare? Pentru că fiecare din ele era de fapt un fel de eveniment.

Articolul cela îl ţin minte foarte bine. Eu lucram la UNDP şi vedeam toţi aceşti experţi care vin. Şi a fost o experienţă de, pare-mi-se la o cafea… Am ieşit cu un expert, la care el a cerut contul acestei cafele, pentru ca s-o poată deconta după asta. Şi eu stăteam şi mă gândeam: băi, ei vin şi primesc câte 500-600 euro pe zi şi vor să-şi deconteze chiar şi cafeaua. Ştii, şi la o aducere la absurd m-am gândit, în acelaşi timp, văzând acest bilet care costă 2 lei, dar pe dânsul e scris 1 leu, m-am gândit, uite la aşa o situaţie. Eu ţin minte mai multe articole, pentru că mie foarte tare mi-a plăcut să scriu pentru Bloguvern. Şi multe din ele mă bucur că le-am scris în nopţi târzii la sediul Bloguvern, în care noi încercam să creăm infografice şi să dezbatem subiecte.

Au fost unele mult mai interesante din perspectiva la ce noi încercam să atacăm. Eu chiar ţin minte primul meu articol a fost despre atacurile raider, care continuă să fie o problemă în Moldova. Ce s-a întâmplat şi cum banii ceia dispăreau. Asta era ceva inovator. Au fost articole care au fost scrise anume pe tema justiţiei, despre constituţie, cum alegem preşedintele, pe câţi ani îl alegem. Toţi au diverse opinii. Probabil opinia mea sau felul meu de a scrie este a unui om puţin citit, cu o opinie şi care este pur şi simplu enervat pe ce se întâmplă în societate.

Spuneai că ai revenit de la studii. Câţi ani ai studiat peste hotare şi unde exact?

Eu am făcut 2 ani la şcoală în Anglia, 2 ani Cambridge şi 2 ani în Sorbona.

Ştiu că eşti o persoană artistică. Şi atunci mă întreb de ce ai ales dreptul? Unde este artistismul în drept?

Bună, tare bună întrebare. Eu de fapt eram între matematică şi economie şi am ales să fac dreptul. Conceptul meu despre drept era probabil bazat, ştii, pe filme americane în care avocaţii se luptă şi acolo sunt aşa nişte cazuri senzaţionale. Şi ele există. Numai că ele-s unul din 10 mii, iar restul sunt bazate pe nişte aspecte tehnice. Dar eu am ales dreptul şi nu regret. E un sistem de gândire logic, raţional. Sunt două metode de vizualizare a dreptului, sistemul britanic, care e bazat pe precedente, sistemul continental (inclusiv al nostru), care e bazat mai mult pe legi, pe lipsa precedentului. Dar, în general, am învăţat o mulţime de domenii de drept. Unele mi-au plăcut mai tare, altele mai puţin.

Eu cred că un sistem de analiză critică a oricărei întrebări prin prisma dreptului este foarte bună. Eu ştiu că, de exemplu, poţi să faci matematică şi după asta nu e necesar să devii profesor. Poţi să devii bancher, pentru că tu ai un alt fel de analiză şi de despicare a problemelor. Şi la nivelul acesta eu cred că în Moldova este foarte necesar în clasa a 11-a, a 12-a, înainte ca copiii să termine şi să-şi decidă universitatea şi să aleagă drept, economie, relaţii internaţionale, să aibă un curs, un fel de lecţie de clasă, când vine cineva şi le explică. Iată ce ai să faci tu toţi anii ăştia. Şi dacă ţie mai tare îţi place să faci psihologie, poate e mai bine să te duci la psihologie, decât dacă părinţii te împing la relaţii internaţionale, în care n-o să înveţi nică sau n-o să-ţi placă nică, ştii.

Care a fost scopul tău când ai plecat la studii? Când te-ai dus, ştiai că vei reveni, sau te-ai gândit să rămâi acolo?

Eu am primit o bursă care acoperea toate cheltuielile. Acum tot timpul stau şi mă gândesc, de exemplu, la momentele când am aplicat la această bursă şi în general la universităţi. Tot timpul prima mea propoziţie de deschidere era că fiind un copil, un homo sovieticus din RM, faţă în faţă cu corupţia şi nivelul nostru jos de trai, eu vreau să vin să învăţ cu voi, să iau experienţă ş-apoi să mă întorc şi să dau ceva. Acum, din ce în ce mai mult îmi dau seama că eu într-adevăr cred într-un tip de migraţie circulară, în care tu te duci, iei ceva, vii şi încerci să implementezi. Poţi să te duci înapoi după asta. Eu nu cred în bariere de ţări şi-n hotare şi că te-ai născut în Moldova, trebuie să trăieşti în Moldova şi să dezvolţi ţara. Nu, dar e frumos, e bine şi atâta timp cât îţi place aici şi tu poţi să faci ceva util, de ce nu.

Cum a avut loc integrarea ta profesională când ai revenit după studii? Mă refer la faptul că legile în Anglia sunt altele.

În primul rând, eu nu lucrez şi nu m-am specializat ca avocat, ca jurist. Pentru asta trebuie să treci baroul în Republica Moldova. Legile sunt diferite, dar teoria despre cum legile funcţionează, e practic aceeaşi, în mare parte. Adică, tu poţi să pedepseşti omul pentru omor prin diferite metode, dar omoru-i omor peste tot. Sau, să zicem ceva mai simplu, că omoru-i prea universal. Legea contractului, de exemplu, diferă de la stat la stat, dar contractul per se este bazat pe câteva chestii, pe care tu le îndeplineşti sau nu. De asta, eu nu vorbesc de drept particular, eu vorbesc de un sistem de analiză critică. Şi asta se vede uneori şi prin articole. De exemplu, dacă eu scriu despre Constituţie, pas cu pas, ce înseamnă asta, şi cum se implementează. Constituţia noastră are multe lacune, în mare parte pentru că au copiat-o foarte rapid de la români. Ştii, şi nu s-au gândit. Românii au mai modificat-o, dar la noi a rămas aşa, în aer, ştii şi nimeni nu prea înţelege. Şi de asta şi preşedintele nu poţi să-l alegi 2 ani şi după asta nimeni nici nu ştie pe cât l-au ales acum.

Cum crezi, care e motivaţia absolvenţilor universităţilor prestigioase de peste hotare de a se întoarce?

Hai să zicem aşa, probabil pentru salariu nimeni n-o să se întoarcă aici. Ceea ce poate să-i determine să se întoarcă, din perspectiva mea, sunt 2 chestii. Una este capacitatea de a schimba ceva. De aceea, oamenii care se duc şi învaţă în universităţi bune, sunt oameni buni cu idei creative care pot şi au capacitatea să schimbe ceva. Respectiv, ei s-ar întoarce dacă le dai această şansă. Şi noi avem exemple bune la nivel de Guvern, ministrul Educaţiei, vice-ministrul Mediului. Al doilea motiv este costul social. Eu m-am integrat foarte bine în Anglia, dar niciodată, oricât de bine nu m-aş fi integrat şi oricât de buni prieteni şi relaţii ai, niciodată n-o să te simţi aşa cum te simţi acasă. Limba ta, cu prietenii tăi, cu familia ta, cu cadrul tău, ştii. Şi lumea se întoarce până la urmă pentru că acasă e mai bine şi e mai uşor. Poţi să lucrezi într-o cantoră în Boston sau Chicago, în cubul tău mititel şi să fii unul dintre 10 mii de angajaţi, unul dintr-o mie de angajaţi de la o universitate prestigioasă, care au terminat şi să primeşti un salariu foarte bun. Dar asta pentru mine nu este echivalent cu, să fiu acasă şi cum mă simt eu acasă.

Povesteai recent într-o emisiune TV că nu te-ai decis unde vei fi peste câţiva ani. Ce înseamnă pentru tine plecările şi revenirile? Sunt ele un alt fel de căutare a sinelui sau doar un interes profesional?

Eu cred că Ecuadorul în special, a fost o evadare. Din mai multe motive.

O evadare din Moldova?

O evadare din mine în Moldova sau din mine în Europa poate chiar aş zice. Şi motive personale, şi motive de a căuta cum trăieşte altă lume, ce fac ei acolo, ce le place, cum se dezvoltă. Eu tot timpul cred că oamenii trebuie să călătorească, să aibă o viziune mai bună despre cum lumea percepe viaţa. Pentru că prima mea întrebare despre corupţie în Ecuador adresată colegilor mei, eu zic, Cum la voi aici cu corupţia? – Ei, mai rău. – Ce ai în vedere mai rău? – zic, înainte plăteam 5 dolari mită, acum plătim 10. După asta stai şi te gândeşti că la noi cu corupţia e mai rău, că tot a crescut. Şi da, definitiv, eu niciodată nu ştiu precis unde o să fiu peste câţiva ani. Ştiu că mie mi-e foarte greu să stau în acelaşi loc pe o perioadă mai lungă. Şi mă bucur de faptul că eu deja sunt de 2 ani acasă, şi pe mine încă mă ţine şi mie îmi place şi eu mă distrez. Dar nu cred că pot să zic că m-am stabilit aici.

Ai spus că încă te ţine. Dar ce te ţine?

Mă ţine faptul că eu am o viaţă interesantă în Moldova, o viaţă care îmi place. În primul rând, familia. Hai să începem cu asta. Că de la începuturile Bloguvern-ului până acum s-au schimbat multe la mine, inclusiv faptul că eu sunt căsătorit, sunt tată. Dar ştii, când ai copil mic e mai greu să trăieşti în Columbia. Dar încă mă mai ţine faptul că, ok, eu am un job care îmi place, la care îmi place ce fac, ce lucrez şi am un ţel, un rezultat la care, în mare parte, am ajuns. Îmi place Moldova şi tot timpul am zis şi probabil ultimii 2 ani mi-au confirmat, că eu o să mă întorc întotdeauna aici ca acasă. Şi da, eu pot să zic că pe mine mă interesează în continuare viitorul Moldovei: aspectul politic, social. Eu nu exclud faptul că la un moment dat o să zic că tot vreau să am burta mare şi să stau în Parlament să votez legi, ştii…

Adică tu cumva te vezi în politică?

Definitiv. Eu cred că atâta timp cât îţi pasă de ţara ta, vrei să ai pârghii s-o influenţezi. Când eşti mai mic, vrei să influenţezi altfel… sau eşti mai idealist. Cred că Bloguvern iniţial era un proiect atât de idealist… ştii. S-au adunat o mână de oameni, toţi copii de 20-25 de ani care: hey, hai să analizăm reforma justiţiei sau ce se întâmplă cu pensiile. Ştii, şi asta e atât de frumos, faptul că tu crezi că poţi face asta şi o faci. Eu ştiu personal că există o mulţime de oameni importanţi în Moldova, cum s-ar zice, factori-cheie de decizie, care ascultă de Bloguvern şi îl citesc. Şi atâta timp cât vrei să faci ceva mai bine pentru ţara ta, tot timpul nu exclude ultimul punct.

Lucrezi la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, oficiul din Moldova. Cu ce te ocupi acolo?

Acum sunt la OMS şi lucrez într-un proiect de mobilitate a cadrelor medicale. Cadrele noastre medicale migrează, se duc peste hotare. Eu lucrez la cadrul legal, care ar permite încheierea unor acorduri internaţionale cu diferite state în care ei se duc, ca ei să se ducă acolo într-un mod logic, administrat de stat, ca ei să se poată întoarce, să aibă aceleaşi drepturi. Dar pe lângă aceste acorduri, în cadrul proiectului sunt o mulţime de legi: cum să-i reţii, cum să-i motivezi, cum să-şi recunoască diplomele mai uşor. Pe lângă asta, mai lucrez la OMS în domeniul tutunului sau asupra Legii privind controlul tutunului. Şi mai sunt o mulţime de chestii.

Am publicat recent un experiment cu un minor care a cumpărat ţigări din mai multe locuri din centrul Chişinăului. Atunci când mergea să le întoarcă, vânzătorii argumentau că băiatul nu arată de 17 ani. Ce părere ai despre astfel de argumente?

Eu cred că dacă luaţi şi un şcolar de 10 ani, tot aveau să-i vândă toţi. Asta e problema. Şi problema mai este că nu există un cadru legal care pedepseşte eficient vânzătorii de ţigări. Adică să-i dea o amendă proprietarul chioşcului, de 10 mii de lei. Undeva este o amendă, dar nimeni nu verifică, nimeni nu implementează chestia asta. Şi iarăşi, cu asta se poate de luptat uşor, îţi zic: în câteva pokazuşi, câteva amenzi usturătoare la câţiva şi rapid o să se facă. Câţiva ani în urmă se vindeau ţigări la bucată şi copiii se duceau şi cumpărau 2 ţigări şi le fumau…de 20 sau 30 de bani. Asta s-a oprit. Eu tot am încercat, în cadrul unei dezbateri jucate pe tema asta, să mă duc să cumpăr câte o ţigară şi nimeni n-a vrut să-mi vândă. Au zis că asta era cu 7 ani în urmă. Acum nu mai vindem, nu se dă voie.

Ce aşteptări are OMS de la implementarea Legii antitutun?

OMS, per se, nu are aşteptări. OMS vrea ca legea să fie implementată. Dar imediatele consecinţe ar trebui să ducă la o scădere cel puţin a bolilor care sunt cauzate de fumatul pasiv: boli cardiovasculare, boli respiratorii. De asemenea, reducerea fumatului. Ştii cum, dacă implementezi o serie de măsuri, în special reducerea fumatului printre tineret. Acesta e scopul unei legi.

Cum crezi, de ce în spitalele de stat există atitudinea asta nu chiar favorabilă faţă de pacienţi? De unde ea apare, din moment ce noi cumpărăm serviciile, noi plătim pentru poliţa ceea? De ce ei se comportă cu noi, de parcă ei nouă ne plătesc? Care e problema, după părerea ta?

Eu pot să-ţi răspund la asta printr-un alt exemplu. Cu 1-2 ani în urmă, m-am dus să joc tenis de câmp. Şi doamna de la pază a vorbit urât cu mine. Şi eu m-am revoltat şi i-am spus unui prieten bun, zic, uite măi, eu mă duc să-i dau 110 lei şi nici nu cer chitanţă. Adică toţi banii ieştia se duc la dânsa în buzunar, dar ea vorbeşte urât cu mine. Nici nu s-a salutat, nici nu scotea nasul din ziar, ştii. Şi el mi-a zis: Arcadie, tu vii, cu paleta, şmecher, tânăr, să joci tenis. Eşti ok să dai 110 lei pe o oră, ca să joci şi tu vrei ca ea să-ţi zâmbească. Salariile lor de la vahtă sunt de 2000 de lei, ei se gândesc cum să-şi plătească facturile şi încă trebuie ţie să-ţi zâmbească că tu nu ştiu ce acolo… Eu nu dau vina pe salariul mic, dar, din păcate, una din cauzele de ce medicii migrează de la noi sunt salariile mici, sunt condiţiile de lucru nesatisfăcătoare.

Tu nu faci parte din oamenii care par că luptă pentru existenţă. Tu pentru ce lupţi sau, cel puţin, pentru ce ai luptat până acum? Şi dacă ai luptat?

Eu cred că noi toţi luptăm. Şi scopul final pe care noi toţi îl avem este să facem o viaţă mai frumoasă copiilor noştri şi prin asta şi pentru noi. Oricât de stranie şi de repetitivă ar fi această chestie. Eu nu neg că vreau să am o existenţă cât mai plăcută şi mai frumoasă, să văd locuri mai bune, să gust vin mai bun, ştii. Dar pentru Moldova, …mie tare îmi place ţara asta. Îmi place că eu am crescut şi am învăţat aici. Eu cred că din fiecare ţară poţi să aduci ceva frumos, dar sunt şi o sumedenie de chestii rele. Eu am fost în Statele Unite şi m-am speriat că n-aş putea să trăiesc acolo, pentru că totul este atât de plastic şi fake şi atât de perfect, ştii. Când totul e perfect în lume, e cumva straniu.

Eu lupt pentru… ele-s atât de multe şi minore. Iluminare stradală, lipsa publicităţii, drumuri frumoase, pentru relaţii bune între oameni, pentru terenuri de sport şi de tenis, pe care copiii pot să le frecventeze, pentru curăţenie, pentru lipsa fumatului în locuri publice, pentru lipsa fumatului în general.

Crezi că e posibil?

Da, definitiv şi foarte uşor şi foarte rapid şi foarte curând o să fie.

Ce locuri din Moldova crezi că nu ar trebui să le vadă niciun străin?

… nu ştiu.

Poate Piaţa centrală?

Nu, Piaţa Centrală este primul loc în care trebuie de dus străinii. După piaţa centrală poţi determina gradul de avansare al unei societăţi. La noi e haos şi în societate e haos. În Franţa e totul aranjat pe punctişoare, pam-pam-pam, frumos: libanezii într-o parte, chinezii în alta. Aşa cum e şi societatea lor.

Atunci spune-mi locuri unde trebuie de dus străinii?

În beciuri. Asta iarăşi a devenit ştii, standard, dar noi avem puţine chestii cu care să ne mândrim, şi să le putem arăta. Şi faptul că moldovenii au reuşit să adune atâta vin, atâtea poloboace în toată ţara asta mititică, este impresionant. Şi alt loc frumos…Noi avem câteva mănăstiri frumoase, nu care-s cele mai vizitate, gen Căpriana etc. Dar sunt locuri ascunse, frumuşele, prin nordul ţării, pe la sud, prin nişte sătişoare mititele care sunt atât de frumoase şi rustice. Şi atât de moldoveneşti…, ca la români cum este Moldova. Sunt frumoase.

Ce îţi place să faci în timpul liber?

Sport, când pot şi am timp. Squash, fotbal, tenis, tenis de masă. Să citesc…dacă este o carte bună şi este timp. Să stau cu soţia mea şi cu copilul meu şi să mă bucur de viaţă. Relax.

Ştiu că îţi place poezia. Care sunt poeziile tale preferate? Care ar fi un top 3 poezii de la Arcadie Cotruţă?

„Sunt tânăr, Doamnă” de Dinescu, „Când a fost să moară Ştefan” şi „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie” de Eminescu. Şi Nichita Stănescu. Eu cu drag citesc Stănescu regulat.

Dar de unde vine dragostea asta pentru poezie? Ştiu că le înveţi, le reciţi, îţi plac… e o formă de exprimare a ta.

Ştii care e frumuseţea în poezie? Că dacă tu vreodată o să încerci să scrii poezii, îţi dai seama cât e asta de greu. Ca să-ţi vină toate ideile astea în cap, imagini una după alta să le pui. Şi oamenii care, în general, au aşa imagini, care le pot scrie succint, coerent şi frumos, să le încingă împreună, ei sunt atât de puţini. Dar dacă tu încă şi rimă poţi să faci… Adică Eminescu e genial nu pentru că a scris atât de mult, dar pentru că totul curge. Ştii, chiar azi ascultam o poveste în formă de poezie de Puşkin. Şi atât de frumos tu să poţi să exprimi în limbaj simplu nişte concepte atât de complicate vizual, ştii, asta e frumos.

Tu ai încercat să scrii poezii?

Da. Eu şi continui să scriu. Nu des, dar dacă sunt la workshopuri “interesante”, păi cred că scriu mai mult acolo

Unde şi cum te vezi peste 3 ani?

Mă văd în Thailanda sau Cuba, pe malul mării, cu o carte în mână. Copiii alergând în jurul meu şi eu cu un pahar de mojito fără alcool.

Ce fel de Moldovă ţi-ai dori pentru fiica ta?

Mi-aş dori o Moldovă în care ea să vrea să trăiască, să crească. Eu vreau ca ea să aibă o ţară la care ea să vrea să se întoarcă, să îi placă. Să-i placă să meargă pe străzi, să aibă locuri în care să intre şi să discute cu prietenii. Mi-aş dori o Moldovă mai înţelegătoare, cu mai puţine lupte interetnice, intersexuale etc. O Moldovă în care oamenii pe care îi alegem, să fie responsabili, să se gândească şi la popor. O Moldovă aşa cum e ea acum: frumoasă, cu toamnă, aşa, un loc bun.

The post #pupici muritorilor, de la Arcadie Cotruţă. Pe înţelesul tuturor appeared first on Bloguvern.