Mă încîntă MAREA, la ore matinale

Dimineața e divină precum picătura plăpîndă de rouă poate curăța sutele de suflete, astfel   aflate în căutarea frumosului. Acea rouă e picătura ruptă din imensitatea unei mări. Ceața curată, purpurie ca o scoică de mare planează deasupra acestei ființe înfometate de soare. Ceața care ca o plapumă o acoperă și o strînge în branțe ca pe un sugar mic și tînguios. Marea e acel prunc angelic gata să se jertfească și să se lase devorată de mare, pierzîndu-se în valurile sale precum albina într-un lan de flori.

Marea este asemeni vieții umane. Zbuciumul sufletesc este la fel ca și  uraganul marin, atunc cînd valurile se sting în spuma disperării dar totuși se agață de stînca speranței. Acest tumult copleșește societatea umană  începînd cu primele culori împînzite la orizont. Cuptorului soarelui este cel care ruginește mare iar roșul amurgului te face să o adimiri ca pe o zeiță și să o binecuvîntezi precum o fecioară. Dar aici apare dilema, care este prețul plătit pentru a fi atît de liniștită și moartă (inanimată) ?

Prețul este călirea caracterului uman? Să treci prin furtună pentru ca mai apoi să poți să adimiri frumusețea curcubeului, să simți căldura ploii de vară și să miroși parfumul fericirii, oare acesta este raspunsul? Cine știe….

Costul fericirii  plătit de pasărea Phoenix este de a muri, pentru a renaște din propria cenușă, în fine de cîte ori trebuie să se stingă sufletul nostru pentru a înțelege cît de fericit era cînd se afla în căsuța lui, acasă.

Deci, sper că nu m-am abătut foarte mult de la temă, tot ce vreau să spun este să vă  savurați viața, pentru că nu sunteți voi nici o pasăre Phoenix și nu veți mai renaște în amploarea umană. Binecuvîntați-l pe Dumnezeu pentru fiecare zi, pentru că el ne dă atît cît putem duce, iar dacă nu locuiți în apropiere litoralului, atunci desenați-vă propria mare, pe geam, perete, sau imaginar, creațivă propria mare pe care să o admirați la orele matinale!

foto: summaryday.com

:fotodecitit.com