Inspector fiscal reţinut pentru corupere pasivă şi trafic de influenţă

Un inspector fiscal al Direcţiei Generale Control Fiscal din cadrul Inspectoratului Fiscal de Stat al mun. Chişinău a fost reţinut de ofiţerii CNA şi procurori într-un dosar de corupere şi trafic de influenţă. Investigaţiile au demarat la sesizarea serviciului de securitate internă al IFPS.
Potrivit demersului IFPS, inspectorul ar fi pretins 3000 de lei de la un agent economic din Capitală pentru a nu efectua controale fiscale la o întreprindere gestionată de acesta. În plus, inspectorul l-ar fi asigurat că nu-i va crea impedimente în activitatea economică, iar pentru aceste servicii, angajatul fisc-ului ar fi pretins 3000 de lei, susţinând că o parte din bani urmează să-i transmită superiorului său pentru soluţionarea pozitivă a cazului.
Astfel, CNA şi procurorii au iniţiat o cauză penală pentru corupere pasivă şi trafic de influenţă, reuşind să documenteze acţiunile inspectorului. Banii au fost transmişi sub controlul CNA în două tranşe, iar după ultima tranzacţie, bănuitul a fost reţinut. Operaţiunea de constatare în flagrant a avut loc aseară în parcarea unui centru comercial din Chişinău. În prezent, acesta se află în izolatorul CNA pentru 72 de ore.
Dacă va fi găsit vinovat, el riscă închisoare de la 5 la 10 ani cu amendă în mărime de la 6000 la 8000 unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 7 la 10 ani.


Sursa
2014-10-21 09:13:28



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

09:21:08CONTOPIRE CU TIMPUL —» Andrei LANGA. Blogul personal
08:48:35Neron/Nerón* —» Andrei LANGA. Blogul personal
08:45:59POMELNIC —» Andrei LANGA. Blogul personal
08:38:58BUTOIUL LUI DIOGENE —» Andrei LANGA. Blogul personal
13:05:58Meet Studio: Your New Favorite Way to Develop WordPress Locally —» Ileana Pîrgaru
19:19:44WordPress Block Patterns Give You Superpowers —» Ileana Pîrgaru
04:59:54APROAPE POEM —» Andrei LANGA. Blogul personal
04:43:05MĂRTURISIRI, CONFLUENȚE —» Leo Butnaru
12:28:37Adevărul despre băutura moldovenilor de Paști —» Fine Wine
06:54:33,,În lumea poveştilor lui Ion Creanga” —» Biblioteca Publică or.Rîşcani
06:18:2914 februarie 2024 - ,,Grigore Vieru poetul celor mici și mari” —» Biblioteca Publică or.Rîşcani
10:52:35UMBRA —» Andrei LANGA. Blogul personal
09:55:52Poliția locală oprește mașina unde vrea, că nu stă mult ;) —» Curaj.TV | Media alternativă
09:32:28Jocuri de cuvinte cu Ilinca la 5 ani #perleleIlincăi —» Andrei Albu - omul alb cu gînduri negre
04:33:25Povești care inspiră – Iasmina Crețoi şi Nico G. —» Curaj.TV | Media alternativă
23:50:16UN BILET PENTRU TRANAI* —» Andrei LANGA. Blogul personal
23:42:07BUTOIUL LUI DIOGENE —» Andrei LANGA. Blogul personal
20:37:2610 Amazing WordPress Design Resources —» costica
09:53:02Neron/Nerón* —» Andrei LANGA. Blogul personal
09:52:25AVIZUHA —» Andrei LANGA. Blogul personal
06:42:45Radacini Metier reconfirmă titlul „Best of Show Moldova” —» Fine Wine
06:36:05JURNALUL DE LA HYPERION (IV) —» Leo Butnaru
06:16:48Start admitere in clasa V-a, anul de studii 2024 -2025 —» Liceul Teoretic “Mihail Sadoveanu”, Călăraşi
22:35:23APROAPE POEM —» Andrei LANGA. Blogul personal
12:56:2714 februarie, ziua de naștere a lui Grigore Vieru —» Biblioteca Publică or.Rîşcani