D-ale obligaţiei: Sau cum cercetătorii fac mendrele unor şefi

De mai bine de-un an sunt, cum s-ar zice, liber profesionist. Fără zilnicul şi plictisitorul birou, fără obligaţii de prezenţă la oră fixă, şi cel mai important, fără să fac mendrele unor şefi.

Da, da, la noi e tare la modă să-i faci pe plac şefului. Să faci treburi care nu-ţi sunt în fişa de post, să lucrezi peste programul de muncă şi, ar fi super, dacă ai veni şi-n week-end la muncă.

Ş-aici nu vorbesc de instituţii private, ci de cele de stat, unde încă se mai foloseşte vechea zicala sovietică “patria nu te va uita”.

Un exemplu elocvent îl serveşte anunţul conducerii AŞM către toţi colaboratorii acesteia:

Respectiv, fiecare institut în parte:

Sau cum se mai spunea deseori pe la instituţia mea – invitaţie obligatorie!

P.S. Oare Duca iubeşte atât de mult Limba Română?!