Doi PLDM-iști îi bat obrazul lui Filat sau își fac un PR ieftin?



Am încercat să nu mă expun pe blog asupra subiectului medaliilor oferite, de către președintele Timofti, unor demnitari de stat, rezumându-mă la câteva gânduri pe facebook, însă ce observ în ultimele două zile, în contextul subiectului dat, îmi pare destul de interesant, mai ales că am aflat o informație veridică din culisele acestui gest nechibzuit al președintelui Timofti și am zis să mă împărtășesc.
Cine a făcut lista celor decorați?
Ion Păduraru, secretar general al Aparatului Președintelui Republicii Moldova, unul dintre oamenii de încredere al liderului PLDM, Vlad Filat. Anume el a făcut lista celor ce urmau să primească ordine și medalii. Absolut orice nume din această listă a fost coordonat cu Filat. Din câte am putut vedea, lista e plină de liberal-democrați, în primul rând, apoi democrați și liberal-reformatori. Liberal-democrați și liberal-reformatori ne este clar de ce, astfel Filat decorându-și cei mai de vază subalterni, iar pentru a nu bate la ochi și a menține un soi de echidistanță, i-a decorat și pe democrați. Și nu pe oarecare acolo, dar încă și pe Vladimir Plahotniuc, punându-l pe vice-președinele PD într-o situație oarecum jenantă, mai ales că dânsul, ca și Filat, nu mai este activ în prim-planul politicii moldovenești.
Cineva m-a întrebat de ce nu l-am regăsit și pe liderul PLDM pe actuala listă a celor decorați. Prieteni, nu vă faceți griji, Filat a fost decorat cu ”Ordinul Republicii” pe 24 decembrie, 2013, la câteva luni după ce a fost demis pentru suspiciuni de corupție și trafic de influență. Ați crezut că dacă acuma nu s-a regăsit în lista medaliaților, va rămâne, mititelul, nedecorat? N-are cum.
Liberal-democrații încep să refuze distincțiile
Și pentru că e an electoral, iar politicienii au nevoie de publicitate și imagine, în contextul în care toată ceremonia asta cu decorarea demnitarilor de stat s-a transformat practic într-un scandal, revoltând, într-o oarecare măsură, lumea, doi dintre cei decorați au anunțat în ultimele două zile că refuză distincțiile oferite de către Timofti. Uimitor sau nu, dar aceștia doi sunt ambii membri PLDM. Mai întîi a refuzat ordinul ”Gloria Muncii”, după care, astăzi, a refuzat și Loretta Handrabura, vice-ministrul Educației, ordinul ”Meritul Civic”, punându-i, astfel, într-o situație jenantă și un pic penibilă pe ceilalți membri PLDM aflați pe listă.
Evident, în primul rând, este vorba despre un PR ieftin, ca după o săptămână de când ai fost decorat, văzând pe rețelele de socializare și în presă că lumea este indignată, să refuzi acuma distincțiile și să înncerci să acumulezi, astfel, puncte electorale. Părearea mea este că trebuia imediat a 2-a zi să refuze medaliile respective. Atunci se putea de lăudat, acuma nimănui nu-i pasă. După luptă întotdeauna se găsesc mulți eroi.

Stau și mă gândesc, oare cum vor proceda și alți PLDM-iști după gestul colegilor săi de a refuza distincțiile? Oare cum va proceda premierul Leancă? Va renunța și el la medalie pentru a câștiga câteva puncte electorale sau nu? De exemplu, PLDM-istul Chiril Lucinschi îşi motivează decizia de a refuza ”Gloria Muncii” prin faptul că ”ţara are oameni demni, care ar trebui decoraţi.” Înseamnă oare asta că ceilalți colegi de partid, ai săi, nu sunt demni și ei de acele distincții? Mi se pare că i-a pus cam pe toți într-o situație incomodă, prin acest gest și această declarație a sa.
Și cum scriam mai sus, pentru că este an electoral, iar PR-ul este vital pentru politicieni, Marian Lupu n-a ezitat și el prea mult și a făcut un gest un pic mai puțin ieftin decât cei menționați mai sus și a declarat că va readresa și reînmâna distincția sa, ”Ordinul Republicii”, tatălui său. Mai n-am plâns. 
O zi frumoasă tuturor și aveți grijă pe cine votați data viitoare!

Sursa
2014-07-31 12:24:00



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

09:58:42Ce mai emit cei ce “nu emit” —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
15:31:28Parcul liniei se lărgește și ne uimește —» Curaj.TV | Media alternativă
21:48:24biological weapon —» turn up the silence
07:02:05Minis Terrios lansează SB și Rose din roada 2023 —» Fine Wine
05:44:31APROAPE POEM —» Andrei LANGA. Blogul personal
14:35:22Soferul e mereu la telefon, chit că are microbuzul plin —» Curaj.TV | Media alternativă
08:36:03POMELNIC —» Andrei LANGA. Blogul personal
08:28:25BUTOIUL LUI DIOGENE —» Andrei LANGA. Blogul personal
07:09:047 februarie 2024 - ,,Citim împreună, schimbăm lumea” —» Biblioteca Publică or.Rîşcani
15:08:19la rétrospective de l’année 2023 —» turn up the silence
14:47:46Fosta soție și-a recunoscut vina ca să scape de pușcărie —» Curaj.TV | Media alternativă
05:07:43JURNALUL DE LA HYPERION (V) —» Leo Butnaru
15:28:05trigger warning: —» turn up the silence
13:58:13A sunat primarul să descînte o consilieră —» Curaj.TV | Media alternativă
10:34:10Cică face ce vrea în curtea ei, acum riscă amendă —» Curaj.TV | Media alternativă
06:54:32BUTOIUL LUI DIOGENE —» Andrei LANGA. Blogul personal
19:18:48Piața sărăciei în jurul gării Chișinău —» Curaj.TV | Media alternativă
19:16:29Primarul se judecă pe banii satului —» Curaj.TV | Media alternativă
15:36:27Scriitoarea Maria Pilchin în dialog cu cititorii —» BiblioCity
15:33:40Dialoguri dintre generații: Întru binele prezentului și a viitorului comun —» BiblioCity
05:18:58La aniversară: Criticul și istoricul literar Vitalie Răileanu la 65 de ani de la naștere —» BiblioCity
05:16:30Zece volume despre viața și domnia lui Ștefan cel Mare —» BiblioCity
19:35:13Despre ipocrizia PNL București și tăierile ilegale —» Curaj.TV | Media alternativă
19:20:54Uniți, salvăm, Parcul IOR! Marș de #protest —» Curaj.TV | Media alternativă
19:15:58Poliția staționează periculos și ilegal în intersecție —» Curaj.TV | Media alternativă