Mesaj către națiune al președintelui Timofti la aniversarea de 20 de ani a Constituției R. Moldova

Astăzi se împlinesc 20 de ani de la adoptarea Constituției Republicii Moldova, prima a statului moldovean independent, aflată în vigoare și în prezent. Într-un mesaj către națiune, președintele Nicolae Timofti a spus că în cele două decenii de la votarea legii fundamentale a țării în parlament „democrația constituțională și-a demonstrat viabilitatea”. Timofti, el însuși de profesie jurist, a mai spus că aniversarea Constituției este un prilej de a sublinia importanța reformei justiției pe fondul integrării europene a Republicii Moldova, scrie Europa Liberă.
National.MD notează că una din prevederile cele mai controversate din actuala constituţie se conţine în articolul 13 potrivit căruia limba de stat este limba “moldovenească”.
În decembrie 2013 Curtea Constituţională a constatat că Declaraţia de Independenţă este superioară Constituţiei. În consecinţă denumirea corectă limbii vorbite în Republica Moldova ar trebui să fie limba română.
Amintim că în Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova se menţionează că limba oficială în Republica Moldova, este limba română. Ulterior pe fundalul tensiunilor din societate s-a propus ca în Constituţie să fie utilizată sintagma moldovenească(română). Pe motiv că această iniţiativă a întâmpinat rezistenţă, în Constituţia din 1994 a fost exclus termenul de limba română. Încercarea din 1996 a președintelui Mircea Snegur de a schimba din nou denumirea limbii oficiale în „română” a fost respinsă de Parlamentul Republicii Moldova, și considerată de minoritatea rusǎ a fi o „promovare a expansionismului românesc”.


Sursa
2014-07-29 13:55:18



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

09:21:08CONTOPIRE CU TIMPUL —» Andrei LANGA. Blogul personal
08:48:35Neron/Nerón* —» Andrei LANGA. Blogul personal
08:45:59POMELNIC —» Andrei LANGA. Blogul personal
08:38:58BUTOIUL LUI DIOGENE —» Andrei LANGA. Blogul personal
06:37:41Foame seacă în semn de protest —» Curaj.TV | Media alternativă
14:41:42Maria Pilchin în dialog cu cititorii —» BiblioCity
13:05:58Meet Studio: Your New Favorite Way to Develop WordPress Locally —» Ileana Pîrgaru
19:37:25Duel live între Bobu şi Brega —» Curaj.TV | Media alternativă
19:20:57Un copac uscat s-a prăbuşit pe trotuar în Drumul Taberei —» Curaj.TV | Media alternativă
19:19:44WordPress Block Patterns Give You Superpowers —» Ileana Pîrgaru
19:05:10Poliţia mă amendează la policlinică pentru că am vrut dreptate —» Curaj.TV | Media alternativă
15:33:24La cel de-al doilea tronson al Bulevardului Castanilor din Ploiești mai mult se stă decât se muncește —» Curaj.TV | Media alternativă
04:59:54APROAPE POEM —» Andrei LANGA. Blogul personal
04:43:05MĂRTURISIRI, CONFLUENȚE —» Leo Butnaru
21:44:46„Cămara Fest” un eveniment cu tradiție în Chișinău —» Curaj.TV | Media alternativă
12:28:37Adevărul despre băutura moldovenilor de Paști —» Fine Wine
07:55:54Uniţi pentru Moldova Europeană (Live informativ) —» Curaj.TV | Media alternativă
06:54:33,,În lumea poveştilor lui Ion Creanga” —» Biblioteca Publică or.Rîşcani
06:18:2914 februarie 2024 - ,,Grigore Vieru poetul celor mici și mari” —» Biblioteca Publică or.Rîşcani
06:15:59Dosar „Martie negru 1990”. Reînființarea Securității sub numele SRI | Viva Historia —» Curaj.TV | Media alternativă
10:52:35UMBRA —» Andrei LANGA. Blogul personal
09:55:52Poliția locală oprește mașina unde vrea, că nu stă mult ;) —» Curaj.TV | Media alternativă
09:32:28Jocuri de cuvinte cu Ilinca la 5 ani #perleleIlincăi —» Andrei Albu - omul alb cu gînduri negre
04:33:25Povești care inspiră – Iasmina Crețoi şi Nico G. —» Curaj.TV | Media alternativă
23:50:16UN BILET PENTRU TRANAI* —» Andrei LANGA. Blogul personal