Moartea se-aude lucrînd undeva, pe alături…
(La plecarea încă a unui poet!) Aflu că miercuri, 22 noiembrie, pe una din mesele de operație ale Centrului Mamei și al Copilului din Bălți s-a stins poeta Mara Vlădiceanu din Onesti, Edineț! S-a stins în orașul în care a studiat, la facultatea de filologie română a Universității Pegagogice “Alecu Russo”. Un suflet nobil și însingurat, care a uitat să trăiască doar pentru sine, felicitîndu-ne, nu la telefon, ci prin scrisori frumos și poeticește caligrafiate, oferindu-ne surprizele de care n-a beneficiat ea, în schimb, pe pămînt. O cunosc din copilăria mea, pe cînd corespondam, eu fiind din Viișoara, ea—din Onești, sate-mărgele măiestrit înșirate la gîtul Edinețului de frontieră. La 1993 o includeam cu 7 pagini în volumul II al Almanahului de poezie ” La steaua…”, apărut în Colecția “Pasărea Phoenix”, datorită suportului acordat de către Departamentul tineretului și sportului al R. Moldova. Dar Mara publicase și pînă atunci prin periodicele din Edineț, Bălți și Chișinău. Din revistele de rang național “Literatura și Arta” e prima ce-i găzduise poemele. Nu putea trăi fără poezie…Era bolnavă incurabil de poezie, dar ea nu știa de consecințele acestei maladii. Iată un poem de atunci: “Uscați, ochii mei, Ca un țărm părăsit de mare, De parcă nici n-am plîns vreodată. Suport această condamnare la secetă, Ca și cum nici n-ar fi plouat în viața mea— Mă împac cu toate păcatele învinuirii, tăcerii și dragostei. Ce mult, totuși, mi se dă— O secetă… Renasc din ea cît se poate de firesc: Și în pustiu crește iarbă, Și stelele nu plîng, Dar renasc…”(Condiție) Apoi a publicat pagini de poezie de autor și tradusă din lirica lui Vladimir Vîsoțki și Alexandr Blok. Într-o zi am sfătuit-o că n-ar fi rău să editeze o carte. Și susținută de scriitoarele Marcela Mardare și Steliana Grama, ce i-a devenit între timp și o mare prietenă, a tipărit “Un glas din abis” la 2005. Cu o prefață de criticul literar Tudor Palladi, cel care scria că Mara Vlădiceanu e „o poetă în parte formată aproape în deplinul înțeles al cuvîntului…” O ajutase și colegul de clasă Vadim Ojog. În 2010 este inclusă în Antologia de versuri „10 poeți basarabeni, 100 de poeme românești”, apărută la Editura „Gens Latina” din Alba Iulia, sub îngrijirea directorului acesteia, scriitorul din capitala Unirii și unul din prietenii de suflet ai Basarabiei, Virgil Șerbu Cisteianu. Din antologie mai fac parte Valeriu Matei, subsemnatul, Galina Furdui, Arcadie Suceveanu, Gheorghe Bossi-Dumeneanu, Steliana Grama, Nicolae Fabian, Vlad Zbîrciog și Marcela Mardare. Fusese remarcată în prefața antolgiei de prof.univ.dr Dumitru Micu. În 2011 tipărește cartea de versuri pentru copii „Casa păcii”, pe care o dedică surorii Ludmila, ce-și serbează venirea pe lume chiar la…1 iunie! Am avut plăcerea să i-o redactez, bucurîndu-ma ca un copil de ea. „Ca s-ajungi departe/Fă-ți aripi de carte”, rămîne a fi îndemnul Marei Vlădiceanu pentru toți copiii Moldovei. Urmează “Clipa Albă”, la aceeași editură albaiuliană, în același an—2011. Se grăbea…Parcă simțea sau intuia ceva… La pagina 90 publică poezia Încercare, una, de fapt, antologică. Iat-o: “Pojar de flori a împînzit orașul! Dar să nu-l stingeți, oameni, să-l lăsați Să-l stingă-n tihnă greierașul C-un strop de cîntec, cînd visați… Pojar de raze zarea a cuprins! Doar ciocîrlia va-ncerca să-l stingă Cu portativul ei din necuprins, Cînd vișinii încep să ningă… Pojar de frunze-flăcări m-a-ncălzit!… Cenușa lui purtată e de fluturi… Tu să nu-l stingi în zori, cînd te-ai trezit, Iar aurul acesta să nu-l scuturi…” I-am spus că e reprezentativă pentru creația sa, iar Mara pe loc mi-a și dedicat-o. La propunerea mai multor prieteni-scriitori a depus într-o zi cele 3 recomandări necesare pentru cooptarea în rîndurile membrilor Uniunii Scriitorilor. S-a tot tărăgănat discutarea dosarului ei, încît s-ar putea să devină membru al breslei moldave de creatori, dar numai post-mortem, fapt care aduce și mai multă rușine pe capurile celor de guvernează Uniunea cu pricina…La 15 septembrie 2012 și-a deschis o pagina de facebook , a aflat că i-a apărut o nouă carte, Ultima! Antumă, la Alba Iulia, intitulată “Umbre albastre”, pe care o dorea lansată la Casa de Cultură din Edineț, într-un spectacol artistic drag inimii sale. A plecat fără să-și vadă umbrele albastre între coperte de carte. La 20 noiembrie am visat-o. M-a speriat visul, fiindca mi-am dat seama că, de fapt, Mara nu m-a telefonat de prea mult timp. Spun “prea mult” fiindcă în orice săptămînă poeta ne telefona de la Edineț, mai ales sîmbăta și duminica, susținîndu-ne atunci cînd ea avea nevoie de susținere și nu noi. Mi-am zis că trebuie s-o telefonez. Potopit de treburile cotidiene am uitat. Miercuri mi-a telefonat Valentina Derevenciuc de la Edineț, care, plîngînd, mi-a adus vestea cea nedorită. Dumnezeu să te ierte și să te păstreze alături, cu drepții Săi! Iar tu să ne ierți pe noi, căci există atîtea motive… Nimic nu e mai trist decît atunci cînd țara își pierde poeții. Neuitată să fii, dragă Mara… Și, te rog, acolo unde ești să nu fii tristă, ci încrezătoare, pentru că ….venim și noi pe-același drum, dar să ne scuzi că nu acum. Pe curînd, Mara, pe curînd…
Sursa
2012-11-24 16:12:37