Creștinii surzi

Tragedia despre care vreau să vă spun este că bunăstarea noastră veșnică depinde de auzul nostru, iar noi ne-am învățat urechile să nu audă.

Avem prostul obicei de a gândi ca și omul de știință, nu ca omul închinător. Avem tendința mai degrabă să explicăm decât să adorăm.

Când suntem puși în fața misterioaselor lucrări ale lui Dumnezeu noi nu ne proșternem în închinare și ne proșternem pentru cercetare.

Vocea lui Dumnezeu este o voce prietenoasă și asta doar în cazul în care suntem hotărâți să o ascultăm și să nu ne împotrivim ei.

Astăzi am acceptat erezia monstruoasă care spune că zgomotul, dimensiunea și activitatea îl fac pe cineva să fie îndrăgit de Dumnezeu. Dacă nu am crede asta nu am mai face așa.

Însă tăria și siguranța noastră stau în liniște când Dumnezeu rostește: Oprește-te și să știi că Eu sunt Dumnezeu.

Biblia nu va fi o carte vie niciodată până când nu suntem convinși că Dumnezeu vorbește clar în Univers.

Noi ne gândim la Dumnezeu ca vorbind doar printr-o carte și acest lucru datorită acceptării unor concepții greșite.

Dumnezeu nu a tăcut niciodată și nu tace. Însăși natura lui Dumnezeu este de a vorbi. Biblia este rezultatul inevitabil al vorbirii continue a lui Dumnezeu.

Nu doar credem că Dumnezeu nu vorbește decât printr-o Biblie veche ci unii mai cred și că Dumnezeu nu vorbește acum. Dar vorbirea lui Dumnezeu este totdeauna la prezent continuu.

Dacă crezi că Dumnezeu vorbește, că o face clar și o face în mod continuu și că o poate face aici și acum atunci cred că vei putea auzi pașii lui Dumnezeu din grădină.

Dacă Biblia nu a devenit pentru tine o carte care prezintă singurul loc în care Dumnezeu și-a lăsat cuvintele atunci vei auzi vocea clară a lui Dumnezeu care va începe să-ți lumineze Scripturile.



Sursa
2010-03-09 18:34:05



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

23:15:32Punct de reabilitare —» BLogul de la Bălţi
22:29:11…pentru ca dragostea nu apare sub o singura forma —» Dreamy Quirks
22:01:28Exporturile Greciei au ajuns la nivelul record de 22,4 miliarde de euro —» OligarhMD
21:57:56Skoda a înregistrat vînzări record în ianuarie —» OligarhMD
21:40:15VIP Magazin despre blogul lui Igor Guzun Aiciscriu.eu —» Aiciscriu.eu - Blogul lui Igor Guzun
21:07:00Brosa Gravidutza —» Tinella Bijoux
20:17:02I am a super girl and supergirls don’t cry —» Devilteenager's Blog | Vezi ceea ce esti.Crezi ceea ce esti.
19:46:57Comment Notifications! —» Trăind Adevărul
19:31:46(via Piccsy :: picc) —» Ganduri zilnice
19:28:13Căciulițe din dantelă —» Life is all about style
19:24:55danceabletragedy: Ya-Ong Nero —» Ganduri zilnice
19:19:35This Is What Makes Us Girls —» Margantzovka's Blog
19:16:00Scriu rar —» My thoughts box
19:03:49Free and Premium jQuery Image Galleries and Slideshow Plugins —» DesignModo - Design and Web Development Magazine, be Inspired and Creative
17:39:40biblioteca mea —» Ludmila’s Blog
17:29:00Eu în revista VIP Magazin [FOTO] —» BLOGalbur Dragoș
17:18:36ЕСТЬ ТО, ЧТО НАС ОБЪЕДИНЯЕТ —» MERGE TRACTORUL, BATE MOTORUL
16:59:55Don’t leave us, Chuk Norris! Heeeelp please! —» Pulbermax's Blog
16:56:02„Exista viata dupa jumătatea vieții?” – ediția lunii februarie, revista „15 minute” —» Zina's Blog
16:51:27La mulţi ani, Sorin Grumăzescu! —» Grapefruits
16:48:05Facebook a lansat un ghid de utilizare a interfetei Timeline —» Clubul Tinerilor Bibliotecari. Blog de opinii al tinerilor de la Biblioteca Naţională
16:45:07Poți joca hochei cu un iPhone 4? —» Gizmo!
16:39:09Nokia Belle disponibil pentru download —» Gizmo!
16:32:49A fost inventat robotul care poate desena portrete (Video) —» ITMOLDOVA
16:28:40Facebook a lansat un ghid de utilizare a interfetei Timeline —» ITMOLDOVA