Victime ale propriilor vrăji

vraji“În rochie de taftă vedre ca smaragdul, despicată adânc la piept, de i se bulbușaseră ochii generalului muscal şi nici privirea pârcălabului moldovean nu cerceta mai sfios, Ileana când luneca şerpeşte, când plutea fluture nevinovat, părând a nu lua în seamă că ispitele risipite aprind lucori primejdioase în ochii oaspeţilor.

“Drăcoaică neînfricată, chibzui Andronic înciudat. Muiere singură în liotă de bărbaţi şi nu se teme să le aţâţe jăratecul din inimă şi pântece. De-ajuns unul să cuteze şi-o doboară toți …” *

Femeile sunt ipocrite. Optzeci la sută fără vocaţie. Patruzeci din optzeci, proaste pe de-asupra. Dacă nu le reuşeşte să arcănească un amărât de mascul, din soiul cela parșiv care dăruieşte o roză veştejită o dată pe an şi cere înzecit pentru favor, nu le-ar trece prin cap să-l ocolească de la paisprezece poşte.  Nu cumva alta să culeagă aşa mândreţe de izmană! Nu-şi caută de treburile, dezvoltarea şi plăcerile proprii, dar se opintește ca măgarul ca să-şi ducă vraja până în pânzele colorate. Ei, cum de nu, să-i pişte un mascul orgoliul ei de fumeie

Cine nu ştie cum vrăjesc duduiele în prag de primăvară? Craci goi, sâni cocoţaţi, chiloţi tanga ticsiți în pantaloni transparenţi mulați. Şi tot asta, cu un aer de fecioară neprihănită. Adică, dacă o pişti pe bucă în rutieră, semn că-ţi place, ai căzut lat-fermecat de atâta sex-apel-apel-apel disperat, poţi să te pomeneşti cu o gentuţă Louis Vuitton-de-carton peste frunte: “Da cum îndrăzneşti tu, mâini-nespălate-de-coji-de-răsărită-fără-parfum-Fahrenheit-fără-portofel-tiscist-şi-mobil-scump-plus-Bentley, să mă atingi?”  Nu, sub pletele ei decolorate nu va răsări niciodată întrebarea: “Da oare de ce fâlfâi eu cu tanga sub nasul unui mascul într-o rutieră ticsita de hormoni şi sudoare? Nu-i asta o invitație directă din partea mea? Neortodoxă și nediplomatică, dar cu semnătura mea?”

O femeie ieșită din casa cu fesele goale tot victimă se consideră dacă a atras atenţia masculilor pe care în ziua cutare nu-i consideră la înălţime de tanga ei. Şi o să mai sară încă vreo sută de muieri cu plete şi minte decolorată să strige: “Noi suntem femei, deci avem dreptul să umblăm despuiate şi cum vrem, din zori până la chindii şi, mai ales, noaptea, dar voi să nu vă atingeţi de noi!” Adică, numai acei care ne convin, restul doar cu văzutul şi fantasmatul!

Minţile ăstea de păsăruici, care se consideră înzestrate cu toate ispitele iadului, n-au să înţeleagă niciodată tâcla vorbei strămoşeşti: “Fata cea mare să nu se joace cu musteaţa flăcăului!” sau “Nu umbla cu buca goală în faţa izmanei de flăcău”.

Dacă le întrebi: “De ce umblaţi aşa dezblehuiete? Pentru cine? Cu ce scop?” Ipocritele astea tot n-o să vă spună că de fapt uneia îi trebuieşte să-l sufle de sub nas pe Ghiţă al Marcicăi, alteia – pe Nelu al Floricăi, nu deatât că-i place Nelu, dar deatâta că Florica o bârfit-o într-o zi la iarmaroc şi tot așa. Mintea muierii – spaima Satanei.

Ş-apoi se îngrămădesc frumoasele astea pe prispă şi aşteaptă o floare de 8 martie, felicitări, pupături, atenţie muiate în reproşuri şi mustăţi.

Iaca vezi, Soacră Mică, nu degeaba m-am dezbrăcat un an întreg, măcar are cine-mi oferi o floare!

* “Vulturul dincolo de Cornul Lunii”, R. Ojog-Brașoveanu


Sursa
2010-03-09 17:37:12



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

08:19:04Mileștii Mici intră în segmentul premium cu Le Connaisseur Cuvée 2021 —» Fine Wine
06:19:55UN PORTRET DE EXCEPȚIE AL RĂULUI! —» Leo Butnaru
03:03:08foarte simpatic —» turn up the silence
15:26:04Protest la Primăria Chișinău după demolarea Apartamentului deschis —» Curaj.TV | Media alternativă
09:48:55Purcari lansează colecția nouă de vinuri Parcela —» Fine Wine
05:01:11DIN COSMOGRAME —» Leo Butnaru
14:28:08Clubul nostaligicilor după #urss —» Curaj.TV | Media alternativă
04:57:01DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru
18:01:18Au demolat Apartamentul Deschis #Chișinău! —» Curaj.TV | Media alternativă
03:33:33LA BAC —» Leo Butnaru
14:23:55Mondialul de fotbal la We Sport și Jurnal TV —» Sandu GRECU
09:35:00📜 COMUNICAT OFICIAL ⚽️ CS Atletic Strășeni —» Sandu GRECU
05:33:19DIN YES-EURI —» Leo Butnaru
20:42:41Unde suntem, încotro mergem —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
17:14:03Peste 1 miliard de euro în noi parteneriate investiționale și finanțări anunțate pentru Republica Moldova 💥 —» Sandu GRECU
11:26:32Potîrniche, acid cu colegii: birocrație. Stop pe Stadion. Rușinea CNOS. Sfaturi de la Dobrik —» Sandu GRECU
10:31:49Terapie în grup sau să nu ne mai mințim… —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
07:04:13Epicrama a fost inaugurată oficial —» Fine Wine
07:02:26Drumul Republicii Moldova în UE —» Biblioteca Publică or.Rîşcani
05:24:25DIN ESEURI —» Leo Butnaru
16:09:58Produsele moldovenești pot ajunge în fața cumpărătorilor internaționali la SIAL Paris 2026 ❣️ —» Sandu GRECU
16:01:52Tinerii din Moldova transformă apicultura într-o oportunitate de dezvoltare și investiție în viitor 🐝 —» Sandu GRECU
14:00:30Deputatul Lilian Carp cere transparență la Strășeni: Stadionul construit din bani publici trebuie să aparțină cetățenilor, nu grupurilor de interese 🔥 —» Sandu GRECU
07:56:28CELEBRITĂȚI PRIN VREMURI... —» Leo Butnaru
14:53:05Republica Moldova, destinație strategică pentru afaceri - Agenția de Investiții lansează Ghidul Investitorului 2026 📜 —» Sandu GRECU