Simboluri sovietice…

Pentru cine nu stie cum arata Basarabia in ziua de azi si nu are nici cea mai vaga inchipuire despre imaginea in asamblu pe care i-ar putea-o oferi simpla calatorie in aceasta provincie, virtualul contact vizual pe care l-ar stabili, nu fara oarecare dificultati, cu siguranta i-ar provoca frisoane si in cele din urma o implacabila dezamagire… Il am in vedere aici pe Romanul din Tara, curios sa vada cu propriii ochi ce s-a mai ales din “acest mirific colt de rai”, in ce limba mai sporavaiesc bastinasii, mai au acestia din urma memorie? Basarabia musteste de simboluri sovietice si in acelasi timp antiromanesti. Daca veti trece vama prin punctul de frontiera Galati-Giurgiulesti, nici dupa vreo 800 de metri parcursi in interiourul prosperei noastre republici, veti da cu nasul chiar in teava tunului, amplasat la marginea satului, stand tantos, veghind cu demnitate la statalitatea tarisoarei noastre – un simbol derizoriu! Fiecare astfel de arma e cocotata pe un postament, pe care de obicei cineva a calchiat din rusa vreun citat sau vreo expresie, asa ca sa nu va mire daca din textul cu pricina vor lipsi verbele sau ordinea partilor de vorbire va fi cu totul una extraterestra! Urmatoarea tinta e orasul Cahul (prefer sa-i spun targ), aici gama de armament pusa la dispozitia vizuala a locuitorilor e una aproape completa – un tun, un tanc, un avion! Atractia turistica a orasului Cahul! Intreaga istorie de vreo 600-700 de ani a fost eclipsata/stearsa de maretia acestor simboluri. Detaliul cel mai important e urmatorul – toate aceste defuncte urme istorice stau cu teava/botul spre Romania, indicandu-i subtil privitorului de unde vine dusmanul!

Ma intristeaza faptul ca tinerii casatoriti au initiat (si mostenit probabil) ritualul de a se poza, in cea mai importanta zi din viata lor, in fata/pe/sub/langa aceste grotesti reminiscente sovietice! Omagiindu-le, de fapt! Cu toate ca parerea mea despre acest subiect a devenit una explicita, eu nu sunt adeptul inlaturarii, distrugerii monumentelor in cauza si explic de ce. Am impresia ca odata neutralizate s-ar pierde ceva, ar adormi veghea noastra (nu in sesul ca aceste simboluri s-au incarcat de o valoare), pur si simplu am uita ca ele au mai existat si ca au fost amplasate acolo, am pierde motivatia celor care le-au infipt pe meleagurile noastre, ne-am pierde memoria. Sa ramana unde stau, pentru ca noi si cei ce urmeaza sa intelegem cum au incercat altii sa ne falsifice istoria, sa ne mistifice trecutul, sa ramana ca niste monumente ale RUSINII! Iata de ce sunt impotriva demolarii lor! Unele din ele, care stau in locuri cheie, sa fie amplaste la periferia orasului, dar nu distruse. Sa reabilitam generatiile viitoare cu Armele lor! Iar daca cineva vrea sa construiasca monumente demne de istoria acestui neam, si care sa ne aseze in albia firescului, are toata libertatea, dar simbolurile sovietice nu trebuie sfarmate, ele sunt dovezi vii, mostre perverse, exemple de ASA NU, cu ajutorul carora Cineva a incercat sa ne modifice gena identitara…

***Eram mic, mergeam in clasa intai, devenisem octombrel (90′ in plina avant al miscarii nationale, aceste practici inca nu disparusera, abia in 91′ Moldova si-a proclamat independenta, cu voie de la militie), purtam uniforma si insigna (znaciok – tradus mot a mot – semnulet) cu gravura lui Lenin, da ma uitam cu sfasietoare dorinta la cei mai mari, ajunsi de acum pioneri, ce n-as fi dat sa am si eu o cravata rosie ca a lor, care, legata altfel, te transforma intr-un cowboy curajos, as fi cucerit orice fata, alergand pe afara, cu acea creasta rosie, umflata in vant. Da a venit Independenta si mi-a omorat Visul, atat de mult mi-am dorit sa port o cravata rosie, da te poti pune cu tavalugul istoriei, aveam sase ani, nu intelegeam mare lucru, tin minte ca mama, intr-o zi, mi-a spus mirata: e revolutie la romani, l-au dat jos pe Ceausescu (asta se intmplase cu veun an mai inainte). N-am mai apucat sa ma mandresc cu cravata mea. Dintr-o data nimeni nu mai purta insigna, nimeni nu mai purta cravata si prin 91′ toti elevii scolii am primit acordul directorului sa facem tandari monumetul lui Lenin, care an de an, cu diferite ocazii – 9mai, 7 octombrie, 25 februarie, era scaldat de flori. Baietii mai mari l-au dat jos de pe postament, l-au scos afara din scoala, prinsi de o emotie trepidanta am incins un fotbal adolescentin, avand ca balon, capul de gips al lui Lenin, dupa fiecare lovitura incasata capul (padon, balonul) se facea tot mai mic, lasa doar mici si inutile bucati in urma, pana cand nu a mai ramas nimic din el, iar pe noi ne-a invaluit o rusine nedeclarata, parca pana ieri il priveam cu admiratie si ii dadeam flori, ne incerca un usor regret. Ceva disparuse si ca sa-l parafrazez pe Vasile Ernu, ma durea acea pierdere, da nu puteam identifica obiectul pierderii…

Prin 2000, trimis de mama sa caut niste borcane prin pod, descoper o minunatie de cravata, acelasi ros aprins, doar ca putin mancata de molii, am coborat emotionat, i-am dus mamei borcanele si m-am strecurat in casa, in fata oglinzii, mi-am intins gatul, mi-am legat cravata si m-am reabilitat in fata istoriei. Visul meu se implinise!

• Taaleex’ s Blog