 |
|
Comenteaza
Rimă căzută din vers
Vreau să mă las purtată de vânt Ca şi o rimă câzută din vers, Să plutesc peste cărţi, să cobor Ca un cuvânt din gândul pervers.
Până…
„- Pentru cine bat clopotele? – Ele bat pentru tine…” (Ernest Hemingway) Până la ultimul gând Mai visez şi mai sper… Până la ultimul zâmbet Mai zbor şi mai simt… Până la ultimul soare Mai sunt şi iubesc. Până la ultima şoaptă Mă rog – Mai trăiesc…
Mormântul bunei
Mă-năduş de revoltă şi de jale – Copacul cel ce mă umbrea în vară Şi doina m-a-nvăţat s-o cânt În noaptea asta L-au tăiat: – Doar trunchiul în pământ – I-a mai rămas – Un ciot schilod… Dar omul nemilos Se încălzeşte-acum Şi leagănă-un copil, Visând să crească mare. Ce altoieşte el cu inima-i de […]
Homo sapiens
Acolo, departe, în visul mult dorit O să mă nasc oarbă – să nu văd soarele negru; fără simţ – să nu-mi pută florile de mucigai; surdă – să nu aud marşuri funebre; mută – să nu vorbesc cu cei din halucinaţii. O să mă nasc moartă. Sau nu o să mă nasc deloc – […]
Sunt nori…
Sunt nori trimişi de Dumnezeu: Nori grei, gravizi cu ploi de viaţă. Dar sunt şi nori de fum, de scrum, Trimişi de-o inimă de gheaţă. Sunt nori ce plâng cu plâns amar, Sunt nori cu bocet atmosferic Ce-amestecă într-un calvar Vieţi omeneşti cu-n râs himeric. Dar eu prin caldele băltoace Vreau să dansez desculţ, să […]
Un fulg de nea
Unui artist Un fulg de nea e o comoară, Un fulg de nea – ce dansator! Pluteşte, cântă-n aer, zboară… E un fantasm copleşitor. Un fulg de nea, plăpând şi moale, Pe geana mea. Vai! Ce mister! Un fulg vrăjeşte lumea mare Un fulg micuţ e-un sol din cer. O, fulg de nea! … (Ridic […]
Preludiu
Admir tăcerea dansândă crescendo tristeţii iar primăvara geloasă tot plânge isteric tot râde crescendo tristeţii un ultim val de zăpadă mă grăbeşte să debrasez de noroiul uscat de pe la glezne crescendo tristeţii un mesaj pierdut prin reţea mă trezesc alături de copilul-bărbat atât de iubit de cuminte cântă crescendo tristeţii trecutul doarme ruşinat în […]
Paletă
Tăcerea picură dormind unde se naşte ideea curcubeul ne-a uitat când apusul mort e greoi incandescent e totul împrejurul e-ncrustat în triunghiuri violete iar umbra se fardează în nuanţe gri oamenii diabolice mariotene se iubesc cu dezolare tăcerea picură dormind unde se naşte ideea.
Oraşul Viitorului
(Încercare de ciclu poetic) Dimineaţă Ies pe prag, afară. Ce crezi că văd?! Oraşu-i sur… Mi l-au afumat Şi omul mic, Şi omul mare… Ce grozăvie… Ia uite peste geam: Fumează toţi: Oraşu-i plin De fum, De scrum, Cu ce să respir? … Mă ascund într-un ingambament. Doar o clipă şi mor de hipoxie… Gata. […]
Abateri de la Hai ku
Luna plină câtă lumină în geam mă trezesc orbit(ă) ……. e lună plină. Nucul ce greu se ridică seva spre vârf el va înflori mai târziu ……. nucul bătrân. Hai ku abatere tăcerea este mult mai caldă astăzi ……. hai ku mine nuzi să hoinărim. Picăturile pentru nas mă-năduş prin somn de-o hipoxie nebună ……. […]
Generat în 0.464 secunde.