Din inima unui bărbatGoogle Page Rank

 Din inima unui bărbat Din inima unui bărbat


Nu-i bine să te gândești. De la gânduri faci riduri pe creier!
RSS posts

Lifestyle


Comenteaza





Merită să-ți înșeli iubita?


Banală întrebare, ar spune cineva, sau chiar multe dintre femei. Ba chiar și bărbații care au uitat să mai fie bărbați ar exclama același lucru: „Banală întrebare!”. Dar, oare... de ce, oare? Într-o lume în care totul și toate trec atât de ușor, ca floarea de măr, în al ei păr, dar nu durează mult, sunt clipe numărate, iar să alergi după mireasma vieții, din floare în floare, e o condiție a succesului, a determinării de-a avea un stil de viață halucinant. Până la urmă e o alegere pentru fiecare cum să-și trăiască viața. De-ați ști câte femei sunt de acord cu faptul că bărbatului ei i se poate, doar că ea să nu afle de asta. Bărbatul e acel element care cuprinde diversitatea, femeia prin natura ei e statornicie. Nu zic că nu sunt și femei cu hormoni jucăuși în ele, doar că nu e un subiect în care să le abordăm. Revenim în alt subiect și la ele. Deci, merită să-ți înșeli iubita, cu un buchet de flori, ales cu dragoste, când vrei să i le dăruiești.
Eu scriu


Eu scriu de dragul scrisului, de dragul ploilor când bate inima-mi a singurătate. M-aș transpune clipei, prea repede gândesc, nu-mi convine să scriu ceea ce e gândit deja. Caut trăiri, dar viața mea, asemeni unui robot, în gând, cu două secunde în urmă repetasem „asemeni unui robot”. Sunt plagiatorul propriilor gânduri, dar de ce nu scriu din propria-mi trăire fără a gândi? Încerc. Văd, încerc să simt, îndelungată pauză în mine însumi, ah, mintea-mi, cum să mă mint, să las gândirea asta monotonă și să zbor, să fiu precum o notă muzicală. Mă întreb cu ce am început și unde am ajuns, compoziția, unde-i? N-am să citesc, eu pur și simplu scriu, când literă cu literă îndepărtez din propriile-mi clipe ceva ce mă transpune într-un pustiu din care culeg vântul și nisipul, și cămilele îndepărtate, și setea de-a reda  cu pasu-mi veșnicia, să strig aș vrea, dar nu mă lasă-n rânduri stilul. Cine sunt și, mai trăiește în mine copilul cu aspirații spre un bun viitor? Treacă viața, ca șarpele târâș, veninul căruia sunt clipe și timpu-i limba scoas-afară. Răgaz, tăcere multă, lină, și apa rece, cristalină, și munții, brazi înalți, văzduh. Când te împaci cu al tău duh, când te transpui trăirii care asemeni cerbului tresare, în întuneric, printre pietre, prin vârf de munte cu-ai să-i pui, dar căprioara, nu-i... e la un pas de ei, apare, cu ochii ei ca două bolți, privindu-l calmă, iubitoare, cu mersu-i gingaș, elegant, din nou iubirea lor apare, mirosul tandru, plin de griji, că lupii urlă-n soarta lor și-n văgăuni de pietre-s prinși.
Cărui fapt se datorează replica femeii „tu ești bărbatul”?


Probabil că femeia a obosit să joace rolul secundar, vrea într-un fel anume să arunce vreascuri pe foc și să-l reaprindă pe bărbat cu o replică de genul. Dar de ce să-l reaprindă? Să aibă femeia energie din masculinitatea bărbatului? I-o soarbe din priviri? Ea, ființă secundară, dar cu o autoritate moștenită de la mama natură, prin inteligență să se afirme, dar și mai mult prin feminitate. Păi, tu ești bărbatul! Dacă vrei să mă vezi frumoasă, lasă-mă să nu fac nimic sau cel puțin să fac treburi de femei, altminteri frumusețea mea capătă riduri, așa că tu ești bărbatul. Eu, fire gentilă, de o mărinimie aparte, care sunt nevoită să joc rolul atât de femeie, cât și de bărbat, ți-aș spune-o în față de nenumărate ori că tu ești bărbatul. Totuși, de ce femeile folosesc această replică? Cu ce bărbatul e mai bărbat decât femeia? Oare nu avem și noi, bărbații, sensibilitățile noastre? Chiar nu vrem să ne simțim egali întru desăvârșirea asta a naturii? Eu bărbat și tu femeie, dar prin ce? Bărbatul întru putere și femeia întru eleganță? Deci, într-un fel anume bărbatul fură din eleganța femeii. Așa că o replică de genul „tu ești bărbatul”, i-ar aminti bărbatului să nu calce hotarul. Ea nu prea tolerează concurența. Vrea să se simtă femeie, protejată, ajutată, înțeleasă, iubită. Și-apoi, egalitate între bărbat și femeie nu prea există. Oricum unul din ei va sta deasupra celuilalt. Totuși, o fi existând egalitatea ambilor în dreptul de-a schimba pozițiile. Așa că, bărbatule, mai treci și tu din când în când deasupra.  
Despre sensul vieții


E frumos să dai vieții un sens. Un sens? O însemnătate? Direcție? Orientare? Ce presupune de fapt să dai vieții un sens? Suntem fărâme de nepăsare din ceea ce numim nemurire. Suntem fărâme de timp al nepăsării. Nemurirea n-are timp, doar că noi, oamenii, ne-am învățat să cronometrăm, fiindcă viața e ceva al naibii de misterios și plăcut. Paradoxul e că această cronometrare a distrus din noi eternul. Ne-a făcut să vedem rutina de zi cu zi, ne-a marginalizat așteptările, fiindcă a rupt din aspirații, limitându-ne din creația splendidă a universului. Ah, da. Și universul e cronometrat, dar până unde? Totul are o ordine și vin de undeva aceste reglementări cosmice. Să dăm vieții un sens? Ce-o mai fi însemnând și asta? Nu înțeleg, nu-mi pasă, nu vreau... Cum să nu vreau, când fără să vreau cad sub influența timpului și a spațiului, fie că-i timp sau spațiu biologic, psihologic, social etc. Procesul în sine  trebuie să conțină un set de valori și să-mi definească sensul. Dacă-s actor, de ce n-aș juca pe marile scene ale lumii? Dacă-s tencuitor sau zidar, de ce n-aș zidi-o pe Ana în perete, precum a făcut-o și Meșterul Manole în Mănăstirea Argeșului? Sunt oare Creștin Ortodox pentru a ridica mănăstiri în numele Lui Dumnezeu? Cine sunt? Așa e și în căutarea sensului. E necesar să știm ce este bine pentru noi, indiferent de factorii de influență cu care ne confruntăm. Există acel ceva din interiorul nostru, o împlinire de sine, poate. Și, dacă arde frumos, precum e frumoasă și flacăra mică a lumânării, păi, s-ar putea să ni se oglindească drumul în bezna acestei lumi. Acest drum sau cărărușă, parcurs sau parcursă cu pași mici la început de cale, presupune sensul în viață, să vezi dincolo de întuneric, să dai vieții lumină, să-ți porți lumânarea în palme, ca nu cumva, la o suflare de vânt, să se stingă.
Între limită și autorealizare


Din clipa asta mi-am propus să tac, să nu mai spun nimănui ce am de gând să fac. Oamenii n-au curaj să facă o schimbare în viața lor, d-apoi să dea o critică constructivă pentru schimbarea altora? Le este comod să ne vadă în felul nostru de a fi, ca nu cumva să prindem aripi, să zburăm din viața lor. Iar când ne înglodăm în propria nimicnicie, tot oamenii dragi ne dau cu piciorul. Știi, suntem trântori, nu facem nimic. O fi vreo soluție în schimbarea situației respective? Eu mi-am propus să tac și să fac. Vă spun peste un an ce-o să iasă din asta.
Cum să vorbești cu șefii?


Nicicum. Lasă-i pe ei să vorbească. Adresează-te doar când simți că ești suficient de încrezut în ceea ce spui. Să fii documentat cu privire la tot ce le comunici și amuză-l pe copilul din ei. Vei vedea o lume inocentă, neajutorată, care are nevoie de sprijin. În asemenea mod îți creezi relații cu persoane din poziții înalte. Sunt și ei oameni și au nevoie să simtă că pot fi înțeleși. Poate că cea mai mare greșeală din partea ta e să crezi că ai puterea de-a înțelege ce se întâmplă în lumea lor. O să-i înțelegi numai dacă vei refuza să-i înțelegi. Ești doar tu și lumea din tine. Atinge-ți obiectivele și respectă-ți șeful. Să-l respecți înseamnă mult mai mult decât să ai dorința de-al înțelege. Tu nici pe tine nu te poți înțelege, d-apoi pe altcineva? Nu văd sensul să plutești în idei abstracte. Rezervă-ți timp pentru sarcini concrete și să vorbești cu șeful de la concret la concret. Diplomație, punctualitate, onestitate. Succes!
Ce să faci dacă nu mai ai stimă de sine?


Încetează a te comporta în felul în care vor să te vadă alții. Doar știi cât de mult te epuizează să faci cuiva pe plac. În lume, oricât de mulți oameni n-ai avea în jurul tău, oricum vei fi singură. Doar modul în care te iubești o să te apropie de oameni. Adu-ți aminte de momentele frumoase din viața ta. La sigur ai avut o bicicletă cu care îți plăcea să te plimbi sau poate vreun prieten din copilărie căruia puteai să-i divulgi orice secrete.Secretul vieții tale e unul, să te iubești cu scopul de-a putea iubi și pe alții. Nu-ți zic să dansezi prin ploaie – ai putea să răcești. Nici măcar pe geamul în care norii își varsă lacrimile nu-ți recomand să privești. O plapumă catifelată de-ai avea, să te învelești cu iubirile vieții tale și ghemuită cum vei fi, să dai timp interiorului tău pentru a adormi măcar pe-o clipă. Lasă-l să doarmă în felul în care o copilă își pune păpușa la culcare. Apoi îmbracă-l cu cele mai frumoase hăinuțe. Plimbă-l prin mahala și ia-ți zborul. O plimbare haotică, fără a băga în seamă pe unde apuci și unde ajungi o să te facă să vezi lumea cu alți ochi.Ochelarii pe care ni-i punem ne determină modul de-a vedea lucrurile. Nu zic să-i purtăm pe cei de culoare roz, pentru a ne preface că totu-i minunat. Zic să fim conștienți de realitatea în care trăim și să dăm clipei șansa de-a ne crea destinul.
Portret psihologic


Și stelele au nevoie de întuneric pentru a lumina mai tare. Poate din acest motiv puțini oameni ajung a fi personalități, fiindcă se îndeaptă spre lumină, când de fapt ar trebui să se îndrepte spre întuneric cu lumina din interiorul lor. Totuși, de ce alegem lumina? Poate pentru că dorim claritate, să vedem lumea în culorile ei. Și dacă lumina spre care ne îndreptăm e caldă, iar cea din interiorul nostru e rece? Există oarecum un grad de subiectivism când e vorba de-a promova ceva, lumina caldă într-o lume rece și lumina rece într-o lume caldă. De ce lumina rece într-o lume caldă? Deoarece uneori e bine să judecăm la rece și să fim precauți cu privire la anumite cicluri sau fenomene ciclice. Știința își are cuvântul, la fel cum îl au și maeștrii spirituali. Nu există cale de mijloc, fiindcă dacă ar exista, am accepta să facem parte din mediocritate. Elitiștii gândesc altfel, au un management al timpului care le permite să se dezvolte multilateral și, fără a se limita la ceva anume. Iluminarea, într-un final, presupune perceperea luminii reci, cât și a luminii calde, conștientizând importanța acestora în dependență de împrejurimi.Dualismul o fi și în modul meu de gândire. Totuși, nu-mi marginalizez gândirea la conceptul de bine și rău. A privi dincolo de bine și de rău e mult mai eficient, poate primordial acestei lumi, în contextul în care dorim să fim cât mai productivi și profesioniști. V-au mințit cei care au zis că bățul are două capete. Sunt multe bețe care au și trei, petru, cinci capete etc. A vedea modul în care se ramifică un anumit lucru sau o anumită situație e mult mai important decât a susține o poziție falsă, fără a avea o argumentare temeinică.Am specificat toate aceste lucruri, fiindcă în lume există o ierarhie, când se întâmplă ca oamenii care conduc să nu aibă grad de empatie pentru a înțelege cum să se comporte cu personalul. Unii rabdă, fiindcă așa consideră ei, că se află într-acolo unde este lumină. Alții pleacă, fiindcă au nevoie de întuneric, pentru a lumina împrejurimile cu lumina din interiorul lor. Potențialul joacă un rol la fel de semnificativ precum îl are întunericul, fiindcă apar momente în care trebuie să luminezi mai tare, mai ales când te afli într-o lume în care fiecare își dorește să lumineze. Legea supraviețuirii e dură, rezistă cei mai puternici. E normal să fie astfel, indiferent de faptul că se promovează în societate umanitatea. Să fim umani cu cei care se umilesc pentru o bucată de pâine. Cu ceilalți principiile umanității nu mai sunt valabile. Totuși, oamenii se conformează și e normal să se conformeze. Nu cred că-i o soluție să luptăm contra sistemului, altminteri am demonstra cinismul din noi, ceea ce ne-ar lipsi de lumina interiorului nostru, chiar dacă ne-am afla în întuneric. A ceda poate că-i mult mai bine, mai ales când cel căruia îi cedezi ajunge să conștientizeze anumite lucruri. Așa a apărut morala creștinească. Lumina întru unul Dumnezeu. Sunt ateu și respect orice confesiune religioasă. În genere sunt educat să-i respect pe toți, atât timp cât sunt respectat. Îmi doresc să conduc și să am funcții înalte, dar numai dacă aș fi suficient de responsabil pentu a face față cerințelor. În rest, sunt o fire modestă, îngândurat uneori și săritor la nevoie. Nu dau bani cu împrumut, fiindcă s-a întâmplat ca alții să nu mi-i întoarcă. Prefer să trăiesc din puținul pe care-l am și să calculez. Nu cer salariu mare. La început de cale importantă-i experiența.
Întru cunoașterea de sine


Gândește-te la prima amintire din viața ta. Întreabă-te cine ești, în momentul de față. Vreau să fii singur, doar tu și cu amintirile tale. Cei dragi sunt ca niște păianjeni care au împânzit lumea. Desprinde-te de plasa lor. Ia-ți o călătorie imaginară spre locul în care ți-ai dorit dintotdeauna să-l vizitezi. Respiră. Ademenește într-acolo liniștea interiorului tău și zâmbește. E pentru prima oară când te poți simți atât de liber, ca o petală în bătaia vântului. Să te prindă un fluture cu aripile-i ușoare și să-ți șoptească că ești netedă, rece, mirositoare într-o arșiță devastatoare. Tâmplele să-ți transpire ca bolta cerului într-un amurg de vară care-și scutură clipele în calendarul unui elev, la începutul anului școlar.- Bună ziua!Toți tac. Zâmbesc ironic unul altuia. „Ce mai vrea și asta?”, se întreabă unul din ei. Așa e și în grupul „Cunoașterea de sine”. Ce mai vrea adminul cu întrebările lui? Sinucidere în masă! Glumesc, domnilor. Lumea are nevoie de proști, supuși, dezordonați, dar și de ascultători, timizi, frumoși, tăcuți. Chiar nu contează cum ești, atât timp cât mă citești și îți place ceea ce scriu. Scriu pentru tine, cititorule. Îmi dedic plăcerile interiorului, ție! Tu ești alesul și poate că mulți alții sunt ca tine.Vreau să mă joc cu mintea ta. Îndrăznesc s-o fac și pe asta, să fii experimentul imaginației mele. Un minut de-ai reuși să nu te gândești la nimic și să respiri cât mai adânc. Asta-mi doresc, să te supui celor scrise de mine. Sunt demonul tău și îngerii tăi tot în mine-i vei găsi. Întreabă-te cine ești, de mii de ori, poate de sute de mii, până vei ameți. Te stimez, ai respectul meu, chiar dacă nu știu cine ești. Mă joc cu un necunoscut, nebun de-a mă citi.
Credeți că-i banal să te sacrifici în numele iubirii?


Așa credeam și eu, până în momentul în care am conștientizat că bătaia inimii mele nu-mi mai aparține. Epuizat uneori, alteori și mai epuizat decât de obicei. Nici nu mai știu pentru ce lupt. Nu mă întreb. Răspunsurile vin de la sine, când simt nevoia de a vedea în mine un bărbat responsabil de acțiunile sale. Nu că aș avea copii, chiar dacă mi-i doresc. E un copil și fata pe care o iubesc. A atins majoratul, evident. Și, inima mea de poet nu mai scrie poezii. Versurile trăite cu adevărat rămân undeva în suflet, nescrise vreodată, de teamă să nu fie criticate de oameni care nu vor pătrunde în adevăratul sens al celor trăite. E greu să iubești și nu-i precum o aventură, din cele pe care le aveam cândva poate trei sau patru pe zi. Acum e altfel. Aventură e să spăl a treia sau a patra oară și să nu fiu văzut de baba de la care închiriez o cameră, fiindcă ea e de pe timpul sovietic, mulțumindu-se cu faptul că baie se făcea în fiecare sâmbătă. Nu prea ne înțelege pe noi, tinerii, care ne spălăm de 3 ori pe zi. Nu pot pleca. O voi aștepta să termine studiile. Fără bani, îngenuncheat în fața iubirii. Adevărata provocare a vieții nu e să aduci floarea misterioasă din vârful muntelui, ci e să vezi cum încolțește în palma ta. Da, soarta mi-a dăruit o sămânță de iubire. Am apucături de-a pleca, când mă sufoc mai degrabă. Port în mine boala trecutului, de-a fi curvar. Amant înflăcărat de nectarul dezmățului. Să merg prin oraș și să le privesc în ochi pe acele fete cu care m-am culcat cândva. Nu mă mai leagă nimic de ele, nici măcar amintirile. Am devenit penitenciarul propriilor impulsuri. Diabolic fiind,  m-am refugiat într-un punct îndepărtat de lume. E mare sacrificiu a iubi, când nu mai am inspirație și nici motiv de-a mă plânge n-ar trebui să am, dar cum să nu iubesc, când dintr-o mie de chinuri e și-o boare de vânt cu o binecuvântată plăcere, să gătim împreună, s-o sărut când doresc, să sperăm că într-o bună zi visele de azi se vor împlini la căderea stelelor de mâine.
Îngerii noștri


Acasă, sub cerul ce are clape de pian și cântă iubita mai limpede-n casă. Valul de iubire, talia ei, părul în bătaia dragostei, și-apoi întinsă la podea. O facem și-acolo, cu patos, cu fluturi pe geam și ramul copacului ne privește. Ai zice că se rușinează de felul în care o ating. Să-și lase și el umbra măcar pe jumătate de sân sau chiar și pe gât, pe mâinile a căror sânge albastru mai ating clapele, ridicându-se dezgolită de rușinea de cândva, înveindu-se parcă într-un firesc erotism cu angelica-i privire. Îngerii noștri, iubindu-se și ei, poate pe umărul sorții.
Cum e să ai iubită?


Să ai iubită înseamnă întâi de toate a te avea pe tine în rolul de bărbat. Bun la pat, la gătit, la adus bani în casă... la, la, la. Viața asta n-ai cum s-o trăiești după perdea. Femeia vrea să iasă în lume și să-i placă de felul în care arată alături de cel care o scoate din casă. Îngrijit e puțin spus. Ba chiar și inteligența e o nimica toată. Charismă, simțul umorului? Despre ce scriu? Doar nu mi-am pus în plan să scriu de dragul scrisului. Un bărbat are sufletul care miroase a scrisori de dragoste, de pacoste, de ghinion, dar luptă... Unde-i muza, de ce nu simt să mă exprim? Obositoare viață, ciclică. Sentimente în tomberoane și speranța că vom deveni ceea ce am fost cândva. Mă doare să văd cum sub ruini de așteptări munții se înalță spre un strigăt al tăcerii. Banal strigăt, ca beția care te lasă cu dureri de cap și nu te mai vindecă de durerile spirituale. Ești prost dacă o să mă judeci pentru ceea ce scriu. Nu știu ce m-a apucat, dar îmi place. Sunt pe val, ca studentul care a fumat al 3-lea joint și tot nu știe cum s-o scoată la capăt cu proiectele anuale. Restanță la capitolul viață. Bărbatul tace. Să fii bărbat înseamnă să taci și să iubești. Să ai iubită ar însemna să-ți jertfești tăcerea în momentul în care iubita e disperată că s-ar putea să n-o mai iubești. Oare iubirea disperă? Prostii îndrug. A avea iubită înseamnă întâi de toate a pune la timp lemne pe rug, chiar și atunci când rugul dintre voi e aproape stins de banalele ploi. Păstrează chibriturile la dos, ajută!
Sărutul în arta de-a iubi


În arta de-a iubi nu poți să selectezi locul unde săruți. Te-apropii încet și-i săruți tâmplele. Apoi o săruți și după ureche, și simți cum se excită. E un amestec de durere și plăcere, și-i găsești artera de la gât, sugându-i-o cu dragoste, ca pe-un elixir ascuns într-o peșteră adâncă, unde bântuie fantome și vezi totodată și aur. Dar, la ce bun? O apuci de fund și-o trântești în pat sau la podea, sau nu mai știu unde… cauți să o pătrunzi și ea caută să fie pătrunsă. O nebunie fierbinte prin tot corpul și tu alegi s-o mângâi, să-i potolești valul de călduri, și-o îmbrățișezi, zâmbindu-i. E iubita ta și ți-e dragă privirea ei inocentă. Cobori spre vagin și guști din convulsiile ei. Se zbate atât de suav și parcă înnebunește de felul în care îți porți limba pe clitoris. Îl iei între buze ca pe-o petală de trandafir, cu grija de-a nu-i strivi pigmenții. Și-o simți cum parcă vrea să-i sorbi licoarea, și nu mai știi de ești în stare să gândești. O devorezi cu limbi tot mai adânci și mai adânci, și-i umedă ca niciodată. Până și în călcâile ei auzi cum i se zbate inima, și cobori cu săruturi spre tălpi, sugându-i și degetul cel mare de la picior. Și intri cu penisul tare în vaginul umed și cald, și cu buzele tale te-ndrepți spre umedele-i tâmple, care-s mai pline de viață și mai lovite de ecoul interiorului, de parcă s-ar fi amestecat diminețile primăvăratice cu tăcerea nopților de vară.
Despre gelozia în relații


O să clarific situația. E vorba cine pe cine, în sens că dacă bărbatul a avut orgasmul și femeia nu, femeia rămâne nemulțumită. Dacă femeia a avut orgasmul și bărbatul nu, bărbatul rămâne nemulțumit. În primul rând e important ca ambii parteneri să fie capabili să se aducă la starea de orgasm în mod reciproc(dacă bărbatul fumează și servește alcool, îi mai este ei a orgasm de la fumul de țigară și de la băutură? Cred că-i mulțumită cu faptul că a înzestrat-o natura cu capacitatea de-a visa, chiar dacă în cel mai des caz visele ei sunt însoțite de regrete). Și-apoi, să luăm în calcul și felul în care femeile au nevoie de atenție sporită, căci așa sunt ele, feminine și enigmatice, și e firesc să-și dorească chiar și în mod obsesiv să fie descoperite. E o glumă, desigur, că ar vrea ele într-adevăr să fie descoperite. Mai degrabă să le simtă bărbatul cu rafinament, cu fiori nebunatici pe piele sau chiar și cu palme zdravene peste fund. Depinde de capacitatea bărbatului de-a o excita. Ce treabă au toate astea cu gelozia? Una mare, aș zice. Lipsește orgasmul, lipsește încrederea, mai ales când n-ai putere să-l provoci. Femeia-i posesivă din lipsă de atenție și bărbatul e cu coaiele de mărimea mărgelelor, căci a crezut că poate să-i satisfacă setea de atenție prin dulcegării de tot felul. Femeia trebuie tratată ca atare, cu caracter de bărbat. E foarte important ca bărbatul să aibă cuvânt în casă, dar să fie cuvânt înțelept și nicidecum bolboroseli dictate la beție. De aici și deducția faptului că un bărbat trebuie să aibă personalitate. Același lucru e valabil și pentru femeie, căci dacă ar avea personalitate, n-ar cerși atenție ca nebuna care e udă leoară până la os de atâta ploaie și tot se plânge cu nu-i dă Dumnezeu ploaie.
Să urci pe scara ta!


Pătrunde în inimile oamenilor, nu ca un șobolan, ci ca o privighetoare. Dăruiește-le senzația zborului celor care poate de mult timp rătăcesc prin catacombe. Oare nu-i frumos să legi destine de nemărginita cădere în lumea cunoașterii? Te ridici și cauți propriile urme, când de fapt zborul nu lasă urme. Și ca să te regăsești, e nevoie să urci mai sus de înălțimea de la care ai căzut. Firească cădere, nu-i așa? De ce n-ai urca într-atât de firesc ca prima oară? Nu iubești repetiția sau entuziasmul nu mai e același? Dar oare propria fericire nu e motiv să urci mai sus și mai sus? Și-apoi, de ce urci pe scara imaginației altor oameni? De ce nu urci pe scara propriei imaginații? Chiar crezi că e posibil a urca pe mai multe scări concomitent? Doar tu ești responsabil de propria cădere, nu uita! Iar pentru asta e important să urci pe scara ta!!!
Adu-ți aminte!


Într-un ungher de suflet vei găsi vise de mult timp uitate. Șterge-le de praf și ia-le în palme. Strânge-le la piept cu sfințenie. S-ar putea să nu le mai ai. Nu te neliniști. Snobii n-au nevoie de vise.Dar dacă nu ești un snob, dacă mai crezi că poți fi un om de valoare, ascultă-ți interiorul, care ascunde amintiri încă din primele zile ale nașterii, și încearcă să înțelegi a câta oară te-ai născut într-o singură viață. Nu te teme de moarte, căci e trecătoare. Te va aștepta o altă viață, mult mai frumoasă, nu în ceruri, ci pe pământ, printre oameni. Desigur, dacă nu-i vorba de o moarte biologică. Altminteri, vei trăi nu în ceruri, ci pe pământ, în sufletele oamenilor care te-au cunoscut. Iar pentru a fi cunoscut de oameni, cunoaște-ți visele de mult timp uitate.Și, nu uita! Până și diamantele strălucesc, dar numai dacă nu le lași într-un ungher de suflet prăfuite.
Sunt bărbat


E foarte greu a fi bărbat, nu din cei care aleargă după o sută de fuste, în speranța că măcar una să aibă la adăpost un locușor umed și plăcut. Când zic bărbat, mă refer întâi de toate la responsabilitate, la statutul social, la întemeierea unei familii și nu în ultimul rând la propria fericire.Multă tăcere pe chip și cât mai multă chibzuială. Orice pas trebuie să aibă însemnătate. Dați-mi un revolver! Mi-aș împușca orgoliul cu gloanțe de compătimire. Sunt bărbat!
Fiori pe pielea ta, iubito!


Fiori pe pielea ta, iubito! Fiori de așteptare și sărut. Și, să fi vrut să plec în depărtare, te-aș fi luat pe aripi de sărut. Și, de-aș fi vrut... în depărtare... să fii licoare de-așteptări și să te beau dintr-o chemare, asemeni soarelui băut de zări. Fiori pe tâmple și pe buze, și mă apropii de tăcerea ta, și așteptări sinistre și confuze... stop! Am obosit de-atâta romantism. Vreau să adorm și să-mi împlinesc somnul. Să ne-o tragem când o fi somnul mai dulce - ca doi lunatici care au hotărât pe linii de tensiune înaltă să urce. Scurtcircuit și degajare totală. Așa-i în lumea noastră, de vrei să mă simți și de mi se scoală. Degajare totală...Săruturi pe pielea ta, iubito! De parcă universul e înghițit de-o rază de lumină Eu - univers, tu - lumină. ♡
Ador săruturile cu o singură persoană


Ador săruturile cu o singură persoană. Pe timpuri era altfel, să caut senzații noi în buze diferite, sărutând uneori și patru fete pe zi. Ce pot să vă spun? Acum nu e ca mai înainte... o singură persoană pe care o sărut în mii de feluri. Sărutul pe alee... îi furasem primul sărut. Sărutul în troleibuz. Sărutul pe scara blocului unde locuia. Sărutul în pielea goală, în dormitorul ei. Sărutul în duș și sărutul în timp ce patinam prima oară. Când i-am furat primul sărut a fost pur și simplu un șoc pentru ambii. O atingere ușoară de buze era să-mi trezească senzația de răcoare, de Antarctida, apoi să mă facă să simt că mă topesc asemeni unui fulg de nea din palma unei copilițe care își colindă buneii de sărbători. A fost un sărut pe care l-am simțit doar o singură dată timp de un an. Trecuse anul ca clipa și viața ne-a unit printr-un alt sărut, la fel de enigmatic ca primul ei sărut. În troleibuz sărutul e un pic jenant, dar numai până în momentul în care era să uităm de lume. Puteam să-i înghit trăirile în dorința de-a o simți mai tare și mai tare, și parcă îmi doream, totuși, s-o feresc de ochii lumii. Lumea ei și a mea merită o cu totul altă intimitate. Urmase sărutul din scara blocului locativ în care locuia. M-a amuzat întrebarea unui copil, care aștepta un răspuns de la mama lui. „Mamă, de ce acest nene stă aici?”;„Nenea o iubește pe tanti. Hai, să mergem”. Uite că acel sărut m-a făcut să mă simt în pielea unui adevărat nene nerușinat. Și, într-o zi, nenea acesta era să-și sărute iubita în pielea goală, sub plapuma ei. E nemaipomenit, când simți și sufletul gol de griji, dar parcă într-o bucurie de copil care poate atinge senzații nemărginite, când orice atingere e o amintire frumoasă din copilărie... dăruindu-i parcă trecutul meu mai puțin prin vorbe și mai mult prin atingeri. Am avut o copilărie grozavă și tocmai grozav era și sărutul. În duș sărutul era să fie mult mai pasional, când apa curgea prin noi și ne unea cu energiile pământului. Puteam vedea în mintea mea tot ce-mi doresc, să cunosc lumea prin sărut, să cuprind toate misterele printr-o singură atingere, uneori încordată de plăceri și alteori ușoară, de parcă era vântul care zboară prin pașii grăbiți ai unor rinoceri... În timp ce patinam sărutul ne-a înălțat deasupra cerului și parcă era gata-gata să cad, dar mă ținea de mână iubirea și totul era fantastic în jur. M-am înălțat cu propriile trăiri deasupra inimii, într-o dimensiune în care și melcii ar dansa vals cu fluturii. Eram un melc și era un fluture…
Gândindu-mă la iubita mea


M-am îndrăgostit și nu mai am chef de nimic. E o plăcere apăsătoare între abdomen și piept. Nici nu-mi doresc să spun prea multe lucruri despre această stare. Vreau s-o văd. De ce tocmai eu? De ce m-a lovit dragostea într-un moment atât de neașteptat, dimineața... stând în pat și dorind să fie lângă mine. Nu pot nimic să fac. Abia de mai pot scrie fără a mă gândi la ceva anume. Vreau s-o simt precum simt și respirația de acum. Să vibreze prezența ei în felul în care vibrează dorința de-a o vedea. Era cât pe ce să-i scriu numele, dar nu-i cu putință s-o fac. Dragostea noastră poate exista doar cu condiția că ea va rămâne sub anonimat. Și nu-i vorba de faptul că ar fi o dragoste condiționată, căci ne iubim necondiționat. Doar că nu vreau să merg dincolo de unica condiție a iubirii noastre, să nu-i divulg identitatea.E fantastică. Nici măcar nu trebuie să închid ochii pentru a mă bucura de prezența ei din gândurile mele. Iar era să-i scriu numele... Mă gândesc acum la numele ei și poate că în mod telepatic s-a transmis acest nume în mintea cititorului. Să presupunem că știi despre cine scriu. Ia zi-mi! Oare-s demn de iubire din partea unei ființe atât de gingașe? Atingerile ei angelice și dorința-i nemărginită de-a se plimba în lumea mea... atingându-mi pieptul, abdomenul, penisul. Să-l excite cu mâna ei ușoară și să nu-i ajungă o milisecundă pentru a mă aduce la orgasm. Tremur și acum, în momentul în care scriu...Se aude o voce care plânge la etajul de sus. Din ce în ce mai tare plânge și poate că e și lovită de bărbatul ei. Des se aud scene de gelozie și scandaluri, de parcă ea s-a angajat în rolul de servitoare prin semnarea actului conjugal. Știu că e o femeie frumoasă și sensibilă, dar și el e doctor, născut într-un fel să aibă principii. Încă mai plânge. Nu pot cu nimic s-o ajut, dar pot să mă ajut pe mine și pe iubita mea, să nu fim posesivi. Iubirea e dincolo de posesiune și... a lovit-o. Aud cum continuă s-o lovească și nu mai știu ce să fac. Lovește cu pumnii în podea și plânge. Spală podeaua cu lacrimi de servitoare. Poate că am exagerat în acest moment, totuși nu mi-aș dori o femeie care să nu pună preț pe trăirile ei. Ador să simt că-i reciprocitate în toate sensurile. Abia aștept să ne vedem deseară și s-o îmbrățișez, să-i sărut fruntea și obrăjorii, și să ne povestim unul altuia impresiile despre timpul petrecut la distanță.
În duș și sub plapuma ta


Moleșeala asta n-o pot înțelege nicidecum. Mi-a furat și mințile, și inima, și sufletul... și parcă stăteam de veghe asupra propriilor trăiri, dar se pare că farmecul ei a fost mult mai puternic decât capacitățile mele cognitive. Am lins-o în timp ce făceam duș în pielea goală. Să spun că a fost grozav? Băga-mi-aș pula... voiam să mor în acea clipă, de-atâta plăcere, și trăiri, și extaz... doar că firea ei inocentă căuta săruturi pe gât, pe tâmple. Să-i mușc părul și să sug apă din părul ei umed, și să-i penetrez vaginul, știind că e încă virgină. Abia de intră un deget și mi se alătură și buzele... mă fut cu tot cu suflet de pulsiuni care trec prin pula sculată și n-am cum să i-o vâr... doar să o ling până la convulsii în care să cad mort de oboseală. Să cadă și ea lângă mine și să zâmbim unul altuia, căci am făcut-o și pe asta. Ne-am iubit sub apa dușului și ea tot a rămas virgină. Ce mult o iubesc, căci orice oboseală cu dânsa îmi dă energii pe care nu le-am mai avut vreodată. E doar liniștea și plăcerea de-a ne ghemui umezi sub aceeași plapumă, și să ne-o tragem spre dimineață, dar fără a o dezvirgina. Nu mai știu ce se întâmplă cu mine. Mi-a furat arta de-a cuceri și mi-a dăruit iubire. P.S. Sub plapumă atingerile au magia atmosferei de sărbătoare, când orice respirație dăruiește ceva... căldură. Și dacă e vreo stare apăsătoare care să-mi fure gândurile, tu vei ști cum să te apropii cu atingeri ușoare, sărutându-mi sufletul cu îmbrățișări și cu buzele-ți sărutându-mi buzele... tresare dorința de-a mă furișa spre plăceri halucinante și pline de splendoare. Beatitudine lovită de bătăi de inimă într-atât de tare, încât mă arde fericirea pe dinăuntru și mă topesc în așteptări de-a ne adânci mai tare și mai tare într-o lume în care nu există decât prezența mea și a ta... și, tu în mine floare de iubire, dezvirginându-mi toate aventurile într-o inocentă trăire, sub plapuma ta.
În inima ta


Sunt păianjenul din inima ta. Simți cum îmi țes pânza din bătăile inimii tale? Zici că nu mai poți de-atâtea exaltări și trăiri imaginare? Ai fi vrut să fiu lângă tine, în realitate? Să-ți ating tâmplele cu săruturi? Nu e bine… Tu meriți mai mult, să curgă pe tine așteptări de vânturi care dor în respirația timpului ce are să treacă  ca o căprioară prin ochii vânătorului. Chiar vrei să fii prada trăirilor mele? Oprește-te. Nu-ți mai permit să citești, dacă nu știi să te dedici întru totul. Și, nu uita! Sunt păianjenul din inima ta.De-ai ști cât de real sunt și cât de bine aș putea să mă joc cu trăirile tale. Te implor!  Încetează să crezi că aș putea să-ți aparțin, să-ți ling creierii cu metafore, recitându-ți poezii erotice și atingându-ți sânii. Să-mi reproșezi că vrei dragoste? Chiar crezi că ai putea trăi intensitatea clipei, ce are să curgă prin tine ca ceara topită de pe lumânări romantice... să fim ca doi îndrăgostiți care și-au dăruit unul altuia virginitatea printre petale de trandafiri. Fute-mă, dragă! Căci, vom avea timp și pentru iubiri...Mă doare capul. M-ai vrăjit fără să-mi dau seama. Nu mai știu ce să fac, căci nu-mi mai găsesc locul. Cum ai putut? De ce tocmai pe mine? Da, tu, cea care citești acum. Să știi că ești fantastic de drăguță și era cât pe ce să-mi doresc să fiu cu tine. Dar, nu! N-o să împart durerile de cap cu tine…Ha, ha! Aiurim? Pe bune? De ce ne-am consumat atât de repede? De parcă întreaga noastră iubire a fost ca un sunet de venire a trenului în gară. N-am rămas nici eu cu tine și nici tu cu mine. Ne-am legat dragostea de șine, înaintea trenului - și am urcat ambii în același vagon. Dar pentru ce? Pentru că trăim și iubim prin durere, asemeni spicelor dintr-un amurg de vară secerat… asemeni pământului arat într-un târziu de toamnă. Mâncăm pâine caldă, dar numai pentru că trenul s-a defectat în stație.Sunt supărat, nu pe tine, ci pe mine. Cum să nu mă supăr, când știu că te-am lăsat în inima mea atât de ușor, ca pe un fulg de nea care are să se topească și să curgă prin vene, să-mi pulseze trăirile până la degetul mic de la picior. Era să ating orgasmul doar gândindu-mă la tine. E miraculos efectul tău asupra mea și poate că mi-aș dori să te îmbrățișez, dacă n-ai fi deja topită în mine…După atâtea reproșuri și încercări de-a te iubi - ți-o spun ultima oară! Te vreau ca o cascadă pe timp de vară, să ne frecăm cu sunetele apei pe la tâmple, pe subsuori, prin zonele intime… câtă căldură și câtă răcoare. Pe bâjbâite intru în tine, ca în diminețile în care dormeai lângă mine. Lunatic… ah, cum lunecă în interiorul tău… de-o dragoste să dau drumul, dar… nu. Nu vreau decât să te simt mai aproape și mai umedă – ca o cascadă ce curge pe timp de vară.
Exercițiu pentru vindecarea sufletului


Te pot ajuta, prietene! Și, primul sfat e să nu încerci a fugi de durere. Ascultă-ți interiorul. Simți că înnebunești? Ei, bine! Ești un om fericit, căci nu oricine poate să trăiască viața într-atât de intens, încât să ajungă la această stare. Iar dacă e vorba de stare, nimic nu poate fi mai simplu. Trebuie doar să înțelegi că tu ești autorul durerii din tine și nimeni altul. Doar de tine depinde felul în care vei lupta pentru libertatea spirituală.Spiritul are nevoie de condiții optime pentru desăvârșire. Desăvârșitule! Să știi că esența existenței tale e în spiritualitatea pe care o ai. Dar cum să ajungem la această spiritualitate și la echilibrul interior? Întocmai! Prin echilibrul temperaturii din tine.Hai să luăm planeta pe care locuim în calitate de organism sau celulă a unui organism, căci Terra nu naște alte Terre mai mici, dar s-ar putea ca într-o dimensiune cosmică mai mare să se producă nașteri de universuri.Așadar, tu ești un univers și celulele corpului tău sunt mii și milioane de planete și constelații. Dar nu uita! În univers sunt și nebuloase! Aceste nebuloase te consumă și ajungi la autodistrugere numai dacă nu ești suficient de șmecher pentru a beneficia din urma lor. Au și ele un efect uimitor asupra existenței tale. Ele au nevoie de căldura și energia ideală pentru a deveni stele. Ai putea acum să te concentrezi spre interiorul tău și să înțelegi care-i căldura ideală din tine? Nici măcar de somnul dulce de dimineață nu-ți amintești? Ai nevoie de somn? Poate trebuie să mănânci? Poate-ți trebuie o plimbare? Dar dacă le-ai făcut pe toate astea și încă tot te mai doare, să știi că ai șansa să devii vampir de energie. Vei simți energia altor oameni și s-ar putea să ajungi la capacitatea de a controla energia lor. Trebuie să te afli printre oameni, prietene, dar nu în calitate de vampir de energie, ci pentru a te juca cu metafora din tine. Nu lua de la oameni ceea ce le aparține! N-ai dreptul să le furi iubirea de sine și să-i otrăvești cu ceea ce te distruge. Nu zic să renunți la persoana iubită, care nu-ți mai aparține. Ea nici nu ți-a aparținut. Nimeni nu-ți aparține. Doar tu pentru tine trăiești și dacă e dat să simți energia cuiva, imaginează-ți ceva frumos în timpul în care simți această energie. Dacă te arde din interior, imaginează-ți că o săruți în timp ce ea e de gheață. Ește femeie? Sărută un bărbat! Ți-e frig? Om drag! Imaginează-ți cum arde un rug, cu sunetul lui masculin. Ești bărbat? Fură masculinitate din acele flăcări! Ești femeie? Imaginează-ți că el te atinge. Îți cade lumina pe față și te sărută încet, de parcă întreaga ta existență e ca o îmbrățișare într-un prezent intermitent. Oscilează frica și curajul prin călcâie, tremur, orgasm. E temperatura ideală a organismului tău. Păstreaz-o! Dăruiește-o celor ce sunt capabili s-o primească, nu pentru a ți-o lua, ci pentru a ți-o amplifica. Și, nu uita! Prin respirația intensă ajungi la căldură. Prin faptul că-ți oprești respirația, devii mult mai rece! Joacă-te cu respirația, de parcă ar fi un radio, alegând muzica pe care ți-o dorești.
Oameni de opiu...


7 noiembrie, 2016Țin în mână graficul de lucru al inspectorilor de pază VELMART, din iunie 2016. Din data de 14 iunie 2016 s-au concediat din proprie inițiativă 6 inspectori de pază. Eu, fiind inclus în grafic din data de 24 iunie, 2016. 22 iunie, 2016Mi-e greu. Fata de care mă îndrăgostisem timp de vreo 3 săptămâni de ieșiri prin oraș s-a întors la fostul ei prieten. Pe mine m-a adăugat în lista neagră pe facebook și pot să-i văd pozele doar de pe o pagină falsă, dar nu-i posibil să-i scriu. Tot ce am de la dânsa e poza de profil. Ea m-a pictat într-un mod inocent, în momentul în care o durea faptul că o resping. Am respins-o, deoarece treceau prin mine momentele în care făcea dragoste cu prietenul ei. Găsea de cuviință să-mi spună că se gândește la mine.Îmi amintesc ziua în care mă deplasam cu troleibuzul și s-a început momentul. Senzația de cutremur de pământ trecea prin mine. N-am rezistat. N-am putut rezista să mă gândesc că ea o face cu dânsul. Simțeam nevoia să compensez și începusem s-o excit pe-o fată de alături. Prin respirație, tăcere, sublim. I-am atins piciorul încet, hipnotizând-o printr-o frică a plăcerii. Căutam și mai multă plăcere și nu-mi permiteam să mă pătrundă frica. Doar astfel puteam s-o fac. Necunoscută și să-i ating zona intimă prin pantaloni. M-am liniștit. Nu mai puteam să continui. Sau, poate că prietenul acelei iubite a ejaculat. Am aruncat o privire spre cei care se aflau în troleibuz și încercam să-i controlez energetic. Încercam să stăpânesc spiritele, altminteri ar fi fost un dezastru. M-aș fi expus riscului de a lua o bătaie bună.Cu astfel de gânduri m-am trezit în acea dimineață. Plecasem într-un hypermarket, să-mi iau ceva să mănânc. Mă tot uitam la atâtea game de produse, dar tot nu găseam ce să mănânc. O fi și faptul că nu-mi prea permit să cumpăr ceva scump. Doar strictul necesar, să nu mor de foame. Așa că îmi luasem halva. Pâine aveam acasă. Am achitat produsul și m-am apropiat de un inspector de pază. L-am întrebat dacă mai sunt locuri vacante și mi-a spus să mă apropii de biroul de informații la administrator, să completez cererea de angajare. Așa am și făcut. Am completat acea cerere și la scurt timp s-a apropiat șeful de schimb.-          Bună ziua! Mă numesc Serghei Guțul și o să vă fac un mic instructaj în ceea ce trebuie să faceți. Aveți timp disponibil acum?Am dat din cap că am timp. Plecasem în sala a doua de comerț și răspundeam la toate întrebările pe care mi le dădea. Vorbea limba rusă. Se vedea că e om calculat, un pic prost, dar nu într-atât de prost încât să înțeleagă oricine acest fapt. L-am tot ascultat și încercam să iau cât mai multă informație. M-a întrebat dacă pot să ies de mâine la lucru și i-am zis că pot. Mi-a spus să mă prezint la 9 dimineața cu actele necesare pentru angajare, ca mai apoi să fiu trimis în alt sector pentru a mă angaja oficial. Între timp trebuia să fac în această zi vreo 6 ore de stagiu. Așa că venise un inspector de pază, în compania căruia m-a și lăsat.S-a apropiat de mine un băiat înalt, bine făcut, pe nume Valeriu Duca. M-a privit de sus în jos și respira cu aere de superioritate. Simțeam că-mi înghite interiorul și tot încerca să mă intimideze. O făcea prin energia lui. Vampir de energie!Nu m-am lăsat manipulat de acest om și făceam tot posibilul să-i înghit impulsurile.-          Ai de gând să lucrezi în mod serios la noi?-          Da.-          Iaca tu trebuia să știi cum să verifici alarmele, să știi cum se fac anulările, la ce marfă să atragi atenția, să nu se fure ceva. M-ai înțeles?A spus-o pe un ton într-atât de rece, încât simțeam nevoia să schimb subiectul. Trebuia să-l trag într-acolo unde eu eram priceput. Să-l fac să mi se supună.-          Îți place de acea fată care lucrează casier?Mă privi laconic și zâmbi într-un mod în care exprima o fericire de copil intimidat. Era rezervat și totodată stăpân pe sine. Am înțeles că într-adevăr o place.-          Ea are prieten!-          Și care-i problema?-          Nu mă bag la fete care au prieteni.I-am apreciat ingeniozitatea și am revenit la faptul că trebuia să-i spun ceea ce am însușit. S-a bucurat să vadă că prind firul repede și la scurt timp a venit șeful de schimb. I-am povestit și lui ceea ce știu, și mi-a spus că-s liber. Mi-a mai spus că mâine trebuie să fiu cu 20 de minute înainte de ora stabilită. Am dat aprobator din cap și m-am dus să-mi iau halvaua de pe masa administratorului, căci acolo o lăsasem. *23 iunie, 2016M-am trezit de la sunetul alarmei, dar nu înainte de a o amâna de vreo 3 ori. Mi-am făcut un ceai și am mâncat și halva cu pâine. Era o zi deosebită pentru mine, poate prin faptul că nu făceam nimic s-o fac deosebită pe acea zi. Mi-am zis că e un nou început și am plecat la VELMART. Am luat de acolo îndreptarea spre oficiul care se afla la Ciocana. Și, fiind la Botanica, am urcat în „rutiera” 166. Am ajuns acolo și cu greu am găsit unde să intru. M-a indignat faptul că inspectorul de pază de la intrarea de serviciu mi-a răspuns într-un mod în care s-a arătat indignat.-          Unde? Pentru angajare? La 11:00.-          Bine.M-am uitat la oră și aveam de așteptat vreo 45 de minute. Am găsit o curte în care să admir norii scăldați în lumină și singurătate. Și, contemplam în sinea mea tăcerea acestei lumi.Mă mai uitam la furnici și mi se părea că-s într-atât de mare, apoi priveam spre clădiri și simțeam că-s atât de mic. Așa că eram în acel moment în felul în care priveam lucrurile. Mă mai uitam la oră, nu o dată, ci de vreo 3 ori. Prima oară mă uitam pentru că trebuie să mă uit. A doua oară mă uitam pentru că îmi dădeam seama că încă nu știu cât e ora. A treia oară mă concentram să mă uit la oră, nu într-un mod mecanic, ci pentru a mă orienta în timp. Așa au trecut cele 40 de minute și restul minutelor era să le aștept la ușa intrării de serviciu. Am intrat și mă îndreptasem spre oficiu. Era o doamnă de vreo 43 de ani. Parcă fericită că lucrează și parcă obosită de lucru. Avea un zâmbet obosit și o privire sentimentală. Îmi dădea de înțeles că la ei e „bine”.A urmat procedura de angajare, ea completând niște documente și eu citind contractul de muncă. M-am încăpățânat să citesc tot acel tumult de foi și le-am citit pe toate. Am semnat contractul. Mi-am luat cheia electronică, dar nu înainte de a-mi spune respectiva doamnă cuvântul „felicitări”.-          Pentru ce?-          Păi, în buletin scrie că e ziua ta de naștere. Azi împlinești 24 de ani.-          Ah, da! Mulțumesc!I-am zâmbit și mi-am amintit că într-adevăr era ziua mea de naștere. Am ieșit de acolo și la scurt timp am fost sunat de sora mea. M-a invitat la dânsa, să iau un tort și în mod simbolic să sărbătorim. M-am îndreptat spre Buiucani și am coborât la stație. Am luat un tort micuț „Kievskii” de la rețeaua de supermarkete „Linela” și am urcat pe scări la etajul 10, să sărbătoresc cu sora și cu nepoțelul de 10 luni. *24 iunie, 2016Gătit la patru ace, călcându-mi hainele de cu seară, de parcă eram un mire căruia îi lipsea buchetul din piept. Nu știu ce m-a apucat să mă duc în asemenea mod la lucru. În fine, m-am dus și eram acolo cu 20 de minute înainte de a se face ora 8:00. Am intrat în biroul șefului de schimb. Ne-a explicat ce și cum să facem, și noi am dat din cap că știm totul, fiindcă așa se întâmplă când nu știm nimic. Lipsit de experiență și cu rație în mână. Am luat și dispozitivul cu care era să verific pe oameni, în cazul în care a sunat alarma. Am mai luat și cartela cu care trebuia să fac anulările casierilor și m-am dus spre postul șase, în sala întâi de comerț.Eram fericit. Atâta lume frumoasă în jur și eu pot să-i admir. A fi inspector de pază nu-i ceva de rutină, ci e un post de lucru demn de respect. Mergeam din stânga în dreapta de parcă defilam pe un podium. Eram militant. Îmi făceam armata în rolul de inspector de pază, căci în alt mod nu era să fac armata, fiindcă eram inapt pentru așa ceva. Avusem pe 30 marti 2006 operație la rinichi și mi s-a scos un chist de acolo. Rinichiul e la loc și funcționează. Prea multe detalii, dar v-am spus-o și pe asta, să nu apară întrebări.Mă tot plimbam pe acolo și între timp s-a apropiat o bătrânică de mine.-          Ești foarte frumos, băiete!-          Mulțumesc!M-a admirat câteva minute și căuta să intre în discuție. Vedeam pe chipul ei o expresie întâlnită la actrițe. Am admirat-o și eu, și încercam să-i ghicesc trăsăturile feței de pe timpul când era adolescentă. Ah, m-aș fi îndrăgostit probabil! De ce nu se apropie și fete mai tinere de mine?N-a fost cu putință să rămân mult timp în fața acelei doamne, fiindcă trebuia să-mi fac lucrul. Strigase o fată care lucra la casă. Trebuia să fac o anulare. Mi-am cerut scuze de la acea splendidă doamnă și m-am retras.Au trecut vreo 4 ore și era în jur de ora 12:00. Am luat masa într-un interval de 20 de minute și ne-am schimbat cu posturile. Eram deja în sala a doua, la postul 7.Pe acolo trecea mai puțină lume și părea totul monoton. Îmi doream dinamism și unicul lucru pe care-l puteam face era să intru în lumea mea de vise și trăiri. Ah, iubirile vieții mele! Durerea de picioare și dorința de-a sta întins în pat, să fac dragoste cu perna. Iubită pernă,  mult îmi doresc să te îmbrățișez. Dar, nu! Mai am de stat încă 10 ore în picioare. Așa am petrecut ziua, împingând cărucioarele din hypermarket și aranjându-le într-un mod cât mai simetric posibil. Voiam perfecțiune, indiferent de locul unde lucram.După ce am ajuns acasă în jurul orei 23:30, eram bucuros să fac un duș și să adorm buștean. Așa am și făcut.*25 iunie, 2016În ziua aceasta mai mult am dormit. Era și de așteptat, după atâtea ore de ieri, stând în picioare. Mai intrasem pe facebook și trimeteam invitație de prietenie fetelor care trăiesc într-un cartier cu mine. Nu mai aveam chef să plec prin alte sectoare, mai ales că mă dureau picioarele. Așa a trecut ziua, fără să ies cu vreo fată... 26 iunie, 2016Era trecut de ora 14:00 și mă aflam la postul 7. Aveam o stare de spirit liniștită și pe neprins de veste a trecut prin mine ceva ce poate fi simțit când admiri aureola. N-am înțeles ce-a fost și nu știu de unde-i verdele acesta frumos din mine. Un verde halucinant și plin de mister. Un verde amestecat cu lumină și întuneric.Se liniștise starea mea de spirit, dar nu pe mult timp. Fata care trecuse pe la spatele meu s-a întors și era la casă. Era și iubitul ei, obosit să alerge după dânsa. M-a amuzat acest fapt și începusem să zâmbesc. Fata m-a observat și a început și ea să zâmbească. Prietenul ei avea privirea orientată spre pământ și mi-am permis s-o mai privesc pe acea fată, dar nu zâmbind, ci încercând să fiu serios. Am rezistat 2 secunde și iar am zâmbit. Ea a făcut același lucru.Trecuse vreo jumătate de oră și iar o văzusem pe acea fată, stând în rând la casă, dar nu mai era iubitul ei alături de dânsa. Era singură . Ne-am privit cu aceeași ardoare și tot încercam să fiu serios.A ieșit fata din hypermarket și m-a lăsat într-o stare de confuzie. Nu știam ce-i cu mine. Aș fi alergat din urma ei, dar nu era cu putință. Nu puteam părăsi postul de lucru și nici să intru în discuție cu dânsa. M-am resemnat că dragostea durează o clipă și peste 3 ore iar a apărut acea fată. S-a apropiat de mine și a citit de pe ecuson numele meu.-          Hm! Ion Zubco? Am impresia că te cunosc de undeva.-          De unde?-          Veneam ieri de la mare și am accesat facebook-ul. Era cerere de prietenie de la tine.-          Ai acceptat?-          Nu.-          De ce?-          Îmi arăta că ai atins limita de prieteni.-          Ah, da!Felul în care-i vorbeam era cu totul caraghios. Ea era în dreapta mea, iar eu o priveam cu coada ochiului, să nu-și dea seama cei care supraveghează la cămeri că aș vorbi cu un cumpărător. I-am spus în șoaptă să-mi scrie și eu voi face tot posibilul ca ea să ajungă în lista mea de prieteni. Altă discuție n-a fost. Doar atât. Ea plecând și eu savurând starea de zbucium și bătăi de inimă, de parcă aș savura din energia unei aureole. * 27 iunie, 2016Discutam noapte de noapte cu Arina. Măcar o oră înainte de somn. Era o discuție prin mesaje, pe facebook. Am aflat că-i plac câinii și că are puțini prieteni. Și în ziua aceasta am discutat puțin, după ce venisem de la lucru. Apoi m-am culcat să dorm vreo oră, fiindcă trebuia să mă trezesc la 2:00 de noapte și la 3:00 să fiu la Unic. De acolo trebuia să plec la Vaslui, să-mi iau buletinul românesc și să depun actele pentru pașaport.M-am pornit pe jos de la McDonald's de la Botanica spre Unic. Nu mi-aș fi permis să dau pe taxi a patra parte din suma pe care o făceam stând în picioare o zi. Totul era perfect, în afară de pantofii noi, care-i cumpărasem cu 2 zile în urmă. Au ajuns să mă roadă până la os. Și, în afară de faptul că trebuia să găsesc un xeros la 2 de noapte. Am trecut pe la vreo 2 stații de alimentare și abia la a 3-a stație am găsit ce căutam. Așa că am plecat cu inima împăcată spre Unic. Am urcat în mașină și așteptam momentul plecării. Am ajuns și la Vaslui în jurul orei 5:00. Ne-am înscris în lista pentru pașapoarte și am plecat să iau buletinul din altă parte. Nu eram singur. Aveam în compania mea un domn care trecea prin aceeași procedură.Ne-am înervat noi în rând vreo oră și eram agitați de faptul că o să pierdem rândul la pașaport. Când trebuia să-și ia buletinul acel domn, a fost anunțat că nu e cu putință să fie găsit. De data aceasta chiar îmi venea să turb. El era mai îngăduitor, chiar dacă simțeam că amuș o să-și piardă cunoștința. S-a găsit într-un final buletinul și mi-au dat și mie actul mult așteptat. Am ajuns și la secția de pașapoarte, și dacă era să întârziem cu 2 minute, nu mai era să avem norocul de-a da documentele la pașaport în aceeași zi. Am fost din puținii norocoși care le-au reușit pe toate.Ne-a ajuns rândul și am intrat în secție. Ni s-a dat o foaie în care eram programați la ora 12:00. Trebuia să mai așteptăm vreo două ore. Am așteptat și acele două ore și după aceea ne-au pozat pentru pașaport. Mi-am luat de-o grijă și am ieșit afară, și mare mi-a fost mirarea să văd că plouă. N-am putut sta locului și m-am dus sub un copac. Mai făcusem cunoștință cu alți oameni și nu în ultimul rând cu o fată. Mă tot uitam la fetele din Vaslui, dar tot mi se păreau mai frumoase moldovencele noastre. Nu știu în ce mod am ajuns să vorbesc cu acea moldoveancă. Ah, da. Ea trebuia să meargă cu noi acasă, fiindcă s-a reținut din cauza pașaportului.În drum spre casă m-am certat cu acea fată și m-a făcut idiot și în tot felul. I-am justificat comportamentul prin faptul că într-adevăr m-am comportat urât. În fine, n-am vrut să mă simt inferior felului ei de a fi.*1 iulie, 2016M-am trezit cu gândul că trebuie să mă văd cu Arina. Vorbisem aseară despre faptul că ne-am putea duce la un frigărui în doi. Ea a acceptat. Așa că la ora 9:00 trebuia să ne vedem. Am ajuns cu 10 minute înainte de timp și ea deja era acolo. Mi-a spus că mă așteaptă de mai bine de 20 de minute. Era pentru prima oară când ies cu o fată și ea vine înaintea mea. Am apreciat mult acest gest și ne-am dus încet spre marginea orașului, vreun kilometru de mers pe jos. Pe drum am mai trecut prin supermarket și am luat pâine și farfurii de unică folosință. Ne-am mai uitat la felii de tort „Napoleon”, dar nu ne-a plăcut deservirea domnișoarei casier și am ieșit din acel magazin.Am ajuns noi la „Vasimiorkă”, ceea ce ar însemna cifra opt în română. Carne era, apă și șervețele erau, dar nu era un grătar. Am căutat vreo sârmă, dar n-a fost cu putință să găsesc. Așa că am avut noroc de niște cărămizi roșii, pe care am și copt cârnăciorii. I-am scăpat prin cenușă și zău că erau gustoși, dacă nu te-ai fi uitat la dânșii. Am îmbrățișat-o pe biata fată și căutam s-o sărut. Ea de 16 ani și eu de 24. Pefect! Bine că legea permite de la 16, numai în cazul în care e de acord comun și n-o amăgesc să se căsătorească cu mine.De sărutat am sărutat-o, dar mai mult de atât n-a fost cu putință. Chiar dacă am așezat pătura în tufar și dorind nebunește s-o pătrund... nimic! N-am putut merge peste voința fetei și m-am calmat. M-am mai supărat un pic, dar mi-a trecut. Am luat pătura din tufar și ne-am așezat la iarbă verde la soare, să nu ne mănânce țânțarii. Am mâncat acei cârnăciori și ne-am pornit spre casă.Tot în ziua aceea ea a făcut ce-a avut de făcut și ne-am văzut în jurul orei 16:00. Ne-am dus în camera în care stăteam la gazdă. Am dezbrăcat-o și stătea goală întinsă pe mine. Mă excita nebunește, dar n-a fost să fie. Nu voia să mergem mai departe din prima zi. I-am respectat dorința și după un joc de atingeri am plecat s-o conduc la dânsa acasă, vreo 5 minute de mers pe jos.Lucrasem în data de 29 și 30 iunie, și mi s-a părut obositor să știu că trebuie să lucrez încă patru zile la rând, după ziua aceasta de odihnă.*6 iulie, 2016În ziua aceasta era să mă odihnesc din nou. Arina era plecată din capitală și nu aveam posibilitatea s-o văd. Am fost la clădirea unde-i Moldtelecomul și am adăugat-o pe Arina în numere favorite. Era să vobesc gratis cu dânsa. Ore în șir de discuții. Doar că aflasem de faptul că Arina a ajuns la spital. A bătut-o cineva  în timp ce mergea pe stradă și a ajuns cu coasta ruptă. Nu-mi găseam locul. Îmi doream s-o văd, să fiu alături de dânsa, dar nu era cu putință. Puteam doar să-i aud vocea și să mă bucur că nu s-a întâmplat ceva mult mai grav. 6 iulie-19 august, 2016Nu țin minte multe detalii din această perioadă. Știu doar că vorbeam ore în șir de pe telefon și până și tăcerea izvora plăcut prin noi. A fost o perioadă în care s-a oprit timpul. Am avut și ore plăcute de dragoste, și plimbări, și tot ce poate fi mai frumos într-o relație. Era totul perfect, în afară de faptul că uneori devenea rece, gândindu-se la fostul ei prieten. Și, straniu era că el o suna în timp ce noi făceam dragoste. Simțea asta și îl măcina gândul că iubirea vieții lui ar putea să aparțină și altcuiva.În data de 15 august lucrasem ultima zi în calitate de inspector de pază. Fusese între timp și ziua ei de naștere. Îi dăruisem o carte: „Memoriile unei gheișe” –de Arthur Golden. Știu că umblasem într-o zi prin vreo 6 librării și căutam cartea „Fără ideal”- de Henryk Sienkiewicz, dar n-a fost cu putință s-o găsesc. Mai știu că la început de iulie am ieșit cu Anastasia, o fată frumoasă venită din Belgia. O sărutasem în acea seară, dar n-a fost să fie mai mult. O sărutasem și pe Aura, căci o întâlnisem într-o dimineață în timp ce mă îndreptam spre casă, după 24 de ore lucrate. Am fost cu Aura în blocul în care lucra și m-am aprins. Am avut o dorință de moment, dar n-am mers prea departe. N-aveam regrete pentru toate astea, fiindcă n-am ajuns să am cu Arina ceva serios. Între timp am mers mult mai departe și am dorit să pun baza unei relații. I-am fost fidel din ziua în care mi s-a dăruit. N-am mai sărutat de atunci vreo fată. Nu mi-aș fi permis, din momentul în care am pătruns în sensibilitatea ei. Ba chiar și când mă deplasam cu troleibuzul mă străduiam să nu mă excit din cauza vreunei fete.Mi-am permis în sfârșit să plec acasă la părinți și pe 19 august i-am dedicat o poezie: Phoenix Nu există muzică în lumeSă descrie starea mea de-acum.Cum să scriu despre perfecţiune?Tu - ecou de univers. Eu - scrum. Cum să-ţi spun că eşti în mine ploaie,Eşti în mine vânt de primăvară,Soare şi văzduh. Şi eu - şiroaie.Şerpuiesc trăirile-n vioară. Vânt de dor. Eu vânător. Tu - muză.Muzica din tine mă învie.Te-am vânat şi îmi eşti călăuză,Şi vioara cântă-n agonie. Din clipa în care am început să-i dedic poezii, totul a început să se ruineze. *19 august - 5 octombrie, 2016Nu știu ce-a fost nici în această perioadă. Îmi aduc aminte doar de Școala de la Iași. Durase în perioada de 16-18 septembrie. Nu vreau să comentez despre cele întâmplate acolo, fiindcă sunt epuizat. Simt că nu mai pot scrie. Cineva îmi interzice să fac acest lucru. Începusem să scriu dimineață tot ce-am scris până acum și uite că am ajuns să petrec seara în neputința de-a mai face ceva. Depun ultimele puteri pentru a-mi bea ceaiul și simt că trebuie să tac. Pot doar să public poezia pe care i-am adresat-o în data de 5 octombrie: În clipa despărțirii Nostalgic somn, nostalgică trăireȘi ea în mine – șoaptă de iubire.Și, șoapta ei în mine mai apasă,Și mi se pare clipa dureroasă. Ah, tu, durere! Tu, fior de viață,De ce te-agăți de clopote de gheață?Nu vezi că ele sună calm și rece,Și se dărâmă de pe zi ce trece?! Ah, ochi secați de-atâtea lacrimi curseȘi așteptări din anotimpuri scurse.Așa o fi, să dau tribut iubiriiTot ce mi-e drag și clipa despărțirii. Și, mă întreb de n-o fi otomanăVirtutea, care-n mine e orfană.Căci, nu aspir decât la supradozăDe gânduri inspirate din Spinoza. Și, resemnat mi-e plânsul – care știe,Că ea rămâne-n mine armonie. Apoi a urmat poezia din 6 octombrie: Început Îmi iau cuvintele-napoi,Nu te-am iubit și-mi pare bineCă n-am simțit decât suspineȘi chin amarnic la nevoi. Nu-s trădător, căci n-am știutCe zace-n lumea ta frivolă.Ai fost pe-o clipă-a mea busolăȘi m-ai lăsat în lacrimi mut. M-am înecat în absolutȘi, da! Mi-e greu să mai trăiesc,Căci nu credeam că te iubesc,Dar te iubesc ca la-nceput. A urmat poezia din 10 octombrie: Din sine Leagă-mi aripile, singurătate!Să nu ajung blestem peste suspineȘi să n-ai chef de act de caritate,Când te-oi ruga să mă dezlegi de sine. Șoptească clipa anului ce vine,Că viața-n sinea ei nu e de vină,În lanț de fier, avântul să-mi alineȘi să plătesc tribut pentru rugină. Or' las în voia sorții tot ce-i bineȘi tot ce-i rău voi dezmembra din soartă,Căci mă înghite plânsul care,-n sine,E compatibil cu privirea moartă. 12 octombrieTiptil, în ochii tăi Iubito, adu-mi lumânarea,Să te achipui la lumina ei...Ah, caldă-ți este răsuflareaȘi hoinăresc tiptil în ochii tăi. E suferință și chemare,Și un fior – de-a pururi emanatDe indulgență și splendoare,Și de privirea omului chemat. Ți-ating tăcerea și mă doareSă te doresc din ce în ce mai mult,Și hoinăresc în emanare,Și îmi înghiți durerea din tumult. Ah, evantai croit din soareȘi tot frumosul înghițit de zări.Iubito, te iubesc mai tareȘi te respir din gânduri și chemări. 19 octombrieȘi, să te caut Pot doar să zac în sinea mea.Ah, tu, frumoasă și măreață.Și, te-aș iubi cum nimeneaN-ar îndrăzni să simtă viața. Tu, vârf de Everest sub soareȘi anotimp scăldat în mare,Și cer senin, și crizantemă,Și șoaptă dulce de poemă. Pot doar să simt cum te doresc,Să simt mai pot cum te apropii.Și, ah! Să știi, înnebunesc!În sinea lor tremură plopii. Și, părul tău, sărutul tău.Te-aș înghiți precum înghiteOceanul dulcile ispiteCu marinari și aur, zău! Și-apoi în marinar să-mi fieDestinul demn de pribegie.Să fii comoara înghițităDe un vârtej cumplit de mare Și să te caut. Amorțită,Să sari în brațele-mi de zare. 19 octombrie:Distinsă Fluturi pe carosabil,Oprire interzisă,Avânt indubitabilȘi lacrimă distinsă. De când o fi cuprinsăNatura de parbrizuri?Pe genele-i de insăZac flamele de izuri. Oprire interzisă! 22 octombrie:În gânduri Cad frunzele pe sufletul de toamnă,E umed frigul, ea nu mai apare.Aievea galben-auriu mă-ndeamnăSă cred că însăși toamna e un soare. Dar, ah! Ce soare rece și ce umbre,Încât de nu le vezi, le poți percepePrin pasul legănat de vise sumbreȘi prin tăcerea care bate-n stepe. Ah, vânt arid în coamele de iepe,Ce trec galop în sinea mea și-n riduri.Și, o iubesc! Dar, nu o pot percepeDecât în gând sălășluit de ziduri. 23 octombrie:Nirvana De mână cu Satana,Mugind eternitate;E tencuită vanaCu sânge închegat. În unison – nirvana! Suspine strangulateDe dor imaculat. 29 octombrie:Lup de stepă Cine, naibii, să mă creadăCă vreau carne de femeie?Să îmi cadă-n braţe pradăŞi să fie-n mine zeie. Ah, privirea-i de scânteieŞi pupile înecateÎn nesaţ de epopeeŞi în doruri devorate. Strangulez în mine toateZilele cu lună plinăŞi tăcerea mă domină,Şi nu ştiu dacă se poate Să o cern din colţi de moarte. 3 noiembrie:Discrepanță Flămând de tine și de tot,Tortură inimii răzlețe.Le țin ca pe un antidotPe amintirile mărețe. Mă duc la vale și tresarDe libertatea năucirii.Și, vântul flutură nectar –Amar din dulcele iubirii. Ah! Fluturi amețiți de cerȘi-n anotimpuri cern speranțe,Să fii flămândă de mister,Mister să fiu în discrepanțe. 4 noiembrie:Trădare Ea demult m-a dat uitării,M-a-ngropat în frunze de toamnă.Trist e glasul disperării,Căci un altul o îndeamnă. O dezmiardă și-o alintă,Și îi spune c-o iubește.Simt că mi-e aripa frântă,Ea în mine putrezește. Resemnat, în prag de doliuȘi murdar de-atâta soare,Încât vreau doar un fotoliu,Să fumez în el trădare. 5 noiembrie:Libertate Oferă libertate femeii,E unica condiție spre dragostea nemărginită!Să nu se simtă aparent iubită,Ci să iubească în felul în careSoarele luminează fără de hotare. Umbrele își au și ele rolul în astă lume,Să nu ne ardă așteptările, menite să ne curme...Și, chiar nu mai contează de ești umbră sau de ești soare,Căci viața e premergătoare. Ne completăm unul pe altulCu înaltul trăirilor adevărate.Și, trăiască în mine bărbatulÎn felul în care femeia se bucură de libertate! Am încetat să-i scriu pe data de 31 octombrie. Ne-am văzut și ne-am dăruit unul altuia câte o îmbrățișare caldă. Am avut o săptămână plină de chin, dar din principiu nu voiam să-i scriu. Așa am întins-o până pe data de 5 noiembrie. La 22:17 i-am trimis un mesaj: „Salut! Pot să te sun?” Am încercat s-o sun de două ori și i-am mai scris un mesaj la 22:28:„Spune-mi că totul s-a terminat și nu te mai deranjez”.  Apoi la 22:37 i-am scris:„Am ieșit cu tine din comoditate. Ai procedat corect cu mine. Adio!”. La 22: 59 i-am scris alt mesaj: „E plăcut să mă uit la fereastra ta. Asta mă mai ține în viață”.Uitându-mă la fereastra ei, văzusem că iese un băiat și o fată din bloc. Pe un moment mi s-a părut că acea fată e Arina. Apoi mi-am zis că ea nu poate ieși la ora asta, fiindcă cu mine nu se reținea mai târziu de ora 22:00. Mă pornisem spre casă și o văzusem pe dânsa. Ea a fost acea fată.Am privit-o îndelung, fără cuvinte. Ea învinse în această luptă. N-am mai putut de durere și am căzut la pământ. Nu-mi puteam stăpâni nervii. Mi-a zis să merg cu dânsa într-un supermarket de alături, dacă mai am ceva de spus. Am mers din urma ei în felul în care mergea prietenul ei atunci când eu eram inspector de pază. De data aceasta nu mai zâmbeam, ci îi priveam suspicios spre oamenii care mă priveau. Am înțeles atunci că iubirea vieții ei n-am fost eu, ci acel băiat care a lupta pentru dânsa. Într-atât de mult îl iubește, încât a pierdut 4 luni din viața ei pentru a mă face să nu mai pot trăi fără dânsa. Am urlat pe străzi în acea noapte. Era prea periculos să stau în casă. Am vrut s-o sun pe mama și să-mi cer iertare că nu mai pot trăi, dar am rezistat. S-a terminat toată această poveste cu un ultim mesaj pe care i l-am scris: „Îți mulțumesc, Arina! Ți-ai jucat de minune rolul”.
Relațiile și durerea


Durerea e de mare preț. Durerea e stimul. Dacă cedezi durerii – te vei autodistruge, iar dacă îți vei controla durerea – vei avea puterea să-ți controlezi viitorul.Un mare val de durere vine din partea persoanei iubite, în momentul în care sesizăm că ne-am îndrăgostit. E ceva normal să se întâmple astfel, deoarece în asemenea mod ne sunt testate calitățile și viciile. Cel slab cedează durerii și se autodistruge, iar cel puternic luptă pentru controlul asupra durerii.În mare parte, dreptul de-a controla durerea revine bărbatului, deoarece acesta prin natura lui are menirea de-a fi puternic și stăpânitor.Femeile sunt înzestrate cu mai multă durere de la natură, în comparație cu bărbații. Tocmai de asta bărbații cad ușor în plasa femeilor.Un bărbat puternic s-ar putea să cadă în plasa unei femei, dar niciodată nu va accepta să-și trăiască destinul acolo, deoarece nu în toate cazurile durerea își are recompensa în sensibilitate și iubire creatoare.O femeie înțeleaptă va iubi într-un mod înțelept. Nu-și va lega viața de un bărbat care nu-i stăpân pe sine. Va căuta să se îndepărteze de astfel de bărbați și își va lega destinul de cel care o venerează.Realitatea femeilor în cel mai des caz este mai nemiloasă. Ele tind spre perfecțiune, dar la un moment dat bărbații cedează în mod necuviincios. Se datorează faptului că femeile au stăpânit arta de-a controla durerea. Și, anume în timpul menstruației.Dacă bărbații ar avea menstruație, poate că ar fi un echilibru dintre durerea întâlnită la bărbat și cea întâlnită la femeie. Și, desigur, în societate n-ar mai exista atâta control din partea bărbaților pentru iubitele lor.Dar să privim și altă latură a lucrurilor. Odată ce natura nu poate fi schimbată, nu ne rămâne decât să schimbăm conceptul despre natură. Bărbatul se va autodezvolta și va ajunge prin spiritualitatea lui să controleze atât propria durere, cât și durerea celei pe care o iubește.Bărbatul care nu va putea controla durerea femeii, va căuta modalități s-o facă ferecită, s-o îndepărteze de suferințele ei naturale. Astfel de modalități sunt exprimate prin atenția acordată femeii: zâmbete, îmbrățișări, cadouri de tot felul și cele mai splendide flori.Bărbatul care va putea să-i controleze durerea, va fi un zeu atât pentru dânsa, cât și pentru alte femei.Și, o mai fi ceva. Femeile fug de durere. Așa că e mai simplu să-i dăruiești o floare. :)

Generat în 0.257 secunde. Thumbnail Screenshots by Thumbshots