Gândeşte liber!

Se demolează, oameni buni! Se demolează mărturiile trecutului nostru. Oraşul în care m-am născut riscă să rămână fără suflet. La toţi le este totuna. Mai jos voi încerca să demonstrez că distrugerea patrimoniului cultural-istoric întruneşte toate componentele specifice unui atac raider.1. Patrimoniul cultural este proprietatea comună a tuturor cetăţenilor. Prin distrugere, Republica Moldova este lipsită de acesta.2. Articolul 59 din Constituţie stabileşte obligaţiunea fiecărui cetăţean de a proteja monumentele. Păcat că la noi nu este o pedeapsă minimă pentru orice încălcare a Constituţiei.3. Distrugerea oricărui monument se face prin scheme de corupţie, inclusiv în justiţie.4. Prejudiciul economic adus statului şi generaţiilor viitoare poate fi cifrat în bugetul câştigat de state precum Belgia din turism la etapa actuală.5. Mai rău, acestui oraş/popor i se şterge orice urmă a trecutului (da, ne transformăm în mancurţi!).6. O comunitate fără istorie comună nu poate construi un viitor comun. Ne vom înprăştia la fel cum o fac absolvenţii caselor de copii.Prejudicii şi componentă criminală - clare. Acum, că doar în caz de atac raider se "autosesizează", - domnilor Premier, Preşedinte, Procuror General, Primar General, situaţia e la fel ca la bănci, Registru, Termocom - interveniţi ferm, ce naiba!?Avem implicaţi o sumedenie de platoni, nogai şi alte triburi care se trag de la vandalii antici.

Roşca - s-au terminat banii tare vrea la putere!Plugaru - are dosar pe escrocherii!Comunştii - să şie! (apropo - banii, se pare, se termină)Lumea - 300 protestează, 900 se uită la ei!Şelin - aşa trebu!Hai jos! Sus! Stânga! Dreapta! Вперед! наЗАД! Prin acţiunile lor, doar le dau unitate celor din AIE şi îi determină să se încăpăţineze în prostia cu referendumul. Visul lui Mark Evghenici despre Ghandism se spulberă, trebuie urgent să meargă la un schimb de experienţă de vre-o 20 ani în India.

Deşi se doreşte "Alianţa deciziilor asumate", AIE a devenit alianţa greşelilor asumate.Câteva remarce:1. PCRM va boicota alegerile. Dacă în 2010 a avut efect redus dar scontat, acum cel puţin jumătate din alegătorii PCRM vor sta acasă. 2. În 2010, alegătorii au avut dorinţa sinceră de a schimba modalitatea de alegere a preşedintelui. Acum politicienii le propun cetăţenilor să susţină ceea ce nu le place - alegerea Preşedintelui în Parlament (iar 61 sau 51 de voturi pentru nimeni nu contează). Argumentul delegării dreptului dorit de a alege preşedintele prin vot universal este un bun argument de a veni la vot. Argumentul delegării acestei prerogative partidelor politice care suferă de o lipsă în creştere de încredere nu prea va scoate oamenii de prin grădini, de la gura cuptorului cu pască şi de la şaşlâk la vot. 3. Cetăţeni "conştienţi" sunt abia 20-25%. Ei vor veni oricând. Cei de peste hotare nu vor cheltui 300-400 euro pentru a merge şi a vota delegarea dreptului de decizie "măgarilor ceea din Parlament". Maxim 50 000 se vor prezenta acolo.Dar se putea de făcut totul aşa încât criza constituţională ar fi soluţionată 100%.1. Se iniţiază procedura de alegere a preşedintelui.2. Alianţa susţine o candidatură "apolitică", pe Nantoi de exemplu. Între timp 15 deputaţi iniţiază referendumul cu privire la adoptarea unei noi constituţii, cu un regim semi-prezedenţial, cu vot direct. Cu atribuţii lărgite ale preşedintelui. Cu asigurarea echilibrului sănătos dintre Preşedinte şi Parlament.3. Comuniştii merg cu Talmaci.4. Două tururi eşuate. Lupu dizolvă Parlamentul.5. Data alegerilor parlamentare anticipate corespunde cu data referendumului.Rezultate:1. Comuniştii nu vor putea boicota referendumul, asta ar fi suicid la alegerile parlamentare.2. Pe valul lipsei de candidat eligibil la viitoarele prezidenţiale, PCRM vă scădea mult.3. Poporul suveran va avea dreptul mult râvnit de a-şi alege "tătucă". (Asta e, din păcate nărodul nostru are dependenţă narcomanică de încrederea într-un "Pater Patriae")Nu trebuie să fii geniu în tehnologii politice şi sociologie ca să trasezi acest scenariu. De ce nu s-a întâmplat?Simplu - se merge cu interese de moment. PD şi PL nu au candidaţi "prezidenţiabili". De fapt, oricine înţelege că alegerile directe ar avea o singură miză - va fi ales Filat din primul tur sau va fi nevoie de turul doi? Ultimii doi ani au arătat că în ochii prostimii, numai Filat este văzut ca o alternativă a lui Voronin. Plahotniuc şi Ghimpu nu pot admite un astfel de sceanriu. Va fi rupt echilibrul. Filat a acceptat scenariul nedorit pentru că nu a avut de ales. Disocierea de decizia alianţei ar fi cauzat din nou acuzaţii de care vreţi. Mai mult, acesta aşteaptă 5 septembrie 2012, atunci va iniţia cu siguranţă un nou referendum de modificare a articolului 78 şi a atribuţiilor preşedintelui.Referendumul va pica. De ce? PCRM va boicota deschis, PLDM va sabota "pe la spate". Chiar dacă va trece pragul, nu mă mir că voturi "contra" vor fi mai multe decât "pro". Eu voi vota "contra"! Nu pentru că vreau să ajungă Filat preşedinte, nu pentru că vreau alegeri directe şi ţară prezidenţială (în acest mod oricând se păstrează pericolul unei dictaturi) - nu vreau să crească şi mai mult rolul partidelor politice. Partidele politice de la noi sunt profund bolnave. Creşterea rolului lor într-o ţară normală ar conduce la creşterea calităţii, la noi va conduce la oligarhizarea şi mai accentuată. La noi nu este "democraţie parlamentară", la noi este un fel de "partocraţie", un fel de simbioză de oligarihie şi clanurile familiale din Franţa medievală.Trist.

Există mai multe teorii despre regiunea în care a fost pentru prima dată cultivată viţa de vie şi pregătit vinul. Există date destul de veridice conform cărora în Moldova dintre Carpaţi şi Nistru viţa de vie şi vinul au devenit parte importantă a activităţii umane încă din eneoliticul timpuriu. Acum 6500 ani în urmă, locuitorii meleagului moldav creşteau poamă şi făceau vin. Mai mult ca atât, se pare că vinul nu era pur şi simplu băut, el era o componentă importantă în tot felul de ritualuri religioase, sărbători, misterii etc..De atunci şi prin milenii, vinul şi-a găsit locul în civilizaţia locală, cizelându-se într-o adevărată cultură a vinului. Nicăieri în lume, procesul de consum a licorii năzdrăvane nu se numeşte "cisnstire", doar la noi. Respectul faţă de vin, recunoştinţa şi aprecierea rolului acestuia în dăinuirea naţiunii carpato-balcanice se văd şi se aud la fiecare sărbătoare, mai ales la cele religioase.Împreună cu evoluţia culturii vinului, a evoluat şi modul de relaţii sociale bazate pe prestigiu, din neolitic şi până în evul mediu, unui agricultor de rând şi unui ţăran răzeş nu i se permitea ce i se permite căpeteniei sau boierului. Aceste două indicatoare ale profilului etno-psihologic moldovenesc au proprietatea de a se îmbina în forme nu tocmai fericite odată întâlnite cu progresul tehnico-ştiinţific care ne impune să respectăm legi stranii necutumiale pe care ni le impune pe semne că FMI-ul.

A.S. Am făcut o trecere în revistă a anului care a trecut şi am ajuns la o concluzie subiectivă dar oarecum interesantă. Îmi pare că acest an a fost pentru mine un an în care am trecut la o etapă cu totul nouă. M-am maturizat, am renunţat la prejudecăţi şi iluzii, am pus bazele unor proiecte şi procese care se vor maturiza şi realiza abia în anul care a început.Oarecum similară este şi direcţia Moldovei. Ţara asta a încetat să mai creadă în "principii şi valori", a ales mulţi primari talentaţi (nici măcar majoritatea) care au pornit în multe localităţi proiecte noi inteligente. A făcut paşi enormi în integrarea europeană. Paşii au fost soft, efectele hard vor apărea în 2012. A conştientizat într-un final că nu există poveşti, că sistemul politic actual o trage înapoi, că nu există politicieni "incoruptibili, demni şi curajoşi" (aici nu mă refer la o persoană anume).Lumea întreagă a făcut cam aceleaşi lucruri. 7 miliarde - primele efecte ale crizelor alimentare, pericolul real al deficitului de apă potabilă, distanţa dintre "lumi", pericolul izolării celor bogaţi de problemele celor săraci - toate acestea au dat semne de pornire a unor procese puternice în viitor.Europa trece printr-o profundă criză economică (abia începută). Soluţia creşterii convergenţei în UE este clar unica viabilă în faţa provocărilor interne şi externe crescând. Procesul de importanţă necomaparabilă cu efortul "Părinţilor UE" a nimerit să se desfăşoare în condiţiile unei crize şi mai profunde de "leadership". Un Konrad Adenauer, Charles de Gaulle şi Winston Churchill au avut de rezolvat probleme comune mult mai insinifiante decât Angela Merkel, Nicolas Sarkozy şi James Cameron. Iar actuala lider german nici nu ar fi ajuns consilier pe rujuri pe lângă Margaret Thatcher. Aceşti oameni lipsiţi de carismă, vizionarism şi voinţă politică au nimerit să gestioneze cea mai mare criză identitară, politică şi economică (şi se poate de adăugat criza de idei) de la apariţia Uniunii Europene până în prezent. Acestor personaje care nu ar fi câştigat nici un post de primar de comună prin anii 1950 li se adaugă nişte clerci de carieră şi oportunişti din structurile de conducere "centrale" ale UE.Dacă Baroso reprezintă modelul de succes a funcţionarului din executivul central al Europei Unite, perspectiva acestei construcţii este mai sumbră decât a URSS. Sperie uşurinţa cu care Comisia Europeană manipulează Parlamentul comunitar - un organ lipsit de viziune reală asupra lucrurilor şi lipsit de voinţă politică comunitară. Aceasta fiind înlocuită de lupta pentru interese înguste naţionale. Pe acest fundal se cere o concluzie foarte neplăcută despre ineficienţa sistemului parlamentar european bazat pe partide.Dăinuirea în stabilitate a sistemului de partide din ţările europene, aserţiunea pentru echilibru şi norme democratice, frica pentru autoritarism, au transformat partidele politice în forţe care frânează dezvoltarea. Datorită celor menţionate, lideri de partide nu ajung cei mai buni, vizionari şi carismatici, ci unii lideri întâmplători. Lideri politici ajung persoane slabe, de compromis între diferite grupări de influenţă din cadrul partidelor. Drept rezultat asistăm la discursurile unor premieri de ţară şi preşedinţi care nu au voinţă politică pentru a recunoaşte greşelile şi de a iniţia nişte reforme adevărate.Ultimul lider care "avea testicule" - premierul italian Berlusconi a fost "plecat" de către sitemul căruia îi era incomod. Pericolul venirii unui conducător cu adevărat vizionar şi puternic în Franţa a fost anihilat prin metode deloc ortodoxe (sau catolice, sau protestante). Dominique Strauss-Kahn, conform sondajelor, ar fi câştigat alegerile prezidenţială franceze încă din primul tur. Pe fonul bufonilor din fruntea Consiliului European şi Comisiei Europene, ceva mai bine arată unii lideri purtători de voinţă politică pe plan intern, european şi extern (recunoscând gafele şi coruptibilitatea acestora) din ţările "noi" ale UE. Un Donald Tusk, Victor Orban, Boiko Borisov şi Traian Băsescu arată mult mai potenţi decât Sarkozy sau Van Rompuy.Aceasta se datorează "tinereţii" sistemului de partide politice din aceste ţări. Deşi exemplul Partidului Social-Democrat din România arată că trecute de etapa cristalizării grupurilor de influenţă, partidele îşi aleg lideri "de compromis", slabi şi lipsiţi de voinţă politică.Tărăgănarea, interesele electorale, corupţia şi lipsa de voinţă politică pot costa scump de tot proiectul integraţionist european care ori se transformă în Statele Unite ale Europei - unul din polii de putere în lume şi generator de stabilitate şi echilibru geopolitic, fie să devină butoiul cu pulbere şi stupă de albini reciproc agresive şi naţionaliste.Unica şansă a Europei este în reforma nu a Uniunii (oricum este necesară - nu am întâlnit un om care să-mi explice clar distribuţia de puteri dintre Consiliu, Comisie, cu ce se ocupă van Rompuy şi de ce Merkel împreună cu Sarkozy decid totul în doi), dar a sistemului politic. Paradigma accederii către procesul decizional la nivel de ţări şi Uniune trebuie modificată cardinal. În locul oportunismului trebuie să fie pusă pe prim plan concurenţa. Să nu iasă în faţă cei mai uşor manipulabili, să vină cei mai vizionari şi curajoşi.Nu în zadar m-am oprit atât de mult la situaţia în care a ajuns UE. Cele numite ca problemă sunt absolut valabile şi pentru toţi polii de putere. SUA trece printr-o criză nu atât de pronunţată de idei pentru dezvoltare (datorită caracterului deschis pentru importul de creieri, şi statutul sacru al concurenţei în partide şi afaceri). Totuşi Obama şi Bush nu sunt Franco Delano Roosevelt, nici măcar Ronald Reagan. Iar vre-un nou Henry Kissinger sau Zbigniew Brzezinski pe la Casa Albă nu s-au anunţat cam demult. Iar rezultatele neclare ale "primăverii arabe" şi actualul comportament al Turciei pun sub mare semn de întrebare atotputernicia SUA.Situaţie la indigo dar "la puterea a zecea" în Rusia, la acest început de an 12 ani de teatru al absurdului s-au terminat. Rusia nu va mai putea exista sub paravana banilor din resurse energetice şi manipulare totală a maselor populare. Fără o ideologie naţională clară şi idei pentru dezvoltare în 20 de ani acest stat va dispărea prin demografie negativă, degradarea unor spaţii enorme lipsite de condiţii pentru trai şi prin imigraţie masivă din Asia de Est, Asia de Sud-Est şi Asia Centrală. În condiţiile în care cecenii sunt etnia cu cel mai mare spor de populaţie iar ruşii cu cel mai mare declin, continuarea ideologiei "raspilului" şi "bâdlei", în condiţiile lipsei oricărei ideologii reale, va avea efecte catastrofale pentru Rusia. Pe de altă parte, cu o bază de resurse enermă, cu un număr totuşi foarte mare de populaţie, în condiţiile crizei în UE şi turbulenţelor din Orientul Apropiat, Mijlociu şi Africa, Rusia ar avea şansa unei adevărate renaşteri. Iar acesta doar în condiţiile aplicării de politici inteligente în economie şi administraţie.China de mai mulţi ani nu a inventat nimic decât ceea ce i-a dat Deng Xiaoping. Creştere şi dezvoltarea bazate doar pe infinitul forţei de producere i-a făcut dependenţi de pieţele de desfacere şi, respectiv, de maşinăria de dolari americană. Fiind prinse în acest tandem de duşmani care vor pieri unul fără altul SUA şi China au intrat în comoditatea absurdului. Iar lipsa unui sistem politic capabil să promoveze decizii inovative şi lideri vizionari face din China o enormă fabrică menită să asigure cu valori reale hârtiile emise de Federal Reserve. Absurdul relaţiei create nu poate dura la nesfârşit, iar China are nevoie de aceleaşi reforme politice interne care să îi genereze inovaţie."Primăvara Arabă" şi schimbarea de comportament a Turciei (datorată dealtfel aceleeaşi impotenţe politice la Berlin, Bruxelles şi Paris), îmbinate cu fondul de resurse inimaginabil de mare (umane, energetice, ideologice), dar şi cu tendinţa de islamizare a "tinerelor democraţii" - par a contura un nou pol de putere mondială bazat pe o convergenţă de cultură şi religie. Nu că ar apărea un nou "Califat" arabo-turcic de la Oceanul Atlantic la Pamir şi de la Marea Neagră la Oceanul Indian, dar procesele de convergenţă şi cooperare s-ar putea redirecţiona din exterior - Europa, SUA, Rusia, China, spre interior. Cu centre de putere - Turcia, Egipt, Quatar, Arabia Saudită, Libia - state moderne, dar cu tradiţii sau tendinţe de islamizare intensivă în viaţa publică şi politică. Ori, dincolo de resurse, aceste state au nevoie de aceleaşi idei, şi, se pare, utilizează aceasta, concurenţa şi inovaţia sunt la mare preţ în această regiune a lumii. Iar şeicii din Emiratele Arabe Unite şi Recep Tayyip Erdogan sunt mult mai potenţi şi convingători decât Cameron şi premierul Danemarcei (ştie cineva cum îl cheamă?).State cu potenţial enorm precum India sau Brazilia pun mare preţ pe inovaţie, cercetare şi implementarea acestora, investesc enorm în a procura tehnologii. Necătând la dezvoltare relativ continuă, acestea nu sunt în stare să asigure salturi calitative. Acestea nu pot fi create doar prin implimentare în economie, în condiţiile unui sistem politico-administrativ încremenit cu 40 de ani în urmă.Lumea a făcut un pas enorm în 2011, a dezvelit rănile infectate pe care le ascundea sub mătase scumpe de mai bine de zece ani. Inovaţia tehnică implementată din pur interes economic privat nu poate asigura o dezvoltare sistemică, crează asincronisme ce duc la dizbalanţe. Stabilitatea duce la dezvoltarea economiei dar la degradarea sistemului politic. Clasa politică are nevoie de palme. Actuala criză mondială este criza voinţei politice şi a bunului simţ. Interesul următorilor patru ani a dus la efecte catastrofale pe termen lung.Sunt lucruri absolut valabile şi pentru ţara noastră. Lipsa de viziune, frica de alegeri, incertitudinea, lipsa de ambiţie politică sănătoasă - toate acestea nu permit să înceapă procese îndrăzneţe pentru care să ne mulţumească copiii noştri. Politicienii din Moldova excelează aproape fără excepţie în lipsă de gândire pe termen mai mare decât patru ani, sau unul, sau una-două luni, adică pân la alegeri. "Pilonii schimbării" sunt pur şi simplu exemplari în cum trebuie duse de râpă domeniile date în administrare. Se crează impresia că după expirarea "sorocurilor" bunăvoinţei populare aceştia vor emigra şi niciodată nu vor lăsa propriii copii să locuiască în această ţară. Imbecilitaea multor funcţionari de ordin înalt frapează prin aserţiunea pentru "dacă se putea mai rău, aşa făceam!"Reforma clasei politice este cu adevărat necesară Republicii Moldova, rezultatul acesteea trebuie să fie accesul la procesul decizional a celor mai buni, vizionari, curajoşi, carismatici şi ambiţioşi, fiecare să vrea să facă istorie. Greu să-mi imaginez cum actuala clasă politică ar accepta o astfel de reformă, ei nu sunt în stare să schimbe măcar Constituţia. Iar o astfel de decizie ar însemna pentru practic toţi actualii politicieni trecere rapidă în nefiinţă publică.Trebuie să recunosc că nu îmi dau seama cum ar putea fi înfăptuită o astfel de reformă în Moldova. Poate invităm un rege străin? Îi dăm la vre-un Dominique Strauss Kahn sau Tony Blair un milion de euro pe an şi să ne conducă. Dar de unde, parlamentarii moldoveni nu vor ceda un petec de "suvernitate". Poate presa să le dea de ştire că e cazul? Ei, dap salarii de la cine? Poate sistemul este invincibil? Iar noi suntem condamnaţi să fim conduşi de retarzi care s-au închis în cercul lor?Nu este aşa, chiar şi liderii putrezi ai UE şi-au ridicat fundurile grase de prin fotolii şi au pornit reformele necesare, greu dar le-au pornit. "Le-a ajuns cuţitul la os". Foarte curând acest cuţit va ajunge tot acolo locuitorilor Republicii Moldova, deşi aceştia nu excelează în cultură politică, fraza "tăţ îs nişti p....!" va trece din una de serviciu în una de paradigmă care formează opţiunea electorală. Iată atunci va apărea voinţa actualilor politicieni pentru reforme. Iar acest proces a pornit deja. Vedeţi sondajele, vedeţi rata de respondenţi care cred că lucrurile se mişcă în direcţie greşită din BOP. Iar aceste date semnifică cu totul altceva decât în 2001!

Iată de unde minciuna cu moldovenii cuminţi şi paşnici?La câtă sete de luptă şi conflict au moldovenii, bine că nu sunt musulmani, altfel o sfecleu alde toţi!Nu-i da moldoveanului apă şi vin dar dăi posibilitatea să nu fie de acord cu ceva. Moldoveanul tot timpul luptă împotrivă. Comunism, românism, homosexualism, ortodoxism, sărăcie, alianţă - fiecare are împotriva cui lupta. Nimeni nu luptă pentru cu înverşunarea care luptă contra. Dependenţa de conflict este cronică. Posibilitatea de a ceda se exclude din start. Regula de aur a combaterii conflictelor spune că ambele părţi trebuie să cedeze câte puţin chiar din moment ce apare pericolul escaladării. "Şi eu îs muieri?" "Să mă calce careva înpicioare?!" Iată de asta şi ne calcă toţi în picioare. Aşa va fi până când nu ne vom învăţa să ne unim mai mult pentru decât împotrivă!

Azi a fost denumit "Patria Centru" în Emil Loteanu, bine! Nu voi aprecia acum nici moralitatea proprietarului cinematografului, nu mă interesează deloc cât de buni sunt funcţionarii care au făcut posibilă această manifestare a respectului firesc faţă de un ilustru om de artă - bine că măcar în ceasul din urmă. Altceva mă deranjează - atunci când maestrul Loteanu era încă viu, "liderii" culturii moldoveneşti fie că au uitat de el, fie îl acopereau de mizerie. A trebuit să moară pentru a deveni "actual ca niciodată", apreciat, "cel mai mare", să aibă bust şi chiar cinema. Cu siguranţă - orice om de cultură ar fi onorat de aşa atitudine după moarte, dar şi mai mult şi-ar dori simplu respect cât trăieşte!Aşa zişii oameni de cultură din ţara noastră au păstrat proasta tradiţie bolşevică de a se organiza din punct de vedere instituţional. Tot felul de şoble, numite oficial uniuni (cu una-două excepţii menite doar să certifice regula, este cazul relativ ca lumea a uniunii de artişti plastici) au strâns sub acoperişul său nenumăraţi rataţi mediocri, politruci şcoliţi să facă propagandă aptă doar să influenţeze minţi totalitare - acum se pretind a fi "elită culturală" şi "intelectuali".Integrare în condiţii de piaţă - 0, originalitate fix cât talent, adică - căutaţi de unde nu-i, în schimb - patos şi fraze care nu mai aduc a naftalină din simplul motiv că mirosul acesteea nu poate fi simţit din urma formalinei şi aptitudinea de administrare a săruturilor la partea moale a guvernanţilor (indiferent de culoare lengeriei acestora) şi donatorilor de granturi "pentru valori" bat ca din havuzul de pe Aleea Clasicilor în cele 80 de zile pe an când acesta funcţionează!Mai este şi capacitatea, ar trebui să o analizeze psihologii, de a lipi etichete şi de a se înhăita împotriva celor cu adevărat valoroşi şi inofensivi din simplu motiv că nu-i interesează deloc! Cât e pentru un mizerabil să-l facă cu uşi oţet pe Loteanu? Ce îi costă pe cei care habar nu au ce este film să facă totul posibil ca cel mai mare actor din Republica Moldova în viaţă (probabil din tot timpul chiar) să se stângă treptat în uitare în sălile neîncălzite a teatrului din Bălţi. E absolut firesc pentru "actorii care s-au adaptat" să aibă drept milă pentru colegul lor cândva cel mai "de perspectivă" drept unic semn de compasiune şi ajutor la nevoie "Toarnă-i o sută de vodcă de care o fi!" pentru simplul motiv că a degradat la starea de alcoolic din cauza sănătăţii? Ori - ei toţi au "localuri" în Chişinău, dar el "s-a dus de râpă". Literatura noastră s-a cotelit departe în regiunea unde se întâlnesc fesele în ultimii ani. Uniunea (beţivilor degradaţi) scriitorilor mai degrabă omoară tinere talente decât le cizelează, iar aceste talente în majoritatea sa reprezintă nişte copii educaţi în isteria bolnavă din liceele patriei. Au un bagaj infinit de fraze patetice, la 15 ani fetele sunt cele mai bune speţe în dragoste şi relaţii conjugale iar băieţii la 17 ani sunt doldura de politică şi patriotism, indiferent de care. Slavă Domnului, mai sunt şi exemple fericite care confirmă clar că US este decât o "terebilkă" de talente - autori basarabeni în România şi cei locali care nu "se fierb" atât de des în mustul (oţetit) al şoblei cu sediu la Ginta Latină.Cu riscul de a-mi ridica toată "floarea românismului" basarabean, afirm că Ion Druţă este cel mai mare scriitor din ţara noastră din secolul douăzeci şi nu prea văd măcar infime şanse să-l ajungă cineva măcar şi în al doilea deceniu din cel al douăzeci şi unulea. El nu este lider de fracţiune parlamentară, nu stă la subvenţii ale statului moldav, nu participă la mitinguri de condamnare a comunismului, nu comentează situaţia cu nealegerea preşedintelui şa Publika sau Prime. De ce o fi rău că i-au fost republicate pe banii statului nişte lucrări în perioada comunistă? De ce nu suntem apţi să distingem şi recunoaştem faptele bune făcute de oameni răi, chiar şi cu scopuri meschine? Doar Druţă nu i-a scris elogii lui Lenin, nu a chemat poporul să-l voteze pe Voronin, nu a cerut acceptarea memorandumului Kozak, nu şi-a vândut votul în adunarea generală a niciunii uniuni? Ion Druţă a scris despre simpli moldoveni - ţărani: Gherge, Rusande, ciobeni, Ecaterine (din alea mai mici), despre cât e de frumoasă primăvara la Ciutura şi cât de departe se vede de pe dealurile de deasupra Sălcuţei, a scris despre căţeaua pe nume Molda, despre biserici şi mănăstiri cu preoţi şi călugăriţe. Druţă a scris despre cum vine moldoveanul la satul pustiit de răstrişte şi se apucă să-l ridice din nou, să muncească şi să tacă smerit. Druţă a scris despre cum ducem povara propriei bunătăţi.Nu înţeleg de ce în "cei doi ani de democraţie" s-a uitat de Druţă? Ori nu s-o fi încadrând în noul curs ideologic? De ce nu o fi? Ori ţin minte când eram copil pe la patru-şase ani: la mitinguri se strigau poezii scrise de unii poeţi cu adevărat mari, chiar dacă unii cinici le imputează "păcatul" de a fi scris poezii pentru partidul comunist, dar şi mai multe scrise de politruci care s-au reorientat (şi tot politruci totalitari la gândire au rămas), dar acasă, la sobă - copii din clasele mici şi mari îl citeau pe Druţă, nimic mai disident, nimic mai persuasiv cu privire la natura comunismului în Moldova, nimic mai educativ nu era atunci.Dăunăzi un site a publicat o ştire despre posibila moarte a lui Ion Druţă, s-a dovedit a fi fals. Eu unul nu vreau să aşteptăm moartea unuia dintre cei doi oameni de cultură în viaţă marca "litere de aur" pentru Moldova pentru a ne aduce aminte de ei. Vreau un film pe cartea lui Druţă, nu vreau mii de minute cu video de la cuvântările politicienilor şi "colegilor de breaslă". Vreau seri de creaţie ale scriitorului din contul Guvernului, nu vreau "avion sponsorizat de către prim-ministru la mort", vreau reeditarea şi umplerea bibliotecilor cu toate operele, nu monument sponsorizat de fundaţia "Edelweiss" şi memeorial + stradă de Primărie. Cel mai mult vreau să-l citim pe Druţă acum cât e viu, chiar nu mai vreau să văd cum comercianţii de cărţi îşi vor freca mâinile când moare scriitorul în preimţirea valului care o lună-două va mătura de pe poliţe orice carte cu numele său pe copertă!

Din impozitele pe care le plătesc lunar achit salariul pe care îl primesc de la buget mie şi încă la doi care primesc cât mine. Anume aşa - fiind bugetar, cheltui la serviciul de bază cam 80% din timpul de muncă şi din efort. Petru aceasta iau un salariu net de aproape 1700 lei lunar. (Nu mă plâng aici pe faptul că este un salariu mic şi nu poate primi atâta un conducător de instituţie cu 32 de angajaţi şi un patrimoniu de milioane nu de lei.)Pentru că nu se poate de murit de foame când ai în spate cinci ani de facultate şi nu e trendy să mori de foame, mai lucrez pe unde apuc. Când şi cum îmi merge. Se pare că salariul brut (neimpozitat) s-a cam ridicat anul acesta pe la 9000 de lei pe lună. Dintre aceştia cam 30% îi papă de-odată statul sub formă de impozite şi taxe. Rămân cu vre-o şase mii şi ceva. Clar lucru că îi cheluiesc şi pe aceştia (Lazăr o spus că tre de stimulat consumul), statul papă direct de la mine 20% sub formă de TVA şi încă vreo 10% sub forma diferitor impozite. Încă vre-o 15% o zboară pe accize (:D). Adică din cheltuielile mele diurne statul înghite încă vre-o trei mii de lei. În total statul mînâncă de la mine nu mai puţin de 5000 lei pe lună! Aceşti bani îi ajung să plătească salariul meu propriu şi încă două la fel! Iată aşa, un bugetar care nu vrea să moară de foame mai hrăneşte încă doi ca el (dar poate un 0,5 funcţionar mai mare)?Bizară situaţie, totuşi nimic anormal din punct de vedere legal. De ce nu s-ar putea să fie proporţiile inverse (doi anagajaţi la privat asigură un salariat bugetar)? Cum se face posibil ca impozitele a 1,2 angajaţi (calculând efortul) să asigure cu salarii 3 anagajaţi? Media reală de efort între cel ce lucrează la stat cam pe acolo e - la 0,2, nu mai mult. Respectiv 1,2 efort asigură finanţarea a 0,6 efort, fix cum trebuie. Iată de ce salariile sunt cum sunt, dacă bugetarii chiar ar munci ar primi salarii mai mari. Păcat! Că dacă ei ar lucra mai bine şi cei din sfera privată ar primi mai mult, mult mai mult!p.s. Se cer aici nişte comentarii de la care mă voi abţine...sursa imagine

Dacă politicienii moldoveni dau dovadă de lipsă de imaginatie si denumesc astfel cam 30% dintre conferintele si declaratiile de presă, de ce am fi noi acei care trebuie să animăm cu denumiri originale câmpul politic?Decizia Curtii Constitutionale era evidentă si nu putea fi altfel, mai mult – orice decizie chiar nu conta. Presedintele nu poate fi ales în Parlament din varii motive. Principalul motiv este faptul că Vlad Filat nu va accepta candidatura lui Marian Lupu. Comunistii nu vor risca alegerea lui Vlad Filat în functia de presedinte, nici acesta din urmă nu pare tentat de functia de sef de stat cu atributii foarte limitate în executiv, dar nici nu vrea să pună soarta Guvernului în mâinile lui Vlad Plahotniuc (un presedinte ales poate demite oricând Guvernul). În pozitie privilegiată poate apărea PDM în cazul demarării procedurii de alegere a lui Marian Lupu în functia de presedinte în Parlament la care nu ar participa deputatii liberal-democrati. Anume aceasta este cauza iesirii lui Mihai Godea cu anuntul despre acceptul epicilor trei comunisti să-l voteze pe Marian Lupu. În cazul esecului vina poate fi dată pe PLDM care va fi numit trădător în campania electorală.În absolut orice conjunctură, alegerile anticipate par iminente. La fel de sigur este si faptul că rezultatul acestora nu va duce la depăsirea situatiei de criză. Chiar dacă partidele din AIE vor acumula împreună peste 61 de mandate, PLDM nu va vota pentru un presedinte controlat de către Vlad Plahotniuc, pe de altă parte Vlad Filat nu va accepta să detină functia de presedinte cu puteri limitate. Alianta PLDM/PCRM nu va putea apărea datorită opozitiei din partea tărilor vestice si nedorintei lui Vladimir Voronin de a se retrage din fruntea partidului.Negocierile dintre AIE si PCRM au o singură miză strategică – cine va apărea vinovat în fata alegătorilor pentru demararea alegerilor anticipate.Unica solutie viabilă este modificarea cadrului constitutional, modificare ce nu va putea fi operată în Parlament. Varianta diminuării numărului de voturi pentru alegerea presedintelui, sustinută de PD si PL, nu va fi acceptată de PCRM, nici de PLDM în conditiile păstrării atributiilor prezidentiale nefiresti pentru o tară parlamentară. PCRM, PL si PD nu vor sustine optiunea liberal-democratilor de a modifica procedura de alegere prin vot universal (cel mai probabil Vlad Filat va cere si o lărgire considerabilă a puterii prezidentiale în executiv). Aceasta pentru că nici unul din aceste partide nu are candidati în stare să câstige alegerile. Teoretic, acest scenariu ar putea fi acceptat de PL în cazul coborârii substantiale a cenzului de vârstă pentru candidatii la functia de presedinte (undeva pe la 33 ani :D). Oricum aceste scenarii, luând în calcul capacitatea de negociere a politicienilor de la Chisinău, sunt prea putin probabile.Singura solutie care pare reală este modificarea Constitutiei prin referendum. Aici părerile actorilor politici sunt din nou împărtite. PL va insista pe aprobarea unei noi constitutii si va indica asupra programului de guvernare, dincolo de probleme identitare, până acum nu este clar ce fel de model de guvernare contine respectivul proiect, care vor fi atributiile unui presedinte ales de popor. PD se va opune alegerii presedintelui cu vot direct si va opta pentru simpla diminuare a pragului necesar alegerilor în Parlament. Comunistii vor relua practica sabotării referendumului, lucru care va pune din nou sub semnul întrebării rezultatul acestuia. PLDM va insista pe modificarea procedurii de alegere a presedintelui si transmiterea în competenta acestuia a unor atributii detinute actualmente de premier, Guvern si Parlament.Unica solutie cu sanse mari de a fi acceptată de alegători este acea de modificare a procedurii si revenirea la votul direct. Optiunea cresterii competentelor prezidentiale, la fel, se bucură de o simpatie din partea populatiei care "s-a săturat si vrea gospodar în tara asta".Câstigătorul unor eventuale alegeri prezidentiale este evident. În Republica Moldova sunt, la moment, doar trei politicieni "prezidentiabili". Au capacitate de a obtine un număr considerabil de voturi, carismă, capacitate de mobilizare a electoratului în jurul său, pot să înregistreze cresteri de raiting puternice. Acestia sunt Vladimir Voronin, Vlad Filat si Dorin Chirtoacă. Cum liderul comunist si primarul capitalei nu au dreptul să fie candidati, unica intrigă a unor eventuale alegeri este dacă va câstiga actualul premier încă din turul unu sau va fi nevoie de un tur doi. Anume din acest considerent PLDM se va pomeni într-un fel de opozitie fată de restul fortelor politice în problema modificării Constitutiei prin referendum.Cât tine de boicotul din partea PCRM, acesta ar putea fi combătut numai prin numirea datei referendumului în ziua alegerilor parlamentare. Totusi, scenariul implică existenta unui consens între partidele din aliantă, iar pentru PD si PL va fi destul de periculos să se opună direct revenirii la forma de guvernare prezidentială. Aceasta va fi cu sigurantă principala temă electorală, iar opozitia deschisă fată de această optiune din partea PCRM, PL, PD ar putea duce la un rezultat neasteptat de mare pentru PLDM care ar putea obtine chiar si majoritatea parlamentară, învinuind concurentii în nedorinta de a rezolva criza politică. Un asfel de scenariu nu pare deloc favorabil pentru democratia din Moldova. Pe cât de european si cât de influentabil de liderii vestici nu ar fi Vlad Filat, o tară prezidentială cu un Parlament afiliat sefului statului nu este tocmai o premisă bună pentru democratia din orice tară est-europeană.

A.S. Este foarte frumos în nopţile cu lună plină la Butuceni - lumina se refleactă de la stâncile şi gardurile albe, de la apa Răutului, se pare că încă de la ceva, dar nu-mi dau seama ce, iar afară devine foarte luminos, parcă e zăpadă. Atmosfera predispune la meditaţii filosofice şi la stare de pace în case şi în suflet.Pe când aveam 13 ani, circumstanţele m-au împins spre a decide să devin unicul care ia decizii importante pentru mine, atunci mă convingeam singur pe mine că, deşi voi face multe prostii, aşa va fi mai bine într-un final. A funcţionat foarte bine.La 17 eram deja omul care se consideră foarte matur, priceput în toate celea, gata să dea sfaturi de viaţă oricui. Atunci la 17-18 ani m-am format într-un fel de persoană, eram foarte romantic, bătăios, ambiţios şi alte chestii, dar mă mândream de faptul că mă pot pune la încercare singur pe mine - aveam curajul să fac prostii frumoase. Încă de pe atunci am observat că aceste acţiuni au un efect pozitiv asupra sexului opus, însă doar pe termen scurt, în final oricum totul se duce naibii din motive greu de înţeles, şi totuşi eu eram nespus de mândru că puteam să fac aşa ceva.Pe la 21-22 am înţeles că nu merge chestia asta cu "băiat de treabă" dacă vrei să faci măcar ceva, am pus mâna pe Machiavelli şi m-am apucat de o nouă etapă de autoeducare prin practicarea intensă a genurilor de activitate mai puţin bisericeşti care presupun interacţionarea intensă cu alţi indivizi ai rasei umane. A început să se primească, oportunismul calculat şi orientarea pe interese de termen lung au început să ia locul treptat aşa numitelor "valori omeneşti", am ajuns să nu fac nimic fără de folos şi m-am învăţat să am răbdare. Spre deosebire de vârsa când aveam 18 ani şi credeam că le pricep pe toate, am început să înţeleg oamenii şi să fiu conţtient de propriile limite.Merge destul de bine, se primesc foarte multe lucruri, mă opresc periodic şi-mi pun gândurile pe poliţe, dar am sesizat la un anumit moment că ceva nu e bine şi e nevoie de o auto-evaluare mai complexă, am început să mă tem că pierd nişte trăsături ale mele la care ţineam foarte mult. În ultimul timp s-au petrecut multe lucruri care m-au ajutat să-mi încerc caracterul şi să-mi revăd viziunile. Din nou am revenit la teoria conform căreia nu poate unui om să-i meargă bine în carieră şi în viaţa personală, din nou nu iese peste tot în baza simplului calcul logic, perfect aplicabil în cele mai complicate situaţii de alt gen. Am ajuns să calc peste pragul psihologic când trebuie să faci rău conştient unor oameni sărmani pentru a asigura un bine comun mai mare, am ajuns să nu mă sfiesc atunci când sunt nevoit să fac unii oameni foarte apropiaţi să sufere fără motiv doar pentru faptul că vreau să-i ajut să se simtă mai bine în general, am ajuns să nu am emoţii de orice fel atunci când e pus la bătaie un proiect important. Am apucat ce înseamnă să devii personaj oribil, din singurul motiv că vrei să asiguri ca alţi doi oameni să se împace foarte bine, chiar dacă la baza înţelegerii iniţiale dintre dânşii va sta dorinţa de a se uni împotriva mea.După toată această experienţă deloc plăcută, au mai urmat ceva evenimente interesante, m-am simţit ciudat când am atins vârsta pe care o poţi măsura în secole (chiar şi în sferturi), din nou mă simt foarte singur fiind înconjurat de foarte multă lume, foarte des nu îmi ajunge inspiraţie şi argumentare, Steve Jobs a plecat de la Apple (exemplul acesta m-a făcut să gândesc mult la limitele fiinţei umane), am început să tratez doar cu ironie lucruri pe care majoritatea le consideră grave, am început să mă tem de omul în care mă transform şi mi-a stat foarte dor de ce făceam cândva - la 17-18 ani.De mult timp mă gândeam să mai fac prostii frumoase, nu îmi ajungea voinţă, uite că a trecut, mai pot. Acum m-am liniştit şi am pus din nou gândurile pe poliţe, m-am adaptat bine la viaţa din jur, dar văd că am reuşit să păstrez şi din acele trăsături care te fac om, risc acum să zic că m-am maturizat, nu cred că mă voi mai schimba mult pe viitor, cred acum că este timpul să faclucrurile acelea care vor rămâne în urma noastră. Nu de alta - dar sunt conştient că destul de curând voi deveni retard şi nu voi mai fi capabil să creez o valoare adăugată.P.S. urmăresc mulţi prieteni de 17-18 ani, nu pot să nu mă bucur când îi văd foarte abili şi mult mai bine pregătiţi de viaţă decât eram eu, mă bucură că a rămas un fenomen care nu se schimbă cu evoluţia tehnicilor educaţionale - ei abia acum învaţă să facă prostii frumoase - deci nu vor pierde tinereţea.

A.S. Eu nu mă pricep la economie, tot ce ştiu despre gazele naturale am răscolit aseară pe net, nu pretind să am dreptate în ultimă instanţă sau să fie 100% adevărat tot ce voi scrie mai jos, dar cel puţin la o treime să fie valabil şi tot înseamnă mult. Parcă simt că va fi al naibii de lung articolul ăsta!Dacă o să vi se creeze impresia că în acest articol clasa politică de la Chişinău este acuzată de lipsă de viziune strategică, să ştiţi că aţi înţeles corect articolul.Republica Moldova a consumat în 2010 1 miliard 89,8 milioane de metri cubi, potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE).Republica Moldova a importat în anul trecut de la concernul rus Gazprom 1 miliard 187,8 milioane de metri cubi, în creştere cu 5,5% faţă de anul 2009. În urma creşterii preţului la gazul natural rusesc care este preconizată pentru această toamnă (până la 400 dolari per 1000 m3), costul total pe care ar urma să-l achite ţara noastră în 2012 va fi cel puţin 760 mln dolari!!!! Trebuie de remarcat şi dependenţa exagerată faţă de gaz a economiei naţionale, circa 63% din balanţa energetică a ţării, cu mult mai mult decât în majoritatea ţărilor europene, chiar şi în cele care sunt mari producători de hidrocarburi (Norvegia - 16,5%, Rusia - 53,3%, România - 31,6%), să nu mai spunem de ţările care, la fel ca Moldova, nu dispun de zăcăminte gazifiere (Lituania - 28,3%, Elveţia - 10,5%, Bulgaria - 14,7%). La acest capitol de nesiguranţă şi dependenţă excesivă, Moldova se poate compara doar cu Belarusul (circa 63%. Dintre ţările regiunii, mai mare ponderea gazului natural este doar în Azerbaijan, care este şi mare producător. Din Strategia Securităţii Naţionale a Republicii Moldova dăm cetire:"Securitatea energetică este parte integrantă a securităţii economice şi reprezintă un ansamblu de măsuri orientate în direcţia consolidării complexului energetic prin diversificarea surselor, extinderea reţelelor de transportare şi distribuţie a energiei şi resurselor energetice, precum şi dezvoltării capacităţilor de generare amplasate pe teritoriul ţării.În scopul asigurării securităţii economice şi energetice a statului va fi elaborat un mecanism eficient de identificare a factorilor de pericol de ordin intern şi extern cu stabilirea acţiunilor necesare pentru asigurarea securităţii şi un sistem adecvat de luare a deciziilor bazat pe programe de dezvoltare social-economică. În acest sens, eforturi sporite vor fi depuse pentru:efectuarea transformărilor instituţionale, care să contribuie la coordonarea acţiunilor eficiente întreprinse pentru asigurarea securităţii economice;dezvoltarea şi implementarea tehnologiilor de fabricare a produselor concurenţiale;dezvoltarea infrastructurii economiei naţionale, necesare pentru realizarea transformărilor structurale;asigurarea utilizării mai eficiente a resurselor;dezvoltarea potenţialului tehnico-ştiinţific de producere şi inovaţional;diversificarea potenţialului de export;colaborarea internaţională în domeniul energeticii;îmbunătăţirea climatului pentru investiţii în generarea de energie electrică; diversificarea genurilor de combustibil, utilizaţi pe teritoriul ţării, precum şi a căilor de import a resurselor energetice; majorarea, în măsura posibilităţilor, a capacităţilor economic competitive de producere a energiei electrice; 7promovarea eficienţei energetice şi utilizarea resurselor energetice regenerabile, în conformitate cu politicile UE în domeniu;crearea sau arenda, în măsura posibilităţilor, a depozitelor de stocare a gazelor naturale;inelarea sistemului naţional de gazificare;gazificarea integrală a ţării" -parcă binişor, deşi, pentru comparaţie, în strategia similară a României, sunt scrise lucruri ceva mai concrete. Mai departe mai vesel, ce zicem şi ce facem cu adevărat - degrabă expiră contractul cu GazPromul şi, contrar spiritului actului strategic sus menţionat, tot ce le dă în cap mai marilor economiei naţionale este să meargă din nou la negocieri în Moscova. Nu e deloc rău că se merge la negocieri, întrebarea însă constă în rostul acestor negocieri - ce putem noi pretinde ruşilor pentru a obţine un preţ mai bun? Răspunsul - NIMIC! La argumentul, "Nu vreţi nu - cumpăraţi!" nu avem nici măcar un contraargument. Pe de altă parte, toată lumea a rămas căscată după ce China i-a lăsat praf pe ruşi după tentativa acestora de a intra pe piaţa gigantului economic oriental. Negociatorii chinezi au venit atât de bine pregătiţi, încât au cerut să li se ofere un preţ pe care GazProm-ul nu l-a putut accepta, chinezii pur şi simplu au arătat că Rusia are mai mare nevoie de piaţa lor decât ei de gazul rusesc. Ruşii au nevoie de o alternativă de export ca de aer pentru a putea ţine în şah energetic Uniunea Europeană, chinezii înţeleg aceasta şi le-au indicat ruşilor asupra suficienţei importurilor din regiunea Asiatico-Australiană, Turkmenia şi Orientul Mijlociu, iar în rezultat trimişii lui Miller (Putin) au plecat cu buza umflată! În acest caz răsunător, chinezii au combătut zicala conform căreia "Statele mari fac politică mare, iar cele mici una inteligentă", exact acelaşi lucru îl face domnul vicepremier Lazăr când merge "gol-chistol" la Moscova, numai inteligenţi nu suntem în acest caz!Aşa zisele eforturi de diversificare a surselor energetice prin interconectare cu sistemul energetic românesc sunt, cel puţin, nişte mişcări nesemnificative - pentru a aduce gaz prin ţeavă el rebuie să fie acolo, până a începe să funcţioneze noul bloc de producere de la Cernavodă tot e lungă poveste, mai ales în contextul incertitudinii industriei atomice europene. Dincolo de bunăvoinţa sinceră a Guvernului de la Bucureşti, eu nu am votat pentru Băsescu să-mi rezolve problema energetică, cetăţenii Moldovei i-au votat pe Filat, Lazăr şi Parlicov - de la ei aştept eforturi.Trecerea la surse alternative de energie, implementarea proiectelor de eficienţă energetică - toate acestea necesită investiţii mari, nu le vom face niciodată pe banii din granturi europene, cel puţin nu până la aderarea la UE. În concluzie - Guvernul RM nu face nimic consistent în sfera reducerii dependenţei energetice şi sporirea eficienţei energetice.În acest domeniu (cel mai important la nivel mondial) Republica Moldova ar putea realiza multe dacă va duce o politică inteligentă (ori aşa ar trebui să facă statele mici!). Primul lucru pe care ar trebui să îl priceapă guvernanţii noştri este acela că deja de mulţi ani lumea se află într-un război total pentru resurse energetice: gazul şi petrolul sunt principalele arme şi cauze ale conflictelor dintre state, determină vectorul politicii internaţionale.În al doilea rând, cei care fac politicile economice de la noi ar trebui să scoată nasul din hambarul de la Franzeluţa şi să mai privească ce se petrece în jur. Dar în jur se întâmplă iată ce: Rusia încearcă să pună în poziţie de tăcere statele tranzitoare de gaze ruseşti din Europa Centrală şi de est: Belarus, Ucraina, Polonia, România, Moldova etc., prin acces direct sau căi alternative la pieţele mari (Germania, Italia, Austria etc.), acest fapt se materializează prin construcţia gazoductului North Stream şi proiectul South Stream, ce ar permite Rusiei să fie mult mai liberă şi agresivă în negocierile cu statele tranzitoare, în principal: Ucraina, Belarusul, Polonia şi România. GazPromul tinde să păstreze situaţia în care cumpără gaz ieftin în Kazahstan, Turkmenia şi Azerbaijan, iar apoi îl vinde în Europa pe bani mari. La rândul lor, ţările producătoare din Regiunea Caspică nu ezită să caute pieţe alternative şi căi de import direct în Europa, lucru care la merge strună cu suportul Chinei, Uniunii Europene şi susţinerea tacită a SUA. Cel mai mult au excelat la acest capitol chinezii care au impus GazProm-ul să îşi ia rămas bun de la gazul turkmen şi să demareze proiecte costisitoare de explorare a zăcămintelor ruseşti necesare pentru a asigura fluxul spre Europa. UE nu aşteaptă până Rusia îi va strânge laţul energetic în jurul gâtului şi anunţă căi alternative de import a gazelor din Regiunea Caspică prin proiectul Nabucco. Din câte se pare, atât Nabucco european, cât şi South-Stream-ul rusesc nu sunt decât nişte arme în lupta psihologică menite să gâdele nervii unul altuia şi ucrainenilor. Nu pare veridic ca europenii să fie exasperaţi de idea să-şi pună securitatea energetică în mâinile turcilor care ar putea cere concesiuni inacceptabile în procesul de Integrarea Europeană în schimbul participării în proiectul Nabucco. Rusia nu a prezentat până acum nimic concret în legătură cu proiectul South Stream, costul anunţat de circa 5,6 mlrd dolari pare a fi mult prea diminuat, cu atât mai mult termenii de realizare, lucru bine văzut în cadrul proiectului din regiunea baltică - el va putea funcţiona la capacitate deplină abia spre 2016. Pe de altă parte, dacă e să credem schemele enunţate de ruşi, în dorinţa de a ocoli şelful ucrainean şi cel românesc, South Stream-ul urmează să traverseze cele mai adânci porţiuni din Marea Neagră, proiectul devenind cu multe trepte mai complex decât cel din Nord - seriozitatea intenţiilor de construcţie a acestui gazoduct trezeşte mari dubii, mai ales fezabilitatea acestuia.Dincolo de vorbăraia despre Nabucco, europenii nu stau pe loc, procesul de diversificare a surselor de gaze naturale merge într-o veselie! Principalul accent este pus pe creşterea capacităţilor de import a Gazului Natural Lichefiat (GNL). În prezent, deja aproape 20% din gazele importate în Europa vin pe cale maritimă sub formă de GNL, iar către 2016, potenţialul instalaţiilor de regazificare a GNL din Europa va atinge aproape 50% - şah şi mat tentativelor ruseşti de a discuta preţuri exagerate la gaze naturale livrate europenilor. Piaţa europeană de LNG este alimentată în principal din Africa de Nord şi Qatar, această ţară deţine în prezent aproape 30% din cantitatea de GNL exportat la nivel mondial, fapt explicat prin demping-ul de preţuri promovat de acest stat arab. Sinecostul creării condiţiilor tehnice de producere, transportare şi regazificare a GNL a scăzut cu aproape 50% din 1992 până în 2003 şi este în continuă scădere. Capacităţile cresc anual în proporţie de până la 12% în întreaga lume şi, în combinaţie cu explorările de gaze naturale neconvenţionale (de şist), au toate şansele să pună sub lovitură modul de calculare a preţului la gaze pe piaţa internaţională, rupându-l de preţul la ţiţei.Evenimentele din Africa de Nord, Orientul Apropiat şi Mijlociu din ultimul timp trebuie puse exclusiv în legătură cu proiectele de asigurare a securităţii energetice europene. De rând cu Qatarul, Australia şi Egiptul, dar şi Algeria, sunt statele care dezvoltă rapid capacităţile de lichifiere a gazelor naturale. În tentativa de a diminua din componenta geopolitică a procesului de export al gazelor, care intervine neapărat în cazul tranzitării unor teritorii naţionale de gazoducte, ţările producătore şi consumatore de gaze naturale pun accentul pe căi alternative. Rusia a pus miza pe calea conductelor submarine, ţările producătoare din regiunile Africii de Nord, Orientului Mijlociu şi cea Asiatico-Australiană, dar şi marii consumatori: SUA, UE, Japonia, China - pun miza pe calea livrărilor maritime. Ruşii se bălăcesc mai bine de zece ani în proiectul trans-baltic, americanii, europenii, chinezii şi americanii cresc în proporţii geometrice capacităţile de import a GNL, iar Qatarul, Australia şi ţările Africii de Nord cresc capacităţile de lichefiere în aceleaşi proporţii.Acum să privim ce se petrece chiar "sub nasul nostru" - în ţările vecine. Guvernul Ucrainei a semnat în inaurie 2011 un contract cu Azerbaijanul care prevede livrarea a 5 mlrd de m3 de gaze lichefiate pentru terminalul de regazificare care urmează să fie construit până în 2015 la Iliciovsk. Costul proiectului se ridică la 2,6 mlrd dolari. Deşi cererea de import a Ucrainei se ridică la 38 mlrd m3 pe an, capacitatea de 10 mlrd m3 pe an a viitorului terminal va permite statului vecin să se prezinte mai relaxat la negocierile cu GazProm-ul, chiar şi dacă va fi construit cândva epicul South Stream. Mişcarea Ucrainei reprezintă doar un următor pas în iniţiativa de rebalansare a situaţiei de pe piaţa gazelor naturale în Sud-Estul Europei care a fost demarată de România. Împreună cu Georgia şi Azerbaijanul, România a demarat proiectul AGRI (acesta mai este numit neoficial şi "Nabucco maritim"). Proiectul constă în construcţia unui teminal de lichefiere a gazelor naturale azere în portul georgian Poti şi a unui terminal de regazificare în Constanţa. Capacitatea acestuia va fi de 12 mlrd m3 anual şi urmează să fie finalizat în 2013-2014. Terminalul de la Constanţa urmează să asigure circa 90% din necesarul de import al României, astfel încât nu este de mirare "îndrăzneala" lui Traian Băsescu în discuţiile cu Rusia. Costul întregului proiect este de circa 4,5 mlrd euro. Conform datelor neoficiale, preţul echivalentului a 1000 m3 de gaz azer livrat la Constanţa va fi de circa 160 dolari (se pare că unele cantităţi mici deja au început să fie livrate în portul românesc). Preţul dat este unul adecvat pentru piaţa mondială de GNL şi este clar profitabil pentru azeri, dacă îl vom compara cu preţul de achiziţie a gazelor din această ţară caucaziană de GazProm. Pe de altă parte, capacităţile de lichefiere de la Poti urmează să fie ridicate la 20 mlrd m3 până spre 2017, cu posibilităţi de extindere, capacitatea actuală de export a Azerbaijanului fiind de 7,7 mlrd m3, adică mult mai puţin. În acest context trebuie urmărite mişcările recente ale celor mai înalţi demnitari de la Bruxelles în regiunea Caspică. Turkmenistanul creează în ritmuri alerte capacităţi de transportare a gazelor naturale spre Azerbaijan prin Marea Caspică (deja câţiva conducători ai ramurei energetice turkmene au fost eliberaţi din funcţie pentru nerespectarea termenelor). Devine transparentă intenţia UE de a importa gaze lichefiate din zona caspică prin ocolirea Rusiei şi Turciei. Evident, proiectul se bucură de suportul SUA, ori România şi Georgia sunt principalii aliaţi ai Washingtonului în regiune, iar creşterea rolului geopolitic al acestora este în interesul americanilor. În afara acestui proiect major, necesită remarcate încă două care par a fi componente ale aceleiaşi strategii. Primul este intenţia UE de a crea o conexiune puternică a căilor de transportare a resurselor energetice între Marea Neagră şi cea Baltică, miza se pare că este în asigurarea independenţei energetice a Poloniei, Ţărilor Baltice şi, de ce nu, Germaniei. Unica întrebare ar fi în sursa de energie, ori capacităţile caspice sunt insuficiente. În acest context devine interesant activismul Qatarului în căutarea posibilităţilor de crearea a unor teminale de regazificare a GNL în regiunea de nord a Mării Negre: prima ţintă a fost Bulgaria, interesul companiilor din statul arab a fost atras de proiectul de la Constanţa, propuneri de colaborare au fost înaintate de Ucraina. Recent, Guvernul Turc a anunţat cu mare fast lansarea unui megaproiect de construcţie a canalului maritim de alternativă a Bosforului. Este evident că turcii nu dispun de surse atât de mari, iar traficul prin noua arteră trebuie asigurat din timp. Experţii internaţionali remarcă apropierea fără precedent în plan politic şi economic dintre Turcia şi Qatar, se pare că firmele turceşti au rupt "partea leului" din proiectele costisitoare de construcţie a infrastructurii necesare desfăşurării Campionatului de Fotbal din Qatar în 2022. Generozitatea şeicilor arabi pare a fi dictată de interesul faţă de amplificarea traficului prin Bosforul suprasolicitat, iar banii pentru acest proiect fără precedent par să vină tot din micul stat arab.Destinaţia finală a gazelor din Qatar care urmează să treacă prin strâmtori este evident zona din Nordul Mării Negre...Apoi iată - de ce nu poate fi construit un terminal de regazificare a GNL la Giurgiuleşti? Republica Moldova nu are ce pierde, respectiv, cu inimă curată, putem oferi cele mai avantajoase condiţii oricui ar accepta să construiască un terminal de acest fel în ţara noastră - scutire de impozite, teren gratuit, plăcinte calde, orice! Repet, în orice condiţii avem numai de câştigat!Acum - ce crede umila mea persoană că putem face: prima opţiune este să oferim condiţii maxim avantajoase investitorilor externi care ar dori să construiască un astfel de terminal; a doua (preferabilă) este să îl construim cât mai repede posibil singuri!Construcţia unui teminal cu capacitatea de regazificare de 2 mlrd m3 anual ar costa nu mai mult de 1,5 mlrd dolari, hai să adăugăm costuri necesare lucrărilor inginereşti din albia Prutului şi costul interconectării cu sistemul naţional de transportare a gazelor - să fie încă 500 miliaone, la un loc 2 mlrd de dolari. Ce ar avea de câştigat Moldova?Anul viitor va trebui să scoatem din buzunare circa 760 mln dolari, preţul GNL din Azerbaijan va fi de circa 160 dolari per 1000 m3, preţul maximal al GNL livrat din Qatar în Europa anul trecut a fost de 150 dolari per 1000 m3. Dacă estimăm posibilitatea de procurare a GNL chiar şi la preţul de 170 dolari per 1000 m3, obţinem suma de 323 mln dolari - adică o economie de peste 430 mln dolari anual!!! Întreaga investiţie este recuperabilă în mai puţin de cinci ani.Orice instituţie financiară internaţională nu va ezita să finanţeze un proiect cu un asemenea grad de fezabilitate. Eu, personal, nu am nimic împotriva faptului ca Guvernul să se împrumute în aşa scopuri, e mult mai vizionar decât să te împrumuţi pentru pensii! Tariful actual deosebit de înalt ar permite guvernului se opereze diminuări până la nivelul care este acceptabil pentru a nu acumula datorii de la populaţie (-15%), să acumuleze resurse pentru returnarea creditelor (15-20 ani), să redirecţioneze sume enorme (nu mai puţin de 100 mln dolari anual) pentru dezvoltarea proiectelor în sfera energiei netradiţionale şi a eficienţei energetice - în vreo zece ani tot Chişinăul poate fi termo-izolat pe banii ăştia, ce ar însemna reducerea cu 40% a consumului de energie termică, mai pui renovarea infrastructurii şi obţii o reducere enormă de consum şi pierderi de energie! Nu va fi o exagerare să spunem că un asemenea proiect ar asigura o creştere economică reală şi durabilă în ţara noastră.Pe lângă aceasta, Guvernul ar putea crea rezerve multianuale de gaze, aceasta ar permite reducerea şocurilor tarifare în cazul fluctuaţiilor pe pieţele de resurse energetice. La urma urmei, domnilor demnitari, gândiţi-vă că din banii ăştia poate rămâne foarte mult şi de furat! :DÎn afară de beneficii economice, Republica Moldova ar obţine dividende politice, cel puţin comparabile. Reducerea până la zero a dependenţei energetice faţă de Rusia ar permite o relaţie mult mai echilibrată, inclusiv în problema transnistreană. Moldova se va integra în sistemul de securitate energetică europeană, aceasta ar ridica mult rolul geostrategic al ţării noastre, generând o atenţie mai mare şi atitudine mai "grijulie" din partea partenerilor externi. Moldova ar putea deveni exportator de resurse energetice şi generator de stabilitate şi creştere economică în regiune.Ceea ce poate da Moldovei un avans faţă de ţările mari din zonă este poziţia geografică şi necesităţile de consum mici. Ţara noastră nu va fi dependentă de contracte de livrare mari şi poate juca profitabil pe contracte mici de termen scurt, vânând cele mai tentante oferte. O strategie inteligentă pentru noi ar fi vânarea de rămăşiţe de la "masa bogaţilor" - contracte mici cu marii producători (Qatar, Egipt, în scurt timp - Israel etc..), "lipirea" pe lângă prietenii mai mari (participarea în proiectele româneşti şi ucrainene, cele gestionate de UE) şi vânarea producătorilor mici care nu sunt interesante marilor consumatori din cauza ineficienţei şi capacităţii mici (Oman, Emiratele Arabe Unite, Azerbaijan/Georgia, unele ţări din Africa Centrală şi de Nord, numărul ţărilor care au capacităţi mici de export şi vor dori să se includă în circuitul internaţional de GNL va creşte cu siguranţă). Această strategie poate fi implementată numai dacă demnitarii noştri vor înceta să gândească după tiparuri vechi, vor înţelege că trăim într-o economie globalizată şi vor diversifica traseele de diplomaţie comercială cu Doha, Kairo, Tel Aviv, Baku, Tbilisi, nu se vor eschiva să bată la uşa marilor corporaţii energetice intarnaţionale BP, EXON, Shell, Total, pe la şeicii arabi.Parafrazând, pot spune că în condiţiile actuale, ţările mici trebuie să înveţe să ducă o politică energetică inteligentă. Ori dimensiunile mici nu sunt neapărat un dezavantaj într-o lume globalizată.P.S. Apropos, la sfârşitul lunii septembrie, în Qatar va avea loc formulul mondial pe tema GNL, interesant dacă va reprezenta cineva Republica Moldova sau ai noştri sunt apţi doar de "prezenţe triumfale" la expoziţiile cu ocazia a 20 ani de la fondarea CSI-ului?Materiale: 1. Strategia Securităţii Naţionale a Republicii Moldova2. Strategia de Securitate Naţională a Românei3. The Global Liquified Gas Market: Status and Outlook, December 2003, Energy Information Administration, U.S. Department of Energy, Washington DC4. World LP Gas Association, 2010 Annual Report - www.worldpgas.com5. http://www.fergananews.com/news.php?id=170606. http://eurodialogue.org/Black-Sea-LNG-Project-Draws-On-Gas-From-Azerbaijan7. http://urban-constanta.blogspot.com/2011/02/lng-terminal.html8. http://naturalgasforeurope.com/black-sea-nations-set-new-rules-for-power-play.htm9. http://www.eurasianet.org/node/6098010. http://www.ngvjournal.com/en/markets/item/4165-european-commission-approved-the-set-up-of-the-north-south-natural-gas-corridor-11. http://www.oilforum.ru/topic/40232-spg-innovacionnii-put-razvitija-rossiiskoi-ga/12. http://www.rbcdaily.ru/2010/06/11/tek/48586913. http://www.trubagaz.ru/issue-of-the-day/eshhe-odin-konkurent-nabucco-gazoprovod-katar-irak-turtsija-evropa/14. http://www.trubagaz.ru/issue-of-the-day/katar-gotovitsja-brosit-vyzov-gazpromu/15. http://www.trubagaz.ru/issue-of-the-day/katar-gotovitsja-brosit-vyzov-gazpromu/16. http://trubagaz.ru/issue-of-the-day/spg-zavtra-evropy/17. http://www.energy.eu/#LPG18. http://www.iea.org/gtf/index.asp19. http://en.wikipedia.org/wiki/Liquefied_natural_gasSursa imagine

Conform teoriei marelui iluminist francez al secolului XVIII Jean Jacques Rousseau, statele există în baza unui "contract social". Dacă să explicăm pe scurt, aceasta însemană că cetăţenii deleghează din libertăţile asupra unor decizii care îi vizează – conducătorilor de stat. Dacă adaptăm acest concept (evident adevărat) la condiţiile democraţiilor elective contemporane, avem cam următorul tablou: noi, o dată la patru ani, desfăşurăm un concurs public transparent, în baza căruia alegem, în baza unui caiet de sarcini şi al ofertelor pretendenţilor, pe cineva căruia îi delegăm dreptul să facă regulile după care trăim (legile), să cheltuiască o parte din banii noştri (impozite şi taxe), să asigure securitatea nostră şi să adopte decizii despre relaţiile noastre cu alte ţări. Alegerile se fură, nu sunt procuror să vă aduc dovezi, dar acest lucru îl cunosc toţi, toţi tac – numai acel care a pierdut, acuză partea care a câştigat fără a aduce dovezi, pentru că sistemul nostru electoral este într-atâta de fragil, încât este practic imposibil de prevenit şi de demonstrat frauda electorală. Care este impactul real al corupţiei electorale? Cum se poate de prevenit aceasta? Despre aceasta voi scrie.Un partid ia bani de la un afacerist, afaceristul este afacerist şi cere bani cu procente după alegeri, partidul fură de la buget, fură partidul – fură şi funcţionarii din jur, aşa se naşte cercul vicios al corupţiei în ţara noastră. S-ar părea că unii care au ajuns la putere ar putea să fure doar ca să-şi întoarcă datoriile pentru campania electorală şi să poată să-şi menţină structurile de partid – se pare… Într-adevăr aşa se întâmplă că dacă nu ai bani în plus, te îngroapă cei care fură mult prin alte mecanisme care necesită cheltuieli mari de bani – coruperea justiţiei, a funcţionarilor electorali, dar, ce este mai important, şi a alegătorilor. Situaţia în care pretendentul la o funcţie poate să corupă alegătorul, atentează la însăşi logica statului, aşa cum ne este prezentată în forma contractului social.Simptomatic – foarte mulţi au atras atenţia la influenţa mecanismelor de finanţare a partidelor politice asupra corupţiei, se crede că odată cu trecerea partidelor politice la finanţare de stat va scădea dependenţa acestora de mediul de afaceri. Poate doar unii naivi cred în aceasta, cheltuielile oficiale ale partidelor nu includ nici a zecea parte din cele reale, chiar dacă vei trece la registrul oficial plata pentru activişti, jurnalişti, cântăreţi, maşini, benzină ş.a. care rămâne nedeclarată la moment, nu va nimeri nicicând în lista de cheltuieli capitolul care constituie "partea leului" la mulţi concurenţi electorali – anumemita electorală! Indiferent sub ce formă: bani, cadouri, mese copioase, caloşi şi şepci cu sigla partidului – toate acestea constituie o formă de corupere a alegătorilor. Atâta timp cât această metodă este deosebit de eficientă, partidele politice nu vor renunţa la acceptarea de bani nedeclaraţi de la sponsori tenebri, cu returnarea lor prin contracte de stat, închiderea ochilor, licenţe fără concurs etc. Iar legătura dintre mediul de afaceri cu mâna murdară şi politicienii dornici de cât mai multe voturi cu orice preţ se va păstra.Din nou simptomatic este că nu am auzit măcar un politician să spună în repetate rânduri în adresările către popor că nu e bine să-ţi vinzi votul, decât doar după alegeri. Nu am văzut stoluri de "oameni de cultură", formatori de opinie, bloggeri, onegişti, preoţi, la urma urmei, care să facă campanii împotriva votului vândut, parcă e un subiect tabu, deşi toţi ştiu că se cumpără şi se vinde. Dacă ai trei butoaie de vin şi vrei să fii primar într-un sat – vei fi! Îmi aduc şi acum aminte monumentala frază a lui Victor Ponta după alegerile prezidenţiale din România: "Maşinăria lor a lucrat mai bine…" Toţi fură, toţi se fac că plouă!Unica soluţie pe care o văd eu pentru a diminua corupţia electorală este legalizarea acesteia! Anume aşa. Şi deodată campanii, te arată satul cu degetul, analiştii ţipă de la toate ecranele: "E legal, dar e mizerabil", "Dacă azi vă dă 100 de lei, mâine o să vă fure 1000"… Declaraţia uniunii scriitorilor, preoţilor, deportaţilor jurnalişti : "Stimaţi concetăţeni, nu vă lăsaţi duşi de val, nu luaţi bani şi vin pentru vot!". Sunt absolut sigur că va avea drept efect diminuarea numărului de voturi vândute şi va spori conştiinţa civică a cetăţenilor. Iar atunci să văd măcar un partid să încerce să dea mită electorală, toată societatea activă va sta cu ochii pe cei care încearcă să o facă şi îi va taxa pe loc. Iar, odată legalizat, va apărea mult mai uşor la suprafaţă, toţi moraliştii naţiunii vor privi cu ochi de vultur pe unde o fi vreunul să dea măcar un "calup de brânză" pe vot.Iată aşa, chiar dacă J. J. Rousseau ne-a lăsat un sistem aproape perfect, trebuie să fim mereu ostili faţă de acei pe care îi angajăm în slujbă publică, altfel din angajatori ne transformăm în sclavi.